Misterele Antichității + VIDEO (RO)

-->

MISTERELE ANTICHITĂȚII

Ca să înțelegem ce se întâmplă în zilele noastre și ce se va întâmpla cu noi în viitor este esențial să ne cunoaștem trecutul. Dar cât cunoaștem noi, cu adevărat, din acest trecut? Civilizația sumeriană, ca și cea egipteană, par să fi apărut peste noapte. Scrierea egipteană a apărut dintr-o dată, în forma ei definitivă. Sub ruinele orașelor sumeriene, arheologii au găsit tăblițe care înfățișează sistemul solar cu toate planetele în ordinea lor corectă. Una dintre acestea dă chiar distanțele dintre ele. Cum de știau ei aceste lucruri? De unde aveau datele privind precesia echinocțiilor? Pentru calcularea acesteia e nevoie de un timp de observație de minimum 2.150 de ani. Cum au ajuns sumerienii să dispună de aceste cunoștințe, când, potrivit manualelor de istorie, n-a existat nicio civilizație cu 2.160 de ani înainte de sumerieni? Mistere... mistere... mistere...

Egiptologii spun că Sfinxul a fost construit în jurul anului 2.500 î.e.n., de faraonul Kephren. Dar în cartea sa din 1961, Le roi de la théocratie pharaonique (Regele teocrației faraonice), matematicianul, filozoful și orientalistul R.A. Schwaller de Lubicz spune: „O mare civilizație trebuie să fi precedat vastele mișcări de ape care au trecut peste Egipt. Acest fapt este confirmat de existența Sfinxului, sculptat din roca stâncilor de la vest de Gizeh. Trupul lui leonin, cu excepția capului, arată semnele incontestabile ale eroziunii acvatice”.

În 1972, egiptologul John Anthony West, după ce a citit cartea lui Schwaller de Lubicz, a decis să studieze mai bine Sfinxul și a descoperit că suprafața lui prezintă urme de eroziune a apei și nu a nisipului. El a calculat că Sfinxul a fost supus timp de cel puțin 1.000 de ani eroziunii torentelor. Deșertul Sahara are o vechime de 7.000-9.000 de ani, ceea ce înseamnă că Sfinxul trebuie să aibă o vârstă de cel puțin 8-10.000 de ani. Arheologii egipteni n-au avut nimic de spus în legătură cu acest lucru. Dovada e copleșitoare, dar amenință să dărâme cronologia civilizațiilor pe Terra, deoarece istoria oficială ne spune că în urmă cu 8-10.000 ani nimeni nu era capabil să construiască ceva precum Sfinxul.

Nu puțini sunt specialiștii care vorbesc de „filtrarea cunoașterii”. Între aceștia, se disting nume precum Michael Cremo și Richard L. Thompson, autorii cărților „Arheologia interzisă” și „Istoria ascunsă a rasei umane”. Această politică, suspectată a fi o armă de căpătâi a elitelor care conduc lumea din umbră, ar fi menită să țină masele în ignoranță. Din această putere intelectuală ar deriva toate formele de dominație și control la care este supusă civilizația umană astăzi.  

Studiind culturile antice ale popoarelor de pe tot cuprinsul lumii, descoperim că toate fac referiri la „zei care au venit din cer” şi i-au învăţat pe oameni agricultura, meşteşugurile, astronomia, arhitectura, matematica, medicina, dar şi anumite repere spirituale fundamentale. Găsim asemenea afirmaţii nu numai în textele antice din Sumer, dar și în cele din India, Babilon, Egipt, Nepal, Tibet, Africa sau la popoarele pre-incaşe. Oficial, aceste referiri sunt interpretate ca simple mituri alegorice, rod al imaginaţiei primitive, cuprinse de misticism. Dar oare toți oamenii primitivi erau cuprinși de un delir mistic? Sau, mai bine zis, de același delir, deși nu aveau niciun fel de contact unii cu alții? Aceste afirmații pot fi, mai degrabă, luate în considerare ca fiind o referire clară şi plauzibilă la o civilizaţie foarte avansată şi absolut reală, cu care aceste popoare s-au aflat în contact în acea perioadă străveche. Pe bună dreptate, scriitorul francez Robert Charroux afirma: „Istoria autentică a civilizaţiei este interzisă. Conjuraţii puternice veghează asupra strictei menţineri a unei versiuni alterate, singura autorizată a fi exprimată”. (Le livre des maîtres du monde - Cartea stăpânilor lumii).

MISTERELE PIRAMIDELOR

Robert Charroux, „Cartea cărților sale” 

Pro Editură și Tipografie, 2009 (fragment)

S-au scris tone de cărţi despre piramidele din Egipt, fără să se ajungă la vreun rezultat. E foarte posibil ca ele să fi fost, asemenea tumulilor, stilizarea arhitecturală a monumentelor preistorice foarte vechi, dar oare când au fost construite şi care era destinaţia lor? În teoria noastră, ne vom limita la aflarea utilizării lor precise şi la descoperirea misterului lor, pentru prima oară, credem noi, în acord cu legile ştiinţifice, cosmice şi cu cele mai secrete surse ale iniţierii.

Un stil atlant. Nu este o simplă coincidenţă faptul că galii, britonii, popoarele din Europa Centrală, egiptenii, mayaşii şi incaşii au adoptat pentru construcţiile lor funerare formele arhitecturale ale tumulilor sau ale piramidelor. Procesul civilizaţiilor, reprezentând apariţia ştiinţelor, artelor, industriei şi a diferitelor moduri de viaţă socială, este comandat în inconştient de cunoaşterea ereditară, adică de jocul cromozomilor-memorie. Am „inventat” maşina cu aburi, turbina şi forţa de propulsie ionică deoarece strămoşii noştri îndepărtaţi ne-au lăsat moştenire o atracţie pentru aceste formule mecanice şi o posibilitate de dezvoltare în sensul impulsului iniţial. Am construit case deoarece este în destinul omului să aleagă acest tip de construcţie; am ridicat piramide pentru că într-o civilizaţie anterioară s-au construit monumente de acest fel.

Tradiţional, intuitiv, reprezentarea imaginară a monumentelor atlante este întotdeauna în formă piramidală. În această ipoteză, piramida ar fi o moştenire de la Atlantida, iar prima ar data din epoci infinit de îndepărtate, terestre sau extraterestre. Faptul că acest gen de monument este legat de o înaltă tehnică poate însemna că aparţine unei arhitecturi şi ştiinţe străine civilizaţiei terestre. Această ipoteză duce la conceperea unei vieţi universale, în care toate regnurile naturii se supun unor imperative evolutive, determinate de specie şi rasă. Altfel spus, pe toate planetele de acelaşi tip oamenii construiesc case şi practică  olăritul, rândunelele îşi zidesc cuiburile, alte păsări le împletesc, stejarii au o structură solidă, iar chiparosul creşte drept ca o lance. Studiul misterelor piramidelor arată că ansamblul cunoştinţelor ştiinţifice care au impus arhitectura şi construirea lor nu putea aparţine decât unor strămoşi superiori, atlanţi, sau chiar mai îndepărtaţi.

Conjuraţia secretului. În mod sigur, în Egipt, preoţii au participat la dictarea primei cărţi a istoriei necunoscute a omenirii. Ei au desenat aici maşini, planuri de motoare, harta Globului. Au avut revelaţia secretelor subtile. Atunci s-a impus nevoia secretului şi naosul sanctuarelor s-a închis în faţa ştiinţei superioare. Dintr-odată, Egiptul, un deşert, provoacă apariţia celei mai fantastice civilizaţii din toate timpurile: Heliopolis, Teba, Busiris, Abidos, Memfis, piramidele, Sfinxul. Sunt construite drumuri, canale, baraje, iar preoţii se străduiesc să formeze un corp didactic şi să lase mărturia ştiinţei lor secrete. Ne aflăm aici în domeniul supoziţiilor, dar prin ce altă ipoteză am putea explica mesajul piramidelor, templelor, Sfinxului, Chivotului Legii? Mesajul Piramidei lui Keops a fost, în mod sigur, falsificat, dar documentul rămâne, având drept corolar celelalte piramide: din Mexic, Persia şi India. Este imposibil să ştim data exactă a construirii lor. Dacă Napoleon şi istoricii moderni spun că ar fi vorba de 40 de secole pentru Keops, autorii vechi înaintează, în mod verosimil, unele date mult mai departe.

Secretul Marii Piramide. După istoricul arab Abu-Zeyd-el-Balkhy, „inscripţia gravată pe piramide vorbește despre epoca construirii, când  Lira se afla în zodia Racului”. Făcând un calcul, vom găsi de două ori 36.000 de ani solari înaintea hegirei, sau 73.300 de ani. Să fie o estimare exagerată? Posibil. Totuşi, Herodot ne asigură că preoţii din Teba i-au arătat 341 de statui din lemn, reprezentând succesiunea din tată în fiu a marilor preoţi de dinaintea lui, de peste 11.000 de ani, ceea ce arată vechimea foarte mare a sanctuarului. Eliphas Levi, raţionalist erudit din secolul al XIX-lea, e de părere că vechiul Egipt era un pentaclu dedicat lui Hermes Trismegistul. Cu cât marii hierofanţi se preocupau mai mult să-şi ascundă ştiinţa, cu atât mai mult încercau să crească numărul simbolurilor acesteia.

S-au spus – îndeosebi în privinţa piramidei lui Keops – o mie de minciuni inacceptabile. Cu toate acestea, e dovedit faptul că monumentul reprezintă „o dezvoltare a simbolurilor”, aşa cum bine a înțeles Eliphas Levi. Conform unei tradiţii copte, piramida a fost construită cu 300 de ani înainte de potop, adică în limitele cuprinse între 8.000 şi 11.000 de ani î.e.n. Georges Barbarin citează textul scriitorului copt Masudi (957 e.n.), al cărui manuscris se află la Oxford:

„Surid..., unul dintre regii Egiptului de dinaintea potopului, a construit cele două mari piramide... El a poruncit preoţilor să lase în interior totalitatea înţelepciunii şi cunoştinţelor lor în diferitele arte, aritmetică şi geometrie, pentru a rămâne mărturie, în beneficiul celor care le-ar putea înţelege... În piramida orientală (a lui Keops) au fost înscrise sferele celeste şi figurile reprezentând stelele şi ciclurile lor şi în acelaşi timp, istoria şi cronica timpului trecut şi a fiecărui eveniment viitor care se va produce în Egipt”.

Manuscrisul lui Makrisi întăreşte această descoperire: „Prima piramidă a fost consacrată istoriei şi astronomiei; a doua, ştiinţei medicale”. Într-adevăr, Marea Piramidă este singura care are o orientare exactă nord-sud, cu o eroare de 4'35'', aproximaţie admirabilă, când ştim că Observatorul de la Paris este orientat spre nord cu o eroare de 18'.

Un meridian care trece prin Gizeh împarte în două părţi egale continentele şi oceanele, ceea ce face regretabilă alegerea lui Greenwich ca meridian internaţional. Suma celor patru laturi de la bază (931,22 m) împărţită de două ori la axul vertical (148,208 m x 2) are ca rezultat cifra 3,14. Înălţimea: 148,208 m înmulţită cu 1 milion ne dă distanţa aproximativă de la Pământ la Soare, adică 149.400.000 km. Astronomul englez Piazzi Smyth (1819-1900), unul dintre cei mai pasionaţi de piramida lui Keops, a petrecut o iarnă întreagă măsurând-o până în cele mai mici detalii. În 1864, el a declarat că măsurătorile lui corespund unor relaţii geometrice şi profetice precise.

E mult mai simplu să studiem piramidele din punct de vedere strict arhitectural. Acest studiu arată că niciun stat din secolul XX n-ar îndrăzni să demareze, cu mijloace tehnice moderne, un proiect atât de mare, care ar necesita un efectiv de 2-300.000 de muncitori, mai multe milioane de metri cubi de piatră şlefuită şi sume de bani enorme. Experţii afirmă că Egiptul din timpul piramidelor trebuia să hrănească peste 100 de milioane de locuitori, şi că avea maşini de mare putere, de o perfecţiune necunoscută în secolul nostru, pentru a duce la bun sfârşit lucrări gigantice. Toate schelele, rambleurile, planurile înclinate, rampele din pământ argilos invocate nu rezistă vreunei demonstrații.

Este avansată următoarea ipoteză: probabil că egiptenii deţineau o cunoaştere încă de neimaginat a puterii ultrasunetelor şi a forţelor antigravitaţionale. Levitaţia prin imponderabilitate sau prin ultrasunete ar duce la realizarea miracolelor. Sunetul, care este o dimensiune necunoscută, posedă o putere pe care ştiinţa modernă o studiază de puţin timp. S-a vorbit despre o bombă cu ultrasunete, capabilă să distrugă orice tip de viaţă animală pe suprafaţa unui oraş mare, fără să deterioreze monumentele sau obiectele. În medicină, putem sparge un os prin producerea de ultrasunete, sau provoca moartea printr-o zdruncinare cervicală sonoră. De altfel, se știe că simplul zgomot al unei explozii puternice afectează nervii, putând fi mortal pentru subiecţii care suferă de inimă. Adepţii ştiinţelor oculte susţin că sunetul clopotelor nu este deloc pe placul persoanelor satanice. Jean-Jacques Rousseau a scris: „Sunetul clopotelor m-a afectat întotdeauna”.

Forţele vitale ale Pământului. Apa şi pământul de deasupra pânzei freatice (biosfera) reprezintă o rezervă imensă de forţe vitale. Aceste forţe strălucesc negativ împotriva pozitivităţii cerului, iar conjuncţia are loc la gradient, zona ideală unde materia sub formă de plasmă ionică nu este polarizată. Acesta este vârful ciuntit al piramidelor mayaşe şi al ziguratelor sumeriene, pentru „împreunarea cerului cu pământul”, locul ales pentru fecundarea unei fecioare care aparţinea elitei, adeseori fiica regelui, de către un preot sau un erou. Copilul care se năştea din această împreunare magică avea reunite în el cele mai mari calităţi ale omenirii, precum şi altele, de natură divină.

Diferite din punct de vedere al concepţiei şi arhitecturii, piramidele din Egipt şi piramidele-tumuli din vechiul Mexic şi din Celţia aveau o cu totul altă destinaţie. În sistemul mexicanilor, era vorba de păstrarea reconcilierii dintre Om şi Dumnezeu; pentru egipteni, scopul era de a aduce până la frontierele unui anumit timp al purgatoriului, estimat la 3.000 de ani, corpurile destinate să-şi continue viaţa în Ţara Verde sau Lumea Cealaltă. Din punct de vedere tehnic, operaţiunea se explică astfel: sunt captate, în zona bazei piramidei, cât mai aproape posibil de pânza freatică (apa subterană) „undele vitale” care străbat scoarţa terestră. Aceste unde încărcate negativ urcă spre vârful monumentului, accelerându-şi viteza pe măsură ce conductorul (feţele piramidei) se contractă. Atunci fluidul iese prin puncte. Acest lucru înseamnă că toate cavităţile protejate în mod intenţionat din interiorul monumentului drenează încărcăturile electrice, aşa cum se întâmplă în cuşca lui Faraday; astfel se obţine un soi de „vid biologic”.

Acest fenomen nu este deloc studiat în fizica clasică, dar se manifestă într-un mod cât se poate de evident în realitate: mucegaiurile nu se dezvoltă în cavernele închise. În grota de la Montignac-Lascaux, de exemplu, intervine mumificarea, seminţele nu mai încolţesc, asemenea celebrului „grâu al faraonilor” din piramidele din Egipt, care a fost semănat şi care a crescut la 4.000 de ani după ce a fost introdus în cavitatea piramidei. Pe scurt, în acest vid biologic, totul rămâne în suspensie, într-o stare neutră, ca şi cum viaţa şi timpul încetează să mai existe.

Ţăranii ştiu că seminţele închise într-un ulcior, sfeclele și cartofii depozitaţi într-o pivniţă, jambonul înfăşurat şi pus la afumat se păstrează mai bine decât în aer liber. În anul 1905, Mortillet, şeful unei misiuni franceze în Bolivia, a descoperit într-o grotă de provizii funerare o bucată de carne de vită mumificată, pe care a pus-o la fiert. Aroma degajată era atât de apetisantă, încât membrii expediţiei au gustat din ciorbă, care li s-a părut delicioasă! Celţii cunoşteau puterea grotelor şi le foloseau pentru păstrarea peştelui în ulcioare negre, introduse în pământ.

Piramida de la Saqqarah. Cel mai ilustru dintre arhitecţii şi doctorii din Egipt a fost Imhotep, reconstructorul celei mai vechi piramide din Saqqarah şi celebru vindecător în bazinul mediteranean, acum 5.000 de ani. Din timpuri imemoriale şi până la crearea Memfisului, situl de la Saqqarah, situat la 28 km de Cairo, era numit „câmpia mormintelor fericite”, aşa cum urma să fie mai târziu Valea Regilor, situată în faţa „Tebei cu o sută de porţi”. Între piramidă, care ar data din perioada dinastiei a III-a, şi Memfis, se mai afla în antichitatea străveche, necropola lui Osiris, închisă ermetic, unde erau mumificaţi taurii Apis, simbolurile primilor iniţiatori şi genitori care au repopulat Egiptul după potopul universal.

Arheologii şi egiptologii anteriori nu par să se fi interesat de ce anumite puncte ale solului egiptean, îndeosebi la Saqqarah, s-au bucurat, atât în rândul populaţiei, cât şi în cel al marilor preoţi, de o reputaţie miraculoasă în privinţa puterilor de vindecare, mumificare şi pregătire a vieţii veşnice. Faraonul Djoser I şi-a construit mormântul în piramida de la Saqqarah, iar Imhotep a refăcut-o complet, în scopul asigurării unor proprietăţi şi mai mari monumentului. Am observat că alte două piramide au fost încastrate în prima, fiind în acelaşi timp piramide în trepte, adică construite după modelul tumulilor din Mexic, dar fără scară exterioară şi fără templu, care ar trebui să se afle în vârf. Subsolul e brăzdat de galerii, sub structurile mastabei regale, situată deasupra unui puţ vertical, pe fundul căruia se află sarcofagul regal. Ansamblul are puterea mumificării; corpurile membrilor familiei faraonului se află şi ele acolo.

După de Neriac, piramida este un condensator şi un emiţător de energii. Acestea sunt de origine cosmică, şi nu o manifestare subterană sub efectul reflexiei lor asupra straturilor izolante ale pământului. Imhotep a suprimat vârful piramidei de la Saqqarah, astfel încât camera regelui Djoser să se situeze la o distanţă exactă față de vârf. În această teză, proporţiile ideale ale unei piramide de mumificare şi iniţiere sunt următoarele: baza: 22 m; opririle de forţă: 21m; înălţimea: 14 m. În acest sistem, cavităţile sunt supuse unor unde neutralizante, care trebuie să corespundă cu „vidul biologic” al geometrului.

Camera regelui din piramida lui Keops are următoarele dimensiuni: lungime = 10,46 m; lăţime = 5,23 m; înălţime = 5,58 m. Două orificii de aerisire săpate în zid aduc aer din exterior, fără să putem observa lumina zilei prin forma lor de labirint. În sfârşit, în partea dreaptă a intrării, se află mormântul gol, din granit roşu, şlefuit, lung de 1,97 m, lat de 0,68 m şi înalt de 0,85 m. Camera regelui este o cavitate specială pentru mumificarea naturală, dar şi o „cameră pentru reflecţie”, meditaţie, unde puterile psihice sunt amplificate în mod remarcabil. Se spune că iniţiaţii egipteni ştiau să practice un fel de dezintegrare mentală a materiei, pe care o numeau separarea spiritului de corp. În Papirusul magic Harris se scrie că „adeptul rămâne trei zile şi trei nopţi în cufărul piramidei” înainte de a se putea dedubla sub efectul iradierii forţelor superioare.

Nu s-a ştiut niciodată dacă în mormântul piramidei lui Keops s-au aflat rămăşiţele lui pământeşti. Probabil că au fost doar cele ale unui uzurpator. Într-adevăr, uzurpatorii piramidelor şi ai mormintelor faraonilor nu erau cu toţii hoţi, ci uneori nişte credincioşi care, ca să acceadă în Paradisul Verde şi la viaţa din Lumea Cealaltă prezisă de preoţi, îşi însuşeau în mod abuziv locul unui suveran, pentru a beneficia de proprietăţile fantastice ale „încăperii nemuririi”. Aceşti credincioşi erau convinşi că, dacă familiile lor îi înhumau într-o piramidă, mumiile lor vor rezista fără probleme celor 3.000 de ani care reprezentau anticamera timpului (un fel de purgatoriu) permiţându-le astfel accesul la o altă viaţă. Dacă în timpul acestei aşteptări mumiile se dezagregau, defuncţii se reîncarnau într-un corp de animal. Or, dacă în zilele noastre câteva morminte de faraoni sau de regi au fost găsite intacte, este curios că scoaterea lor la lumina zilei s-a făcut după aceşti 3.000 de ani! Prin nu ştim ce apărare misterioasă, niciodată un radiestezist sau un clarvăzător n-au putut detecta în Valea Regilor, de pildă, un mormânt ascuns în versanţii muntelui!

Blestemul morţilor. Nu intenţionăm să revenim la faimosul „blestem al faraonilor” care s-ar fi abătut asupra celor care au descoperit mormântul lui Tutankhamon, mai ales că profanatorul principal, americanul Carter, a avut o viaţă destul de lungă! Totuşi, trebuie să subliniem o coincidenţă ciudată, care se referă la săpăturile arheologice efectuate în puţul (cenote) sacru din Chichen Itza, Mexic. În aprilie 1968, am asistat la aceste lucrări, care constau în dragarea fundului sau, mai exact, săparea unui puţ cu un tiraj de aer în fundul mocirlos al unui cenote şi extragerea cu macaraua a unor mari cantităţi de pietre sculptate, pomparea nămolului etc. La această acţiune au participat şi scafandri. Descoperirea a fost însemnată: 5 tigri, 3 şerpi, un idol de piatră, craniile a 250 de persoane sacrificate, sute de vase de ceramică, sandale din aur pentru copii, bănci sculptate. Prietenul nostru, scafandrul Jean-Albert Fox, povestind detaliile săpăturilor arheologice în revista „Aventura submarină”, a publicat următoarea informaţie:

„În aceste ţări este evocată mânia zeului Chac (zeul mayaşilor) şi dezlănţuirea elementelor naturii în jurul expediţiei: cicloni, incendii mari de păduri. Şi mai tulburătoare este vestea pe care ne-a dat-o Pablo Bush Romero, aflat în trecere prin Paris. În lunile care au urmat suspendării lucrărilor de la Chichen Itza, Christian, pilotul expediţiei, Alberto Gabilondo, alias Ţiganul, şeful scafandrilor mexicani, doctorul Eusebio Davalo Hurtado, directorul Institutului mexican de antropologie şi istorie, şi Kirk Johnson, care finanţa campania de săpături... au murit subit. În patru luni, patru morţi! Nu ne putem abţine să nu ne gândim la blestemul lui Tutankhamon care, timp de mulţi ani, a părut să-i urmărească pe cei care i-au tulburat mormântul”.

Secrete ascunse în piramidele din Egipt (RO)