Efectele tratamentului termic asupra alimentelor

-->

EFECTELE TRATAMENTULUI TERMIC
ASUPRA ALIMENTELOR

Dacă vegetarianismul devine un curent tot mai cunoscut și apreciat, iar numărul vegetarienilor crește constant și în mod apreciabil în ultimul timp, dacă despre efectele nocive ale utilizării tratamentelor chimice asupra alimentelor se vorbește tot mai des în Occident (alimente ecologice din agricultură biologică), în schimb, importanței eliminării din alimentație a preparatelor supuse focului încă nu i se acordă cuvenita atenție. Este un pas uriaș pentru un om, când reușește să se elibereze de tentația utilizării în meniu a „cadavrelor animale”, atât de nocive și toxice organismului. Însă acest pas nu este complet, dacă nu este continuat cu etapa eliberării de „cadavrele vegetale”: produsele vegetale supuse fierberii, coacerii, prăjirii. Prin adoptarea alimentației naturale, crudivore, omul întregește firesc și armonios triada viață prin hrană vie, mental constructiv și energie regenerată.

Totuși, de ce insistăm pe acest aspect al eliberării de foc, de ce să eliminăm acest procedeu ce „a asigurat evoluția omenirii spre civilizație”, apreciere prin care este susținută cu îndârjire aparenta nevoie de alimentare cu preparate denaturate termic, atunci când argumentele științifice și medicale ale hranei naturale nu mai pot fi combătute? Pentru că unele răspunsuri țin mai mult de latura filozofică și socială, ne vom axa pe partea care ne interesează pe noi – cea medicală, prezentată atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Pentru început, să pătrundem în dimensiunea practică, a observațiilor privind efectele concrete asupra oamenilor sau grupurilor populaționale care au abordat nutriția din perspectiva propusă de noi.

Aruncând o privire de ansamblu asupra istoriei culinare a omenirii, de la bun început vom remarca predilecția zonei orientale – inclusiv cea din care face parte și spațiul românesc – pentru o alimentație mai naturală, cu mult mai puțină carne decât Occidentul intens carnivor. În istoria culinară a zonei românești remarcăm o predilecție cvasi-vegetariană a alimentației, ceea ce însă nu a împiedicat prezența acelorași probleme de sănătate ale populației: existența unui anumit nivel de îmbolnăvire, fiind cunoscute puseurile de pelagră, scorbut etc., manifestarea stării de bătrânețe, cu toate tarele asociate, alături de problemele sociale și economice.

Aceste aspecte ale patologiei umane și sociale au fost practic necunoscute populației Hunza. Citându-l pe dr. R. McCarrison, „acest popor nu are medici și nici spitale; nu are nici poliție și nici închisori; nu este viciat din punct de vedere moral”. Diferența în stilul de nutriție apare aici ca fiind fundamentală: în aceleași condiții de mediu și viață, țăranii români utilizau predominant hrana vegetală (fierbeau legumele, rămânând celebră mămăliga românească și fiertura de mei), în timp ce poporul Hunza nu cunoștea, practic, focul în alimentație, iar pentru amândouă populațiile, carnea reprezenta o excepție alimentară! Evident, aici sunt de luat în considerare anumite nuanțe. Populația Hunza era un grup ce trăia în izolare și liniște politică și istorică, într-o vale retrasă de la poalele Himalayei, în timp ce țăranii români ai secolelor trecute erau permanent supuși unui stres politic, militar și economic. Comparând și mediul pur, specific muntelui, al populației Hunza, cu zona de câmpie a Bărăganului, sau chiar cea deluroasă – diferențele apar mai numeroase decât simplele obiceiuri alimentare.

O confirmare a acestui aspect avem în lucrarea dr. med. Max Gerson, „O terapie biologică eficientă pentru tratarea cancerului”, în care autorul prezintă obiceiurile culinare ale populației Bantu din Africa de Sud, la care 20% dintre indivizi fac cancer primar de ficat. Dieta lor, la un standard foarte scăzut, constă mai ales în carbohidrați de calitate inferioară, porumb și făinoase. Arareori folosesc lapte de vacă fermentat. Carnea se consumă numai la ceremonii. Doi medici, dr. Gilbert și dr. Gilman, le-au studiat obiceiurile alimentare pe animale de laborator și au scos în evidență că dieta populației Bantu este o cauză a apariției cancerului. Rezultatul experiențelor lor a fost că aproape toate animalele au avut ficatul afectat, iar 20% au evoluat spre ciroză.

După această scurtă privire asupra obiceiurilor culinare ale câtorva populații reprezentative pentru ceea ce înseamnă vegetarianismul (care sunt net diferențiate, prin atitudinea lor față de tratamentul termic), să trecem în continuare la ceva mai concret. Să-i dăm cuvântul lui Kristine Nolfi, o doctoriță daneză care și-a înființat propria clinică, și care a ajuns la descoperirea și promovarea alimentației naturale, fără foc, în urma unei experiențe personale:

„Ceea ce m-a făcut pe mine, ca medic, să accept ideea unei alimentații bazată exclusiv pe crudități a fost faptul că m-am îmbolnăvit foarte grav de cancer la sânul drept. Ca toată lumea, dusesem un mod de viață greșit, hrănindu-mă necorespunzător, chiar și în timpul pregătirii mele profesionale din spital, timp de 12 ani, când am suferit continuu de constipație și gastrită. La un moment dat, o hemoragie provocată de un ulcer gastric era să mă coste viața. Acest lucru m-a determinat să evit carnea și peștele, deci să devin vegetariană: abia mult mai târziu am început să mă hrănesc cu crudități, pentru ca apoi să cresc treptat ponderea acestora în alimentația mea. Cu timpul, problemele legate de constipație au început să se rezolve, mă simțeam mai bine, dar nu puteam spune că totul era perfect.
După ce, timp de 14 ani, hrana mea a fost formată jumătate sau trei sferturi din crudități, iar restul din vegetale gătite, în iarna anului 1940/1941 m-am simțit foarte obosită și lipsită de vlagă, fără a putea constata instalarea vreunei boli anume. În primăvară am descoperit un mic nodul la sânul drept. După vreo 5 săptămâni, nodulul avea mărimea unui ou de găină. Aveam nevoie de o rezolvare eficientă, căci altfel cancerul urma să mă răpună. Și deodată am avut o intuiție, ca o iluminare: trebuie să respect regimul alimentar bazat 100% pe crudități.
Următoarele două luni nu au adus nicio schimbare notabilă: eram tot obosită, iar nodulul era intact. Când, deodată, totul a început să se amelioreze: volumul nodulului a început să se reducă și mi-am recăpătat puterile, simțindu-mă atât de bine, cum nu mă simțisem de mulți ani. După un an de alimentație bazată exclusiv pe crudități, am considerat că mă simt suficient de bine ca să pot reveni – după cum mă sfătuise imperativ și dr. M. Hindhede – la vechiul meu regim vegetarian combinat: 65–75% crudități, restul gătit, dar curând, problemele au început să reapară. După 3-4 luni am simțit dureri ascuțite la sân, deși tumora canceroasă se resorbise în urma dietei stricte, lăsând în loc o mică zonă cu aspect de cicatrice. În săptămânile care au urmat, aceste dureri au devenit tot mai acute, obligându-mă să accept realitatea: cancerul revenise. Atunci m-am întors fără ezitare la alimentația bazată exclusiv pe crudități vegetale. Rezultatele nu au întârziat să apară: durerile au dispărut, starea de oboseală a încetat, iar și formațiunea tumorală care începuse, în perioada alimentației vegetariene combinate, să se extindă în zona cicatrizată, și-a stopat dezvoltarea, ulterior resorbindu-se total”.

Doctorul suedez Are Waerland (1876-1955) atrăgea atenția în ceea ce privește prepararea legumelor: „Prin fierbere, chiar și vegetalele devin în organismul nostru producătoare de aciditate”. Spre sfârșitul secolului trecut, fierberea legumelor și transformarea lor în mâncăruri complicate a dus vegetarianismul pe un drum atât de greșit, încât a cauzat mai mult rău decât bine. Principiul hranei vii promovat de noi este preluat dintre multe alte dovezi practice. S-o luăm treptat, cu experiențele făcute la începutul secolului XX de dr. Francisc F. Pottenger împreună cu dr. Simonsen, care au folosit loturi de pisici din mai multe generații, dintr-o colonie de 900 de pisici. Pentru confirmare, experimentele au fost reluate de mai multe ori și prezentate de dr. Henry Bieler în cartea sa despre puterea vindecătoare a alimentelor:

„Nu voi obosi niciodată să repet că proteinele, cu cât sunt mai încălzite și mai preparate, cu atât mai mult își schimbă natura lor coloidală (calitatea de substanță organică). Coloizii hidrofili sunt transformați în coloizi hidrofobi (altfel spus, substanțele organice se anorganicizează prin tratament termic). Ficatul omului este echipat pentru a trata coloizii hidrofili, ale căror deșeuri sunt ușor neutralizate și eliminate odată cu bila. Rinichii contribuie și ei, evacuând deșeurile azotate sub formă de uree. Lucrările dr. Francisc Pottenger au demonstrat natura dăunătoare a proteinelor preparate de origine animală. El a făcut experimente pe pisici care, de felul lor, sunt animale carnivore. În timpul experimentelor, nicio pisică nu s-a îmbolnăvit atâta timp cât a fost alimentată cu proteine crude, în timp ce pisicile alimentate cu proteine preparate au fost toate afectate de boli similare celor ale omului: diaree, căderea dinților sau a părului, slăbirea oaselor, artrită, gastrită, atrofie și ciroză a ficatului. Patru dintre observațiile sale se impun ca pietre de temelie pe drumul care duce către adevăr:
1. Cu un regim de proteine crude, o pisică își păstrează sănătatea, în timp ce cu un regim de proteine preparate ea se îmbolnăvește și moare repede.
2. O pisică al cărei organism a fost supus unui regim de proteine încălzite nu-și va mai redobândi niciodată sănătatea.
3. Degradarea ficatului de către proteinele preparate este un proces progresiv, iar bila devine la sfârșit atât de toxică, încât nici măcar buruienile nu mai vor să crească pe un sol îngrășat cu excremente de așa natură.
4. Prima generație de pisoi este marcată de anomalii. În cea de-a doua, pisoii se nasc bolnavi sau deja morți. Nu există o a treia generație pentru că pisicile devin sterile.
Proteinele preparate utilizate în experiențele dr. Pottenger proveneau din lapte pasteurizat, zer, brânză, lapte praf, ouă prăjite, carne fiartă, prăjită, sărată sau uscată. Aceste experiențe au fost repetate de mai multe ori și controlate atent, așa încât rezultatele lor nu pot fi puse la îndoială”.

Propunem în continuare prezentarea unor experimente deosebit de interesante, legate de alimentația nedenaturată termic, expuse organizat și cu rigoare medicală, prin contribuția autorilor Roger Coghill, doctor în psihologie la Universitatea din Cambridge, Anglia, alături de Harry Oldfield, licențiat în fizică, biologie și homeopatie, fondatorul și coordonatorul Școlii Internaționale de Terapie Electrocristalină și membru în consiliul științific al publicației Journal of Alternative Medicine. Titlurile și funcțiile științifice ale acestora, autori ai lucrării „Fața nevăzută a creierului“, subliniază atenția ce trebuie acordată alimentelor naturale, nedenaturate termic:

- Oamenii știu instinctiv că alimentele în stare naturală, ca salatele, merele sau sucurile proaspete, sunt foarte sănătoase. Ceea ce ignoră însă este faptul că alimentele crude radiază literalmente sănătate. Teoria lui Lakhovsky (1924) duce în mod inevitabil la concluzia că, practic, consumul de alimente în stare naturală reprezintă o iradiere provenind de la organismul ingerat; practic fiecare celulă a unui măr proaspăt cules, a sucului de morcovi sau frunzelor de salată se află în stare de oscilație. Fotografiile Kirlian, ce înregistrează intensitatea descărcărilor de tip corona, ne pot dezvălui cât durează aceste oscilații. Așadar, consumul de alimente în stare naturală fortifică oscilațiile deja existente în organism, proprietate pe care alimentele preparate o pierd. Numeroase experiențe efectuate în acest sens confirmă faptul că alimentele crude sunt mult mai hrănitoare și energizante decât cele fierte și prăjite.

- Werner Kollath a fost profesor la Universitatea din Rostock cu puțin înaintea izbucnirii Primului Război Mondial (ulterior a devenit șeful Catedrei de nutriție a Facultății de medicină din Viena). El a trecut un lot de animale de prăsilă pe un regim alimentar compus din preparate lipsite aproape complet de vitamine și bioelemente, constatând că, până la vârsta maturității, acestea se dezvoltaseră normal. Din acest moment, însă, animalele au început să prezinte simptomele pe care le acuză oamenii care trăiesc în țările industrializate: constipație, carii dentare, intoxicații de colon, pierderi de calciu etc. Starea de degradare nu a cedat nici la administrarea unor cantități substanțiale de vitamine (de sinteză chimică), excepție făcând alimentele în stare naturală, adică frunzele și legumele proaspete. Și alți cercetători care au studiat fenomenul la Stockholm și München au obținut rezultate similare.

- Stomatologul american Weston Price a călătorit în regiuni îndepărtate, făcând cercetări asupra dezvoltării dentiției și oaselor la locuitorii unor zone izolate ca Valea Loeschental din Alpii Elvețieni. În 1945 el și-a publicat rezultatele într-o lucrare din care se desprinde concluzia că regimul folosit de veacuri (alimente în stare crudă, crescute fără îngrășăminte chimice) asigură un nivel de sănătate sporit. Printre locuitorii Văii Loeschental nu s-a înregistrat la acea vreme niciun caz de tuberculoză, iar în regiune nu exista dentist, deoarece nimeni nu suferea de carii.

- Dr. Norman W. Walker suferea de o formă avansată de nefrită. A încercat un regim de sucuri naturale și a descoperit că acest tratament este eficient, integrându-l în propria alimentație ca mod de viață. În 1984 el împlinise 107 ani și publicase un număr impresionant de lucrări despre proprietățile curative ale sucurilor naturale. A trăit 116 ani.

- Printre adepții consumului de alimente în stare naturală se numără și foarte mulți medici. În 1950, dr. Masanore Kuratsune, șeful Catedrei de medicină de la Universitatea japoneză Kyushu, a făcut un experiment extrem de riscant. El și-a administrat sieși și soției sale, care era însărcinată, același regim alimentar care fusese aplicat prizonierilor de război din lagărele japoneze: între 729 și 826 de calorii pe zi, la o greutate de 70 kg, ceea ce reprezintă cca o treime din cantitatea zilnică de calorii necesară unui organism. Regimul alimentar al prizonierilor fusese compus din orez crud, legume și o cantitate foarte mică de fructe uscate. Cei doi „prizonieri” benevoli au consumat aceleași alimente, dar în stare naturală. Prin acest regim alimentar, sănătatea celor doi subiecți nu s-a degradat, până când n-au început să gătească fructele și legumele respective. Din acel moment, cei doi au constatat instalarea acelorași simptome de boală ca cele ale prizonierilor de război din lagărele japoneze: edeme, carențe vitaminice și colaps.

- Efecte similare a constatat și Sir Robert McCarrison în urma experimentelor sale făcute în India pe un lot de maimuțe. Acestea s-au îmbolnăvit de colită după ce au fost trecute pe un regim alimentar constând din alimentele pe care le consumau în mod obișnuit, cu singura diferență că acestea erau fierte.

- În urma cercetărilor experimentale efectuate în Elveția de O. Stiner pe un lot de cobai hrăniți cu alimentele pe care le consumau în mod curent, însă preparate, s-a constatat declanșarea în lotul respectiv a unei multitudini de afecțiuni.

- Un alt indiciu deosebit de util este furnizat de studiile întreprinse de dr. Hans Eppinger, medic primar la Clinica medicală a Universității din Viena. Împreună cu colegii săi, el a investigat cauzele care fac posibilă remiterea sau vindecarea (prin administrarea unui regim constând din alimente consumate în stare naturală) unor afecțiuni grave, cronicizate, ca insuficiența cardiacă, hipertensiunea arterială, infecțiile sau insuficiențele renale și bolile de sânge, alcoolismul sau artrita. Cercetătorii au descoperit că, prin preparare, alimentele afectează, fiecare într-un mod propriu, organismul respectiv, începând chiar de la nivel celular: alimentele preparate fac să crească tensiunea electrică în organism, ceea ce afectează capacitatea de selecție a celulei, cu alte cuvinte, capacitatea celulei de a face distincția între prieteni și agresori în termeni nutriționali. Lipsa alimentelor naturale instalează în organism starea de debilitate.

- Medicul suedez Henning Karstrom subliniază faptul că nu este suficientă includerea în regimul alimentar a celor 50 de substanțe nutritive clasice – vitamine, săruri minerale, acizi grași etc. – pentru prezervarea stării normale de sănătate. Organismul va avea de suferit dacă regimul nu cuprinde și mari cantități de alimente nefierte și neconservate, deci în stare naturală.

- Profesorul Israel Brekhman, celebru biochimist rus, consideră că alimentele sunt încărcate de informații structurale și că plantele în stare naturală păstrează un număr mai mare de informații decât cele preparate, deoarece, prin fierbere, informația este distrusă. El sugerează că ar fi vorba de acțiunea generală, sinergică a unor substanțe din plante, nu doar de cea specifică.

- Îndreptându-ne atenția acum spre domeniul bioradiațiilor și biocâmpului, remarcăm observațiile lui H.C. Monteith, prezentate în impresionanta lucrare Viața secretă a plantelor, a autorilor P. Tompkins și T. Bird: Inginerul electronist Henry C. Monteith din Albuquerque, statul New Mexico a construit un mic aparat, constând într-un oscilator din cele folosite la alimentarea aparatelor de radio ale automobilelor, două baterii a câte 6 volți și un cordon de alimentare obișnuit. Ca și cercetătorii ruși soții Kirlian, dar și alții, Monteith a putut observa că emisiile frunzei vii sunt variate și de o mare frumusețe. El a văzut că o frunză uscată emană, în cel mai bun caz, o lumină uniformă, nedetectabilă pe peliculă. Supusă unui curent de 30.000 de volți, frunza uscată nu dădea nicio impresie fotografică, chiar dacă era în prealabil înmuiată în apă, în timp ce frunzele vii străluceau în culori splendide, ce încântau ochiul. Această informație ne spune totul despre diferența dintre structura ștearsă, palidă a alimentelor deshidratate în urma tratării termice sau chimice și minunatul peisaj coloristic al emisiei bioradiative a alimentelor proaspete, vii, organice, care susțin direct structura biocâmpului organismului care le-a ingerat!

- În sprijinul acestei terapii, poate că ar trebui să menționăm aici procesul leucocitozei digestive, despre care dr. W.F. Hesselink, medic și jurist în probleme de drept olandez și de cercetări juridice și biologice la Ministerul Justiției de la Haga, a dat următoarea explicație într-o conferință pe care a susținut-o în Danemarca, acum câțiva ani. Denumirea de „leucocite” vine din limba latină și este dată globulelor albe din sânge. În mod normal și corect, 1 mm³ de sânge conține 6.000 de leucocite. S-a constatat că la un organism hrănit cu „hrană moartă” – mâncare gătită, dulciuri, prăjituri – numărul acestor globule albe poate să crească de trei ori, adică până la 18.000/mm³; și cum leucocitele au rol de apărători ai organismului în caz de pericol, înseamnă că un sânge cu un asemenea număr de leucocite este, în mod sigur, un sânge otrăvit. O alimentație compusă exclusiv din crudități vegetale nu produce niciodată leucocitoză digestivă. Vegetalele proaspete, nepreparate, cum sunt fructele și legumele, ca și laptele proaspăt, nefiert, au un pH bazic, favorabil organismului. Prin tratare termică, aceste alimente devin hiperacide, ceea ce este foarte dăunător.

- Dr. med. Ernst Schneider, în vasta și documentata sa lucrare în trei volume intitulată „Să folosim puterea vindecătoare a alimentelor”, bazându-se pe studiile și experiențele altor specialiști (Kollath, Virchow, Roessle, Kouschakoff etc.), consemnează faptul că, dacă începem orice masă cu mâncare pregătită la foc (supă sau ciorbă de carne, sau cartofi și zarzavat fiert, sau chiar o cană de cafea, ciocolată, pâine cu unt și marmeladă), în 10 minute, numărul globulelor albe din sânge crește de la 6-8.000/mm³, cât este normal, la 10.000, iar în 30 de minute, la 30.000. Acest fenomen este cunoscut sub numele de „leucocitoză de digestie”. Fenomenul în cauză reprezintă o reacție de apărare a organismului, asemănătoare cu cea care are loc în bolile infecțioase și în toate situațiile în care în organism intră un element străin, vătămător, o substanță nocivă sau toxică. Aceeași reacție se înregistrează și atunci când alimentele crude se consumă după o hrană gătită la foc. În schimb, dacă se consumă numai alimente crude, sau alimente gătite după ingerarea unor alimente crude, acest fenomen nu mai are loc.

Am prezentat aceste argumente de nivel general, statistic și experimental, doar pentru a pregăti terenul pentru aprofundarea elementelor ce indică la modul evident necesitatea abordării nutriției naturale, fără foc. Pentru aceasta, vom apela la doi reputați medici, ce dau o imagine mult mai clară decât cea prezentată în tratatele de igienă, și din care se desprinde clar ideea superiorității alimentației cu preparate nedenaturate termic față de cea cu preparate supuse focului. Prima lucrare, „Destinul în bucătărie”, aparține dr. Otto Brucker, în care acesta prezintă concluziile cercetătorilor coordonați de prof. Kollath, șeful Catedrei de Nutriție de la Facultatea de Medicină din Viena, iar a doua aparține dr. Cristian Schaller, președintele Association Vivez Soleil din Elveția, intitulată „Învățați să vă hrăniți”.

Prof. Kollath conturează o imagine clară, privitoare la valoarea biologică a alimentelor noastre: Mijloacele de viață sunt constituite din hrana vie, pe care noi fie o denaturăm, fie o modificăm pe cale mecanică sau fermentativă. A ne alimenta nu este suficient pentru a ne menține sănătatea: prin încălzire, conservare și preparare obținem hrană moartă, purtătoare de unele substanțe nutritive, dar care nu-și pot îndeplini decât parțial funcțiile. Ele nu mai conțin fermenți și nu mai prezintă procese proprii de metabolism. Prof. Kollath numește „mijloace de viață” produsele naturale destinate nutriției, care se prezintă în starea în care au fost recoltate sau au suferit cel mult o modificare mecanică sau un proces fermentativ cu fermenți proprii. El numește „alimente” produsele care au suferit o modificare prin încălzire, conservare sau preparare culinară.

Corpul nostru a fost proiectat să funcționeze cu elementele vii conținute în alimentele naturale. De fapt, înainte de orice, gradul vitalității este cel care contează. Astfel, grâul germinat este biogenic (conține viață), boabele de grâu stocate sunt bioactive (activează viața); copt, grâul este biostatic (încetinește viața), iar dacă este tratat cu agenți chimici de conservare, devine biocid (distruge viața). Din toate aceste observații, experimente și statistici se desprinde aceeași idee: a mânca natural, fără carne, fără produse de sinteză chimică și mai ales fără alimente supuse focului este nu numai sănătos, ci și necesar pentru realizarea unui standard normal și armonios de integrare în mediul natural, căruia omul îi aparține.

Sursa: Dr. Marian Paraschiv-Claudius - Tratat pentru alimentația naturală a omului, Editura Christalin, 2003

-->

Comentarii

  1. Usor de teoretizat, dar greu de facut si periculos. Tratarea termica primitiva cum era frigerea carnii de catre stramosii nostri a insemnat eliminarea multor boli transmise prin carne sau vegetale. Si a insemnat un pas urias in evolutia speciei. Simpla spalare a fructelor nu este nici pe departe sigura. Char si o mana de leustean poate fi contaminata , iar fierberea lui s-ar putea sa nu elimine o bacterie periculoasa daca nu dureaza cel putin un sfert de ora. Nu traim ca parintii si bunicii nostri, nu e cazul sa ne comparam vietile cu conditiile in care au crescut ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha, ha, ha! In leustean exista o bacterie care se incapataneaza sa ramana vie in ciorba care clocoteste timp de 15 min pe aragaz? Da-ne si noua sursa acestei informatii stiintifice. Sau ai facut tu personal experiența asta? Daca da, cum de te-a lasat inima sa torturezi o biata bacterie atata timp?

      Ștergere
  2. Acest articol trage concluzii pe principiul „Unde dai și unde crapă”! Firește că animalele crescute intensiv sunt o sursă OTRĂVITĂ de carne lapte și ouă. Însă experianța MILENARĂ a Omenirii, DOVEDEȘTE că OMUL ACTUAL are NEVOIE de produse animale în alimentația lui. Pe bune, dar nu toți sunt fotomodele. iar în ceea ce privește produsele vegetale, acestea sunt la fel de otrăvite precum produsele animale. Au existat și încă mai există, comunități preponderent carnivore, obligate de context la acest specific alimentar. Chiar și în România, cine nu cunoaște octogenari sau centenari care sunt omnivori. Celebra slană cu pită, ceapă și pălincă, ce i-a adus pe ardeleni la vărste foarte înaintate. Iar în ceea ce privește tratarea termică a alimentelor, este o copilărie să pretinzi că are efect rău asupra sănătății umane. Argumentele articolului sunt, mai degrabă, emoționale, prezentând, intenționat, lucrurile, doar din unghiul favorabil paradigmei susținute, și ridică mult prea multe întrebări și obiecții. Esența alimentației sănătoase este să mâncăm DE TOATE, preparate ÎN TOATE FELURILE!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim, autorul acestui text este medic ofițer la Comandamentul Protecției Civile. Are o teză de doctorat cu titlul „Cercetări privind alimentația naturală și efectele acesteia asupra stării de sănătate”, obținută de la Institutul de Sănătate Publică. Tu cine ești?

      Ștergere
    2. Astea sunt argumentele voastre? Nu credeți că este penibil să vă susțineți afirmațiile doar pe principiul autorității? Eu sunt un ANONIM! Asta înseamnă că doar pentru că cuiva, politicul i-a dat niște titulaturi, are dreptate? Vă decredibilizați!

      Ștergere
  3. "Nu credeti in ceva, doar pentru că ati auzit. Nu credeti in nimic, doar pentru ca multi vorbesc despre asta, sau din respect pentru autoritatea învățătorilor si vârstnicilor voștri. Doar dupa observare si analiză, când vedeti că totul are temei, acceptati și trăiți conform adevărului vostru."
    Buddha
    Mi-a plăcut ce-a zis băiatul acesta. Nu contează că este o persoană publică.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim, suntem vegetarieni de 10 ani și într-o perfectă stare de sănătate. Prin urmare, nu e cazul să te îngrijorezi în legătură cu șansele noastre de supraviețuire. Avem un temei puternic să credem în ceea ce postăm.

      Ștergere
    2. Iar noi suntem omnivori de o viață și suntem într-o perfectă stare de sănătate! Chiar așa, începem să ne lăudăm cu o PERFECTĂ stare de sănătate? Pe bune? Există așa ceva, sau doar bravați? Nu de altceva dar, de bravat... oricine poate afirma că este exclusiv carnivor și este într-o PERFECTĂ stare de sănătate! Vorbe! Doar vorbe! De parcă n-am trăi toți pe același Pământ!

      Ștergere
    3. Anonim, un sfat: mănâncă ce dorești și ignoră articolele de acest fel. Atâta timp cât nu ești o autoritate în domeniu, n-o să reușești să convingi pe nimeni. Îți dorim multă sănătate.

      Ștergere
  4. Aveți multe articole interesante. Dar, dezamăgitor, doriți să convingeți prin apelul la autoritate! Drumul spre iad este pavat cu intenții bune! Trist!

    RăspundețiȘtergere
  5. Fiecare e liber sa aleaga ce i se potriveste... unii oameni gasesc adevaruri in ziare de cancan, iar altii in studii si descoperiri stiintifice... In tip ce unii "se hranesc" sanatos cu animale torturate, altii se bucura de savoarea fructelor, bogatia si diversitatea legumelor si semintelor... Si soarele rasare deasupra tuturor! :)
    Multumim Frumoasa Verde pentru inca un articol de zile mari!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Frumoaasa verde pentru multimea de informatii utile si mult respect pentru munca depusa, cine simte ca poate invata ceva din aceste articole, va citi in continuare acest site, cine nu simte, cu siguranta isi pierde viata degeaba pe aici.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Ce face corpul nostru într-o zi
    27.02.2016 - 6 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CE FACE CORPUL NOSTRU ÎNTR-O ZI  Corpul uman este cea mai complexă și mai incredibilă mașinărie de pe fața pământului. Trăim într-o…
  • 20 de rase de pisici unice pe care nu le vezi în fiecare zi + FOTO
    22.12.2022 - 0 Comments
    Când ne gândim la pisici, ne gândim la creaturi pufoase și drăgălașe cu care ne putem ghemui. Realitatea este că pisicile sunt mult mai mult decât atât. Unele rase de pisici nu se încadrează deloc în…
  • Top 10 premiere timpurii incredibile în fotografie + FOTO
    04.01.2023 - 0 Comments
    Această listă funcționează în ordine cronologică inversă și se concentrează în principal pe primii ani și pe cele mai importante descoperiri în domeniul fotografiei.10. Prima fotografie scanată…
  • Nu crede tot ce vezi pe Facebook + VIDEO
    16.02.2017 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); NU CREDE TOT CE VEZI PE FACEBOOK Filip Truță Trump a câștigat în mod surprinzător alegerile din Statele Unite. Analizele post-factum…
  • 12 lucruri pe care nu știai că le poți face în Google Chrome
    16.11.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Chiar dacă folosiți Google Chrome de când a fost lansat în 2008, browserul este capabil de câteva trucuri pe care poate nu le-ați…
  • Pavel Coruț - Ce se ascunde în spatele magiei?
    01.01.2015 - 32 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CE SE ASCUNDE ÎN SPATELE MAGIEI? Pavel Coruț În lumea noastră modernă, un fenomen nociv, ruşinos pentru gradul nostru de…
  • Politețea pe hartă
    18.04.2012 - 0 Comments
    --> POLITEŢEA PE HARTĂ O dată cu începutul existenţei sale sociale, umanitatea a impus norme de comportament în toate domeniile esenţiale ale vieţii: hrana, vestimentaţia, relaţiile…
  • Cancerul - tratamente interzise + documentar (RO)
    15.04.2014 - 1 Comments
    --> CANCERUL - TRATAMENTE INTERZISE Eu, dacă m-aş îmbolnăvi de cancer, nu m-aș lăsa tratat în niciun caz într-o clinică pentru tratarea cancerului. Numai bolnavii care evită asemenea…
  • Cum să învingi furia de birou
    12.08.2023 - 0 Comments
    Echivalentul de birou al misofoniei.Un studiu recent a arătat că una din cinci persoane din Marea Britanie suferă de "misophonia", o afecțiune în care anumite sunete le provoacă o suferință…
  • Cel mai frumos cal din lume + VIDEO
    25.01.2015 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "9725181357"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; CEL MAI FRUMOS CAL DIN LUME Cel mai frumos și…
  • Dovleacul - aliatul inimii noastre
    23.03.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DOVLEACUL – ALIATUL INIMII NOASTRE Culoarea galben-portocalie dovedește că dovleacul este plin de betacaroten, ceea ce îi conferă…
  • Scheletele din dulapul lui Iohannis
    27.11.2014 - 23 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "1604226866"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; SCHELETELE DIN DULAPUL LUI…
  • 17 fapte despre Australia
    19.02.2016 - 0 Comments
    1. Cea mai mare proprietate din Australia este mai mare decât Belgia. 2. Primele forțe de poliție ale Australiei au fost compuse din cei mai cuminți pușcăriași. 3. Compania aeriana Qantas…
  • De ce a traversat găina strada? + slideshow
    06.05.2012 - 0 Comments
    --> DE CE A TRAVERSAT GĂINA STRADA? – ESEU EXISTENȚIAL – „Filozofia - spunea un participant la Congresul mondial de la…
  • 11 fapte despre Japonia
    15.05.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Japonia are 127 milioane de locuitori 2. 37 milioane dintre ei locuiesc în zona metropolitană Tokyo 3. 42 milioane au peste…
  • Bruce Lipton - Supraviețuirea celui mai iubitor + VIDEO (RO)
    14.07.2016 - 0 Comments
    SUPRAVIEŢUIREA CELUI MAI IUBITOR Bruce Lipton Poate că sunteți de acord cu expresia „puterea iubirii” ca fiind una nobilă, dar e posibil să nu credeţi că se potrivește acestor vremuri tulburi,…
  • Vitaminele naturale și beneficiile lor pentru organism
    14.02.2017 - 0 Comments
    VITAMINELE NATURALE  ȘI BENEFICIILE LOR PENTRU ORGANISM Necesarul de vitaminele în dieta umană este de câteva miligrame pe zi. Spre deosebire de minerale, vitaminele sunt distruse de…
  • Rasismul din insulele britanice
    09.09.2013 - 0 Comments
    --> RASISMUL DIN INSULELE BRITANICE Rasismul este o veche năpastă în spațiul britanic, cele două națiuni aflate în conflict (cea britanică şi cea…
  • Medicamentele pentru colesterol sunt otravă + VIDEO
    26.05.2013 - 8 Comments
    --> MEDICAMENTELE PENTRU COLESTEROL SUNT OTRAVĂ Raymond Francis Biochimistul Raymond Francis este președintele Beyond Health…
  • ADN - activare, vindecare și iluminare
    09.05.2016 - 2 Comments
    ADN - ACTIVARE, VINDECARE ȘI ILUMINARE Totul este energie. Einstein a stabilit definitiv acest lucru prin faimoasa lui teoremă E=MC², care demonstrează schimbul dintre energie şi materie. În…
  • Cerealele - baza alimentației umane
    21.03.2012 - 0 Comments
    --> CEREALELE - BAZA ALIMENTAȚIEI UMANE Modelul alimentaţiei sănătoase a fost sintetizat de nutriţionişti în forma unei piramide, în care fiecare grupă de alimente îşi regăseşte…
  • Sfaturi pentru femei... și bărbați
    01.03.2014 - 1 Comments
    --> SFATURI PENTRU FEMEI George Călinescu (1899-1965) - poet, romancier, dramaturg, eseist și istoric literar - Pentru o fată, reușita în viață nu este o chestiune de studiu…
  • Din istoria Angliei
    02.05.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DIN ISTORIA ANGLIEI   Data viitoare când vă spălaţi pe mâini și apa e un pic mai rece decât v-aţi dori, comparaţi situaţia cu modul…
  • Rețete culinare - Maioneză de soia
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> MAIONEZĂ DE SOIA Aveți nevoie de: 1 măsură făină de soia 3 măsuri apă rece 3 măsuri ulei 2-3 linguri zeamă de lămâie, după gust sare, piper proaspăt măcinat Punem…
  • Etichetă și ceremonial în Evul Mediu
    15.11.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ETICHETĂ ȘI CEREMONIAL LA CURȚILE SUVERANILOR DIN EVUL MEDIU Ca urmare a unei migăloase și trudnice activități de cercetare, istoricul…
  • 40+ Ilustrații oneste despre cum sunt cu adevărat căsătoria și viața de familie + FOTO
    12.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Yehuda Devir este un popular ilustrator și desenator de benzi desenate din Israel, cunoscut pentru desenarea tuturor lucrurilor fantastice…
  • Fiecare poftă are o cauză
    24.03.2012 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); FIECARE POFTĂ ARE O CAUZĂ Unora le este poftă de ciocolată, altora de ceva sărat. Oricare ar fi pofta ta, uneori este atât de…
  • Piramidele din Caral, Peru - documentar (RO)
    27.06.2012 - 0 Comments
    --> PIRAMIDELE DIN CARAL Filmul documentar „Piramidele pierdute din Caral” încearcă să explice motivele care au stat la baza dezvoltării sociale prin studierea civilizațiilor…
  • Misteriosul mormânt nr. 10
    28.07.2012 - 2 Comments
    --> BISERICA DOMNEASCĂ A BASARABILOR MISTERIOSUL MORMÂNT NR. 10 Biserica domnească din Curtea de Argeș În timp ce autocarele cu turişti se varsă la Mănăstirea lui Manole,…
  • 20 cele mai înfricoșătoare rase de câini - Cei mai buni câini pentru a ține la distanță intrușii!
    08.01.2023 - 0 Comments
    Oamenii își iau câini din mai multe motive, dar mai ales ca tovarăși de familie și animale de companie. Este un fapt acceptat faptul că a avea un câine în casă este bun pentru sănătatea mentală.…
  • Utilizări geniale ale bicarbonatului de sodiu
    10.10.2022 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Bicarbonatul de sodiu este cu ușurință unul dintre cele mai comune elemente de uz casnic în orice parte a lumii. Și, deși cei mai mulți…
  • 16 dintre cele mai bine păstrate secrete ale istoriei
    30.10.2023 - 0 Comments
    În analele istoriei umane, nenumărate povești, mistere și enigme ne-au captat imaginația și ne-au stârnit curiozitatea. Cu toate acestea, în paginile trecutului se ascund secrete care au scăpat de…
  • 12 rețete sănătoase de smoothie pentru energie pe tot parcursul zilei
    28.11.2022 - 0 Comments
    Rețetele de smoothie abundă pe internet și putem face orice dorim pentru o anumită dietă, ca băutură de pre-antrenament sau pur și simplu pentru a ne răcori pe căldura verii. Aceste rețete sunt…
  • Marele jaf comunist - documentar
    20.05.2012 - 0 Comments
    --> MARELE JAF COMUNIST În august 1959, șase foști membri ai nomenclaturii comuniste și colaboratori ai Securității fură o mașină a Băncii Naționale în care se aflau 1,6 milioane…
  • 10 fapte despre pisica Manul, cea mai expresivă pisică din lume + FOTO
    12.08.2023 - 0 Comments
    Pisicile manul sunt o specie de pisică sălbatică aproape amenințată cu dispariția, care trăiește în pajiștile și stepele montane din Asia Centrală. Cunoscute mai degrabă sub numele de pisicile lui…
  • Marijuana legalizată: Canada se întoarce la înțelepciunea veacurilor trecute
    22.01.2024 - 0 Comments
    În 1997, în Cehoslovacia a fost găsită o frânghie de cânepă datând din 26.900 î.Hr., fiind cel mai vechi obiect cunoscut asociat cu marijuana.  De atunci, cânepa a jucat un rol important în…
  • Benjamin Freedman despre cauzele intrării Statelor Unite în Primul Război Mondial + VIDEO (RO)
    13.12.2012 - 0 Comments
    --> BENJAMIN FREEDMAN DESPRE CAUZELE INTRĂRII STATELOR UNITE ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL Așa cum simplu și clar îl definește…
  • Inventivitatea la români
    18.09.2015 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "6203181050"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; INVENTIVITATEA LA ROMÂNI De obicei, se spune că…
  • Ce nu vi se spune despre donarea de organe + documentar (RO)
    23.03.2017 - 16 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CE NU VI SE SPUNE DESPRE DONAREA DE ORGANE Știați că, pentru a i se putea preleva organele, „mortul” trebuie anesteziat? Ei bine, da,…
  • Laptele ne poate scurta viața + VIDEO
    21.07.2016 - 1 Comments
    LAPTELE NE POATE SCURTA VIAȚA Dr. Elizabeth Noble Pe la mijlocul anilor ’70, când am înființat „Departamentul pentru sănătatea femeii”, osteoporoza nu era boala obișnuită și mortală care…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *