OSHO despre politică + VIDEO (RO)

OSHO DESPRE POLITICĂ

Lumea politicii se situează la nivelul instinctelor, aparține legii junglei. Este puterea celui mai tare. Iar politicienii sunt niște oameni mediocri. Ceea ce-i mână să intre în politică este un profund complex de inferioritate, care naște în ei dorința de putere. Această dorință se poate exprima în multe feluri, nu numai în visul de a deveni un politician în sensul strict al cuvântului. Politică este atunci când cineva, printr-o anumită strategie, încearcă să-și exercite puterea asupra altcuiva.

De-a lungul istoriei, bărbatul a aplicat o strategie politică asupra femeii, anume aceea că femeia îi este inferioară. Și chiar a reușit s-o convingă să accepte această idee absurdă. De fapt, este o idee stupidă. Femeia nu este nici superioară, nici inferioară bărbatului – cele două sexe sunt diferite și nu se pot compara.

De ce a fost femeia proclamată inferioară bărbatului mai peste tot în lume? Foarte simplu! Pentru că aceasta era singura cale prin care bărbatul putea s-o țină legată de el, s-o facă sclava lui. Prin urmare, ea a trebuit să fie condiționată de ideea inferiorității. Și argumentele aduse de bărbat au fost: femeia are mai puțină forță fizică; nu a fondat niciun curent filozofic și nicio religie; aportul ei în știință, artă, muzică sau pictură este insignifiant. Toate acestea demonstrează că nu este suficient de inteligentă și nu este preocupată de aspectele majore ale existenței. Este o ființă limitată, al cărei rol este doar acela de nevastă și gospodină.

Acum, dacă-i prezinți femeii aceste comparații, poți s-o convingi cu ușurință că-ți este inferioară. Dar sunt și alte lucruri ce pot fi comparate, și pe care bărbatul, viclean, le-a omis: femeia poate da naștere unui copil; bărbatul, nu. Natura nu i-a dat această responsabilitate, deci în această privință, cu siguranță, bărbatul îi este inferior femeii. Responsabilitatea i-a fost dată individului superior. De fapt, funcția bărbatului în perpetuarea speciei se reduce la o simplă injectare. Mama este cea care trebuie să poarte copilul în pântecele ei timp de 9 luni, cu toate consecințele și riscurile acestei sarcini. Iar să nască echivalează cu apropierea morții.

Apoi femeia trebuie să-l crească pe copil ani la rând, iar în trecut, ea făcea asta continuând să dea naștere altor copii. Ce timp mai avea ea să devină muziciană, pictoriță sau poetă? I-ai lăsat tu, bărbat, timp pentru astfel de preocupări? Ea avea grijă în permanență de copii, de hrană și de casă, pentru ca tu să ai timp să contempli latura spirituală a vieții. Încearcă numai să inversezi rolurile pentru 24 de ore. Las-o pe ea să mediteze, să scrie versuri sau să compună muzică, iar tu ai grijă de copii, de bucătărie și de casă. Atunci ai să vezi cine e superior. Într-o singură zi ai să constați că a avea grijă de mai mulți copii în același timp e ca și cum te-ai afla la casa de nebuni. Da, îți par drăgălași și nevinovați, dar de fapt sunt niște draci împielițați, care n-or să-ți dea pace un moment. Au mereu nevoie de atenție și mai ales de mâncare. Ia treci la bucătărie și gătește pentru toată familia și eventualii musafiri și-ai să vezi ce înseamnă iadul. Ai să uiți că ești superior, pentru că în acea zi n-ai să ai timp nicio secundă să filozofezi.

Să privim problema și din alt unghi. Din punct de vedere fizic, femeia este mult mai rezistentă decât bărbatul. Aceasta este o realitate stabilită științific. Femeile se îmbolnăvesc mai rar decât bărbații și trăiesc cu cel puțin 5 ani mai mult decât ei. Sunt stupide societățile în care s-a instituit regula ca soțul să fie cu 4-5 ani mai mare decât soția. Ideea a fost că bărbatul, fiind mai în vârstă, are mai multă experiență și-și poate menține statutul de superioritate intact. Dar asta nu-i corect, pentru că femeia va trăi cu cel puțin 5 ani mai mult. Ținând cont de acest fapt, ar trebui să fie invers – bărbatul să aibă cu 5 ani mai puțin decât femeia, așa încât să moară amândoi cam în același timp. În aceste societăți, văduva n-are voie să se recăsătorească. Doar în țările foarte dezvoltate e posibil. Deci femeii nu i se permite să-și ia alt soț, și ea va trăi următorii 10 ani ca o văduvă lipsită de mijloace materiale. De ce să obligi o femeie să trăiască atâția ani în cea mai neagră sărăcie? Nu este drept. Și acum să revenim la tema noastră: dacă, statistic, femeia este mai rezistentă, se îmbolnăvește mai rar și trăiește cu 5 ani mai mult decât bărbatul, cine este superior?

Un alt aspect: la femei, rata sinuciderilor este de două ori mai mică decât la bărbați. Același procent se menține și în privința bolilor mentale. Această realitate n-a dat nimănui de gândit. De ce se sinucid bărbații de două ori mai frecvent decât femeile? Pare că bărbatul nu prea face față problemelor. E atât de nerăbdător, de dornic, de pretențios, încât atunci când lucrurile nu merg în direcția urmărită de el, devine frustrat și-și pune capăt vieții. Asta arată slăbiciune, lipsa curajului de a înfrunta viața. Sinuciderea înseamnă lașitate, evitarea problemelor și nu rezolvarea lor.

Femeia are mult mai multe probleme – ale ei, plus cele pe care i le creează bărbatul – și totuși le face față cu curaj. De ce înnebunesc de două ori mai mulți bărbați decât femei? Asta arată că intelectul lor nu e făcut din materiale rezistente și se crapă cu ușurință. Și atunci de ce insistă bărbatul să acrediteze ideea că femeia îi este inferioară? Pentru că asta e politica lui. Iar femeia, deși a fost condiționată mii de ani că trebuie să i se supună, tot mai găsește căi să-i saboteze convingerea. Bombăne, îl cicălește, începe să plângă și face caz din orice. Este felul ei de a-i sabota politica strategică: „Te crezi superior? Lasă că-ți arăt eu cine-i superior!” Bineînțeles că asta se întâmplă când cei doi sunt între patru ochi. Când trebuie să iasă în lume cu el, femeia îi potrivește cravata, îi zâmbește și totul e perfect. De ce apar situații de felul acesta? Pentru că există o politică masculină și una feminină, fiecare încercând să-l domine pe celălalt.

Politica se regăsește în toate sectoarele de activitate umană. De exemplu, în universități: asistentul vrea să devină lector, lectorul vrea să devină profesor, profesorul vrea să devină decan – o luptă constantă pentru putere. Ați putea crede că asta nu se întâmplă și în sistemul de învățământ. Dar acolo nimeni nu este interesat de educație, ci de putere. În religie se întâmplă același lucru: episcopul vrea să fie cardinal, iar cardinalul vrea să fie papă. Fiecare este pe o scară de pe care încearcă să urce mai sus, în timp ce cei de sub el îl trag de picioare în jos, iar cei de deasupra îl împiedică să ajungă la nivelul lor. Și asta se întâmplă peste tot în lume. Pentru mine, asta înseamnă efortul de a te dovedi superior. De ce? Pentru că în forul tău interior, te simți inferior.

Dacă înțelegi acest zbucium, această obsesie de a fi superior, și renunți la ea, poți să spui simplu: „Sunt eu însumi, nici superior, nici inferior”. Dacă poți să stai pe margine și să privești detașat întregul spectacol, ai intrat în lumea inteligenței și a conștiinței. Înțelegi situația mizerabilă în care e prins cel obsedat de putere. A ajuns pe cea mai înaltă treaptă a scării sociale. Ce face el acolo? Stă agățat sus, în cer, ca prostul. Nu mai are unde să urce și bineînțeles că nu poate nici să coboare, pentru că ar fi umilitor, oamenii ar începe să râdă de el. Și-a atins țelul vieții și n-a găsit nimic. Și-a irosit pur și simplu viața, ca un dobitoc. Dacă te afli în postura de observator, îți dai seama ce nebunie trebuie să fie în mintea cuiva să-și risipească toată energia vitală încercând să urce mereu tot mai sus.

Unii încearcă în toate modurile posibile să fie importanți, deosebiți, superiori. Aceasta este politică și, după mine, numai oamenii mediocri sunt interesați s-o practice. Cei inteligenți au ceva mai important de făcut decât să se zbuciume în politici murdare. Numai oamenii de mâna a doua devin președinți sau prim-miniștri. O persoană cu adevărat inteligentă nu se lasă distrasă de acest deșert care nu-l duce nicăieri, nici măcar la o oază. La nivel instinctiv, politica înseamnă „cel mai mare e cel mai tare” – legea junglei. Hitler, Stalin, Mussolini, Bonaparte, Timur Lenk, toți acești oameni au fost mai degrabă niște șacali, decât niște ființe umane. Dacă vrem să fim cu adevărat umani, ar trebui să le ștergem numele din istorie, să uităm că au existat vreodată. Ei n-au fost decât niște coșmaruri. Din păcate însă, istoria umanității continuă să se repete.

Sursa: Osho - From Misery to Enlightenment

http://www.oshorajneesh.com/download/osho-books/responses_to_questions/From_Misery_to_Enlightenment.pdf

Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)

OSHO - Cele trei dimensiuni ale libertății

(The three dimensions of freedom) (RO)