Daniel Ridgway Knight - Pictorul femeilor și al florilor + slideshow




DANIEL RIDGWAY KNIGHT
PICTORUL FEMEILOR ȘI AL FLORILOR


Daniel Ridgway Knight s-a născut pe 15 martie 1839 în Chambersburg, statul Pennsylvania, SUA. A studiat pictura la Academia de Artă din Pennsylvania, unde a fost coleg cu Mary Cassatt și Thomas Eakins, doi pictori importanți în istoria artei americane. În 1861 a plecat la Paris, pentru a studia la Școala de Arte Frumoase, sub îndrumarea lui Alexandre Cabanel, pictorul francez considerat în epocă unul dintre cei mai buni profesori de pictură și un artist desăvârșit. Cât timp a rămas în Franța, Knight a fost elev în atelierul lui Charles Gabriel Gleyre, un proeminent pictor elvețian, care a îndrumat un număr de tineri artiști care mai târziu au devenit celebri. Printre elevii lui s-au numărat Claude Monet, Pierre-Auguste Renoir și Alfred Sisley.
 

Daniel Knight s-a întors în Statele Unite, la Philadelphia, în 1863, pentru a servi în Armata Unionistă. În timpul războiului a exersat schițe de expresii faciale, captând în lucrările lui diversele emoții umane. De asemenea, a reprodus scene de luptă care au rămas ca mărturii istorice ale acelor vremuri. A fondat „Clubul de desen din Philadelphia”, unde a expus lucrări cu diverse tematici, ca Războiului Civil, mitologie sau scene din opere.
 

În anul 1871, Knight s-a căsătorit cu Rebecca Morris Webster, iar după nuntă a început să lucreze ca pictor portretist, cu scopul de a strânge suficienți bani ca să se întoarcă în Franța. Și într-adevăr, în anul următor a reușit să se stabilească la Poissy, o suburbie a Parisului situată pe malul Senei, unde și-a cumpărat o casă și și-a înființat un atelier.


Nu după mult timp de la mutarea în Franța, Knight s-a împrietenit cu celebrități ca Renoir, Sisley și Wordsworth, iar influențe ale acestora se pot observa în lucrările lui. A avut, de asemenea, o relație apropiată cu Jean-Louis Ernes Meissonier, un renumit pictor și sculptor clasicist, faimos pentru reprezentările lui Napoleon și ale armatei sale, precum și alte teme militare. În anul 1875 a pictat (după o schiță a lui Meissonier) tabloul intitulat „Ziua spălatului rufelor”, pentru care a primit laudele unanime ale criticilor.


În temele sale, Knight a fost puternic influențat de lucrările lui Jean-Franҫois Millet. În 1874, în timp ce picta la Barbizon, l-a vizitat pe Millet, care i-a arătat picturile lui. Lui Knight i s-a părut că scenele care înfățișau viața la țară erau prea fataliste. Abordând ulterior aceeași temă, el a preferat să-i reprezinte pe țărani în momentele lor de fericire.


Alte influențe importante au fost Bastien-Lepage, cu care este adesea comparat, și Jules Breton, care avea o predilecție pentru scenele în aer liber. Astfel, picturile lui Knight de la sfârșitul anilor 1870 și începutul anilor 1880 s-au concentrat pe țăranul aflat la munca câmpului sau făcând treburi casnice: adusul apei, spălatul rufelor la râu etc.


Pictura lui Knight realizată în 1888 și intitulată „Chemând feribotul” (foto sus), se găsește în prezent în colecțiile Academiei de Arte din Pennsylvania. Tabloul înfățișează două tinere țărănci care strigă la căpitanul vasului, aflat de partea cealaltă a râului. Această pictură, considerată a fi una dintre capodoperele artistului, surprinde toate elementele „perioadei pre-Rolleboise” – stăpânirea perfectă a redării luminii și a culorilor, finețea chipurilor și atenția artistului la detalii. Pentru această lucrare, pictorul a primit medalia de argint la Salonul de pictură de la Paris și medalia de aur la Expoziția de la München din același an.


La sfârșitul anilor 1890, Daniel Knight și-a cumpărat o locuință în Rolleboise, o localitate aflată la cca 70 de km vest de Paris. Aici a început să picteze scenele care i-au făcut opera atât de căutată de colecționarii contemporani – imagini din propria lui grădină. Casa lui avea o frumoasă grădină terasată, cu vedere la Sena, și pe care a redat-o în multe dintre tablourile sale din această perioadă.


Pentru a reda cât mai fidel priveliștea, Knight a început să studieze diferitele faze ale zilei și efectul lor asupra mediului înconjurător. În acest scop, și-a construit în afara casei un atelier cu pereții de sticlă, ceea ce i-a permis să picteze afară chiar și pe vreme de iarnă. Fie că se concentra asupra umbrelor înserării, cu lumina lunii deasupra fluviului Sena, fie asupra unei tinere, surprinsă într-o grădină înflorită la miezul zilei, fiecare scenă era lucrată în cel mai mic detaliu, cu o atenție deosebită pentru redarea realistă a peisajului.


Colecționari din lumea întreagă se întreceau să-i cumpere tablourile înfățișând tinere localnice, surprinse în diferite ipostaze, în grădina lui. Lucrările din această perioadă includ „Trandafirii”, aflată în prezent în colecțiile Muzeului J.B. Speed, și „Scrisoarea”, deținută de Muzeul de Artă Joslyn – ambele înfățișând femei tinere și frumoase, înconjurate de o floră luxuriantă.
 

Daniel Ridgway Knight a fost premiat cu Medalia de Argint la Expoziția Universală de la Paris din anul 1889 și a fost învestit cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare, devenind ofițer în 1914. În 1893 a primit Medalia de Aur de Onoare din partea Academiei de Arte Frumoase din Pennsylvania. În același an, a fost făcut la München Cavaler al Ordinului Regal Saint Michael de Bavaria. A murit la Paris, pe 9 martie 1924. Fiul său, Louis Aston Knight (1873-1948), a fost un apreciat pictor peisagist.





Comentarii

POSTĂRI ALEATORII

  • Mică istorie a artelor divinatorii
    02.01.2014 - 2 Comments
    --> MICĂ ISTORIE A ARTELOR DIVINATORII Artele divinatorii sunt mijloace, metode și tehnici folosite cu scopul de a face o predicție. Ele au apărut în Antichitate, din dorința omului de…
  • Psyllium - o nouă fibră alimentară
    29.03.2012 - 2 Comments
    --> PSYLLIUM –  o nouă fibră alimentară Psyllium (Plantago psyllium) face parte din familia pătlaginii și creşte mai ales în sudul Franţei şi Spaniei şi pe coasta de nord a…
  • Crema de față – un must-have al rutinei de beauty
    30.06.2018 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Crema de față – un must-have al rutinei de beauty   Fața are nevoie de o îngrijire specială, fiind una dintre cele…
  • Istoria fascinantă a hipnotismului + VIDEO
    19.03.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ISTORIA FASCINANTĂ A HIPNOTISMULUI De mai bine de două secole, hipnoza rămâne un fenomen controversat. E ușor de înțeles senzația de…
  • Dr. Călin Mărginean - Hipertensiunea arterială + VIDEO
    10.04.2012 - 1 Comments
    --> HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ Nu aștepta să înghiți un pumn de medicamente! Un stil de viață sănătos te ajută să-ți menții tensiunea arterială în limite normale. …
  • Medicul din Dublin care învinge cancerul + documentar (RO)
    14.12.2014 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MEDICUL DIN DUBLIN CARE ÎNVINGE CANCERUL „Nu-ți mai hrăni cancerul!” Pare un sfat ciudat, având în vedere miliardele cu care…
  • 9/11 ZERO - O investigare a evenimentelor din 11 septembrie (documentar RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});    ZERO  - O INVESTIGARE A EVENIMENTELOR DIN 11 SEPTEMBRIE 2001 -  Un documentar realizat după cartea lui Giulietto…
  • Puțină istorie ne face mai deștepți + VIDEO (RO) + documentar (RO)
    01.05.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PUŢINĂ ISTORIE NE FACE MAI DEŞTEPŢI – FAMILIILE ROTHSCHILD, MORGAN ȘI ROCKEFELLER – În anul 1815, Nathan Rothschild a preluat…
  • Illuminati - cine sunt si ce vor ei + documentare (RO)
    13.01.2017 - 9 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ILLUMINATI – CINE SUNT ȘI CE VOR EI Illuminati sunt un grup de familii elitiste, extrem de bogate, a căror agendă este controlul total…
  • Focaccia nu a fost creată la Roma, ci în Mesopotamia, acum 9.000 de ani!
    27.11.2024 - 0 Comments
    Un studiu realizat de cercetători de la UAB (Universitat Autonoma de Barcelona) și Universitatea La Sapienza din Roma sugerează că, în timpul neoliticului târziu, între 7000 și 5000 î.Hr.,…
  • Rasismul evoluționist + documentar (RO)
    30.01.2013 - 2 Comments
    --> RASISMUL EVOLUȚIONIST Cei care susţin evoluţionismul refuză, de obicei, orice confruntare deplină cu faptele. Acceptă doar ceea ce le convine şi se feresc de restul. Astfel, faptul…
  • Educație, nu medicație... + documentar (RO)
    15.07.2012 - 0 Comments
    --> AVEM NEVOIE DE EDUCAȚIE, NU DE MEDICAȚIE Medicii ar trebui să-i înveţe pe oameni că puterea regeneratoare nu-şi are izvorul în medicamente, ci în forţele vitale ale…
  • 10 alternative ieftine ale unor produse scumpe
    15.10.2021 - 0 Comments
    10 produse scumpe de pe urma cărora puteți economisi bani, deoarece nu diferă cu nimic de alternativele lor mai ieftineCând vine timpul să facem alegeri la supermarket, este posibil ca unele persoane…
  • Lista păcatelor – „Cele 177 de păcate”
    18.01.2018 - 29 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); LISTA PĂCATELOR – „CELE 177 DE PĂCATE” „Listă de păcate ortodoxe” sau „Îndreptar de spovedanie” conform…
  • Serghei Lazarev - Cauzele spirituale ale bolilor + documentar (RO)
    10.12.2013 - 0 Comments
    --> CAUZELE SPIRITUALE ALE BOLILOR Serghei Lazarev Bioenergeticianul rus Serghei Lazarev este autorul unor cărţi de succes, între care „Karma sau armonia dintre fizic, psihic şi…
  • 11 ponturi de psihologie a culorilor care te pot ajuta să obții ținuta perfectă pentru orice situație
    29.04.2023 - 0 Comments
    Mulți oameni pot întâmpina dificultăți atunci când aleg o ținută pentru un interviu de angajare. De cele mai multe ori, au tendința de a purta ceva care le stă foarte bine, în opinia lor. Dar acest…
  • OSHO despre spirit și materie + VIDEO (RO)
    06.12.2012 - 0 Comments
    --> OSHO DESPRE SPIRIT ȘI MATERIE Nu condamnați senzualitatea! Ea a fost și este condamnată în întreaga lume și, din această cauză, energia care poate înflori în senzualitate se…
  • Ce vor femeile să audă + VIDEO (RO)
    14.02.2015 - 7 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CE VOR FEMEILE SĂ AUDĂ Toți bărbații știu că femeile sunt sensibile la complimente. Așa că, dacă vrei să impresionezi o femeie, tot…
  • Ah, bărbații!
    10.05.2012 - 0 Comments
    --> UN BĂRBAT DESPRE BĂRBAŢI articol de Mircea Badea Bărbatul este o oaie! „Păi, o oaie este capabilă de ură? - o să mă întrebaţi. N-ai citit Mioriţa?” E adevărat! Acolo,…
  • 9/11 Terrorstorm - Manipularea teroristă globală (RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    --> CINE A FOST ÎN SPATELE ATACURILOR DE LA 11 SEPTEMBRIE ŞI DE CE? Fragment din lucrarea „Exopolitica”, de Michael E. Salla, Ph.D. …
  • Cele mai cunoscute simboluri ale lumii + documentar (RO)
    17.09.2013 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CELE MAI CUNOSCUTE SIMBOLURI ALE LUMII „Simbol = semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în…
  • Diferența dintre apa dură și apa moale (și de ce este importantă)
    12.12.2021 - 0 Comments
    Înțelegeți cum poate influența duritatea apei casa și corpul dumneavoastră. (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Atunci când totul funcționează așa cum ar trebui, ați putea…
  • Joel Osteen despre sănătatea sufletului (VIDEO)
    27.04.2012 - 0 Comments
    --> JOEL OSTEEN DESPRE SĂNĂTATEA SUFLETULUI Joel Osteen este pastor senior la Biserica Lakewood din Houston, Texas. Este, de…
  • Rețete culinare - Mazăre cu afumatură
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> MAZĂRE CU AFUMĂTURĂ Ingrediente - 1/2 kilogram de mazăre proaspătă sau congelată și pre-fiartă - un cârnat afumat, crud și uscat bine - doi căței de usturoi - o cană de roșii…
  • Îmbunătățiri geniale ale casei pe care orice musafir ar fi gelos + FOTO
    20.12.2021 - 0 Comments
    Pentru mulți oameni, a deține o casă este unul dintre cele mai mari vise din viață. Nu numai că ai un loc pe care să îl numești oficial al tău, dar ai și libertatea de a personaliza fiecare…
  • 7 moduri de a face sărbătorile extraordinare pentru copiii dumneavoastră
    16.12.2015 - 0 Comments
    Această perioadă a anului poate fi o provocare pentru orice părinte. Cum școlile, întreprinderile, bisericile și comunitățile de pretutindeni se pregătesc pentru a sărbători Crăciunul, următoarele…
  • Totul despre nuci și alune
    23.08.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); TOTUL DESPRE NUCI  ŞI ALUNE Oleaginoasele sunt benefice în prevenirea maladiilor cardiovasculare. Datorită conţinutului în…
  • Tunelul secret din Bucegi + VIDEO
    21.04.2012 - 1 Comments
    --> TUNELUL SECRET DIN BUCEGI Puţini sunt cei care ştiu că nemţii au avut ambiţii mari în România, în pe­rioada lor de ocupaţie. De inamici. Ei au contribuit – şi iar nu se ştie…
  • Războiul contra cancerului + VIDEO
    11.11.2013 - 2 Comments
    --> RĂZBOIUL CONTRA CANCERULUI Pe 23 decembrie 1971, președintele Statelor Unite, Richard Nixon, a semnat National Cancer Act, supranumit pompos „Războiul contra cancerului” (The War on…
  • Proteinele animale între mit și realitate + documentar (RO)
    17.07.2012 - 4 Comments
    --> PROTEINELE ANIMALE ÎNTRE MIT ȘI REALITATE Avem nevoie de proteine animale, pentru a fi sănătoși? Vom suferi cumva de carențe de proteine, dacă nu consumăm produse de origine…
  • Zona crepusculară din Bucegi
    14.06.2012 - 0 Comments
    --> ZONA CREPUSCULARĂ DIN BUCEGI MISTERIOASE TRATAMENTE BIOENERGETICE  APLICATE ACUM 13 000 DE ANI Poporul român are o tradiţie milenară în arta vindecării.…
  • Cât de mare este Google?
    03.01.2013 - 0 Comments
    --> CÂT DE MARE ESTE În 1999, când ideea de Internet era pe buzele tuturor, doi puști de 25 de ani își propuneau să realizeze un calculator la fel de complex ca acela din Star Trek,…
  • Conspirația universitară - documentar (RO)
    19.06.2012 - 0 Comments
    -->  CONSPIRAȚIA UNIVERSITARĂ Înainte de vizionarea documentarului, vă propunem să citiți discursul de absolvire al unei şefe de promoţie din Statele Unite, pe nume…
  • De ce îi place pisicii tale să te lingă? 8 explicații susținute de experți
    04.01.2024 - 0 Comments
    Descoperiți semnificația din spatele sărutărilor pisicii dumneavoastră și învățați tehnici pentru a o descuraja să lingă excesiv.Să primești o lingere blândă de la pisica ta poate fi o adevărată…
  • OSHO - maestrul spiritual nonconformist (VIDEO)
    05.06.2012 - 0 Comments
    --> OSHO - MAESTRUL SPIRITUAL NONCONFORMIST OSHO (Bhagwan Shree Rajneesh) este unul dintre cei mai cunoscuţi şi controversaţi guru (învăţători spirituali). Viaţa şi învăţăturile lui…
  • Misteriosul manuscris de la Sibiu
    27.07.2014 - 0 Comments
    --> MISTERIOSUL MANUSCRIS DE LA SIBIU Pierre Carnac este pseudonimul scriitorului și conferențiarului francez de origine română Doru Dimitrie Todericiu, care în lucrările sale a…
  • Cum pregătesc societățile secrete Guvernul Mondial + documentar (RO)
    14.06.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM PREGĂTESC SOCIETĂȚILE SECRETE   GUVERNUL MONDIAL GRUPUL BILDERBERG Unul dintre cele mai mari grupuri de fațadă ale…
  • Ce este simptomul? + VIDEO (RO)
    29.10.2014 - 1 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "2835576272"; google_ad_width = 336; google_ad_height = 280; google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; …
  • Nicolae Steinhardt despre judecarea aproapelui
    21.05.2012 - 0 Comments
    --> NICOLAE STEINHARDT  DESPRE JUDECAREA APROAPELUI Era un evreu de mare cultură, ataşat de poporul român, mai ales că tatăl său luptase în războiul de reîntregire şi fusese…
  • Invenții în pregătire (slideshow)
    27.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Invenții aproape inventate... (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *