Este adevărul influențat de credință? + documentar (RO)

ESTE ADEVĂRUL INFLUENȚAT DE CREDINȚĂ?

Bruce A. Moen

De-a lungul întregii noastre istorii, noi, oamenii, am căutat să aflăm adevărul despre existența noastră după moarte. Încetăm cu desăvârșire să mai existăm? Continuăm să existăm în cadrul unui sistem bazat pe recompense și pedepse pentru faptele noastre săvârșite în timpul vieții fizice? Cum se face că această căutare a răspunsului, de către toate culturile și civilizațiile, nu ne-a condus până în prezent la Adevăr? Oamenii continuă să răspundă la această întrebare fie prin da, fie prin nu, așteptându-se ca unul dintre aceste răspunsuri să fie Adevărul. Poate că, totuși, marele mister al vieții după moarte este legat de lipsa noastră de înțelegere în ceea ce privește natura Adevărului.

Mulți cred că răspunsul la întrebări de felul acesta poate veni numai de la liderii spirituali sau religioși. Totuși, de-a lungul istoriei, aceștia n-au ajuns niciodată la un consens. Dimpotrivă, dacă-i ascultăm sau le citim învățăturile, vedem că Adevărul depinde de tipul de religie sau de învățătorul spiritual la care ne ducem. Creștinii, musulmanii, evreii, hindușii, budiștii, ateiștii... ca să numim doar câțiva, au versiuni diferite privind Adevărul despre existența noastră după moarte. Lipsa consensului ne obligă să alegem pe care dintre ei să-i credem. Astfel, ceea ce crede fiecare despre viața după moarte ține de religia familiei în care s-a născut sau de o opțiune personală.

Ca inginer, mă bazez pe știință și pe metodele științifice, ca fiind cele mai bune instrumente pentru aflarea Adevărului. Un cercetător competent trebuie să fie capabil să conceapă și să desfășoare un experiment, să strângă și să analizeze datele și să ajungă la un răspuns. Rezultatele unui asemenea experiment, dacă a fost conceput corect, ar trebui să conducă la o singură concluzie, indubitabilă, și să elimine toate celelalte concluzii posibile. De asemenea, alți cercetători științifici ar trebui să poată desfășura același experiment în mod independent, în condiții identice, iar analiza datelor obținute de ei să conducă la o concluzie identică cu cea din primul experiment. Atunci când un număr destul de mare de experimente efectuate de mai mulți cercetători conduc spre aceeași unică concluzie, știința acceptă această concluzie ca fiind... Adevărul.

A fost un timp când am crezut că metoda științifică este cel mai bun instrument pentru aflarea Adevărului la orice întrebare. Dar asta a fost înainte de a citi despre experimentul condus de doi oameni de știință care căutau răspunsul la o întrebare simplă: Dacă fixez cu privirea o persoană care nu știe că mă uit la ea, poate acea persoană să devină conștientă că o privesc? Pare o întrebare foarte simplă, iar metoda științifică ar trebui să furnizeze un singur răspuns: da sau nu. Experimentul a fost numit „Detectarea de la distanță a privitului”, iar rezultatele acestuia au dus spre o nouă înțelegere a ceea ce este Adevărul în realitate. Cei interesați în descrierea amănunțită a acestui experiment și rezultatele lui îl pot găsi publicat în The Journal of Parapsychology (Revista de parapsihologie), vol. 61, nr. 3, sept. 1997, pag. 197-208.

În cadrul realității fizice putem concepe experimente care să măsoare anumite proprietăți ca masă, viteză, greutate, poziție, volum etc., iar replicarea acestor măsurători de către oricine ar trebui să conducă la aceeași concluzie. De exemplu, dacă punem întrebarea „Se învârtește Soarele în jurul Pământului?”, prin măsurători și observații ale lumii fizice ne așteptăm să obținem un singur răspuns, da sau nu. După ce au fost făcute suficient de multe experimente care au condus la același răspuns (da sau nu) noi acceptăm acest răspuns ca fiind cel corect și credem că Adevărul obținut în acest fel este obiectiv, neschimbabil și universal aplicabil. Dar într-un experiment ca privitul la distanță (remote staring) e greu de știut ce proprietăți fizice trebuie măsurate ca să se ajungă la un răspuns. La urma urmei, nu pare să existe vreo explicație fizică a fenomenului prin care o persoană poate să simtă că e privită cu insistență de la distanță. La momentul respectiv însă, cei doi oameni de știință care au condus experimentul, dr. Marilyn Schlitz și dr. Richard Wiseman, și-au propus să răspundă doar la întrebarea „Este posibil?”, nu și „Cum este posibil?”

Marilyn Schlitz, Ph.D., este director de cercetare la Institutul de științe noetice și cercetător principal la Institutul de cercetări de medicină complementară din cadrul Centrului medical California Pacific. Profesorul Richard Wiseman este șeful „Catedrei de înțelegere publică a psihologiei” de la Universitatea din Hertfordshire, Marea Britanie. A publicat peste 40 de articole în reviste academice și și-a câștigat o reputație internațională pentru cercetări în domenii mai puțin obișnuite ale psihologiei, cum ar fi ghinionul, norocul și paranormalul.

Experimentul a început ca o încercare a dr. Marilyn Schlitz de a replica rezultatele unui experiment de privit la distanță condus de un cercetător în anii 1930. Obiectivul acelui experiment a fost acela de a determina dacă este adevărat că o persoană care este fixată cu privirea de la distanță de către o altă persoană poate simți acest lucru. Experimentul din anii 1930 a dat un răspuns afirmativ, iar experimentul replicat de dr. Schlitz a confirmat acest rezultat, indicând o corelare statistică indubitabilă între privitul la distanță și detectarea acestei acțiuni de către persoana privită.

După ce a citit despre experimentul dr. Marilyn Schlitz, dr. Richard Wiseman s-a decis să facă și el un experiment identic, pentru a-i replica rezultatele. Surprinzător însă, rezultatele dr. Wiseman au indicat clar că nu există nicio corelare statistică! Deși a efectuat același experiment, paradoxal, el a ajuns la concluzia opusă.

Și acum vine partea interesantă: Schlitz și Wiseman au căzut de acord să realizeze același experiment, în același timp, în exact aceleași condiții și exact același loc, pentru a stabili Adevărul în ceea ce privește detectabilitatea privitului la distanță. În organizarea celor două experimente, ei au căutat să elimine orice nepotrivire care ar fi putut diferenția rezultatele. Astfel, subiecții au fost selectați aleatoriu dintre aceeași categorie de populație. Unul dintre subiecți a fost plasat într-o încăpere, în fața unei camere video, și pus să citească dintr-o carte, pentru a-l distrage de la experiment. Acest subiect a fost conectat la senzori electronici capabili să detecteze conductanța electrică la nivelul pielii. Un al doilea subiect a fost așezat într-o altă cameră, dintr-o altă clădire, departe de primul subiect, eliminând astfel orice contact fizic sau înțelegere între cei doi subiecți. În încăperea în care se afla cel de-al doilea subiect a fost amplasat un monitor, pe ecranul căruia acesta putea vedea imaginea primului subiect.

Schlitz și Wiseman au organizat fiecare același experiment, folosind același tip de calculator și același software pentru a crea condiții similare în cele 32 de teste pe care le-au efectuat fiecare pe perechea lui de subiecți. Pe parcursul a 16 dintre aceste sesiuni, celui de-al doilea subiect i s-a spus să se uite cu insistență la imaginea primului subiect pe ecranul monitorului. Pe parcursul celorlalte 16 sesiuni, celui de-al doilea subiect i s-a spus să nu se uite la imaginea primului. În timpul acestor teste, Schlitz și Wiseman au stat într-o a treia cameră, departe de ambii subiecți, eliminând astfel orice posibilitate de contact fizic sau înțelegere secretă între ei și subiecții testați. Ambii cercetători au condus un număr egal de experimente, în exact aceeași manieră și cu suficiente perechi de subiecți pentru ca rezultatele lor să fie considerate valide din punct de vedere statistic.

Analiza datelor obținute de dr. Marilyn Schlitz a demonstrat clar o corelare între privitul celui de-al doilea subiect și schimbările de conductanță electrică a pielii primului subiect. Potrivit datelor obținute de dr. Schlitz, persoana privită de la distanță a manifestat modificări în conductanța electrică a pielii. Măsurând această proprietate fizică a pielii și analizând datele obținute, dr. Schlitz a ajuns la concluzia că Adevărul despre privitul la distanță este „da”.

Pe de altă parte, analiza datelor obținute de dr. Wiseman a demonstrat clar că nu există nicio corelare statistică între privitul la distanță și detectarea acestei acțiuni. Conform datelor obținute de el, o persoană privită insistent nu manifestă nicio modificare de conductanță electrică a pielii. Analizând toate datele obținute de el, dr. Wiseman a concluzionat că Adevărul despre detectarea privitului la distanță este „nu”.

Este evident că, potrivit metodei științifice rigide, datele rezultate din aceste experimente absolut similare ar fi trebuit să susțină una dintre cele două concluzii, dar niciodată pe amândouă. Ca urmare, cei doi cercetători au reluat experimentul de mai multe ori, rafinându-l și căutând să elimine orice posibilă diferență care ar fi putut afecta rezultatul. Dar, cu toate că experimentele celor doi au fost identice, niciodată n-au putut ajunge la o concluzie unică.

Analizând situația pe toate fețele, într-un final, cei doi cercetători au găsit o singură diferență care ar putea explica acest rezultat imposibil: Dr. Marilyn Schlitz credea că detectarea privitului la distanță este posibilă, în timp ce dr. Richard Wiseman nu credea acest lucru. Experimentul lor a devenit cunoscut ca unul care demonstrează influența experimentatorului asupra experimentului.

Rezultatele celor doi dovedesc că un mecanism subtil, neînțeles încă, poate altera proprietățile fizice măsurate în experimente riguros controlate, provocând rezultate conforme cu credințele experimentatorului. Altfel spus, materia se organizează în funcție de așteptările observatorului. Așadar, oamenii de știință care încearcă să exploreze fenomene pentru care nu există explicații de natură fizică vor trebui să ia în considerare faptul că Adevărul rezultat va fi conform cu credința lor personală. Ca și în cazul căutării Adevărului despre existența într-o viață de apoi, totul depinde de credința noastră. Unii își pun încrederea într-un anumit lider spiritual sau o anumită religie. Alții își formează convingeri personale pe baza observațiilor proprii. În toate cazurile, factorul cheie în găsirea Adevărului este înțelegerea efectului pe care îl are credința noastră asupra realității.

Sursa: http://www.afterlife-knowledge.com/relg-sci.html

Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)

Pe aceeași temă citiți și postarea „Gregg Braden - Știința Miracolelor”, aici: 
http://frumoasaverde.blogspot.ro/2013/01/gregg-braden-stiinta-miracolelor-video.html

 
Ruppert Sheldrake - Mintea extinsă (The Extended Mind) (RO)

«În septembrie 2008, biologul Rupert Sheldrake a beneficiat de serviciile mai puțin restrictive ale platformei de popularizare a științei Google Tech Talk, ținând conferința The Extended Mind - Recent Experimental Evidence, în cadrul căreia a prezentat ultimele sale dovezi din domeniul naturii minții umane, al manifestărilor telepatice umane sau din regnul animal, care confirmă teoria sa privind câmpurile morfice, responsabile de organizarea sistemelor vii, deci și a Universului. (...) În artele marțiale, corespondentul senzației de a fi privit se referă la un concept destul de greu de digerat de occidentali, haragei, folosit de japonezi și în contextul intercomunicării personale. Pe scurt, haragei oferă unui maestru al artelor marțiale posibilitatea de a percepe amenințări indirecte și de a anticipa mișcările adversarului, chiar dacă acesta nu se află în câmpul lui vizual.»

Marian Matei - traducătorul documentarului. Citiți întreaga prezentare a filmului aici.