Inventivitatea la români

INVENTIVITATEA LA ROMÂNI

De obicei, se spune că ceea ce-i stimulează și-i mobilizează pe oameni să fie inventivi și să creeze lucruri noi este climatul pozitiv. Așa o fi în general, dar în ceea ce-i privește pe români, lucrurile stau exact invers. Căci dacă noi, românii, avem un motiv autentic de mândrie, aceasta este inventivitatea noastră în condiții vitrege. Este vorba de acea imaginație creatoare care poate rezolva probleme insurmontabile pentru alte popoare, pe principiul „a face din rahat bici” și „sită de mătase din coadă de câine”. Dacă ceva se strică, nu funcționează cum trebuie sau nu încape, românul nu va sta prea mult pe gânduri. El va face universul să acționeze în folosul lui. Explicația constă în sărăcia care ne-a bântuit atâția ani de comunism, și care nu s-a sfârșit nici după 25 de ani de capitalism benefic. Societatea de consum, în care populația este încurajată să arunce obiectele la cel mai mic semn de defecțiune sau uzare și să le înlocuiască cu unele noi nu dă nici acum semne c-ar fi pe poziții solide. Românul e obișnuit să fie meșterul drege-tot, care se gospodărește cu resurse puține și cârpăcește orice se defectează, cu o sârmă, o sfoară, un cui, un scoci, un punct de sudură și... lasă că merge și-așa! Am trecut de la faza istețimii și a capacității de a rezolva o situație de criză la cea de frică permanentă. Imposibilitatea de a cheltui pentru un lucru nou ori pentru o soluție mai potrivită ne aduc în situația în care învățăm să ne descurcăm cu ceea ce avem și să reciclăm până la ultima întrebuințare posibilă.