De ce nu se duc sirienii la frații lor din Golf + slideshow


DE CE NU SE DUC SIRIENII LA FRAȚII LOR DIN GOLF

Răspunsul e foarte scurt, de fapt: pentru că nu sunt frații lor. Adică sunt frații lor în sens larg, au două mâini, două picioare, doi ochi și o gură. Și sirienii și saudiții și cei din Emirate, ba chiar și kuweitienii. În rest, Siria e soră cu statele din Golf exact cum e România cu Norvegia. Ce, nu suntem frați cu ei? Păi nu suntem noi, românii, albi la culoare, ca gemenii noștri norvegieni? Păi nu suntem noi creștini, ba chiar e și-un procent de ortodocși în Norvegia? N-au norvegienii biserici de lemn cu turle înalte fix ca-n Maramureș? Nu-s astea destule argumente cât să demonstreze faptul că osul de viking e totuna cu osul de dac?


Din punct de vedere cultural, Siria e mult mai aproape de Europa decât va fi vreodată de Arabia Saudită. Sirienii sunt arabi mediteraneeni, ca vecinii lor libanezi, cu un stil de viață complet diferit de statele din Golf. Faptul că acum acolo e un război dement e urmarea unei complicate situații politice, nu consecința directă a fanatismului religios practicat de populația majoritară. Așadar, Siria, spre deosebire de statele din Peninsula Arabică este și a fost un stat laic.

Compoziția religioasă a Siriei spune că 74% dintre locuitori sunt suniți, aici intrând și secta sufi, netolerată în țările musulmane cu dictaturi religioase. 13% sunt șiiți, niște musulmani deloc populari printre ăia care stau în Arabia Saudită. Dintre șiiții ăștia, o parte sunt alawiți (ca și președintele al-Assad), musulmani care cred în reîncarnare și care pentru prostia asta și-ar pierde căpățâna în regatul saudit. Mai au și procente de creștini și druzi în populație, ba chiar și niște evrei rătăciți istoric pe-acolo.

O fi fost Siria cu sula-n coasta Israelului, dar dictatorul Bashar al-Assad n-avea chef de fundamentalism religios (îl interesau mai tare inamicii politici), așa că a susținut un program de refacere a sinagogilor istorice de pe teritoriul Siriei. De altfel, în 2001, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Siria și s-a rugat în Moscheea Omeiadă din Damasc la mormântul Sfântului Ioan Botezătorul. Credeți că Ioan Botezătorul ar fi stat bine mersi secole de-a rândul la Medina, să zicem, iar papa ar fi fost invitat să se roage acolo?

De ce i-ar primi Arabia Saudită pe rătăciții ăștia de sirieni? Și de ce ar fugi sirienii de bombe + fundamentalism, ca să ajungă într-o țară cu fundamentalism + fundamentalism? Desigur, despre diferențele religioase dintre Golf și Siria sunt deja scrise cărți serioase, o scurtă și lămuritoare expunere a problemei e în cartea asta.

Trecând de problema religioasă, ajungem la cea a banilor. Vocișoara ușor nerușinată a est-europenilor țipă pe un ton ridicat că arabii din Golf sunt bogați, de ce să ne rupem noi de la gură pentru niște migranți care au fugit din Siria nu de bombe, ci de sărăcie. Am zis nerușinată în condițiile în care România a dat vreo 4 milioane din fiii ei Europei, ca migranți economici. Da, Golful geme de bogăție, dar în niște condiții cu totul speciale. Cei mai mulți bani vin din resurse naturale și nu sunt reinvestiți în alte industrii care să creeze locuri de muncă, ci intră în buzunarele celor mai influente clanuri din regiune. Totuși, acolo unde statul investește în diverse alte industrii (ca în Emirate), forța de muncă e asigurată masiv de străini. Există deja sirieni care lucrează în Dubai, cum există și români, dar niciunii nu-și fac planuri să rămână definitiv acolo, pentru simplul motiv că e aproape imposibil să devii cetățean al acestor state sau să stai în ele dincolo de un contract de muncă. Sigur, există și munca de jos, în construcții sau treburi casnice, care absoarbe mulțimi de pakistanezi, indieni sau alte naționalități, în condiții uneori mai nasoale decât sclavia. Chiar dacă refugiații nu pot fi absorbiți de o piață a muncii normală, de ce, totuși, Arabia Saudită nu-și folosește banii ca să-i ajute? Primul răspuns la îndemână ar fi că Arabia Saudită & Comp finanțează tot felul de golani care întrețin războiul în Siria. De ce ar băga bani în unii care fug ca dracu’ de tămâie de ce finanțează ei?

Mai există o mică problemă în Peninsula Arabică. Mediul natural e foarte neprietenos (deșert) așa că orice extindere a spațiului de locuit e foarte costisitoare. Se întrebau niște somități în urbanism pe Facebook de ce nu sunt găzduiți refugiații în corturile dotatate cu aer condiționat de lângă Mecca. Vedea-i-aș pe ei cazați în deșert, într-un cort cu aer condiționat, cu toată familia dacă se poate. Presupunând că n-ar absorbi populația de refugiați și că ar face niște tabere cu aer condiționat în deșert, ca ele să fie locuibile uman, costurile ar fi uriașe, începând cu apa, care nu se găsește săpând o groapă în pământ.


Vine la rând stilul de viață. Sirienii urbani, ca și libanezii, sunt oameni cărora le place să trăiască după tipic occidental. Alcoolul nu e tabu, pentru că ne aflăm, la 2000 de ani distanță, e drept, de locurile unde Dionisos își făcea de cap. Vinurile libaneze și siriene sunt de găsit pe listele celor mai luxoase restaurante ale lumii, pentru simplul motiv că există o industrie a vinului în zonă. După cum știți, în Arabia Saudită alcoolul e complet interzis, iar în restul Golfului, în mare, străinii pot bea în anumite locuri, de obicei baruri ale hotelurilor de lux. Dar nu toți străinii, ci doar cei care nu sunt musulmani.

Mai există problema micuță a tratamentului femeilor. Siria, fiind o țară laică, are școli mixte, căsătorie monogamă cu vârsta limită de 17 ani, vot pentru femei din ’53 (România din ’38), femei în armată, femei în politică, ba chiar și niscaiva feministe. Siriencele, în general, nu-și acoperă fața cu burka. Toată această enumerare i-ar da dureri de cap și de stomac unui cetățean saudit, care sigur n-ar vedea într-o siriancă din middle class o „soră”, ci o satană destabilizatoare a adevăratelor valori islamice.

Cam asta e pe scurt cu „frații arabi”. Ăia care chiar sunt apropiați cultural de Siria au primit, slavă cerului: 2 milioane Turcia, 750 de mii Iordania (la  o populație de 6 milioane și jumătate de oameni) și 1 milion 500 de mii Liban (deși Siria n-a fost cel mai drăguț vecin posibil).
Sursa: aici

Burka musulmană



Comentarii

  1. Legat de Afganistan : cine sunt adevaratii talibani/primitivi/barbari/criminali? cine i-a finantat pe talibani, cine a macelarit Afganistanul? femeile din Afganistan, din cele mai multe state din Orientul Mijlociu, Africa, o parte din Asia au o conditie/statut sub-uman, sclavie e bland spus, animal de povara/robot de menaj/sclav sexual sunt doar cateva fatete ale aceleasi monede...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • 18 ustensile de bucătărie pe care nici chiar cei mai pricepuți bucătari n-ar știi cum să le folosească + FOTO
    16.01.2022 - 0 Comments
    De la inventarea roții, creativitatea umană nu a încetat niciodată să ne uimească. Dar uneori merge prea departe și ne confruntăm cu obiecte al căror scop este greu de înțeles. Iar dacă aceste…
  • A fi sau a nu fi vegetarian
    19.03.2012 - 13 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); A FI SAU A NU FI... VEGETARIAN VEGETARIANISMUL SAU AMENINŢAREA DE A TRĂI VEŞNIC Dramaturgul George Bernard Shaw descria odată…
  • Rețete culinare - Salată de ton cu maioneză din țelină
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> SALATĂ DE TON CU MAIONEZĂ DIN ȚELINĂ Cred că această salată de ton ar plăcea oricui. Prin urmare, se poate servi cu succes atunci când avem musafiri, sau în zilele de post,…
  • Haremul imperial al Chinei + VIDEO
    18.04.2017 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); HAREMUL IMPERIAL AL CHINEI Chiar dacă, cel mai adesea, asociem haremul cu cea mai veche dovadă istorică a exploatării femeilor de către…
  • Am fost șocat să descopăr că aceste 16 alimente și produse cotidiene NU SUNT VEGANE!
    13.05.2023 - 0 Comments
    Nu mă refer aici doar la mâncare.Pentru majoritatea veganilor, renunțarea la carne și la produsele de origine animală reprezintă inițial o schimbare de dietă. Care, mai târziu, se extinde la…
  • Rețete culinare - Dovlecei cu iaurt
    08.04.2012 - 0 Comments
    DOVLECEI CU IAURT Ingrediente dovlecei măsline ceapă ardei roșu rozmarin, piper smântână sau iaurt orez – o ceașcă Preparare Într-o tigaie wok, dovleceii și ardeiul roșu…
  • „Corbul alb sacru” îngrijit pe insula Vancouver după ce a fost găsit subnutrit și rănit + FOTO
    24.01.2022 - 0 Comments
    Vara trecută a fost o perioadă de neuitat pentru personalul de la North Island Wildlife Recovery Centre din Insula Vancouver, Canada, deoarece au avut șansa de a găzdui un oaspete cu adevărat…
  • Ficatul - laboratorul nostru intern
    24.03.2012 - 0 Comments
    --> FICATUL – LABORATORUL NOSTRU INTERN Cântărind aproximativ 2 kilograme, ficatul nostru minunat ştie să realizeze simultan mai multe operaţii şi reacţii chimice decât ar fi…
  • 22 de reguli care îți vor face viața mai frumoasă
    16.08.2023 - 0 Comments
    Viața poate fi o încercare. Trebuie să ne fixăm, să fim solizi și să acceptăm viața așa cum vine ea la noi. Suntem suficient de apți.În cazul în care alegem în mod corespunzător, viața poate fi o…
  • 27 de răspunsuri foarte bune pentru atunci când nu ești de fapt OK
    17.11.2023 - 0 Comments
    Cum mă simt?!Este o întrebare pe care probabil că o puneți și la care răspundeți de mai multe ori pe zi: "Ce mai faci?"Mulți dintre noi, influențați de normele sociale care încurajează menținerea…
  • Mănâncă mai puțin! + VIDEO (RO)
    01.01.2013 - 0 Comments
    --> MĂNÂNCĂ MAI PUȚIN! Te-ai întrebat vreodată ce alte avantaje ai putea avea, dincolo de scăderea în greutate, dacă ai mânca mai puțin? Adevărul e că a mânca mai puțin îți poate…
  • România în reclame (slideshow)
    02.05.2012 - 0 Comments
    --> ERA O VREME ÎN ŢARA ASTA... Marin Sorescu Motor în 2 timpi, monocilindru, cu răcire forțată cu aer Capacitate…
  • Drepturile părinților
    18.04.2012 - 0 Comments
    --> DREPTURILE PĂRINŢILOR Cred că toată lumea cunoaște drepturile copiilor, dar mai puţini sunt conștienți de faptul că şi părinţii au drepturi. Iar acestea funcţionează…
  • În sfârșit nefumător! Metoda ușoară a lui Allen Carr (eBook)
    16.11.2012 - 6 Comments
    --> ÎN SFÂRȘIT, NEFUMĂTOR! – METODA UȘOARĂ A LUI ALLEN CARR – Allen Carr, de profesie contabil, fost fumător de până la 100 de…
  • Percepția extrasenzorială
    05.05.2012 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PERCEPȚIA EXTRASENZORIALĂ Vasile Rudan este cercetător în domeniul fenomenologiilor de frontieră. Timp de trei decenii, a efectuat…
  • Dovleacul - aliatul inimii noastre
    23.03.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DOVLEACUL – ALIATUL INIMII NOASTRE Culoarea galben-portocalie dovedește că dovleacul este plin de betacaroten, ceea ce îi conferă…
  • Dezlegarea misterelor: Revelații surprinzătoare și 10 fapte mai puțin cunoscute despre Biblie
    03.01.2024 - 0 Comments
    Influența Bibliei este profundă, depășind impactul pe care l-a avut asupra religiilor abrahamice pe care a contribuit la formarea ei. Ea a lăsat o amprentă de neșters asupra istoriei mondiale,…
  • 8 fapte despre Punctul Nemo
    14.01.2023 - 0 Comments
    Impresionează-ți cei mai apropiați prieteni și chiar și astronauții, cu cunoștințele tale despre cel mai greu de atins loc din lume.În etapa a 7-a, ambarcațiunile din cadrul Volvo Ocean Race trec pe…
  • 15 trucuri utile în viața de zi cu zi
    16.08.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Treceți pe apă rece la sfârșitul dușului pentru a preveni acneea. Apa rece vă închide porii pielii, deci bacteriile nu vor putea…
  • Smochine, stafide și curmale
    01.04.2012 - 0 Comments
    --> SMOCHINE, STAFIDE ȘI CURMALE Mâncaţi smochine, stafide şi curmale! Recomandarea vine din partea prof. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare…
  • Dr. Călin Mărginean - Infarctul miocardic acut (VIDEO)
    10.04.2012 - 1 Comments
    --> CELE MAI FRECVENTE BOLI DE INIMĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR Inima se îmbolnăveşte când arterele se înfundă (ateroscleroză), când nu…
  • Descoperiri arheologice uimitoare de care nu ați auzit niciodată + FOTO
    14.12.2021 - 0 Comments
    Arheologia este un subiect de un interes permanent; este descoperirea istoriei la propriu și oferă informații incredibile despre locul de unde venim și chiar despre direcția în care ne îndreptăm.…
  • Despre frică + VIDEO (RO)
    08.05.2012 - 1 Comments
    --> DESPRE FRICĂ Realitatea fricii: Nu ți-e frică de întuneric, ți-e frică de ce se află în el. Nu ți-e frică de înălțimi, ți-e frică să nu cazi. Nu ți-e frică să…
  • Colesterolul, o problemă? + VIDEO
    21.03.2013 - 0 Comments
    --> COLESTEROLUL, O PROBLEMĂ? Mass-media au introdus o adevărată anxietate generală: teama de colesterol. Oameni de o splendidă sănătate fizică telefonează la cabinet şi cer cu o…
  • 16 greșeli pe care le facem și care reduc durata de viață a aparatelor electrocasnice
    12.05.2023 - 0 Comments
    Utilizarea corectă a aparatelor electrocasnice nu este o mare știință. De obicei, citim manualul înainte de a folosi aparatul pentru prima dată. Dar, în general, avem tendința de a ne folosi…
  • Chemtrails - un genocid planetar + documentar (RO)
    15.08.2015 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "8712232609"; google_ad_width = 468; google_ad_height = 60; google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; …
  • Pasul următor - demiterea lui Băsescu
    23.07.2012 - 7 Comments
    --> PASUL URMĂTOR - DEMITEREA LUI BĂSESCU prof. Ion Coja Pasul hotărâtor este demiterea lui Băsescu la referendumul din 29 iulie. Votul nostru trebuie să împingă lucrurile…
  • David Icke - Vine Soarele... dar eu spun că totul va fi bine + documentar (RO)
    13.11.2012 - 0 Comments
    --> VINE SOARELE... ...DAR EU SPUN CĂ TOTUL VA FI BINE David Icke Vechiul cântec al formației Beatles va deveni din ce…
  • Cel mai bine se vinde hrana otrăvită + documentar (RO)
    03.12.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CEL MAI BINE SE VINDE HRANA OTRĂVITĂ Glutamatul de monosodiu, aditivul alimentar care ne omoară lent Care este secretul pentru care…
  • Fizica și filozofia puterii gândului + VIDEO (RO)
    05.03.2013 - 0 Comments
    --> FIZICA ŞI FILOZOFIA PUTERII GÂNDULUI Omul este produsul gândurilor sale; ce gândește, aceea devine. Mahatma Gandhi, părintele independenței…
  • 17 fapte despre Australia
    19.02.2016 - 0 Comments
    1. Cea mai mare proprietate din Australia este mai mare decât Belgia. 2. Primele forțe de poliție ale Australiei au fost compuse din cei mai cuminți pușcăriași. 3. Compania aeriana Qantas…
  • Vegetarian de zile lucrătoare + VIDEO
    25.11.2012 - 0 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} Normal 0 false …
  • Medicamente periculoase
    23.11.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MEDICAMENTE PERICULOASE Și la capitolul medicamente România e un sat fără câini, un maidan pe care vin și se joacă cu sănătatea și…
  • Florile de salcâm - depozit de energie și sănătate + VIDEO
    02.05.2014 - 4 Comments
    --> FLORILE DE SALCÂM – DEPOZIT DE ENERGIE ȘI SĂNĂTATE – Probabil că nu există nicio altă specie lemnoasă din arealul temperat care să aducă atâtea beneficii omului ca salcâmul.…
  • Faceți cunoștință cu Booby cu picioare albastre - adorabila pasăre „personaj de desene animate” + FOTO
    01.01.2022 - 0 Comments
    Unul dintre cei mai faimoși și carismatici locuitori ai insulei Galapagos, Booby - corbul de mare cu picioare albastre, este aproape ca un personaj de desene animate.Cu picioarele de un albastru…
  • Avantajele vegetarianismului + VIDEO
    22.09.2016 - 7 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); AVANTAJELE VEGETARIANISMULUI În ultimul timp, tot mai mulți oameni au devenit conștienți de beneficiile vegetarianismului. Pe…
  • Respirația și hrana
    06.04.2012 - 0 Comments
    --> RESPIRAȚIA ȘI HRANA - PRIMII PAȘI SPRE SĂNĂTATE - Respirația Temelia circulației este un sistem sanguin sănătos, sistemul care transportă oxigenul și substanțele hrănitoare…
  • Gogorița militară
    14.03.2016 - 1 Comments
    GOGORIȚA MILITARĂ Pentru că de o bucată de vreme se tot vehiculează prin presă, mai ales cea digitală, niște articole care afirmă că, în contextul geopolitic actual, tinerii cu vârsta între 20…
  • Morcovul - alimentul medicament
    27.03.2012 - 0 Comments
    --> MORCOVUL - alimentul medicament Sute de ani i-au trebuit morcovului să treacă de la stadiul de medicament la cel de aliment. Acum este, după cartof, una dintre cele mai…
  • Structura din Antarctica + documentar (RO)
    20.05.2012 - 0 Comments
    --> STRUCTURĂ VECHE DE PESTE 12.000 DE ANI DESCOPERITĂ ÎN ANTARCTICA Armata americană a cenzurat orice informaţii cu privire la această descoperire senzaţională. În ciuda…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *