Legile morale și politice ale lui Pitagora + VIDEO




LEGILE MORALE ȘI POLITICE ALE LUI PITAGORA

Pitagora (cca 580-495 î.e.n.) a fost un filozof și matematician grec, originar din insula Samos. El a creat pitagorismul, filozofie care punea la baza întregii realități teoria numerelor și a armoniei. Tradiția îi atribuie teorema geometrică ce-i poartă numele și tabla înmulțirii. Scrierile sale nu s-au păstrat, dar ideile și descoperirile i-au fost consemnate de discipolii apropiați, iar doctrina sa ne-a parvenit prin lucrările lui Aristotel și ale lui Sextus Empiricus.


Pitagora poseda în mod strălucit arta civică şi politică, ştiinţa legilor şi îndatoririlor față de societate. Conducătorii diferitelor republici au venit să ia lecţii de la el. Doctrina lui Pitagora a creat discipoli legislatori excelenţi. Legile lui morale și politice, despre care el spunea că nu sunt destinate celor ce trec, ci generațiilor ce vor veni, se pot constitui și astăzi într-un ghid pentru orice popor și legiuitorii lui. Prin urmare, și pentru poporul român și legiuitorii lui.

Iată câteva dintre cele 3.506 legi ale lui Pitagora:

- Legiuitorule! Nu lăsa oamenilor de stat timpul să se deprindă cu puterea şi onorurile.
- Legea să pedepsească numai faptele. Ea nu trebuie să se lase înrâurită de vorbe, înscrisuri ori gândurile vinovatului.
- Scutiţi-vă magistraţii de jurământ atunci când intră în funcţie, dar nu-i scutiţi să dea socoteală când o părăsesc.
- Lucrul cel mai ruşinos al unei stăpâniri este pândirea şi iscodirea oamenilor.
- Magistratule! Fii asemenea unui vas fără toarte: astfel oamenii nu vor şti de unde să te apuce.
- Magistratule! Nu-i lăsa păianjenului timpul să-şi întindă pânza pe cartea legii.
- Magistraţi! Nu daţi voie poporului şi copiilor să se obişnuiască să poarte arme.
- Bate două pietre şi vor scoate scântei. Nu lăsa două popoare să se ciocnească: va ţâşni sânge.
- Nu năzui la himera unei democraţii pure; egalitatea perfectă există numai între morţi.
- Ca să-ți duci trupul îmbătrânit, nu cere cârje decât de la copacul pe care l-ai sădit tu în tinereţe.
- Dacă nu ai mai multe pofte decât nevoi, eşti un înţelept.
- Viaţa e o răscruce. Tinere, ai grijă să nu te înşeli când îţi alegi calea: căci una e calea binelui, iar cealaltă a răului.
- Nu dispreţui evreii pentru că se închină unui măgar; sunt oare mai înţelepte naţiunile care venerează un om?
- Îndepărtaţi-vă cu respect de omul care chibzuieşte. Gândirea e un lucru sfânt.
- Nu aştepta mulțumiri atunci când faci un bine poporului: dintre toate dobitoacele, el este cel mai nerecunoscător.
- Rămâi sărman, dacă pentru a fi bogat trebuie să te înjoseşti sau să-ţi murdăreşti mâinile.
- Fii modest: modestia e un veşmânt uşor, de o culoare plăcută vederii şi uşor de purtat.
- Învaţă să vezi mai departe decât pot ajunge privirile tale.
- La moarte, să nu laşi fiului tău alte datorii în afară de cea a recunoştinţei.
- Dacă sunteţi întrebaţi „În ce constă fericirea?”, spuneţi „În a fi în armonie cu tine însuţi”.
- Nu deschide gura dacă nu ai de spus ceva desăvârşit sau folositor.
- Nu te duce la preot ca să-ţi speli conştiinţa; aceasta este grija ta.
- Vrei să guşti plăcerile unei vieţi armonioase de familie? Ia o femeie cu care să te potriveşti, în aşa fel încât să nu-ţi dai prea multă osteneală s-o ridici până la tine sau să cobori până la ea.
- Actul prin care se perpetuează speţa este un lucru sfânt.

Traco-geții în memoria legilor lui Pitagora

«Vă invit să urmăriți o emisiune deosebit de interesantă, în care veți descoperi modul în care marele gânditor al antichității, Pitagora, se raporta la traco-geți. Perspectiva pe care o dă Pitagora acum 2.500 de ani, demolează toate intoxicările operate de dușmanii istoriei noastre. În acest sens, este edificator acest citat din lucrarea sa, „Legile morale și politice”: „Călătorește la geți nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți, câmpurile sunt nesfârșite, toate pământurile sunt comune, iar dintre toate popoarele, sunt cei mai înțelepți”, ne spune Homer. În contextul în care, din necunoașterea istoriei, din prostie crasă sau din premeditată ticăloșie autoritățile politice și culturale ne-au adus în situația în care suntem singurul popor care-și slăvește invadatorii, descoperirea istoriei și a civilizației strămoșilor noștri este o necesitate.» Daniel Roxin
Invitatul emisiunii: General dr. Mircea Chelaru



Comentarii

  1. Mulțumesc, pentru lecția de ...Pitagora, ce e vechi și are rădăcini în istorie înseamnă că e bun pentru omenire!

    RăspundețiȘtergere
  2. Vechi si totusi... cat de actuale! Oare nimic nu se schimba in lumea asta, nu va deveni niciodata mai buna?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Clara, sfaturile lui Pitagora sunt la fel de actuale ca acum 2.500 de ani, căci năravurile speciei umane au rămas aceleași, din păcate.

      Ștergere
  3. Și noi îți mulțumim că ne citești!

    RăspundețiȘtergere
  4. Va multumesc.Invataturile tb respectate cu strictete

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Risipind fumul - Știința canabisului + documentar (RO)
    10.11.2012 - 0 Comments
    --> RISIPIND FUMUL - ŞTIINȚA CANABISULUI - Un nou documentar lansat liber în 2011 de Montana PBS, un post TV non-profit, susţinut…
  • Care e problema cu mâncarea gătită? + VIDEO (RO)
    20.11.2014 - 2 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "6905085768"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; CARE E PROBLEMA CU MÂNCAREA…
  • Cânepa românească - victima vânătorii de canabis + VIDEO (RO)
    19.06.2016 - 1 Comments
    CÂNEPA ROMÂNEASCĂ VICTIMA VÂNĂTORII DE CANABIS Din dorința de a arăta lumii cum se transformă cânepa din plantă în țesătură și mai apoi în costum popular, Iosif Ciunterei, un bistrițean de 20 de…
  • Rețete culinare - Bucătărie internațională - SOSURI
    07.04.2012 - 0 Comments
    --> Bucătărie internațională - SOSURI -->
  • OSHO - Dumnezeu versus Existență + VIDEO (RO)
    24.12.2013 - 7 Comments
    --> DUMNEZEU VERSUS EXISTENȚĂ OSHO Într-una dintre întâlnirile sale cu discipolii, Osho a fost întrebat: „Ce este Existenţa? Este ceea ce oamenilor le place să numească Dumnezeu?”.…
  • Țelina – tonicul sistemului imunitar
    02.04.2012 - 0 Comments
    --> ŢELINA - tonicul sistemului imunitar Este uimitor de câtă popularitate se bucură legumele exotice în defavoarea unor legume precum ţelina, plantă alimentară cu tradiţie în…
  • 20+ oameni care au zis ca NU vor pisică (FOTO)
    14.09.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. „Nu, nu vreau să țin în brațe un pui de pisică” 2. Tatăl meu, care urăște pisicile, a construit paturi suprapuse pentru motanii…
  • Nu există colesterol bun și colesterol rău
    28.05.2016 - 7 Comments
    NU EXISTĂ COLESTEROL BUN ȘI COLESTEROL RĂU! La fiecare 5 ani, Comisia consultativă de recomandări nutriționale din Statele Unite (DGAC – Dietary Guidelines Advisory Committee) întocmește un…
  • 10 secrete la locul de muncă pe care antrenorii de carieră vor să le știm, dar șefii nu
    12.08.2023 - 0 Comments
    Să recunoaștem, nimeni nu cunoaște fiecare detaliu atunci când se angajează pentru un nou loc de muncă. Nu există o carte de reguli globală care să vă spună ce trebuie să faceți și ce trebuie să…
  • Aspartamul - otrava cu zero calorii
    04.06.2015 - 0 Comments
    ASPARTAMUL – OTRAVA CU ZERO CALORII – Aspartamul este o substanţă care aduce prejudicii grave sănătăţii. Producătorii au ştiut de la început de pericolele acestei substanţe şi de faptul că ea…
  • 18 poze care arată că animalele au cele mai sincere inimi + FOTO
    13.10.2021 - 0 Comments
    Indiferent cât de obraznice sau nevoiașe pot deveni uneori animalele noastre de companie, inimile lor sunt întotdeauna pline de dragoste și nimic altceva. Pisicile care fac ceva prostesc pentru a-și…
  • Ce sunt copiii indigo?
    26.07.2015 - 2 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "0506632207"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; CE SUNT COPIII INDIGO? Termenul de…
  • Sodoma cămăşilor albe
    23.07.2012 - 3 Comments
    --> SODOMA CĂMĂŞILOR ALBE Luiza Barcan - critic de artă, jurnalist Scriu acest articol în aşteptarea tensionată a suspendării lui Băsescu din funcţia de preşedinte al României.…
  • Câștigătorii premiilor Comedy Wildlife Photography 2021 + FOTO
    18.11.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); O imagine a unei maimuțe cu o expresie dureroasă a câștigat premiul general la ediția din acest an a premiilor Comedy Wildlife…
  • Piramidele bosniace + documentare
    27.06.2012 - 1 Comments
    -->   PIRAMIDELE DIN BOSNIA Semir Osmanagic este un american de origine bosniacă, pasionat de arheologie, care a studiat piramidele din America Latină în ultimii 15…
  • David Icke - Sionismul Rothschild + documentar (RO)
    11.05.2012 - 0 Comments
    -->   SIONISMUL ROTHSCHILD David Icke Familia Rothschild - Profeții banilor  (The House of Rothschild - Money's Prophets) RO         …
  • Spanacul - mătura intestinului
    01.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SPANACUL - mătura intestinului Calităţile curative ale spanacului se cunosc din cele mai vechi timpuri, el fiind numit şi „mătura…
  • Johanna Quaas - campioana nonagenară la gimnastică + VIDEO
    16.10.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); JOHANNA QUAAS – CAMPIOANA NONAGENARĂ LA GIMNASTICĂ – Johanna Quaas, acum în vârstă de 90 de ani, deține titlul de cea mai în…
  • Craniu alungit vechi de 1.600 de ani, cu dinți încrustați cu pietre, descoperit în ruinele din Mexic + FOTO + VIDEO
    26.05.2023 - 0 Comments
    Dacă forma capului nu era suficient de neobișnuită pentru un craniu uman, craniul vechi de 1.600 de ani avea și un set complet de dinți încrustați cu piatră, pentru a se potrivi cu personalitatea sa…
  • Comoara ascunsă a Cavalerilor Templieri + documentar (RO)
    16.01.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); COMOARA ASCUNSĂ A CAVALERILOR TEMPLIERI „Soldații săraci ai lui Hristos și ai Templului lui Solomon”, mult mai cunoscuți sub numele de…
  • Este istoria omenirii scrisă de civilizații extraterestre? + documentare (RO)
    27.12.2013 - 3 Comments
    --> ESTE ISTORIA OMENIRII SCRISĂ DE CIVILIZAŢII EXTRATERESTRE? Dovezi că extratereştrii există În ultimele decenii am fost obişnuiţi cu romane şi filme ştiinţifico-fantastice în…
  • Produsele lactate cauzează acnee?
    27.12.2022 - 0 Comments
    Acneea este o afecțiune care afectează atât de mulți oameni și există încă multe necunoscute în această privință. De exemplu, cea mai recentă controversă: Acneea lactată. Este oare adevărată? Nu sunt…
  • Calea către o nouă medicină + VIDEO (RO)
    28.01.2015 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CALEA CĂTRE O NOUĂ MEDICINĂ Un doctor care prescrie tratamente identice pentru doi indivizi și se așteaptă la rezultate identice,…
  • 15 curiozități fascinante de cultură generală
    17.10.2022 - 0 Comments
    În era internetului, poate fi dificil să-i impresionezi pe cei din jur cu cunoștințele tale nesfârșite. Dar există întotdeauna mai multe fapte surprinzătoare care pot fi găsite. Fie că este vorba…
  • Cum să faci o măsuță de cafea dintr-o ușă veche
    03.06.2015 - 1 Comments
    Iată o idee genială pentru cei care își schimbă ușile vechi din apartament! Cum se confecționează: Măsurați lungimea totală, care ar trebui să fie de aprox. 200 cm. Tăiați câte 38 cm din fiecare…
  • Freakonomics - documentar (RO)
    14.07.2012 - 1 Comments
    --> FREAKONOMICS Partea ascunsă a oricărui lucru Pentru Steven Levitt şi Stephen Dubner, un economist și un jurnalist, economia nu este doar o disciplină care se studiază în…
  • Absurditatea predării religiei în școli + documentar (RO)
    17.11.2014 - 7 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ABSURDITATEA PREDĂRII RELIGIEI ÎN ŞCOLI Predarea religiei în şcolile româneşti este cvasi-obligatorie, prin faptul că părinţii sunt…
  • Drepturile părinților
    18.04.2012 - 0 Comments
    --> DREPTURILE PĂRINŢILOR Cred că toată lumea cunoaște drepturile copiilor, dar mai puţini sunt conștienți de faptul că şi părinţii au drepturi. Iar acestea funcţionează…
  • Sănătatea pielii = sănătatea noastră + VIDEO
    30.01.2016 - 1 Comments
    SĂNĂTATEA PIELII = SĂNĂTATEA NOASTRĂ Pielea este cel mai mare şi mai greu organ al corpului uman. Ea cântărește în jur de 4 kilograme, cu mult peste cele 1,5 kilograme ale ficatului.…
  • Cum învață copiii români în țară și în străinătate + VIDEO
    01.07.2012 - 2 Comments
    -->   CUM ÎNVAȚĂ COPIII ROMÂNI ÎN ȚARĂ ȘI ÎN STRĂINĂTATE CUM ÎNVAȚĂ COPIII ROMÂNI ÎN ȚARĂ Materii care țin școlarii sub teroare Elevii pricep tot mai greu sau chiar deloc…
  • Jiddu Krishnamurti - Libertatea sufletului și a minții + documentar (RO)
    04.04.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); LIBERTATEA SUFLETULUI ȘI A MINȚII – BIOGRAFIA LUI JIDDU KRISHNAMURTI – Jiddu Krishnamurti a fost un filozof de origine indiană,…
  • Există viață după pensionare + VIDEO (RO)
    24.10.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); EXISTĂ VIAȚĂ DUPĂ PENSIONARE Sfaturile de mai jos nu se adresează neapărat numai persoanelor recent pensionate sau celor pentru care…
  • Masaru Emoto - Apa + documentar (RO)
    02.08.2012 - 1 Comments
    --> APA – MIRACOLUL VIEȚII Dr. Masaru Emoto este un om de știință japonez, celebru datorită rezultatelor sale uluitoare în cercetările referitoare la proprietățile apei. Experienţele…
  • Din ciclul „Stăpânul meu e un idiot...”
    07.11.2012 - 2 Comments
    --> DIN CICLUL „STĂPÂNUL MEU E UN IDIOT...” A apărut o nouă modă în rândul bogaților din China: transformarea animalelor de companie, printr-un styling elaborat, în alte animale.…
  • Inventatori de boli + documentar
    07.08.2017 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); INVENTATORII DE BOLI  - CUM SUNTEM NOI TRANSFORMAȚI ÎN PACIENȚI - Dintotdeauna, oamenii au căutat cuvinte care să exprime o stare…
  • E 951 - ASPARTAM
    01.05.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); E 951 - ASPARTAM Aspartam este denumirea tehnică (produsul chimic) a celebrelor NutraSweet, Equal, Spoonful, Equal-Measure etc.…
  • Chemtrails - un genocid planetar + documentar (RO)
    15.08.2015 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "8712232609"; google_ad_width = 468; google_ad_height = 60; google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; …
  • Dezlegarea misterelor: Revelații surprinzătoare și 10 fapte mai puțin cunoscute despre Biblie
    03.01.2024 - 0 Comments
    Influența Bibliei este profundă, depășind impactul pe care l-a avut asupra religiilor abrahamice pe care a contribuit la formarea ei. Ea a lăsat o amprentă de neșters asupra istoriei mondiale,…
  • Enigmele de la Cernobîl și Fukushima + documentare (RO)
    11.03.2014 - 2 Comments
    --> ENIGMELE DE LA CERNOBÎL ȘI FUKUSHIMA Multe enigme legate de catastrofa de la Cernobîl din 26 aprilie 1986 au rămas şi astăzi neexplicate. Profesorul Georges Lochak, preşedinte al…
  • 12 fenomene naturale pe care le poți vedea doar într-o anumită perioadă a anului + FOTO
    24.11.2019 - 0 Comments
    Pietre care călătoresc singure, un deșert înflorit, un lac extraterestru sau soarele care nu apune niciodată. Poate că sună ca un platou de filmare fantezist, dar chiar se întâmplă pe planeta…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *