Românii care au inventat elicopterul

ROMÂNII CARE AU INVENTAT ELICOPTERUL

Știaţi că elicopterul a fost inventat de inginerul Paul Cornu? Pe data de 13 noiembrie 1907, acesta a reuşit primul zbor din lume, cu un elicopter ce cântărea 260 kg, care s-a menţinut în aer timp de 20 de secunde, la o înălţime de 30 de centimetri deasupra solului, după care s-a prăbuşit. La o primă căutare pe vastul şi atotştiutorul internet, dacă scrii „Paul Cornu”, majoritatea informațiilor sunt în limbile engleză sau franceză și se referă la „inventatorul francez” Paul Cornu. Dar cine a fost acest inventator şi de ce numele lui nu ne sună franţuzesc? De ce n-am auzit de el, dacă a reuşit un lucru atât de extraordinar?

Paul Cornu şi-a înscris numele în galeria inventatorilor care au contribuit la dezvoltarea elicopterului, aşa cum îl ştim noi azi, fiind convins că acest aparat ar fi mult mai util decât avionul. S-a născut pe 15 iunie 1881, în localitatea Glos la Ferrière din Franţa, într-o familie cu 13 copii şi cu origini româneşti – chiar dacă mai toate sursele îl menţionează ca „inginer francez”. Tatăl său avea o companie de transport, iar Paul a început să-l ajute cu afacerea încă din copilărie, în condiţiile în care toţi fraţii munceau ca să contribuie la bunăstarea familiei. Tatăl avea și el o minte creativă, dar şi-a dat seama curând că fiul îl întrecea cu mult, atât în ceea ce priveşte talentul la desen, cât şi în originalitatea ideilor. El nu doar că l-a încurajat, dar şi-a schimbat total afacerea, într-un atelier de biciclete şi tot felul de mecanisme – terenul perfect pe care Paul a putut să-şi dezvolte primele invenţii. Astfel, la vârsta de 24 de ani, Paul Cornu a realizat un prim model de elicopter, care cântărea 13 kg şi avea două rotoare, aşezate de-o parte şi de alta a cadrului de metal care adăpostea un motor minuscul, de doi cai putere. A şi făcut o demonstraţie cu acest model în faţa mai multor curioşi. Aparatul a făcut câteva ture prin aer, ceea ce l-a convins pe Paul că era pe drumul cel bun.

„Bicicleta zburătoare”

După primele experimente reuşite, Paul Cornu a căpătat încredere, astfel că în 1906 a început să construiască un aparat de zbor mai mare, finanţat din donaţiile celor care-l susţineau. Lucra singur, astfel că lucrările înaintau greu, iar elicopterul a fost gata abia în 1907. Avea un cadru în formă de V şi un motor Antoinette de 24 CP și un loc pentru pilot. Elicopterul cântărea 260 de kg cu tot cu pilot, ceea ce s-a dovedit prea mult pentru puterea mică a motorului. Nici cureaua de transmisie nu funcţiona aşa cum ar fi vrut inventatorul. Era lungă de 22 m şi ar fi trebuit să lege motorul de cei doi scripeţi care susţineau elicele, situate de o parte şi de alta a structurii. Cu toate acestea, Paul Cornu a rămas în istorie, pentru că a reuşit să se ridice în aer cu aparatul său imperfect, pe 13 noiembrie 1907. S-a ridicat doar 30 de cm de la sol şi a rămas în aer doar 20 de secunde, dar a fost pentru prima dată când se ridica în aer un elicopter, condus şi controlat de un pilot. Răuvoitorii l-au ironizat pe inventator şi i-au numit aparatul „bicicletă zburătoare”, făcând aluzie la afacerea familiei – atelierul de confecţionat şi reparat biciclete. Corpul maşinăriei construite de Cornu semăna, într-adevăr, cu o cabrioletă cu patru roţi, astfel că ironia le-a fost la îndemână. În ciuda acestor ironii, Paul Cornu şi-a câştigat locul în rândul pionierilor aviaţiei.

Istoria elicopterului

Istoria elicopterului începuse, de fapt, mult mai devreme, în anii 1480, când Leonardo da Vinci a desenat o maşinărie care a fost descrisă ca un „şurub aerian”. Notiţele lui arată că el a construit mai multe modele de dimensiuni reduse, dar aparatele se roteau în același timp cu rotorul, problemă pe care n-a reuşit s-o rezolve.

Odată cu trecerea anilor şi cu progresul ştiinţei, inventatorii au continuat să încerce să dezvolte un aparat capabil să zboare pe verticală. Mulţi, însă, au mers pe o idee a chinezilor, care construiau pentru copiii lor nişte jucării din bambus care zburau ca elicopterele, încă din secolul al IV-lea î.e.n. „Elicopterul” din bambus funcţiona prin rotirea unui băţ ataşat la o elice. Rotirea crea portanţa, iar jucăriile zburau în momentul în care erau eliberate.

În 1754, rusul Mikhail Lomonosov a dezvoltat un model de mici dimensiuni, coaxial, realizat după modelul chinezesc, însă operat cu ajutorul unui dispozitiv cu arc, pe care l-a prezentat la Academia de Ştiinţe din Rusia.

Gustave Ponton d’Amécourt (1825-1888), un inventator francez, a prezentat un model de elicopter de mici dimensiuni, operat cu puterea aburului. El a folosit pentru prima dată aluminiul în construcţia aparatului, dar acesta nu s-a ridicat în aer. Oricum, el a fost cel care inventat numele de „elicopter”,  pe care l-a creat-o plecând de la termenii grecești  helikos = elice și pteron = aripă, pentru a descrie zborul pe verticală.

Drumul până la primul aparat funcţional

Jan Bahyl, un inventator slovac, a adaptat motorul cu combustie internă pentru elicopterul său, care s-a ridicat la o jumătate de metru de la sol în 1901. Pe 5 mai 1905, elicopterul său a atins o altitudine de 4 metri şi a zburat mai mult de 1.500 de metri, dar fără pilot.

În 1906, doi fraţi francezi, Jacques şi Louis Breguet, au început să experimenteze aripile pentru elicoptere, iar în 1907 au reuşit să construiască aparatul de zbor numit de ei „Gyroplane nr. 1”, care avea pilot și s-a ridicat vertical de la sol la 0,6 metri, rămânând în aer timp de un minut. Aparatul era însă extrem de instabil. Giroplanul lor a fost considerat primul aparat de zbor controlat de om, dar nu avea un zbor liber şi independent.

A venit apoi Paul Cornu, care a proiectat şi construit elicopterul cu două rotoare, care l-a ridicat pe inventator în aer timp de 20 de secunde. Deşi acest zbor nu l-a întrecut pe cel al giroplanului, este considerat ca fiind primul zbor cu pilot cu adevărat liber.

Au urmat inventatorii Raul Pateras-Pescara de Castellucio, Etienne Oehmichen, George de Bothezat (Gheorghe Botezatu, tot un român), Albert Gills von Baumhauer, Arthur M. Young, Oszkar Asboth, Corradino D’Ascanio, Boris N. Yuriev, Alexei M. Cheremukhin şi Nicolas Florine. Toți aceștia au proiectat şi construit modele care au contribuit la dezvoltarea elicopterului funcţional. Însă toţi s-au lovit de aceeaşi problemă: găsirea unui motor care să poată învârti o elice suficient de rapid pentru a crea portanţa sau forţa verticală care să ridice aparatul de la sol. Un aparat practic a fost creat abia în anii 1930, de către inginerul american de origine rusă Igor Sikorsky, al cărui nume este asociat de crearea primului elicopter practic, utilizabil în 1939.

Părintele elicopterului modern

Igor Sikorsky s-a născut la Kiev, pe 25 mai 1889. Încă din copilărie a manifestat un interes major pentru aeronautică. Părinții i-au încurajat pasiunea, primind o educaţie în domeniu – studii în Germania și apoi la Paris. Începuse deja să-şi imagineze construirea unui elicopter practic, cumpărând, când se afla la Paris, un motor de 25 de cai putere pentru acţionarea modelului cu o singură elice pe care-l proiectase. Invenţia lui avea însă aceeaşi problemă de care se tot loviseră înainte ceilalţi inventatori: motorul nu era suficient de puternic pentru a furniza forţa verticală necesară ridicării aparatului de la sol. Sikorsky şi-a întrerupt experimentele pentru o vreme, proiectând în diferite aeronave cu aripi fixe, printre care şi avioane militare pentru armata Imperiului Rus. Apoi, în 1919, a părăsit Franţa şi a ajuns în America, unde a continuat pe aceeaşi linie. Abia în anii 1930 s-a întors la visul său, iar în 1939 a reuşit să dezvolte mica elice anticuplu, instalată în vârful cozii, care a dus, în sfârşit, la creareaun aparat complet funcţional, stabil şi uşor de manevrat.

Pionieri şi inventatori români, în lista celor care contribuit la crearea elicopterului

Oszkar Asboth a fost primul care a reuşit să construiască un aparat de zbor capabil să se ridice în aer pe verticală. Reuşita lui a fost înregistrată pe 9 septembrie 1928, când primul elicopter funcţional din istoria aviaţiei s-a ridicat la o înălţime de 10 metri, unde a staţionat timp de 10 minute. Puţină lume ştie însă că şi Asboth este originar din România. El s-a născut în orașul Pâncota, judeţul Arad, pe 31 martie 1891, şi tot acolo şi-a făcut studiile. Primul său aparat de zbor a fost un fel de zmeu mai complex, pe care l-a înălţat tractându-l cu o motocicletă. A dezvoltat apoi un model inovator de avion cu motor şi stabilizator, fiind premiat la o competiţie organizată de Ministerul austro-ungar al Apărării. Aşa a intrat în atenţia specialiştilor în aviaţie, fiind invitat să colaboreze cu cercetători maghiari, austrieci şi germani. În timpul Primului Război Mondial a fost înrolat în armata austro-ungară şi repartizat la o fabrică de avioane, ajungând să conducă departamentul de manufacturare a elicelor. După război, şi-a continuat munca în Ungaria, iar în 1928 a intrat în istorie cu elicopterul său, AH-1 (Asboth-Helikopter 1).

Gheorghe Botezatu s-a născut în Basarabia, pe 7 iunie 1882, şi a studiat la Chişinău, apoi la Iaşi, Harkov şi Berlin. În 1911 a ajuns în Franţa, unde şi-a luat doctoratul la Sorbona, cu teza Étude de la stabilité de l’aéroplane, fiind recunoscut ca primul om care a făcut un astfel de studiu în domeniul aviaţiei. A plecat în Statele Unite ale Americii, unde a devenit directorul Laboratorului de Aerodinamică şi profesor la Universitatea din Dayton, Ohio. Ulterior, a semnat un contract cu Armata SUA, prin care se angaja să construiască unul dintre cele mai mari elicoptere ale timpului, pentru suma de 10.000 de dolari anual. Elicopterul a fost denumit „Caracatiţa zburătoare” şi a zburat de mai multe ori la altitudine mică şi pe distanţe scurte, prima dată în 18 decembrie 1922 (două minute la 1,8 metri) şi a doua oară pe 23 ianuarie 1923, la 1,2 metri şi 1,8 metri cu doi pasageri la bord. „Caracatiţa zburătoare” avea patru elice, fiecare având şase pale cu un diametru de 8,1 metri şi avea 1.678 kg. Muzeul Naţional al Aerului şi al Spaţiului din Washington expune şi astăzi părţi din elicopterul lui Botezatu.

Grigore Brişcu este un alt român care și-a adus contribuţia la construirea elicopterului modern. Născut la Bârlad, în 1884, el a fost primul inginer care, în 1909, a început să studieze şi să dezvolte variaţia ciclică a pasului palelor rotorului portant, ca soluţie pentru asigurarea zborului orizontal, a stabilităţii şi a pilotării elicopterelor. El a inventat un prototip cu toate caracteristicile elicopterului: deplasare orizontală, verticală, laterală şi oprire la punct fix. „Aerobrişca” lui avea două elice coaxiale şi contrarotative şi un platou pentru variaţia ciclică a pasului elicei.

Așadar, tocmai avantajele elicopterului faţă de avion, respectiv capacitatea de a decola şi de a ateriza în spaţii limitate, au îngreunat dezvoltarea sa, deoarece, din punct de vedere tehnic, a fost nevoie de mai multe soluţii ingenioase, care au fost create în timp, în urma eforturilor mai multor inventatori, între care nu puțini au fost români.

Sursa: http://transilvaniareporter.ro/esential/romanii-care-au-inventat-elicopterul/