Bruce Lipton - Doctorii - țapii ispășitori ai industriei farmaceutice + documentar (RO)




DOCTORII 
ȚAPII ISPĂŞITORI AI INDUSTRIEI FARMACEUTICE

Bruce Lipton

Motto: Medicina a progresat atât de mult, încât nimeni nu mai e perfect sănătos. Aldous Huxley

Atunci când se ia un medicament pentru a corecta o disfuncţie a inimii, acesta este transportat de sânge în tot organismul, nu doar la inimă. În mod neintenţionat, medicamentul pentru inimă poate să tulbure sistemul nervos. Această redundanţă, care complică efectul medicamentului recomandat de medic, este rezultatul remarcabil al evoluţiei. Organismele pluricelulare pot supravieţui cu mult mai puţine gene decât credeau odată oamenii de ştiinţă, pentru că aceleaşi produse genetice (proteine) sunt folosite pentru o varietate de funcţii. Acest lucru este similar cu folosirea celor 26 de litere ale alfabetului, pentru a construi fiecare cuvânt din limba noastră.


În cercetările mele asupra vaselor sanguine umane, am avut experienţa la prima mână a limitelor pe care le impun căile de semnalizare redundante. În corp, histamina este un semnal chimic important, care iniţiază reacţia de stres a celulelor. Când histamina este prezentă în sângele care hrăneşte braţele şi picioarele, semnalul de stres produce pori mari de distanţare în pereţii vaselor de sânge. Deschiderea acestor găuri în peretele vasului de sânge este primul pas în lansarea unei reacţii inflamatoare la nivel local. Dar dacă se adaugă histamină în vasele de sânge din creier, acelaşi semnal histaminic măreşte fluxul nutritiv către neuroni, îmbunătăţindu-le creşterea şi funcţiile specializate. În perioade de stres, fluxul nutritiv crescut, semnalat de histamină, permite creierului să-şi accelereze activitatea, pentru a face faţă mai bine pericolului iminent. Acesta este un exemplu de cum acelaşi semnal histaminic poate să creeze două efecte diametral opuse, în funcţie de locul unde este emis semnalul.

Una dintre cele mai ingenioase caracteristici ale sofisticatului sistem de semnalizare al corpului este specificitatea acestuia. Dacă aveţi pe braţ o iritaţie de la o iederă otrăvitoare, mâncărimea irezistibilă este rezultatul eliberării de histamină, molecula-semnal care activează reacţia inflamatoare la alergenul din iederă. Deoarece nu aveţi mâncărimi pe tot corpul, histamina este eliberată doar la locul iritaţiei. La fel, atunci când o persoană are o experienţă de viaţă stresantă, histamina este eliberată doar în creier, mărind fluxul sanguin la ţesuturile nervoase și susţinând procesele neurologice necesare supravieţuii. Histamina trimisă pentru a face faţă stresului este direcționată strict spre creier, şi nu duce la iniţierea de reacţii inflamatorii în alte părţi din corp. La fel ca şi Garda Naţională, histamina este desfăşurată numai acolo unde este nevoie şi atâta timp cât este nevoie de ea.

Ei bine, medicamentele din industria medicală nu au o astfel de specificitate.  Atunci când luaţi un antihistaminic ca să rezolvaţi mâncărimea provocată de o iritaţie alergică, medicamentul ingerat este distribuit în tot sistemul. El afectează receptorii de histamină, indiferent unde sunt localizaţi aceştia în corp. Da, antihistaminicul va struni reacţia inflamatoare a vaselor de sânge şi va reduce considerabil simptomele alergice, dar, în mod neintenționat, ea pătrunde și în creier, alterând circulaţia neuronală, care apoi influenţează funcţiile nervoase. De aceea, persoanele care iau antihistaminice pot să simtă o uşurare a alergiei, dar şi efectul secundar de somnolenţă.

Un exemplu de reacţii adverse tragice la tratamentul medicamentos sunt efectele secundare, incapacitante şi periculoase, asociate cu terapia cu hormoni sintetici. Cea mai cunoscută influenţă a estrogenului este asupra funcţiilor sistemului reproductiv feminin, însă studiile recente asupra distribuţiei receptorilor de estrogen în corp dezvăluie faptul că aceştia – şi, desigur, la fel şi moleculele complementare de semnal de estrogen – joacă un rol important în funcţionarea normală a vaselor de sânge, inimii şi creierului. Doctorii prescriu în mod obişnuit estrogen sintetic, pentru a uşura simptomele asociate cu menopauza. Dar tratamentul cu estrogen farmaceutic nu concentrează efectul medicamentului pe ţesuturile vizate. Medicamentul perturbă şi receptorii de estrogen din inimă, din vasele de sânge şi din sistemul nervos. Tratamentul cu hormoni sintetici s-a dovedit a avea efecte secundare tulburătoare, care duc la boli cardiovasculare şi la disfuncţii neuronale, cum ar fi atacurile cerebrale.

Efectele secundare ale medicamentelor de felul celor cu hormoni sunt motivul pentru care una dintre cauzele principale ale mortalităţii sunt bolile iatrogene, adică cele rezultate în urma prescripțiilor medicilor. Conform estimărilor publicate în Journal of the American Medical Association, bolile iatrogene reprezintă a treia cauză de deces în Statele Unite. Peste 120.000 de oameni mor anual în urma efectelor adverse ale medicaţiilor prescrise. Iar anul trecut, un nou studiu, bazat pe rezultatele unei monitorizări a statisticilor guvernului pe o durată de 10 ani, a publicat cifre și mai îngrijorătoare. Concluzia acestui studiu este că, de fapt, bolile iatrogene sunt principala cauză de deces în SUA, iar reacţiile adverse la medicamentele prescrise provoacă peste 300.000 de decese pe an. Statisticile sunt deprimante, mai ales pentru o profesie medicală care a demis cu aroganţă 3.000 de ani de medicină orientală eficientă ca fiind neştiinţifică, deşi aceasta se bazează pe înţelegerea profundă a Universului.

Timp de mii de ani, cu mult înainte ca oamenii de ştiinţă occidentali să fi descoperit legile fizicii cuantice, asiaticii onorau energia ca principalul factor care contribuie la sănătate şi la o stare de bine a omului. În medicina orientală, corpul e definit printr-o complexitate de căi energetice, denumite meridiane. În graficele fiziologice chinezeşti care reprezintă corpul uman, aceste reţele energetice seamănă cu schemele circuitelor electronice. Ajutându-se de acele de acupunctură, doctorii chinezi testează circuitele de energie ale pacienţilor, la fel cum un inginer electrician depanează un panou de circuite, căutând „situaţiile patologice” în reţelele electrice.

Dar oricât de mult aş admira înţelepciunea străveche a medicinii orientale, nu vreau să dau în doctorii occidentali, care prescriu cantităţile masive de medicamente ce contribuie la moartea profesiunii de îngrijire a sănătăţii. Doctorii în medicină sunt prinşi între ciocanul intelectual şi nicovala corporaţiilor. Ei sunt pionii uriaşului complex industrial medical. Capacităţile lor de a vindeca sunt împiedicate de o educaţie medicală arhaică, bazată pe un univers newtonian, alcătuit exclusiv din materie. Din păcate, filozofia asta nu mai e la modă de acum 75 de ani, de când fizicienii au adoptat oficial mecanica cuantică şi au recunoscut că, de fapt, Universul este făcut din energie.

În cadrul studiilor postuniversitare, doctorii se perfecţionează neîntrerupt în domeniul produselor farmaceutice, pe baza informaţiilor date de reprezentanţii medicali, curierii industriei corporative de sănătate. În esenţă, aceşti oameni, care nu fac parte din profesie şi al căror scop este să vândă produsul, le furnizează doctorilor „informaţii” despre eficienţa noilor medicamente. Companiile farmaceutice oferă această „educaţie” gratuit, pentru a-i convinge pe medici să le promoveze produsele. Este evident că masivele cantităţi de medicamente prescrise în toată ţara încalcă jurământul lui Hipocrat, pe care l-au făcut toţi viitorii medici, și anume: „În primul rând, să nu faci rău”. Corporaţiile farmaceutice ne-au programat să devenim o naţiune de drogaţi, care iau medicamente prescrise pe reţetă, cu rezultate tragice. Trebuie să facem un pas înapoi şi să încorporăm descoperirile fizicii cuantice în biomedicină, astfel încât să putem crea un nou sistem medical, mai sigur și în acord cu legile Naturii.



ȘARLATANII CARE AU VINDECAT CANCERUL

Wilhelm Reich



René Caisse


Comentarii

  1. Foarte interesant si .........educativ!
    Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim pentru apreciere, Sergiu! Și noi am învățat din textul lui Bruce Lipton. Sperăm să ajungă la cât mai mulți.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • 12 obiecte pe care le folosim zilnic, dar nu ne gândim niciodată să le curățăm
    13.03.2023 - 0 Comments
    Nu există nici o îndoială că curățenia în casă este un lucru important de făcut. Dar, chiar dacă încercați să vă păstrați mediul înconjurător în condiții perfecte, există unele colțuri și obiecte la…
  • André Gernez - Cel mai ilustru doctor necunoscut din lume + VIDEO (RO)
    27.02.2015 - 6 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ANDRÉ GERNEZ CEL MAI ILUSTRU DOCTOR NECUNOSCUT DIN LUME „Un doctor din Roubaix primește o distincție internațională. O veche dogmă…
  • Care e problema cu mâncarea gătită? + VIDEO (RO)
    20.11.2014 - 2 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "6905085768"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; CARE E PROBLEMA CU MÂNCAREA…
  • Imunizarea prin vaccinare + documentar (RO)
    24.01.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); IMUNIZAREA PRIN VACCINARE – O BOMBĂ CU EFECT ÎNTÂRZIAT – Vaccinările în masă reprezintă, prin inutilitatea lor, cea mai mare…
  • 10 organe secrete pe care nu știai că le ai
    02.11.2015 - 0 Comments
    1. Plămâni de bețiv Un set de plămâni pre-înnegriți care se activează când corpul este în stare de ebrietate. Acest lucru explică de ce unii oameni fumează doar când sunt beți. 2. Vezică de…
  • Roșiile - elixirul tinereții
    30.03.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ROŞIILE – elixirul tinereţii Roşia (Solanum lycopersicum) este o plantă originară din America de Sud. Prima roşie s-a copt acum…
  • Condamnat la moarte pentru Roșia Montană + VIDEO
    25.12.2014 - 3 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "5462365744"; google_ad_width = 336; google_ad_height = 280; google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; …
  • 15 fapte interesante despre Islanda
    12.07.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Când Stalin a murit, pe 5 martie 1953, majoritatea islandezilor l-au jelit ca pe un erou. 2. Leifur Eiríksson a descoperit…
  • Feniculul - antidotul tensiunii arteriale
    23.03.2012 - 0 Comments
    --> FENICULUL – ANTIDOTUL TENSIUNII ARTERIALE Cu o textură a tulpinii asemănătoare cu cea a ţelinei, feniculul (Foeniculum vulgare) este înrudit din punct de vedere biologic…
  • Postul alimentar ca terapie + documentar (RO)
    16.03.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); POSTUL ALIMENTAR CA TERAPIE Dacă pentru combinarea corectă a alimentelor literatura de specialitate este deosebit de săracă,…
  • Programul zilnic de viață sănătoasă + slideshow
    03.10.2012 - 1 Comments
    --> 8 SFATURI PENTRU A ATINGE SUTA DE ANI FERICIT Conform Institutului Național de Statistică din Marea Britanie, 35% dintre copiii născuți în 2012 vor depăși vârsta de 100 de ani. În…
  • Mică antologie a patriotismului amărât
    24.04.2012 - 0 Comments
    --> MICĂ ANTOLOGIE A PATRIOTISMULUI AMĂRÂT „În perspectiva morţii mele, doresc să fac această confesiune: dispreţuiesc naţiunea germană din cauza prostiei sale nesfârșite şi roşesc…
  • Regele Ferdinand al României - un neamț care a jurat să fie un bun român + slideshow
    01.12.2014 - 2 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "7154366414"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; REGELE FERDINAND AL ROMÂNIEI – UN NEAMȚ CARE A…
  • Aliyaua română din Israel
    14.05.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ALIYAUA ROMÂNĂ DIN ISRAEL Termenul Aliyah înseamnă imigrarea evreilor din diaspora în țara lui Israel (Eretz Yisrael), identificată de…
  • Condimentele și mirodeniile
    21.03.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CONDIMENTELE ŞI MIRODENIILE - BENEFICIILE LOR PENTRU SĂNĂTATE - Condimentele sunt utilizate de secole nu numai pentru a da…
  • Acum și pentru totdeauna, nefumător + documentar (RO)
    11.04.2012 - 0 Comments
    --> ACUM ŞI PENTRU TOTDEAUNA, NEFUMĂTOR   Tutunul, ca oricare drog, alterează funcţionarea creierului, generând dependenţă fizică şi psihică cu puternice implicaţii emoţionale şi…
  • 25 de invenții cu adevărat folositoare
    23.02.2016 - 0 Comments
    Se spune că necesitatea este mama invenției, și în timp ce s-ar putea să nu fie cazul pentru fiecare invenție în parte, majoritatea acestor invenții se dovedesc a fi utile. Cine știe? Una dintre…
  • Craniu alungit vechi de 1.600 de ani, cu dinți încrustați cu pietre, descoperit în ruinele din Mexic + FOTO + VIDEO
    26.05.2023 - 0 Comments
    Dacă forma capului nu era suficient de neobișnuită pentru un craniu uman, craniul vechi de 1.600 de ani avea și un set complet de dinți încrustați cu piatră, pentru a se potrivi cu personalitatea sa…
  • De ce nu funcționează dietele de slăbit + VIDEO
    11.02.2014 - 1 Comments
    --> DE CE NU FUNCȚIONEAZĂ DIETELE DE SLĂBITRaymond Francis O epidemie de obezitate catastrofală a cuprins America. Peste două treimi dintre americani sunt supraponderali. Și nu e vorba de…
  • Zece motive pentru a iubi pisicile
    30.07.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ZECE MOTIVE PENTRU A IUBI PISICILE Dacă omul ar fi încrucişat cu o pisică, el ar fi îmbunătăţit, dar ar deteriora pisica. Mark…
  • 23 august 1944 - lovitura de stat
    23.08.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 23 AUGUST 1944 - LOVITURA DE STAT Actul de la 23 August a fost opera colectivă a membrilor oligarhiei tradiționale, a monarhiei și…
  • Fructele exotice - sănătatea venită de departe
    24.03.2012 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); FRUCTELE EXOTICE  SĂNĂTATEA VENITĂ DE DEPARTE Extrem de apreciate în ţările de origine, delicioasele fructe exotice…
  • 8 cele mai ciudate lucruri pentru care oamenii chiar au fost taxați
    11.08.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Toată lumea se așteaptă să fie taxată, dar ce este potrivit să impozitezi?Suntem cu toții obișnuiți să se pună impozite pe venituri,…
  • De ce poate fi supraestimată loialitatea angajaților
    12.08.2023 - 0 Comments
    Interviurile de angajare sunt o oportunitate de a vedea cum se schimbă alianțele în timp real. De obicei, un candidat se va referi la un potențial angajator cu apelativul "dumneavoastră" la începutul…
  • Pernele - un posibil pericol pentru sănătate
    24.08.2012 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PERNELE - UN POSIBIL PERICOL PENTRU SĂNĂTATE Pernele mai vechi de doi ani sunt un adevărat focar de paraziţi, susţin medicii.…
  • Riscurile și avantajele unei vieți fără carne + VIDEO (RO)
    18.08.2015 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); RISCURILE ŞI AVANTAJELE UNEI VIEŢI FĂRĂ CARNE Ne plac grătarul, fripturica la cuptor, cârnăciorii mâncaţi la iarbă verde. În același…
  • 31 dintre cele mai bune idei de economisire a spațiului pentru locuințe mici
    09.09.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Am remarcat de-a lungul timpului că cele mai ingenioase produse pentru locuință sunt acelea care economisesc spațiu în moduri inteligente.…
  • Avari pur-sânge englezesc
    29.06.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); AVARI PUR-SÂNGE ENGLEZESC Un avar se dovedeşte O fiinţă nefirească, Ce de toate se lipseşte Ca nimic să nu-i lipsească. Virgil…
  • Totul despre vitamine
    04.04.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); TOTUL DESPRE VITAMINE Să nu pierdem niciodată din vedere vitaminele naturale pe care fructele şi legumele ni le pun la…
  • 9/11 - Mărturia șocantă a unui fost pilot CIA
    11.09.2015 - 3 Comments
    9/11 - MĂRTURIA ȘOCANTĂ A UNUI FOST PILOT CIA  TURNURILE GEMENE NU AU FOST LOVITE DE AVIOANE REALE Chiar dacă au trecut 14 ani de la atentatul asupra World Trade Center din New York,…
  • The Red Crabs Annual Migration + VIDEO
    17.12.2022 - 0 Comments
    Christmas Island is a small territory in the Indian Ocean, without its own government, belonging to Australia. It is located 2,360 km north-west of Perth, the capital of Australia, and 500 km south…
  • Klaus Iohannis reprezintă interesele Germaniei în guvernul României
    02.01.2017 - 6 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); KLAUS IOHANNIS REPREZINTĂ INTERESELE GERMANIEI ÎN GUVERNUL ROMÂNIEI Articol publicat de Justițiarul în aprilie 2014, cu 8 luni…
  • Vinul - cea mai apreciată băutură din lume + slideshow
    18.04.2014 - 0 Comments
    --> VINUL - CEA MAI APRECIATĂ BĂUTURĂ DIN LUME Nu contrazice voia sorţii Şi nu sfida stihiile! Aşa fu scris: cei morţi cu morţii, Iară cei vii... cu viile. Păstorel…
  • Absurditatea predării religiei în școli + documentar (RO)
    17.11.2014 - 7 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ABSURDITATEA PREDĂRII RELIGIEI ÎN ŞCOLI Predarea religiei în şcolile româneşti este cvasi-obligatorie, prin faptul că părinţii sunt…
  • Proiectul Roșia Montană – „mină de aur” pentru unii... + documentar (RO)
    19.06.2012 - 0 Comments
     -->  PROIECTUL ROȘIA MONTANĂ, „MINĂ DE AUR” PENTRU UNII Avem 6.000 de tone de aur, adică 250 de miliarde de euro! Din 2005, România nu mai scoate nici un gram de aur din…
  • Fapte interesante despre somn explicate de oameni de știință
    02.01.2022 - 0 Comments
    Să fim sinceri, ne petrecem cea mai mare parte a zilei fie dormind, fie visând la următorul somn. Dar, știm foarte puține lucruri despre această necesitate umană de bază - somnul. Oamenii de știință…
  • Zece războaie = Zece minciuni mediatice + VIDEO (RO) + documentar (RO)
    10.04.2013 - 5 Comments
    --> ZECE RĂZBOAIE = ZECE MINCIUNI MEDIATICE Fiecare război este precedat de o minciună răspândită abil prin mijloacele de comunicare în masă. Astăzi, aflăm că Statele Unite ale Americii…
  • Găinile și vulturul
    06.05.2012 - 0 Comments
    --> GĂINILE ŞI VULTURUL Într-o zi, plimbându-se prin pădure, un om găsi un pui de vultur de-abia ieşit din găoace. Dându-şi seama că dacă l-ar lăsa acolo, singur şi părăsit, l-ar…
  • 16 fapte surprinzătoare despre inima ta
    01.05.2023 - 0 Comments
    Inima ta te face să mergi mai departe în fiecare zi, fără să i se ceară acest lucru. Continuă să citești pentru a afla 16 fapte interesante despre inima ta și sistemul cardiovascular.1. Inima ta…
  • De ce îi place pisicii tale să te lingă? 8 explicații susținute de experți
    04.01.2024 - 0 Comments
    Descoperiți semnificația din spatele sărutărilor pisicii dumneavoastră și învățați tehnici pentru a o descuraja să lingă excesiv.Să primești o lingere blândă de la pisica ta poate fi o adevărată…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *