Lăcomia pierde omenia + VIDEO (RO)




LĂCOMIA PIERDE OMENIA

Pământul are suficient pentru nevoile omului, dar nu și pentru lăcomia lui. Mahatma Gandhi

Lăcomia este una dintre trăsăturile de caracter negative. Pe lângă sensul comun de „a mânca mult”, lăcomia se referă la dorința nestăpânită de a poseda cât mai multe lucruri. Lacomul este o persoană egoistă, care nu se simte niciodată satisfăcut cu ceea ce are și vrea mereu mai mult, fără să se întrebe dacă lucrul acela îi este cu adevărat necesar. Este modul lui de a-și acorda importanță și valoare. Teoretic, toți avem tendința de a dori mai mult decât avem cu adevărat nevoie, însă la cei care au o frică puternică de lipsuri sau de subapreciere lăcomia devine o trăsătură dominantă. Aceștia își vor folosi toată energia vitală în vederea acumulării de bani, obiecte și proprietăți.


În orice societate, egoismul și dorințele excesive sunt considerate imorale, o violare a legilor naturale sau divine. În religia ortodoxă, lăcomia este unul dintre cele șapte păcate capitale. În budism, dorința compulsivă de a obține fericirea prin achiziționarea de bunuri materiale este o piedică fundamentală în atingerea iluminării. În societățile laice, bogăția materială creează aparența de putere, aroganță și iluzia superiorității.

Psihologii spun că lăcomia se naște din frica de moarte, dar este la fel de adevărat că lacomilor le e frică de viață. O dată cu acest sentiment, apare și obsesia că nu au niciodată destul pentru a scăpa de amenințarea unei vieți la limita supraviețuirii. Iar acest „destul” poate însemna orice: bani, putere, sex, alimente, informații, cunoștințe și prietenii profitabile... adică fie lucruri reale, fie simbolice, pentru care fac o fixație. O dată ideea intrată în creier, viața lor devine o permanentă căutare pentru a achiziționa pentru sine cât mai mult posibil.

Ca toate trăsăturile de caracter, lăcomia presupune o serie de componente:
- experiențe negative în copilărie
- concepții greșite despre propria persoană, despre alții sau despre viață
- o frică constantă și senzația de nesiguranță
- o strategie eronată de autoprotecție
- o personalitate capabilă să ascundă cele de mai sus la maturitate

Experiențele negative din primii ani de viață pot însemna hrană insuficientă, lipsă de atenție și de dragoste, pedepse repetate și orice altceva ce poate amenința supraviețuirea copilului. Toți copiii se nasc cu dorința naturală de dragoste, îngrijire, atenție, interacțiune. În unele cazuri, sursa acestor lucruri (părintele sau îngrijitorul) este absentă sau indisponibilă. Poate nu tot timpul, dar suficient de mult pentru ca copilul să simtă lipsa și să fie fie înspăimântat că nu primește destul din ceea ce are nevoie. O situație de acest gen poate fi naturală și inevitabilă – moartea părintelui sau venirea pe lume a copilului într-o perioadă de foamete – dar poate fi și impusă în mod deliberat, prin neglijență (o mamă denaturată) sau inconștiență (o mamă dependentă de alcool sau de droguri). Oricare ar fi împrejurările, efectul asupra copilului este simțul deprivării, al nevoii nesatisfăcute, al faptului că niciodată nu are suficient.

Un alt factor care conduce la formarea lăcomiei este disponibilitatea substitutelor. Un părinte mai mult absent, care nu reușește să se ocupe suficient timp de copilul său, își învinge sentimentul de vinovăție prin generozitatea cu care-i face tot felul de daruri: jucării, dulciuri, haine scumpe, jocuri electronice, televizor etc. Din păcate, nimic din toate acestea nu poate înlocui iubirea părintească. Dar copilul învață să se simtă bine pe moment și cu ceea ce-i este disponibil, deși nu-l mulțumește pe deplin.

Deoarece lăcomia apare ca urmare a sentimentului traumatizant de lipsă, perceput în primii ani de viață (pe care memoria activă l-a pierdut), aceasta se manifestă mult mai târziu, în adolescență sau la maturitate, sub forma instinctului esențial de supraviețuire: competiția. Competiția pentru resurse este un instinct universal și unul dintre cei mai importanți factori biologici: specii diferite sunt în competiție pentru același ochi de apă, masculii aceleiași specii intră în competiție pentru aceeași femelă ori pentru poziția de mascul alfa etc. La nivel instinctual, suntem încă vânători-culegători. Am rămas o specie tribală care, în mod instinctiv, ia de la alte triburi ca să-și hrănească propriul trib. Cam asta ne arată și toate filmele cu subiect post-apocaliptic: o dată civilizația noastră distrusă, acționăm ca animalele. Cu o singură excepție, însă: animalele nu iau niciodată mai mult decât au nevoie. N-ar fi o folosire prea eficientă a energiei.

Este greu să definești lăcomia sub toate aspectele ei, dar ea poate fi văzută zilnic în acțiune. Este o nevoie nestăpânită de a dobândi, consuma sau poseda mult mai mult din ceva ce-ți este necesar sau justificabil – bani, locuință, mâncare, îmbrăcăminte, putere, faimă, sex etc. Acumulând mai mult decât are nevoie din toate acestea îi dă lacomului sentimentul de siguranță. Acesta este însă un sentiment temporar. Lacomul nu știe ce înseamnă „destul”. Senzația de împlinire nu este niciodată atinsă. Dorința lui de a câștiga și poseda este insațiabilă, depășind sentimentul de vină și chiar instinctul de frică. În același timp, însă, energia consumată pe nenumăratele achiziții costisitoare mai presupune un preț: pierderea stimei de sine, căci lacomul devine sclavul dorințelor lui, în detrimentul familiei și prietenilor, pentru care nu mai există timp.

Lăcomia umană are propria ei psihologie. Majoritatea oamenilor cred că aceasta nu este altceva decât o extensie a instinctului de supraviețuire – ca și animalele, oamenii sunt preocupați să aibă suficiente resurse, pentru a supraviețui în situații neprevăzute. Așa cum veverițele strâng alune pentru iarnă, oamenii strâng averi pentru un viitor nesigur. Această concepție este total greșită. În natură, animalele cooperează atunci când vânează prada. Animalul ucis este apoi mâncat de către membrii haitei în ordinea ierarhiei: liderii se înfruptă cu părțile cele mai bune, în timp ce ceilalți îl așteaptă răbdători să se sature, după care mănâncă ce rămâne. Numai când această ordine naturală este întreruptă (hrănirea de către om, în captivitate) vedem un comportament competitiv, pe care-l interpretăm ca expresie a lăcomiei. În realitate, este vorba despre frica animalului de a nu primi îndeajuns.

Lăcomia umană se caracterizează printr-o foame insațiabilă de bani și posesiuni și sentimentul că acest comportament atrage invidia celorlalți. Într-adevăr, lăcomia este o trăsătură exclusiv umană. Oamenii au capacitatea de a-și da seama când comportamentul lor îi rănește pe cei din jur. Această înțelegere îi separă de animale și ar trebui să inducă un sentiment de responsabilitate socială. Dar nu este așa. Psihologii au încercat să înțeleagă ce anume motivează o persoană să ignore consecințele sociale ale acumulării de bunuri cu mult peste nevoile sale viitoare, rezonabile. Studiile lor au relevat faptul că această dorință exagerată de stimă de sine are un efect puternic asupra comportamentului și emoțiilor. Ea rezultă din nevoia fundamentală de siguranță psihică, omul fiind conștient de propria-i vulnerabilitate și mortalitate. Stima de sine obținută prin numeroase posesiuni atenuează anxietatea și estompează gândul morții iminente.

Este incontestabil faptul că, în societatea noastră actuală, materialismul, lăcomia și acumularea de averi sunt la mare preț. Economistul american Alan Greenspan spunea: Oamenii nu au devenit mai lacomi de la o generație la alta, ci căile de exprimare a lăcomiei s-au înmulțit enorm. Fiind conștienți că vom muri, toți ne străduim să obținem cât mai mult de la viață. Pe unii, însă, teroarea morții îi orbește în așa măsură, încât nu mai sunt conștienți de consecințele comportamentului lor egoist asupra semenilor și, nu în ultimul rând, asupra lor înșile.

Jose Mujica, cel mai „sărac” președinte de stat din lume, 
despre modestie și cumpătare



Comentarii

  1. Jos pălăria! cum se spune...nu ai ce comenta negativ.
    Mulţumiri pentru articol, video şi Iluminare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cosmin, îți mulțumim pentru apreciere. Am primit mai devreme un comentariu atât de zeflemitor și de jignitor, încât am fost nevoiți să nu-l publicăm. Să fi fost oare cineva care s-a simțit cu musca pe căciulă?

      Ștergere
    2. Sunt convinsa ca multa lume s-a simțit cu ”musca pe căciulă” citind acest articol.
      Eee,daca am avea 10 politicieni care gândesc ca domnul Jose Mujica,poate ca am mai avea o speranță.
      Adica sa renunti tu la cumpărarea unui avion prezidential și sa cumperi un elicopter ultra scump și performant ca sa salvezi oameni?
      La noi nu se va întâmpla niciodată asa ceva.
      Ironie amara...
      Felicitări pentru articol, și nu doar pentru acesta.
      Sunt abonata la postări,va citesc cu drag.

      Ștergere
    3. Maria, îți mulțumim pentru comentariu relevant și pentru aprecierea activității noastre. În general, ne străduim să informăm și să schimbăm obiceiuri și mentalități. Din păcate, nu toată lumea rezonează. Primim destul de multe comentarii negative, unele de-a dreptul nepublicabile, așa că ne bucurăm când ne contactează oameni ca tine. Îți dorim tot binele din lume și sperăm să rămâi alături de noi atâta timp cât vom întreține acest blog.

      Ștergere
    4. Mulțumesc,plăcerea este de partea mea.

      Ștergere
  2. Off.. cum facem sa-i trimitem acest clip si lui Iohanis,poate va reusi sa realizeze ca el este doar o sluga care se inchina stapanului care-l poseda? Fiindca Iohanis nu poate gestiona viata, este mult prea complicat pentru el.Ce sa mai zic de constiinta colectiva care practic a creat acest presedinte "papusa cu sfori"!Saracul de el nici macar nu stie ca acel ranjet sfidator nu este al lui,ci este reflexia celui care detine atele papusii Iohanis.Si guvernul este condus tot de papusarii planetei,asa ca orice partid ar veni la conducere si care nu are o viziune precum acest presedinte este aceeasi gogorita.

    Cat despre articol,spun ca este grozav ca de obicei.Mai pot adauga si eu cu permisiunea dumneavoastra cateva vorbe.

    Frica de moarte este un program inserat special oamenilor tocmai pentru a nu putea sa se bucure de viata.Bucuria si fericirea sunt stari de "A FI" ale Fiintei noastre,asa cum Raiul si Iadul sunt tot stari de A FI,nu locatii asa cum doreste sa se creada.Totul se gaseste in noi,acolo unde este Imparatia Cerurilor,dar sistemul ne-a invatat ca daca vrem ceva trebuie sa cautam in afara noastra.Asa cum toata viata Il cautam pe Dumnezeu,si ne tot indepartam de el crezand ca este undeva departe de noi,fara sa realizam ca Acesta ne duce in brate toata viata.De aceea cand mergem pe nisipul de pe plaja vedem doar o pereche de urme, fiindca ale noastre sunt in bratele lui Dumnezeu.

    Omul vrea sa acumuleze mult,din ce in ce mai mult, pentru ca el traieste in iluzia nevoilor.El-Sufletul OM, practic, a venit aici doar sa experimenteze viata materiala,creand evenimente din care sa acumuleze trairi,sentimente,emotii,expresiile sufletului,dar cum nu mai stie aceasta el se cufunda in uitare si se axeaza pe material.Sufletul incarnat in viata materiala nu are nevoi, fiindca el detine TOTUL,dar vrea ca pe acel TOT sa-l experimenteze la nivel de simturi,sa se experimenteze pe Sine.

    Lacomia este doar o iluzie care-ti poate incatusa viata.Sunt foarte multe spirite care inca bantuie Pamantul dupa moarte din cauza acestei lacomii.Ele raman pe acest nivel tocmai pentru a-si proteja averea.Cam asta se intampla daca nu reusesti sa te eliberezi de lumea materiala inainte sa pleci de aici,ramai blocat in aceasta dimensiune atasat de avere,de familie , in loc sa-ti continui calatoria spirituala.

    Este foarte important sa traim in aceasta lume,dar sa nu credem ca apartinem ei,fiindca vom ramane aici pana cand ne vom aminti ca noi venim din alta parte.Aici suntem doar in vacanta,la un moment dat trebuie sa ne intoarcem ACASA.Oricum suntem cam de multa vreme aici,dar nu stim ca stim.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim, rezonăm cu tot ce ați scris și ne bucurăm că avem cititori cu o asemenea inteligență.

      Ștergere
  3. ConstantinDumitru12 iul. 2017, 20:20:00

    Excelent articol
    mai vreau 😊

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragii mei aproape ca nu gasesc cuvinte de exprimare daca comparam paradoxul social national cu aceste subiecte primordiale in viata omului . Societatea actuala este sclava propriei dezinformari acceptate atit individual cit si colectiv . Asta este rezultatul dominatiei unor politici care ucid personalitatea si libera exprimare a individului . Este adevarat ca lacomia este o radacina a firii pacatoase inascute in om chiar de la nastere iar pt a deveni liberi trebuie sa depindem constienti de Creator indeplinind conditiile . Societatea actuala nu mai are discernamint dintre bine si rau, ci este prinsa intr-o capcana de moarte . Si totusi este salvare ! Dar aceasta vine numai de la Dumnezeu si nimic altceva . Pina cind omul nu va cauta pe Dumnezeu dupa regulile Sf. Scripturi nu poate exista salvare . Dar cum se face ca oamenii frecventeaza bisericile crezind ca se inchina Creatorului adevarat dar de fapt realitatea este alta . Si acest capitol are o interpretare neinteleasa de ierarhia
    spirituala ...! Nu uitati ca istoria se repeta si noi sintem martori la implinirea evenimentelor finale . Psalmi 14. 2 ; 32. 8

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Enigmaticii trovanți ai României: Roci vii care cresc și se mișcă!
    03.11.2023 - 0 Comments
    Cu aproximativ șase milioane de ani în trecut, paleoterremurele au dat naștere unui fenomen geologic unic cunoscut sub numele de trovanți, numiți și pietrele de la Costești, datorită prezenței lor…
  • Mituri și realități despre alimentația vegetariană + VIDEO
    18.04.2016 - 5 Comments
    MITURI ȘI REALITĂȚI DESPRE ALIMENTAȚIA VEGETARIANĂ Carnea este esențială pentru sănătate Fals! Avem o stare de sănătate mai bună dacă nu mâncăm carne. Milioane de vegetarieni din toată lumea –…
  • Şapte motive pentru care accesul la numerar ar trebui protejat
    19.02.2023 - 0 Comments
    Şapte motive pentru care accesul la numerar ar trebui protejat:🔻1. Cash-ul funcţionează întotdeauna fără electricitate sau semnal.🔻2. Numerarul poate fi predat rapid prietenilor sau familiei.🔻3.…
  • Absurditatea predării religiei în școli + documentar (RO)
    17.11.2014 - 7 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ABSURDITATEA PREDĂRII RELIGIEI ÎN ŞCOLI Predarea religiei în şcolile româneşti este cvasi-obligatorie, prin faptul că părinţii sunt…
  • Serviciul Secret al Statelor Unite în slujba președintelui
    21.01.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SERVICIUL SECRET AL STATELOR UNITE  ÎN SLUJBA PREŞEDINTELUI Un jurnalist a reușit să pătrundă pentru prima oară dincolo de…
  • 23 de lucruri pe care toată lumea le urăște dar nu le-ar recunoaște niciodată
    20.04.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Oroarea: Când ai ajuns acasă de 4 ore și realizezi că folosești datele mobile în loc de Wi-Fi, pe telefon. 2. Frica: Când te lași…
  • Actori care arată ca personajele pe care le-au interpretat
    24.01.2017 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ACTORI CARE ARATĂ CA PERSONAJELE PE CARE LE-AU INTERPRETAT Actorii sunt oameni care se prefac că sunt altcineva. Asta-i meseria…
  • De ce poate fi supraestimată loialitatea angajaților
    12.08.2023 - 0 Comments
    Interviurile de angajare sunt o oportunitate de a vedea cum se schimbă alianțele în timp real. De obicei, un candidat se va referi la un potențial angajator cu apelativul "dumneavoastră" la începutul…
  • Alimentația tradițională japoneză și longevitatea +VIDEO
    22.11.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ALIMENTAȚIA TRADIȚIONALĂ JAPONEZĂ ȘI LONGEVITATEA Yukio Yamori M.D., Ph.D. Japonezii se bucură în prezent de cea mai mare…
  • 4 motive pentru care ar trebui să optezi pentru cosmetice bio
    22.05.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); De ce să optezi pentru cosmetice bio? Sursa: http://www.fhshh.com/ Se spune că nu ar trebui să aplici niciodată pe față ceva ce nu…
  • Risipind fumul - Știința canabisului + documentar (RO)
    10.11.2012 - 0 Comments
    --> RISIPIND FUMUL - ŞTIINȚA CANABISULUI - Un nou documentar lansat liber în 2011 de Montana PBS, un post TV non-profit, susţinut…
  • Principiile medicinii naturiste + slideshow
    08.10.2014 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PRINCIPIILE MEDICINII NATURISTE În cartea sa intitulată „Arta războiului”, generalul chinez Sun Tzu (sec. VI î.e.n.) pune un mai mare…
  • Obiceiuri zilnice care dăunează creierului + slideshow
    06.12.2012 - 0 Comments
    ALIMENTE CARE ÎMBUNĂTĂȚESC FUNCȚIONAREA CREIERULUI Substanțele din hrana pe care o ingerăm zilnic pătrund în fluxul sanguin, ajungând la toate organele corpului nostru, inclusiv la creier.…
  • 12 fapte curioase despre alte țări din lume pe care probabil că le-ai ratat
    01.06.2023 - 0 Comments
    Se întâmplă adesea ca, atunci când vizitează o țară nouă, oamenii să nu facă un efort pentru a învăța despre obiceiurile și modul de viață local. Cu toate acestea, acest lucru poate fi o greșeală,…
  • 8 citate inspiraționale ale lui George Clooney despre leadership, eșec și cum să rămâi umil
    13.05.2023 - 0 Comments
    Actorul-antreprenor are câteva cuvinte de înțelepciune pentru antreprenori.Actor, regizor, producător, umanitar, antreprenor - există ceva ce nu face George Clooney? Cu o listă atât de lungă de…
  • Pătrunjelul - sănătatea din farfurie
    28.03.2012 - 1 Comments
    --> PĂTRUNJELUL – sănătatea din farfurie Dacă ai sistemul imunitar slăbit, n-ai poftă de mâncare eşti răcit sau ai probleme digestive, poţi încerca o cură cu pătrunjel. Planta este un…
  • Ginsengul - tinerețe fără bătrânețe
    25.03.2012 - 0 Comments
    --> GINSENGUL - TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE Ginsengul este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale.  Chiar dacă cercetările specializate asupra acestei plante sunt…
  • Nuremberg - Procesul naziștilor - documentare (RO)
    22.05.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); NUREMBERG - PROCESUL NAZIȘTILOR „Nuremberg - Procesul naziștilor” este un serial de televiziune produs de BBC, constând în trei filme…
  • Dr. Călin Mărginean - Infarctul miocardic acut (VIDEO)
    10.04.2012 - 1 Comments
    --> CELE MAI FRECVENTE BOLI DE INIMĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR Inima se îmbolnăveşte când arterele se înfundă (ateroscleroză), când nu…
  • Statul terapeutic + VIDEO
    18.03.2014 - 1 Comments
    --> STATUL TERAPEUTIC Dr. Thomas Szasz (1920-2012) a fost profesor emerit de psihiatrie la Universitatea de Stat din New York, bursier la Institutul Cato și membru al Asociației…
  • 10 random facts - part 6
    23.01.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Corpul tău este cel mai vulnerabil între orele 3:00-4:00 AM. Acesta este momentul când majoritatea oamenilor mor în somn. 2.…
  • Ce este Biblia? + VIDEO (RO)
    24.12.2012 - 4 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} Normal 0 false …
  • Controversa creație - evoluție - design inteligent + documentar (RO)
    10.02.2017 - 6 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CONTROVERSA CREAȚIE - EVOLUȚIE - DESIGN INTELIGENT Știința nu poate dezlega misterul naturii. Și asta, pentru că noi înșine suntem…
  • 18 conversații pe care cu toții le-am avut cu mamele noastre + FOTO
    21.03.2016 - 0 Comments
    1. Conversația „Poți să-mi împrumuți niște bani?”: Eu: Îmi împrumuți și mie 10 lei? Mama: Ce s-a întâmplat cu ceilalți 10 pe care ți i-am dat în 2007??? 2. Conversația „Dar nu înțelegi”: Eu…
  • Biblioteca din Alexandria - trecut și prezent + slideshow
    10.06.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); BIBLIOTECA DIN ALEXANDRIA Cunoaşterea înseamnă putere. Acest principiu a stat la baza dorinţei regelui Ptolemeu I de a crea în anul…
  • 20 de reguli de viață bună + VIDEO (RO)
    11.04.2012 - 0 Comments
    --> 20 DE REGULI DE VIAȚĂ BUNĂ Institutul pentru anxietate și stres din Paris a definit 20 de reguli în viață. Experții spun că dacă cineva reușește să-și însușească măcar 10 dintre…
  • Controversa Sionului - eBook + VIDEO (RO)
    14.05.2016 - 0 Comments
    CONTROVERSA SIONULUI Douglas Reed „The Controversy of Zion” a fost scrisă între anii 1951 și 1956 și publicată pentru prima oară în 1978, la Editura Dolphin Press, Durban, Africa de Sud.…
  • Cardul de sănătate la români + VIDEO
    01.05.2013 - 7 Comments
    --> CARDUL DE SĂNĂTATE LA ROMÂNI Informaţiile din microcipul cardului - numele, prenumele şi CNP-ul asiguratului - - codul unic de identificare în sistemul de asigurări - - numărul…
  • O lume fără România (VIDEO + slideshow)
    01.06.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM AR ARĂTA LUMEA FĂRĂ ROMÂNIA?  CEI MAI CUNOSCUŢI CERCETĂTORI ŞI INGINERI ROMÂNI Pe parcursul îndelungatei sale istorii,…
  • Măceșele - campioanele României la vitamina C
    26.03.2012 - 0 Comments
    --> MĂCEŞELE - CAMPIOANE LA VITAMINA C Sunt cunoscute ca medicamente din timpuri preistorice. Culoarea lor roşie, extrem de vie şi gustul dulce-acrişor, înviorător, inspiră…
  • OMS declară ASPARTAMUL posibil cancerigen. Iată ce înseamnă asta pentru sucul tău dietetic.
    22.07.2023 - 0 Comments
    Agenția Internațională de Cercetare a Cancerului (IARC), care este agenția specializată în cancer a Organizației Mondiale a Sănătății, a declarat că aspartamul poate fi un posibil pericol cancerigen…
  • 12 fapte despre Rusia
    07.12.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. 20% din totalul apei neînghețate de pe Terra se află într-un singur lac: Lacul Baikal din Rusia 2. În timpul domniei sale, Petru I…
  • 13 lucruri pe care oamenii puternici din punct de vedere mental nu le fac
    13.05.2023 - 0 Comments
    Oamenii puternici din punct de vedere mental au obiceiuri sănătoase. Își gestionează emoțiile, gândurile și comportamentele în moduri care îi pregătesc pentru succesul în viață. Aruncați o privire la…
  • Embrion de dinozaur excelent conservat, descoperit într-un ou fosilizat + FOTO + VIDEO
    18.01.2022 - 0 Comments
    Un embrion de dinozaur excelent conservat a fost descoperit într-un ou fosilizat.Specimenul a fost găsit în Ganzhou, în sudul Chinei, și este unul dintre cei mai complecși embrioni de dinozaur…
  • Plăcerea gustului
    02.08.2014 - 1 Comments
    --> PLĂCEREA GUSTULUI Motto: Cea mai mare prostie e să-ți sacrifici sănătatea pentru o altfel de fericire. Arthur Schopenhauer Nu trebuie să ne atingem de plăcerile gustative, căci…
  • Acest stil specific de parenting pentru animale de companie pare să îi facă pe câini mai siguri și mai rezistenți
    17.10.2022 - 0 Comments
    Un nou studiu arată că modul în care îți „educi” cățelul are un impact asupra tipului de câine ce va deveni. Un stăpân care este foarte receptiv la comportamentul și nevoile câinelui tinde să ducă la…
  • Regele Ferdinand al României - un neamț care a jurat să fie un bun român + slideshow
    01.12.2014 - 2 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "7154366414"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; REGELE FERDINAND AL ROMÂNIEI – UN NEAMȚ CARE A…
  • Apă de la robinet sau apă îmbuteliată? + VIDEO (RO)
    20.03.2012 - 2 Comments
    --> APĂ DE LA ROBINET SAU APĂ ÎMBUTELIATĂ? La uzina de apă potabilă Roşu, opt biologi şi chimişti, ajutaţi de senzori şi de calculatoare, diagnostichează „apa brută” şi o tratează cu…
  • Interviu cu Nikola Tesla + VIDEO (RO)
    26.08.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); INTERVIU CU NIKOLA TESLA REALIZAT PENTRU REVISTA „IMMORTALITY” ÎN ANUL 1899,   ÎN LABORATORUL SĂU DIN COLORADO SPRINGS -…
  • 40+ modele de telefoane amuzante care aveau nevoie de mai mult timp pe planșa de desen + FOTO
    18.02.2023 - 0 Comments
    Telefoanele mobile au fost una dintre cele mai utile invenții din epoca modernă. Acestea au permis oamenilor să aducă cu ei, oriunde s-ar fi dus, tehnologia care schimbă jocul. A adus o revoluție…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *