Lista păcatelor – „Cele 177 de păcate”



LISTA PĂCATELOR – „CELE 177 DE PĂCATE”

„Listă de păcate ortodoxe” sau „Îndreptar de spovedanie” conform învățăturilor ortodoxe, adică drept credincioase şi universale, valabile pentru orice om de pe planetă, indiferent de rasă, naționalitate, etnie, religie, vârstă, sex (pentru simplificarea redactării s-a folosit predominant genul masculin), poziţie socială, meserie, stare materială, apartenență la grupuri sau culte etc.

Păcatele sunt gânduri, vorbe sau fapte rele pentru om, având efect negativ asupra celui care le execută, precum şi asupra întregii lumi. Acest efect negativ se resimte, sesizabil sau insesizabil, chiar dacă păcatul este sau nu cunoscut sau recunoscut ca fiind un lucru rău.

Săvârșirea sau afișarea acestor păcate se poate face şi în sfera artei, de orice fel, şi a tehnologiei audio-foto-video, mai ales prin radio, televizor şi internet.

Această listă nu reprezintă în totalitate poziția lui Dumnezeu, a Bisericii Ortodoxe sau a marilor asceți şi teologi, psihologi şi filosofi, medici şi cercetători, ea putând fi detaliată şi completată. Dar este un bun punct de plecare pentru o viaţă fericită şi o lume mai bună.

Toate aceste păcate se opun dragostei, adevărului, vieţii, bunătăţii, libertăţii şi dreptăţii umane şi universale. Unele dintre ele pot avea efecte ireversibile.

Sinuciderea este cel mai grav păcat şi nu face obiectul listei de mai jos, căci nu poate fi redus, îndreptat sau iertat.

1. M-am mândrit
2. Am dorit bani, averi sau posesiuni fără a fi nevoie
3. Am fost invidios
4. M-am mâniat
5. Am fost lacom
6. Am fost leneş
7. Am facut sex necăsătorit, adică am curvit
8. Am facut sex cu altcineva decât cu soţul sau soţia, adică am preacurvit
9. Am căutat slavă deşartă
10. Am minţit
11. Am deznădăjduit
12. Am folosit metode de contracepţie
13. Am avut gânduri de sinucidere
14. Am îndemnat sau încurajat la păcat
15. Am cerşit deşi puteam evita
16. Am fumat
17. M-am drogat
18. Am luat tratamente medicale fără sfat abilitat
19. M-am îmbătat
20. Am înjurat
21. Am furat, de la oricine, sub orice formă și cu orice scop
22. Am înşelat
23. Am ironizat
24. Am jignit
25. Am lovit sau agresat
26. M-am bucurat de rău
27. Mi-am provocat boli sau răni intenţionat
28. M-am autoflagelat
29. Mi-am găurit pielea
30. M-am tatuat
31. Am ţinut greva foamei
32. Nu am respectat legile statului în care locuiesc sau în care am călătorit
33. Nu mi-am plătit datoriile
34. Am amânat plata datoriilor
35. Am suprasolicitat angajaţii
36. Am suprasolicitat animale
37. Am ucis
38. Am omorât animale fără a fi nevoie
39. Am omorât plante fără a fi nevoie
40. Am distrus obiecte fără a fi nevoie
41. Am ascuns adevărul
42. Am cârtit
43. Nu am evitat starea de întristare
44. Am blestemat
45. Am scuipat ostentativ sau fără a fi nevoie
46. M-am opus intenţionat binelui
47. Am bârfit sau am vorbit în deşert
48. Nu am făcut milostenie când aş fi putut
49. Nu am ajutat când mi s-a cerut deşi puteam să ajut
50. Nu am evitat răul
51. Nu am corectat răul, deşi aş fi putut
52. Mi-am lovit sau agresat părinţii
53. Mi-am înjurat părinţii
54. Mi-am agresat copilul
55. Am agresat animale
56. Am chinuit oameni
57. Am chinuit animale
58. Am iubit animalele sau natura mai mult decât oamenii
59. Am răpit sau sechestrat persoane
60. Nu am ajutat şi favorizat bolnavii, bătrânii sau persoanele cu handicap
61. Nu am avut răbdare
62. Am practicat cămătăria
63. Am ameninţat
64. Nu am iertat
65. Am duşmănit
66. Am urât
67. Am practicat sau am apelat la vrăjitorie
68. Am deochiat sau am crezut în deochi
69. Am practicat sau am apelat la magie
70. Am practicat sau am apelat la spiritism
71. Am facut sau am crezut în farmece
72. Am practicat sau am apelat la descântece
73. Am fost superstiţios
74. Am crezut în noroc şi obiecte sau situaţii ce aduc noroc
75. Am practicat astrologia sau am crezut în horoscop
76. Am crezut în reîncarnare
77. Am judecat păcătosul, şi nu păcatul
78. Am jucat jocuri de noroc
79. Am pus pariu
80. Am ghicit în palmă, cafea, stele, nori, cărti de joc sau tarot, etc
81. Nu am ajutat şi favorizat săracii, orfanii, văduvele sau gravidele
82. Am păcălit
83. Am glumit pe seama cuiva
84. Am canalizat entităţi demonice sau am apelat la medium
85. Am practicat yoga sau meditaţii transcedentale
86. Am băut sau mâncat urină, sânge, spermă sau fecale
87. M-am închinat la idoli, demoni sau zei
88. Am susţinut credinţe ca fiind ştiinţe
89. Am spus presupuneri ca fiind adevăruri
90. Am practicat sectarismul
91. Am susţinut grupuri separatiste, extremiste sau antiumane
92. Am susţinut organizaţii teroriste sau de diferenţiere socială
93. Am fost complice la păcatul altuia
94. Am dorit să stăpânesc şi să controlez alţi oameni
95. Am falsificat
96. N-am încercat să-mi repar greşelile
97. Am dat sau am luat mită
98. Am fost zgârcit
99. Am făcut risipă
100. M-am îndulcit cu gândul păcătos
101. Am vrut să mă răzbun
102. Am dorit răul cuiva
103. M-am crezut mai puţin păcătos ca altul
104. M-am lăudat
105. Am râs de oameni
106. Nu am cerut ajutor când am avut nevoie
107. Am facut sex în timpul menstruaţiei sau în timpul sarcinii
108. Am forţat la sexualitate sau am violat
109. Am facut sex anal
110. Am facut sex oral
111. M-am masturbat
112. Am făcut perversiuni sexuale sau am avut diferite fantezii erotice
113. Am fost sadic
114. Am fost masochist
115. Mi-am provocat intenţionat durere
115. Am privit imagini sau filme porno
116. Am participat la spectacole sau orgii erotice
117. Am fost pedofil
118. Am fost zoofil
119. Am fost necrofil sau canibal
120. Am avut gânduri homosexuale
121. Am întreţinut relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex
122. Am promovat un păcat sau am spus că nu ar fi păcat
123. Am linguşit
124. Am luat apărarea cuiva când pacătuia
125. Am ispitit
126. Am făcut avort
127. Am abandonat copilul
128. Am făcut incest
129. Am pipăit trupul cuiva spre plăceri deşi nu-mi era soţ sau soţie
130. Am făcut sau mi s-a făcut masaj erotic
131. Am masturbat pe cineva sau invers
132. Am discutat despre sex mai mult decât sfera biologică de bază
133. Am avut râvnă extremă
134. Am muncit până la epuizare
135. Am neglijat sănătatea
136. Am căzut în ipohondrie sau am exagerat cu grija pentru sănătate
137. Am refuzat remediile sau intervenţiile medicale necesare
138. Am muncit sau am solicitat diferite servicii în ziua de duminică
139. Am afişat nuditate sau îmbrăcăminte lascivă în public
140. Mi-am făcut operaţii estetice sau implanturi deşi nu era necesar
141. Am săvârşit acte de bravură exagerată
142. Nu mi-am cerut iertare când am greşit
143. Nu mi-am educat corespunzător copilul
144. Am fost nepăsător faţă de necazul altuia
145. Am fost nepăsător faţă de adevăr şi dreptate
146. Nu am căutat să aflu scopul vieţii şi adevărul necesar vieţii
147. Am făcut obsesie din a căuta adevărul
148. Am făcut obsesie din a face dreptate
149. Nu am cercetat diferenţierea binelui de rău
150. Am mustrat prea aspru
151. Am sfătuit agresiv
152. Am cicălit
153. Am profanat morminte, lăcaşuri sau obiecte de cult
154. Am crezut în vise sau am căutat interpretarea lor
155. Nu am respectat liniştea celorlalţi
156. Nu am respectat libertatea celorlalţi
157. Am fost rasist
158. Am fost naționalist, extremist sau xenofob
159. Am hulit
160. Am fost ipocrit sau făţarnic
161. Nu am luat apărarea celui asuprit pe nedrept, deşi puteam
162. Am practicat sau am apelat la hipnoză
163. Am fost bănuitor sau suspicios şi poate chiar paranoic
164. Am fost foarte gelos sau foarte posesiv
165. Am participat la ritualuri satanice
166. Am promovat satanismul
167. Am instigat la anarhie sau haos
168. Am ascuns adevărul, deşi era bine să-l spun
167. Am neglijat igiena personală deși aș fi avut posibilități
168. Am făcut obsesie pentru igienă sau alimentaţie
169. Am susținut erezii
170. Am fost egoist
171. Am fost prea îngăduitor cu copilul meu
172. Am transmis cu intenție boli contagioase altor persoane
173. Am venerat sau idolatrizat oameni, partide, echipe sau formații
174. Am idolatrizat animalele, natura sau diferite obiecte
175. Am fost laş sau fricos când aș fi putut să fac ceva bun
176. Am fost curios peste măsură
177. Nu am iubit divinitatea și celelalte ființe vii

Pentru reducerea, evitarea, renunțarea şi iertarea acestor păcate avem soluțiile lăsate de Dumnezeu pe pământ prin Biserica Sa (Ortodoxă).

Astfel că respectarea celor 7 taine bisericești, printre care şi spovedania (căința și mărturisirea păcatelor), încercarea după puteri de îndreptare, rugăciunea individuală și colectivă (slujbele bisericești) pentru primirea ajutorului prin har sau factori externi, sfaturile părintelui duhovnic, milostenia şi alte fapte bune, munca şi cumpătarea, citirea de cărţi ortodoxe şi cercetarea adevărului sub toate formele lui, devin vitale şi absolut necesare. Știința adevărului istoric, spiritual şi universal, duce la Ortodoxie, care este calea sigură către fericirea vieții pământești și sporește șansele îndumnezeirii după moartea acestui trup, când va începe viața fără de sfârșit într-o lume nouă, ce nu poate fi descrisă prin cuvinte omenești. Mult succes! Doamne ajută!

Sursa: Am primit acest text, prin email, de la un domn care dorește să rămână anonim. Deși nu suntem de acord cu toate dintre aceste „păcate”, am ales să postăm, totuși, pentru publicul larg, deoarece fiecare dintre noi se va regăsi, într-un fel sau altul, printre aceste rânduri.

Comentarii

  1. Notiunea de pacat este discutata in legatura cu notiunea de liber arbitru. Unii neorologi si psihiatri sustin ca exista in creier structuri neuronale care declanseaza activitatile oamenilor inainte ca nivelul superior al cenzurii facuta de constiinta sa poata opri un gand sau o actiune gresita.
    Filozoful Nick Bostrom de la Universitatea Oxford sustine ca Universul ar fi produs de un computer si ca oamenii ar fi ca niste roboti intr-un joc video in 3 dimensiuni cu senzatii. Si in acest caz notiunea de liber arbitru ar fi discutabila. Cititi articolele lui Nick Bostrom !
    https://www.simulation-argument.com/
    Biserica sustine ca exista greseli cu voie si greseli fara de voie. Aceste greseli fara de voie sunt facute de fiintele posedate prin fluid telepatic de catre entitatile negative ( Diavol / Satan / Lucifer si ingerii demonici )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragii mei,biserica este o instituție utilă dar hai să fim sinceri că nu a mântuit pe nimeni. Refuză să facă un singur pas înainte deși știința o impune.Religia fără știință e oarbă.Dacă priviți puțin mai limpede, veți conchide că biserica este un drum închis. Isus nu s-a gândit la el ca la un creștin, nici Budha ca la un budist, nici Mahomed ca la un musulman ; toate acestea s-au dezvoltat mai târziu. A afirma însă că e un păcat să crezi în vise și să le cauți interpretarea, sau să fii îngăduitor cu copilul tău,sau să crezi în reîncarnare, aceasta trădează un nivel de conștiință medieval, un refuz de a cunoaște într-adevăr viața și sensul ei iar acesta este cu adevărat un,, păcat” De fapt la ce te raportezi când spui,,păcat” ? Universul este neutru... A exclude posibilitatea reîncarnării, aceasta distruge conștiința umană pentru că omul crede că nu mai urmează nimic după viață deci poate face tot ceea ce vrea. Dacă i s-ar explica puțin despre teoria evoluției spirituale, Karmă și reîncarnare, oamenii s-ar corija puțin, măcar din motivul egoist de a nu avea probleme fiind nevoiți să suporte consecințele faptelor lor. A visa la cai verzi pe pereți, dormind liniștit somnul rațiunii, pe motiv că Isus a luat asupra sa toate păcatele lumii, este o mare eroare. Fiecare ar trebuie să aibă propria sa lucrare spirituală, propriul efort de evoluție. Dragii mei, puneți mâna pe carte și lăsați comoditatea. Suntem în mileniul 3 Ce Dumnezeu ?

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, exceptional! Practic, nu scapa nimeni... :)
    Mai ales ca, citat: "Această listă nu reprezintă în totalitate poziția lui Dumnezeu..."
    Lista e mult mai lunga, practic infinita, ca si prostia. La lista poate fi adaugat:
    178 punct Sunt un prost, punct si de la capat (pentru linistea dumneavoastra) :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  5. Toate aceste asa zis pacate, pot fi virtuti, intr-un context anume. Aceasta lista de pacate e pentru cei care nu gandesc ...

    RăspundețiȘtergere
  6. Dar de ce sunt toate afirmatiile la timpul trecut? Asa nu ajuta la nimic. Adica, de exemplu, poti spune : Sunt banuitor in loc de Am fost banuitor. Daca ai fost, ai fost, asta e, sunt experiente de viata. Ce e rau in asta? Dumnezeul acesta pare a fi unul inventat de cineva care nu are ce face si isi pierde vremea in lamentari... Aproape ca iti vine sa zici "Bravo!" dupa fiecare punct din lista de "to do".
    Anonimul

    RăspundețiȘtergere
  7. Curios cum schimbati directia. Era un sit bun, cu informatii complete, nefiind de acord cu religia, v-as putea da numeroase postari din trecut in care afirmati clar manipularea credintei-religiei, documentare bune. Ati disparut ceva luni si azi apareti cu postarea asta. Cine ma manipuleaza?

    RăspundețiȘtergere
  8. "Pacatul", este o notiune inventata de biserica pentru profit, pentru a subjuga si tine oamenii in ignoranta si frica de Dumnezeu.Dumnezeu este in tot si toate, este doar Iubire si Lumina, niciodata sa nu il cauti cu teama, dand peschesuri bisericii sau altor asazisi mediumuri ezoterice..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. _ @(* Anonim30 ian. 2018, 17:24:00: ...-"Pacatul", este o notiune inventata de biserica pentru profit, pentru a subjuga si tine oamenii in ignoranta si frica (...)...
      ... & ...
      Unknown31 ian. 2018, 10:52:00: ...-Excelent comentariu! *
      ...
      -1) „Vă rătăciți, pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui D-zeu!” (vezi) _ Matei 22/29;
      ...
      -2) *PĂCATUL* este „o noțiune Scripturistică” în care este încriptată „o taină, privitor la EVOLUȚIE” / *Evoluția Ființei Umane, în Nivelul OMEGA, cunoscînd Binele și Raiul* (vezi / coroborează) _ Facerea 1/(24),25-31; 2/1-8; _ Evoluția 1/1,(2-6 _ Eu sînt Acela!); _ Isaia 9/(1,2),6 _ Eu sînt Acela!; 52/6 _*Iată-Mă!* -„Gheorghe” / „Biruitorul Balaurului = Misticismul / Superstițiile”; 65/1 _*Iată-Mă! Iată-Mă!*, ...& ...
      ...
      (și / iar / dar), voi „Nu sînteți Păcătoși”, pentru că „Nu ați reușit să vă ridicați în picioare să puteți ajunge (și) să mîncați din Rodul Pomului („Binelui și Raiului”) din Mijlocul Grădinii Eden (vezi) _ Facerea 2/8,(9-17), ...
      în caz contrar, Mi-ați fi auzit Glasul”, ... & ...

      -*Mi-ați fi înțeles vorbirea” (vezi) _ Ieșirea (Trimiterea _ Galateni 4/4) 4/1,10-16), ...și, ...

      -„Mi-ați fi publicat *comentariile*/*Cuvîntul* _ Ioan 1/1-14, ... & ...(iată / citește): ...

      _ Facerea /(Evoluția) 3/1-8: ...
      ...
      -*1. Șarpele era mai șiret decît toate fiarele cîmpului pe care le-a făcut Domnul Dumnezeu. El a zis femeiei: -"Oare a zis Dumnezeu cu Adevărat: -"Să nu mîncați din toți Pomii din Grădină ?"

      2. Femeia a răspuns Șarpelui: -"Putem să mîncăm din rodul tuturor Pomilor din Grădină.

      3. Dar despre rodul Pomului din Mijlocul Grădinii, Dumnezeu a zis: -"Să nu mîncați din el și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți."

      4. Atunci Șarpele a zis femeiei: -"Hotărît, că nu veți muri,

      5. dar Dumnezeu știe ca, în ziua cînd veți mînca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscînd Binele și Raiul."

      6. Femeia a văzut ca pomul era bun de mîncat și plăcut de privit și că pomul era de dorit ca Să Deschidă Cuiva MINTEA. /(_ Romania 11/8; _ Deuteronom 29/4); -A luat deci din rodul lui și a mîncat; A dat și bărbatului ei, care era lînga ea, și bărbatul a mîncat și el.

      ### („Abia, după ce au mîncat din Rodul Pomului Cunoștinței Binelui și Raiului” _ Osea 4/6-12; _ 2 Timotei 3/1-7; 4/3,4) ###

      7. Atunci Li S-au Deschis Ochii La Amîndoi /(_ Isaia 6/8-13), au cunoscut ca erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut șorturi din ele.

      8. Atunci („abia atunci”) Au Auzit Glasul Domnului /(_ Romania 10/4,17-2022), care umbla prin Grădina Eden în răcoarea zilei: -Și omul și nevasta lui s-au ascuns de fata Domnului printre Pomii din Grădină.*
      ...
      _ (Q-?): ...-Ați înțeles că „Nu sînteți Păcătoși !!!?”

      # (*Eu / Mesia / Martorul / Mielul, v-am zis*, în concordanță și conformitate cu profețiile (citește / coroborează) _ Fapte 3/16-2022; _ Galateni 4/4; _ Matei 11/19; 13/13-17,34,35,(57);18/11; 5/17; 10/34 - „Înțelegeți ?”) #
      ...
      = Cu stimă. Mesia / Martorul / Mielul (coroborează) _ Ioan 1/1-14; 3/16-19; 4/25,(26); 5/39; _ Apocalipsa 3/14-2022; 5/1-9; 17/14; 22/13-2022; ... & ... _ Ieșirea 4/(1,10),11-16; _ Luca 18/7,8 -?!!!

      Ștergere
    2. -„Presupunînd că nu a fost preluat mesajul Meu”, repet transmiterea, iar d-vs., aveți posibilitatea „Să Nu-l Publicați”.
      ...
      # (Iată, copia) #
      ...
      _ @(* Anonim 30 ian. 2018, 17:24:00: ...-"Pacatul", este o notiune inventata de biserica pentru profit, pentru a subjuga si tine oamenii in ignoranta si frica (...)...
      ... & ...
      Unknown 31 ian. 2018, 10:52:00: ...-Excelent comentariu! *
      ...
      -1) „Vă rătăciți, pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui D-zeu!” (vezi) _ Matei 22/29;
      ...
      -2) *PĂCATUL* este „o noțiune Scripturistică” în care este încriptată „o taină, privitor la EVOLUȚIE” / *Evoluția Ființei Umane, în Nivelul OMEGA, cunoscînd Binele și Raiul* (vezi / coroborează) _ Facerea 1/(24),25-31; 2/1-8; _ Evoluția 1/1,(2-6 _ Eu sînt Acela!); _ Isaia 9/(1,2),6 _ Eu sînt Acela!; 52/6 _*Iată-Mă!* -„Gheorghe” / „Biruitorul Balaurului = Misticismul / Superstițiile”; 65/1 _*Iată-Mă! Iată-Mă!*, ...& ...
      ...
      (și / iar / dar), voi „Nu sînteți Păcătoși”, pentru că „Nu ați reușit să vă ridicați în picioare să puteți ajunge (și) să mîncați din Rodul Pomului („Binelui și Raiului”) din Mijlocul Grădinii Eden (vezi) _ Facerea 2/8,(9-17), ...
      în caz contrar, Mi-ați fi auzit Glasul”, ... & ...

      -*Mi-ați fi înțeles vorbirea” (vezi) _ Ieșirea (Trimiterea _ Galateni 4/4) 4/1,10-16), ...și, ...

      -„Mi-ați fi publicat *comentariile*/*Cuvîntul* _ Ioan 1/1-14, ... & ...(iată / citește): ...

      _ Facerea /(Evoluția) 3/1-8: ...
      ...
      -*1. Șarpele era mai șiret decît toate fiarele cîmpului pe care le-a făcut Domnul Dumnezeu. El a zis femeiei: -"Oare a zis Dumnezeu cu Adevărat: -"Să nu mîncați din toți Pomii din Grădină ?"

      2. Femeia a răspuns Șarpelui: -"Putem să mîncăm din rodul tuturor Pomilor din Grădină.

      3. Dar despre rodul Pomului din Mijlocul Grădinii, Dumnezeu a zis: -"Să nu mîncați din el și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți."

      4. Atunci Șarpele a zis femeiei: -"Hotărît, că nu veți muri,

      5. dar Dumnezeu știe ca, în ziua cînd veți mînca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscînd Binele și Raiul."

      6. Femeia a văzut ca pomul era bun de mîncat și plăcut de privit și că pomul era de dorit ca Să Deschidă Cuiva MINTEA. /(_ Romania 11/8; _ Deuteronom 29/4); -A luat deci din rodul lui și a mîncat; A dat și bărbatului ei, care era lînga ea, și bărbatul a mîncat și el.

      ### („Abia, după ce au mîncat din Rodul Pomului Cunoștinței Binelui și Raiului” _ Osea 4/6-12; _ 2 Timotei 3/1-7; 4/3,4) ###

      7. Atunci Li S-au Deschis Ochii La Amîndoi /(_ Isaia 6/8-13), au cunoscut ca erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut șorturi din ele.

      8. Atunci („abia atunci”) Au Auzit Glasul Domnului /(_ Romania 10/4,17-2022), care umbla prin Grădina Eden în răcoarea zilei: -Și omul și nevasta lui s-au ascuns de fata Domnului printre Pomii din Grădină.*
      ...
      _ (Q-?): ...-Ați înțeles că „Nu sînteți Păcătoși !!!?”

      # (*Eu / Mesia / Martorul / Mielul, v-am zis*, în concordanță și conformitate cu profețiile (citește / coroborează) _ Fapte 3/16-2022; _ Galateni 4/4; _ Matei 11/19; 13/13-17,34,35,(57);18/11; 5/17; 10/34 - „Înțelegeți ?”) #
      ...
      = Cu stimă. Mesia / Martorul / Mielul (coroborează) _ Ioan 1/1-14; 3/16-19; 4/25,(26); 5/39; _ Apocalipsa 3/14-2022; 5/1-9; 17/14; 22/13-2022; ... & ... _ Ieșirea 4/(1,10),11-16; _ Luca 18/7,8 -?!!!

      Ștergere
  9. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  10. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  11. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  12. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  13. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  14. se spune ca o femeie si-a facut o lista cu toate pacatele si mergea mereu la biserica si se ruga la Dumnezeu sa ii ierte pacatele ce ea le trecuse in acea lista . Si rand pe rand mai stergea cand simtea ea _ mai stergea cate un pacat , Pana in cele din urma mai ramasese pe lista un singur pacat , Si mergea mai cu sarg la biserica si se ruga , Intr-o zi ajunsa la capatul puterilor merge la biserica si striga catre Dumnezeu : Doamne mi-ai iertat toate pacatele pe asta de ce nu mi-l ierti ! Iar dumnezeu ii raspunde : Eu te-am iertat de mult , tu nu te ierti . Sper ca fiecare sa inteleaga ce e de inteles : Dumnezeu ne iarta insa noi nu ne iertam .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună domnule Anonim. Asa este, noi nu iertăm. Acum ceva ani am urmărit un reportaj cu supraviețuitorii evrei din Holocaust. Nu erau prea mulți. Trecuse anii si îmbătrâniți răspund lam întrebările jurnaliștilor. Nu cred ca am să redau exact răspunsurile dar esentialul era cam următorul. - întrebare: ce simțiți acum după ațâtea ani? R: tristețe, rușine și ..... pentru calitatea de OM. noi i-am iertat dar nu putem uita. Aceasta este esența păcatului, să ierti dar să nu uiți.

      Ștergere
  15. Am fost oprit de la ímpartasanie pentru ca ín alta viata am fost esenian si am participat la botezul domnului ín iordan! Cine ar putea face uitat asa ceva? Serb ilie-sorinel, seica-mare, sibiu.Introduceți comentariul dvs...

    RăspundețiȘtergere
  16. Sfantul parinte llie cleopa nu s-o spalat nouasprezece ani si cine i-o cerut socoteala? Introduceți comentariul dvs...

    RăspundețiȘtergere
  17. Am primit sfanta ímpartasanie ín vis de la sfantul parinte arsenie boca,precum o bezea alba si stralucitoare tare de tot ,fara de vin,si de atunci pup si un pui de tigan plin de muci si-l ajut pentru ca mi-a fost deschsa poarta inimí. Fapte si nu vorbe,frati surori íntru lisus,fiul lui hristos,fiul lui dumnezeu tatal . Amin. Serb ilie-sorinel -llie care trebuia sa vie.Introduceți comentariul dvs...

    RăspundețiȘtergere
  18. De ce plantele au frunzele verzi,iubiitilor?. Pentru ca iau verdele din soare. Soarele este de fapt verde,plin de viata la prima mína,prima mana cereasca.lumina lui ne poate alimenta si pe noi pamantenii la prima míma,si se poate ,daca noii vrem sa íl privim ochi ín ochi si sa-l iubim..,de la serb ilie-sornel ,un soare mai mic. Invatati-va sa va hraniti cu soare,iubitilor si veti devenii fiii ai luminii.si nu veti mai ucide pentru painea voastra cea de toate zilele. Hristos a invat ín inimile voastre mereu. Tai,tai,suflete dragi.Introduceți comentariul dvs...

    RăspundețiȘtergere
  19. Ia ganditiv-a si la muste,albine sii toate din aceeasi familie,ce ne-am face fara ele,la ramele pe care le calcati,la larvelle mustelor care au salvat oamenii de rani ín razboaie,toate sunt cu un rost,iubitilor,numai noi sa respectam rostul lor cel randuit si rostul nostru de raspandaci de lumina pe acest binecuvantat pamant romanesc. Tai,tai,va iubesc,aduceti-va aminte ca sunteti fíi tatalui ceresc,caruia i se cuvine toata cinstea si slava. Amin,amin,amin.Introduceți comentariul dvs...

    RăspundețiȘtergere
  20. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  21. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  22. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  23. Văleau, câte reguli! De aceea nu se mântuire omenirea. Prea multi cenzori si scriitori de reguli si regulamente si prea putini faptuitori. De cand am fost împărțiți în grupuri si grupulete cu atentie ținuți sub observație pe net, mi s-a facut lehamite sa mai comentez. Nu vreau ca vorbele mele sa ajunga prin egregorii capcane de atrași naivi. Internetul este o rețeta informațională unde maleficii lucrează în stilul lor binecunoscut: lanseaza teme de discuții si testează gradul de trezire a oamenilor. În funcție de asta își construiesc următoarele capcane. Cei rebeli, cei ce refuza sa fie oi în oricare dintre sistemele lor sunt...uneori chiar anihilați.
    Doar Dumnezeu...
    Restul este deja virusat si nu stii cine te supraveghează din spatele unui monitor. Problema lor daca-ti încalcă drepturile divine. Ei vor plăti la Final. Ne revedem în Cer! Cand vor crăpa cei ce ne țin captivi în Matrix. Sper sa fie curând. Dar as prefera sa treaca de partea Luminii. Nu-mi place sa crape nimeni. 😊😊😊😊😊

    RăspundețiȘtergere

  24. punctul 32 cu nerespectarea legilor statului arata cat de lipsit de gandire e omul care a facut lista... sa respecti legile statului nu este totuna cu a trai moral conform legilor Domnului! de cele mai multe ori este contrariul... multe lucruri negative nu ar fi avut loc daca nu ar exista cultul cel mai raspandit la care toti se inchina STATUL... numarul cel mai mare de oameni ucisi a fost realizat de catre stat asupra propriilor cetateni folosindu-se de proprii cetateni .... oamenii se inchina la stat - care nu este o entitate - ca si cum ar fi Dumnezeu insusi. Oameni ce sunt pusi pe pozitie de facatori de lege au mai multa putere asupra oamenilor decat legile Domnului... despre ce puii mei vorbim aici... Iar lista asta mai denota ceva: ca a face lista cu toate scarboseniile ce sunt in lume dezvaluie o minte chinuita rau de tot de ganduri nu tocmai curate

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Cine ne face nouă morală...
    16.05.2012 - 3 Comments
    --> CINE NE FACE NOUĂ MORALĂ - ROMÂNIA VERSUS TÂLHARII MORALIȘTI AI PLANETEI - În ultima vreme, reprezentanții unor diverse națiuni pretinse civilizate și dezvoltate ne țin lecții…
  • Masa fatală
    16.10.2016 - 8 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MASA FATALĂ Mâncarea e o obsesie. Burta care cugetă, pântecele care ne salvează de cotidianul tern. În aşteptarea meselor,…
  • Dezvăluirea celor mai mari iluzii ale istoriei: Separarea realității de ficțiune
    04.08.2023 - 0 Comments
    În tapiseria mereu schimbătoare a timpului, istoria a fost țesută cu nenumărate povești, mituri și legende transmise din generație în generație. În timp ce aceste povești adaugă o notă de magie…
  • Fizica și filozofia puterii gândului + VIDEO (RO)
    05.03.2013 - 0 Comments
    --> FIZICA ŞI FILOZOFIA PUTERII GÂNDULUI Omul este produsul gândurilor sale; ce gândește, aceea devine. Mahatma Gandhi, părintele independenței…
  • SIDA nu a existat niciodată! + VIDEO
    15.04.2012 - 13 Comments
    --> ANATOMIA UNEI EPIDEMII SIDA nu a existat niciodată!  dr. cercetător Mihai Alecu Scandalurile provocate de gripa aviară şi de gripa porcină nu sunt singulare. Aceasta este…
  • Din istoria prostiei omenești
    02.12.2013 - 0 Comments
    --> DIN ISTORIA PROSTIEI OMENEȘTI – PROCEDURI JUDICIARE ÎN EVUL MEDIU – Judecătorul de odinioară se îmbrăca în robă, își punea peruca pe cap și din momentul acela se…
  • Mică istorie a artelor divinatorii
    02.01.2014 - 2 Comments
    --> MICĂ ISTORIE A ARTELOR DIVINATORII Artele divinatorii sunt mijloace, metode și tehnici folosite cu scopul de a face o predicție. Ele au apărut în Antichitate, din dorința omului de…
  • Efectul de piramidă + VIDEO
    29.04.2012 - 1 Comments
    --> EFECTUL DE PIRAMIDĂ „Totul se teme de timp, iar timpul se teme de piramidă” Mistere, curiozități, povești și legende, studii științifice și mai puțin științifice, supoziții…
  • Cele mai eficiente metode de slăbire
    29.08.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CELE MAI EFICIENTE METODE DE SLĂBIRE Un astfel de titlu ne-ar putea duce cu gândul la o nouă cură drastică, ce ne va ajuta să slăbim…
  • 9/11 Misterele din 11 septembrie (documentar RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    --> WORLD TRADE CENTER – CRONICA UNUI DEZASTRU ANUNȚAT – Și din cer va veni marele Rege al Terorii./Cerul va arde la 45 de grade/ iar focul va cuprinde Orașul cel Nou./ Doi…
  • Teorii ale conspirației extratereștrilor care te vor face să pui totul la îndoială
    19.08.2023 - 0 Comments
    Teoriile conspirației au reprezentat întotdeauna o provocare în societatea noastră, deoarece pot conduce oamenii pe căi dăunătoare. Dintre acestea, teoriile conspirației extraterestre se remarcă…
  • Descoperiți perla Orientului: 16 fapte fascinante despre Filipine + FOTO
    15.07.2023 - 0 Comments
    Bine ați venit în arhipelagul captivant al Filipinelor!Aflată în inima Asiei de Sud-Est, această țară încântătoare se mândrește cu o tapiserie de culturi vibrante, peisaje care îți taie respirația și…
  • Dr. Călin Mărginean - Infarctul miocardic acut (VIDEO)
    10.04.2012 - 1 Comments
    --> CELE MAI FRECVENTE BOLI DE INIMĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR Inima se îmbolnăveşte când arterele se înfundă (ateroscleroză), când nu…
  • Aloe Vera - un miracol științific
    19.03.2012 - 0 Comments
    --> MIRACOLUL NUMIT ALOE VERA Aloe Vera este o plantă cunoscută şi apreciată din cele mai vechi timpuri. Efectele benefice ale acesteia erau cunoscute de civilizaţiile antice, precum…
  • 60 de nume de bebeluși interzise în întreaga lume
    21.11.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Franța Nutella, Strawberry, Deamon, Prince William, Mini Cooper 2. Germania Matti, Osama Bin Laden, Adolf Hitler, Kohl,…
  • Top 10 cele mai frecvente regrete în viață + VIDEO (RO)
    16.12.2012 - 0 Comments
    --> CELE MAI FRECVENTE REGRETE ÎN VIAȚĂ Regretul pentru lucrurile pe care le-ai făcut se poate stinge cu timpul, însă regretul pentru ceea ce nu ai făcut nu are consolare.…
  • Bruce Lipton - Fizica cuantică și creația + VIDEO + documentar (RO)
    05.02.2013 - 1 Comments
    --> FIZICA CUANTICĂ ȘI CREAȚIA Bruce Lipton Fragment din corespondența cu Cristian Mureșan, realizatorul emisiunii „Știință și cunoaștere” - TVR Cluj  24 octombrie…
  • Îmbunătățiri geniale ale casei pe care orice musafir ar fi gelos + FOTO
    20.12.2021 - 0 Comments
    Pentru mulți oameni, a deține o casă este unul dintre cele mai mari vise din viață. Nu numai că ai un loc pe care să îl numești oficial al tău, dar ai și libertatea de a personaliza fiecare…
  • OSHO despre politică + VIDEO (RO)
    20.12.2014 - 4 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "0506632207"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; OSHO DESPRE POLITICĂ Lumea politicii se…
  • Stăpânirea gândului - o armă cu puteri nebănuite + documentar (RO)
    10.07.2012 - 6 Comments
    --> STĂPÂNIREA GÂNDULUI  - O ARMĂ CU PUTERI NEBĂNUITE - Mintea este cea mai puternică armă a omului. Dar, deși sunt folosite de secole, capacitățile uluitoare ale creierului…
  • 10 random facts - part 3
    29.07.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Recordul pentru cel mai lung zbor al unei găini este de 13 secunde.2. Canada este un cuvânt indian care înseamnă „sat mare”.3. Copii…
  • Apiterapia
    20.03.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});   APITERAPIA MIEREA – ALIMENTUL PERFECT Mierea de albine este cel mai vechi îndulcitor natural şi cel mai complex antibiotic…
  • Gândul vindecă
    18.04.2012 - 1 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "1162117595"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 15; (adsbygoogle = window.adsbygoogle ||…
  • Povestea unei inventatoare de la Hollywood
    09.11.2013 - 0 Comments
    --> POVESTEA UNEI INVENTATOARE DE LA HOLLYWOOD - HEDY LAMARR - Astăzi se împlinesc 99 de ani de la nașterea actriței hollywoodiene Hedy Lamarr, celebră la vremea…
  • 10 sfaturi de supraviețuire total eronate
    22.02.2018 - 0 Comments
    1. Mit: Poți suge veninul dintr-o mușcătură de șarpe. Fapt: Veninul injectat de un șarpe va intra imediat în fluxul sanguin. Dacă îți pui gura pe locul mușcat, nu faci decât să mai adaugi…
  • Biologia iluminării + documentar (RO)
    06.05.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); BIOLOGIA ILUMINĂRII Evoluţia de la conştienţa umană la cea divină implică existenţa dualităţii moştenire karmică/boală, la nivel…
  • Aliyaua română din Israel
    14.05.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ALIYAUA ROMÂNĂ DIN ISRAEL Termenul Aliyah înseamnă imigrarea evreilor din diaspora în țara lui Israel (Eretz Yisrael), identificată de…
  • Dezlegarea misterelor: Revelații surprinzătoare și 10 fapte mai puțin cunoscute despre Biblie
    03.01.2024 - 0 Comments
    Influența Bibliei este profundă, depășind impactul pe care l-a avut asupra religiilor abrahamice pe care a contribuit la formarea ei. Ea a lăsat o amprentă de neșters asupra istoriei mondiale,…
  • 9/11 La vedere (In Plane Site) (RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    --> 9/11 - IN PLANE SITE Există în SUA o nouă generație de regizori de documentare despre drepturile şi libertăţile civile, despre ororile războiului şi noua propagandă politică de…
  • Știința din spatele celei mai temute maladii
    15.10.2014 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ŞTIINŢA DIN SPATELE CELEI MAI TEMUTE MALADII  Ştiinţa din spatele acestei maladii de speriat numită cancer este una simplă şi…
  • Leoaica și puiul de babuin
    16.05.2014 - 1 Comments
    --> LEOAICA ȘI PUIUL DE BABUIN Fotografii Evan Schiller și Lisa Holzwarth se îndreptau într-o zi cu mașina spre rezervația Selinda, din nordul Botswanei. La un moment dat, au întâlnit o…
  • 21 de fapte amuzante despre bărbați
    05.06.2023 - 0 Comments
    Bărbații pot fi văzuți ca niște creaturi ciudate datorită unei combinații de așteptări sociale, factori biologici și ciudățenii individuale. Societatea îi prezintă adesea pe bărbați cu anumite…
  • Ce instrumente se găsesc într-un cabinet stomatologic?
    30.06.2018 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Ce instrumente se găsesc într-un cabinet stomatologic? Instrumentarul stomatologic a fost folosit încă de la începuturile…
  • Bambusul - această plantă miraculoasă + documentar
    22.03.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); BAMBUSUL - ACEASTĂ PLANTĂ MIRACULOASĂ Plantăm o sămânță de bambus chinezesc în pământ fertil și o udăm regulat. În primul an nu se…
  • Ponturi pentru alegerea unui coș cadou Gourmet
    24.05.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Ponturi pentru alegerea unui coș cadou Gourmet Sursa:http://www.hickoryfarms.com Coșurile cadou sunt o opțiune minunată pentru orice…
  • Andiva - o cicoare aristocrată
    19.03.2012 - 0 Comments
    --> ANDIVA – O CICOARE ARISTOCRATĂ Legume albe şi delicate, andivele sunt renumite atât pentru aroma lor deosebită, cât şi pentru valoarea nutritivă ridicată. Andivele sunt specii de…
  • Vaccinările multiple scad imunitatea organismului + VIDEO (RO)
    12.01.2015 - 7 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VACCINĂRILE MULTIPLE SCAD IMUNITATEA ORGANISMULUI Atunci când permitem Statului să impună decizii medicale în privinţa…
  • Ce recorduri mondiale dețin unele țări
    21.06.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CE RECORDURI MONDIALE DEȚIN UNELE ȚĂRI Țara cu cel mai crescut risc de dispariție: Maldive Republica Maldive este o țară…
  • Terapii naturiste - Fănică-Voinea Ene - eBook
    14.04.2012 - 1 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "8925612059"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; TERAPII NATURISTE Fănică-Voinea…
  • Paradisul din Letonia
    23.03.2016 - 3 Comments
    PARADISUL DIN LETONIA Letonia este una dintre țările baltice din nordul Europei, având ca vecine Estonia, Lituania, Rusia, Belarus și Suedia. Aici, la 80 km de capitala Riga, există un tărâm de…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *