Se afișează postările cu eticheta Stil de viață. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Stil de viață. Afișați toate postările

luni, 10 august 2015

Semne că ai îmbătrânit + slideshow




SEMNE CĂ AI ÎMBĂTRÂNIT

Recent, cercetătorii britanici (care alții?) au inițiat un studiu, bazat pe un chestionar amplu, la care au antrenat cca 2.000 de oameni în vârstă, pentru a descoperi semnele comune care indică trecerea noastră către vârsta a treia.


La finalul chestionarului, ei au alcătuit o listă cu 50 de semne, conform cărora, după vârsta de 60 de ani nu mai suntem ce-am fost... Iată-le pe cele mai relevante:

- Simți că ți-ai pierdut mobilitatea și gemi când te apleci;

- Începe să-ți cadă părul și te lasă auzul;

- Ți-e teamă să ridici lucruri grele;

- Vorbeşti mult despre articulaţii și leacuri;

- Spui des: „Pe vremea mea...”;


- Nu suporți localurile gălăgioase;


- Uiţi numele oamenilor pe care-i cunoști;


- Alegi îmbrăcăminte şi încălţăminte confortabilă, nu la modă;


- Dormi după-amiaza, adormi la televizor sau după un pahar de vin;


- Te plângi de prostiile care se dau la televizor;

- N-ai idee despre ce vorbesc tinerii;


- Te descurci greu cu noua tehnologie;


- Te nemulțumesc multe lucruri;


- Porţi ochelarii cu șnur la gât;


- Nu știi unde ți-ai lăsat ochelarii, geanta, cheile;


- Nu mai suporți muzica modernă și începe să-ți placă cea clasică;


- Începi să conduci mașina încet;


- Preferi să stai acasă și să joci cărţi, decât să ieși seara în oraș;


- Încep să te intereseze antichităţile;


- Când te duci în vizită la prieteni îți iei papucii cu tine;


- Nu ieşi niciodată din casă fără jachetă;


- Ești fericit/ă când primești şosete groase de Crăciun;


- Începe să te pasioneze grădinăritul;


- Începi să cheltuieşti pe creme antirid;


- Începi să hrănești păsărelele pe pervaz;


- Joci puzzle şi cuvinte încrucişate;


- Ţi se pare că ai dreptul să le spui oamenilor exact ceea ce crezi, chiar dacă nu e politicos.

Sursa: aici

Adevărul e că nu trebuie neapărat să fii specialist britanic ca să remarci la oamenii în vârstă aceste schimbări fizice, de comportament și de atitudine față de realitatea înconjurătoare. Da, pot fi numite semne ale îmbătrânirii, dar eu le-aș numi mai degrabă semne ale schimbărilor fizice inerente, ca și ale înțelepciunii, care vine o dată cu vârsta. De altfel, cei mai mulți dintre cei 2.000 de participanți la acest studiu au fost de părere că nu se poate stabili o vârstă la care cineva devine bătrân și că ești atât de bătrân pe cât te simți. Mai mult, majoritatea respondenților britanici au afirmat că sunt conștienți că îmbătrânirea este un proces natural, că asta nu-i sperie și că intenționează să se bucure de viață cât mai mult posibil. Unii dintre intervievați au spus chiar că anii de după împlinirea vârstei de 50 de ani au fost cei mai frumoși din viața lor. Ar fi interesant de văzut ce-ar răspunde pensionarii din România în urma aceluiași chestionar...

Cugetări despre bătrânețe



miercuri, 22 iulie 2015

Comunități umane care demonstrează rolul alimentației naturale




COMUNITĂȚI UMANE
CARE DEMONSTREAZĂ ROLUL ALIMENTAȚIEI NATURALE

Mulți oameni și-ar schimba mai degrabă religia decât stilul alimentar...

Deși aspectele practice ale alimentației naturale par absolut noi pentru cunoașterea științifică, se pare că existența unor comunități, mai mult sau mai puțin numeroase, care să practice un cu totul alt stil de viață decât cel clasic, occidental, este cunoscută dintotdeauna. Iar aici nu mă refer la populațiile total integrate în Natură, cu organizare specific tribală (insulele polineziene, aborigenii australieni, africanii etc.), ci la populațiile care au cunoscut trecerea „civilizației” moderne, cu toate efectele acesteia, la toate nivelurile. De aceea, această prezentare are o importanță deosebită. Ea oferă o imagine comparativă a ceea ce reprezenta modul de viață al acestor comunități înaintea contactului cu tehnologia modernă și efectele acestui contact. Și pentru că populația Hunza din zona Himalayei reprezintă cazul special – atât prin puterea exemplului, cât și prin numeroasele studii științifice medicale întreprinse în decursul timpului – o vom aborda separat, în al doilea subiect.


Începem scurta noastră prezentare cu o populație din zona Mexicului, cunoscută sub numele de indieni otomini. În lucrarea „Un nou stil de viață. Poftă bună!” a dr. Jorge D. Pamplona-Rogers, autorul ne oferă următoarele detalii, referitoare la această populație: Indienii otomini trăiesc pe podișul din centrul Mexicului și se hrănesc cu cereale, turte de porumb, fasole și diferite zarzavaturi. Studiile efectuate în mijlocul acestui popor, care au fost publicate în 1948 în revista American Journal of Public Health (R.K. Anderson, J. Calvo, W. Robinson, pag.1126), arată că acești indigeni se bucură de o sănătate rar întâlnită. Cazurile de obezitate, hipertensiune arterială sau cancer sunt aproape inexistente. Aceeași lucrare oferă și alte informații, de data aceasta referitoare la șerpașii nepalezi: Acești locuitori ai înălțimilor abrupte din masivul Himalaya sunt renumiți pentru extraordinara lor rezistență fizică. Toate expedițiile pe Everest, ca și pe alți munți din regiune, au ținut să aibă un grup de hamali șerpași.

Tensing Norgay, șerpașul care l-a însoțit pe alpinistul australian Edmund Hilary în prima lui ascensiune a vârfului Everest, spune în cartea sa autobiografică Tigers of the Snows (Tigrii zăpezilor): „Cartofii sunt principala noastră cultură și baza alimentației șerpașilor, la fel cum este orezul pentru hinduși și chinezi. Varietățile de cartof care cresc în Himalaya se cultivă la altitudini foarte mari (4-5.000 de metri), și cu ei se asigură provizia de alimente în locuri îndepărtate... Alte alimente de bază în dieta noastră sunt orzul (crește până la înălțimi de 4.000 de metri) și grâul (până la 3.000 de metri). De la turmele de oi și capre și de la cirezile de yaci, șerpașii obțin lapte și brânză, cu care își completează dieta bazată pe cartofi și cereale. Carnea abia dacă se consumă și șerpașii care urmează budismul în forma lui strictă sunt vegetarieni totali”.

În cotidianul „Național” din 22 aprilie 2002, în articolul „Longevitatea oamenilor crește o dată cu altitudinea”, apar detalii privitoare la modul de hrănire al unei populații, de asemenea deosebit de longevivă, trăitoare pe platoul Anzilor – indienii americani din Villacamba: În Anzi, unde la 4.000 de metri temperatura este de 23° tot timpul anului, iar umiditatea este de 60%, se află Villacamba, un mic ținut care a devenit un fel de model pentru persoanele aflate la vârsta a treia. Aici trăiesc șapte „ultracentenari” dintr-o populație de 1.800 de locuitori. Pe lângă cei care au depășit deja suta de ani, există în Villacamba mulți oameni care, deși au multe primăveri în spate, au inima și vasele sanguine demne de un occidental de 40 de ani care ține regim și duce o viață liniștită. În acest ținut andin, lumea se trezește la șapte dimineața, se culcă la 8 seara, nu se agită pentru a-și atinge obiectivele într-un timp cât mai scurt și își rezervă câteva momente din zi pentru meditație și pentru lectură. Dar, mai mult decât atât, își organizează ziua în patru perioade temporale foarte clare: există un moment pentru oboseală, un moment pentru odihnă, un moment pentru relaxare și un moment destinat raporturilor cu ceilalți.
 
Bărbat centenar din Villacamba

În afară de altitudine, care este în mod clar un factor binefăcător, s-a mai observat că dieta indienilor americani din Anzi, foarte diferită de a noastră, ar trebui să ne servească drept model. Locuitorii din Villacamba consumă în mod normal cu 60% mai puține calorii decât un european și au drept componente fundamentale ale dietei cerealele și legumele crescute în mod natural. Aici nu se poate vorbi de obezitate, consumul de alcool este ocazional și nu se fumează. Nu există medicamente, ci numai remedii naturale pe bază de plante...

Cea mai amplă prezentare, în afară de cea a populației Hunza, apare în informațiile referitoare la populația din Okinawa – o comunitate inițial închisă, bazată pe alte reguli decât cele cunoscute de societatea modernă. Lucrarea dr. Pamplona-Rogers, citată la începutul subiectului, oferă scurte detalii și în privința acestei comunități: Locuitorii insulei Okinawa au o dietă pe bază de vegetale (cereale, fructe și zarzavaturi). Longevitatea și fertilitatea lor, ca și lipsa bolilor degenerative, în special cancerul, au atras atenția cercetătorilor. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, un grup de medici militari a realizat o serie de autopsii a indigenilor din această insulă, morți în bătălie, și s-au putut convinge că indivizii cu o vârstă înaintată nu aveau tumori, nici semne de ateroscleroză, artroză sau alte boli degenerative (P.E. Steiner, „Necropsii la oamenii din Okinawa. Observații anatomice și patologice”, Archives of Pathology, nr. 42, pag. 359, 1946).

Însă, o prezentare mult mai detaliată a acestei comunități insulare, ne este oferită în revista Formula AS, nr. 539, din octombrie 2002. Astfel, în acest număr apare un articol cu titlul „Insula nemuritorilor fericiți”, având următoarele subtitluri: Locuitorii de pe insula Okinawa sunt cei mai longevivi pământeni. O moarte petrecută la 80 de ani este considerată un accident, având în vedere că majoritatea localnicilor trăiesc peste 100 de ani. O echipă de reporteri francezi a investigat recent fenomenul. Dar iată conținutul interesantului articol:

«Ce vă spunem nu este o simplă poveste, ci istorie adevărată. În secolul III, împăratul chinez Qin Shi Huangdi a trimis o misiune în Marea Estului pentru a descoperi secretul imortalității de la locuitorii insulelor numite pe-atunci „de aur” și „de argint”. Din păcate, cronicile imperiale nu relatează urmarea acelei expediții maritime, localizarea insulelor rămânând mai bine de două milenii obiectul speculațiilor geografice. Cu toate acestea, în căsuța lui din Naha, capitala insulei Okinawa, scufundată într-o grădină de bonsai, bătrânul Shosei Moriyama-san știe cu siguranță că el aparține acelui popor al „nemuritorilor fericiți” pe care-l căutaseră navigatorii chinezi. A doua zi după moartea „prematură” a fratelui său, în vârstă de 78 de ani, Shosei Moriyama-san, cu 20 de ani mai mare decât defunctul, i-a reunit pe toți membrii familiei, până la strănepoți, spunându-le cu severitate: „Iată ce se va alege de voi dacă veți continua să mâncați conserve și hamburgeri. Alimentele (vii) hrănesc viața, ele sunt leacul cel mai puternic de pe pământ, cultivați-vă fizicul, intrați în armonie cu voi. Mișcați-vă, iubiți munca și duceți la bun sfârșit ce faceți. În joc se află reputația noastră și cea a urmașilor noștri din regatul Ryukyu”.
Ryukyu este vechiul nume al insulelor tropicale Okinawa, devenite posesiune japoneză în 1879. O inscripție cu caractere vechi, chinezești, gravată pe un clopot din castelul regal și datând din 1458, atestă bunăstarea legendară a acestor insule. În ea se spune: „Ryukyu beneficiază de o bogăție aparte în mările sudului. Această națiune a preluat înțelepciunea strămoșilor, al căror cult l-a păstrat. Acesta este locul unde pe vremuri au trăit fericiții nemuritori. Grație corăbiilor sale, Ryukyu este un pod între națiuni, abundând astfel în produse exotice și comori.»

Femeie centenară din Okinawa

În ciuda tuturor încercărilor cumplite prin care au trecut, „fericiții nemuritori” au rămas în continuare pe aceste locuri. Și în clipa de față, Okinawa deține recordul mondial al speranței de viață: 86 de ani pentru femei, 78 de ani pentru bărbați, arhipelagul având 660 de centenari (mulți trecuți demult peste 100 de ani), la o populație de 1,3 milioane. Oare care este secretul lor? Cardiologul și gerontologul Makoto Suzuki studiază de 27 de ani această enigmă. El conduce Centrul de studiu al longevității, instalat într-un mic birou al Universității din Okinawa, unde se adună zeci de centenari. Între ei, foarte puțini sunt bolnavi: câteva maladii cardiace, cancere la sân sau la prostată. La Okinawa mamografiile nu sunt necesare.

Contrar sfaturilor date de medicii specialiști în diabet de pretutindeni, centenarii de pe insulă consumă o mare cantitate de carbohidrați și foarte puține proteine. Ei se îmbolnăvesc extrem de rar de Alzheimer sau de demență senilă. Când se apropie de 90 de ani, 80% dintre bărbați și 60% dintre femei au creierul perfect intact în comparație cu doar 40% în Europa sau America. În plus, toți bătrânii conservă un nivel foarte ridicat al hormonilor sexuali.

Conform observațiilor făcute pe foarte mulți centenari, longevitatea locuitorilor insulei nu este de natură genetică. Ea este rezultatul fericit al unei alimentații sărace în carne și bogate în legume amare, combinată cu exerciții fizice practicate constant, precum mersul pe jos, dansul, grădinăritul, și cu o rețea de întrajutorare foarte puternică între membrii comunității, care practic exclude singurătatea. Majoritatea tradițiilor din Okinawa celebrează înaintarea în vârstă ca pe o sărbătoare a câștigării înțelepciunii, un motiv de bucurie și nu o dramă a apropierii de moarte. Și, nu în ultimul rând, viața spirituală a „nemuritorilor fericiți“ se bazează pe cultul strămoșilor. (În mod bizar, toate popoarele la care „cultul morților” este puternic au o viziune senină și optimistă a lumii de dincolo, fapt valabil și pentru zonele românești care cultivă această tradiție, ca de pildă nordul Ardealului și Maramureșului).

Iată, foarte pe scurt, câteva exemple ale unor comunități ce oferă un alt mod de viață decât cel clasic, de tip occidental. Iar, cel mai important, acesta reprezintă chiar un model viu, real, palpabil și concret – dovedind că toată pledoaria noastră pentru Viață prin Alimentația Naturală nu sunt doar simpliste speculații și teorii ciudate, ci chiar o bucată din Realitate... Însă, cel mai elegant și relevant exemplu de confirmare întocmai a acestor repere ne este oferit de populația Hunza, abordat în subiectul următor:

Populația Hunza și modelul social ideal de sănătate preventivă

Dacă exemplele subiectului anterior nu au fost suficient de grăitoare sau relevante, atunci cu siguranță că prezentarea stilului de viață al populației Hunza din podișul Himalayei va orienta decisiv argumentația noastră către repere clare, fără ambiguități. De aceea, în continuare vom cita studiul realizat de dr. R. McCarrison, șeful cercetării privind nutriția din India de pe vremea ocupației britanice și prezentat în excepționala carte a lui Peter Tompkins și Christopher Bird, Viața secretă a plantelor. Această lucrare oferă și un studiu foarte interesant, efectuat pe două populații de șobolani: una hrănită conform stilului tradițional, tipic occidental, iar cealaltă, exact ca în dieta originară a populației Hunza. Dar să observăm nu numai concluziile experimentului amintit, ci și o mică introducere în stilul de viață al populației Hunza:
 
Bărbați Hunza - tată și fiu

La începutul secolului XX, Dr. Robert McCarrison, șeful departamentului guvernamental de cercetări asupra nutriției din India, a întreprins un amplu studiu care a dus la concluzii interesante în privința legăturii dintre starea de sănătate a populației și practicile alimentare ale acesteia. El s-a ocupat în special de zona Gilgit, o regiune muntoasă și izolată din Kașmirul de Nord, unde locuitorii din neamul Hunza vădeau o vitalitate excepțională. Erau în stare să parcurgă fără pauză drumuri lungi de câte 200 de kilometri pe trasee accidentate din cei mai sălbatici munți din lume sau puteau săpa copci în gheață înotând de la una la alta pe distanțe apreciabile, pe sub calota dură de deasupra lor, iar asta fără țeluri practice, ci numai pentru propria lor plăcere. Deși populația Hunza era relativ puțin numeroasă și înconjurată de vecini prădalnici și cruzi, rareori se întâmpla să fie atacată de aceștia, pentru simplul motiv că vecinii îi știau de frică, fiindcă de multe ori în trecut avuseseră ocazia să se convingă de superioritatea acestor oameni. Era însă vizibil un alt fapt, inexplicabil: toate populațiile din acea zonă trăiau în același climat și în aceleași condiții geografice, și cu toate acestea erau decimate de boli, ceea ce-l făcu pe McCarrison să caute motivele diferenței în alte direcții, în primul rând în modul de alimentație.

În paralel, McCarrison începu și experiențe amănunțite pe șobolani, care se știe că sunt atât de lacomi, încât mănâncă tot ce mănâncă și omul, și a alcătuit mai multe loturi pe care le-a supus la diferite regimuri alimentare. N-a fost nevoie de prea mult timp ca să-și dea seama că aceste rozătoare creșteau, se dezvoltau și aveau o stare de sănătate întocmai ca oamenii care foloseau regimul alimentar respectiv. Cât despre șobolanii hrăniți asemeni locuitorilor din neamul Hunza, cu cereale, legume și fructe, la care se adăuga lapte de capră crud, brânzeturi și unt numai din lapte de capră, aceștia deveniră specimenele cele mai sănătoase din tot laboratorul lui McCarrison. Creșterea lor era foarte rapidă, nu se îmbolnăveau niciodată, masculii erau de o virilitate net superioară iar femelele mult mai fertile, puii sănătoși și gradul de ,,mortalitate infantilă” aproape de zero. Mai mult decât atât, acești șobolani vădeau un caracter de-a dreptul plăcut, erau blânzi, afectuoși și aveau tot timpul o stare de bună dispoziție, care făcea să nu existe între ei conflicte.

Cu toată părerea de rău, McCarrison a hotărât să-i sacrifice pe rând la atingerea vârstei de 27 de luni, care corespunde vârstei de 55 de ani la om, și să le facă autopsia. La absolut niciun exemplar nu s-au constatat disfuncții ale organelor interne. Spre deosebire de acești ,,șobolani hunza”, celelalte loturi vădeau deficiențe fizice sau de comportament specifice populațiilor ale căror reguli alimentare le urmaseră, îmbolnăvindu-se de aceleași boli și având comportament asemănător, caracterizat în special prin țâfnă și spirit agresiv. Aceștia trebuiau supravegheați în permanență și adesea separați, ca să nu se omoare între ei. La autopsie s-au constatat bolile specifice, care afectau fără greș aceleași organe ca la oameni – ovare, sistemul respirator, urinar, digestiv, nervos și cardiovascular și aceleași afecțiuni de piele, păr sau sânge. Pe baza acestor observații, McCarrison a ținut o conferință în fața Asociației medicale din Marea Britanie, explicând confraților săi că șobolanii supuși timp de doi ani regimului alimentar specific neamurilor celor mai viguroase și mai puțin civilizate din India nu se îmbolnăviseră niciodată și, la o vârstă apreciabilă, autopsiile relevaseră o stare de sănătate excelentă a organelor interne. Concluziile finale ale experimentului au fost că sănătatea omului privită ca un ansamblu depinde, ca și cea a șobolanilor, de specificul alimentației. Dr. McCarrison mai spune: ,,Fapt e că admirabila stare a aparatului digestiv la acești șobolani e în contrast puternic cu afecțiunile intestinale sau dispepsiile atât de frecvente de care auzim tot timpul în țările cele mai civilizate de pe glob”.

După această imagine de familiarizare cu stilul și consecințele modului de hrănire și de viață al hunzașilor, vom aprofunda aceste aspecte prin parcurgerea lucrării „O terapie de bază folosită împotriva bolilor civilizației, a cancerului și a bolilor degenerative”, a microbiologului dr. Mariana Ghezzo. În această lucrare, care detaliază modul de viață și alimentație al populației Hunza, autoarea oferă un citat amplu, care aparține chiar lui Sir McCarrison. Trebuie precizat că acesta, datorită marilor sale merite de dietetician, a fost înnobilat de statul englez. De asemenea, ca medic englez, el a avut ocazia, timp de 7 ani, să studieze acest mic popor de 14.000 de locuitori (la acea perioadă). Dar să dăm citire fragmentului propus:

«Hunza este un mic stat din nordul extrem al Indiei. Se deosebește de vecinii săi atât ca aspect, cât și ca limbă. Un singur lucru pare sigur: el trăiește în valea lui din vremuri străvechi. Valea Hunza este o prăpastie adâncă și largă, ce duce la un lanț muntos înalt, Himalaya, pe direcția est-vest. Ca urmare a sistemului de irigații propriu, regiunea este extraordinar de fertilă și are o varietate de fructe și legume cultivate de acest mic și harnic popor. Toți cei care, în călătoriile lor, trec prin această vale, vorbesc despre extraordinara sănătate a poporului hunza, aspectul lor incomparabil, curajul și buna lor dispoziție. Trăiesc mult și sunt viguroși, sunt foarte perseverenți și, în general, se bucură de o sănătate permanentă, ieșită din comun.
În perioada în care am avut de-a face cu acest popor, n-am întâlnit niciodată vreun caz de boală a aparatului digestiv: dispepsie, ulcer gastric sau duodenal, apendicită, enterită sau cancer. Sunt conștienți de această parte a anatomiei lor numai din cauza senzației de foame. Oamenii acestui popor nu sunt nervoși, obosiți sau fricoși. Răceala este necunoscută.
Poporul Hunza este un popor de agricultori demni de admirat, mult mai avansați decât vecinii lor. Marile lor sisteme de irigații sunt renumite în toată Asia Centrală. Ca dulgheri, zidari, armurieri, fierari și chiar aurari, ingineri de poduri, șosele și instalații de canal sunt cu totul unici.
Poporul Hunza este favorizat de valea fertilă în care trăiește, dar cauza deplinei sale sănătăți nu poate fi atribuită numai pământului pe care trăiesc. Cea mai apropiată intrare spre ei este o vale tot atât de fertilă, ce duce tot spre est-vest. În această vale trăiește poporul ishkomani. Deși acest popor trăiește în aceleași condiții ca și vecinii săi hunza, el este sărac, oamenii sunt mici de statură, cu aspect de ființe subnutrite. Au destul pământ și apă, dar ishkomani sunt mult prea indolenți ca să profite de acest avantaj. În țara lor nu există zidari, dulgheri sau altfel de meseriași, iar mulți dintre ei par bolnavi.
În concluzie, putem exclude clima ca secret al bunei sănătăți a poporului Hunza. Să le examinăm atunci hrana și modul de viață. Se poate spune despre ei că 10 luni din an trăiesc în aer liber, căci bărbații, femeile și copiii lucrează cu toții la câmp. Și condițiile lor sanitare sunt mai bune. Au acordat o atenție deosebită apei potabile, pe care o păstrează în cisterne speciale, acoperite.
Alimentația lor este foarte variată. Este formată din grâu, orez, hrișcă și alte cereale, pe care de cele mai multe ori le mănâncă în stare crudă, încolțite, sau proaspăt măcinate; dacă mănâncă pâine, aceasta este completă. Mănâncă multe frunze verzi, cartofi, rădăcinoase, mazăre, fasole păstăi și tot felul de alte crudități, fără să îndepărteze vreodată coaja; când totuși gătesc, folosesc cât mai puțină apă, pe care apoi o beau. Sunt mari amatori de lapte, pe care-l beau proaspăt, nefiert; mănâncă și unt pe care-l preferă uns pe pâine, dar folosesc și zerul rămas de la prepararea untului. Mănâncă o mulțime de fructe crude, nu le fierb niciodată; sparg sâmburii caiselor și le mănâncă miezul. Mănâncă extrem de rar carne, și atunci de obicei în combinație cu semințe de legume și cereale înăbușite, în cât se poate de puțină apă. Și animalele lor mănâncă fructe crude; se poate observa cum măgarii, vacile și caprele mănâncă dudele căzute la pământ. Și câinii sunt mari consumatori de fructe, fiind și buni cunoscători ai acestora.
Femeile Hunza își alăptează copiii pe toată durata primilor trei ani de viață, chiar dacă apare între timp o altă sarcină. Să ne gândim ce importanță uriașă are acest fapt pentru întreaga viață ulterioară. Alimentația poporului Hunza este aproape integral vegetală și în stare naturală: alimentele sunt consumate proaspete și cu coajă.
În sistemul lor de practicare a agriculturii sunt valabili de sute de ani doi factori esențiali. În primul rând, împrospătează în permanență solul, pe care se presară nisip negru de pe iceberguri. În al doilea rând, prepară compost pentru ameliorarea solului, la care folosesc orice rest de produs natural: strâng cu grijă excrementele animale și toate verdețurile refuzate de oameni și animale; presară pe terenurile de legume pământ bazic luat de pe coline, în zilele irigării lor.
Acest popor nu are medici și nici spitale; nu are nici poliție și nici închisori; nu este viciat din punct de vedere moral, așa cum este lumea civilizată. De la acești oameni putem învăța că hrana vie și modul de viață simplu, care decurge în mod firesc din aceasta, este drumul drept și singurul care conduce la o lume a libertății și a păcii pentru noi toți.»

Ultima imagine a acestui subiect, ne este oferită de lucrarea Dr. Jorge D. Pamplona-Rogers, „Un nou stil de viață. Poftă bună!”. Aceasta atinge, în câteva scurte detalii, aspectele de viață ale hunzașilor, care subliniază tocmai elementul remarcat și de noi – schimbarea modului de viață la contactul cu „civilizația“ occidentală:
Doctorii Toomey și White, cardiologi distinși din SUA, au vizitat această regiune în 1964 și au realizat diverse studii, care au fost publicate în American Heart Journal (E.G. Toomey și P.W. White – „Scurt studiu despre sănătatea bătrânilor Hunza”). Se notează că hunzașii au o dietă foarte sobră, pe bază de fructe proaspete și uscate, nuci, diferite zarzavaturi și cereale (orz, grâu și mei). Ei consumă și puțin lapte de capră, iar carne de miel mănâncă doar o dată sau de două ori pe an, la sărbători. După ce au studiat 25 de oameni care aveau între 90 și 110 ani, medicii amintiți au văzut că toți aceștia aveau o presiune arterială normală, un nivel de colesterol și o electrocardiogramă normală. Între hunzași nu se cunosc cazuri de îmbolnăviri de cancer, boli de inimă, diabet sau îmbătrânirea timpurie.
Regretabil este că sănătatea hunzașilor a suferit schimbări în ultimii ani, căci au sosit și la ei „avantajele” civilizației: conserve, dulciuri și produse rafinate prin procedee industriale. Au început să apară primele cazuri de carii și de boli digestive, care altădată erau necunoscute. Dar, în ciuda acestor lucruri, ei sunt unul dintre popoarele cu cea mai mare longevitate de pe pământ.

Considerăm acum, la finalul acestui subiect, că iată, un mod de viață natural, cu Alimentația Naturală ca element central, nu reprezintă doar o utopie sau un experiment social dinainte ratat. Dimpotrivă, dovezile sociale oferite prin aceste succinte exemple demonstrează o realitate dovedită deocamdată izolat. Dar, cel mai important, este demonstrată! Deci, SE POATE!

Sursa: M. Paraschiv-Claudius – Tratat pentru alimentația naturală a omului, Ed. Christalin, 2003

joi, 16 iulie 2015

Arta conversației




ARTA CONVERSAŢIEI
Brian Tracy

O persoană îşi demonstrează personalitatea prin modul în care comunică cu ceilalţi, prin schimbul de păreri, de informaţii, de opinii. Iată câteva idei care vă vor ajuta să deveniţi interlocutori mai buni în orice situaţie – de lucru sau în societate.


Prima regulă a unei conversaţii bune este să adaptaţi conversaţia la ceea ce-l interesează pe interlocutor. Orice fel de subiecte, inclusiv cele considerate tabu într-o conversaţie, sunt permise, dacă persoana căreia îi vorbiţi este interesată de ele. Puteţi discuta politică sau religie, dacă celălalt doreşte aceasta. Dacă vedeţi că nu reacţionează la un anumit subiect, renunţaţi şi vorbiţi despre altceva. Una dintre cele mai bune metode de a începe o conversaţie este să întrebaţi persoana: „Cu ce anume vă ocupaţi?”. Dacă ştiţi ce face persoana în general, ce poziţie ocupă la serviciu sau în ce domeniul lucrează, întrebaţi ceva de genul: „Ce anume faceți acolo?”, sau „Cum merg lucrurile la serviciul dv.?” Indiferent de răspunsul pe care-l primiţi referitor la ocupaţia sau activităţile ei, una dintre cele mai interesante întrebări pe care o puteţi pune este: „Bine, dar cum ați ajuns să vă ocupați de acest tip de afacere (sau de acest domeniu)?”. Cei mai mulţi consideră că drumul pe care l-au parcurs în carieră constituie una dintre cele mai fascinante poveşti spuse vreodată. Ori de câte ori vorbitorul se opreşte, puteţi menţine conversaţia, întrebând: „Și pe urmă ce-ați mai făcut?”. Acest tip de întrebări vă permit să continuaţi la nesfârşit conversaţia.
Cea mai importantă parte a adaptării conversaţiei este să fiţi atenţi la cât interes manifestă celălalt faţă de subiectul respectiv. Dacă acesta devine agitat, priveşte împrejur sau în depărtare, este un semn că trebuie să găsiţi un alt subiect, mai interesant. Când se întâmplă aşa ceva, luaţi o pauză de câteva clipe, puneţi întrebări, începând cu unul dintre cuvintele Ce?, Unde?, Când?, Cum?, De ce? sau Cine?: „De când locuiţi aici?”, „La ce universitate ați mers?”, „Când ați început să lucrați în compania asta?”.

A doua regulă pentru o conversaţie bună este să vorbiți și voi. Asta nu înseamnă, desigur, monolog. Dacă vedeţi că aţi vorbit trei minute în şir fără întrebări sau comentarii din partea interlocutorului, puteţi fi siguri că vorbiţi despre un subiect care vă interesează numai pe voi. Toţi facem această greşeală. Țineți minte că dacă ceilalţi nu participă la discuţie, atunci ceea ce rostiţi este un discurs, nu o conversaţie. O conversaţie elegantă mai înseamnă şi a nu întrerupe o persoană când aceasta vorbeşte. Dacă sunteţi întrerupţi atunci când, de exemplu, cineva se alătură grupului, cel mai politicos lucru pe care îl aveţi de făcut este, în acelaşi timp, şi cel mai greu: nu mai vorbiţi. Nu reveniţi asupra unei poveşti și nu încercaţi să o terminaţi decât dacă sunteţi rugaţi să o faceţi. Conversaţia bună este ca fluxul şi refluxul – înaintare şi retragere. Fiecare persoană are ocazia atât să vorbească, cât şi să asculte. Dacă uneia dintre părţi nu i se dă ocazia să vorbească, conversaţia devine monolog, iar persoana care vorbeşte va fi considerată plicticoasă.

A treia regulă pentru o conversaţie bună este să vă gândiţi înainte de a vorbi. Evitaţi să spuneţi ceva ce ar incomoda pe cineva, l-ar face nefericit sau l-ar pune în lumină nefavorabilă. Fiţi plini de tact şi conştienţi de sentimentele și sensibilităţile celorlalţi. Opusul tactului este nesăbuinţa. O cale bună pentru a evita lipsa de tact este să nu fiţi de neclintit în nicio privinţă. În autobiografia sa, Benjamin Franklin povesteşte cum şi-a schimbat total personalitatea şi eficienţa în relaţiile cu ceilalţi, începându-şi întotdeauna propoziţiile cu cuvinte de genul: „Mi se pare că...”, sau „Unii spun că...” etc. Dacă vă prezentaţi opiniile într-un asemenea mod, pentru a arăta că sunteţi conştienţi de posibilitatea că s-ar putea să greşiţi, veţi constata că celorlalţi le este mult mai uşor să vă asculte şi să vă aprecieze ideile.
Daţi de înţeles că sunteţi conştienţi de faptul că celelalte puncte de vedere şi păreri sunt tot atât de valide ca şi ale voastre. Nu există nimic total alb sau total negru în domeniile care se supun opiniei sau gustului individual. Părerile voastre referitoare la politică, religie, sex, regim alimentar sau orice alt subiect despre care există multe puncte de vedere diferite, sunt doar atât: părerile voastre. Dacă arătaţi clar că sunteţi deschis altor opinii şi altor interpretări, oamenii vor fi şi ei mai deschişi faţă de ale voastre.

Pentru o bună conversaţie, respectaţi intimitatea altor oameni şi păstraţi-vă şi voi intimitatea. Unii au obiceiul de a-i chestiona pe ceilalţi, punându-le o grămadă de întrebări ale căror răspunsuri nu-i privesc deloc. Păstraţi subiectele la un nivel de interes general şi impersonal şi daţi-i celeilalte persoane ocazia de a decide dacă vrea sau nu să se deschidă în faţa voastră. Nu-i împovăraţi cu problemele voastre pe cei pe care abia i-aţi cunoscut. Există ceva care face din adunările sociale şi cocteiluri un loc propice pentru confesiuni sau lungi discuţii despre toate necazurile personale. Nu criticaţi niciodată, nu condamnaţi şi mai ales nu vă plângeţi. Fiţi optimişti şi veseli. Păstraţi-vă problemele pentru voi.

Trebuie să fiți conștienți de faptul că tot ceea ce spuneţi poate fi folosit împotriva voastră. Legea lui Burnham spune: „Toată lumea ştie totul”. Orice spuneţi cuiva în anumite împrejurări va fi aflat în cele din urmă de toată lumea şi mai ales de ultima persoană care aţi dori să afle. Fiţi atenţi la ceea ce spuneţi! Nu există secrete în viaţa socială sau de afaceri. Un secret a fost definit ca „ceva ce spui unei singure persoane, o singură dată”, ceea ce înseamnă că secretele au valoare doar dacă sunt împărtăşite.

În sfârşit, pentru a fi excelenţi interlocutori, fiţi naturali. Fiţi voi înşivă. Lăsaţi-vă personalitatea să se manifeste. Spuneţi numai ce simţiţi că vă reprezintă. Dacă, dintr-un motiv sau altul, ceva în interiorul vostru vă îndeamnă să nu vorbiţi, ascultaţi-vă vocea interioară. Vorbiţi cu uşurinţă și spontan, fără a încerca să impresionaţi sau să fiţi impresionaţi de cineva. Spuneţi ce vă vine în minte, în mod natural. Cei mai buni interlocutori şi cei cu care te simţi cel mai bine sunt oamenii relaxaţi, optimişti şi complet naturali.

Arta conversaţiei şi a interacţiunii sociale este terenul de joc în care vă puteţi dezvolta la maximum toate calităţile personalităţii voastre. Puteţi practica fiecare dintre recomandările prezentate aici, pentru a-i face pe ceilalţi să se simtă importanţi. Evitați să criticaţi, să condamnaţi sau să vă lamentaţi atunci când conversaţi cu cineva. Fiţi agreabili chiar și atunci când nu sunteţi de acord cu părerea celuilalt. Puteţi face aceasta ca pe un exerciţiu de dezvoltare personală. Folosiți acceptarea, zâmbindu-le celor pe care-i întâlniţi și privindu-i în ochi. Folosiți aprecierea pentru ceea ce fac pentru voi, spunând „mulţumesc” pentru tot ce primiţi. Folosiți aprobarea şi aprecierea, lăudându-i pentru ceea ce au realizat. Folosiți admiraţia punând oamenilor întrebări despre ei înşişi şi apoi admirându-le trăsăturile, calităţile și realizările. Şi, mai mult decât atât, folosiți atenţia, „magia albă” a ascultatului activ. Aceasta vă va transforma în tipul de persoană în preajma căreia vor dori mulţi să se afle.

Există o povestioară celebră despre Dale Carnegie. Acesta a fost invitat odată, în New York, la o petrecere dată în onoarea unei doamne bogate, care tocmai se întorsese din Africa. Când Carnegie a sosit la petrecere, a fost prezentat doamnei, iar aceasta i-a spus imediat: „O, domnule Carnegie, am auzit că sunteţi cel mai mare specialist în arta conversaţiei din New York. Este adevărat?”. Dale Carnegie a replicat: „Mulţumesc doamnă. Am auzit că tocmai v-aţi întors dintr-o excursie în Africa. Ce v-a determinat să mergeţi acolo?”. După ce doamna i-a spus de ce a plecat în Africa, Carnegie a întrebat-o: „Și cu cine ați mers în Africa?”, „Cât aţi stat în Africa?” „Când v-aţi întors?”, „Prin ce locuri aţi călătorit în Africa?”, „Ce anume aţi făcut cât aţi stat acolo?”. Cei doi au conversat cam 20 de minute, doamna vorbind cam 95% din timp, răspunzând întrebărilor lui Carnegie. A doua zi, în pagina socială a unui ziar newyorkez ea a fost citată spunând: „Dl. Dale Carnegie este, în mod sigur, unul dintre cei mai mari specialişti în arta conversaţiei din New York”.

Şi voi puteţi deveni un expert în arta conversaţiei, învăţând cum să vorbiţi şi mai ales cum să ascultaţi. A comunica şi a vă înţelege cu alţii este cel mai important lucru pe care-l puteţi învăţa.

În adolescenţă, eram o persoană retrasă. Aveam puţini prieteni, iar cei pe care-i aveam erau, în mare parte, neadaptaţi social, ca și mine. Incapacitatea mea de a mă comporta astfel încât oamenii să vrea să se afle în prezenţa mea a aruncat o umbră asupra tinereţii mele. M-a ţinut pe loc, până când am învăţat marele secret al relaţiilor. Secretul este acela că puteţi deveni populari şi plăcuţi făcând două lucruri. Primul, ieşiţi din voi înşivă şi intraţi în vieţile şi grijile celorlalţi. Deveniţi sincer interesaţi de ei! Puneţi-le întrebări şi ascultaţi-i. Gândiţi-vă la ce-aţi putea face pentru a-i ajuta. Practicaţi legea semănatului și a culesului. Faceţi altora ceea ce aţi dori să vi se facă vouă. În al doilea rând, ocupaţi-vă de voi și de idealurile voastre. Dezvoltaţi-vă talentele unice pe care le aveţi. Fiţi buni în ceea ce faceţi. Cu cât faceţi mai bine lucrurile care sunt importante pentru voi, cu atât vă va plăcea mai mult propria persoană. Și, cu cât vă plăceţi şi vă respectaţi mai mult, cu atât veţi fi mai eficienţi şi mai în largul vostru în preajma altora. Nimic nu atrage mai mult ca succesul. Vizualizaţi, afirmaţi şi jucaţi rolul unei persoane de succes. Lucraţi asupra propriei persoane ca şi cum viitorul vostru ar depinde de asta, deoarece aşa şi este. Puteţi deveni una dintre cele mai optimiste şi eficiente persoane din lumea voastră și aşa veţi fi când veţi aplica aceste idei în toate relaţiile voastre.

Sursa: Brian Tracy - Succesul în viață, Editura For You, 2004

marți, 17 februarie 2015

A fi sau a nu fi... longeviv + VIDEO


A FI SAU A NU FI… LONGEVIV

În sens larg, longevitate înseamnă lungimea vieții unei ființe. Particularizând, ne putem referi la longevitatea potențială, adică durata maximă de viață pentru care este programată o specie biologică, longevitatea medie, care corespunde speranței de viață și care este variabilă în sânul fiecărei specii, depinzând de numeroși factori – condiții de mediu și socio-culturale, hrană, igienă, factori de stres, și recordul de longevitate, înregistrat la anumiți indivizi din cadrul aceleiași specii. De pildă, longevitatea potențială a unei pisici este de 20 de ani, dar o pisică ce trăiește liber în natură, fiind expusă la factorii de mediu, pericole și privațiuni, are o longevitate medie de 3 ani, în timp ce o pisică de companie poate depăși chiar vârsta de 30 de ani.


Cât privește longevitatea potențială umană, aceasta este estimată la 115 ani, longevitatea medie la 100 de ani, iar recordul de longevitate îi aparține, oficial, franțuzoaicei Jeanne Calment, care în 2009, când a decedat, atinsese vârsta de 122 de ani. Există însă numeroase exemple de indivizi care au depășit cu mult această vârstă, singura problemă fiind aceea că aceștia n-au fost înregistrați oficial, sau existența lor a fost ignorată de comunitatea științifică internațională (citiți aici despre ardeleanul Maftei Pop, care a trăit 148 de ani și al cărui act de deces s-a păstrat). În orice caz, numărul centenarilor și al super-centenarilor este mult mai mare decât raportările oficiale.

În sfârșit, atunci când ne referim la oameni, trebuie să recunoaștem că o speranță de viață ridicată n-are prea mare valoare dacă nu este dublată de o bună stare de sănătate. Cu toții cunoaștem cazuri de indivizi care au depășit vârsta de 90 de ani, dar care și-au trăit ultimele decenii din viață în suferință. De fapt, în prezent, societățile umane dezvoltate se confruntă cu un paradox: în timp ce speranța de viață este în creștere, speranța de viață sănătoasă este în scădere accentuată.

Prin urmare, care ar fi factorii asupra cărora am putea interveni, ca să ne creștem speranța de viață și în același timp să ne bucurăm de ea într-o deplină stare de sănătate? Cercetătorii sunt de acord asupra câtorva condiții esențiale: consumul preponderent de fructe și legume nepreparate termic, o activitate fizică regulată și renunțarea la vicii (alcool, tutun etc.). Chiar și numai acești trei factori ne-ar permite să trăim cu 14 ani mai mult, spun ei.

De regulă, longevitățile excepționale se întâlnesc în cadrul populațiilor restrânse, adesea insulare sau depărtate de marile orașe, și în comunitățile religioase. Câteva exemple concrete de populații longevive, studiate de o manieră științifică, sunt: locuitorii insulelor Okinawa (Japonia), Sardinia (Italia) și Ikaria (Grecia), provinciile Guanascate (Costa Rica) și Nova Scotia (Canada) și adventiștii de ziua a șaptea din Statele Unite. Factorii comuni care se regăsesc la toate aceste populații sunt cei alimentari și de mediu. În toate comunitățile care prezintă o longevitate excepțională se consumă foarte puțină carne sau deloc, multe fructe, legume, semințe, cereale, păstăioase, nuci, măsline, foarte rar lapte și nu de vacă, și deloc băuturi îndulcite cu zahăr. Unii beau moderat vin roșu, iar alții mănâncă pește și fructe de mare. În aceste comunități nimeni nu mănâncă mult (japonezii chiar se ridică de la masă înainte de a fi sătui) și nimeni nu ia suplimente nutritive, iar eventualele probleme de sănătate sunt tratate cu leacuri naturale, tradiționale.

O altă observație importantă făcută de cercetători este faptul că în comunitățile care prezintă o longevitate excepțională oamenii exercită, de regulă, o activitate fizică toată viața, merg mult pe jos și-și petrec majoritatea timpului în aer liber. În plus, întrețin relații de prietenie și de bună vecinătate și nu sunt expuși la stresul vieții moderne, cum ar fi orare fixe, zgomot sau lumină artificială. Și, nu în ultimul rând, niciun bătrân nu-și sfârșește viața într-un azil, ci acasă, înconjurat de familie, cu grijă, dragoste și respect.

Cam greu de îndeplinit toate aceste condiții, nu-i așa? Se pare că civilizația vine cu un preț: ani buni din viața noastră. Și nici cei care ne rămân nu sunt prea buni. Și atunci, cum am putea să ne prelungim viața, continuând să trăim în această societate „avansată”, pe care nu prea avem cum s-o părăsim? O idee demnă de luat în seamă ne-o dă Pavel Coruț, autorul atât de îndrăgit de generația tânără. Iată ce ne învață el în cartea lui, „Secretele vârstelor de aur”:

«Cercetările efectuate în ultimele decenii au descoperit că genomul uman este proiectat pentru 150-200 de ani de viață. Dar pământenii nu-și trăiesc întregul program genetic, deoarece se sinucid psihic înainte de vreme. Îmbătrânirea prematură a organismului uman este determinată de activarea unor gene ale bătrâneții, în mod inconștient și involuntar, pe baza obiceiurilor de gândire din societate. Concret, când atingem vârsta la care contemporanii ne consideră bătrâni, începem să gândim că suntem bătrâni. Acest gând trece din conștient în subconștient, dezactivează genele tinereții și activează genele îmbătrânirii.
Cum se poate prelungi tinerețea și viața activă peste suta de ani? În primul rând, ne imprimăm puternic în creier adevărul că omul este creat pentru a trăi peste 150 de ani. În al doilea rând, ne schimbăm concepțiile despre perioadele de vârstă din viața unui om. Dacă vrem să trăim peste suta de ani, ne însușim noile perioade de vârstă: copilăria până la 12 ani, adolescența până la 20 de ani, prima tinerețe până la 40 de ani, a doua tinerețe până la 60 de ani, iar maturitatea creatoare până la 90 sau 100 de ani.
Ce facem în continuare? Ne stabilim vârsta până la care vrem să trăim și o imprimăm în subconștient cu o formulă de autosugestie de tipul: „Eu, nume și prenume, voi trăi sănătos mintal și fizic, creator, moral, prosper și fericit 110 ani, până în anul...”. Subconștientul, convins de formulă, va menține active genele tinereții și va opri activarea genelor bătrâneții. Formula produce efecte sigure numai dacă îndeplinim în fapt cele două condiții: activitate creatoare și comportament moral.
Ce dușmani trebuie să învingem pentru a trăi exact ca în formula enunțată? În primul rând, să ne dispară din creier ideea că suntem bătrâni, pensionari, și nu mai avem nimic altceva de făcut, decât să ne așteptăm decesul. Ca atare, planificați-vă în scris, pe o agendă a programului vital, cât mai multe activități creatoare în viitorul apropiat, mediu și îndepărtat! Renunțați la gânduri de tipul: „La vârsta asta nu mai fac eu cutare lucru; e prea târziu pentru mine; să facă alții mai tineri” etc. Nu vă gândiți niciodată la moarte și nu faceți niciun fel de pregătiri în acest sens! Dezvoltați pasiuni creatoare și spuneți-vă mereu că vă simțiți excelent, ca la 30 de ani!»

Ei, ce ziceți, încercăm? În fond, nu ne costă nimic. Și nici măcar nu-i o idee originală. La urma urmei, toți marii înțelepți ai lumii au afirmat că gândul creează realitatea...

Ilie Stamate, olteanul care avea 138 de ani în 1966



Pe aceeași temă citiți și articolele: Cum să trăiești 100 de ani și Secretele longevității 

sâmbătă, 14 februarie 2015

Ce vor femeile să audă + VIDEO (RO)


CE VOR FEMEILE SĂ AUDĂ

Toți bărbații știu că femeile sunt sensibile la complimente. Așa că, dacă vrei să impresionezi o femeie, tot ce trebuie să faci este să-i spui ceea ce vrea să audă. Dacă vrei să cucerești o femeie care ți-a stârnit interesul sau dacă te afli într-o relație pe care vrei s-o duci la un alt nivel, trebuie să-i arăți că-i apreciezi calitățile în raport cu alte femei. Asta, bineînțeles, nu înseamnă să minți. Femeile sunt mult mai conștiente de calitățile și defectele lor decât bărbații, așa că spune-i femeii iubite ceea ce știe deja. Dacă ești mai puțin experimentat, iată un mic ghid în acest sens, care-ți va asigura succesul deplin într-o relație de lungă durată.


Arăți minunat!

Dacă cineva ar face o listă cu lucrurile pe care le preferă o femeie, primele două ar fi: o garderobă de invidiat și un compliment. Așa că, nu fi zgârcit cu complimentele. Sunt singurele care nu te costă nimic. Cu cât oferi mai multe, cu atât vei fi mai răsplătit. Spune-i tot ce i-ar face plăcere să audă de la tine, fie că e vorba de înfățișarea ei, de profesionalismul ei la locul de muncă sau de talentele ei culinare: „Ești o femeie foarte atrăgătoare”, „Rochia asta îți vine de minune”, „Ai făcut o mâncare delicioasă”... Toate aceste mici observații o vor face să scape de inhibiții, să se simtă bine cu tine și încrezătoare în ea însăși.

Ești singura femeie din viața mea.

Spunându-i că are un loc privilegiat în viața ta, o asiguri că nu ești genul de bărbat care sare de la o femeie la alta. O așezi pe un piedestal și o asiguri că te-ai angajat într-o relație de lungă durată. Dar ai grijă să nu spui asta doar ca s-o flatezi. Spune-i asta doar dacă e ceea ce gândești în legătură cu ea, și ai grijă în continuare să nu-ți pună niciodată la îndoială sinceritatea. În general, femeile n-au încredere în fidelitatea bărbaților. Dacă reușești s-o convingi că tu ești altfel, o eliberezi de nesiguranță și o faci să te iubească și ea.


Ești foarte bună la pat!

Acest compliment în mod sigur o s-o facă să se simtă ca o zeiță a iubirii și o să-i înlăture toate inhibițiile legate de performanțele ei sexuale. Spunându-i că este pur și simplu irezistibilă, asiguri succesul actului fierbinte de mai târziu. Cu cât îi arăți mai mult că-i prețuiești sexualitatea, cu atât mai doritoare va fi să-și exploreze cele mai sălbatice fantezii. Ține minte: nu numai bărbaților le place să fie apreciați pentru performanța la pat.

Cred c-ai fi o mamă foarte bună.

Cele mai multe femei își doresc să aibă copii, dar în același timp se îndoiesc că s-ar descurca în această calitate. Dându-i încredere în această privință, o faci fericită, nemaivorbind de faptul că, astfel, o asiguri că te-ai angajat într-o relație permanentă. Chiar dacă toate femeile își doresc instinctiv să facă copii, se simt mai confortabil dacă ideea este exprimată de partener.

Vrei să fii soția mea?

Femeile sunt niște ființe foarte sensibile. Punându-i această întrebare, o asiguri de seriozitatea sentimentelor tale. Inima ei va vibra la gândul că viața ta e incompletă fără ea, că acum ți-a devenit indispensabilă. Nu fi surprins dacă va radia de fericire zile în șir... Totuși, înainte să-i pui această întrebare, trebuie să fii sigur că este ceea ce dorești cu adevărat. Iar pentru asta ai nevoie de suficient de mult timp petrecut împreună cu ea.

Tu ce părere ai?

Cere-i întotdeauna părerea, fie că este vorba de cumpărarea unui automobil sau pur și simplu de hainele cu care trebuie să te îmbraci într-o anumită împrejurare. În felul acesta îi arăți că opinia ei este importantă pentru tine și că-i respecți punctul de vedere. Ține minte că femeilor le place să-și dea cu părerea în orice, așa că las-o să fie ea cea care le știe pe toate. Va simți că o iubești nu numai pentru că e frumoasă, ci și inteligentă. În plus, în felul acesta, nici ea nu se va grăbi să ia vreo decizie fără să te consulte în prealabil.

Ești cea mai bună prietenă a mea.

Vrei s-o asiguri că n-ai ales-o numai pentru frumusețea ei? Spune-i că nu este doar iubita ta, ci și cea mai bună prietenă. Încearcă să stabilești cu ea o legătură dincolo de interesul sexual. Pentru o femeie, este foarte important să știe că e mai mult decât o iubită sau o soție, și că partenerul ei de viață o consideră și o bună prietenă. O femeie vrea să simtă că te poți baza pe ea atunci când ai o problemă, o dilemă, când ai nevoie de un sfat sau un umăr pe care să plângi. În felul acesta, va simți că nu doar ai introdus-o în viața ta, ci și că ai avut noroc că ai întâlnit-o și-i ești recunoscător că există pentru tine.

Mi-ai ghicit gândul!

Vrei s-o faci să se simtă ca o zeiță? Spune-i cât de surprins ești că a știut ce e în mintea ta înainte chiar să-i spui – ți-a gătit mâncarea preferată, ți-a făcut cadou exact ceea ce voiai să-ți cumperi tu, ți-a propus să mergeți în concediu chiar în locul pe care demult voiai să-l vizitezi. Odată ce-ai convins-o că știe mai bine decât tine ce ți-ar face plăcere, că te cunoaște mai bine decât tu însuți, o faci să se simtă ca o parte importantă din viața ta. Acest sentiment ține scânteia aprinsă în orice relație.

Te iubesc!

Chiar dacă i-ai demonstrat în toate felurile posibile că ții la ea, o femeie dă mult mai multă importanță acestor două cuvinte decât tuturor gesturilor doveditoare pe care le-ai făcut pentru ea. Spune-le la timpul și locul potrivit, și mai ales atunci când se așteaptă mai puțin. De ce? Pentru că femeile adoră surprizele. Pentru că femeilor le plac bărbații expresivi. Și ține minte, mai ales femeile măritate au nevoie să audă cât mai des aceste două cuvinte magice. Ele țin romantismul treaz. Cu cât le rostești mai des, cu atât mai bine pentru căsnicia ta.

OSHO - Femeile, bărbații și frica de intimitate
(Women, Men and the Fear of Intimacy) (RO)


joi, 12 februarie 2015

Ce este un prieten? + VIDEO


CE ESTE UN PRIETEN?

Un prieten este cineva pe care poți conta oricând, căruia îi poți povesti tot ce s-a întâmplat și se întâmplă în viața ta, este cineva care te înțelege și poate să-ți dea un sfat fără să te judece. Un prieten este cineva căruia îi poți împărtăși gândurile și părerile tale, dar și cineva cu care poți glumi și cu care te poți distra. Un prieten este în general o persoană cu care-ți petreci mult timp și care este la curent cu tot ce se întâmplă în viața ta. Și bineînțeles că toate aceste caracteristici trebuie să fie reciproce. Ce-ți oferă el trebuie să-i oferi și tu.


Un prieten este cineva care te acceptă așa cum ești și care îți rămâne aproape doar pentru că-ți prețuiește prietenia și nimic altceva. Nu are pretenții și nu așteaptă recunoștință. Combinația de încredere, respect, onestitate și bunăvoință formează cimentul acestui tip de relație umană.

Un prieten este cineva care empatizează cu tine, în loc să te critice și să-ți arate defectele. Un prieten adevărat te va asculta cu atenție, va încerca să înțeleagă ce e în sufletul tău și nu va divulga nimănui secretele tale.


Un prieten are, totuși, dreptul să nu vrea să te ajute dacă ceea ce-i ceri este prea mult. El are dreptul să se protejeze, dacă problemele tale sunt prea grele pentru el. Nu-i cere niciodată unui prieten să facă sacrificii sau compromisuri pentru tine. Prietenia trebuie să fie o relație necondiționată de nimic. Bineînțeles că și aici este vorba de reciprocitate. Căci dacă exploatezi bunăvoința unui prieten, la un moment dat vei fi obligat să faci și tu aceleași lucruri pentru el. Dacă nu, nu.

Prietenia trebuie să fie o relație echitabilă, dar fără dependență afectivă. De pildă, gelozia pe un alt prieten al prietenului tău strică echilibrul prieteniei tale cu el. Și dacă apare un dezechilibru, dacă dezinteresul, sinceritatea și respectul față de celălalt sunt îndoielnice, prietenia riscă să se rupă. Nu uitați niciodată că prietenia, ca și iubirea, este un sentiment foarte fragil. Mai multe dezamăgiri sau răni sufletești vor rupe legătura fină dintre doi oameni. O prietenie adevărată este aceea care durează o viață și care-i face pe cei doi mai fericiți.

PRIETENII SURPRINZĂTOARE

După ce au petrecut un timp împreună, în aceeași încăpere a casei, o cioară și un cățel au devenit buni prieteni. Așa de buni, încât, atunci când câinele era scos la plimbare, cioara îl însoțea, stând mai tot timpul pe spatele lui. Acest lucru l-a determinat pe stăpân să-i meșterească ciorii un dispozitiv care să-i facă plimbarea mai confortabilă. Acum, câinele este foarte protector și latră la oricine se apropie, încercând să-i atingă prietena.

În parcul natural Shenzhen din provincia Guangdong, China, lebedele negre obișnuiesc să hrănească gură la gură crapii aurii „koi”, din lacul pe care-l împart, fără să le fi învățat cineva să facă asta. Îngrijitorii rezervației spun că grațioasele păsări și peștii coexistă în această relație fericită din anul 2004.

În urma unui incendiu de pădure devastator, izbucnit în Santa Barbara, California, nu departe de ranch-ul lui Arnold Schwarzenneger, pompierii au salvat un pui de căprioară în vârstă de 3 zile și un pui de linx (pisică sălbatică) în vârstă de 3 săptămâni. Neavând în grija cui să-i dea pe moment, i-au pus într-un birou din sediul lor, le-au lăsat apă și hrană și s-au întors la treabă. Câteva ore mai târziu, i-au găsit îmbrățișați, lingându-se reciproc. Ulterior, au fost relocați într-un parc zoologic, unde au crescut împreună.

Puiul de tigru bengalez Panjo a fost adoptat de familia Fernandez după ce și-a pierdut părinții. A crescut împreună cu câinele familiei și de atunci, cei doi sunt inseparabili.
 
Un pui de mistreț de 5 săptămâni se joacă fericit cu terierul Jack Russell al unei familii din Ehringhausen, Germania.

Pe când era mic, hipopotamul Humphrey a fost adoptat de un cuplu și a trăit în casa lor, înotând zilnic în piscina familiei. Însă 6 luni mai târziu el ajunsese să cântărească 4 tone, așa că a trebuit să fie relocat. Din fericire, a fost primit în rezervația naturală Rhino and Lion din Africa de Sud, unde avea toate condițiile să prospere, dar era singur. Întâlnirea cu o capră de munte cameruneză i-a alungat însă tristețea. Aceasta, fără să-i pese de dimensiunile impresionante ale lui Humphrey, pur și simplu a sărit gardul despărțitor și cei doi s-au împrietenit pe loc.

Iguana Sobe și motanul Johann au fost adoptați în același timp de o femeie din Brooklyn, NY. În fiecare dimineață, când iese din cușcă, Sobe își caută prietenul ca să se joace cu el, apoi trag un pui de somn împreună. Uneori, li se alătură și iepurașul, care locuiește în aceeași casă.

Toată lumea a auzit de Koko, gorila cu un IQ de 90, care comunică cu oamenii prin limbajul semnelor. Într-un an, de ziua ei, profesoara ei a întrebat-o ce-ar vrea să primească în dar și Koko i-a semnalat că vrea o pisicuță. Profesoara n-a fost mirată, căci cele două cărți despre pisici din biblioteca lui Koko sunt preferatele ei. A adoptat imediat un pisoiaș de la un centru de animale abandonate, iar Koko l-a îngrijit cu blândețe, ca pe copilul ei. În anii următori, preferința ei nu s-a schimbat, așa că s-a specializat în creșterea și educarea pisicilor.
 
În Carolina de Sud, SUA, își desfășoară activitatea Institutul T.I.G.E.R.S. (The Institute of Greatly Endangered and Rare Species - Institutul speciilor rare și pe cale de dispariție). Aici, un cimpanzeu crește cu dragoste puii de tigru care au fost separați de mama lor).

Acest cuplu superb a fost reperat de un pescar cu doi ani în urmă, în zona lacului Van din Turcia. El a fost primul martor al frumoasei prietenii care leagă o vulpe și o pisică. Pescarul i-a văzut împărțind un pește și hârjonindu-se împreună. Ulterior, cei doi au fost fotografiați și filmați de nenumărate ori, oamenii venind aici special ca să-i întâlnească.

Când o familie a adus acasă un motan maidanez, acesta s-a atașat imediat de bătrânul lor câine. Dându-și seama că acest câine este orb, motanul și-a asumat sarcina de a-l ghida spre apă, mâncare, umbră, jucării. Cum face asta? Se poziționează sub bărbia câinelui și-l împinge în direcția corectă. Bineînțeles că nimeni nu l-a învățat să facă asta.
 
Descoperiți în subsolul casei unui traficant de droguri pe când erau pui, un urs, un leu și un tigru au fost salvați din captivitate și duși în rezervația „Arca lui Noe” din Locust Grove, statul american Georgia. Aici, cei trei au fost lăsați să crească împreună, în aceeași împrejmuire. Afecțiunea pe care o manifestă unul față de celălalt îi emoționează atât pe îngrijitori, cât și pe vizitatori. Trio-ul a primit numele comun de BLT (bear-lion-tiger) și au acum 13 ani de când sunt nedespărțiți.
 
Salvați din mâinile unor stăpâni inconștienți, urangutanul Suryia și ogarul Roscoe s-au întâlnit în rezervația institutului T.I.G.E.R.S. din Myrtle Beach, Carolina de Sud. A fost dragoste la prima vedere și de atunci sunt inseparabili. Suryia îl scoate zilnic la plimbare pe Roscoe, înoată și se joacă împreună. Legătura dintre ei este atât de impresionantă, încât a atras atenția celor de la National Geographic, care, împreună cu realizatoarea TV Oprah Winfrey, i-a prezentat în show-ul Amazing Animal Friendships (Uimitoare prietenii între animale). La scurtă vreme după această publicitate neașteptată, Suryia și Roscoe și-au lansat la o librărie din Georgetown propriul album de fotografii, care ilustrează relația lor deosebită. Bineînțeles că cei doi au fost asaltați de fani și n-au mai prididit cu autografele...
 
Elefantul Bubbles a fost adoptat de un safari pe când era pui, în 1983. Părinții lui fuseseră uciși de braconieri, bineînțeles pentru fildeș. Bubbles a crescut mare și frumos, având parte de dragostea oamenilor și de cea mai bună îngrijire. Apoi, în 2007, a fost contractată o firmă care să-i construiască lui Bubbles o piscină. Când proiectul a fost terminat, unul dintre lucrători și-a lăsat cățelușa, pe nume Bella, în rezervație. Și așa s-a înfiripat cea mai frumoasă prietenie dintre un câine și un elefant.

Bubbles and Bella


Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.