Alimentația anticancer - o terapie cu gust delicios

-->

ALIMENTAŢIA ANTICANCER 
- O TERAPIE CU GUST DELICIOS -

Medicina oficială acceptă, în sfârşit, o realitate pe care naturismul o susţine de mult timp: o alimentaţie corectă poate împiedica apariţia tumorilor. Fructele, zarzavaturile, leguminoasele, cerealele integrale şi ierburile aromate conţin substanţe active ce pot preveni îmbolnăvirea de cancer. Legătura dintre cancer şi alimentaţie a fost dovedită. Studiile au demonstrat fără drept de apel că alimentaţia vegetariană reduce drastic apariţia cancerului. Deşi nu e nouă, ideea că hrana joacă un rol decisiv în stoparea sau dezvoltarea tumorilor canceroase a fost multă vreme respinsă, minimalizată sau privită cu scepticism de lumea medicală occidentală. Cancerul era interpretat ca o boală în sine, declanşată prin înmulţirea necontrolată a unor celule. Un soi de „nebunie” organică. Studiile au comparat alimentaţia şi modul de viaţă a 500.000 de indivizi din ţările nordice şi sudice ale Europei, unii amatori de unt şi de cărnuri grase, ceilalţi, consumatori de legume, fructe şi untdelemn de măsline. Începând cu anul 1970, majoritatea subiecţilor au fost urmăriţi, fiecare în parte, timp de 5 ani. Ultimele rezultate au fost publicate în iunie 2005 şi comunicate oficial la Congresul cancerului de la Paris. A fost primul studiu combinat şi cu prelevări de sânge şi ADN, stocate în bănci biologice, pentru cercetarea indicilor nutriţionali. Concluzia a fost clară: schimbarea regimului alimentar reduce frecvenţa cancerului. Iată şi câteva recomandări:

Consumaţi cât mai multe fructe şi legume
Persoanele care consumă în medie 35 de grame de fibre vegetale pe zi (5 porţii de fructe şi legume mâncate pe parcursul unei zile) îşi reduc riscul îmbolnăvirii de cancer cu 40%. Cifra va creşte dacă, pe lângă alimentaţia vegetariană se face şi mişcare sau sport. În special cancerul intestinal şi cel de colon sunt ţinute în frâu printr-o alimentaţie adecvată, combinată cu exerciţii fizice.

Vegetalele: barieră împotriva cancerului de colon
Includeţi în fiecare din mesele dvs. o legumă sau o salată şi un fruct. Care sunt cele mai indicate? Toate fructele conţin combinaţii de substanţe protectoare. Pentru a beneficia de ele, variaţi culorile: după ce mâncaţi un măr roşu, gustaţi o pară aurie sau un strugure negru. La fel şi în cazul legumelor: după o tomată roşie, consumaţi un broccoli verde sau o ridiche neagră. Cel mai adesea, principiile active care opresc cancerul sunt cuprinse chiar în coloranţii din plante. Eficienţa lor a fost constatată nu doar în cancerul de colon, ci şi în cel de prostată, pancreas, plămâni, esofag. Uitaţi carnea, mâncaţi peşte. Se ştie de multă vreme că excesul de carne nu este sănătos. Riscul de cancer colorectal e mult mai ridicat la consumatorii de carne şi mezeluri. În schimb, nu există nicio problemă cu carnea de pasăre, cu condiţia să nu provină din crescătorii. Ca alternativă la carne, se recomandă peştele. Anumiţi acizi graşi, prezenţi în mare cantitate în uleiul de peşte, inhibă dezvoltarea tumorilor canceroase.

Leguminoase şi cereale complete
E timpul să le redescoperim: grâu, orz, ovăz, mei, secară, linte, fasole, soia, seminţe de in şi susan. Bogăţia lor în fibre participă la prevenirea cancerului de colon. Ar fi bine ca pâinea să fie înlocuită cu 6 porţii de grâu încolţit, consumat pe durata unei zile. Unele leguminoase (mai ales soia) prezintă un alt atu: conţinutul bogat în fitoestrogeni. Femeile asiatice, care consumă multe leguminoase încă de la vârsta copilăriei, sunt mult mai puţin atinse de cancerul de sân. Ipoteza avansată: aceşti micro-constituenţi sunt capabili să blocheze efectul estrogenilor asupra celulelor mamare. O posibilă cauză de apariţie a cancerului de sân ar fi excesul de kilograme acumulate după menopauză. În concluzie, puneţi linte în toate salatele, mâncaţi cu încredere soia, mâncaţi cereale complete. Protejaţi-vă intestinul şi controlaţi-vă greutatea.

Optaţi pentru o alimentaţie variată
Consumați câte puţin din toate. Şi reduceți consumul de alcool. De fapt, ideea generală care s-a desprins la Congresul de la Paris a fost că nu există atât alimente protectoare, cât o alimentaţie preventivă, inspirată din cea mediteraneană: legume stropite cu ulei de măsline. Un alt principiu recomandat se referă la alimentele crude şi proaspete, netrecute prin foc. Favorizaţi deci salatele de legume, condimentate cu ierburi şi fructe de toate gusturile şi culorile. 

Activitatea fizică reduce riscul cancerului de sân. Prin urmare, nicio zi fără o plimbare în aer liber, fără câteva minute de gimnastică sau de alergat. Mişcarea reduce în proporţie de 40% incidenţa cancerului, mai ales de sân, colon, prostată, plămâni şi uter. Un studiu american a demonstrat că densitatea sânului la mamografie se modifică radical după o oră de exerciţiu fizic. Şi la fel întreaga structură corporală.

Întrebări adresate medicului specialist dr. CRISTIAN BOERESCU

- Cum se explică efectul protector al vegetalelor?
 - Din păcate, astăzi foarte puţine vegetale sunt naturale. Roadele de pe mesele noastre sunt cel mai adesea prelucrate de tehnologiile industriei alimentare. Legislaţia actuală este mult prea permisivă cu aditivii alimentari. Rapiditatea cu care apar în fiecare an sute de coloranţi alimentari spune multe despre deficienţele şi fraudele grave ale sistemului actual. „Galbenul de unt” (paradimetil-azobenzenul) ca să dau un singur exemplu, produce la animalele de laborator cancerul ficatului. Semnalul de alarmă a fost tras de mai mulţi ani. Azi, agricultura şi hrana biologică tind să se afirme, iar nutriţia se conturează ca o perspectivă reală a unei noi terapii în boala canceroasă. Vegetalele cultivate corect sunt lipsite de toxicitate. Ele realizează un schimb firesc cu mediul intern celular şi nu blochează filtrele biologice ale organismului. Dimpotrivă, micro-constituenţii naturali din legume, fructe, cereale şi din alte plante şi-au dovedit deja rolul lor anticancerigen.

- De ce să consumăm legume nefierte?
 - Acum 100 de ani, în oraşul Zurich din Elveţia, doctorul Bircher-Benner demonstra colegilor săi că vegetalele în stare crudă şi proaspete au o mare putere de vindecare şi reprezintă pentru oameni o hrană vie, de cea mai bună calitate. Argumentaţia lui se baza pe numeroasele cazuri vindecate în propria clinică, dotată cu cele mai moderne laboratoare la acea vreme. Şi nu se descoperiseră încă vitaminele, enzimele, imunostimulatoarele sau agenţii antitumorali naturali. De-a lungul timpului, aceste adevăruri au fost afirmate răspicat de Max Gerson, Rudolf Breuss, Robert Jackson, Kristine Nolfi şi mulţi alţii dar, din nefericire, medicina actuală merge obsesiv într-o direcţie greşită. Pentru a înţelege rolul crudităţilor în prevenirea şi tratarea cancerului, să observăm că cea mai mare frecvenţă a bolii este întâlnită la persoane de peste 50 de ani, la care componentele tisulare intră în procese lente de degenerare, şi astfel organele nu mai fac faţă asaltului de toxine cancerigene de care vorbeam mai devreme. Intuim acum uşor de ce curele de crudităţi, posturile cu legume şi fructe, adică hrana vie, sunt o speranţă pentru cei disperaţi.

- Legumele şi fructele existente pe piaţa românească au calitatea de medicament anticancer sau au suferit modificări genetice care le-au scăzut proprietăţile curative?
- Puneţi această întrebare la graniţa de vest a ţării şi veţi auzi un „da” pe sute de mii de voci din piepturile românilor care vin de la muncă din străinătate. Veţi putea aduna relatări amănunţite despre parfumul, gustul, vitalitatea şi savoarea fructelor şi legumelor de la noi. Veritabile declaraţii de dragoste pentru mere, prune, gutui, roşii, ardei etc. Personal, cunosc mulţi oameni bine situaţi în Occident care vin special în România să facă o cură de crudităţi. Dacă ministrul agriculturii ar avea inspiraţia să-i pregătească pe ţăranii români sa intre pe pieţele europene ale produselor biologice, România ar mai deveni o dată în istorie grânarul Europei, iar plugul, coasa şi căruţa trasă de cai n-ar mai fi atât de ridiculizate. În Franţa, doar 7% din agricultură este biologică, în Germania şi Austria 15%, în Elveţia 23%, iar preţul la aceste produse este de 3-4 ori mai mare decât la celelalte. La noi, mai mult de 50% din agricultură depinde de ciclurile naturale de producţie şi de aceea cred că, dacă am avea azi autostrăzi, turismul rural ar relansa economia. Într-o societate înțeleaptă, procesul de producere, preparare şi comercializare al hranei ar trebui coordonat cu grijă.
La mijlocul lunii februarie, la Viena s-a ţinut un congres la care au participat cercetători de pe toate meridianele globului. Tema conferinţei: alimentaţia şi cancerul. Concluzia unanimă: cele mai eficiente remedii pentru stoparea acestei boli cumplite se găsesc în... farfurie! Unul din doi bolnavi incurabili ar putea fi salvat printr-o alimentaţie sănătoasă. Nu numai fructele şi legumele conţin substanţe bioactive, ci şi cerealele și mirodeniile. Ele ne pot ajuta să trăim mai mult, în deplină sănătate. Meniul oferit participanţilor la conferinţa de la Viena a fost de-a dreptul bizar: rulouri de salată verde cu sfeclă, salată de andive cu rădăcină de tătăneasă, fileuri de peşte cu rozmarin, şarlotă de lămâie cu sos de soc. Nu sună mai degrabă a Plafar? Bucătarul a transpus în realitate rezultatele cercetărilor noastre. Ingredientele folosite aveau proprietăţi anticancerigene. Acest meniul demonstrează că alimentaţia anticancer poate fi foarte gustoasă. Ştiam de mult că legumele previn apariţia cancerului. Acum ştim şi cum acţionează: anihilează efectul noxelor din mediul înconjurător şi al conservanţilor alimentari. Substanţele existente în crucifere (varză, conopidă, broccoli) şi cele din usturoi pot împiedica acest proces. Aceste legume activează o anumită enzimă din ficat (GST) care îl protejează de cancer. Dar nu e suficient să mâncăm cât mai multe legume pentru a ne apără de cancer. Ar trebui să mâncăm şi mai multe cereale. În cerealele integrale - ovăz, grâu, mei etc. - există o multitudine de substanţe anticancerigene. Soia conţine hormoni naturali ce previn cancerul de sân.

- Cum acţionează aceşti hormoni vegetali?
- Reduc efectul estrogenilor. Ei împiedică celulele ţesuturilor hormono-dependente (sâni, prostată) să se transforme în celule canceroase. Cerealele integrale (nu făina albă) au o eficiență deosebită. O mare parte a substanţelor active se află în tegumentul boabelor. Ele stopează cancerul de colon.

- Există şi substanţe care provoacă moartea celulelor canceroase?
- Resveratrolul din strugurii negri poate induce apoptoza celulei canceroase. În laborator, s-a descoperit că acelaşi efect îl are şi varza de Bruxelles.

- Ce rol are rădăcina de tătăneasă în meniul anticancer?
- Rădăcina de tătăneasă are în proporţie de 30% inulină, o fibră care fixează substanţele cancerigene şi le „împinge” spre canale, reducând astfel riscul îmbolnăvirii de cancer la colon.

- Ce părere aveţi de tabletele cu fibre din farmacii?
- Ineficiente! Alimentele bogate în fibre conţin şi fenoli, care protejează membrana celulei. Aceştia se găsesc mai ales în cerealele integrale şi în tărâţe. Fibrelor tratate chimic le lipseşte această componentă, de aceea efectul lor este nul.

- Cum s-a descoperit, de fapt, că alimentaţia influenţează apariţia cancerului?
 - Prin studiile efectuate pe emigranţi. În ţara lor, bărbaţii japonezi suferă foarte rar de cancer la prostată, iar femeile japoneze nu fac cancer la sân. La început, oamenii de ştiinţă au crezut că acest fapt ar avea legătură cu genele. Dar, studiind emigranţii japonezi din SUA, au constatat că numărul japonezilor din a doua generaţie bolnavi de cancer la prostată l-a egalat pe cel al americanilor. Japonezii eliminaseră din alimentaţia lor peştele crud, brânza de soia şi orezul, înlocuindu-le cu carnea de vită şi cartofii prăjiţi.

- Ar trebui să fim mai atenţi şi la tigaie?
- Prăjitul la peste 200°C este nerecomandat, pentru că pe suprafaţa maronie a cărnii se află substanţe cancerigene. În experimentele pe animale s-a observat că aceste substanţe produc cancerul hepatic, al glandelor intestinale şi mamare. Condimentând carnea cu rozmarin, cimbru, salvie, usturoi, reducem acest risc. Marinatele preparate cu ulei de măsline, oţet de mere, zeamă de lămâie, usturoi, muştar, sare şi zahăr brun împiedică în proporţie de 90% formarea combinaţiilor nocive. Recomandarea mea: o felie subţire de grătar+cereale sau orez natural+legume verzi. Acestea conţin clorofilă, care este o substanţă anticancerigenă.

- Există o plantă anume pe care o preferaţi?
- Recomand cu căldură ceaiul verde, care ne protejează de cancer pe mai multe planuri. Cercetătorii americani au descoperit că o substanţă din componenţa ceaiului verde poate nimici tumorile, privându-le de hrană. Numele ei prescurtat este GCG. Ea inhibă dezvoltarea de noi vase sanguine. Nemaifiind alimentată cu sânge, tumora moare.

Comentarii

  1. Daca as fi citit postul acesta acum o perioada de timp, poate ar fi stat altfel lucrurile....Sper sa fie un punct de plecare pentru toti cei care cred ca nu mai au nicio sansa...

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc mult pentru articol. E extraordinar.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte bun articolul, de la un capăt la altul! Mulţumesc mult pentru informaţii. Domnule, aveţi un blog pe cinste!

    RăspundețiȘtergere
  4. Si noi va multumim din inima pentru aprecieri si pentru loialitatea dvs. fata de blogul nostru.

    RăspundețiȘtergere
  5. ...Of Doamne!....cate informatii utile aici si binevenite .....tocmai ce gandeam: fiind diagnosticata cu cancer la intestinul subtire si ceva ce nu am inteles la intestinul gros si operata de cancer la ovare de 3 saptamani si ceva zile si de 2 luni nu mai mamanc carne,lapte ,oua si branzeturi si-mi este bine....si aici am gasit ceea ce am simtit ca trebuie sa mananc si ce-am mai citit ca este bine sa manac findca imi pasa...SANATOS....se tare se portivesc....DOAMNE AJUTA!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stimată doamnă, suntem foarte bucuroși când informațiile noastre ajung la cine trebuie și-i ajută pe oameni. Vă dorim să vă faceți repede sănătoasă la loc și să vă bucurați de viață multă vreme de-acum înainte. Noi am mai postat și alte articole pe această temă, pe care le puteți descoperi accesând categoriile „Alimentația sănătoasă” și „Sănătate”. Vă dăm aici doar un link: http://frumoasaverde.blogspot.ro/2012/10/dr-calin-marginean-ce-inseamna-cancerul.html Este vorba de prelegerea doctorului Călin Mărginean, un medic excepțional, care a renunțat să mai trateze pacienții după medicina oficială. Are rezultate foarte bune în vindecarea definitivă a bolii de care suferiți. Urmăriți filmul din postare. Vă va fi de mare ajutor. Dacă doriți și alte amănunte, reveniți. Vă ajutăm cu plăcere. Între timp, fiți optimistă și încrezătoare în forțele proprii.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • 19.03.2012 - 10 Comments
    "LA BELLE VERTE" FRUMOASA VERDE Un film extraordinar, un tablou al unui mod de viață ideal pe care e bine să-l menținem în atenția noastră, pentru a-l materializa ca realitate pe planeta…
  • Craniu alungit vechi de 1.600 de ani, cu dinți încrustați cu pietre, descoperit în ruinele din Mexic + FOTO + VIDEO
    26.05.2023 - 0 Comments
    Dacă forma capului nu era suficient de neobișnuită pentru un craniu uman, craniul vechi de 1.600 de ani avea și un set complet de dinți încrustați cu piatră, pentru a se potrivi cu personalitatea sa…
  • 11 dintre cele mai misterioase descoperiri arheologice făcute vreodată + FOTO
    23.10.2022 - 0 Comments
    După cum a spus Graham Hancock, autor de best-seller-uri, suntem o specie amnezică. Și majoritatea cercetătorilor ar fi de acord cu acest citat.De când există rasa umană, am încercat să ne înțelegem…
  • Uniunea Europeană - o nouă Uniune Sovietică? + VIDEO (RO)
    27.03.2016 - 0 Comments
    UNIUNEA EUROPEANĂ – O NOUĂ UNIUNE SOVIETICĂ? Împreună cu Soljenițîn și Saharov, disidentul Vladimir Bukovski a zguduit comunismul anilor '70, devenind, după plecarea în Occident, unul dintre cei…
  • 24 de asemănări surprinzătoare între monumentele antice din întreaga lume
    03.05.2024 - 0 Comments
    Monumentele antice sunt mărturii ale ingeniozității, măiestriei și devotamentului spiritual al civilizațiilor din trecutul îndepărtat. Deși separate de distanțe mari și de culturi distincte, aceste…
  • Fahrenheit 9/11 - documentar (RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    --> FAHRENHEIT 9/11 Născut pe 23 aprilie 1954 într-o familie americană de muncitori la uzinele General Motors din Flint, Michigan, Michael Moore a avut drept reper un unchi cu…
  • Mihai Eminescu despre vânzarea pământurilor țării
    15.01.2015 - 1 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "1939022167"; google_ad_width = 300; google_ad_height = 250; google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; …
  • What World Records Some Countries Hold
    17.12.2022 - 0 Comments
    Country most at risk of extinction: MaldivesThe Republic of Maldives is an island country made up of a group of 26 atolls in the Indian Ocean. It is Asia's smallest state, both in population and land…
  • Ingredientele care fac delicioși cartofii prăjiți de la McDonald’s
    05.11.2013 - 2 Comments
    --> INGREDIENTELE CARE FAC DELICIOȘI CARTOFII PRĂJIȚI DE LA MCDONALD’S Corect ar fi să presupunem că în cartofii prăjiți de la McDonald’s se găsesc trei ingrediente: cartofi, ulei și…
  • OSHO - Meditația - calea perfectă (eBook + VIDEO)
    08.06.2012 - 0 Comments
    -->   MEDITAȚIA - CALEA PERFECTĂ DESPRE OSHO 1931 – 11 decembrie, Osho (Bhagwan Shree Rajneesh) se naşte într-o familie modestă jaină, la Kuchwada în Madhya Pradesh…
  • 12 povești emoționante care arată adevăratul suflet al animalelor
    02.06.2023 - 0 Comments
    Oamenii simt o legătură deosebită cu animalele lor de companie, iar aceste povești emoționante dovedesc că animalele au suflet, la fel ca și noi. Singura dovadă de care aveți nevoie că animalele au…
  • 60 de nume de bebeluși interzise în întreaga lume
    21.11.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Franța Nutella, Strawberry, Deamon, Prince William, Mini Cooper 2. Germania Matti, Osama Bin Laden, Adolf Hitler, Kohl,…
  • Pericolele căutării de informații medicale online
    31.10.2023 - 0 Comments
    Căutarea de informații medicale online, să vă diagnosticați sau să vă tratați pe dumneavoastră sau pe cineva pe care îl cunoașteți, se poate dovedi mai costisitor decât credeți. Poate fi o…
  • Rasismul din insulele britanice
    09.09.2013 - 0 Comments
    --> RASISMUL DIN INSULELE BRITANICE Rasismul este o veche năpastă în spațiul britanic, cele două națiuni aflate în conflict (cea britanică şi cea…
  • 35 de imagini care arată perfect rivalitatea dintre câini și pisici (FOTO + VIDEO)
    29.09.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Deși există un pic de adevăr în stereotipul că pisicile și câinii se urăsc (având temperamente diferite, câinii fiind mai sociabil și mai…
  • Ce ne pot învăța străvechii mayași despre sănătate și vindecare
    08.01.2024 - 0 Comments
    Într-o perioadă în care ființele umane suferă de o serie de boli cauzate de stres și de viața modernă, nevoia de înțelepciune străveche nu a fost niciodată mai importantă.  De fapt, mulți oameni…
  • Rețete culinare - Salată de ton cu maioneză din țelină
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> SALATĂ DE TON CU MAIONEZĂ DIN ȚELINĂ Cred că această salată de ton ar plăcea oricui. Prin urmare, se poate servi cu succes atunci când avem musafiri, sau în zilele de post,…
  • Secrete din bucătăria vegetariană
    04.06.2012 - 0 Comments
    --> SECRETE DIN BUCĂTĂRIA VEGETARIANĂ În prezent, din ce în ce mai mulți oameni decid să excludă din alimentația lor zilnică produsele de origine animală. Deşi acest lucru este…
  • 16 fapte surprinzătoare despre inima ta
    01.05.2023 - 0 Comments
    Inima ta te face să mergi mai departe în fiecare zi, fără să i se ceară acest lucru. Continuă să citești pentru a afla 16 fapte interesante despre inima ta și sistemul cardiovascular.1. Inima ta…
  • Stăpânii Statelor Unite + documentar (RO)
    03.04.2017 - 11 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); STĂPÂNII STATELOR UNITE Oamenii nu pot crede informații care contrazic modul lor de gândire. Ei nu le cred nici când faptele sunt…
  • MTV - Video Music Awards - un megaritual masonic ocult, închinat Satanei
    12.10.2016 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MTV - VIDEO MUSIC AWARDS  - UN MEGARITUAL MASONIC OCULT, ÎNCHINAT SATANEI - Pentru cei mai mulţi dintre telespectatorii fideli ai…
  • Omraam Mikhael Aivanhov - Yoga nutriției
    21.09.2013 - 1 Comments
    --> YOGA NUTRIŢIEI Omraam Mikhael Aivanhov Cei interesați pot descărca textul de aici. Azi voi vorbi despre nutriţie şi vă voi spune lucruri de o maximă importanţă. Foarte puţini,…
  • Fanatismul religios și nevoia de „sânge” + VIDEO
    21.11.2012 - 8 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); FANATISMUL RELIGIOS ȘI NEVOIA DE „SÂNGE” Surprinzător de real, secolul…
  • 9/11 Loose Change (RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    --> LOOSE CHANGE - 2nd edition (RO) …
  • Războiul împotriva copilului nostru
    12.11.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA COPILULUI NOSTRU Războaie sunt de când e lumea. Nu ştim să fi existat epocă istorică în care unii oameni să nu se fi…
  • 30 de trucuri folositoare pentru pantofi frumoși și picioare fericite
    02.07.2019 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Pantofii sunt unul din lucrurile pe care le folosim cel mai des, deci e absolut esențial ca ei sa fie comozi. Uneori, poți chiar tu să…
  • 18 poze la care s-ar putea să trebuiască să te uiți de două ori ca să realizezi ce reprezintă
    31.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Faptul că scrisul cursiv rusesc arată astfel:2. Faptul că plantele știu cum arată păsările:Florile magnoliei Yulan arată ca niște…
  • 10 trucuri de de care toți șoferii au nevoie + FOTO
    20.10.2022 - 0 Comments
    Atât șoferii, cât și pasagerii doresc ca procesul de conducere să fie cât mai simplu și mai ușor posibil. Dar, folosind câteva trucuri la îndemână, nu trebuie să depășiți prea mult bugetul pentru a…
  • Știința din spatele celei mai temute maladii
    15.10.2014 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ŞTIINŢA DIN SPATELE CELEI MAI TEMUTE MALADII  Ştiinţa din spatele acestei maladii de speriat numită cancer este una simplă şi…
  • Virus-mania
    10.06.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VIRUS-MANIA Motto: Medicii prescriu medicamente despre care ştiu puţine lucruri, pentru a vindeca boli despre care ştiu şi mai puţine…
  • Din istoria Angliei
    02.05.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DIN ISTORIA ANGLIEI   Data viitoare când vă spălaţi pe mâini și apa e un pic mai rece decât v-aţi dori, comparaţi situaţia cu modul…
  • 16 hoteluri minunate care știu cum să-și facă oaspeții fericiți + FOTO
    17.10.2022 - 0 Comments
    Persoanele care se cazează des la hotel știu exact la ce să se aștepte în timpul șederii lor. Cu toate acestea, există hoteluri în lume care își pot uimi oaspeții: unele îți închiriază un pește…
  • Megaliții gemeni din România + documentar (RO)
    20.11.2013 - 1 Comments
    --> MEGALIȚII GEMENI DIN ROMÂNIA Dragostea de tradiții și patriotismul au făcut ca un cercetător amator al megaliților din România –…
  • Cerealele - baza alimentației umane
    21.03.2012 - 0 Comments
    --> CEREALELE - BAZA ALIMENTAȚIEI UMANE Modelul alimentaţiei sănătoase a fost sintetizat de nutriţionişti în forma unei piramide, în care fiecare grupă de alimente îşi regăseşte…
  • Elemente de protocol necesare activității de secretariat (eBook)
    19.04.2012 - 0 Comments
    --> CE ESTE DIPLOMAȚIA? Ambasadorul este un om cinstit, trimis în străinătate pentru a minți frumos spre binele patriei sale. (Silviu Neguț) Un diplomat este un om care-şi aminteşte…
  • Istoria cânepii + documentar (RO)
    03.06.2012 - 0 Comments
    --> ISTORIA CÂNEPII Cânepa este o plantă originară din Asia Centrală, care s-a răspândit ulterior în China, India şi Europa. Cultivarea cânepii este una dintre cele mai vechi ramuri ale…
  • Migrația anuală a crabilor roșii + VIDEO
    29.12.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MIGRAȚIA ANUALĂ A CRABILOR ROȘII Insula Crăciunului este un mic teritoriu în Oceanul Indian, fără guvernare proprie, aparținând…
  • Dr. Călin Mărginean - Infarctul miocardic acut (VIDEO)
    10.04.2012 - 1 Comments
    --> CELE MAI FRECVENTE BOLI DE INIMĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR Inima se îmbolnăveşte când arterele se înfundă (ateroscleroză), când nu…
  • 16 situații care rezumă cum este să lucrezi în iadul vânzărilor
    16.06.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Să lucrezi în vânzări este, probabil, cel mai rău lucru pe care-l poți face în viața de angajat. După ce am lucrat în vânzări…
  • Dr. Roman Morar și leacul diabetului
    14.04.2012 - 4 Comments
    --> DR. ROMAN MORAR –   CREATORUL LEACULUI ROMÂNESC PENTRU DIABET Doctorul clujean a creat în anul 1994 Eridiarom-ul, un concentrat de fructe de afin care tratează diareea, cu…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *