-->
TUTUIALA
Andrei Pleșu

Normală e doar tutuială. Dar și ea are, de fapt, subterane complexe. E
tutuiala macho, a masculului băţos față de fetițe fragede sau demimondene
interlope. (Îmi amintesc de modul inadmisibil în care dl. Radu Moraru o tutuia
pe invitata sa, Cicciolina, ca și cum ar fi agăţat-o după colț.) Există
tutuiala "de platou", prin care moderatorul-satrap sau
moderatorul-vedetă îşi etalează autoritatea, tutuiala poliţienească, a
agentului de circulaţie care te trage de urechi, tutuiala prin care șeful îşi
domină subalternii. Tutuiala rutieră cu care se încondeiază reciproc şoferii
isterici, tutuiala uzurpatoare, prin care naturile subalterne vor să se
insinueze în lumea bună (Emil Constantinescu, spunându-i "Václav" lui
Havel). Tutuiala războinică (boule),
ironic-protectoare (drăguță...) sau
tovărășească (măi, dragă). De la
obrăznicie la nesimţire, de la proastă-creştere la dezinhibare primară, de la
aroganță la egalitarism, tutuiala acoperă un larg spectru al patologiei
sociale.
În mod paradoxal, tutuiala îşi subminează propria legitimitate: când te
poți tutui cu oricine, când tutuiala devine o deprindere curentă, prestigiul și
miracolul tandru sau camaraderesc al lui tu
se degradează. În mod normal, la tu
trebuie să ajungi printr-o delicată chimie a afectelor, printr-un răbdător spor
de încredere și printr-o reciproc consimţită afinitate.
Tu este un mod de a reformula -
în condiţii de intimitate - instituţia respectului. Dimpotrivă, inflaţia
tutuielii instituie diferenţa, stereotipia, gri-ul. Spaţiul dintre oameni
devine monoton, ierarhiile se şterg, nuanţele sufleteşti ale comunicării devin
irelevante.
Tutuiala reduce totul la orizontală. În aparență, ea face dialogul mai
direct, în realitate, îl sărăceşte. Din când în când, mi se pare că o mulţime din relele cotidiene sunt rezultatul unei
proaste administrări a tutuielii, efectul exceselor ei. Guvernanţii îi tutuiesc
cu autoritară nonşalanță pe gazetari, gazetarii îi tutuiesc sprinţar pe
guvernanţi, miniştrii tutuiesc instituţiile, instituţiile îi tutuiesc pe
cetăţeni, cetăţenii se tutuiesc între ei și toţi laolaltă ne tutuim cu Europa. Diferenţele,
demnităţile, eticheta, protocolul - sunt demodate. Ne scufundăm în omogenitatea
lui tu, iar tu evoluează semantic spre
nimeni. Nu ne-ar strica un pic de ştaif. Ne-ar prinde bine din când în când
o scurtă epidemie de politeţe!
ATLAS DE MITOCĂNIE URBANĂ
-->
Eu una, sunt "topită" după politeţea de salon... De salon de coafură unde clienta îşi respectă amical(?!!) coafeza cu minunatul "Doamna Lily","Doamna Mimy", etc. Din rostire se subînţelege că doamna e cu "D"(foarte mare) iar la final,numele este ornamentat cu un delicat "igrec".
RăspundețiȘtergereIndiferent de vârsta, calitatea, poziţia socială a persoanei cu care relaţionez, prefer să mi se adreseze rostindu-mi corect numele de botez şi să-mi demonstreze respectul prin purtare şi nu prin gablonzuri zornăitoare. Eh! Ce să-i faci, fiecare cu părerea lui...Sănătate şi multă inspiraţie!
Bun articol, bravo!
RăspundețiȘtergereMulțumesc, Răzvan! Felicitări și ție pentru gândurile de pe blogul tău.
RăspundețiȘtergerePostarea este nemaipomenita. Am citit-o si rascitit-o cu placere de fiecare data. Expunerea domnului Plesu ar putea face parte dintr-un veritabil tratat de buna-cuviinta.
RăspundețiȘtergereSa auzim numai de bine!