-->
ZONA CREPUSCULARĂ DIN BUCEGI
MISTERIOASE TRATAMENTE BIOENERGETICE
APLICATE ACUM 13 000 DE ANI
APLICATE ACUM 13 000 DE ANI
Poporul român are o tradiţie milenară în arta
vindecării. Figurine din lut, datând din mileniul al IX-lea î.Hr., produse în
spaţiul Carpatic şi reprezentând corpuri omeneşti sunt adevărate materiale
didactice pentru medicina energetică. Statuetele prezintă adâncituri, ca nişte
împunsături de ac, ce corespund punctelor de acupunctură, asemenea celor
specifice medicinii tradiţionale chineze. Alte statuete şi vase antropomorfe au
încrustate spirale sau romburi spiralate situate în anumite zone de pe axa
centrală a corpului, cunoscute în fiziologia energetică indiană sub numele de
chakra (roată). Foarte răspândite în mileniul al IV-lea î.Hr., acestea au fost
perfecţionate până la momentul ocupaţiei romane a Daciei. Astfel de statuete
străvechi, găsite în spaţiul carpato-dunărean până în prezent, ce reprezintă
puncte sau trasee de meridiane bioenergetice, se ridică la un număr de aproximativ
250 de bucăţi. Unele dintre acestea sunt expuse la Muzeul Naţional de Istorie a
României. Ele, cu siguranţă, reprezintă sistemele energetice ale corpului,
fiind exclusă ipoteza confundării acestor puncte cu puncte de eroziune, căci au
o topografie identică aceleia a hărţilor moderne chinezeşti de acupunctură. La
chinezi traseele energetice se numesc meridiane, la indieni au numele de nadi,
iar la noi ele poartă numele de râuri.
Deci, iată că civilizaţia străveche, de acum 13
milenii, de pe teritoriul nostru stăpânea practicarea medicinii bioenergetice
pe care ulterior am găsit-o dezvoltată la chinezi şi indieni, astfel că această
civilizaţie din Carpaţi s-a răspândit ulterior pe celelalte tărâmuri. Un
arheolog american a afirmat: „Civilizaţia s-a născut acum 13-15.000 de ani,
acolo unde trăieşte astăzi poporul român, apoi, răspândindu-se atât spre
Răsărit, cât şi spre Apus”.
Paleontologul peruvian Daniel Ruzo, împreună cu
o echipă de cercetători, în perioada 1967-1969, în urma cercetărilor făcute în
Carpaţii Meridionali, a ajuns şi el la concluzia că: „Munţii Carpaţi sunt
într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi
culturi cunoscute în ziua de azi”. Spaţiul muntos care a stârnit în mod special
interesul echipei este cel aflat între Sfinx şi Vârful Omu din Bucegi,
considerat centrul unei Zone Crepusculare. Fotografii realizate în această
zonă puneau în evidenţă fenomene luminoase stranii. Pe una dintre ele se
evidenţiază o imensă coloană luminoasă ce se ridică din Vârful Omu şi se pierde
în spaţiul cosmic, precum o coloană a cerului. Şi americanul Edgar Cayce,
marele medium al secolului XX, necunoscător al spaţiului
Carpato-Dunărean, a afirmat că această zonă a vechilor locuitori este a
iniţiaţilor de la începuturi.
Iordanes, un istoric got romanizat, originar din Moesia (mijlocul
secolului VI) scria în Getica despre
sacerdoţii geto-daci că observau efectele plantelor și virtuţile medicale ale
acestora asupra oamenilor. Sacerdoţii daci trăiau retraşi pe vârfurile munţilor,
ocupându-se cu medicina, astronomia, astrologia, ştiinţele naturii. Românii îi
numeau pileaţi, denumire care vine de la pileus, ce semnifica o căciuliţa cu
pâslă, însemn al castei sacerdote. Iordanes mai afirma că aceştia îi instruiau
pe daci pentru a înţelege mai corect existenţa, trăind în armonie cu natura.
Pedanios Dioscoride, în De materia medica, scrisă în a doua jumătate a secolului I d.Hr.,
foloseşte nume de plante vindecătoare, aşa cum au fost luate de la daci. Platon
scria în celebrele sale dialoguri:
„Aşa stau lucrurile... şi cu descântecul nostru. L-am învăţat cu prilejul unei expediţii de la unul dintre medicii traci ai lui Zalmoxis (medici călugări), despre care se spune că au şi darul de a te face nemuritor... Zalmoxis..., regele... care este zeu, mai spune că aşa cum nu trebuie să încerci a vindeca ochii fără să vindeci capul şi nici capul fără trup, la fel nu poţi vindeca trupul fără suflet, iar tocmai aceasta este pricina pentru care cele mai multe boli rămân nevindecate de medicii greci, faptul că ei nu ţin seama de întregul, a cărui îngrijire s-o întreprindă şi că dacă acesta nu se simte bine, este cu neputinţă ca partea să se simtă bine. El mai afirma că toate se trag din suflet, atât cele rele cât şi cele bune ale trupului şi ale fiinţei noastre întregi, revărsându-se din suflet, aşa cum se răsfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie să-i dăm îngrijire, ca deopotrivă capul şi restul trupului să o ducă bine. Iar sufletul, spunea el, se îngrijeşte cu anumite descântece... Arătându-mi, deci, leacul şi descântecul, el îmi spunea să nu te laşi înduplecat să îngrijeşti capul nimănui care nu-şi va fi dăruit mai întâi sufletul spre îngrijire descântecului. Aceasta, zicea el, este greşeala pe care acum o săvârşesc oamenii, că încearcă să devină un fel de medici ai câte unei părţi fără de cealaltă”. Această scriere veche are o exprimare mai dificilă, dar informaţiile nu şi-au pierdut valabilitatea.
„Aşa stau lucrurile... şi cu descântecul nostru. L-am învăţat cu prilejul unei expediţii de la unul dintre medicii traci ai lui Zalmoxis (medici călugări), despre care se spune că au şi darul de a te face nemuritor... Zalmoxis..., regele... care este zeu, mai spune că aşa cum nu trebuie să încerci a vindeca ochii fără să vindeci capul şi nici capul fără trup, la fel nu poţi vindeca trupul fără suflet, iar tocmai aceasta este pricina pentru care cele mai multe boli rămân nevindecate de medicii greci, faptul că ei nu ţin seama de întregul, a cărui îngrijire s-o întreprindă şi că dacă acesta nu se simte bine, este cu neputinţă ca partea să se simtă bine. El mai afirma că toate se trag din suflet, atât cele rele cât şi cele bune ale trupului şi ale fiinţei noastre întregi, revărsându-se din suflet, aşa cum se răsfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie să-i dăm îngrijire, ca deopotrivă capul şi restul trupului să o ducă bine. Iar sufletul, spunea el, se îngrijeşte cu anumite descântece... Arătându-mi, deci, leacul şi descântecul, el îmi spunea să nu te laşi înduplecat să îngrijeşti capul nimănui care nu-şi va fi dăruit mai întâi sufletul spre îngrijire descântecului. Aceasta, zicea el, este greşeala pe care acum o săvârşesc oamenii, că încearcă să devină un fel de medici ai câte unei părţi fără de cealaltă”. Această scriere veche are o exprimare mai dificilă, dar informaţiile nu şi-au pierdut valabilitatea.
Incantaţiile magice sau descântecele de atunci
ale geto-dacilor tratau sufletul, prin vibraţiile lor realizându-se
echilibrarea câmpurilor energetice ale fiinţei. Multe din cuvintele acestor
descântece s-au schimbat prin modificarea fondului de cuvinte al limbii
dacice, dar ele s-au păstrat astăzi fragmentar în descântecele poporului român.
Legile naturii ale sacerdoţilor daci sau belagines, cum a scris Iordanes că le
numeau romanii, erau transmise din generaţie în generaţie, pe cale orală, în
mod tainic.
Vechii biografi ai lui Hipocrate au afirmat că
acesta a stat o vreme în nordul Traciei. Adică, acolo unde se găseau geţii,
geto-dacii. Despre aceştia, Herodot spunea: „Sunt cei mai curajoşi şi cei mai
drepţi dintre traci”. Hipocrate, părintele medicinii moderne, a scris unele
dintre cărţile sale, Cărţile I şi III ale Epidemiilor, într-o greacă tracică.
De ce oare, dacă n-ar fi avut legătură cu medicina hieratică, sacerdotă, a
dacilor.
Influenţele spirituale ale dacilor s-au
remarcat şi în Europa Occidentală. Populaţia celtică a vieţuit vreme de câteva
secole pe o zonă din Dacia ce astăzi poartă numele de Transilvania. Burebista,
primul mare rege al dacilor, i-a alungat pe celţi odată cu întemeierea
statului centralizat dac. Aceştia au luat cu ei din principiile sistemului
organizatoric statal şi din dogmele religioase ale geto-dacilor. Învăţătura
sacerdotă a pileaţilor, preoţii dacilor, se regăseşte până la identitate la druizi,
preoţii celţilor. Printre acestea, se găsesc: credinţa în nemurirea spiritului,
în existenţa fericită de dincolo, în puterea nemărginită a Divinităţii etc.
Aceste principii stăteau la baza vitejiei ieşite în comun a dacilor şi
celţilor. Herodot şi Cezar explicau în aproape aceiaşi termeni că, graţie
acestei credinţe, geţii şi celţii fac dovada unui curaj excepţional şi nu se
tem de moarte. Ceea ce scria Iulius Cezar despre druizi în lucrarea De bello Gallico găsim scris despre
daci de către Strabon şi Porphyrios şi apoi de Iordanes în „Getica”. Este
vorba despre cunoştinţele legate de Univers, de secretele existenţei.
Marcellus Empiricus, un medic galez, deci celt,
căci latinii îi numeau pe celţi gali, în scrierea sa, De medicamentis liber, are cele mai multe informaţii legate de
medicina magică şi leacurile populare, care prezintă uimitoare asemănări cu
incantaţiile descântecelor româneşti. Se găsesc aici sute de leacuri şi peste
60 de incantaţii magice.
Iată că, scotocind prin istorie, se găsesc
urmele medicinii începuturilor la vechea civilizaţie care a existat pe aceste
meleaguri. Medicina zilelor noastre este copilul medicinii acelor vremuri, dar
din care s-a luat numai tratarea fizicului. Tratarea întregii fiinţe,
energetice şi spirituale, era secretul bine ascuns al iniţiaţilor, care n-a
fost înţeles şi la care n-au avut acces fondatorii medicinii moderne. Acesta
constituie unul dintre motivele negării existenţei acelui tip de medicină, mama
celei de astăzi. Dar dacă copilul nu-şi recunoaşte mama, nu înseamnă că ea nu
există.
-->
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.