Blestemul lui Tutankhamon + slideshow + documentar (RO)


BLESTEMUL LUI TUTANKHAMON

Pe 29 noiembrie 1922, egiptologii Howard Carter și Lordul Carnarvon se aflau în fața mormântului lui Tutankhamon, singurul mormânt de faraon care nu a fost profanat şi jefuit timp de 3.200 de ani. Intrarea în camera mortuară era străjuită de o piatră pe care era gravată această inscripție de rău augur: „Aripile morții îl vor învălui curând pe cel ce va tulbura pacea Faraonului”. Fără să se lase impresionați de amenințare, cei doi au pătruns în încăpere, descoperind sarcofagul faimosului faraon, înconjurat de o mulțime de obiecte de preț. A fost momentul care a deschis era egiptologiei moderne. Dar ceea ce a urmat a fost o serie de decese, accidente, boli și ghinioane pentru cei mai mulți dintre oamenii care, fie au intrat în mormânt, fie au fost implicați, într-un fel sau altul, în această nesocotire a interdicției.


Primul incident care a alimentat zvonul despre blestem s-a petrecut chiar în ziua în care a fost forțată intrarea în camera mortuară. Când, seara târziu, Carter s-a întors la locuința sa, colivia în care își ținea canarul era ocupată de o cobră – întâmplător sau nu, simbolul monarhiei egiptene – care îi mâncase pasărea. Întâmplarea a făcut subiectul unui articol publicat în New York Times, care relata că o cobră regală, identică cu cea de pe capul măștii mortuare a lui Tutankhamon, a început împlinirea blestemului [n.tr.: cobra regală era considerată în Egiptul Antic protectoarea faraonilor].

La scurt timp după această întâmplare, destinele celor care intraseră în mormânt au luat întorsături neașteptate: La 6 săptămâni după ce a deschis mormântul lui Tutankhamon, Lordul Carnarvon, în vârstă de 57 de ani, a murit în spitalul din Cairo, din cauza unei infecții produse de înțepătura unui țânțar. În momentul în care a murit, în tot orașul s-a întrerupt curentul electric, iar la câteva ore de la moartea sa, câinele său iubit, Susie (care se afla la casa din Anglia) a scos un schelălăit jalnic și a murit. După această serie de întâmplări misterioase, frenezia mass mediei n-a mai cunoscut margini, știrile despre blestemul faraonului răspândindu-se în toată lumea.  

Sir Arthur Conan Doyle, creatorul celebrului personaj Sherlock Holmes, a sugerat că moartea Lordului Carnarvon a fost cauzată de anumite „elemente” create de preoții lui Tutankhamon pentru a ocroti mormântul regal, afirmație care a alimentat interesul mass mediei pentru acest subiect. Ziaristul britanic Arthur Weigall, consternat, a povestit că exact cu 6 săptămâni înainte ca lordul Carnarvon să moară, auzindu-l cum râde și face glume pe seama avertismentului de la intrarea în mormântul faraonului, i-a șoptit unui reporter de lângă el: „Îi mai dau 6 săptămâni de trăit...”.

Al doilea personaj care pare să fi căzut sub puterea blestemului a fost prințul egiptean Ali Kamel Gahmy Bey, împușcat mortal de către soția sa, urmat de fratele vitreg al Lordului Carnarvon, care a murit în urma unei intoxicații. Acestui șir de morți stranii li s-au adăugat Woolf Joel, un milionar din Africa de Sud, care a fost asasinat la câteva luni după ce a vizitat mormântul, și bancherul George Jay Gould, care a murit de pneumonie la 6 luni după aceeași vizită.

O serie de alte morți atribuite blestemului îi includ pe:

- Sir Archibald Douglas-Reid, medicul radiolog care a examinat mumia lui Tutankhamon cu razele X (mort de o boală misterioasă);
- Sir Lee Stack, guvernatorul Sudanului (asasinat în timp ce conducea mașina prin Cairo);
- Arthur Cruttenden Mace, membru al echipei de excavație a lui Carter (mort în urma unei otrăviri cu arsenic);
- Căpitanul Richard Bethell, secretarul personal al lui Carter (s-a sufocat în timp ce dormea);  
- Richard Luttrell Pilkington Bethell, tatăl celui de mai sus (s-a aruncat de la fereastra apartamentului său, situat la etajul 7 al unui imobil);
- Howard Carter însuși a murit de limfom, la 17 ani după ce a deschis mormântul lui Tutankhamon. Avea 65 de ani.

Totuși, nu numai aceste morți au dus la răspândirea panicii privind blestemul faraonului. Au avut loc și alte evenimente misterioase care au perpetuat credința că spiritul lui Tutankhamon era viu și-și proteja mormântul. În 1925, antropologul Henry Field povestea că  Howard Carter îi dăruise prietenului său, Sir Bruce Ingram, un prespapier alcătuit dintr-o mână mumificată, ornată la încheietură cu o brățară cu scarabeu, pe care stătea scris: „Blestemat fie cel care-mi va deplasa trupul. Asupra lui să vină focul, apa și ciuma”. La scurt timp după ce a primit acest dar, casa lui Ingram a fost cuprinsă de flăcări și a ars până în temelii, iar după ce a fost reconstruită, a fost din nou distrusă de o inundație.

Dar, deși Howard Carter (foto) nu credea în blesteme de felul acesta, în luna mai 1926 a consemnat în jurnalul său un eveniment ciudat: Pentru prima oară în cei 35 de ani de muncă în deșert a văzut șacali care arătau exact ca zeul egiptean Anubis, păzitorul vieții de apoi.

Scepticii evidențiază totuși că multe alte persoane care au vizitat mormântul sau au ajutat la descoperirea lui au avut o viață lungă și o sănătate deplină. Un studiu în acest sens a relevat faptul că, din cei 58 de oameni care au fost prezenți la deschiderea mormântului faraonului Tutankhamon, numai 8 au murit în decurs de 12 ani.

  Blestemul faraonului continuă să-și facă efectul peste ani

Un alt aspect interesant al teoriei blestemului este ghinionul ce pare să-i fi urmărit nu numai pe oamenii care au intrat în camera mortuară a faraonului, ci și pe cei implicați în manipularea mumiei lui și a obiectelor cu care a fost înmormântat. În anul 1972, comorile găsite în mormântul lui Tutankhamon au fost transportate la Londra, pentru a fi expuse la Muzeul Britanic. În timp ce supraveghea împachetarea relicvelor în vederea transportului în Anglia, dr. Gamal Mehrez, directorul Departamentului de antichități, lua în râs legenda blestemului, perpetuată peste decenii, spunând că toate morțile și ghinioanele celor care au avut de-a face cu mormântul faraonului au fost „o pură coincidență”. În noaptea următoare, dr. Mehrez s-a prăbușit pe podea, murind în urma unui colaps circulator.

A urmat cazul membrilor echipajului de la bordul avionului care a transportat obiectele faraonului, care fie au murit, fie au fost răniți, fie au fost urmăriți de o serie de ghinioane în anii care au urmat acestei curse. Astfel, Ken Parkinson, inginer de zbor, a suferit câte un atac de cord în fiecare an, la aceeași dată la care comoara lui Tutankhamon a fost transportată în Anglia, până la cel fatal, din 1978. Locotenentul de aviație Jim Web a pierdut totul într-un incendiu care i-a mistuit casa, iar însoțitorul de bord Brian Rounsfall a suferit două crize cardiace după ce a s-a lăudat că a jucat cărți pe sarcofagul lui Tutankhamon.

În concluzie, deși validitatea blestemului nu poate fi confirmată, nu putem să nu remarcăm că frecvența acestor morți și nenorociri este ce puțin uimitoare.

Posibile explicații ale misteriosului blestem al lui Tutankhamon

În timp ce mulți rămân tari pe poziție, fiind convinși că lanțul de morți și ghinioane care s-au abătut asupra celor care au deranjat liniștea faraonului nu poate fi atribuit decât împlinirii unui blestem, oamenii de știință au căutat o explicație mai rațională. Câțiva au speculat ideea că cei care au murit de boli misterioase, cum ar fi Lordul Carnarvon (care a murit subit la 6 săptămâni după ce a intrat în camera mortuară), au inhalat un agent patogen, ca de exemplu sporii unei ciuperci sau o bacterie toxică. Studiile științifice ulterioare, efectuate în perimetrul mormântului, au relevat, într-adevăr, existența unor bacterii patogene (Staphylococcus și Pseudomonas) și a unor mucegaiuri (Aspergillus niger and Aspergillus flavus) care pot provoca reacții alergice, mergând de la congestii până la sângerări în plămâni. De asemenea, multe asemenea morminte sunt locuite de lilieci, ale căror excremente conțin o ciupercă ce poate provoca histoplasmoza [n.tr.: o boală respiratorie care se manifestă ca o stare gripală, dar care poate lua forma unei boli de plămâni mai grave, numită pseudo-tuberculoză].   

„Când vorbim despre mormintele egiptene, nu ne referim numai la corpul mumificat și la obiectele cu care a fost îngropat, ci și la produsele alimentare (carne, legume și fructe) introduse acolo pentru călătoria sa spre cealaltă lume, a spus Jennifer Wegner, egiptolog la Muzeul Universității din Pennsylvania. În mod sigur, acestea au atras insectele, bacteriile și mucegaiurile. Gândiți-vă că aceste alimente stau acolo de mii de ani...”.

Probele de aer luate din interiorul sarcofagului nedeschis (prin practicarea unui orificiu) au indicat nivele înalte de amoniac, formaldehidă și hidrogen sulfurat. În concentrații mari, acestea pot provoca iritații ale ochilor și nasului, simptome asemănătoare pneumoniei și, în cazuri extreme, moartea. Totuși, deși a fost semnalată prezența acestor gaze în interiorul sarcofagului, experții care au examinat cazul Lordului Carnarvon nu cred că toxinele din sarcofag au avut vreun rol în moartea sa, deoarece aceste simptome s-ar fi manifestat mult mai devreme de 6 săptămâni.

DeWolfe Miller, profesor de epidemiologie la Universitatea din Hawaii, afirmă că numeroși arheologi și chiar turiști s-au îmbolnăvit de-a lungul timpului, ca urmare a contactului cu mucegaiuri sau bacterii provenite din morminte. Cu toate acestea, teoria mormântului toxic nu explică marea varietate de moduri în care și-au găsit moartea persoanele implicate în evenimentele ulterioare descoperirii mormântului lui Tutankhamon: accidente de mașină, sinucideri, asasinate, atacuri de cord, boli necunoscute. De asemenea, teoria nu stă în picioare nici pentru cei care, zeci de ani mai târziu, au participat la transportul comorilor faraonului pentru expoziția de la Londra.

Așadar, să fie doar o serie de coincidențe și nimic mai mult? Să existe oare o explicație rațională a atâtor decese și ghinioane, pe care nimeni n-a reușit s-o găsească? Este real acest blestem? Este spiritul lui Tutankhamon viu și se protejează prin această serie de avertismente? Mister...

Surse: aici și aici
Blestemul lui Tutankhamon



Muzeul de istorie din Cairo

Comentarii

  1. zic si eu ca eu cred in originea oarecum divina a regilor egipteni. Si in puterea blestemului. Daca treci printr-un loc blestemat te poti proteja dar trebuie sa fii puternic si in primul rind constient. Si locurile binecuvintate isi pun amprenta asupra vietilor umane.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daca cititi , de exemplu .. Secretul Suprem de David Icke o sa descoperiti ca unii faraoni egipteni chiar au avut alta origine . Dar nu divina ci nepamanteana ... bunaoara Akenathon .

      Ștergere
  2. Absolut corect ce spui. Există locuri cu energie pozitivă și locuri cu energie negativă. În plus, noi nu credem în coincidențe. Mai ales când sunt mai mult de două...

    RăspundețiȘtergere
  3. trebuie sa ne gandim ca , totusi , traim in sec. 21 , nu in anii ´20 ... mie , personal , mi se par foarte credibile afirmatiile celor sceptici .

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • 42 de „câini răi” în spatele semnelor cu „ATENȚIE, CÂINE RĂU!” (FOTO)
    11.01.2019 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle ||…
  • Ce este simptomul? + VIDEO (RO)
    29.10.2014 - 1 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "2835576272"; google_ad_width = 336; google_ad_height = 280; google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; …
  • Orice boală are o cauză + VIDEO
    30.03.2017 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ORICE BOALĂ ARE O CAUZĂ Când suntem întrebați ce ne dorim cel mai mult de la viață, majoritatea dintre noi răspundem „sănătate”. Cu…
  • Alimente pentru inimă
    06.09.2016 - 1 Comments
    ALIMENTE PENTRU INIMĂ Alimente obişnuite vă pot ajuta să aveți o inima sănătoasă. Nutriționiștii spun că una dintre cele mai eficiente diete pentru prevenirea bolilor de inimă este cea…
  • 12 zile. O inițiere secretă - Radu Cinamar (eBook)
    02.06.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 12 ZILE - O INIŢIERE SECRETĂ ÎN TĂRÂMUL TAINIC AL ZEILOR - Radu Cinamar Volumul Viitor cu cap de mort a pus societatea românească…
  • Dezlegarea misterelor: Revelații surprinzătoare și 10 fapte mai puțin cunoscute despre Biblie
    03.01.2024 - 0 Comments
    Influența Bibliei este profundă, depășind impactul pe care l-a avut asupra religiilor abrahamice pe care a contribuit la formarea ei. Ea a lăsat o amprentă de neșters asupra istoriei mondiale,…
  • Dr. Călin Mărginean - Principalii factori care influențează apărarea corpului (VIDEO)
    23.04.2012 - 0 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} 800x600 Normal 0 …
  • Cele mai neobișnuite monede din lume
    03.05.2012 - 1 Comments
    --> CELE MAI NEOBIȘNUITE MONEDE DIN LUME Forma general acceptată a monedelor lumii este cea circulară, dar cine spune că nu pot fi și altfel? În fapt, există numeroase state care,…
  • Cele patru picioare ale mesei sănătății
    25.05.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CELE PATRU PICIOARE ALE MESEI SĂNĂTĂȚII Motto: Fiecare om este creatorul sănătății sau bolii sale. Buddha S-ar putea să credeți că…
  • Calea către o nouă medicină + VIDEO (RO)
    28.01.2015 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CALEA CĂTRE O NOUĂ MEDICINĂ Un doctor care prescrie tratamente identice pentru doi indivizi și se așteaptă la rezultate identice,…
  • AFORISME
    22.04.2012 - 2 Comments
    --> CITATE DIN OAMENI CELEBRI  - Ai grijă când citești o carte pentru sănătate. Poți muri din cauza unei simple greșeli de tipar. Mark Twain - Cercetarea științifică…
  • 10 random facts - part 6
    23.01.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Corpul tău este cel mai vulnerabil între orele 3:00-4:00 AM. Acesta este momentul când majoritatea oamenilor mor în somn. 2.…
  • David Icke - Cum eradicăm o boală?
    09.09.2012 - 4 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} 800x600 Normal 0 …
  • 7 beneficii pentru sănătate pe care ți le pot aduce îmbrățișările regulate
    23.12.2022 - 0 Comments
    Un terapeut de familie american, Virginia Satir, a afirmat că avem nevoie de 4 îmbrățișări pe zi pentru supraviețuire, de 8 îmbrățișări pe zi pentru întreținere și de 12 îmbrățișări pe zi pentru…
  • Civilizația de sub Marea Neagră + documentar (RO)
    03.02.2013 - 13 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CIVILIZAȚIA DE SUB MAREA NEAGRĂ Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale cărui metode, deşi…
  • 25 de trucuri pentru Windows 11 pe care trebuie să le știți
    15.08.2023 - 0 Comments
    Personalizați-vă experiența Windows, aflați despre cele mai bune caracteristici noi și asigurați-vă că profitați la maximum de sistemul de operare desktop cu aceste sfaturi din interior.Dacă faceți…
  • Rețete culinare - Pască de griș
    08.04.2012 - 0 Comments
    PASCĂ DE GRIŞ Ingrediente - 1 kg brânză dulce de vaci - 6 ouă - 200 g unt - 1 cană zahăr - ½ plic praf de copt - 10 linguri rase griș - vanilie, stafide Preparare Se amestecă…
  • Rețete culinare - Mâncare de ardei cu vinete și coriandru
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> MÂNCARE DE ARDEI CU VINETE ȘI CORIANDRU Ingrediente - trei ardei grași - o vânătă - doi căței de usturoi - un ardei iute - o ceapă - ulei - frunze de coriandru - sare,…
  • Invenții în pregătire (slideshow)
    27.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Invenții aproape inventate... (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});
  • Scarlat Demetrescu - scrieri ezoterice
    22.04.2012 - 0 Comments
    --> SCARLAT DEMETRESCU - scrieri ezoterice Scarlat Demetrescu s-a născut în Bucureşti, la 26 iulie 1872. A absolvit Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, devenind profesor de…
  • RELIGULOUS - documentar (RO)
    09.07.2012 - 0 Comments
    --> RELIGULOUS „Religiozitatea nu este ceva în care să crezi - este un fapt care trebuie trăit, experimentat; ea nu este o credință pe care să o ai în minte, ci o cunoaștere a…
  • Eliberarea creativității: Puterea transformatoare a LEGO în dezvoltarea copiilor
    06.05.2024 - 0 Comments
    În peisajul colorat al copilăriei, puține jucării au farmecul durabil și potențialul educațional al LEGO. Aceste cărămizi umile care se întrepătrund au traversat generațiile, captivând mințile tinere…
  • 19 fapte amuzante din filme
    15.09.2015 - 2 Comments
    1. Nimeni nu folosește toaleta în filme. Niciodată! În afară de cazul în care e o comedie. 2. Întrerupătoarele de lumini din filme fac zgomote puternice. 3. Dacă ești împușcat în mână sau în…
  • Jurisprudența romanțată din Evul Mediu
    29.03.2016 - 0 Comments
    JURISPRUDENȚĂ ROMANȚATĂ DIN EVUL MEDIU E greu să acordezi barocul cu romanticul. Totuși, nu pot caracteriza altfel grupul de juriști care s-a format la începutul secolului al XVIII-lea în jurul…
  • Dieta vieții - eBook
    07.04.2012 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "4840204453"; google_ad_width = 336; google_ad_height = 280; VITALITATEA ALIMENTELOR Dacă abatoarele ar…
  • 15 fapte interesante despre Islanda
    12.07.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Când Stalin a murit, pe 5 martie 1953, majoritatea islandezilor l-au jelit ca pe un erou. 2. Leifur Eiríksson a descoperit…
  • 10 mituri comune și concepții greșite despre Universul nostru
    11.02.2023 - 0 Comments
    Aproape toată lumea a privit cerul nopții și s-a minunat de imensitatea spațiului, meditând la misterele acestei ultime frontiere. Dar filmele, emisiunile TV și cărțile au condus la unele presupuneri…
  • Interviu cu Nikola Tesla + VIDEO (RO)
    26.08.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); INTERVIU CU NIKOLA TESLA REALIZAT PENTRU REVISTA „IMMORTALITY” ÎN ANUL 1899,   ÎN LABORATORUL SĂU DIN COLORADO SPRINGS -…
  • Mesajul dr. Gabriel Cousens privind implementarea Codex Alimentarius + documentare
    19.09.2012 - 0 Comments
    --> MESAJUL DOCTORULUI GABRIEL COUSENS PRIVIND IMPLEMENTAREA CODEX ALIMENTARIUS Gabriel Cousens (n. 1943) este doctor în medicină și a studiat psihiatria la Universitatea…
  • Un misterios obiect gigantic a ajuns pe o plajă izolată din Australia
    22.07.2023 - 0 Comments
    Un obiect metalic masiv găsit în derivă în largul unei plaje îndepărtate din Australia de Vest este învăluit în mister, în timp ce oficialii încearcă să afle de unde provine.Poliția a supravegheat…
  • Rețete culinare - Negresă
    09.04.2012 - 0 Comments
    NEGRESĂ Ingrediente 4 ouă 1/2 pahar lapte 4 linguri cacao 1 pachet unt sau margarină 1 pahar și jumătate făină 1 linguriță bicarbonat de sodiu sau praf de copt arome: rom sau…
  • 50 de poze capturate exact la momentul potrivit - PARTEA 2
    08.03.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CLICK AICI PENTRU PARTEA…
  • 5 îmbunătățiri ușoare pentru locuința ta
    03.06.2023 - 0 Comments
    Dacă locuința dvs. începe să pară veche, este timpul să o actualizați. Îmbunătățirile aduse casei nu trebuie să fie costisitoare sau să necesite multă muncă pentru a avea un impact. Există o mulțime…
  • Aparatul de ras cu laser! O tehnologie nouă care va face bărbieritul mai ușor + VIDEO
    08.10.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Aparatul de ras Skarp Razor este acum aici pentru a revoluționa rasul, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Folosind această nouă…
  • Oul și sănătatea
    28.03.2012 - 1 Comments
    --> OUL ŞI SĂNĂTATEA   Unul dintre miturile despre alimentaţie: oul este un aliment toxic şi, consumat frecvent, duce la creşterea colesterolului şi la dureri de ficat. Fals!…
  • Dr. Călin Mărginean - Vin vremuri „negre” pentru sănătatea noastră
    20.08.2013 - 8 Comments
    --> VIN VREMURI „NEGRE” PENTRU SĂNĂTATEA NOASTRĂ! MERITĂ ÎNSĂ SĂ... PROFITĂM DIN PLIN DE ELE Dr. Călin Mărginean Dragi prieteni, a sosit în sfârșit vara, anotimpul meu preferat; și…
  • Secretele longevității
    18.12.2013 - 3 Comments
    --> SECRETELE LONGEVITĂȚII ÎMPĂRTĂȘITE DE OAMENI CARE AU DEPĂȘIT SUTA DE ANI Jeanne Louise Calment - 122 ani Jeanne Louise…
  • Vindecarea cancerului cu bicarbonat de sodiu + VIDEO (RO)
    13.04.2012 - 4 Comments
    --> VINDECAREA CANCERULUI CU BICARBONAT DE SODIU Întotdeauna mi-a plăcut o soluţie simplă la o problemă aparent complicată. Nu dărâmi casa pentru a repara o ţeavă spartă. E clar că…
  • 6 moduri incredibile prin care ciocolata îți poate salva pielea
    28.12.2022 - 0 Comments
    Poate că nu vă vine să credeți, dar una dintre cele mai vinovate plăceri ale vieții s-ar putea să vă facă mult mai bine decât vă dați seama. Ciocolata este de obicei considerată un răsfăț obraznic,…
  • Terapia cu semințe
    18.07.2016 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); TERAPIA CU SEMINŢE Seminţele fructelor şi legumelor sunt adevărate medicamente naturale. Statisticile spun că românii ronţăie mai…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *