Unde, când, cum și cât trebuie să mâncăm

UNDE, CÂND, CUM ȘI CÂT TREBUIE SĂ MÂNCĂM

Atitudinea omului în fața actului nutrițional, adică felul în care ne comportăm la masă, este cât se poate de individualizată, constituind rezultatul adaptării fiecărei persoane la condițiile impuse de educația, atât civică (de la grădiniță și școală), cât și (mai ales) de cea din familie. După expresia populară „Câte bordeie, atâtea obiceie”, înțelegem că fiecare casă are amprenta ei educațională, a familiei și a modului în care se manifestă membrii ei la masă. Cel puțin așa era odată, când obiceiurile beneficiau de mai multă tihnă și lucrurile era mai așezate.

Pe măsura dezvoltării așa-zisei „civilizații” în viața socială și sub impactul politic, social și economic al momentului, tihna familiei s-a redus, până la dispariție. În fapt, întreaga viață familială s-a destrămat, ca urmare a noului comandament apărut în lumea civilizată: Time is money! Timpul înseamnă bani! Masa, care odinioară era o problemă de familie, cu ritualul ei, ce-i unea pe toți, a rămas o amintire romantică. Fiecare membru al familiei, presat de timp, mănâncă în grabă, separat, la ora pe care i-o permite noul comandament socio-economic. La țară, cel puțin acolo unde „civilizația” industrială se manifestă mai puțin direct, încă mai există o oarecare tihnă, o regulă, numai că satele s-au cam depopulat. Civilizația industrială, care trebuie să fie neapărat urbană, absoarbe tot, umflând orașele din ce în ce mai mult, ca niște baloane, împingându-le în destinul cețos al megalopolisurilor.

Deci primul mod în care omul modern își satisface nevoia de hrană este graba. El pleacă dimineața de acasă încă mestecând, iar când se înapoiază de la munca lui (care mai mult ca sigur nu-i aduce satisfacții), obosit și enervat de tramvaie, se așează direct la masă, mâncând tot în grabă, pentru că-i chiorăie mațele, și de acum, până la plecarea lui pe alt tărâm, are graba în sânge. În fapt, întreaga lui fiziologie este dominată de grabă, deci de încordare și crispare. Mai apare însă al doilea element: teama. Omului modern îi e teamă că nu poate termina la timp ce a început, că pierde bani, că pierde serviciul și, din păcate pentru mulți, că nu mai are ce mânca mâine. Această frică permanentă are un impact negativ asupra sănătății lui. Educația actuală privind modul de comportare la masă ține mai mult de elementul igienic - spălatul mâinilor - și de eleganța gestului în timpul mâncatului: să nu plescăi, să nu sorbi etc.

Cum trebuie să mâncăm?

Neîndoielnic, prima regulă, aș spune fundamentală, trebuie să fie tihna. Orice probleme ar avea omul, când se așează la masă, timpul trebuie să înceteze să mai existe. Tihnă înseamnă relaxare. Nu vă așezați la masă enervați sau obosiți. Și într-un caz și în celălalt, oricât v-ar fi de foame, trebuie mai întâi să stați întinși pe pat sau canapea 10-15 minute cu ochii închiși, încercând să retrăiți în gând un moment fericit al vieții voastre de până atunci. Cine are posibilitatea, să asculte în surdină o muzică plăcută. După ce v-ați relaxat, așezați-vă la masă și mestecaţi liniştit, de cel puţin 30 de ori (preferabil de la 50 la 150 de ori) fiecare dumicat, până ce acesta devine omogen şi aproape lichid. Eliberarea energiilor subtile, superioare, din alimente nu se face decât într-o astfel de fază.

Importanța mestecatului îndelung a fost bine receptată și de „macrobiotici”, care i-au acordat locul cuvenit. Lino Stanchich, autorul lucrării Power Eating Program, cu subtitlul You are how you eat (Ești așa cum mănânci) evidențiază cel mai bine importanța acestui act, așa că am considerat necesar să redau pasajul din introducerea la această carte:

„În 1943, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, tatăl meu, Antonio Stanchich, a fost luat prizonier de nemți în Grecia și dus într-un lagăr din Germania. Lagărul era în legătură cu o uzină pentru care prizonierii trebuiau să muncească din greu. Iarna, vremea era rece. Barăcile erau neîncălzite, îmbrăcămintea necorespunzătoare, iar mâncarea, sub standarde. Tatăl meu mi-a spus: «Eram înfrigurat și înfometat tot timpul». Dimineața, tata primea o ceașcă de cafea de cicoare și o felie de pâine. La prânz și seara i se dădea un castron cu supă. Supa era făcută din cartofi, câteva legume, câteva grăunțe de cereale sau mazăre și rar o bucățică de carne. Oamenii mureau zilnic de inaniție. În timpul lunilor reci de iarnă, numărul morților ca urmare la expunerea la frig creștea considerabil. Viața în lagăr era o permanentă luptă pentru supraviețuire. Atunci tatăl meu a făcut o descoperire care i-a salvat viața. Când îi era sete, el reținea apa în gură în mod instinctiv și o mesteca până se încălzea, înainte de a o înghiți. O mesteca de regulă de 10-15 ori. Într-o zi, când apa era foarte rece, a mestecat-o de 50 de ori! În afară de faptul că-i potolea setea, apa părea să-i dea energie. La început a crezut că este imaginația lui, dar după mai multe experimentări, a tras concluzia că într-adevăr, mestecatul apei de 50 de ori îi dădea mai multă energie. A rămas uimit. Cum putea apa rece să-i dea energie?

Tatăl meu a făcut un experiment. La început, a mestecat de 50 de ori o înghițitură de mâncare, apoi de 75 de ori, apoi de 100, 150, 200 și chiar 300 de ori. Mi-a spus că numărul magic de mestecături era de 150 şi că de la acest număr în sus, oricât ar fi continuat, energia lui nu mai înregistra vreo creştere. Adesea avea prea puțin timp pentru mestecat. Dimineața, masa dura o jumătate de oră. La prânz, masa era de o oră, dar cina era «oricât de lungă doream».

Tehnica pe care a dezvoltat-o tatăl meu era simplă. El lua în gură câte o lingură de lichid sau solid și număra mestecatul fiecărei înghițituri. A împărtășit metoda și prietenilor lui. Aceștia au crezut că mestecatul de 10-20 de ori era suficient, dar doi dintre ei s-au alăturat tatălui meu, aplicându-i procedeul. Ambii au tras concluzia că această tehnică le dă mai multă energie, simțindu-se mai puțin înfometați și înfrigurați.

După doi ani de lagăr, în 1945, prizonierii au fost eliberați de armata americană, iar câteva luni mai târziu, tatăl meu se afla acasă, la Rijca, în Iugoslavia. Era scheletic, dar sănătos. Din grupul lui de 32 de oameni, câți fuseseră în lagăr, numai trei au supraviețuit. Aceștia erau tatăl meu și cei doi prieteni care practicaseră mestecatul îndelung.

Un an mai târziu, cu ocazia unui picnic cu familia, tata mi-a împărtășit experiența lui din lagăr. El își atribuie supraviețuirea tehnicii mestecatului. Și-a încheiat povestea spunându-mi: «Dacă vreodată ești slăbit, înfrigurat sau bolnav, mestecă fiecare înghițitură de 150 de ori».”

În continuare, autorul povestește cum a avut ocazia să aplice personal tehnica tatălui său, câțiva ani mai târziu, când el însuși a fost închis pentru încercarea de a fugi din țară spre Statele Unite. Și cu același succes.

Dar care sunt consecințele mâncatului în grabă, fără o mestecare suficientă a dumicatului, enervați sau obosiți? Un prim efect este aerofagia, adică înghițirea, odată cu mâncarea, de aer, care va mări pungile de aer din zona stomacală. Aceste pungi, care au un rol asemănător cu pernele de aer de la autovehicule, dacă sunt umflate peste normal, apasă ficatul, determinând grețuri sau alte neplăceri și stingherind funcționarea acestui important organ curățitor de otrăvuri. Sau apasă asupra inimii, pe care o fac să bată mai repede, dând naștere neplăcutelor palpitații.

Un șir întreg de alte stări negative, directe și indirecte (dar cu bătaie lungă) sunt consecința absorbției defectuoase a hranei. După cum se știe, în alcătuirea sistemului nervos uman, în afara sistemului nervos central, voluntar, există, legat de acesta, sistemul nervos vegetativ sau periferic, care funcționează autonom, fără să „conștientizeze” primului sistem. Din această cauză, el a mai fost numit sistemul nervos „visceral”, adică al organelor interne, al automatismului, al ciberneticului uman. Sistemul nervos vegetativ este constituit din două subsisteme: subsistemul nervos simpatic și subsistemul nervos parasimpatic (numit și vag). Ceea ce unul contractă, celălalt dilată, ceea ce unul activează, celălalt inhibă. Când omul este liniștit, între aceste două subsisteme nervoase există un echilibru perfect. Când omul este enervat, încordat, crispat, echilibrul este deranjat. Unele organe vor funcționa prea intens și prea repede, altele insuficient și prea lent; întregul sistem „cibernetic” al organismului este deranjat. Întrucât sistemul endocrin este și el perturbat, unele glande secretând prea mult, altele prea puțin, dezechilibrul se amplifică. Dacă, în aceste condiții, omul introduce în organismul său hrană, ca urmare a deranjamentului general neurovegetativ, digestia se va desfășura anapoda: secreția salivei, a sucului gastric, a sucurilor intestinale, se va face prea intens sau prea puțin. Acum se semnează polițele pentru viitoarele ulcere gastrice și duodenale, enterite, pancreatite și diabet. Dar valul chimismului perturbat în aceste funcții va afecta și ficatul și rinichii. Mișcările și anti-mișcările intestinale (peristaltismul și antiperistaltismul) vor funcționa și ele prea intens sau prea slab, prea repede sau prea lent. Consecința: diareea sau, din contră, constipația.

Lumea trebuie să înţeleagă foarte bine că pentru acelaşi aliment introdus în organism, prelucrarea şi absorbţia lui pot diferi enorm, în funcţie de starea sistemului nervos vegetativ al persoanei la momentul respectiv. O stare calmă duce la cel mai bun randament în absorbția lui și la un minim de deșeuri rezultate din procesul digestiv-absorbativ. După cum e de așteptat, o stare de enervare, agitație, crispare, duce la cel mai slab randament de absorbție a alimentului și la cel mai mare volum de deșeuri. Cum organele depurative, excretoare, de eliminare a deșeurilor, sunt proiectate pentru un anumit nivel al acestora, și cum și ele sunt cuprinse de perturbarea generală a sistemului de comandă, deșeurile rămase în organism sunt plimbate în tot ce este lichid – sânge, limfă etc. – perturbând și sistemul imunitar și pe cel nervos central, generând amețeli, dureri de cap etc. Deci nerespectarea tihnei la masă nu este numai un act dăunător, ci și o afacere proastă! Se reduce valoarea economică a alimentelor, care, după cum toți știm, sunt din ce în ce mai scumpe. În fine, o altă consecință puțin cunoscută: graba sau (și) starea tensionată determină înghițirea dumicatului insuficient mestecat, înainte de eliberarea energiilor subtile cuprinse în el, deoarece aceasta se realizează numai după distrugerea completă a texturii alimentului, iar absorbția energiilor se face sublingual (ca la medicamentele homeopatice) și prin cerul gurii.

Două ultime observații importante:

1. În situația în care nu reușești, dintr-un motiv care te depășește, să realizezi condiția de tihnă necesară, mai bine sari peste masa respectivă. Este mai profitabil din toate punctele de vedere!

2. Nu încălca tihna necesară actului nutrițional, chiar dacă n-ai de mâncat decât o felie de pâine! Mâncatul în grabă şi în condiţii improprii reprezintă semnarea poliţelor diferitelor boli şi o investiţie economică proastă! Și nu numai corpul fizic este în pierdere, ci întreaga fiinţă, pentru că-ţi privezi corpurile subtile de absorbţia de energie – sursa de viaţă stocată în alimente, aceasta fiind eliberată, după cum am văzut, numai după o masticaţie îndelungată.

Unde trebuie să mâncăm?

Locul unde mâncăm este condiționat de atitudinea noastră față de actul hrănirii. Dacă noi îl considerăm un act banal, o formalitate de refacere a energiei consumate, un simplu act fiziologic față de care n-avem nicio responsabilitate, situându-ne de bună voie la nivel animalic, atunci întrebarea de mai sus nu-și mai are rostul. Dar dacă înțelegem natura lui divină, vom alege cea mai bună încăpere, ca însorire, aerisire și aspect, adică un cadru care să corespundă asigurării tihnei. Cine are posibilitatea, în anotimpurile calde, să aleagă un loc în grădină, la umbra unui copac. Cine a reușit să se rupă definitiv și irevocabil de animalitate în actul nutrițional, va găsi locul corespunzător, chiar dacă, obligat de situația reală, va trebui să facă acest lucru în imaginația lui. Oricum ar fi, locul ales trebuie să contribuie la asigurarea liniștii necesare.

Când trebuie să mâncăm?

Poate că unele persoane se vor mira de stupiditatea întrebării. Auzi vorbă! Mănânci când ți-e foame! Și, mai ales, când poți! Din nefericire, problema nu-i așa de simplă, dacă ținem seama că omul este dependent de legile naturii și nu invers! Acum se știe că tot ce este viu este supus unor bioritmuri, cicluri legate de marile energii ale Universului. Bioritmul de 23 de zile pentru corpul fizic, de 28 de zile pentru corpul astral-emoțional și de 33 de zile pentru corpurile mentale sunt bine cunoscute. Ceea ce noi am aflat recent, era cunoscut în daoism de mii de ani: fiecare organ, are un maxim funcțional. Dacă se ține seama de aceasta, timpul cel mai potrivit pentru mâncat este între orele 12:00 și 13:00 pentru prima masă și 18:00-20:00 pentru cea de-a doua. De aici, rezultă că mâncatul de dimineață, faimosul mic dejun, este o mare eroare, cu consecințe dintre cele mai negative: activitatea depurativă, de eliminare a deşeurilor este oprită sau mult încetinită tocmai la vremea maximului său energetic și obligată să se realizeze cu mare pierdere de randament. Dacă prima masă este luată între orele 12:00 și 13:00, organismul va funcționa cu randamentul maxim în activitatea depurativă, găsind sistemul digestiv odihnit. Masa fiind terminată la ora 13:00, când începe activitatea maximă a intestinului subțire, adică a absorbției intestinale, aceasta se va fac, de asemenea, cu randament maxim.

De câte ori trebuie să mâncăm?

Din observațiile expuse în paragraful anterior, rezultă că numărul meselor recomandate este de 2, una între orele 12:00 și 13:00, și cea de-a doua între orele 19:00 și 20:00. Cu mulți ani în urmă, la primele mele contacte cu macrobiotica – care înseamnă nutriție de viață lungă, sistemul nutrițional predominant în Extremul Orient – am aflat cu mirare că există un raport direct între numărul de mese și numărul de ore de somn necesare în 24 de ore. Astfel: la 3 mese pe zi (normalul civilizației moderne) corespunde un necesar de 8 ore de somn, la două mese pe zi, un necesar de 6-7 ore de somn, iar la o singură masă pe zi, 4-5 ore de somn în 24 ore! Faptul mi-a părut ridicol, și totuși era menționat în toate conferințele despre alimentația macrobiotică. Când, ulterior, am adâncit problema nutrițională, aflând că la alimentația practicată de majoritatea semenilor, adică omnivoră, cu predominanță carnivoră, consumul total de energie la numărul normal de 3 mese pe zi este de peste 65%, mirarea mea a dispărut.

Cât trebuie să mâncăm?

Este, de asemenea, o întrebare care ar putea părea ridicolă. Și aceasta, din simplul motiv că este extrem de dificil să convingi o societate umană obsedată de bucuria burții că pentru sănătatea ei e bine să se ridice de la masă încă ușor flămând, decât prea sătul. Ar trebui să fie clar pentru oricine că supraîncărcarea stomacului poate produce dificultăți în funcționarea întregului tract digestiv, și aceasta atât prin efect mecanic, cât și biochimic. Oare câte dispepsii n-au drept cauză mâncatul lacom și supraîncărcarea stomacului?

Ce alte condiţii comportamentale mai trebuie îndeplinite în cadrul actului nutriţional?

- Să nu se fumeze. Încăperea în care se ia masa trebuie să fie bine aerisită. Fumătorii trebuie să se abțină de la fumat, măcar cu o oră înainte să mănânce și încă două ore după masă. Ce se întâmplă dacă se fumează în acest timp? Cam cu o oră înainte de masă, activitatea salivară se intensifică (ca urmare a unui reflex condiționat). Puterea de dizolvare a nicotinei și a gudroanelor de către salivă este imensă. Din această cauză, cantitatea de nicotină și celelalte otrăvuri își măresc concentrația în salivă, fiind apoi înghițite. Majoritatea acestor substanțe au și efecte spastice, de încordare, de iritare și dezechilibrare a sistemului neurovegetativ. Fumatul nu face decât să grăbească producerea de gastrită, ulcer, cancer. Deoarece digestia începe încă din timpul mesei, practic, după primele înghițituri, și durează 6-8 ore, în funcție de natura alimentelor ingerate, dar are amplitudinea cea mai mare în primele două ore, este imperios necesar ca fumătorul, măcar în aceste două ore de după masă să se abțină de la fumat.

- În timpul mesei nu trebuie să se vorbească. În afară de faptul că există oricând pericolul de înecare prin pătrunderea de fragmente din bolul alimentar în trahee, o primă consecință este aerofagia, adică înghițirea de aer, cu efectele menționate mai sus. Vorbitul în timpul mesei distrage atenția de la autosupravegherea mestecatului și distorsionează respirația, care trebuie să se desfășoare nestingherit, pentru asigurarea oxigenului necesar. Vorbitul în timpul mesei este cea mai răspândită atitudine greșită față de actul nutrițional. Mesele de afaceri și festinurile sunt aberații din punct de vedere nutrițional. În fapt, orice masă,  indiferent de obiectivul ei (nuntă, botez, înmormântare, parastas etc.) este o manifestare eronată, dacă în timpul mâncatului nu se face liniște. Faptul că aceste mese sunt ocazionale sau chiar unice, nu înseamnă că ele trebuie să capete derogare de la caracterul sacru al hrănirii. Deci, fie că masa este luată de unul singur, fie în colectiv, ea trebuie să se desfășoare în tăcere, cu întreaga ființă acordată la divin, pentru absorbția integrală a darurilor sale, și abia apoi se va da atenția cuvenită motivului de sărbătoare.

- La masă nu trebuie să se citească ziarul sau orice altceva. Ar fi o distragere a atenției de la alimentarea corectă, având efectele nedorite menționate mai sus.

- În afara mesei de prânz şi a celei de seară, nu trebuie să se mănânce nimic. Orice ciugulire, oricât de neînsemnată, în afara meselor, este dăunătoare, chiar dacă este vorba de o bomboană. Oricât de perfectă ar fi mașina umană, ea nu poate aprecia exact câtă mâncare vei consuma la ciugulitul respectiv. Cum sucurile salivare și gastrice încep a fi secretate cu puțin înaintea introducerii alimentelor în tubul digestiv (excepție fac mesele la oră regulată, care au creat un reflex condiționat) acestea vor fi secretate (fiind înșelate) în cantitate mai mare decât necesarul digerării îmbucăturii respective; cum stomacul se va goli în scurt timp, excesul de suc gastric, acid, va irita mucoasa gastroduodenală, având consecințe ușor de prevăzut.

- În timpul mesei nu se ascultă radioul și nu se privește la televizor. Nu trebuie să intervină niciun element sonor sau vizual care ar putea deranja comunicarea noastră rezonantă cu divinul.

- În timpul mesei trebuie eliminat orice gând și sentiment negativ. Pentru a înțelege mai bine necesitatea acestei condiții, este necesar să aduc o explicație: Sentimentele negative ale unei persoane atrag sentimentele negative ale altor persoane, gândurile ei negative atrag alte gânduri negative. Într-o asemenea situație, o persoană cuplată negativ mental și/sau emoțional nu va mai putea obține comuniunea cu divinul, care are, firește, polaritatea + supremă.

Cum trebuie să fie masa la care mâncăm?

Oricât de sărăcăcioasă ar fi o masă, atât din punct de vedere al mobilei, cât și al mâncării puse pe ea, aceasta se poate prezenta cu demnitate sărbătorească, cu respect al sacrului, așezând pe ea o față de masă simplă, curată, pe care să se afle o cană cu o floare de câmp sau un mic ghiveci cu o plantă, înflorită sau nu. Ceea ce trebuie să predomine este curățenia, simplitatea și iubirea. Într-un astfel de cadru ambiental, și o felie de pâine capătă o semnificație deosebită.

Sursa: Radu Ilie Mânecuță, Nutriția omului - act sacru, Ed. Orfeu, 2000