Ce sunt copiii indigo?

CE SUNT COPIII INDIGO?

Termenul de „copil indigo” a fost creat de specialista în parapsihologie Nancy Ann Tappe, din Statele Unite. Ea a clasificat tipurile de personalitate ale oamenilor după culoarea aurei lor – câmpul energetic care înconjoară corpul fizic al tuturor ființelor, oameni, animale și chiar plante. În cartea sa, „Cum să ne înţelegem viaţa prin culori” (Understanding Your Life Through Colors), apărută în 1982, Nancy Tappe spune că, în general, în fiecare epocă, aura oamenilor are o culoare preponderentă. De pildă, acum, majoritatea adulţilor au o aură de culoare albastră sau violet, aceste culori fiind caracteristica acestei epoci de tranziție, numită „epoca violet”. Următoarea epocă, cea în care umanitatea se pregătește să intre, va fi „epoca indigo”, în care oamenii vor avea o aură predominant indigo. Aceasta va fi o lume a adevărului spiritual, caracterizată de reînvierea conștiinței divine a întregii umanități.

Potrivit lui Nancy Tappe, fenomenul indigo este caracterizat drept una dintre cele mai incitante schimbări ale naturii umane care a fost vreodată înregistrată de umanitate. Eticheta de „indigo” definește tiparul energetic și comportamental existent la mulți dintre copiii născuţi în ultimii 10 ani. Acest fenomen se petrece la nivel global şi, până la urmă, persoanele indigo vor înlocui toate persoanele cu celelalte culori ale aurei.

Când sunt mici, copiii indigo sunt uşor de recunoscut. Au ochii mari și privirea limpede. Sunt precoce, extrem de inteligenţi, având un IQ de peste 140, o memorie ieșită din comun şi o puternică tendință de a trăi după cum le dictează instinctul, neacceptând ideea de autoritate absolută. Aceşti copii ai noului mileniu sunt suflete sensibile, dotate cu un nivel înalt de conştiinţă, care au venit aici pentru a ajuta la schimbarea vibraţiei noastre. Ei reprezintă un salt în evoluția conștiinței umane, sunt puntea noastră spre viitor. De fapt, se observă că, pe măsură ce câmpul magnetic al pământului se schimbă, tot mai mulți oameni au tendința de a-și crește abilitățile psihice.

Copiii indigo se nasc cu capacități paranormale, de exemplu aceea de a vindeca prin puterea minţii boli cărora medicina modernă nu le-a găsit încă leacul, dar și altele, mult mai spectaculoase, cum ar fi aflarea conținutului unei cărți prin răsfoirea ei timp de câteva secunde. Urmăriți aici un scurt video, în care mai mulți copii japonezi fac asta: http://www.trilulilu.ro/video-diverse/copiii-indigo-astazi. Veți rămâne cu gura căscată.

Copiii indigo sunt capabili să vadă viitorul şi cunosc trecutul omenirii şi al Pământului, fără ca cineva să le fi vorbit vreodată despre asta. Sunt extraordinar de talentaţi. Scriu, citesc, pictează și cântă din primii ani de viață și își însușesc cu mare ușurință științele exacte. Înţeleg lucruri pe care adulţii nu reuşesc să le desluşească, judecă matur, cântărind atent fiecare situaţie și sunt capabili să ia cele mai înţelepte decizii. Ei spun că au mai trăit și pe o altă planetă și că în această viaţă au o misiune crucială: aceea de a schimba lumea. Despre ei, se spune că sunt reprezentanţii noii rase umane – copiii viitorului, copiii indigo!

Autorul german Jan van Helsing, ale cărui cărți cu subiecte neconvenționale, dar foarte interesante, au fost traduse și în limba română, arată în lucrarea sa, Sănu atingi această carte, inteligența, cunoștințele, profunzimea de gândire și abilitățile surprinzătoare ale câtorva dintre acești copii indigo. Ne-a atras atenția în mod deosebit felul în care un tânăr indigo vede entitatea cosmică, divină, pe care noi, oamenii, o numim Dumnezeu, și la care ne raportăm:

«Din câte știu eu, toate religiile de pe pământ, cu o singură excepție, manifestă venerație și frică față de ființa supremă. Oamenii se tem de ea, merg în genunchi, se roagă și o imploră să-i ajute sau să-i ierte. În doctrina a două religii se regăsește chiar un Dumnezeu răzbunător, care te trimite fie în cer, fie în infern. Oamenii acestor religii, plecându-și capetele, venerează un Dumnezeu atotputernic și discreționar, un stăpân absolut.

Poporul meu, dimpotrivă, nu se teme de Creator (noi îl numim „străbun”). Iar acest „Dumnezeu” al nostru – ca să rămânem la această noțiune – este un Dumnezeu iubitor, vesel, care se bucură atunci când copiilor lui le merge bine. Este un Dumnezeu mândru de creaturile lui. Dumnezeul nostru vrea ca făpturile pe care le-a creat, copiii lui, să fie demni, nu să se târască în genunchi în fața lui. Vor oare părinții să le cadă copiii în genunchi, să se tânguie și să se roage de ei? În mod sigur, nu! Fiecare părinte încearcă să transmită copilului său ce e mai bun, tot ce a acumulat el ca experiență de viață de-a lungul anilor. Și, povestindu-i copilului viața lui, prin ce a trecut, încearcă să-l protejeze de experiențele neplăcute, care l-ar face nefericit.

Ca părinte, îi spui copilului tău: „Fii sincer, ca să mă poți privi în ochi. Vreau să fiu mândru de tine”. De aceea, oamenii de pe planeta mea au un principiu: nu ne plecăm capetele în fața lui Dumnezeu, deoarece el vrea să vadă că suntem demni, cinstiți și curajoși. De aceea nu ne plecăm capetele nici în fața vreunui dușman și nici în cadrul vreunei religii. Dumnezeu vrea să aibă în fața lui ființe verticale, care-și asumă răspunderea pentru faptele lor. Dumnezeul nostru vrea să fie mândru de creația lui, pentru ca atunci când o privește, să poată spune că e reușită.

Bineînțeles că Dumnezeul nostru îi iubește și pe cei slabi, așa cum părinții își iubesc și copilul firav. Și cu atât mai mult se bucură el de cei care, propunându-și o țintă, acceptă greutățile, încearcă să-și facă datoria, riscă și iau viața în piept.

Dumnezeul nostru este o ființă plină de iubire, de bucurie, care ia parte la viață, este interesat de experiențele tuturor ființelor și mândru de deschizătorii de drumuri, de oamenii care au devenit conștienți de ei înșiși, de cei care creează, și este curios să vadă cât de mult au învățat.

Vă puteți imagina cât de mâhnit ar fi Dumnezeul nostru să vadă că este doar implorat și i se cere de pomană? Imaginați-vă mai bine că vă adresați lui Dumnezeu și-i spuneți: „Privește ce-am realizat în viața mea! Ești mândru de mine?”, așa cum i-ar spune un copil tatălui său, după ce a meșterit ceva.

Dumnezeul nostru nu vrea ca copiii lui să se teamă de el, deoarece nu există niciun motiv pentru asta. El își iubește creația, iubește oamenii. Și, la rândul lui, și-ar dori să fie iubit, la fel cum părinții ar vrea să fie iubiți de copiii lor.»