9/11 - Mărturia șocantă a unui fost pilot CIA


9/11 - MĂRTURIA ȘOCANTĂ A UNUI FOST PILOT CIA 
TURNURILE GEMENE NU AU FOST LOVITE DE AVIOANE REALE

Chiar dacă au trecut 14 ani de la atentatul asupra World Trade Center din New York, discuțiile pe marginea tragicului eveniment sunt departe de a se fi stins. Într-o declarație sub jurământ, un fost pilot CIA afirmă că, din punct de vedere fizic, este imposibil ca două avioane Boeing 767 să fi lovit şi distrus turnurile gemene în 11 septembrie 2001, cu atât mai puțin pilotate de persoane neexperimentate. John Lear – fiul lui Bill Lear, inventatorul bombardierului Learjet – având o vastă experienţă ca pilot şi instructor de zbor, a ajuns la această concluzie analizând cu luciditate datele oficiale ale atentatului.


Piloții avioanelor Boeing care au efectuat zborurile AA11 şi UA175 au fost, conform afirmaţiilor mass-media şi autorităţilor, hijackeri fără experienţă în pilotaj. Cităm din declaraţia pe proprie răspundere a lui John Lear:

„Niciun Boeing 767 nu a lovit turnurile gemene, aşa cum în mod fraudulos au susţinut în declaraţii oficiale guvernul, mass-media, NIST (National Institute of Science and Technology – Institutul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie) şi experţii în domeniul construcţiilor.”

„Astfel de atentate nu au avut loc, deoarece, așa cum au fost descrise, sunt fizic imposibile, din următoarele motive: în cazul zborului UA175 care ar fi lovit turnul de sud, un Boeing 767 adevărat ar fi început să se telescopeze în momentul în care botul avionului ar fi lovit structura masivă din coloane de oţel cu diametrul de 14 inch (35,5 cm) la bază şi vârf şi de 39 inch (99 cm) în partea de mijloc, scrie site-ul neonnettle.com. Coada orizontală şi cea verticală s-ar fi separat instantaneu de avion, ar fi lovit coloanele de oţel şi ar fi căzut la sol. Aceste resturi nu au fost găsite. La impactul cu coloanele de oţel, motoarele şi-ar fi menţinut forma generală şi fie ar fi căzut la sol, fie ar fi fost găsite printre ruinele clădirii prăbușite.”

„Niciun Boeing 767 n-ar fi putut atinge viteza pe care declaraţiile oficiale susţin că ar fi avut-o, de 540 mile/h (aprox. 870 km/h), la 1000 de metri deasupra nivelului mării. Sistemul de ventilaţie al motorului nu este conceput să suporte la acea altitudine un volum şi o presiune a aerului corespunzătoare unei astfel de viteze.” [n.r.: La altitudinea de 8.000-12.000 de metri, la care evoluează aeronavele actuale, aerul este rarefiat, opunând o rezistență minimă înaintării avioanelor, iar temperatura lui este de cca –50° Celsius]

„Bucata de fuzelaj extern cu trei hublouri, găsită printre dărâmături, este incompatibilă cu un avion care ar fi lovit coloane din oţel de 35,5 cm, la o viteză de peste 870 km/h, aşa cum susţin autorităţile şi mass-media. În urma unui asemenea impact, fuzelajul avionului s-ar fi făcut armonică.”

„Nicio parte semnificativă a Boeingului 767 sau a motorului n-ar fi putut străpunge structura solidă, cu coloane groase de oţel a turnului, fără ca bucăţi din ea să nu fie găsite la sol.”

„Resturile rămase în urma coliziunii ar fi trebuit să conţină secţiuni masive ale Boeing-ului 767, inclusiv miezurile celor trei de motoare, având fiecare o greutate de aproximativ 4 tone, care n-ar fi avut cum să fie ascunse sau «să se piardă». Cu toate acestea, nu există nicio «urmă-probă» din aceste componente structurale masive ale vreunuia dintre cele două Boeing 767 la WTC. Dispariţia completă a celor două avioane Boeing 767 este imposibilă.”


„Presupusa coborâre în New York a avionului, cu o viteză foarte mare, pe o linie relativ dreaptă, de către un pilot novice, este puţin probabilă, din cauza dificultăţii extreme de a controla poziţia, rata şi viteza de coborâre în parametrii de zbor «controlat». E nevoie de un pilot cu înaltă calificare pentru a interpreta EFIS (displayurile electronice de zbor) şi de a folosi comenzile, inclusiv eleroanele, cârma, elevatoarele, spoilerele şi drosselii cu care piloţii hijackers, neinstruiţi, nu aveau cum să fie atât de familiarizaţi, încât să iniţieze, să menţină şi să controleze o asemenea coborâre.”

Conform declaraţiei sale sub jurământ, John Lear are peste 19.000 de ore de zbor la activ, a zburat cu peste 100 de tipuri diferite de avioane în timpul celor 40 de ani de zbor şi deţine mai multe certificate de aviator FAA decât orice alt pilot FAA certificat. Între anii 1967 şi 1983, Lear a zburat pentru CIA în misiuni secrete din Asia de Sud-Est, Europa de Est, Orientul Mijlociu şi Africa, apoi a lucrat timp de 17 ani în cadrul mai multor companii aeriene de transport de pasageri şi de marfă, ca instructor de zbor şi căpitan.

Declaraţia pe propria răspundere din care v-am oferit citatele de mai sus a fost dată pe 28 ianuarie 2014, în cadrul unui proces deschis de către Morgan Reynolds la Tribunalul SUA al Districtului de Sud, New York. În martie 2007, Reynolds, fost economist-şef în administraţia George W. Bush, a depus o cerere de corectare la Institutul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie din SUA, invocând convingerea sa, susţinută de dovezi concludente, că turnurile WTC  nu au fost lovite de avioane. Deşi „Mişcarea Adevărul Despre 9/11” a respins iniţial teoria neexistenței avioanelor, ca fiind prea bizară, după o analiză ştiinţifică şi raţională, aceasta a devenit o explicaţie acceptată, datorită probelor colectate.

Spre deosebire de orice altă formă de declaraţie, o declaraţie pe propria răspundere devine adevăr de drept în cazul în care nu este infirmată. În acest caz, guvernul american va fi obligat să admită că varianta oficială dată de Comisia 9/11 este greşită. Aceasta, deoarece Comisia de investigare a atacului asupra turnurilor WTC nu a adunat probe de la experţi în aviație sau piloţi, în perioada 2002-2004, când a efectuat cercetările.

Ideea vehiculată recent în ceea ce priveşte prăbuşirea turnurilor gemene este că, pentru a induce imaginea, s-a folosit tehnologie holografică, prezentată şi pe posturile TV, a două avioane care au intrat cu viteză în cele două turnuri, dar că acestea au fost lovite şi distruse cu o armă electromagnetică scalară, cu impuls sau de alt gen, necunoscută nouă.

Sursa: aici

Comentarii

  1. Presa nu a prea vorbit zilele astea de eveniment...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai ce sa vorbeasca? In afara de povestea oficiala cu teroristii musulmani n-au voie sa prezinte nici o alta versiune, ca risca desfiintarea.

      Ștergere
    2. asa e in democratie...!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Remedii naturale pentru memorie slăbită
    29.03.2012 - 0 Comments
    ALZHEIMER, TULBURĂRI DE MEMORIE, ÎMBĂTRÂNIRE  - REMEDII NATURALE - După vârsta maturizării, de obicei în jurul vârstei de 30 de ani, organismul începe să se deterioreze cu o rată de…
  • Zece cazuri de genocid lingvistic + VIDEO (RO)
    06.09.2013 - 0 Comments
    --> ZECE CAZURI DE GENOCID LINGVISTIC De-a lungul istoriei umanității, genocidul lingvistic a fost folosit frecvent pentru a eradica sistematic anumite limbi, dintr-un motiv sau altul.…
  • Dr. Călin Mărginean - Principalii factori care influențează apărarea corpului (VIDEO)
    23.04.2012 - 0 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} 800x600 Normal 0 …
  • Cum să ne protejăm ficatul + VIDEO
    16.04.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM SĂ NE PROTEJĂM FICATUL Dacă sunteți un om obișnuit, înseamnă că nu v-ați gândit niciodată la ficatul dumneavoastră. La urma…
  • Hotărârile Sfântului Sinod asupra francmasoneriei + documentar (RO)
    23.08.2012 - 0 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} Normal 0 21 …
  • Focaccia nu a fost creată la Roma, ci în Mesopotamia, acum 9.000 de ani!
    27.11.2024 - 0 Comments
    Un studiu realizat de cercetători de la UAB (Universitat Autonoma de Barcelona) și Universitatea La Sapienza din Roma sugerează că, în timpul neoliticului târziu, între 7000 și 5000 î.Hr.,…
  • Dr. Călin Mărginean - Carob versus Cacao (VIDEO)
    23.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});  CAROB VERSUS CACAO - O PARALELĂ ÎNTRE PUDRA DE ROŞCOVE ȘI CACAO - Dr. Călin Mărginean …
  • Educație, nu medicație... + documentar (RO)
    15.07.2012 - 0 Comments
    --> AVEM NEVOIE DE EDUCAȚIE, NU DE MEDICAȚIE Medicii ar trebui să-i înveţe pe oameni că puterea regeneratoare nu-şi are izvorul în medicamente, ci în forţele vitale ale…
  • 30 de trucuri folositoare pentru pantofi frumoși și picioare fericite
    02.07.2019 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Pantofii sunt unul din lucrurile pe care le folosim cel mai des, deci e absolut esențial ca ei sa fie comozi. Uneori, poți chiar tu să…
  • Pisica și câinele acesta adoră să călătorească împreună, iar fotografiile lor sunt absolut epice (FOTO)
    27.11.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Pasionații excursioniști Cynthia Bennett și prietenul ei l-au adoptat pe Henry, câinele, în 2014. Inițial, Bennett urma să aleagă un metis de…
  • Gândul - arhitectul destinului + VIDEO (RO) + documentar (RO)
    12.05.2013 - 0 Comments
    --> GÂNDUL - ARHITECTUL DESTINULUI Ești astăzi unde te-au adus gândurile tale; vei fi mâine unde te vor duce gândurile tale. James Allen, filozof britanic (1864-1912) Fiecare gând…
  • USTUROIUL alungă vampirii… şi nu numai
    03.04.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); USTUROIUL alungă vampirii… şi nu numai Cura de usturoi distruge celulele canceroase, stopează tumorile maligne şi ţine în…
  • Vitamina D - activatorul sistemului imunitar
    02.08.2016 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VITAMINA D - ACTIVATORUL SISTEMULUI IMUNITAR - Vitamina D sau calciferolul este o vitamină liposolubilă, cunoscută și ca…
  • Trei diete antice care sunt încă populare astăzi + VIDEO
    08.01.2024 - 0 Comments
    Fără îndoială, industria de pierdere în greutate și de diete din lumea occidentală este substanțială. Multe persoane se inspiră de la primii noștri strămoși, despre care se crede că au aderat la o…
  • 12 rețete sănătoase de smoothie pentru energie pe tot parcursul zilei
    28.11.2022 - 0 Comments
    Rețetele de smoothie abundă pe internet și putem face orice dorim pentru o anumită dietă, ca băutură de pre-antrenament sau pur și simplu pentru a ne răcori pe căldura verii. Aceste rețete sunt…
  • Munții Bucegi: Întâmplări ciudate, conspirații și legende populare
    17.01.2024 - 0 Comments
    Munții Bucegi sunt o atracție naturală minunată din România. Vârful, Omu, se ridică la 2505 metri deasupra văii imaculate a Prahovei. Din 1935, valea a fost considerată parc național și este inclusă…
  • Dosarele X ale sovieticilor furate de la generalul Ilie Ceaușescu + documentar (RO)
    22.02.2014 - 0 Comments
    --> DOSARELE X ALE SOVIETICILOR, FURATE DE LA GENERALUL ILIE CEAUȘESCU Ministerul sovietic al Apărării a lucrat la un proiect secret, pentru a crea o ființă cu puteri…
  • TEST: 12 întrebări de știință la care doar 6% dintre americani au știut să răspundă
    04.01.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Această imagine arată un obiect în spațiu, care are un nucleu de gheață și o coadă de gaze și praf care se întinde pe milioane de…
  • 30+ dintre cele mai drăguțe fapte despre animale + FOTO
    28.11.2021 - 0 Comments
    Animalele sunt cele mai drăguțe lucruri de pe planetă. Văzându-le fețele drăguțe ne ridică moralul de fiecare dată. Dar au existat și acele momente în care am aflat o informație care ne-a dat pe…
  • 21 de fapte interesante despre viețile noastre
    24.05.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 21 de fapte despre viețile noastre care îți vor schimba modul în care percepi anumite lucruri 1. Un milion de secunde înseamnă 11,57…
  • Vaccinările multiple scad imunitatea organismului + VIDEO (RO)
    12.01.2015 - 7 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VACCINĂRILE MULTIPLE SCAD IMUNITATEA ORGANISMULUI Atunci când permitem Statului să impună decizii medicale în privinţa…
  • Cel de-al doilea creier al nostru + VIDEO (RO)
    03.07.2017 - 2 Comments
    CEL DE-AL DOILEA CREIER AL NOSTRU Ați avut vreodată senzația fizică cum că ceva nu e în regulă? Ați simțit vreodată că o situație în care vă aflați – un potențial pericol, un examen, un…
  • Osteoporoza - o boală care n-ar trebui să existe + VIDEO
    06.06.2014 - 3 Comments
    --> OSTEOPOROZA – O BOALĂ CARE N-AR TREBUI SĂ EXISTE – Raymond Francis Osteoporoza este o boală creată de om și, prin urmare, n-ar trebui să existe. Ea poate fi foarte ușor…
  • Miceal Ledwith - Universul „Hamburger” + documentar (RO)
    08.07.2012 - 3 Comments
    --> UNIVERSUL „HAMBURGER” Numele meu este Míċeál Ledwith. Míċeál este forma lui Michael în limba irlandeză. M-am înscris ca student pentru a deveni preot catolic în 1960, la…
  • Test de cultură generală (slideshow)
    17.08.2012 - 2 Comments
    --> CULTURA GENERALĂ ÎN CITATE   Normal 0 21 false false false RO X-NONE X-NONE …
  • 25 de invenții cu adevărat folositoare
    23.02.2016 - 0 Comments
    Se spune că necesitatea este mama invenției, și în timp ce s-ar putea să nu fie cazul pentru fiecare invenție în parte, majoritatea acestor invenții se dovedesc a fi utile. Cine știe? Una dintre…
  • Rețete culinare - Bucătărie internațională - SOSURI
    07.04.2012 - 0 Comments
    --> Bucătărie internațională - SOSURI -->
  • Semnele zodiacale și noi + eBook
    21.05.2012 - 0 Comments
    --> SEMNELE ZODIACALE ȘI NOI Semnele zodiacale sunt zone distincte din zodiac, care influențează viața pe Pământ. Zodiacul este o centură circulară, ce înconjoară întreg sistemul…
  • Ecartamentul căilor ferate
    28.04.2012 - 0 Comments
    --> ECARTAMENTUL CĂILOR FERATE Ecartamentul standard al căilor ferate din Statele Unite este de 143,5 cm. Este un număr foarte ciudat. De ce se foloseşte acest ecartament? Pentru…
  • Sfaturi pentru femei... și bărbați
    01.03.2014 - 1 Comments
    --> SFATURI PENTRU FEMEI George Călinescu (1899-1965) - poet, romancier, dramaturg, eseist și istoric literar - Pentru o fată, reușita în viață nu este o chestiune de studiu…
  • Cum identificăm o relație de tip psihopat
    09.03.2017 - 7 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM IDENTIFICĂM O RELAŢIE DE TIP PSIHOPAT Ai avut vreo relație care te-a lăsat confuză, golită, epuizată? A încercat să te seducă cu…
  • Trioul salvat, format dintr-un leu, un urs și un tigru a trăit împreună ca o familie + FOTO
    14.11.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Nu este ciudat să vezi o pisică înțelegându-se bine cu o haită de câini sau o vulpe împrietenindu-se cu un câine. Dar cum ar fi atunci când…
  • Fast-food dă aceeași dependență ca și drogurile
    17.12.2014 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); FAST-FOOD DĂ ACEEAȘI DEPENDENȚĂ CA ȘI DROGURILE Într-un studiu publicat de Institutul Scripps Research din Florida, SUA, oamenii de…
  • Produse japoneze ciudate, dar utile, care nu există nicăieri în altă parte a lumii
    22.07.2022 - 0 Comments
    Japonia este renumită pentru tot felul de lucruri, de la mâncare până la televiziune. Dar este renumită mai ales pentru crearea de produse ciudate și cool care nu pot fi găsite nicăieri altundeva.…
  • Să trăim sănătos, fără toxine - eBook
    05.04.2012 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "6905085768"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; ALIMENTE NOCIVE PENTRU…
  • Osho despre post și vegetarianism + VIDEO (RO)
    20.03.2012 - 5 Comments
    --> OSHO DESPRE POST ȘI VEGETARIANISM „Meditează şi apoi totul, inclusiv hrana ta, se va schimba” Mâncarea nu te face spiritual,…
  • 16 dintre cele mai bine păstrate secrete ale istoriei
    30.10.2023 - 0 Comments
    În analele istoriei umane, nenumărate povești, mistere și enigme ne-au captat imaginația și ne-au stârnit curiozitatea. Cu toate acestea, în paginile trecutului se ascund secrete care au scăpat de…
  • Florile de salcâm - depozit de energie și sănătate + VIDEO
    02.05.2014 - 4 Comments
    --> FLORILE DE SALCÂM – DEPOZIT DE ENERGIE ȘI SĂNĂTATE – Probabil că nu există nicio altă specie lemnoasă din arealul temperat care să aducă atâtea beneficii omului ca salcâmul.…
  • Expresia „a vărsa lacrimi de crocodil” are origini medievale bizare
    20.11.2023 - 0 Comments
    Astăzi, atunci când cineva acuză pe altcineva că vărsa „lacrimi de crocodil”, sugerează că persoana respectivă manifestă tristețe falsă sau nesinceră. Dar cum a apărut această expresie? Răspunsul ne…
  • Soia - leguma vedetă
    01.04.2012 - 0 Comments
    --> SOIA – LEGUMA VEDETĂ Soia este o plantă cu flori mici, fără miros şi fără nectar, care face păstăi ce conţin nişte boabe galbene, asemănătoare cu cele ale fasolei. În China (care se…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *