Omul nu este făcut să mănânce carne + documentar (RO)




OMUL NU ESTE FĂCUT SĂ MĂNÂNCE CARNE

Cu toate că unii istorici și antropologi susțin că omul este omnivor, alcătuirea noastră anatomică – gura, dinții, sistemul digestiv – indică mai degrabă că suntem făcuți pentru o alimentație fără carne. Și o bună parte a omenirii încă trăiește în acest fel. Iar în țările cele mai industrializate, pasiunea pentru carne are mai puțin de 100 de ani. De fapt, a început o dată cu frigiderul și societatea de consum. Dar nici măcar în secolul XXI corpul omului nu s-a adaptat la mâncatul cărnii. Carl von Linné, botanist, zoolog și medic din secolul al XVIII-lea, spunea: „Alcătuirea internă și externă a omului, comparată cu cea a animalelor, indică faptul că fructele și legumele suculente constituie hrana lui naturală”. Linné avea dreptate. Dacă analizăm cu atenție structura anatomică a mamiferelor și a oamenilor, reiese clar că suntem mult mai apropiați de animalele erbivore decât de cele carnivore. Cu alte cuvinte, nu suntem programați de natură să ingerăm și să digerăm carnea. Iată câteva dovezi clare:

Carnivore – au gheare
Erbivore – nu au gheare
Oameni – nu au gheare

Carnivore – nu au pori în piele și transpiră prin limbă
Erbivore – transpiră prin porii pielii
Oameni – transpiră prin porii pielii

Carnivore – au dinții din față ascuțiți și nu au molari plați, pentru mestecat
Erbivore – nu au dinții din față ascuțiți, iar molarii sunt plați și folosesc la mărunțirea hranei
Oameni – nu au dinții frontali ascuțiți, iar molarii sunt plați, folosind la mărunțirea hranei


Carnivore – au tractul intestinal de 3 ori mai lung decât lungimea corpului, astfel încât carnea, care intră rapid în descompunere, să nu stagneze mult timp în intestine
Erbivore – au tractul intestinal de 10-12 ori mai mare decât lungimea corpului
Oameni – au tractul intestinal de 10-12 ori mai mare decât lungimea corpului

Carnivore – secretă un acid clorhidric puternic în stomac, necesar digerării cărnii
Erbivore – secretă un acid stomacal de 20 de ori mai slab decât al carnivorelor
Oameni – secretă un acid stomacal de 20 ori mai slab decât al carnivorelor

Carnivore – nu au nevoie de glande salivare, pentru pre-digerarea cerealelor și a fructelor
Erbivore – au glande salivare bine dezvoltate, necesare pre-digerării cerealelor și fructelor 
Oameni – au glande salivare bine dezvoltate, necesare pre-digerării cerealelor și fructelor

Carnivore au saliva acidă, fără ptialină, enzima necesară pre-digerării cerealelor 
Erbivore au saliva alcalină, cu ptialină, pentru pre-digerarea cerealelor
Oameni – au saliva alcalină, cu ptialină, pentru pre-digerarea cerealelor

Din această scurtă analiză comparativă reiese clar că, dacă oamenii ar fi fost creați de natură să mănânce carne, n-ar fi avut aceste asemănări anatomice izbitoare cu animalele erbivore. 

Vă puteți întreba: „Dar dacă n-am fost creați să mâncăm carne, de ce o facem?” Pentru că am fost condiționați de mici să mâncăm carne. Carnivorii au o vorbă: „În natură, animale omoară alte animale pentru a se hrăni. Prin urmare, acest obicei face parte din legile naturii”. Ei bine, nu-i chiar așa. În primul rând, noi nu trăim în sălbăticie. În al doilea rând, noi nu am fost meniți să ucidem animale și să le mâncăm. Am fi cu toții mai sănătoși dacă n-am face asta. Dacă nu știați, aflați că, în decurs de 4 ore de la ingerare, carnea intră în putrefacție, iar resturile ei se lipesc de pereții intestinali, unde rămân timp de 72 de ore, și chiar mai mult (luni sau ani), dacă persoana suferă de constipație.

Ultimul punct pe care aș vrea să-l ating în demonstrarea faptului că noi, oamenii, nu suntem creați să mâncăm carne este acela că toate animalele carnivore sau omnivore își consumă carnea crudă. Atunci când un leu ucide un erbivor, primul lucru pe care-l face el este să-și sfâșie prada în zona stomacului, pentru a-i mânca organele pline de sânge (nutrienți). În timp ce mănâncă stomacul, ficatul, intestinele etc., leul linge tot sângele din aceste zone. Chiar și urșii, care sunt omnivori, mănâncă somonul crud. În schimb, nouă, oamenilor, carnea crudă, plină de sânge, ne face silă. De aceea o gătim și o condimentăm, mascându-i astfel gustul. Un exemplu: dacă o căprioară moare arsă într-un incendiu de pădure, niciun carnivor nu se va atinge de carnea ei. Un alt exemplu: leii aflați în captivitate sunt hrăniți exclusiv cu carne crudă, altfel ar muri de foame.

Dacă noi, prin natura noastră, am fi carnivori, am putea mânca carnea crudă și îmbibată de sânge. Și ni s-ar părea foarte bună la gust. Adevărul e că numai gândul la un astfel de meniu ne întoarce stomacul pe dos. De aceea am inventat gătitul la foc și asezonarea cărnii cu sare, condimente, ketchup, maioneză, muștar sau diverse sosuri. Este singurul mod în care noi, oamenii, putem mânca carne. Chiar și numai acest lucru ar trebui să ne dea de gândit.


Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)

Devorând Pământul
(Devour the Earth) (RO)



Comentarii

  1. Foarte interesant.Din pacate oamenii in general au fost obisnuiti cu hrana omnivora si desi unii consuma putina carne ,nu se pot lipsi de ea din cauza de obisnuinta.Asta nu inseamna ca nu se poate reduce treptat pana la renuntare, la carne.Cei care agreeaza in special legumele si fructele ,se pot adapta cred mai usor ,invatand sa introduca in alimentatia zilnica si tot ce inlocuieste carnea .Nu este usor,dar se poate .Cred ca este un proces mai lung de invatare a gustului pentru alimentatie ierbivora,de introducere in alimentatie a multor cereale ,legume cu care nu prea am fost obisnuiti.Dar pentru ca starea de bine a organismului sa se simta ,se poate incepe treptat .Poate tinerii vor invata si vor reusi sa fie si convinsi ca schimbarea alimentatiei ii vor face mai rezistenti in fata unei vieti atat de istovitoare pentru marea lor majoritate.Am inceput si eu cu o mica schimbare a alimentatiei ,mancand fructe ,legume,desi nu sunt o mare consumatoare de legume,dar nici carnea nu este un aliment folosit in cantitate mare si doar oadata pe saptamana.Mai greu mi-ar fi sa exclud untul si smantana.Doresc sanatate tuturor si ganduri bune !

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua,
    Am mai citit cateva astfel de articole si mi se par partinitoare si incorecte. Leul din savana este carnivor si consuma carne cruda, omul este omnivor si consuma carne gatita adica deja "digerata pe jumatate". Fiecare animal, inclusiv omul, se adapteaza mediului in care traieste: la indieni vegetarismul este aproape regula dar asta deoarece nu-si permit carne atat dpdv climatic cat si economic. La clima noastra care nu-ti permite sa cultivi tot anul nu poti trece iarna cu fasole si mere, ai nevoie de carne. Ok, acum in sec XXI, probabil acest lucru nu mai tine de supravietuire, dar lucrurile nu difera f mult. Cu tot importul de alimente iarna si chiar tot anul, niciodata piata noastra nu va arata ca pietele tarilor calde.
    Toate aceste articole care fac propaganda unei parti sau alteia, nu tin cont de context si anume omul nu este un simplu animal, el este evoluat, omul cultiva cereale, legume, domesticeste animale si isi gateste si conserva alimentele.
    Iar condimentele nu au rol de a masca gustul mancarii ci de a-l desavarsii si, de asemenea, au si un rol medical, in predigestie (marinare), digestie si sterilizare. Condimentele se folosesc si in prepararea legumelor.
    Cat despre sila pe care o declanseaza carnea cruda aceasta este o boala a vremurilor in care traim, unde oamenii nu isi respecta mancarea fie leguma sau animal. Cati dintre oraseni stiu diferenta intre rata si gasca daca nu scrie pe ambalaj sau pe cartonasul de la zoo, cati stiu ca laptele nu apare ca prin minune in cutie sau sticla, la untul se face din lapte sau ca pieptul de pui se plimba la un moment dat pe 2 picioruse? majoritatea orasenilr sunt rupti de natura, sunt scosi pur si simplu din context. Probabil de aceea si se mananca atata carne, ea creste in copac alaturi de "leguma" rosie si altele.
    Si deoarece suntem in Post, ar trebui sa tinem seama si de povetele religiilor: cumpatare in orice fie mancare, ganduri sau fapte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stimate/stimată anonim, acest articol nu este unul de propagandă. Propaganda este o doctrină sau o teorie răspândită sistematic pentru a câștiga adepți. Acest blog nu se ocupă cu așa ceva. Este pur informativ și are ca scop informarea corectă a cititorilor săi, fără a impune ceva. Din domeniul sănătății selectăm texte scrise de specialiști, al căror conținut poate veni în ajutorul oamenilor deschiși la minte. Din comentariul dv. se vede clar că nu aveți nicio pregătire în acest sens. Vreți să mâncați carne? Perfect! Nu vă oprește nimeni... în afară de Dumnezeu, din când în când.

      Ștergere
  3. Nu mai maninc carne de 25 de ani si ma simnt excelent . Carnea este cadavru plin de adrenalina ,hormonul mortii si miliarde de virusi si bacterii tipice cadavrelor . Consumul de carne este un semn de intirziere mintala .

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Cele mai bune plante de interior | 15 plante care sunt bune pentru sănătatea ta
    22.12.2022 - 0 Comments
    Iată care sunt cele mai bune plante pentru interior, care vă vor îmbunătăți sănătatea, dar vă vor și înveseli interiorul casei. Aceste plante sunt bune în interior, ușor de îngrijit și cele mai bune…
  • Percepția extrasenzorială
    05.05.2012 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PERCEPȚIA EXTRASENZORIALĂ Vasile Rudan este cercetător în domeniul fenomenologiilor de frontieră. Timp de trei decenii, a efectuat…
  • Focaccia nu a fost creată la Roma, ci în Mesopotamia, acum 9.000 de ani!
    27.11.2024 - 0 Comments
    Un studiu realizat de cercetători de la UAB (Universitat Autonoma de Barcelona) și Universitatea La Sapienza din Roma sugerează că, în timpul neoliticului târziu, între 7000 și 5000 î.Hr.,…
  • Cancerul - cele 5 legi biologice ale doctorului Hamer + documentar (RO)
    02.04.2012 - 2 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "6905085768"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; CANCERUL - CELE 5 LEGI BIOLOGICE ALE…
  • OSHO despre frumusețea fizică +VIDEO (EN)
    30.07.2014 - 0 Comments
    --> OSHO despre frumusețea fizică În cadrul uneia dintre ședințele cu discipolii săi, Osho a fost rugat de două femei din sală să le dea soluții la probleme psihice legate de aspectul…
  • Alimentația greșită -  cauza numărul unu a bolilor
    07.04.2017 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ALIMENTAȚIA GREȘITĂ - CAUZA NUMĂRUL UNU A BOLILOR Raymond Francis Alimentația greșită este cauza principală a majorității…
  • 10 trucuri ușoare pentru a-ți îmbunătăți considerabil memoria
    31.12.2022 - 0 Comments
    V-ați gândit vreodată la ceva și ați uitat aproape imediat, dar ați decis că vă va veni mai târziu? Adevărul este că acea amintire specifică ar putea sau nu să fie încă acolo. Dacă ceva la care v-ați…
  • Pisica - cea mai bună prietenă a omului
    02.03.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PISICA – CEA MAI BUNĂ PRIETENĂ A OMULUI Un trandafir are spini și o pisică are gheare, dar amândouă merită riscul... Dacă…
  • 15 cele mai interesante upgrade-uri ale iOS 9
    17.10.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); În timp ce lumea încă se obișnuiește cu iOS 9, noi am făcut o listă cu cele mai interesante 15 upgrade-uri ale noului iOS, pe care le vei…
  • Echinacea - inamicul gripei și al infecțiilor
    23.03.2012 - 0 Comments
    --> ECHINACEA – inamicul gripei şi al infecţiilor Se numără printre cele mai preţioase plante de leac din lume şi aceasta datorită unei singure calităţi terapeutice, extrem de…
  • Conacul girafelor + VIDEO
    09.06.2013 - 2 Comments
    --> CONACUL GIRAFELOR Situat la 20 de km de capitala Nairobi, Conacul girafelor este una dintre cele mai renumite clădiri istorice din Kenya, datând din anii 1930, reminiscență a…
  • 6 moduri incredibile prin care ciocolata îți poate salva pielea
    28.12.2022 - 0 Comments
    Poate că nu vă vine să credeți, dar una dintre cele mai vinovate plăceri ale vieții s-ar putea să vă facă mult mai bine decât vă dați seama. Ciocolata este de obicei considerată un răsfăț obraznic,…
  • Ce face corpul nostru într-o zi
    27.02.2016 - 6 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CE FACE CORPUL NOSTRU ÎNTR-O ZI  Corpul uman este cea mai complexă și mai incredibilă mașinărie de pe fața pământului. Trăim într-o…
  • Cum să ne redobândim tinerețea - eBook
    06.04.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM SĂ NE REDOBÂNDIM TINEREŢEA John Thomas Când John Thomas şi-a…
  • Josef Mengele - Îngerul morții + documentare (RO)
    03.07.2012 - 3 Comments
    --> JOSEF MENGELE - „ÎNGERUL MORȚII”   Josef a fost cel mai mic din cei trei fii ai soților Karl și Walburga Mengele. A venit pe lume la Günzburg, în Bavaria, la 16 martie…
  • O singură injecție ar putea înlocui sterilizarea pisicilor femele
    06.08.2023 - 0 Comments
    Pe tărâmul înduioșător al tovărășiei animalelor de companie, iubitele noastre feline sunt în centrul atenției, fermecându-ne cu poznele lor jucăușe și cu toarcetele lor atrăgătoare. În calitate de…
  • Personalități românești despre evrei
    12.05.2012 - 6 Comments
    --> PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI DESPRE EVREI Vasile Conta: „Noi, dacă nu vom lupta în contra elementului jidovesc, vom pieri ca naţiune”. (din discursul Chestia evreiască…
  • Plăcerea gustului - condimentele și mirodeniile
    12.12.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PLĂCEREA GUSTULUI – CONDIMENTELE ȘI MIRODENIILE – Condimentele fac mâncarea delicioasă. Mirodeniile și ierburile aromatice dau…
  • Sfaturi şi idei de cadouri pentru businessmanii pretenţioşi
    03.08.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Sfaturi şi idei de cadouri pentru businessmanii pretenţioşi În mediul corporate şi business, oferirea unui cadou ridică mai multe…
  • Scurtă istorie a automobilului + slideshow
    16.01.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SCURTĂ ISTORIE A AUTOMOBILULUI Păzea! Păzea că trece-n goană, Aleargă, vâjâie ca vântul, Și dacă n-ai urechi normale, Te face una cu…
  • Arta conversației
    16.07.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ARTA CONVERSAŢIEI Brian Tracy O persoană îşi demonstrează personalitatea prin modul în care comunică cu ceilalţi, prin schimbul de…
  • 30+ pisici adorabile care au adormit în locuri bizare + FOTO
    19.11.2021 - 0 Comments
    „Dacă încap, stau (sau dorm).” Pisicile sunt cunoscute pentru abilitățile lor de a dormi. Ele pot adormi aproape oriunde și în cele mai ciudate poziții. De la pantofi la cutii de șervețele, pisicilor…
  • Legile morale și politice ale lui Pitagora + VIDEO
    26.01.2016 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); LEGILE MORALE ȘI POLITICE ALE LUI PITAGORA Pitagora (cca 580-495 î.e.n.) a fost un filozof și matematician grec, originar din insula…
  • Castelul de coral + documentar (RO)
    16.04.2012 - 0 Comments
    --> CASTELUL DE CORAL Construit de un leton imigrant, castelul uimește și astăzi. Cel care l-a făcut pare să fi redescoperit secretul piramidelor, levitaţiei şi…
  • Misteriosul Rasputin + documentare (RO)
    26.05.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MISTERIOSUL RASPUTIN Grigori Efimovici s-a născut pe 10 ianuarie 1869 în satul Pokrovskoe din Siberia, departe de saloanele…
  • Viața pe rețetă
    27.04.2015 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VIAŢA PE REŢETĂ „Să nu aveţi încredere în medici! Prin incompetenţa lor, vă pot face mult rău”. Acest avertisment şocant nu-mi aparţine…
  • MTV - Mesaje masonice
    28.04.2012 - 7 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MTV - MESAJE MASONICE CODUL SUBLIMINAL AL ILUMINAȚILOR  ASCUNS ÎN VIDEOCLIPURILE MTV Ce se ascunde, în realitate, sub aparenţa…
  • Puii de bufniță dorm cu fața în jos, deoarece capul lor este prea greu + FOTO
    19.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Natura, așa cum se spune, este fascinantă.Urmăriți orice emisiune de pe Animal Planet timp de cinci minute și veți fi captivați de o specie…
  • Există viață după pensionare + VIDEO (RO)
    24.10.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); EXISTĂ VIAȚĂ DUPĂ PENSIONARE Sfaturile de mai jos nu se adresează neapărat numai persoanelor recent pensionate sau celor pentru care…
  • 31 dintre cele mai bune idei de economisire a spațiului pentru locuințe mici
    09.09.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Am remarcat de-a lungul timpului că cele mai ingenioase produse pentru locuință sunt acelea care economisesc spațiu în moduri inteligente.…
  • Valeriu Popa - Sfaturi pentru sănătate
    11.04.2012 - 0 Comments
    -->   VALERIU POPA– SFATURI PENTRU SĂNĂTATE Frica micşorează diametrul vaselor de sânge, ca urmare a unei vărsări excesive de adrenalină în sânge. Acest fapt duce la o…
  • Hrana vie - Ernst Günter (eBook)
    15.04.2012 - 2 Comments
    -->   HRANA VIE - O SPERANȚĂ PENTRU FIECARE  Motto: Doar hrana vie şi proaspătă îi poate permite omului să rămână sănătos,  să fie fericit şi să simtă adevărul.…
  • 16 hoteluri minunate care știu cum să-și facă oaspeții fericiți + FOTO
    17.10.2022 - 0 Comments
    Persoanele care se cazează des la hotel știu exact la ce să se aștepte în timpul șederii lor. Cu toate acestea, există hoteluri în lume care își pot uimi oaspeții: unele îți închiriază un pește…
  • Creaţionism versus evoluţionism + documentare (RO)
    21.09.2012 - 2 Comments
    --> CREAȚIONISM VERSUS EVOLUȚIONISM Viața a apărut accidental... Dumnezeu a fugit de la locul accidentului. Valeriu Butulescu, scriitor Disputa creaționism/evoluționism durează…
  • 5 îmbunătățiri ușoare pentru locuința ta
    03.06.2023 - 0 Comments
    Dacă locuința dvs. începe să pară veche, este timpul să o actualizați. Îmbunătățirile aduse casei nu trebuie să fie costisitoare sau să necesite multă muncă pentru a avea un impact. Există o mulțime…
  • Chiar avem nevoie de lapte?
    23.04.2014 - 1 Comments
    --> CHIAR AVEM NEVOIE DE LAPTE? Nutriționiștii David Ludwig și Walter Willett de la Universitatea Harvard afirmă că laptele ar trebui să fie doar o preferință alimentară și nu o cerință…
  • Spanacul - Ce se întâmplă cu organismul tău când îl mănânci regulat
    31.05.2024 - 0 Comments
    Chiar este spanacul bun pentru tine?Spanacul este considerat pe scară largă ca fiind un aliment foarte nutritiv, plin de antioxidanți, vitamine, minerale și fibre, oferind numeroase beneficii pentru…
  • Extratereștrii în istorie + documentar (RO)
    16.04.2013 - 1 Comments
    --> EXTRATEREȘTRII ÎN ISTORIA OMENIRII Deși majoritatea oamenilor cred că fenomenul OZN a apărut în secolul trecut, există dovezi care indică un contact încă din preistorie, mergând…
  • Qigong: Vechea artă chineză de vindecare + VIDEO
    08.01.2024 - 0 Comments
    Vizitați orice parc din China în ultimele câteva sute de ani și veți vedea probabil zeci de oameni care practică qigong. Ceea ce a început ca un tratament tradițional chinezesc în urmă cu peste 4.000…
  • Ginsengul - tinerețe fără bătrânețe
    25.03.2012 - 0 Comments
    --> GINSENGUL - TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE Ginsengul este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale.  Chiar dacă cercetările specializate asupra acestei plante sunt…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *