Controversa creație - evoluție - design inteligent + documentar (RO)




CONTROVERSA CREAȚIE - EVOLUȚIE - DESIGN INTELIGENT

Știința nu poate dezlega misterul naturii. Și asta, pentru că noi înșine suntem parte a misterului pe care încercăm să-l dezlegăm. Max Planck - fizician german, laureat Nobel

Tuturor ni s-a predat la școală teoria evoluției, iar ulterior am continuat să suferim influența ei prin teorii, expuneri academice, lucrări publicate, filme documentare etc. Am fost îmbibați, condiționați și saturați de această idee repetată la nesfârșit, cum că organismele vii s-au transformat singure dintr-unele în altele. Credem astăzi în ea mai abitir chiar decât oamenii de știință care au îmbrățișat-o, dar care încă îi mai studiază inadvertențele. Această îndoctrinare, continuată generație după generație, ne-a predispus mințile în așa măsură, încât respingem din start toate dovezile împotriva ei, aduse, de asemenea, de oameni de știință de un înalt nivel academic. E adevărat că aceștia sunt mult mai puțini, dar să stăm și să ne gândim în primul rând la consecințele la care se expun cei ce vor să urmeze o carieră științifică: câți au curajul să riște să fie etichetați drept eretici, sau chiar să fie excluși din sistem, atunci când pun la îndoială teoria evoluționistă? Nu mulți, dar, din fericire, destui care să ne pună pe gânduri...


Biologul și filozoful francez Jean Rostand scria în 1960 în cartea sa, „Evoluția”: „Suntem noi așa de siguri că mutațiile sunt cele care au construit lumea vie, în toată bogăția și delicatețea ei structurală și cu uimitoarele ei adaptări, chiar dacă includem factorul competitiv și imensele durate de timp?”.

În laboratoare suntem capabili să producem găini fără pene sau să schimbăm culoarea ochilor unor animale, dar în condiții naturale nicio mutație nu este avantajoasă. În plus, mutațiile sunt întotdeauna localizate în cadrul fiecărei specii și ele nu au produs niciodată un organism nou, cu caracteristici care nu au mai existat până atunci. Metodele de lucru folosite pentru construirea teoriei evoluționiste sunt total neștiințifice și vor continua să fie așa atâta timp cât evoluționiștii vor persista îm forțarea lucrurilor. Adevăratele progrese se vor face doar atunci când căutarea gloriei sau frica de pierdere a reputației vor dispărea, pentru a permite concluziilor logice și oneste să fie expuse pe bază pe fapte solide, în loc de idei preconcepute. Gândiți-vă numai cât de absurdă este ideea că viața pe pământ, cu toată bogăția și diversitatea ei de astăzi, ar fi rezultatul unei pure întâmplări...

Iată câteva dintre hibele pe care le-au detectat cercetătorii, dar și oamenii obișnuiți să gândească cu propriul creier, în teoria evoluției speciilor, așa cum a fost ea formulată în anul 1859 de către naturalistul britanic Charles Darwin:

- Teoria evoluționistă, așa cum îi arată și numele, este doar o teorie, și nu un fapt sau o lege științifică. Ea se bazează pe presupunerea că anumite evenimente aleatorii s-au petrecut cu milioane de ani în urmă, ducând la apariția vieții pe pământ. Acestea însă nu au fost niciodată observate și nici nu pot fi recreate. Prin urmare, teoria evoluției nu poate fi testată. În plus, matematic este de neconceput ca ceva atât de complex ca o proteină sau o celulă să apară din întâmplare și să alcătuiască în timp diversitatea de forme vii care populează astăzi Terra.

- Selecția naturală se bazează pe ideea că supraviețuiește cel mai adaptat, iar ființele existente în prezent pe pământ ar fi cele mai adaptate la viață. Urmând acest raționament, apare întrebarea logică: Dacă oamenii descind din maimuțe, cum se face că mai există maimuțe, și încă infinit mai adaptate la viață decât oamenii? Căci ele n-au nevoie de căciuli, mănuși, pulovere și bocanci ca să supraviețuiască în aer liber.


- Nimeni n-a văzut vreodată o specie în stadiul de evoluție. Evoluționiștii nu ne pot arăta vreo fosilă a unui animal aflat în stadiul de tranziție, ca de exemplu o creatură jumătate pește și jumătate reptilă sau jumătate reptilă și jumătate pasăre. De asemenea, evoluționiștii nu ne pot explica de ce pe aceeași bucată de pământ există sute de specii de plante, de insecte, de păsări sau de mamifere, atât de diferite unele de altele. Cum au ajuns niște molecule să fie înzestrate cu atâta fantezie și simț artistic, încât să creeze, în timp, o așa diversitate de forme, culori și aptitudini?


- Toate organismele vii au caracteristici extrem de complexe, atât la nivel celular și molecular, cât și anatomic. Ele n-ar putea funcționa dacă vreuna dintre aceste caracteristici ar fi mai puțin complicată sau sofisticată. Cercetările recente dovedesc că, chiar și la nivel microscopic, viața are un nivel de complexitate la care nu s-ar putea ajunge în trepte, prin evoluție.

- A doua lege a termodinamicii spune că, în timp, toate sistemele devin din ce în ce mai dezordonate. Prin urmare, celulele vii nu pot apărea din substanțe chimice fără viață, iar organismele multicelulare nu se pot organiza în mod superior, pornind de la cele unicelulare.


- Dacă toată materia vie a planetei noastre este rezultatul evoluției, de ce, cum și când s-a încheiat acest proces? De ce lumea vie nu continuă să evolueze și astăzi? De ce nu există ființe intermediare, verigi de legătură între specii? Poate pentru că mutanții nu sunt ființe viabile și nu se pot înmulți? Orice biolog știe asta...

Doar pe baza acestor câteva argumente, singura concluzie care se desprinde este aceea că organismele vii sunt produsul unei organizări inteligente a materiei, și nu al unei evoluții în timp.

Profesorul evoluționist englez L.H. Matthews recunoaște în prefața ediției din 1971 a cărții lui Darwin, Introduction to Origin of the Species, următoarele: „Evoluția este coloana vertebrală a biologiei, aceasta din urmă fiind pusă în situația stranie de a fi o știință fondată pe o teorie nedemonstrată. Așadar, este ea o știință sau o credință? Credința în evoluție este același lucru cu credința în creația divină. Ambele sunt niște concepte acceptate ca adevărate de niște credincioși, dar niciunul, cel puțin până în prezent, nu a fost demonstrat”.

Așadar, evoluționismul este un mecanism care, deoarece nu a fost demonstrat, trebuie crezut și asumat. D.M. Wattson, unul dintre cei mai mari atei și evoluționiști, recunoaște și el: „Evoluționismul este o teorie universal acceptată nu pentru că adevărul ei poate fi demonstrat logic și coerent, ci pentru că alternativa lui, creaționismul, este fără dubii imposibil de crezut”.

Prin urmare, putem spune fără să greșim că evoluționismul îi cere omului să creadă. Christian Young și Mark Largent, în cartea lor, Evolution and Creationism, privind la efectele teoriei evoluționiste asupra omului și societății în general, definesc teoria ca „o mișcare înspre un supra/ultra-om, care ne așteaptă undeva, în viitor”. Ei mai spun că teoria evoluției a răspuns pentru prima dată, din punct de vedere științific, aspirațiilor umane: „o direcție absolută și un final absolut”. Din acest motiv, punctul de vedere evoluționist a fost extins asupra întregului domeniu al cunoașterii. Astfel, se vorbește acum despre „evoluționismul total”, care include evoluția sistemului stelar, evoluția moleculară, organică, culturală, economică, politică etc. Și aceasta, pentru că omul speră tot timpul, el vrea mai mult și mai bine, el vrea să evolueze...

În sfârșit, în ultimii ani a fost formulată și o a treia teorie privind apariția vieții pe pământ: cea a designului inteligent, adoptată de unii reprezentanți ai comunității științifice. Contrar părerii evoluționiștilor, aceasta nu este totuna cu teoria creaţionismului biblic. Există o distincţie importantă între cele două poziţii. Creaţioniştii pornesc de la convingerea că relatările biblice despre creaţie sunt de încredere și corecte – viaţa pe pământ a fost proiectată de Dumnezeu – căutând apoi dovezi în mediul natural, pentru a-și susţine această afirmație. Adepții teoriei designului inteligent pornesc de la cercetarea mediului natural şi ajung la concluzia că există o inteligență a Universului, că materia însăși este inteligentă și se organizează în mod inteligent.


În sfârșit, în prezent nici Biserica nu mai e atât de categorică în privința originii divine a vieții pe pământ. Astfel, în octombrie 2014, în timpul unui discurs ţinut la Academia Pontificală de Ştiinţe, Papa Francisc a făcut o serie de comentarii despre care experţii spun că au dat lovitura finală pseudo-teoriei numită creaţionism biblic: „Când citim despre creaţie în «Facerea», întâmpinăm riscul de a ni-l imagina pe Dumnezeu ca pe un magician cu o baghetă, capabil să facă totul. Dar lucrurile nu stau deloc aşa”. Mai mult, predecesorul său, Papa Benedict al XVI-lea, susţinuse ideea că la baza evoluţiei stă designul inteligent și că selecţia naturală nu este suficientă pentru a oferi o explicaţie satisfăcătoare pentru complexitatea lumii noastre.


Fizicianul Max Planck spunea că „întreaga materie își are originea și există în virtutea unei forțe, și că în spatele acestei forțe există o minte conștientă și inteligentă, care este matricea întregii materii”. Celebrul om de știință admitea, așadar, că acestui „agent inteligent” nu i se poate da un nume și un chip, iar această abordare ni se pare mult mai cinstită decât teoria evoluționistă, care este o pură speculație, sau cea creaționistă, care este o pură fantezie. Ar fi timpul ca savanții să învețe să spună și „nu știu” și să aleagă calea luptei cu necunoscutul, așa cum a făcut de-a lungul carierei sale americanul Carl Sagan, cel mai popular astrofizician din lume. În acest sens, el a afirmat: „În ceea ce mă privește, îmi place Universul care cuprinde lucruri necunoscute. Un univers în care totul este cunoscut ar fi la fel de plicticos ca raiul în viziunea unor teologi săraci cu duhul. Universul fără enigme nu este un loc potrivit pentru o ființă gânditoare”.

Campania împotriva științei (A War on Science) (RO)


A War on Science (RO) de frumoasaverde

Comentarii

  1. Oamenii nu se trag din maimuțe. Ci din primate. Asta unu la mână. Nu toate speciile de primate „vor” să devină oameni fiindcă nu e un scop pentru toate animalele să devină, la un moment dat, oameni. Bănuiesc că mentalitatea asta se trage din faptul că te crezi superior animalelor, deși și tu, și eu, suntem mamifere.
    Și teoria relativității se numește teorie. Dar a fost testată și demonstrată.
    Ba da, evoluționiștii îți pot arăta dovezi ale evoluției care au loc acum:
    https://www.newscientist.com/article/2079118-super-fast-evolving-fish-splitting-into-two-species-in-same-lake/
    Scrie și tu pe google: proof of evolution now.
    Da, faptul că suntem ființe complexe, înseamnă o perioadă IMENSĂ de timp. Iar când evoluezi, toate genele îți sunt puse la încercare și asupra fiecăreia au loc presiuni ale mediului înconjurător. În timp, toți cei care au gene mai bune, supraviețuiesc.
    Eu am citit Biblia, dar sunt sigur că tu nu ai citit Darwin. Evoluția are loc FOARTE încet, ar trebui să trăiești sute de mii de ani s-o vezi cu ochii tăi.
    https://www.youtube.com/watch?v=GnR5kQG6qBU
    Eu zic să te bucuri de viață, că nu mai ai alta după ce mori.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Theo Gușat, conform oamenilor de știință, primatele sunt „maimuțe antropoide”. Asta, unu la mână. Teoria relativității continuă să fie numită „teorie”, pentru că este nedovedită și contestată de către foarte mulți savanți, cu argumente imbatabile. Asta, doi la mână. Însuși Darwin s-a îndoit de teoria evoluției speciilor, care, de fapt a fost emisă de bunicul său, Erasmus, căruia i-a promis să-i dezvolte ideea și s-o publice. Asta, trei la mână. Spuneți că ați citit Biblia, prin urmare știți că aceasta este în totală contradicție cu teoria evoluționistă a speciilor, deci în ce teorie credeți? Asta, patru la mână. Dați un exemplu de evoluție accelerată, care se petrece sub ochii noștri, după care afirmați că evoluția are loc foarte încet, în sute de mii de ani. Asta, cinci la mână. În aceste condiții, cu o singură zicere suntem total de acord cu dv.: Hai să ne bucurăm de viață, că una avem...

      Ștergere
    2. De unde sunteti atat de siguri ca avem decat o viata???

      Ștergere
    3. Anonim, cunoașteți pe cineva care a trăit de mai multe ori? Ideea e plăcută, dar să nu ne amăgim...

      Ștergere
  2. Un urmarit cu mare atentie dar si cu teama tot acest material. Concluziile de la final arata cat de usor pot fi manipulati oamenii si mai ales credinta. Aparitia unei noi secte cu aceasta filozofie este doar o chestiune de timp. Ce va urma apoi? Poate alte manipulari cu efecte dezastruoase pentru adepti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stai liniștit/ă, Anonim! O dată implantate în creier, nimeni nu-și mai schimbă credințele religioase, indiferent câte argumente i s-ar prezenta.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Consecințele nefaste ale darwinismului în istoria omenirii + documentar (RO)
    21.10.2014 - 6 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "8712232609"; google_ad_width = 468; google_ad_height = 60; google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; …
  • 31 dintre cele mai bune idei de economisire a spațiului pentru locuințe mici
    09.09.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Am remarcat de-a lungul timpului că cele mai ingenioase produse pentru locuință sunt acelea care economisesc spațiu în moduri inteligente.…
  • 40 de trucuri geniale de bucătărie care îți vor schimba pentru totdeauna modul în care mănânci
    21.11.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Majoritatea oamenilor adoră o masă delicioasă făcută în casă, dar urăsc să petreacă mult timp în bucătărie, așa că este logic să găsim o…
  • Germenii - alimentele vieții
    29.04.2014 - 2 Comments
    --> GERMENII – ALIMENTELE VIEȚII Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească alimentul secolului XXI Numeroase echipe de nutriţionişti şi dieteticieni se străduiesc de mult timp să…
  • Îmbunătățiri geniale ale casei pe care orice musafir ar fi gelos + FOTO
    20.12.2021 - 0 Comments
    Pentru mulți oameni, a deține o casă este unul dintre cele mai mari vise din viață. Nu numai că ai un loc pe care să îl numești oficial al tău, dar ai și libertatea de a personaliza fiecare…
  • Ești ceea ce mănânci
    06.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); EȘTI CEEA CE MĂNÂNCI Beneficiile unui stil de viață sănătos sunt enorme. Trebuie să știți că puteți: • să trăiți mai mult • să…
  • 15 trucuri în baie care îți vor ușura viața
    09.06.2015 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Indiferent daca ai o baie mică sau mare, întotdeauna vei vrea să îți utilizezi la maximum spațiul disponibil. Iată câteva idei de…
  • 25 de trucuri pentru Windows 11 pe care trebuie să le știți
    15.08.2023 - 0 Comments
    Personalizați-vă experiența Windows, aflați despre cele mai bune caracteristici noi și asigurați-vă că profitați la maximum de sistemul de operare desktop cu aceste sfaturi din interior.Dacă faceți…
  • Enigmele de la Cernobîl și Fukushima + documentare (RO)
    11.03.2014 - 2 Comments
    --> ENIGMELE DE LA CERNOBÎL ȘI FUKUSHIMA Multe enigme legate de catastrofa de la Cernobîl din 26 aprilie 1986 au rămas şi astăzi neexplicate. Profesorul Georges Lochak, preşedinte al…
  • Vampirismul bioenergetic
    02.12.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VAMPIRISMUL BIOENERGETIC Până la începutul anilor ’70 nu ştiam mare lucru despre vampirism bioenergetic. Din cele citite şi auzite cu…
  • Puterea minții versus medicină + VIDEO (RO)
    01.02.2014 - 0 Comments
    --> PUTEREA MINȚII VERSUS MEDICINĂ – DOVEZI ȘTIINȚIFICE CĂ TE POȚI VINDECA SINGUR – Ni se spune că ne îmbolnăvim din cauze…
  • Cuptorul cu microunde - dușmanul din casa ta
    17.04.2012 - 0 Comments
    --> CUPTORUL CU MICROUNDE  - DUȘMANUL DIN CASA TA - E posibil ca milioane de oameni să-și sacrifice sănătatea fără să știe de pericolele la care se expun? Cine a…
  • Spirulina - alga vieții
    01.04.2012 - 1 Comments
    --> SPIRULINA – alga vieții Spirulina (Spirulina platensis) este o microalgă de nici un milimetru lungime, încadrată de cercetători undeva la graniţa dintre bacterii şi regnul vegetal.…
  • 10 alimente obișnuite care ascund mult mai mult ZAHĂR decât crezi
    12.12.2021 - 0 Comments
    Experții recomandă ca femeile să consume doar 24 de grame de zahăr pe zi, în timp ce bărbații au voie până la 36 de grame. Dar știați că o cutie de suc conține deja aproape 40 de grame de zahăr? De…
  • Dr. Călin Mărginean - Principii de sănătate pe înțelesul tuturor
    01.04.2014 - 4 Comments
    --> PRINCIPII DE SĂNĂTATE PE ÎNȚELESUL TUTUROR Câteva date generale cu privire la alimentaţie, de care ar fi bine să ţinem seama, pentru ca sănătatea noastră să beneficieze la…
  • 12 fapte despre Rusia
    07.12.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. 20% din totalul apei neînghețate de pe Terra se află într-un singur lac: Lacul Baikal din Rusia 2. În timpul domniei sale, Petru I…
  • 23 august 1944 - lovitura de stat
    23.08.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 23 AUGUST 1944 - LOVITURA DE STAT Actul de la 23 August a fost opera colectivă a membrilor oligarhiei tradiționale, a monarhiei și…
  • Miracolul japonez + VIDEO
    06.08.2013 - 6 Comments
    --> MIRACOLUL  JAPONEZ Astăzi, 6 august 2013, s-au împlinit 68 de ani de când a fost lansată prima bombă atomică din istoria umanității, care a devastat orașul Hiroshima.…
  • Respirația și hrana
    06.04.2012 - 0 Comments
    --> RESPIRAȚIA ȘI HRANA - PRIMII PAȘI SPRE SĂNĂTATE - Respirația Temelia circulației este un sistem sanguin sănătos, sistemul care transportă oxigenul și substanțele hrănitoare…
  • Cele patru legăminte toltece (eBook)
    22.04.2012 - 0 Comments
    --> CELE PATRU LEGĂMINTE TOLTECE Miguel Ruiz Don Miguel Ángel Ruiz (n. 1952) este un scriitor mexican, șaman și profesor. El a fost un binecunoscut chirurg, până când a avut o…
  • 10 orașe scufundate (care nu sunt Atlantida) + FOTO
    01.01.2023 - 0 Comments
    Când ne gândim la orașe scufundate, cei mai mulți dintre noi se gândesc la Atlantida. Potrivit lui Platon, acesta era un oraș de o bogăție imensă, fiind bogat în minerale naturale și vegetație…
  • 18 ustensile de bucătărie pe care nici chiar cei mai pricepuți bucătari n-ar știi cum să le folosească + FOTO
    16.01.2022 - 0 Comments
    De la inventarea roții, creativitatea umană nu a încetat niciodată să ne uimească. Dar uneori merge prea departe și ne confruntăm cu obiecte al căror scop este greu de înțeles. Iar dacă aceste…
  • Vitamina D - activatorul sistemului imunitar
    02.08.2016 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VITAMINA D - ACTIVATORUL SISTEMULUI IMUNITAR - Vitamina D sau calciferolul este o vitamină liposolubilă, cunoscută și ca…
  • Ce ne dezvăluie piramidele + documentare (RO)
    23.06.2012 - 0 Comments
    --> PIRAMIDA LUI KEOPS SAU MAREA PIRAMIDĂ DIN GIZEH Piramida lui Keops – numită și Marea Piramidă din Giza (Gizeh), este una dintre cele 7 minuni ale Lumii Antice. Deși este…
  • Alimentația greșită -  cauza numărul unu a bolilor
    07.04.2017 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ALIMENTAȚIA GREȘITĂ - CAUZA NUMĂRUL UNU A BOLILOR Raymond Francis Alimentația greșită este cauza principală a majorității…
  • Din istoria prostiei omenești
    02.12.2013 - 0 Comments
    --> DIN ISTORIA PROSTIEI OMENEȘTI – PROCEDURI JUDICIARE ÎN EVUL MEDIU – Judecătorul de odinioară se îmbrăca în robă, își punea peruca pe cap și din momentul acela se…
  • Leurda - detergentul organismului
    26.03.2012 - 1 Comments
    --> LEURDA – detergentul organismului Zonal, această plantă are mai multe denumiri, de la ceapa vrăjitoarelor, până la usturoi de pădure sau alin de iunie. Leurda are un mirosul…
  • Dr. Călin Mărginean - Melatonina - hormonul tinereții + VIDEO
    21.07.2013 - 6 Comments
    MELATONINA - HORMONUL TINEREȚII - Dr. Călin Mărginean Epifiza (glanda pineală) Este o glandă endocrină nepereche, de origine epitelială, care aparţine diencefalului, fiind…
  • Laptele - nutritiv sau toxic? + documentare
    21.07.2012 - 0 Comments
    --> LAPTELE - NUTRITIV SAU TOXIC? Miliarde de dolari au fost investite de industria producătoare de lactate pentru a ne convinge că laptele și derivatele sale sunt sănătoase sau…
  • Incredibilele sate ale Indiei + VIDEO
    09.06.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); INCREDIBILELE SATE ALE INDIEI India este a șaptea țară ca mărime din lume. Cei peste un miliard de locuitori ai săi sunt împărţiţi în…
  • Am fost șocat să descopăr că aceste 16 alimente și produse cotidiene NU SUNT VEGANE!
    13.05.2023 - 0 Comments
    Nu mă refer aici doar la mâncare.Pentru majoritatea veganilor, renunțarea la carne și la produsele de origine animală reprezintă inițial o schimbare de dietă. Care, mai târziu, se extinde la…
  • Produse japoneze ciudate, dar utile, care nu există nicăieri în altă parte a lumii
    22.07.2022 - 0 Comments
    Japonia este renumită pentru tot felul de lucruri, de la mâncare până la televiziune. Dar este renumită mai ales pentru crearea de produse ciudate și cool care nu pot fi găsite nicăieri altundeva.…
  • Rețete culinare - Salată cu porumb dulce
    09.04.2012 - 0 Comments
    --> SALATĂ CU PORUMB DULCE Ingrediente   - 1 conservă mică de porumb (sau 200 g boabe congelate) - ciuperci - 200 g (din conservă sau înăbușite, cu sare) - cașcaval ras -…
  • Dale Carnegie - „Dacă vreți să scoateți mierea, nu răsturnați stupul!”
    02.11.2012 - 0 Comments
    --> „DACĂ VREȚI SĂ SCOATEȚI MIEREA, NU RĂSTURNAȚI STUPUL!” – fragment din cartea „Secretele succesului”, de Dale Carnegie – Pe 7…
  • 21 DE FAPTE CIUDATE ȘI MINUNATE DESPRE AROMĂ ȘI MIROS
    11.05.2023 - 0 Comments
    Mulți dintre noi ne luăm simțul olfactiv ca pe un lucru de la sine înțeles, fără să ne gândim o clipă la modul în care este produs mirosul. De la mirosul dulce-amărui al primei cești de cafea până la…
  • Banca Centrală a Germaniei recunoaște: Creditele sunt create din nimic + documentar (RO)
    26.04.2013 - 1 Comments
    --> BANCA CENTRALĂ A GERMANIEI RECUNOAȘTE: CREDITELE SUNT CREATE DIN NIMIC Un articol incitant despre geneza banilor și funcționarea sistemului monetar actual poate fi citit pe…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *