Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea Laptele - mesaj. Sortați după dată Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea Laptele - mesaj. Sortați după dată Afișați toate postările

duminică, 16 octombrie 2016

Masa fatală




MASA FATALĂ

Mâncarea e o obsesie. Burta care cugetă, pântecele care ne salvează de cotidianul tern. În aşteptarea meselor, suntem ostaticii ciugulelii. Cetăţeanul rumegător se umflă pe zi ce trece. Statelor Unite li se cuvin laurii grăsimii. Franţa vine şi ea rapid din urmă. Un studiu realizat de Nutrition Santé în 2006 constată că 57% dintre bărbaţi, 41% dintre femei şi 18% dintre copii au rotunjimi în exces. Un adult din şase este obez, proporţia fiind de 3,5% la cei mici.

joi, 21 iulie 2016

Laptele ne poate scurta viața + VIDEO


LAPTELE NE POATE SCURTA VIAȚA

Dr. Elizabeth Noble

Pe la mijlocul anilor ’70, când am înființat „Departamentul pentru sănătatea femeii”, osteoporoza nu era boala obișnuită și mortală care este astăzi (fracturile de șold sunt în prezent a 12-a cauză de deces). În perioada studenției mele în Australia, în deceniul anterior, diagnosticul de osteoporoză era pus numai după ce o fractură provoca o traumă minimă (ca urmare a unei căzături, de pildă). Scanările pentru aflarea densității osoase nu se inventaseră încă și nu cred că era mai rău fără ele. A considera laptele ca vinovatul și nu leacul osteoporozei înseamnă a ataca însăși „vaca sacră a familiei” și, bineînțeles, business-ul uriaș al produselor lactate. Și osteoporoza este doar o parte a problemei. Aceia dintre noi care au observat ce conțin tăvile cu mâncare ale pacienților din spitale își pot da seama că cei mai mulți dieteticieni, în ciuda celor 4 ani de studii, nu sunt la curent cu dovezile medicale în ceea ce privește consumul de lactate. Excepțiile sunt puține: Nancy Appleton, care a scris în 1990 cartea „Să ne construim oase mai puternice” (Building Better Bones) și Susan Brown, o altă nutriționistă luminată, care a publicat în 1996 cartea „Oase mai puternice, corpuri mai puternice” (Better Bones, Better Bodies).  

În 1992, Frank Oski Jr., șeful Secție de pediatrie de la Spitalul John Hopkins, a scris cartea „Nu-ți mai bea laptele” (Dont Drink Your Milk). Acest medic făcuse deja legătura între consumul de lapte și diabetul juvenil și afirma că cel puțin 50% dintre copiii Statelor Unite sunt alergici la lapte, suferind, printre alte afecțiuni, de diaree, constipație, oboseală. Dr. Oski știa la vremea aceea că produsele lactate sunt principala cauză a alergiilor alimentare, și-și sfătuia toți pacienții, indiferent de vârstă, să nu le consume. În felul acesta, multe cazuri de astm sau infecții ale sinusurilor au fost rezolvate de acest medic doar prin eliminarea totală din dieta pacienților săi a laptelui și a produselor lactate.

Un alt pediatru cunoscut, Benjamin Spock, recunoștea în ediția a 7-a a cărții sale, „Îngrijirea copilului” (Child Care), că „cercetările ne-au obligat să regândim această recomandare... produsele lactate contribuie la un număr surprinzător de mare de probleme de sănătate”. Apoi, în 1997, Robert Cohen publica studiul „Laptele – otrava mortală” (Milk - The Deadly Poison), o prezentare detaliată a lăcomiei corporației Monsanto, care, prin inginerie genetică, crease hormonul de creștere bovin recombinant (rBGH), un hormon sintetic ce impulsionează producția de lapte atunci când este injectat vacilor, acest lucru determinând o creștere cantitativă în lapte a unui alt hormon, denumit „factor de creștere insulinic” (IFG-1). La om, nivelurile ridicate ale hormonului IGF-1 favorizează apariția anumitor forme de cancer: de sân, de prostată și de colon. Acest hormon se găsește în laptele americanilor din 1994. Fiecare înghițitură conține hormoni de creștere, creându-ne o serie de probleme de sănătate, de la obezitate infantilă la boli cronice.

În 1998 mi-a căzut în mână o carte scrisă de franțuzoaica Anne Laroche-Walter: „Laptele de vacă – albul înșelător”. În anul următor, D. Raphaël Nogier descria în cartea sa, „Acest lapte care amenință femeile” (Ce lait qui menace les femmes), felul în care consumul de lapte crește riscul apariției cancerului de sân. În 2001, Robert Cohen a publicat „Laptele de la A la Z” (Milk: A-Z) o lucrare concepută cu ilustrații pe paginile din drepta și citate medicale pe paginile din stânga. Este o carte pe care o recomand cu căldură pentru sălile de așteptare, deoarece este extrem de accesibilă pacienților, în timp ce pe copii i-ar amuza desenele.

În anul 2003 a fost publicat în New York Times Magazine articolul dr. Robert M. Kradjian, Laptele – Mesaj către pacienții mei. Autorul este șeful secției de chirurgia sânului de la Centrul medical Seton din Daly City, California. Această amplă prezentare a numeroaselor riscuri asociate cu consumul de lapte, apărută într-o revistă săptămânală de prestigiu, îmi arată faptul că, în sfârșit, după aproape două decenii de semnale de alarmă, subiectul a devenit public și de larg interes, în ciuda eforturilor companiilor producătoare de lactate, care nu încetează să inducă în eroare populația prin reclame agresive.

În anul 2005 apare în Marea Britanie lucrarea „Nevoia de lapte” (The Milk Imperative) a lui Russell Eaton, care, pe 60 de pagini, ne învață cum să ne preparăm alternative sănătoase la lapte, din nuci, alune și semințe. Noutatea adusă de Eaton în această carte este teoria sa, conform căreia celulele care formează oasele (osteoblastele) sunt distruse de exercițiul fizic în exces și de suplimentele de calciu și vitamina D. De fapt, mulți ani, eu însămi am fost uimită de evidența că o mai mare densitate osoasă nu înseamnă un risc mai mic de osteoporoză. Ca medic pediatru, știu că scanarea densității osoase nu măsoară și colagenul și nici forța musculară sau echilibrul. Fluorul, de exemplu, face oasele mai dense, dar în același timp, mai casante, ceea ce, de fapt, crește, nu scade numărul fracturilor.

„Buletinul medical Townsend” (Townsend Medical Letter) al Școlii de sănătate publică de la Harvard și Julian Whitaker, doctor în medicină, au recunoscut că laptele provoacă multe probleme de sănătate. Și este de la sine înțeles că, dacă laptele este o problemă, atunci brânza (e nevoie de 7-8 litri de lapte ca să faci un kg de brânză) sau smântâna, sau înghețata sunt și mai rele, pentru că sunt mult mai concentrate.


Laptele vacii este pentru viței. Ca să crească mari și sănătoși, copiii au nevoie de laptele mamei lor (studiile au arătat că copiii alăptați la sân au un IQ cu 10 puncte mai mare decât cei care au primit un alt fel de lapte). Așadar, ar trebui să creăm facilități pentru mamele americane care merg la serviciu, așa cum au făcut deja țările scandinave. Puțini epidemiologi se ocupă și de istoricul alăptatului atunci când studiază bolile adulților. O excepție este Michel Odent, MD, care a creat o bază de date în acest sens, ce poate fi studiată aici: www.birthworks.com

„Cele mai multe formule de lapte pentru sugari dezvoltă la aceștia o respingere alergică la proteinele din laptele de vacă, înainte de împlinirea vârstei de un an. La 50-70% dintre aceștia apare urticaria sau alte probleme ale pielii, 50-60% dezvoltă simptome gastrointestinale, iar 20-30% prezintă simptome respiratorii. Terapia recomandată în aceste cazuri este evitarea laptelui de vacă”. Citatul este extras din articolul „Aspecte epidemiologice și imunologice privind alergia și intoleranța la proteina din laptele de vacă la copii”, apărut în revista Pediatric - Allergy - Immunology, nr. 5/1994.

În medie, 75% din populația globului, incluzând aici pe cei 25% care trăiesc în Statele Unite, pierd enzimele pentru lactază după înțărcare. „Malabsorbția și deficiența lactazei sunt afecțiuni patologice cronice, caracterizate prin dureri abdominale, balonări și diaree apoasă. O dată stabilit diagnosticul corect și introdus un regim alimentar fără lactoză, aceste simptome dispar la cei mai mulți pacienți... care însă nu vor fi conștienți de legătura dintre aliment și simptome”. Journal of Clinical Gastroenterology, nr. 28, p. 3, aprilie, 1999.

Mai mult de 50 de boli au fost asociate cu consumul de produse lactate, iar recent s-a descoperit un fapt interesant: cei mai mulți dintre pacienții care au suferit un atac de cord au osteoporoză. Această legătură se explică prin calcifierea rezultată din consumul regulat de produse lactate. Pietrele la rinichi sunt un exemplu în acest sens. Apoi, cei mai mulți medici tratează monturile, pintenii, tendinitele, bursitele și ciocurile osoase fără să ia în considerare cauzele alimentare care le-au provocat. De asemenea, cancerul de sân și de prostată sunt cunoscute ca fiind micro-calcifieri. Rolul microbacteriilor în asemenea cazuri este o teorie de ultimă oră, explicată pe site-ul The Calcium Bomb. Autorii prezintă cercetări care leagă artrita de bolile de inimă și explică rolul excesului de calciu în apariția multor boli, inclusiv a osteoporozei.

Cum ar putea oamenii, și mai ales femeile, să accepte ideea că au prea mult calciu în organism (de regulă, sub forma produselor lactate) când li se spune din toate părțile să bea lapte, să mănânce lactate și să ia suplimente de calciu? Studiul desfășurat la Harvard pe o perioadă de 12 ani, făcut pe 78.000 de femei adulte, a concluzionat că acelea care au băut lapte de trei ori pe zi au avut mult mai multe fracturi osoase decât cele care rareori au băut lapte. De asemenea, în țări ca SUA, Australia, țările scandinave și cele europene, în care consumul de lactate este cel mai înalt din lume, rata osteoporozei și a fracturilor osoase este cea mai mare. În același timp, în țări precum China și Japonia, ale căror diete tradiționale nu includ produse lactate, incidența osteoporozei și a fracturilor este foarte scăzută. Din păcate, această situație este pe cale să se schimbe – am văzut recent automate de înghețată și de cafea cu lapte în stațiile de tren din Tokyo. Beneficiile dietei chineze au fost relevate în cadrul amplului „Studiu China”, desfășurat de cercetătorii universităților Cornell și Oxford, în colaborare cu cercetători chinezi. Dr. Colin Campbell, conducătorul acestui studiu, a crescut la o fermă și a studiat medicina veterinară. A avut deci toate motivele să creadă că laptele este „alimentul perfect al naturii”, până când rezultatul cercetărilor sale i-a dovedit că s-a înșelat.

Mâncăm mai mult decât avem nevoie și nu întotdeauna ceea ce avem nevoie. Echilibrul între alimentație (ceea ce mâncăm) și nutriție (ceea ce absorbim) este esențial. Armele noastre de distrugere în masă sunt furculița și cuțitul. Din păcate, bolile noastre degenerative sunt acum în creștere și în țările în curs de dezvoltare, care ne copiază proastele obiceiuri. Din fericire însă, pentru cei care nu pot renunța la ideea de „lapte” există astăzi mulți înlocuitori ai acestui aliment. Comerțul cu lapte și brânză de soia este înfloritor, trebuie doar să ne asigurăm că acestea sunt preparate din boabe nemodificate genetic. Există, de asemenea, și alte feluri de lapte, pe care le putem prepara singuri, din orez, caju, migdale, arahide etc. Încercați și desertul amazake – un fel de smântână făcută din orez dulce, cu un gust excepțional. Sau puteți, pur și simplu, să mâncați sănătos fără niciun fel de înlocuitori ai laptelui, așa cum mănâncă chinezii și... familia mea. Poftă bună!


Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)

BENEFICIILE ALĂPTĂRII LA SÂN

- Alăptarea reduce semnificativ riscul copilului de a avea astm, alergii sau cancer infantil.
- Laptele de mamă conține anticorpi care îl ajută pe nou-născut să lupte împotriva virușilor și bacteriilor nocive.
- Nou-născuții hrăniți exclusiv la sân în primele 6 luni de viață sunt mai puțin predispuși la infecții ale urechii, boli respiratorii și diaree.
- Copiii care au fost hrăniți cu lapte de mamă în primele luni de viață e mai puțin probabil să devină supraponderali în adolescență sau la maturitate.
- Mamele care alăptează se refac mai repede după naștere.
- Alăptatul reduce riscul de cancer mamar sau ovarian, mai târziu, în viață.
- Alăptatul întârzie revenirea ciclului menstrual al mamei, ceea ce mărește perioada dintre două sarcini.
- Laptele de mamă este mult mai ieftin decât formulele artificiale.
- A pune copilul la sân e mult mai simplu și mai rapid decât a prepara și a aduce la temperatura potrivită un biberon.
- Hrănirea copilului la sân este un lucru bun și pentru mediul înconjurător, din moment ce nu mai există sticle de spălat și cutii cu formule de aruncat.

Laptele matern – mai mult decât hrană pentru copii




sâmbătă, 20 iunie 2015

Hrana la care este adaptată specia umană




HRANA LA CARE ESTE ADAPTATĂ SPECIA UMANĂ

Erbivorele (animalele care pasc: bizonii, iepurii, caii, oile, caprele, cerbii, girafele) sunt înzestrate de natură pentru o hrănire exclusiv cu frunze şi iarbă.
Granivorele (păsările) prosperă datorită seminţelor diverselor plante.
Carnivorele (pisicile, leii, tigrii, lupii) se hrănesc cu carne crudă, dar nici ele nu pot prospera cu o dietă bazată exclusiv pe carne.
Frugivorele (maimuţele) mănâncă fructe, vegetale suculente, rădăcini, muguri, nuci şi seminţe.
Omnivorele (mistreţii, urşii, ratonii) prosperă hrănindu-se cu toate tipurile de hrană crudă.
Insectivorele (amfibienii) se hrănesc cu insecte.

Aceste tipuri de hrană la care sunt adaptate speciile animale derivă din moştenirea lor biologică. Să dăm câteva exemple: Ursul koala este adaptat să mănânce exclusiv frunze de eucalipt şi nu bea niciodată apă. Gâtul lung îi permite girafei să se hrănească cu frunzişul copacilor. Ghearele şi colţii îi permit tigrului să ucidă şi să sfâşie prada. Vederea excelentă şi ghearele puternice îl fac pe vultur un prădător de temut pentru vânatul de la sol. Carnivorele mănâncă alte animale. Erbivorele mănâncă plante.

Mai mult decât orice, hrana determină trăsăturile şi caracteristicile creaturilor. Oamenii nu sunt o excepţie. Este o premisă de bază a naturii ca oamenii, la fel ca şi celelalte creaturi, să aibă toate condiţiile şi produsele necesare pentru a-şi susţine viaţa şi sănătatea. Speciile din natură îşi restricţionează instinctiv hrana la o varietate la care sunt adaptate în mod specific. Ar trebui să tragem concluzia că şi oamenii ar avea tendinţa să se hrănească doar cu acele alimente pentru care sunt adaptaţi din punct de vedere fiziologic, ca să trăiască în parametrii optimi. Specia umană ar trebui să fie studiată ca membră a întregii comunităţi biologice a Terrei şi să fie comparată din punct de vedere anatomic şi fiziologic cu alte specii, pentru a ne lămuri asupra adevăratelor ei cerinţe alimentare. Când analizăm caracterul anatomiei şi fiziologiei umane în legătură cu dieta noastră, trebuie s-o facem în contextul natural, şi nu în mediul artificial al vieţii moderne. Astfel, hrana noastră ar trebui să fie în concordanţă cu înzestrările noastre fiziologice, şi nu cu gusturile sau convingerile dobândite.

Determinarea hranei noastre naturale nu este o chestiune de credinţă

Tradiţia şi popularitatea sunt modurile cele mai nefericite pentru a determina o dietă adecvată. Schimbările în mediul nostru înconjurător nu ne modifică şi adaptările biologice, structura internă sau nevoile naturale, pentru a instaura starea optimă. De-a lungul anilor, adaptările biologice au fost determinate de necesităţi. Ele se dezvoltă lent, necesitând perioade de timp extrem de lungi pentru a se stabiliza. Mediul nostru puternic industrializat iniţiază mai degrabă adaptări sau ajustări sociale, decât schimbări fiziologice sau anatomice. Trăind conform adaptărilor noastre naturale, putem face faţă stresului vieţii moderne mult mai bine decât dacă nu le respectăm. Atunci când decidem care alimente sunt mai bune, singura autoritate pe care ar trebui să ne bazăm este corpul nostru. Anatomia şi fiziologia noastră sunt cele care decretează dacă hrana este acceptabilă sau nu. Determinarea dietei noastre naturale nu este o chestiune de credinţă: bazele dietei umane trebuie puse pe datele ştiinţifice referitoare la caracteristicile noastre biologice, biochimice, anatomice şi fiziologice.

Sănătate versus profit: un conflict de interese major

Ni s-a indus credința că boala are o cauză misterioasă, sau că se află dincolo de controlul nostru, fiind determinată genetic. Cei mai mulţi oameni sunt dornici să audă aceste afirmații privind cauza bolilor lor. Acest lucru le permite să mănânce inconştient, alimente „gustoase” şi extrem de periculoase pentru sănătate.
În SUA, industria care produce hrană de tip junk-food finanţează şi favorizează cele mai multe cercetări din instituţii şi universităţi. În ultimele decenii, cei mai mari sponsori de la Harvard pentru cercetări legate de nutriție au provenit din industria cărnii, zahărului şi produselor lactate, precum și din cadrul nenumăratelor companii farmaceutice. Nu avem aici un conflict de interese? Giganţii industriei controlează recomandările privind hrana! Ei au folosit, timp de zeci de ani, dogme false referitoare la nutriţie, pentru a-şi promova produsele. Şcoala şi reclamele ne învaţă că produsele lactate şi carnea sunt vitale. Acesta este rezultatul miliardelor de dolari cheltuiţi pentru influenţarea opiniei publice. Marile industrii sunt conduse de interese financiare, nu de ştiinţă. Lobby-ul lor exercită o imensă putere economică. Membrii guvernului, stimulaţi de politic, dau recomandări nutriţionale în dezacord cu cercetările ştiinţifice. Aceasta fiind o stare generalizată, să nu vă aşteptaţi vreodată să primiţi sfaturi utile prin mass-media.

Etichetarea eronată şi înşelătoare a hranei

Într-un sondaj de opinie la nivel naţional, doar 6% dintre cei intervievaţi mâncaseră în ziua anterioară 2 porţii de hrană vegetală şi 2 de fructe. Chiar dacă publicul urmase recomandările USDA din noul studiu al hranei, dieta lor era încă inadecvată în ceea ce priveşte nevoia de produse proaspete, bogate în antioxidanţi. Noile îndrumări sunt tot prea ridicate în proteine şi grăsimi şi prea joase în nutrienţi bazaţi pe plante şi fibre. De pildă, într-o dietă axată pe produse proaspete, trebuie să se consume zilnic 1500 mg de vitamina C, plus bioflavonoide. Oficial, DRZ (Doza Zilnică Recomandată) de vitamina C este de 60 mg (ridicol de joasă), și la fel majoritatea nutrienţilor pe bază de plante. DZR-urile sunt menţinute joase pentru ca alimentele procesate să nu apară ca fiind deficiente, cum sunt de fapt.
Majoritatea informaţiilor nutriţionale comerciale şi a etichetelor de pe alimente sunt de asemenea eronate şi înşelătoare. Producătorii de hrană procesată şi fast-food folosesc greutatea şi mărimea unei porţii prezentând minciuni cumpărătorilor. Adevărul este atât de distorsionat, cum nici nu vă imaginaţi. De exemplu, are laptele integral 4% grăsime? Calculaţi: laptele conţine 4 g grăsime la 100 g. Dar fiecare 100 g conţine 70 calorii. Laptele are 9 calorii pe fiecare gram de grăsime, astfel că laptele integral conţine 50% din calorii provenind din grăsime. Chiar şi lactatele light au multe grăsimi. Manipulând datele despre nutriţie în ceea ce priveşte greutatea, se acoperă nivelul  de conţinut în grăsimi. Industria alimentelor din carne şi fast-food joacă acelaşi joc. În hamburgerul fără grăsime de la McDonalds, 45% dintre calorii provin din grăsime.
Faptul rămâne: dacă hrana animală este baza dietei voastre, este imposibil să trăiţi în concordanţă cu copleşitoarele dovezi ştiinţifice referitoare la adevărata sănătate umană. Companiile întăresc erorile de alimentaţie pe care le fac oamenii şi conving publicul că nu contează ce mănâncă. Acestea ne spun că orice hrană procesată, denaturată, chimizată ne va asigura necesităţile corpului, atâta timp cât înghiţim în plus vitamine, minerale, antiacizi, remedii pentru dureri de cap şi alergii şi alte pastile. Mesajul transmis publicului este: e bine să continuaţi dieta prezentă, atâta timp cât luaţi suplimente şi produse farmaceutice. Şi aşa, toţi prosperă pe seama bolilor provocate de inconștiența voastră. Da, boala voastră este pentru alţii o afacere. Minciuna e atrăgătoare, deoarece e ceea ce vreți să credeţi. Totuşi, mai degrabă decât deficienţele de nutriţie, marea majoritate a bolilor sunt rezultatul excesului de hrană biologic nepotrivită. Cauza deficienţelor lor este consumul de alimente devitalizate, supra-procesate, noi nefiind proiectaţi pentru acest tip de hrană. Antagoniştii nutriţionali fură din rezervele vitale de nutrienţi din corp şi contribuie la instalarea bolilor.

Nutriţia ştiinţifică versus nutriţia comercială

Prima întrebare care se pune pentru o abordare mai degrabă ştiinţifică decât economică faţă de nutriţia umană: Care este natura biologică a corpului uman? Care este hrana noastră naturală? Suntem noi carnivori care-şi asigură nutrienţii necesari din carne crudă, sânge, oase, cartilagii și măruntaie provenite din vânat proaspăt? Suntem erbivori, care se hrănesc cu verdeţuri, ierburi, cereale neprelucrate, rădăcinoase etc., aşa cum fac vacile, oile şi caii? Suntem granivori precum pasările, care se hrănesc în principal cu seminţe şi grăunţe? Suntem noi în mod natural omnivori, care se hrănesc sănătos, indiferent ce mănâncă? Suntem frugivori, care se pot hrăni doar cu banane, struguri, portocale, pepeni şi mere la fiecare masă? Sistemul digestiv şi fiziologia noastră ne determină dieta optimă. Înţelegând procesul fiziologic care însoţeşte digestia şi absorbţia hranei, se pot determina obiceiurile alimentare potrivite. 
Procesele digestive sunt aceleaşi pentru toți oamenii, indiferent de rasă, cultură sau localizare geografică. Aceste procese ar trebui studiate în relaţie cu sănătatea, pentru a dezvolta o ştiinţă precisă a nevoilor noastre nutriționale reale. Există o abundenţă de informaţii referitoare la fiziologia digestiei şi a absorbţiei hranei. Din păcate, ştiinţa nutriţiei depinde prea mult de experiențele pe şoareci şi pe deficienţe induse artificial, în încercarea de a stabili nevoile umane de hrană. O abordare mai înţeleaptă pentru a determina natura dietei noastre ar fi aceea de a studia anatomia şi fiziologia omului. Astfel, s-ar putea deduce caracteristicile hranei potrivite, în concordanţă cu natura şi alcătuirea anatomică a speciei umane. Această abordare n-ar depinde de experiențe născocite şi nici n-ar fi părtinită de interesele producătorilor de carne, lactate şi junk-food, care ne dictează de decenii dieta. Motivul acestei investigaţii n-ar fi profitul, ci sănătatea. Fiziologia umană și predispoziţiile biologice sunt baza corectă de la care ar trebui să se pornească în determinarea adevăratelor cerinţe ale dietei umane.

Gătit versus crud: care este diferenţa?

Nutriţioniştii de azi sunt subordonaţi conceptelor celor patru grupe alimentare de bază şi piramidei alimentare, aşa cum au fost ele perpetuate de marea industrie alimentară. Conform acesteia, oamenii nu au o dietă fixă, ca alte animale. Ei sunt creaturi omnivore, care se pot hrăni cu mâncăruri gătite la fiecare masă, pentru a-şi satisface cerinţele nutriţionale. Cu toate acestea, cele 80 de milioane de specii de pe acest Pământ se hrănesc exclusiv cu alimente nepreparate termic. Numai oamenii le gătesc. Gătitul implică foc. Focul arde şi distruge ţesuturile vii, inclusiv nutrienţii, transformându-i în substanţe toxice. Nimeni nu se întreabă de ce atacul de cord şi cel cerebral, cancerul, diabetul şi bolile cronice omoară oamenii cam la jumătatea duratei lor de viaţă. În medie, speciile din natură trăiesc de 7 ori vârsta lor matură. Oamenii se maturizează la 20 de ani. Făcând calculele, durata de viaţă pentru oameni ar trebui să fie de cca 140 de ani, dacă am trăi în fiecare zi conform legilor naturale. Stilul de viaţă letargic şi caloriile goale, mult prea toxice, ale hranei la care nu suntem adaptaţi biologic ne ucid la jumătatea vieţii. Distrugerea enzimelor face din mâncare doar o materie fără calitate, străină corpului şi greu de digerat. De aici vine şi dorinţa omului de a mânca mai mult, pentru a se sătura.

Prin supunerea la temperaturi mari, începând din primele 3 minute, în alimente au loc următoarele transformări:
- 100% din enzime sunt distruse;
- funcţia fibrelor naturale este anulată;
- carbohidraţii se caramelizează;
- clorofila se degenerează;
- 30-50% din vitamine şi minerale sunt distruse;
- pesticidele din vegetale sunt restructurate în componente şi mai toxice;
- grăsimea este deformată, generând substanţe care ulterior duc la dezvoltarea de tumori şi cancer; acestea sunt acroleina şi benzpirenul – cel mai puternic agent cancerigen existent;
- mâncarea digerată, ajungând în sânge, transportă mineralele anorganice prin sistem, fixându-se în artere, vene, încheieturi şi organele interne, ducând la pierderea flexibilităţii acestora şi la îmbătrânirea prematură.

Suntem în mod natural mâncători de carne sau vegetarieni?

Unii „nutriţionişti” afirmă că avem trăsături clare de carnivori, şi numesc „colţi” dinţii noştri incisivi, pentru a-şi susţine poziţia. Dar, dacă priviţi diversele specii din regnul animal, fiecare are dinţii ideali pentru a mastica un anume tip de hrană. Erbivorele au 24 de molari, 8 incisivi zimţaţi pe maxilarul inferior şi un cer al gurii aspru. Maxilarul lor se mişcă vertical, lateral, faţă/spate, permiţându-le să rupă şi să mărunţească iarba. Omnivorele au caninii ca nişte colţi, ce le permit să sape după rădăcini. Frugivorele, precum cimpanzeii, au 32 de dinţi: 16 pe fiecare maxilar, incluzând 4 incisivi, 2 canini, 4 premolari şi 6 molari. Aceşti dinţi sunt adaptaţi pentru a sparge nuci iar articulaţia uniformă a dinţilor le permite frugivorelor să zdrobească şi să mestece fructe. Carnivorele (de pildă felinele), au canini bine dezvoltaţi, lungi, ascuţiţi, cilindrici şi separaţi de ceilalţi dinţi. Colţii şi caninii ascuţiţi care penetrează, omoară şi sfâşie carnea sunt o trăsătură a tuturor carnivorelor adevărate (cu excepţia păsărilor de pradă). Maxilarele puternice ale carnivorelor se mişcă numai pe verticală şi sunt ideale pentru sfâşierea cărnii, care este înghiţită aproape nemestecată şi apoi digerată de sucurile lor gastrice, extrem de acide.

Dinţii umani nu sunt creaţi pentru a sfâşia carnea, ca cei ai leilor, lupilor sau câinilor, ci se apropie mai degrabă de cei ai animalelor care se hrănesc cu fructe. Dinţii noștri corespund aproape identic cu cei ai cimpanzeilor şi ai altor frugivore. La om, absenţa totală a spaţiilor dintre dinţi caracterizează arhetipul nostru frugivor. Caninii omului sunt scurţi, solizi şi uşor triunghiulari. Sunt mai puţin pronunțați şi dezvoltaţi decât cei ai urangutanilor, care rareori omoară şi mănâncă carne crudă în mediul lor natural. Caninii umani nu seamănă defel cu caninii lungi, rotunzi şi ascuţiţi ai carnivorelor adevărate. Dinţii omului nu sunt curbaţi şi ascuţiţi ca ai lupilor sau tigrilor şi nici largi şi plaţi ca ai speciilor care mănâncă iarbă şi grăunţe. De fapt, dinţii omului sunt ca cei ai maimuţelor care se hrănesc cu fructe, iar gura e potrivită pentru fructe şi legume suculente. Ar fi extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil pentru oameni, să mănânce carne crudă fără ajutorul cuţitului. A numi incisivii umani „colţi” este, evident, o exagerare. De altfel, cercetătorii susţin că oamenii au putut să mănânce carne numai după ce au avut unelte şi au controlat focul. Vânătoarea, de asemenea, nu a fost posibilă decât cu ajutorul uneltelor. De fapt, paleontologii consideră că am deţinut o metodă modernă, sistematică, de vânătoare abia în urmă cu 60.000 de ani.

Anatomie comparată

Carnivorele sunt dotate din naştere cu echipamentul anatomic necesar în detectarea, capturarea, uciderea şi sfâşierea prăzii. Câinii au maxilare puternice, care creează răni adânci. Oamenii nu au gheare ascuţite pentru a rupe, nici colţi ascuţiţi pentru a sfâşia, nici ochii şi nici simţul olfactiv bine dezvoltate pentru vânătoare. Corpul uman nu este creat pentru a alerga suficient de repede după pradă. Oamenii nu pot apuca animalele în gură, cum fac câinii, coioţii, lupii, şacalii, leii, tigrii sau pisicile. Noi doar putem crea răni superficiale cu mâinile, prin forţa brută. În schimb, avem membre şi degete perfecte pentru a urca, a ne întinde şi a apuca. Capacitatea noastră naturală de a culege este asemănătoare cu cea a cimpanzeilor. Primatele frugivore au încheieturi mobile la umeri, coate şi mâini, care permit mişcarea liberă în toate direcţiile, mâini sensibile, care se pliază uşor, cu degetul mare opozabil şi cu unghiile plate, toate acestea fiind perfecte pentru a aduna fructe. Referitor la membrii altor specii, erbivorele au copite, care le permit să meargă uşor pe pajiştile cu iarbă, iar carnivorele au gheare ascuţite, pentru a ataca violent prada. Animalele care trăiesc în copaci şi cele care culeg fructe au o vedere binoculară stereoscopică, ceea ce face vederea suficient de precisă pentru a observa hrana.
O altă comparaţie anatomică între specii se referă la structura pielii. Toate animale vegetariene au glande sudoripare din abundenţă. La carnivore, acestea sunt atrofiate şi inactive. Ele nu transpiră abundent, pentru a preveni o pierdere masivă de fluide, care ar determina o precipitare concentrată de deşeuri de nitrogeni (din cauza consumului de carne crudă). Aceasta explică de ce persoanele care consumă carne suferă de căldură, în timp ce vegetarienii nu.

Fiziologia comparată a digestiei

Lungimea tractului digestiv diferă mult, în funcţie de specie şi hrană. Intestinul unui carnivor este de 3-6 ori lungimea corpului. Carnivorele au nevoie de un intestin scurt, fără striaţii, care acţionează rapid, deoarece carnea crudă devine repede toxică şi nu poate fi reţinută mult timp în intestin fără să ducă la o putrefacţie otrăvitoare pentru corp. Intestinul erbivorelor e plin de încreţituri, pentru a crea o suprafaţă mare, şi are de 30 de ori lungimea corpului. Iarba şi plantele sunt brute şi pline de fibre, necesitând o digestie mai lungă pentru descompunerea celulozei. În general, lungimea intestinului omnivorelor reprezintă de 6 ori lungimea trunchiului. Intestinul frugivorelor, inclusiv al oamenilor, este încreţit şi are de 12 ori lungimea corpului.
Tractul digestiv uman este de cca 4 ori mai lung decât cel al carnivorelor. Intestinul carnivorelor este scurt şi fără striaţii, pentru a descompune rapid hrana şi a o scoate din sistem înainte să putrezească. Intestinul omului este încreţit, pentru a reţine hrana până când toţi nutrienţii au fost extraşi, ceea ce constituie în acelaşi timp anatomia cea mai dezavantajoasă pentru digerarea cărnii. Intestinul lung al omului nu poate procesa rapid hrana săracă în fibre (carnea şi lactatele). În consecinţă, hrana de origine animală reduce capacitatea musculaturii intestinului de a efectua mişcări peristaltice (de contracţie şi relaxare) care să permită înaintarea şi eliminarea conţinutului său, astfel încât apare inevitabil putrefacţia (care se manifestă extern prin flatulenţă şi scaune urât mirositoare). Toate acestea duc la eliberarea în corp a unor produşi toxici. În urma unei diete axate preponderent pe carne, se pot instala constipaţia şi cancerul de colon, boli frecvente la marii consumatori de carne, ambele fiind rare sau inexistente la vegetarieni.

Sursa: Art Baker - Cook Less, Feel Better (Gătește mai puțin, simte-te mai bine), 2001

miercuri, 13 august 2014

Laptele - mesaj către pacienții mei

-->

LAPTELE - MESAJ CĂTRE PACIENȚII MEI

Robert M. Kradjian, MD

Chirurg oncolog - Centrul medical Seton, Daly City, California, SUA

Problema cu alimentele este aceea că au o aură emoțională și culturală. Laptele, de exemplu, a constituit prima noastră hrană. Dacă am fost norocoși, a fost laptele matern – o legătură strânsă între mamă și copil. Dacă nu, atunci a fost cel de vacă, laptele praf sau vreo formulă. Suntem o nație de băutori de lapte. Copii, adolescenți, adulți și vârstnici bem sute de litri de lapte pe an, plus zeci de kilograme de brânzeturi, unt și iaurt. Oare este ceva greșit în asta? Vedem tot timpul reclame și auzim îndemnuri care ne spun că „laptele este bun pentru organism”. Doctorii ne spun: „Trebuie să bei lapte, altfel de unde-ți iei calciul?” La școală, elevii primesc lapte, iar în spitale este o obișnuință ca laptele să facă parte din hrana zilnică. Nutriționiștii ne spun că laptele face parte din grupa alimentelor esențiale. Și așa, laptele a devenit un aliment „normal” în viața noastră de zi cu zi. Și veți fi surprinși dacă vă spun că, de fapt, există foarte mulți oameni pe planeta Pământ care nu consumă lapte. Și nu numai că nu-l consumă, dar dacă-l consumă, se îmbolnăvesc. De fapt, dintre toate mamiferele, doar oamenii (și în principal rasa albă) beau laptele altui animal și continuă să-l bea și după ce au fost înțărcați.


Prin urmare, cine are dreptate? Putem avea încredere în cei care promovează industria laptelui? Sunt nutriționiștii la zi cu informațiile lor, sau pur și simplu repetă ce au fost învățați la rândul lor de alții? Exista trei surse viabile de informare. Prima și probabil cea mai importantă este studiul naturii. A doua este studiul istoriei propriei noastre specii. Și, în cele din urmă, literatura științifică și cercetările făcute în ceea ce privește laptele. Dar hai să începem cu știința și să dăm un exemplu: între anii 1988 și 1993, în arhivele medicale s-au înregistrat cca 2.700 de articole legate de lapte. Am analizat 500 dintre aceste studii. Rezultatele sunt aproape înspăimântătoare. În primul rând, niciunul dintre autori nu vorbește despre proprietățile laptelui așa cum sunt ele enumerate de industria alimentară, care-l numește „superaliment” sau „alimentul perfect”. Atenția studiilor este pe colicii, iritațiile și sângerările intestinale, infecțiile cu salmonella, reacțiile alergice, anemia, diabetul și leucemia. Contaminarea laptelui cu sânge, urină, chimicale, insecticide și hormoni a fost de asemenea luată în discuție. Problemele apărute la copii sunt alergiile, infecțiile la urechi și amigdale, udarea patului, astmul, sângerările intestinale, colicii și diabetul juvenil. La adulți, problemele de sănătate apărute în urma consumului de lapte și de produse lactate sunt bolile de inimă, artrita, alergiile, sinuzita, precum și altele mai serioase, ca leucemia și alte forme de cancer.

Studiile făcute pe fosilele strămoșilor noștri din paleolitic relevă o musculatură și o structură osoasă puternică și nici urmă de osteoporoză. Iar dacă vă gândiți cumva că este irelevant a-i studia pe strămoșii noștri din paleolitic, aflați că genele noastre sunt aproape identice cu cele ale oamenilor care au trăit acum 50.000-100.000 de ani.

Ce este laptele? Este o secreție maternă, un nutrient pe termen scurt pentru nou-născuți. Atât! Invariabil, mama oricărui mamifer îi va oferi lapte puiului ei pentru o perioadă de timp după naștere. Când vine vremea înțărcatului, mama își va învăța puiul care este hrana solidă specifică lui. Prin urmare, alăptatul este o hrană programată de natură exclusiv pentru nou-născuți.

Este tot laptele la fel? Asta depinde de unde ne luăm laptele. Ne-am oprit la vacă datorită naturii ei docile și a cantității mari de lapte pe care-l produce. Dar este normal și înțelept să bem laptele unei alte specii de mamifer? Hai să ne gândim: laptele uman este pentru puii de om, cel de câine este pentru cățeluși, cel de pisică pentru pisicuțe și, evident, cel de vacă, pentru viței. E clar că acesta este modul în care natura a creat lucrurile și e suficient să ne folosim rațiunea ca să ajungem la această concluzie. Laptele nu este doar lapte. Laptele fiecărei specii de mamifer este unic și specific nevoilor animalului respectiv. De exemplu, laptele de vacă este de 3-4 ori mai bogat în proteine decât cel de om și are de 6 ori mai multe minerale decât laptele uman. Pe de altă parte, laptele uman conține de 6 până la 10 ori mai mulți acizi grași esențiali, în special acid linoleic, pe care laptele de vacă nu-l conține deloc, deoarece laptele de vacă nu este proiectat pentru oameni. Biochimiștii, fiziologii, iar în ultima vreme chiar și doctorii, recunosc faptul că anumite elemente din hrană permit unei specii să-și dezvolte specializări unice. În cazul oamenilor, aceste sunt dezvoltarea neurologică și controlul muscular. Nu avem nevoie de o creștere masivă a oaselor sau a mușchilor, precum au vițeii. Copiii noștri au nevoie în special de material pentru creier, nervi și coloana vertebrală. Este dovedit prin studii că copiii hrăniți cu lapte matern au o inteligență superioară celor hrăniți cu alt tip de lapte.


O altă problemă a zilelor noastre este toxicitatea laptelui de vacă obținut industrial. Dacă acum 50 de ani o vacă producea în jur de 3 litri de lapte pe zi, acum ea produce de 20-25 de ori mai mult. Cum s-a ajuns la o asemenea performanță? Medicamente, antibiotice, hormoni, hrănire forțată și rase făcute în eprubetă. Ultima tehnică folosită este hormonul bovin de creștere BGH, care stimulează lactația, și pe care unele țări chiar l-au interzis, din cauza pericolului pe care îl prezintă. Oare cine ar vrea să experimenteze ingestia hormonilor de creștere? Folosirea acestui hormon a dus la o creștere cu 70% a numărului de cazuri de mastită (infecție a ugerului) care, bineînțeles, este tratată cu antibiotice, reziduurile acestora intrând în lapte.

Un alt amănunt important este faptul că un mamifer în lactație excretă toxinele prin lapte. Aici includem antibioticele, pesticidele, hormonii și tot felul de alte chimicale, plus sânge. Deci este laptele din comerț pur, așa cum se clamează? Să nu aveți vreo clipă impresia că cineva vă protejează. Să nu vă faceți iluzii că autoritățile responsabile fac testele necesare pentru a identifica aceste toxine. Interesul marilor companii producătoare de lapte este altul decât sănătatea oamenilor. Laptele face mulți bani, atât pentru producători, cât și pentru industria farmaceutică, de la care cumpărăm medicamentele care să ne vindece de bolile cu care ne-am căpătuit, în vreme ce sănătatea nu produce niciun ban!

Mulți cred că prin pasteurizare laptele devine curat și sigur pentru consum. Cel mai bun contraexemplu vine din testul făcut de dr. John Thomson din Edinburgh, descris în cartea „Hrana este cel mai bun medicament” a cunoscutului doctor Henry Bieler. Thomson a studiat efectele laptelui pasteurizat pe doi viței gemeni. Pe unul l-a hrănit exclusiv cu lapte pasteurizat, iar pe celălalt l-a lăsat să sugă de la mama lui. Rezultatul? Cel care a supt de la mamă a crescut puternic și sănătos, iar cel hrănit cu lapte pasteurizat a murit după 60 de zile. Din păcate pentru viței, dar mai ales pentru noi, acest rezultat s-a repetat în experimente ulterioare.

Dar astăzi lucrurile stau și mai rău! Mai este oare laptele uman pur? Din păcate, nu. Un studiu făcut pe laptele a 14.000 de mame a relevat faptul că laptele lor conținea pesticide. Sursa acestora? Carnea și, bineînțeles, laptele de vacă, consumate în timpul sarcinii. Copiii hrăniți exclusiv cu lapte matern au dezvoltat alergii, deoarece alergenii din laptele de vacă au trecut în laptele matern și s-au transmis fătului. Dr. Colin Campbell, cel mai important cercetător contemporan în domeniul nutriției, autor al celebrei cărți „Studiul China”, afirmă despre lapte: „Oamenii din industria laptelui, începută în anii 1920, au reușit cu succes să ne facă să credem că laptele de vacă și produsele din el sunt o mană cerească pentru om... Nu vă lăsați înșelați! Industria laptelui a controlat și continuă să controleze toate informațiile publice legate de sănătate care au ajuns în atenția publicului”. Iar dr. Charles Attwood, un pediatru binecunoscut, afirmă: „Laptele nu este soluția pentru densitatea proastă a oaselor. Dimpotrivă, este parte a problemei”.

Să nu uităm de contaminarea bacteriană. Salmonella, E. coli sau infecțiile cu stafilococ își au sursa în laptele de vacă. Mai ales practica de a consuma lapte crud (nefiert) prezintă un risc major de contaminare cu aceste bacterii. Imaginați-vă cocktailul de mai sus băut direct, fără a fi măcar fiert. Chiar dacă vaca e din curte de la bunica, ea tot a fost vaccinată sau bolnavă odată și tot cu fân plin de pesticide este hrănită, sau paște printr-o zonă contaminată.

Consumând lapte de vacă, ne creștem riscul de diabet. Într-un studiu remarcabil făcut în Canada și publicat în Journal of Medicine în iulie 1992, un grup de cercetători canadieni și finlandezi au ajuns la concluzia că țara cu cel mai mare consum de produse lactate din lume, Finlanda, are și cel mai mare număr de diabetici insulino-dependenți. În rândul copiilor, această boală cruntă lovea 40 de copii din 1000, conform statisticilor de acum 20 de ani. Oamenii de știință au descoperit că anticorpii produși în primul an de viață împotriva proteinei din lapte atacă pancreasul, într-o reacție autoimună de apărare, variantă susținută și de dr. Colin Campbell. Astfel, pancreasul nu mai poate produce insulină, ceea ce duce la cea mai gravă formă de diabet, tipul I. S-a descoperit că copiii diabetici finlandezi aveau de 8 ori mai mulți anticorpi împotriva proteinei din lapte decât copiii sănătoși. Ce-a avut de spus președintele Asociației diabeticilor, dr. Xavier Pi-Sunyer? „Nu trebuie înțeles că copiii n-ar trebui să mai bea lapte, sau că părinții lor ar trebui să le interzică consumul lactatelor. Acestea sunt o sursă bogată de proteine benefice”. Vă mai îndoiți că industria laptelui sponsorizează Asociația diabeticilor?

Și lucrurile merg din rău în mai rău. Leucemia sau leucoza bovină se întâlnește la 3 din 5 vaci de lapte din Statele Unite. Bineînțeles, dacă pasteurizarea se face cum trebuie, virusul este ucis. Dar se întâmplă și accidente, cum a fost cel din 1986, când la o fabrică modernă de procesare a laptelui din Chicago, din greșeală, laptele crud s-a încurcat cu cel pasteurizat. Rezultatul? Patru oameni au murit și 150.000 s-au îmbolnăvit. Așadar, cât de siguri putem fi noi că nu am fost infestați deja cu un astfel de virus? Ce siguranță avem când consumăm lapte? Dacă leucemia umană se trage din acest virus? Asta ar însemna ca zonele cu turme de vaci bolnave să aibă și o incidență mai mare de leucemie umană. Oare așa să fie? Din păcate, da! Statistic vorbind, statele Iowa, Nebraska, South Dakota, Minnesota și Wisconsin au o incidență a leucemiei mult mai mare decât celelalte. La fel, în Rusia și Suedia, în zonele cu turme necontrolate, incidența bolii este mai crescută. Se pare că și veterinarii și fermierii au o incidență mai mare a leucemiei decât restul oamenilor.

Hormonul IGF-I (insulin-like growth factor) este un factor cheie în apariția cancerului de sân! În cartea sa „Laptele - otrava mortală”, doctorul Robert Cohen, care a lucrat în cele mai importante instituții americane legate de industria alimentară, printre care FDA, explică pericolul numărul unu din laptele de vacă: „Există sute de milioane de proteine diferite pe pământ, dar un singur hormon este cunoscut a fi identic la două specii complet diferite: vacă și om. Acest puternic hormon de creștere este IGF-I. El supraviețuiește digestiei și dublarea lui în organism este deosebit de periculoasă”. De asemenea, o serie de studii publicate în reviste de medicină prestigioase susțin teoria conform căreia IGF-I este un factor cheie în declanșarea cancerelor.

Există oare și beneficii de pe urma consumului de lapte? Multă lume este convinsă că din lapte ne luăm calciul. Dar este bun acest calciu pentru oameni? Se pare că nu. De fapt, consumul de lapte intervine în absorbția calciului în oase. Excesul de proteină din laptele de vacă este o cauză majoră în instalarea osteoporozei. Dr. Hegsted din Anglia a făcut un studiu întins pe mai mulți ani și a arătat lumii distribuția geografică a osteoporozei. Se pare că țările în care se consumă cel mai mult lapte sunt și cele cu cea mai mare incidență a osteoporozei. S-a demonstrat prin numeroase studii că, administrat separat, calciul nu este o cauză a osteoporozei. Pentru a găsi cheia, trebuie să privim nu la calciu, ci la proteina animală din lapte. Să ne uităm la două grupuri umane contrastante: eschimoșii au un procent foarte mare de proteine în hrana lor (în jur de 25%) și o cantitate mare de calciu: 2.500 mg/zi. Rata osteoporozei printre ei este cea mai ridicată din lume. Celălalt grup este tribul Bantu din Africa de Sud. Aceștia își iau din hrana specifică lor 12% proteine și doar 200-350 mg/zi calciu. Cu toate acestea, femeile lor, care mai și dau naștere la 6 copii, pe care-i hrănesc la sân timp îndelungat, nu fac osteoporoză. Dar atunci când femeile africane emigrează în S.U.A., ele fac această boală.


Atunci, de unde ne luăm calciul? Răspunsul este simplu: din același loc de unde și-l iau și vacile: din vegetalele cu frunze verzi. Că doar vaca nu bea lapte... Oare cum își dezvoltă elefanții, girafele sau rinocerii osatura imensă? Sigur nu au o vacă pe care s-o mulgă... Se pare deci că toate mamiferele cresc mari și sănătoase dacă se hrănesc cu mâncarea naturală pentru care au fost programate genetic. Doar noi, oamenii, ne alegem cu tot felul de boli.

Dacă vreți să vă păstrați sănătoși și în formă cât mai mult timp, țineți seama de aceste sfaturi:
- Eliminați proteina animală din alimentație (aceasta creează în corp aciditate, care este combătută cu calciul din oase voastre, pentru a regla pH-ul).
- Nu consumați alcool (inhibă absorbția calciului și a altor vitamine și minerale).
- Folosiți numai sare naturală, de mare sau grunjoasă (sarea iodată scoate calciul din oase).
- Nu fumați (fumătorii au densitatea oaselor mai scăzută cu 10-20% decât nefumătorii).
- Mâncați multe vegetale cu frunze verzi. Calciul din acestea este cel mai ușor de absorbit.
- Coada calului este o plantă bogată în siliciu, elementul principal pe care organismul îl folosește pentru a fixa calciul.

Un alt mit ce trebuie spulberat este cel al proteinei. Când eram copii, ni se spunea mereu să mâncăm cât mai multe proteine, ca să creștem mari și puternici. Și, bineînțeles, laptele se potrivea perfect acestui deziderat. De fapt, dieta lumii moderne conține mult prea multe proteine. Suntem într-o supradoză de proteine animale și am tot fost în ultimii 50 de ani, ceea ce ne-a adus în dar o pleiadă de probleme: osteoporoza, ateroscleroza, bolile de rinichi, cancerul, bolile de colon, colesterolul crescut. Întâi de toate, ar trebui să știți că, dintre toate mamiferele, omul are laptele cu cel mai mic conținut de proteine (0,9%). Asta ar trebui să ne spună că necesarul nostru de proteine este foarte mic.


În sfârșit, dar nu în ultimul rând, să ne gândim un pic și la vaci, aceste animale mari, blânde și total inofensive, care au fost lăsate pe pământ în cu totul alt scop decât acela de a ne servi nouă. În natură, vacile trăiesc cca 25 de ani și produc lapte timp de 9 ani. Stresul la care le supunem le îmbolnăvesc iremediabil, așa că după doar 4 ani, cea mai mare parte dintre ele mor sau sunt trimise la abator. În ferme, vacile sunt prinse de uger cu mașini electrice, fiind supuse constant șocurilor electrice. Își petrec toți anii vieții pe suprafețe de beton, în condiții îngrozitoare, de multe ori fără să apuce să vadă vreodată cum arată o pășune. Sunt manipulate genetic, fiindu-le injectate tot felul de substanțe, hormoni și antibiotice pentru a crește producția de lapte. Dacă se naște o văcuță, aceasta este ori omorâtă și vândută pentru carne, ori trecută în turmele pentru lapte, spre a duce o viață ca a mamei ei. Dacă este un tăuraș, acesta este sacrificat, carnea lui fiind considerată o delicatesă. Vițeii crescuți pentru carne sunt separați de mamele lor de mici și hrăniți cu un substitut care-i fac să se îngrașe. Sunt legați și ținuți în locuri strâmte, în propria urină și fecale, în timp ce țipă disperați după mamele lor. În tot acest timp, laptele menit lor este colectat pentru noi. În sfârșit, industria laptelui este un pericol ecologic. În scopul creării de spațiu pentru creșterea vacilor, sunt distruse în toată lumea păduri, iar excrementele și excesul de gaz metan din mațele vacilor fac din această industrie al treilea contribuitor din lume la efectul de seră. Pare greu de crezut, dar o vacă produce mai multă poluare decât o mașină!

Așadar, nu există un alt motiv valid de a consuma lapte în afară de acela că pur și simplu a devenit parte din cultura noastră, pentru că părinții ne-au învățat că e bun, așa cum părinții lor i-au învățat pe ei. Oricare ar fi motivul, un lucru trebuie luat în considerare, și anume să nu ne gândim că bem lapte din motive de sănătate. Mulți oameni de pe planeta noastră nu consumă lapte deloc și sunt foarte sănătoși. Iar dacă tot nu v-am convins, faceți un mic experiment: acordați-vă un număr de zile (7, 10 sau 30) în care să nu consumați deloc produse lactate și încercați să observați dacă anumite probleme de sănătate pe care le aveați nu cumva se ameliorează. Ce aveți de pierdut? Este sigur și nu costă nimic, ba chiar vă aduce o economie. Presimt că veți câștiga foarte mult, fără să cheltuiți nimic.

Sursa: The Milk Letter: A Message to My Patients

COMENTARIUL NOSTRU

Pentru că ne interesează foarte mult să rămânem sănătoși și pentru că dorim ca și alții să beneficieze de informațiile culese de noi, cercetăm intens Internetul, ca să aflăm ce ne face cu adevărat bine și ce ne face rău. Așa am dat peste un articol despre lapte, apărut în „prestigioasa” revistă Tango și care ne-a lăsat mască. Este vorba despre relatarea unui eveniment organizat de compania Evensys în beneficiul oamenilor de afaceri din industria laptelui. Vi-l atașăm, cu rugămintea să-l citiți având în minte informațiile pe care tocmai le-ați căpătat din articolul științific de mai sus. Apoi să decideți singuri sfaturile cui vreți să le urmați – ale reputatului medic american sau ale „eminentei” doctorițe românce, supranumită „nutriționista vedetelor”, plătită generos ca să promoveze consumul de lapte vândut prin supermarketuri? Adnotările din paranteze ne aparțin:

«Aflată la conferința Social Media for Parents (știm ce înseamnă asta, pentru că, nu-i așa? tot românul e bilingv) organizată la Crowne Plaza, medicul nutriționist Mihaela Bilic le-a îndemnat pe mămicile prezente la eveniment să includă cu seriozitate și simț de răspundere laptele în alimentația copiilor lor: „Studiile japonezilor (care studii?), recent publicate (unde?) au demonstrat că tinerii care în perioada pubertății și adolescenței consumă minimum 3 pahare de lapte pe zi vor crește cu minimum 1 cm pe an mai înalți decât cei care nu au în alimentația lor lapte, indiferent de moștenirea genetică (Să fi băut Ghiță Mureșan o căldare de lapte pe zi?). Acumularea de masă osoasă se face doar până la 25 de ani, deci înainte de această vârstă este extrem de important să oferim copiilor noștri o alimentație sănătoasă, bogată în calciu”, mai spune doctorița nutriționistă (Hei, voi, mii de cercetători din întreaga lume, și mai ales tu, celebrul Colin Campbell, bateți câmpii cum că laptele ar fi bun doar pentru viței și că de fapt ne scoate calciul din oase... Ar trebui să veniți în România, să luați lecții de nutriție de la Mihaela noastră...).»

-->

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.