Faceți căutări pe acest blog

luni, 1 septembrie 2014

Otrăvirea celulară prin vaccinare + documentar (RO)

-->

OTRĂVIREA CELULARĂ PRIN VACCINARE 

Fragment din cartea  dr. Stefan Lanka, „Vaccinarea, genocid în mileniul trei”

Toți biologii și autoritățile medicale, precum și „specialiștii” în vaccinare știu că viața nu se bazează pe principiul luptei, ci pe cooperare, pe simbioză. Toate celulele noastre, dar în egală măsură și cele ale animalelor, plantelor și ciupercilor, sunt rezultatul unei simbioze perfecte între cele mai diferite tipuri de bacterii care au produs un nou tip de celule, tot mai adaptate și mai performante. Conlucrarea biologică a diverselor bacterii din celulele corpului nostru – sute și chiar mii aflate mai ales în celulele care necesită multă energie, adică neuronii și celulele hepatice – determină capacitatea celulelor de a se specializa. Individual, tipurile de bacterii n-ar reuși niciodată asemenea performanțe.


La fel, viața pluricelulară nu este posibilă decât atunci când există multă energie, obținută rapid. Acest lucru este realizat în celulele organismului de către „agregatele” noastre energetice, bacteriile. Aceste bacterii din interiorul celulelor noastre poartă numele de mitocondrii. Mitocondriile, „uzinele energetice” ale celulelor noastre, prelucrează oxigenul pe care-l respirăm și astfel produc energia de care are nevoie un organism pluricelular ca să existe. Aceste mitocondrii, precum și alte structuri bacteriene ale celulelor, se numesc endosimbionți. Mitocondriile însă nu mai pot părăsi celula, deoarece ele au transferat asupra celulei marea majoritate a funcțiilor lor. Astfel, cea mai mare parte a acidului nucleic mitocondrial, despre care se pretinde în prezent ca ar fi „substanța genetică”, este depozitat în nucleul celulei, unde poate fi protejat de factorii de stres exteriori și poate fi reparat, lucru care în mitocondria însăși, ca și în alte bacterii, nu este posibil. Celula este plină de multe alte bacterii, la care deja nu mai poate fi observat că au fost vreodată bacterii complete. Practic, aceste bacterii și-au predat celulei tot acidul nucleic (ADN) și s-au specializat pe anumite funcții, cum ar fi sinteza materialului de construcție, transportul intra și intercelular, mobilitatea și diviziunea celulară etc.

Structurile stabile pe care le creează celula, și care o pot părăsi, sunt denumite în mod greșit virusuri. Cuvântul virus înseamnă în latină otravă. Toți experții și toate autoritățile medicinii scolastice din secolele XVIII și XIX știau că foarte multe boli, mai ales cele care apăreau concomitent la grupe de oameni, erau cauzate în principal de otrăvurile adunate în apa murdară, dar și din cauza mâncărurilor alterate. Știința instrumentalizată politic din sec. XIX a pretins apoi ad hoc că ar exista niște „patogeni” și mai mici decât bacteriile, deci patogeni invizibili, care ar explica apariția acelor boli la care nu se putea detecta prezența niciunei bacterii.

În 1931, când a fost inventat microscopul electronic, ipoteza acestor patogeni a fost infirmată, deoarece, de atunci și până acum, aceștia nu au fost identificați nici înainte, nici în timpul și nici după vreo boală. Niciodată. Structurile celulare minuscule care pot părăsi celula și care au fost observate adesea la bacterii, la plante mai rar, iar la oameni și alte mamifere exclusiv în celule conservate artificial în afara organismului viu, au primit numele negativ de virusuri. Experimentele făcute cu bacterii au început să fie interpretate în așa fel, încât se dădea vina pe virusuri atunci când celulele erau distruse în mod artificial și apăreau structurile virale, care de altfel sunt create tot de celulele organismului, pentru a ajuta alte celule. Biologia care s-a desprins din paradigma războiului definește virusul ca un „simbiont redus”, deoarece aceste foste bacterii nu mai pot fi identificate ca bacterii decât cel mult prin acidul nucleic bacterian și prin proteinele specifice. Acidul nucleic bacterian și proteinele, prin modul în care sunt produse, se deosebesc fundamental de cele ale celulelor complexe, pe care le produce organismul omului, al animalelor, al plantelor sau al ciupercilor.

Astfel, un virus nu posedă un metabolism propriu, ci doar o bucată sau două de acid nucleic, înfășurate într-un înveliș proteic și acoperite cu învelișul celulei. Un virus nu este vreo vietate individuală, ci doar un endosimbiont redus, produs de celule, printre altele în scopul de a pune și la dispoziția altor celule acidul nucleic, proteinele și componentele învelișului celular, atunci când acestea au nevoie. Să ne gândim de exemplu la puseurile de creștere la copii sau la situațiile în care anumite celule trebuie să se înmulțească rapid, pentru a susține sau restabili starea de sănătate a organismului. Nu există nicio observație biologică ce ar justifica supoziția că aceste virusuri ar face ceva negativ sau rău. Dimpotrivă, singurele sisteme virus-gazdă care există până în ziua de azi au arătat în mod clar că virusurile formate de organism joaca un rol foarte important în stabilizarea vitală a organismului. În apa mării, de exemplu, există foarte multe virusuri și niciodată nu s-a constatat că băile în mare ar îmbolnăvi pe cineva. Au fost făcute nenumărate experimente cu virusurile existente – care sunt foarte puține – și s-a demonstrat că ele nu provoacă absolut nicio boală.


Evident că autoritățile medicale și „specialiștii” în vaccinare știu toate astea demult, de aceea nici nu sunt capabili să răspundă la întrebarea: Unde a fost dovedită și documentată existența virusurilor împotriva cărora se vaccinează? Virusurile sunt foarte stabile și de aceea pot fi deosebite ușor de celelalte componente celulare, ale sângelui sau ale altor lichide umorale. Aceasta se cheamă „izolare”, o tehnică standard, pe care o poate învăța orice elev de liceu. Cu tehnicile din prezent, se pot reprezenta și elementele organice de bază ale vieții (cărămizile vieții), iar dacă acestea ar arăta cât o minge de fotbal, în comparație cu ele, virusurile ar arăta ca Everestul. Virusurile sunt însă atât de minuscule, încât nu pot fi văzute cu microscopul optic, de care știința a beneficiat din 1673 (Antoine van Leeuwenhoek) și care a entuziasmat întreaga societate, inclusiv pe Goethe, în sec. XVIII.

Totul s-a schimbat însă în sec. XIX, când, dintr-o dată, în urma unor decizii politice, s-a întors foaia și autoritățile au început să pretindă – în ciuda tuturor observațiilor și experimentelor – că bacteriile și microbii, a căror multitudine, frumusețe și eficiență provocaseră atâta entuziasm, ar fi cauza tuturor relelor. Întreaga realitate biologică a fost răsturnată cu susul în jos. Ca să mă exprim mai plastic, din acel moment și până în prezent se pretinde că pompierii ar fi cauza focului pe care ei vin să-l stingă. Acestea se întâmplă în ciuda faptului că toate experimentele cu bacterii și ciuperci demonstraseră încă de pe atunci că bolile pe care ei încercau să le explice astfel nu s-au lăsat niciodată „transmise” prin experimente de infectare, și deci a fost demonstrat cu vârf și îndesat că acele boli nu sunt transmisibile și microbii nu joacă niciun rol în îmbolnăvire. S-a demonstrat acest lucru în toate domeniile medicale. 

Stomatologul Willoughby Dayton Miller (1853-1907), care a lucrat în laboratorul lui Robert Koch și a încercat să afle dacă o bacterie anume este responsabilă de îmbolnăvirea parodonțiului, descrie astfel rezultatele cercetărilor lui din anii 1888-1889 într-o publicație din 1890: „Phyorrhea alveolaris nu este cauzată de o bacterie anume, care apare în fiecare caz de îmbolnăvire, dar mai multe bacterii pot contribui la apariția simptomelor, la fel cum într-un proces supurativ nu găsim o singură bacterie, ci mai multe specii de bacterii. De asemenea, din câte se știe, nu există nicio bacterie care, injectată în gingie, să declanșeze boala la persoanele sănătoase”.

Celebrele postulate ale lui Koch au fost (re)formulate după cele ale lui Henle, tocmai pentru a masca frauda despre contagiozitatea bolilor. El le-a descris astfel:
1. Organismul patogen se află de regulă în leziunile cauzate de boală.
2. Organismul patogen trebuie să poată fi izolat în cultură pură, pe mediu artificial.
3. O inoculare cu acea cultură la cobai duce la apariția unei îmbolnăviri asemănătoare.
4. Organismul patogen poate fi găsit de asemenea în leziunile acestor cobai.

Decisiv este aici punctul 3: La cobai trebuie dovedită doar o îmbolnăvire „asemănătoare” pentru a se susține că există patogeni care, prin infectare, cauzează la oameni aceeași boală! Numai că exact aceeași boală nu a putut fi niciodată creată sau provocată prin experiențe. Aici nu mai vorbim de știință sau cercetare, ci de fraudă, care are drept consecință crime și genocid!

De atunci, se cresc în mod incestuos milioane de cobai, pentru a fi măcelăriți în laboratoare. Se injectează mililitri de „extracte” în șoricei, pentru ca aceștia să dezvolte „boli asemănătoare”. Aceeași cantitate convertită pentru greutatea unui om ar rezulta în litri! Păi, e clar că într-un organism abuzat într-un asemenea hal va putea fi dovedită prezența a ceea ce i-a fost injectat! Cantități demente de „extracte” sunt injectate în creierul cobailor pentru a demonstra că exista „tumori” și cancerul este contagios, că există SIDA și că este contagioasă, iar vătămările nutritive, intoxicarea și înmulțirea incestuoasă sunt declarate ca BSE (encefalopatie spongioasă bovină), inclusiv contagiozitatea. Toate dovezile relevante sunt ignorate și discreditate.

Încă din 1910 s-a început publicarea nenumăratelor experimente pe animale făcute de Peyton Rous, pe care se bazează întreaga „virologie”, și din care a rezultat „retrovirologia” lui Peter Duesberg, unul dintre cei mai cunoscuți critici ai SIDA. Toți acești actori reprezintă SS-ul medicinii. În Germania, ei sunt reprezentați de fostul elev al lui Duesberg și Gallo, prof. Reinhard Kurth, fost director al Secției științifice a Institutului Robert Koch și ani de zile, concomitent (sic!), directorul Centrului Federal de Admitere pe Piață a Medicamentelor, din cadrul Institutului Paul Ehrlich!

Așa se cresc, prin incest, milioane de animale, de preferat embrioni de pui și șoricei, fiindcă sunt mici și cresc repede, mai sunt și iradiați radioactiv în funcție de „necesități”, astfel încât să dezvolte anumite simptome, despre care apoi se pretinde că sunt contagioase. Dacă apoi mai sunt și „umflați” (tot în mod „științific”, se înțelege), ei dezvoltă și mai repede „îmbolnăvirile asemănătoare”. Și iată cum „știința” demonstrează că bolile sunt „contagioase”. Iar dacă unii cobai pur și simplu nu vor să dezvolte acele simptome, se susține că acele boli ar fi „genetice”. La fel cum „experții” pot specula că vătămările postvaccinale nu au legătură cu vaccinurile, ci cu ceva „defecte genetice”.

Să nu ne mai mirăm atunci că în fiecare an, cele mai bine dotate premii guvernamentale sunt înmânate prin fundații așa-zis independente numai celor care reprezintă la crème de la crème a escrocilor și infractorilor din medicina actuală. În 1998, de exemplu, premiul Robert Koch a fost înmânat unui cuplu de cercetători, prof. Patrick S. Moore și prof. Yuan Chang, care au pretins că au descoperit (prin metode genetice indirecte, că de!, nevoia te face creativ) „virusul herpesului uman nr. 8”. Prof. Georg Klein de la Institutul Karolinka din Stockholm (atenție: premii Nobel!), care a fost distins și cu medalia Robert Koch, nu s-a jenat să rostească în discursul său ceea ce știu toți cei implicați: „Cel mai prost virus este mai deștept decât cel mai inteligent virolog”. Nu e o glumă, totul poate fi citit în Ärzte-Zeitung, „Revista medicală” din 28 octombrie 1998.

Și acum să vorbim și despre poliomielită. După 1931, toți „virologii” care în secolul XIX susțineau teoria virusurilor periculoase au tăcut mâlc. În 1931, fizicianul Ernst Ruska inventase chiar în Berlin (centrul mafioților epidemiilor de la Institutul Robert Koch) microscopul electronic. Acum, virusurile puteau fi făcute vizibile! Datorită analizelor fizice anterioare, printre altele cu raze Röntgen, devenise clar că acele componente celulare numite „viruși” erau prea mici pentru a putea fi văzute cu microscopul optic, dar se vedeau cu microscopul electronic! Brusc, pseudo-virologii au tăcut mâlc și au cam dispărut de pe scena medicală, iar tumultul celui de-Al Doilea Război Mondial a distras atenția de la experimentele făcute de ei în lagărele de concentrare. Cei mai fioroși dintre acești pseudo-virologi au fost primiți cu brațele deschise în SUA, pentru a defini poliomielita (atenție: inflamarea substanței cenușii din măduva spinării, nu a creierului!) ca fiind cauzată de un virus și, evident, pentru a crea un vaccin.

Inflamările substanței cenușii din măduva spinării, care în realitate erau de cele mai multe ori rezultatul vaccinărilor, au fost ad hoc redenumite poliomielită virală. S-a pretins că virusul poliomielitei e atât de mic, încât nu se lasă fotografiat cu microscopul electronic. Dar cum stă treaba cu microscopul electronic perfecționat în anii '70-'80? Până în ziua de azi nu există nicio fotografie!

Tragedia vaccinală, mascată astfel și justificată pseudo-științific prin definiția de „polio”, a dus la reducerea cantităților de adjuvanți și conservanți din vaccinuri. Evident, nu și în vaccinurile pentru lumea a treia, acolo ele au fost folosite chiar mai mult. Astfel, s-a reușit cu un număr mai mic de vaccinuri crearea strategică a multor focare și „epidemii de poliomielită”.

Apoi, în aprilie 1955, a apărut celebrul Jonas E. Salk, cu vaccinul lui cu „virus inactivat de polio”, impus pe piață printr-un șir de fraude incredibile, cu colaborarea conștientă a guvernului american și a „specialiștilor” în vaccinare, vaccin care a fost administrat peste noapte la milioane de copii americani. Aceasta a dus la o catastrofă perfectă, care a cauzat apariția a tot mai multe și mai grave cazuri de poliomielită. Din nou, pentru a masca și mușamaliza tragedia, s-a manipulat definiția poliomielitei și s-a pretins inventarea unui vaccin „mai bun”. Astfel, de prin 1960, vaccinul Salk nu a mai fost folosit în SUA și nici în Germania. A fost introdus un vaccin „mai puțin periculos”, cel oral, despre care s-a pretins că a fost inventat de Albert Sabin. Acest vaccin ar conține virusuri vii dar atenuate, împreună cu doze reduse de conservanți și adjuvanți. Mda, cel mai inofensiv vaccin al tuturor timpurilor. Otrăvirea e dulce.

În timpurile moderne, în care se vorbește despre reticența crescândă la vaccinare, nici nu-i de mirare că din 1998 infectologii recomandă iar vechiul vaccin al lui Salk, cu „virusuri moarte” (sic!). Păi dacă nu apar mâncărimi și roșeață la locul injecției, dacă nu apar cazuri de deces după vaccinare, înseamnă că vaccinul nu e bun de nimic. În emisiunea din 7 noiembrie 2000 de pe ARD, dr. Nassauer de la Institutul Robert Koch s-a pronunțat despre copiii paralizați, handicapați sau morți în urma vaccinării, cum că ei ar fi „sacrificiile părinților, ca un serviciu în slujba societății”. Aceste lucruri sunt posibile pentru că oamenii le permit. Evident că dr. Nassauer, la fel ca toți cei implicați, știe exact ce s-a întâmplat în istoria poliomielitei. La fel și prof. Alexander Langmuir, responsabil pentru vaccinarea antipolio și „eradicarea” poliomielitei. Cu alte cuvinte, pentru a „eradica” prin vaccinare o catastrofă medicală, cauzată în cea mai mare parte de vaccinare.

„În 1954 și 1955, la introducerea vaccinului, imediat după publicarea studiului-pilot [când, bineînțeles, absolut întâmplător, producătorul avea deja vaccinul gata! - nota lui Stefan Lanka], s-au schimbat brusc și radical bazele de diagnosticare a poliomielitei. Înainte de introducerea vaccinului nu era nevoie de teste de laborator și nici de o perioadă îndelungată de paralizie pentru a pune diagnosticul polio. Un pacient era declarat bolnav de polio după ce era examinat o singură dată și avea aceleași simptome și după 24 de ore. De la introducerea vaccinului, doar persoanele care rămâneau paralizate 60 de zile mai primeau diagnosticul de polio. Toți cei la care paralizia dispărea mai devreme nu mai erau luați în calcul în statisticile de după introducerea vaccinului. Acest truc a creat iluzia că prin vaccinare, cazurile de polio se reduseseră enorm, ba chiar azi trebuie să ne mirăm că cifrele nu au fost și mai mari! Prof. Greenberg spune că, atunci când un copil vaccinat se îmbolnăvea de polio, i se mai făceau o serie de analize pentru a elimina orice dubiu, în timp ce unui copil nevaccinat i se făcea doar o examinare sumară”.

Acestea fiind spuse despre frauda cu „virusul” poliomielitei, ajungem la lecția de biologie pe care studenții la medicină nu o învață niciodată. Veți începe să înțelegeți ce ar putea sistemul medical să știe dacă ar vrea și de ce autoritățile fie nu vă răspund, fie vă răspund agresiv în momentul în care cereți dovezile științifice în baza cărora se vaccinează.

În ultimele decenii, biochimia s-a dezvoltat fulgerător. Să ne gândim de exemplu la Johanna Budwig. Celebra biochimistă germană a revoluționat întreaga știință cu privire la grăsimi și uleiuri. Descoperirile ei sunt decisive pentru înțelegerea funcțiilor corpului, mai ales funcțiile neuronilor și producerea de energie în corp prin mitocondrii, transportul de energie și substanțe din sânge prin matricea celulară, până la celule. Această matrice, așa-zisul organ superior care integrează și controlează toate funcțiile hormonale, neuronale, electrice și imunitare ale corpului, a fost analizată sistematic de medicul austriac Pischinger. Profesorul Hartmut Heine a dus mai departe studiile lui Pischinger și a publicat rezultatele muncii sale de cercetare în cartea „Manual de medicină biologică. Sistematizare și matrice extracelulară – Principii fundamentale și sistematică”. Aceste lucrări sunt premise esențiale în analiza științifică a funcțiilor vitale, pentru a le înțelege bine și a repara vătămările cauzate de vaccinare.

Premisa decisivă pentru a înțelege aceste informații este așadar biochimia ultimei jumătăți a secolului trecut. Concret, este vorba de un gaz diatomic care are un rol crucial în toate funcțiile vitale organice: oxidul nitric. În 1998 a fost acordat, în mod excepțional, premiul Nobel pentru o descoperire corectă: oxidul nitric; însă din motive greșite: Viagra.

Acest gaz, care are simbolul NO, este implicat în toate funcțiile celulare esențiale, inclusiv la organismele care nu dispun de funcții imunitare, nervoase sau hormonale. Ca atare – și asta nu miră pe nimeni – oxidul nitric joacă un rol imens în tensiunea arterială. Viagra are ca efect indirect inhibarea descompunerii de NO, și prin aceasta, relaxarea musculaturii netede a vaselor și deci influxul sângelui în penis – plus, în general, o scădere a tensiunii arteriale.

În 1997 a apărut la Cambridge University Press un manual despre descoperirile uluitoare din a doua jumătate a secolului trecut, referitoare la oxidul nitric: Nitric oxide in health and disease, de J. Lincoln, C.H.V. Hoyle și G. Burnstock. În acest manual, se arată cum oxidul nitric, în cantități prea mari, influențează și vatămă pe termen lung toate funcțiile organismului uman, dar în special producția de energie din mitocondrii. Aceste vătămări se transmit de la mame la copii, știut fiind că mitocondriile se formează prin diviziune. Genele din ADN-ul lor se transmit ereditar, de la mamă (această ereditate se numește maternă sau matroclină). Astfel, toate substanțele chimice injectate în organismul uman au un efect devastator: din cauza lor, corpul începe să genereze el însuși, constant, cantități tot mai sporite de oxid nitric. De asemenea, funcțiile ficatului sunt atacate și vătămate, nemaiputând să anihileze cantitățile tot mai mari de oxid nitric produse de organism.

Atunci când corpul este tot mai lipsit de energie, care este măsurabilă în electroni și tensiune, ca de pildă în situații extreme de stres (accidente, operații etc.) sau în puseurile de creștere la copii, se naște ușor un cerc vicios: prin vătămarea produsă, se eliberează tot mai mult oxid nitric. Corpul încearcă evident să-și obțină energia pe alte căi – așa apare de pildă amiotrofia, dar la fel de bine și paraliziile parțiale sau totale. În creier, de exemplu, în condiții normale, creșterea cantității de oxid nitric în timpul nopții determină deconectarea axonilor responsabili cu memoria de scurtă durată, care astfel, a doua zi, sunt pregătiți să înmagazineze din nou informații; prin aceasta, omul, și în mod special copilul, este capabil să învețe. În cazul unor concentrații constant mari de oxid nitric, creierul nu mai este capabil să învețe și să asimileze normal, ceea ce poate rezulta într-o paralizie a sistemului nervos central. Același lucru este valabil și pentru măduva spinării, iar frauda constă tocmai în faptul că inflamarea substanței cenușii din măduvă – în ciuda cunoștințelor avansate de biologie și biochimie – este diagnosticata ca „poliomielită virală”.

Dogma teoriei infecției a deturnat puternic orice fel de descoperire în domeniul imunologiei. Descoperirile din acest domeniu anulează însă total „paradigma războiului” și gândirea medicală în termeni de război, pe care o propagă lingăii vaccinării. În prezent, oricine poate înțelege că lipsa de energie într-un organism înseamnă lipsă de electroni, fapt prin care organismul (sau anumite țesuturi) se află în stare de stres oxidativ. Oxidativ înseamnă „acid” atunci când ne referim la valorile pH-ului și la echilibrul acido-bazic. Astfel se explică în mare parte și așa-zisele alergii și reacții autoimune. Așa cade și ipoteza „răspunsului imun specific” și minciunile despre „anticorpii specifici”. Așa cade întreaga construcție frauduloasă a vaccinării.


Liniște, se vaccinează! (RO)

În prezent, până la vârsta de 6 ani, un copil american primește în jur de 48 de doze din 14 vaccinuri diferite – dublul numărului prescris cu 25 de ani în urmă. Documentarul dă cuvântul atât victimelor vaccinării, cât și cercetătorilor și specialiștilor din domeniile medical și juridic din Canada, Franța și Statele Unite. Este un documentar profund uman, tulburător, care ar trebui vizionat atât de cei ce se pregătesc să aducă pe lume un copil, cât și de medicii pediatri.


-->

vineri, 29 august 2014

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi: Mezelurile - ce conțin ele?

-->

MEZELURILE – CE CONŢIN ELE?

Știți ce mâncați? Aflați de la prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, cum sunt preparate mezelurile:


Ce ingrediente conţine o reţetă standard?

Mezelurile conţin aditivi foarte periculoşi, cum ar fi: nitraţi şi nitriţi de sodiu şi potasiu (de la E-249, la E-252), fosfaţi (de la E-339 la E-343) şi polifosfaţi (de la E-450 la E-452) de potasiu, sodiu, calciu, magneziu. În prezenţa proteinelor, nitriţii se transformă într-o substanţă care favorizează apariţia cancerului de stomac. În doze foarte mari, nitriţii dau o toxicitate acută, care împiedică sângele să mai transporte oxigen. Sugarii şi copiii mici sunt foarte sensibili la aceste substanţe, care le creează probleme respiratorii. Un aditiv pe care producătorii îl folosesc ilegal şi frecvent în mezeluri fără a fi sancţionaţi este amidonul modificat. Conform Ordinului nr. 975, amidonul nu este admis în produsele din carne. Totuşi, mezelurile conțin amidon cu nemiluita, deoarece acest aditiv are proprietatea de a reţine multă apă, mărind cantitatea produsului, dar înlocuind, în fapt, carnea.

La ce ingrediente trebuie să fim atenţi când alegem un produs procesat din carne?

Chiar dacă au fost siliţi de legi să treacă pe etichete toate componentele reţetei, producătorii din România se feresc să dezvăluie cantităţile adevărate de carne dintr-un produs. Dintr-o listă de aproximativ 20 de ingrediente, doar unul singur este carne. Restul sunt fosfaţi, nitriţi, nitraţi, arome sintetice şi coloranţi, multă sare şi multă apă. În ultima vreme, au apărut tot soiul de aditivi care n-au fost testaţi toxicologic, dar pe care producătorii au început să-i folosească intens. Între cei mai periculoşi sunt fosfaţii, care împiedică fixarea calciului în oase. Imaginaţi-vă ce înseamnă asta pentru copii.
Glutamatul monosodic dă un gust foarte bun. Stimulează pofta şi te face să mănânci încontinuu. Efectul nu apare imediat, dar în timp duce la obezitate. Aspectul de „delicios” al mezelurilor este dat în mare parte de făina de soia sau de amidonul de cartofi, care pot reprezenta chiar 40% din compoziţia unui parizer sau a unui salam ieftin. Soia în stare pură, nemodificată genetic, a ajuns să fie cel mai sănătos ingredient dintr-un salam. Amidonul, în schimb, chiar n-are ce căuta într-un produs din carne. Producătorii promit să-l treacă pe lista ingredientelor.

Peştele afumat este indicat pentru consum?

Peştele afumat este mai greu de digerat din cauza fumului, care pe deasupra mai conţine şi substanţe nocive. Prin afumare, peştele îşi pierde o parte din calităţile nutritive.

Crenvurştii din ce sunt făcuţi?

Crenvurştii conţin în cea mai mare parte tocătură de oase, tendoane, pieliţe, grăsime și tot ce mai rămâne din carcasa de pasăre după ce se ia carnea. Sunt plini de bacterii ce ne pot îmbolnăvi: salmonella, răspunzătoare de toxiinfecţiile alimentare şi campilobacter, o bacterie care favorizează cancerul de stomac, stau la suprafaţa carcasei de pasare, pe piele. În momentul în care carcasa este tocată, bacteriile se amestecă în toată masa produsului care, chiar dacă este preparat termic, rămâne infectat până la consumul propriu-zis.

Ce intră în compoziţia unui salam?

Salamurile conţin: 60% slănină şi şorici, 17% carne de calitate inferioară, adică ceea ce se poate prelucra din picioare şi gât, mix de condimente (sare, boia, piper), sau extract de condimente, adică aditivi care imită gusturile condimentelor, faină de soia 20%, antioxidanţi, colorant (carmin, glutamat  de sodiu - E-261), nitriţi, nitraţi, pastă de usturoi, zahăr. Toate acestea se pun în malaxoare, apoi se ambalează în membrane artificiale (plastic), se zvântă şi se afumă industrial într-o cameră unde, teoretic, ar trebui să stea cel puţin cinci zile. În cele mai multe cazuri însă, se adaugă agent de afumare, pentru a grăbi procesul.

Ce reţetă standard se foloseşte de obicei în prepararea cârnaţilor?

Cârnaţii de porc conţin carne de porc cu slănină şi şorici (60%), proteină vegetală din soia, apă 20%, sare, condimente şi arome, stabilizatori (dipolifosfat de sodiu şi potasiu), antioxidanţi (acid ascorbic, izoascorbat de sodiu), nitrit de sodiu, potenţiator de gust (glutamat monosodic), zaharuri (lactoză, dextroză), colorant natural (carmin), conservanţi (nitrit de sodiu şi nitrat de potasiu). Nitritul de sodiu previne creşterea bacteriei ce provoacă botulismul, măreşte timpul de valabilitate al produsului, stabilizează culoarea roşie a cărnii procesate şi dă aroma specifică.

Ce ingrediente găsim în parizer?

Parizerul de porc conţine 80% slănină şi şorici de porc, 10% carne de pasare dezosată mecanic (în care intră oase măcinate), faină de soia, proteină vegetală, amidon, condimente – sare, usturoi, coriandru, boia de ardei, potenţiatori de gust, coloranţi (carmin). După amestecare, compoziţia se fierbe timp de 20 de minute în apă, la 75°C. Amidonul şi fibrele din soia dau starea de saţietate. În schimb, este greu de digerat. Carnea dezosată mecanic este pasta rezultată din dezosarea carcaselor de pasare, care este prelucrată cu utilaje.

Şunca presată, pastrama şi cotletul de porc sunt mai puţin prelucrate sau pot să conţină şi ele ingrediente nocive?

Proporţiile de carne diferă în funcţie de reţetă. Şunca ţărănească conţine: 70% carne procesată mecanic (are în compoziţie slănină, urme de oase, şorici), proteine din soia, toată gama de antioxidanţi, colorant - carmin. Carnea se injectează cu o soluţie de saramură, apoi trece prin malaxoare de trei ori. Prima malaxare se face la o oră după injectarea cu saramură, a doua la 24 de ore după depozitarea la frig şi încă o dată la 48 de ore după maturare. Apoi, compoziţia se pune în forme metalice, care se ţin la un tratament termic de 75°C. După răcire, formele se ambalează în pungi de plastic, în vid.

Pastrama de porc conţine: carne dezosată de la pulpă, spată şi muşchiul de pe spate. Se taie în şuviţe, se sărează, după care se trece printr-un sos condimentat cu praf de ceapă şi de usturoi, antioxidanţi, coloranţi, agenţi de afumare şi potenţiatori de gust. Carnea stă în sos timp de 3 până la 5 zile, apoi se scoate şi se leagă cu sfoară. Se injectează cu o soluţie de saramură de 20-40%, apoi se ambalează în pungi de plastic, în vid. Afumarea se face cu fum lichid, care conţine cele mai cancerigene hidrocarburi - cele policiclice aromate.

Cotletul de porc conţine: cotlet de porc şi un strat de slănină de 0,5–1 centimetri. Carnea, tăiată şuviţe, se injectează cu saramură 20-40%. Injectarea se face manual sau cu o maşină specială cu ac. Se pune apoi într-un sos condimentat cu usturoi, boia, piper şi coriandru, unde se lasă timp de mai multe ore. În sos se mai adaugă antioxidanţi şi potenţiatori de gust.

Pateurile ce ingrediente conţin? Dar cele vegetale?

Pateul este un preparat culinar de consistenţă cremoasă, obţinut în casă sau industrial, din diverse ingrediente, cum ar fi: carne de porc, de vită, de peşte (ton), şuncă, ficat, unt, smântână, condimente, sare, aditivi alimentari, arome. Cel mai renumit este paté de foie gras, obţinut din ficatul de gâscă sau raţă, special crescute în acest scop. Ficatul obţinut de la aceste gâşte sau raţe este hipertrofiat şi infiltrat cu grăsime. Acest ficat este transformat în pastă prin amestecare cu unt, lapte, uneori cu ciuperci rare şi foarte scumpe (trufe). Acest paté  se consumă de obicei pe pâine prăjită, ca aperitiv, preţul lui fiind însă prohibitiv.

Pateurile industriale fabricate astăzi sunt foarte deosebite de pateul ultrafin foie gras de gâscă sau raţă. Iată o compoziţie tipică a unui pate industrial: ficat de pasare 20%, apă, carne de pasare, ulei vegetal nehidrogenat, proteină vegetală din soia, amidon din porumb, sare iodată, condimente, amidon din grâu, extract din condimente, muştar, arome, stabilizatori (polifosfaţi E-452), sirop de glucoză, emulgatori (esterii glicerici ai acidului citric E-472), agenţi de îngroşare (gumă guar E-412, gumă xantan E-415), antioxidanţi (acid citric E-330), ascorbat de sodiu E-301), potenţiator de aromă (monoglutamat de sodiu E-621), colorant (carmin E-120), conservant (nitrit de sodiu E-250). Conţine alergenii: soia, gluten, muştar.

Pe piaţă există şi variante de post, pateuri vegetale care, din păcate, reproduc compoziţia celor din ficat-carne, conţinând: apă, ulei vegetal hidrogenat (margarină) sau nehidrogenat, proteină din soia, sare iodată, extract de condimente, muştar, arome, stabilizatori (polifosfaţi E-452), emulgatori (săruri ale acizilor graşi E-470, ş.a.), agenţi de îngroşare (gumă guar E-412, caragenan E-407), amidon din grâu şi porumb, sirop de glucoză, zaharuri, potenţiator de aromă (glutamat monosodic E-621), legume deshidratate, antioxidant (acid ascorbic E-300), acidifiant (acid citric E-330), făină de roşcovă (E-410), coloranţi (caramel E-150, roşu carmin E-120), extract de paprika. Conţin alergeni de tipul: gluten, ţelină, muştar, soia.

Cum se pot falsifica aceste produse din carne?

Cele mai des întâlnite şi, în acelaşi timp, cele mai periculoase practici frauduloase folosite la fabricarea şi comercializarea cărnii şi produselor derivate sunt:

- substituirea cărnii de calitate superioară cu carne de calitate inferioară, de exemplu înlocuirea cărnii cu carne dezosată mecanic cu valoare biologică şi calitate microbiologică scăzute;

- punerea în vânzare a cărnii alterate, al cărei defect este mascat prin prelucrare şi transformare în specialităţi, cu adaosuri de condimente, aditivi alimentari (E-uri), alte ingrediente;

- substituirea cărnii unui animal cu carne provenind de la alte animale, pentru care trebuie menţionată obligatoriu originea: carnea de porc amestecată cu carne de măgar, nutrie, cal sau carne provenind de la specii necomestibile (câine, pisică);

- procesarea sau comercializarea cărnii prelevate de la animale moarte, tăiate în agonie sau bolnave, care le fac improprii consumului uman;

- falsificarea produselor din carne, cum ar fi: carne tocată, pastă de mici, preparate din carne (cârnaţi, mezeluri, salamuri, muşchiuleţ, jambon, specialităţi), semiconserve şi conserve din carne, prin înlocuirea unor componente valoroase cu altele inferioare: şorici, grăsime, tendoane, organe, urechi, stomacuri;

- introducerea unor aditivi pentru reţinerea apei (gumă caragenan E-407, coloranţi, E-120 carmin, polifosfaţi E-452, amidon E-1404, E-1440), izolate, concentrate, texturate proteice, făină de soia, alte ingrediente sau condimente în cantităţi mari sau neautorizate.

Descoperirea falsului în cazul substituirii cărnii de calitate cu una inferioară se face prin aflarea conţinutului de colagen, care se caracterizează prin abundenţa aminoacidului hidroxiprolină. Metoda este foarte utilă la produsele obţinute din carne tocată (mezeluri, pateuri). Acest aminoacid, împreună cu purinele şi unii aditivi, pot declanşa crize de gută la suferinzii de hiperuricemie. Astfel de produse sunt contraindicate şi suferinzilor de boli hepatorenale, cardiovasculare, cerebrovasculare, suferinzilor de cancer. Înlocuirea proteinei din carne cu proteină vegetală, de exemplu din soia, sau prin adaos de ingrediente şi/sau aditivi, apă, amidon, polifosfaţi, sare, azotaţi/azotiţi este întâlnită frecvent la produsele:

- crude: carne tocată, pastă de mici, cârnaţi proaspeţi;
- pasteurizate: rulade, muşchi, şunci;
- afumate: cârnaţi, slănină, costiţă;
- pasteurizate şi afumate la cald: crenvurşti, parizer, salamuri, cârnaţi;
- afumate la cald, pasteurizate, afumate şi uscate (de exemplu salam de vară);
- semiconserve şi conserve din carne cu adaos de legume.

Deseori, în tehnologia modernă se utilizează carnea congelată, care are capacitate redusă de reţinere a apei. Pentru a-i mări capacitatea hidratare, se adaugă în reţeta produselor din carne diferiţi hidrocoloizi: săruri de fosfor E-452, polizaharide modificate, amidon modificat E-1404, E-1440, E-1420, carboximetilceluloză E-468, E-466.

Din cauza prezenţei glucidelor de tip amidon, produsele din carne, care în mod natural au index glicemic zero, se transformă în produse „moderne”, care au index glicemic, solicitând suplimentar pancreasul. Amidonul este o asociere nerecomandată cu proteinele animale, deoarece împiedică digestia acestora, provocând balonarea şi procesele de putrefacţie din colon, ceea ce creşte riscul de cancer de colon. Această asociere a proteinei animale cu amidon şi grăsimi animale accelerează şi apariţia supraponderalităţii şi obezităţii. Diabeticii trebuie să ia în considerare amidonul conţinut în astfel de produse.

Sursa: Gh. Mencinicopschi - Și noi ce mai mâncăm?, Ed. Coreus, 2010
-->

marți, 26 august 2014

Cancerul - boală incurabilă? - eBook + VIDEO

-->

CANCERUL - BOALĂ INCURABILĂ?

Inginerul colonel în rezervă Petre Anca este un om deosebit, pe care Dumnezeu l-a salvat de la moarte și care se simte dator să-i ajute și pe alții să lupte cu moartea, atunci când cancerul pune stăpânire pe ei. Operat în urmă cu două decenii de carcinom bronhopulmonar, ar mai fi avut de trăit, după opinia medicilor, doar patru luni. Față în față cu moartea, d-l Petre Anca nu a disperat. A continuat să lupte, ajutat fiind și de o întâmplare providențială: întâlnirea cu celebrul vindecător Valeriu Popa, care i-a devenit prieten, maestru și salvator, și de la care a învățat cum să vindece această cumplită boală. Valeriu Popa nu mai e printre noi, dar d-l Petre Anca simte ca o datorie morală să împărtășească metoda de vindecare deprinsă de la marele terapeut. În dar a primit, în dar vrea să dea oamenilor secretul sănătății. Citiți interviul acordat de d-l ing. Petre Anca revistei „Formula As.

D-l Petre Anca poate fi contactat la Fundația umanitară „Sănătate prin gândire și alimentație”, Vălenii de Munte, str. N. Bălcescu nr. 76A, cod 106400, jud. Prahova, tel./fax 0244/28.32.79, tel. 0722/72.40.12, C.P. 25, O.P. 1., e-mail: petreanca48@yahoo.com Informații despre lucrările „Eu și Valeriu Popa. Cancerul - boală incurabilă?” și „Nu există boală incurabilă. Zbor în libertate” se pot obține de la sediul Fundației.

Vă oferim mai jos câteva capitole din cartea „Cancerul - boală incurabilă?”, precum și mărturia video a unui tânăr care s-a salvat de la moarte urmând o metodă de tratament a domnului Petre Anca. Citiți textele și urmăriți prezentarea video! Fie că sunteți tineri sau bătrâni, bolnavi sau încă sănătoși, merită să vă înarmați cu cunoștințele oferite în aceste materiale, înainte de a ajunge la un medic alopat. S-ar putea ca la un moment dat, aceste informații să facă pentru dv. diferența dintre sănătate și suferință și chiar dintre viață și moarte.

«Cancerul este astăzi una dintre cele mai presante probleme ale medicinii. Dacă acum 50 de ani mortalitatea cauzată de tuberculoză era simțitor mai ridicată decât mortalitatea cauzată de cancer, astăzi este invers. Această boală este consecința interacțiunii voastre cu mediul înconjurător, a felului vostru de a vă hrăni și de a viețui. Astfel, o treime dintre cancere se datorează unor obiceiuri alimentare, o treime fumatului și o treime unor alți factori externi cum ar fi: expunerea prelungită la soare, supărările și îmbolnăvirile profesionale. Un ficat obosit, bolnav din cauza supărărilor, a substanțelor otrăvitoare de orice fel, dar și din cauza medicamentelor, joacă un rol însemnat în formarea cancerului.

Medicul englez Blond prezintă cancerul ca o cedare progresivă, cronică, a ficatului, în care un rol incontestabil îl joacă toxinele alimentare. El conchide: „Problema cancerului este o problemă alimentară și combaterea acestei boli nu este o chestiune chirurgicală, ci una de igienă alimentară. Prin supravegherea producerii, conservării și distribuirii alimentelor, cancerul ar putea fi combătut cu succes”.

Numeroase rezultate ale cercetărilor de până acum și ale experiențelor pe animale au zguduit teoria despre „predispoziția înnăscută” pentru cancer. Fiecare își „achiziționează” cancerul prin influența timp de ani și chiar de zeci de ani a excitanților mediului înconjurător și a alimentației. Depinde numai de cât sunteți de tari sau de încărcați de toxine când apare cancerul. În înțelesul cel mai profund, cancerul este un semn al depărtării voastre de natură, al dezorientării și dezordinii din viața voastră. Vindecarea cancerului nu este numai o problemă de ordin igienico-social, ci în aceeași măsură o problema legată de personalitatea fiecăruia, deci una profund umană. Deducem astfel că posibilitatea de vindecare a cancerului nu depinde de administrarea vreunui medicament, ci de reorganizarea energică și voită a întregului sistem de viață și în special de alimentație.

Un regim bogat în fructe și legume proaspete diminuează mult riscul cancerului de sân, plămân, stomac, colon, intestine. Sfecla roșie este unul dintre cei mai credincioși aliați ai omului împotriva cancerului, deoarece înlesnește oxigenarea celulelor corpului, cunoscându-se faptul că o celulă sănătoasă are nevoie de cât mai mult oxigen spre a fi în formă, pe când o celulă canceroasă se dezvoltă nemaipomenit de bine și de repede în absența oxigenului. Un regim complet de crudități ar arăta cam așa: dimineața și seara se ia o masa de fructe, la prânz o masă de zarzavat și sucuri de fructe și zarzavat. Atenție! Niciodată nu se asociază legumele cu fructele și nici sucurile de fructe cu sucuri de zarzavat, pentru a păstra pe cât posibil unitatea lor naturală și pentru a preîntâmpina primejdia ca, prin însalivarea defectuoasă a sucurilor, să se bea mai mult decât poate stomacul să digere, pentru că altfel vă veți hrăni boala și nu sănătatea. Cruditățile se schimbă periodic și se ține seama de cronologia anotimpurilor. Aceste produse se folosesc în stare cât mai naturală (spălate și curățate bine), iar dacă dantura nu permite, se pot toca sau răzui imediat înaintea mesei. Cel mai bine însă este să mușcați din legume ca dintr-un măr, iar la zarzavaturi, frunzele să nu fie strivite, presate, stoarse sau tocate prin mașină, deoarece își pierd din forța lor vitală. Masticarea și însalivarea corespunzătoare constituie jumătate din victoria împotriva oricărei boli, implicit a cancerului.

Am mai vorbit despre cât de important este dormitul noaptea în aer curat, pe cât posibil cu fereastra deschisă, obicei care poate fi socotit ca o parte din „alimentație”. Corpul își poate îndeplini funcția vitală de îndepărtare a otrăvirii numai dacă are la dispoziție suficient oxigen și dacă primește din belșug fermenți transmițători de oxigen. Trebuie să conștientizați cât de necesară este inspirarea de aer proaspăt, curat, bogat în oxigen, și primirea de multe alimente și sucuri proaspete, deoarece numai acestea vă procură fermenți transmițători de oxigen, atât de necesari metabolismului. Aerul curat de pădure, bogat în oxigen, și alimentația cu adevărat proaspătă, fac parte din prevenirea și tratamentul cancerului.

O hrană bazată în exclusivitate pe crudități este ușor și repede digerată, nu împovărează metabolismul și stimulează eliminarea produselor metabolice toxice. Rețineți! Alimentele trebuie obligatoriu să fie proaspete și să se prepare doar în vase de sticlă, email, ceramică sau pământ.
Iată, dragii mei, că nu vă rămâne altceva de făcut decât să vă gândiți la mijloacele naturale de vindecare și să învățați cum să vă folosiți de puterile lor profilactice și de vindecare, fără să le maltratați sau denaturați (prin fierbere, prăjire, coacere), pentru ca din principii vindecătoare să nu devină toxice, cancerigene.

Am fost rugat de multe ori să prezint o schemă de regim, care să fie socotit cu acțiune sigură împotriva cancerului. Așa ceva nu este posibil, atâta timp cât fiecare individ este o entitate aparte, influențată mai mult sau mai puțin de factori externi și interni. Un lucru vă pot spune sigur, și anume că sucurile și cruditățile proaspete constituie baza regimului în cancer, iar între acestea, alimentele bogate magneziu și seleniu. Aceste alimente conțin totodată elementele încărcătoare de electricitate pozitivă și sunt extrem de sărace în sare, care trebuie eliminată, deoarece reține fermenți de oxidare care acționează ca generatori ai cancerului.

Tumora canceroasă este un simptom. Atâta timp cât cauza apariției ei nu este identificată și îndepărtată, nici operațiile, nici iradierile nu sunt eficiente. Dimpotrivă, un țesut iradiat este mai greu de vindecat, chiar prin alimentația cu crudități. Un antidot otrăvește și mai mult un corp bolnav de cancer, de aceea nu s-a găsit și nici nu se va putea găsi vreun citostatic eficient. Cel mai valoros remediu rămân enzimele vii, neotrăvite, din alimentele crude. În timp ce hrana fiartă (moartă) otrăvește sângele, prin crudități, deci prin hrană vie, aceste otrăvuri sunt dizolvate și eliminate.  

Faptul că rata mortalității canceroase este destul de mare se datorează în parte și marii agresivități a tratamentului clasic. Trebuie să știți că medicamentele anticancer sunt incapabile să deosebească celulele sănătoase de cele atipice (anormale). Din acest motiv, numeroase asociații umanitare, împreună cu bolnavii și familiile lor, s-au revoltat împotriva acestei agresivități, revendicând dreptul la terapii mai blânde, bazate pe alimentație și o mai bună igienă a vieții (fizică, morală și disciplină mentală). De fapt, în toată munca de prevenire și combatere a cancerului se scapă din vedere aspectul cel mai important: starea imunitară a bolnavului. Se pot descoperi cele mai sofisticate tratamente medicamentoase împotriva cancerului, dar dacă nu se va găsi metoda de întărire a imunității suferindului, cel „vindecat” prin această medicație are toate șansele să recidiveze și să se întoarcă pe patul spitalului.  

Slăbirea sistemului imunitar al organismului este generată de: alimentația săracă în vitamine esențiale și în fibre, dar bogată în deșeuri; lipsa oricărei activități fizice, oxigenare mai mult decât deficitară a corpului (cameră neaerisită, temperatură ambiantă mai mare de 21°C, lipsa mișcării); șocuri emoționale repetate și „confecționarea” unor gânduri negative; consumul exagerat de medicamente, în special de antibiotice. E bine să știți că ficatul distruge zilnic un număr impresionant de toxine cancerigene. Dacă acest inegalabil organ nu va fi menajat și ținut într-o formă perfectă, el nu va putea să-și îndeplinească eleganta și nobila lui sarcină.

Cancerul, ca nicio altă boală, are nevoie de o restabilire a ordinii naturale de viață, cu ajutorul marilor mijloace de vindecare ale naturii: soare, lumină, aer, apă, hrană crudă, vie, plante medicinale, mișcare, liniște, încredere în corpul propriu și în medic sau terapeut. Căci cancerul este rezultatul de necontestat al unei profunde dezordini în viața voastră.

Am fost întrebat cum se explică apariția acestei boli la copiii mici – de la câteva luni, la câțiva anișori – care, de fapt, au fost alimentați la sânul mamei, deci nu s-a greșit din punct de vedere alimentar. Maladia canceroasă nu este o problemă medicală. Ea este urmarea unei dizarmonii apărute în organismul uman, indiferent de vârstă – fie în perioada intrauterină, fie după venirea la viață – generată de: o hrană necorespunzătoare a viitoarei mame, stres, lovituri, căzături, apoi manevre făcute de medic atunci când ajută copilul să vină pe lume, vaccinuri, radiații, infecții netratate etc.

Cancerul este aproape necunoscut oamenilor săraci, din cartierele periferice ale orașelor mari, pentru că ei mai mult flămânzesc, și foarte răspândit în cartierele celor bogați, care au posibilități materiale și care mănâncă mult.

Concluzia pentru toată lumea: într-un corp cu un metabolism normal cancerul nu se poate dezvolta. Concluzia pentru lumea medicală: oricât de „neștiințific” ar fi un tratament, interesul oricărui medic ar trebui să fie vindecarea cancerului, și nu judecarea metodei.»

Sursa: Col. (r) ing. Petre Anca - Eu și Valeriu Popa. Cancerul - boală incurabilă?


Bogdan s-a vindecat de limfom Hodgkin
urmând tratamentul terapeutului Petre Anca


-->