Faceți căutări pe acest blog

duminică, 20 aprilie 2014

Pisica - singurul animal care a reușit să îmblânzească omul

-->

PISICA

SINGURUL ANIMAL CARE A REUȘIT SĂ ÎMBLÂNZEASCĂ OMUL

Pisica - un animal filozofic, prieten al ordinii şi curăţeniei, care vrea să fie prietenul și nu sclavul nostru. Théophile Gautier

Cea mai mică dintre feline este o capodoperă. Leonardo da Vinci

În antichitate, pisicile erau venerate precum zeii, și ele n-au uitat niciodată acest lucru. Autor necunoscut

O casă fericită este o casă care are cel puțin o pisică. Proverb italian

Ce o face pe o pisică de casă atât de fascinantă și de adorabilă? Individualitatea și autonomia ei? Faptul că reușește să construiască o relație profundă cu stăpânii ei, fără însă să li se supună? Sau faptul că, de mii de ani, reușește de minune să împace cele două fațete ale personalității ei: să fie animal de pradă și, în același timp, animal domestic?


De-a lungul timpului, omul a îmblânzit numeroase animale. Până în zilele noastre, îi servesc ca surse de hrană, ca animale de lucru sau de pază. Pisica este singurul animal domesticit care nu se încadrează în niciuna din aceste categorii. Într-adevăr, este folositoare omului, pentru că stârpește dăunătorii, dar, spre deosebire de câine, nu este o primitoare de porunci. Faptul că prinde șobolani și șoareci este numai efectul instinctului ei natural de vânător, și nu dorința de a-și ajuta stăpânul. De fapt, nu cred că pisica a fost vreodată domesticită. Ea doar a profitat de prezența omului, care, observându-i utilitatea, i-a dat hrană și adăpost. Această relație reciprocă unică a început atunci când pisica și-a pierdut teama față de om și i-a căutat apropierea. În acest fel, ea de fapt s-a auto-domesticit. Cu totul altfel au stat lucrurile cu câinele. Prin natura lui, el nu a fost un singuratic, ci a trăit în haită, vânând împreună. Pentru el, apartenența la o familie era vitală. Câinele s-a acomodat cu omul și s-a domesticit pentru a-și păstra locul într-o familie. Pisica, dimpotrivă, vâna singură și nu avea nevoie de o comunitate pentru a supraviețui. Chiar și astăzi ea tratează de la egal la egal cu deținătorul ei, pe care nu-l recunoaște de stăpân, ci de prieten.

INSULA TASHIROJIMA - RAIUL PISICILOR

În anii 1950, mica insulă japoneză Tashirojima avea cca 1000 de locuitori, cei mai mulți dintre ei, pescari. În trecut, ei se ocupaseră cu creșterea viermilor de mătase și, cum inamicul numărul 1 al acestora erau șoarecii, localnicii le-au oferit pisicilor un loc special în viața lor, îndrăgindu-le pentru hărnicia și eficiența în eliminarea dăunătorilor. Iar când principala lor îndeletnicire a devenit pescuitul, pisicile au învățat să stea printre pescari pentru a le cere de mâncare, iar aceștia le-au observat comportamentul, interpretându-l drept prevestiri privind schimbarea vremii sau mișcările bancurilor de pești. Astfel, cu timpul, oamenii s-au obișnuit cu prezența lor și le-au îndrăgit și mai mult. Atât de mult, încât un pescar care a scăpat la un moment dat una dintre greutățile năvodului pe o pisică, omorând-o, i-a construit un altar în mijlocul insulei. Astăzi, pe Tashirojima există în jur de 50 de altare și pietre funerare dedicate pisicilor. Iar pisicile continuă să stăpânească insula, depășind cu mult numărul oamenilor, aici trăind acum cam 100 de persoane, majoritatea trecute de 65 de ani. Și tot pisicile par a fi cele care vor salva insula încă o dată: după ce câteva reportaje televizate au arătat că, în mod incredibil, după cumplitul tsunami din 2011 majoritatea oamenilor și pisicilor au scăpat cu viață, vizitatori din lumea întreagă au început să-și facă apariția pe insulă, transformând-o într-o destinație turistică pentru iubitorii de pisici.

-->

vineri, 18 aprilie 2014

Vinul - cea mai apreciată băutură din lume + slideshow

-->

VINUL

CEA MAI APRECIATĂ BĂUTURĂ DIN LUME

Nu contrazice voia sorţii
Şi nu sfida stihiile!
Aşa fu scris: cei morţi cu morţii,
Iară cei vii... cu viile.

Vinul este cea mai veche și mai apreciată băutură din lume, având o savoare aristocratică deosebită. În lumea bună, a cunoaște calitatea unui vin face parte din educație și majoritatea celor care aparțin unor familii cu sânge albastru au o cultură a vinului superioară, fiind capabili să recunoască valoarea unui vin la fel de bine ca un somelier sau un degustător profesionist.


Vinul este prezent în cultura fiecărei țări, face parte din istoria fiecărui popor. Cea mai veche atestare a producerii de vin se găsește pe meleagurile Georgiei și Iranului, datând din jurul anului 6.000 î.e.n., însă există dovezi cum că teritoriul Greciei ar fi fost prima zonă viticolă productivă, iar arheologii indică faptul că prin anul 7000 î.e.n. chinezii făceau băuturi alcoolice fermentate din orez și struguri. De-a lungul timpului, vinul a căpătat o notorietate extraordinară, cu atât mai mult, cu cât era acceptat și de biserică. Călugării francezi produceau cele mai bune vinuri din lume, pe care le depozitau în peșteri, pentru a le lăsa la învechit.

Pe meleagurile carpato-danubiano-pontice viticultura a cunoscut mai multe etape. Specia Vitis silvestris a stat la baza celebrei vițe dacice. Cu mai bine de 700 de ani î.e.n., agatârșii, populație care trăia în ținuturile de sus ale Văii Mureșului, erau renumiți pentru viile lor întinse. După spusele poetului latin Ovidiu, geto-dacii erau veritabili producători de... coniac! El a relatat modul în care strămoșii noștri practicau viticultura și concentrarea vinului prin înghețare, procedeu prin care rezultă această băutură. În Iliada, Homer spune că „războinicii greci s-au dus în Tracia să găsească vinul”. Se pare că viticultura dacilor a fost exportată și altor popoare. Interesant este că în mitologia chineză se consideră că vița de vie a fost adusă în China din Dacia preistorică. În Evul Mediu, vinurile românești erau la mare căutare în Europa. După spusele lui Dimitrie Cantemir, vinurile produse în Moldova erau trimise la Țarigrad, Varșovia și Viena, iar cele din Muntenia erau pe gustul turcilor și al egiptenilor. În acea perioadă, soiurile românești de Cotnari, Măgura, Piatra și Nebuna erau pe picior de egalitate cu cele de Tokay, Sauternes, Santorini și Bourgogne. Vinul de Cotnari era unul din sortimentele preferate ale lui Napoleon.

Vinul se bea după anumite reguli. Vă oferim mai jos un scurt ghid în acest sens, din care veți afla care feluri de mâncare merg cu vinul roșu și care merg cu vinul alb, temperatura la care vinul trebuie servit, paharele recomandate, precum și alte informații care vă vor fi de folos atunci când veți vrea să impresionați cu o masă elegantă. Dar înainte de a începe, rețineți două reguli în ceea ce privește băutul vinului, care au trecut testul timpului: Asortați vinul roșu la carnea roșie (porc, vită, miel), iar vinul alb la pește și carnea de pasăre.

VINUL ROȘU

Vinul roșu există în mai multe nuanțe și este mult mai puternic decât cel alb. Există soiuri de vin de un roșu purpuriu, roșu sângeriu sau roșu curat și intens. Culoarea roșie a vinului este dată de pigmenții din coaja bobului de strugure și nu de miez, iar nuanța depinde de procesul de vinificație – de timpul în care mustul stă în contact cu coaja, proces numit macerare, de cantitatea de acizi din vin, ca și de calitatea butoaielor în care este ținut.


Iată cele mai importante soiuri de vin roșu și felurile de mâncare cu care merg cel mai bine:
Barbera – este un vin roșu care provine din Italia, cu accente pământii, fără prea multe arome. Se asorteaza cel mai bine cu carpaccio, mezeluri, paste cu sos de tomate sau legume, pizza, carne de iepure, cârnați de vită, musaca.
Cabernet Franc - provine din roșu de Bordeaux și este vărul Cabernetului Sauvignon, având o aromă de cireșe și fructe de pădure, cu note cretate. Se asorteaza cel mai bine cu pateuri și mâncăruri pe bază de cuș-cuș.
Cabernet Sauvignon – considerat regele vinurilor roșii, acest vin s-a născut pe meleagurile Bordeaux-ului. Puțin aspru când e nou, are capacitatea ca la maturitate să nască arome uimitoare. Savoarea lui completează orice carne la grătar (pasăre, vită, rață, miel) sau mâncărurile mai complexe, cum ar fi ciupercile, brânza de capră și de oaie, ciocolata și fructele de pădure.
Malbec – alt vin care provine din Bordeaux, dar pe care îl găsim produs și în zone precum Valea Loarei, Cahors, zona mediteraneană, dar și California și Argentina. Strugurele are o aromă delicată de prune și fructe de pădure. Se asortează cel mai bine cu mâncăruri pe bază de carne roșie.
Merlot – deși inițial era un soi de struguri de amestec, în ultimii 20 de ani a căpătat propria identitate. Are arome herbale și fructate, similare cu cele ale Cabernetului, și merge cu aceleași feluri de mâncare ca și acesta, la care se adaugă mâncarea chinezească puternic condimentată.
Pinot Noir – este cel mai seducător vin roșu, fiind simbolul acestui tip de vin. Mai delicat decât Cabernetul, are un gust bogat, o savoare intensă și un aspect de catifea. Se asortează excelent cu peștele, mai ales somonul, cu fructele de mare, cu preparatele pe bază de carne de pasăre, oaie, produse vânătorești, foie gras și toate tipurile de brânză.
Syrah – este un soi de struguri care s-a născut în Côte Rôtie, podgorie situată pe malul drept al Rhônului, Franța. Syrah produce un vin foarte aromat, cu accente carnale, afumate, condimentate și piperate. Vinurile mai ușoare se asortează cu preparatele de bistrou, iar cele mai puternice acompaniază perfect preparatele pe bază de carne de miel și vânat și brânzeturile franțuzești.
Zinfandel - este un vin roșu sec, obținut dintr-o combinație de soi de viță italian cu soi croat, care se cultivă cu succes în California. Este un vin cu nuanțe piperate, tăioase. Se potrivește cel mai bine cu sosurile de tomate și pastele, cu pizza, curry și brânzeturile uscate.

VINUL ALB

Delicat sau puternic precum un gladiator, vinul alb se asortează cel mai bine cu preparate ușoare, pe bază de carne de pui, pește sau curcan. Însă puteți să beți un Riesling dulce cu un preparat foarte condimentat sau un Vin gris cu un preparat mexican iute. Deși nu sunt la fel de complexe precum soiurile de vin roșu, vinurile albe pot să alinte papilele gustative la fel de bine, dacă sunt asortate cu preparatul potrivit.


Chardonnay – cel mai popular vin alb, este fructat, rece și ușor de băut. Producătorii sunt împărțiți în două: cei care evidențiază aroma fructată și cei care insistă și pe aroma aspră de butoi, care îi oferă un gust mai untos. Poate fi asociat oricărui preparat pe bază de brânză, ouă, pește sau pasăre, fructe de mare, salate, paste, preparate thailandeze și mexicane.
Chenin Blanc – este o varietate de struguri care produce vinuri seci, cu arome fructate și dulci. Provin de pe Valea Loarei din Franța, mai precis Muntele Chenin din Tourraine. Se asortează excelent cu brânzeturile și salatele, cu fructele de mare și mezelurile crud-uscate.
Pinot Blanc – ca și fratele său roșu, și acest soi de vin este seducător și se potrivește foarte bine cu multe feluri de mâncare. Dintre fructele de mare, creveții și scoicile, peștele afumat și stridiile sunt cele care îl pun în valoare cel mai bine. Dar la fel de bine se potrivește și cu pastele cu cremă de brânză, cu legume, crudități, prosciutto, salată de pui, preparate chinezești sau mexicane.
Pinot Gris – provine din Italia și este un vin cu un buchet floral bogat, având nuanțe de un alb  gri portocaliu, în funcție de aciditate. Poate fi ușor aspru și acid, dar dulce. Se potrivește cel mai bine cu preparatele pe bază de somon, scoici, stridii, paste și preparate chinezești condimentate.
Riesling – este un alt vin aromat care este foarte popular. Provine din Alsacia și poate fi o variantă mai proaspătă pentru Chardonnay/Sauvignon Blanc. Mai puțin condimentat, acest vin se bazează pe aromele lui subtile. Se potrivește excelent cu preparatele pe bază de pui, pește alb, pește afumat, fructe de mare, pateuri, preparate thailandeze, mexicane și chinezești. La un Riesling dry merg bine salatele, pastele, preparatele din iepure și cârnații, pe când la un Riesling semi-dry sunt mai potrivite mezelurile, prosciutto, sparanghelul, curry și sushi.
Sauvignon Blanc – despre el se spune că este Chardonnay-ul săracului. Este produs în mod asemănător, dar la jumătatea costurilor. Acest vin are numeroase variații de aromă, de la vinul alb, herbal și curat, la vinul mai plin, conturat de aroma dată de butoaiele de stejar. Își face excelent treaba dacă este asortat cu arome puternice, precum brânza de capră sau salata de ridiche neagră. Se potrivește însă și cu preparatele pe bază de pește, fructe de mare, paste, salată Nicoise, sparanghel, foie gras, curry.
Viognier – cel mai aclamat vin alb din podgoriile franțuzești, este un vin extrem de aromat, cu o gamă de arome ce poate include note de caisă, piersică, nectarine, mosc și note florale. Fiind foarte aromat, este mai greu de asortat cu mâncarea, însă se completează bine cu homarul, crabul și peștele, dar și cu paste cu legume.

TEMPERATURA DE SERVIRE A VINULUI

Majoritatea oamenilor cred că vinul, mai ales cel roșu, trebuie servit la temperatura camerei. Această idee a apărut însă pornind de la locul de depozitare – pivnița, care are o temperatură normală de 8°C.
Vinurile albe mai delicate trebuie servite la o temperatură minimă de 7°C. Dacă sunt mai reci de atât, aroma lor va fi diminuată.
Vinurile albe mai puternice, cu un buchet foarte bogat, precum și vinurile roșii mai delicate trebuie servite la o temperatură de 10°C.
Vinurile roșii cu un buchet complex trebuie servite la temperatura de 15°C, o temperatură mai scăzută de atât dând un gust neplăcut, ușor iute.

Regulă: Țineți întotdeauna paharul de picior, nu de cupă. Altfel, deși vinul este servit al temperatura potrivită, riscați să-l încălziți ținând mâna pe cupă și să-i alterați gustul.

PAHARELE PENTRU SERVIREA VINULUI

Gustul vinului poate fi influențat chiar și de forma paharului. Bineînțeles că și aici există câteva reguli, dacă vreți cu adevărat să impresionați:
Vinul roșu se servește în pahare cu o cupă rotundă și plină, care crește rata de oxidare și dezvoltă savoarea complexă a acestuia. Exista două tipuri de pahare de vin roșu:


Paharul Bordeaux este destinat vinurilor roșii puternice și foarte aromate, direcționând vinul spre baza gurii. 
Paharul Burgundy este destinat vinurilor roșii cu o savoare mai delicată, direcționând vinul spre vârful limbii.

Vinul alb poate fi servit în pahare foarte variate ca formă și mărime, de la cupa de șampanie îngustă și delicată, la paharele late, folosite pentru Chardonnay. Se aplică aceeași regulă: pahare mai pline pentru vinurile puternice și pahare mai înalte și mai înguste pentru vinurile mai delicate. Diferența dintre paharele de vin roșu și cele de vin alb este că acestea din urmă au gura mai îngustă, pentru că vinurile albe oxidează mai repede.


CLASIFICAREA VINULUI

Există câteva reguli și norme care clasifică tipurile de vin în funcție de calitate. Astfel, vinurile pot fi clasificate pe zone, unele având un renume internațional în producția de vin. Printre cele mai recunoscute sunt Bordeaux, Rioja, Chianti și Toscana în Europa, Napa Valley în California, Barossa Valley în Australia, Central Valley în Chile, Vale dos Vinhedos în Brazilia. Vinurile pot fi clasificate și după soiul viței de vie (Pinot Noir, Merlot etc.). Franța este țara care a impus o clasificare a calității, începând cu cea mai de jos, Vin de table (vin de masă), apoi Appellation d'origine vin délimité de qualité supérieure - AOVDQS (vin de calitate superioară) și cea mai de sus, Appellation d'origine contrôlée - AOC (vin de cea mai bună calitate, provenit dintr-o regiune viticolă consacrată).

Sursa: aici

CUM ALEGEM UN VIN BUN

Există persoane care, doar analizând sticla, știu dacă vinul sau șampania din fața lor este de calitate și chiar ce gust ar putea să aibă. Atunci când cumpărăm o sticlă de vin, trebuie să avem în vedere trei lucruri: cum arată sticla, din ce este făcut dopul și ce informații ne oferă eticheta.
- Sticla este ambalajul care asigură cea mai bună conservare a calităților vinului și, indiferent dacă vinul îmbuteliat este alb sau roșu, sticla ar trebui să fie închisă la culoare, pentru că vinul este sensibil la lumină. Vinul este viu, tot timpul în transformare și, odată îmbuteliat, evoluează în sticlă. Evoluția lui este cu atât mai rapidă, cu cât sticla este mai mică, astfel încât acest vin trebuie consumat mai repede.
- Dopul. Este de preferat să alegeți o sticlă de vin cu dop de plută, decât una cu dop de plastic sau silicon. Dopul de plută este mai scump, dar mai bun din punct de vedere al calității. Un preț prea mic al vinului ar trebui să trezească suspiciuni în ceea ce privește calitatea băuturii.
- Eticheta. O atenție sporită trebuie acordată etichetei. Pe ea sunt înregistrate denumirea, tăria și categoria (de marcă sau de masă), cantitatea de zahăr și anul fabricării. Un test pe care îl puteți face pentru a fi siguri de calitatea vinului pe care-l cumpărați este să întoarceți sticla cu gâtul în jos; astfel, veți putea observa în lumină sedimentele care s-au adunat. Un vin de calitate lasă o cantitate mică de sedimente.

Test pentru băutori
-->

marți, 15 aprilie 2014

Cancerul - tratamente interzise + documentar (RO)

-->

CANCERUL - TRATAMENTE INTERZISE

Eu, dacă m-aş îmbolnăvi de cancer, nu m-aș lăsa tratat în niciun caz într-o clinică pentru tratarea cancerului. Numai bolnavii care evită asemenea clinici au şansa de a supraviețui. Prof. dr. Charles Mathe, oncolog francez

Majoritatea pacienților mor din cauza chimioterapiei. Chimioterapia nu elimină cancerul de sân, de colon sau de plămâni. Cu toate că în ultimii 10 ani acest fapt a fost bine documentat științific, medicii încă mai folosesc chimioterapia pe aceste tumori. Dr. Allen Levin, oncolog american

Un mare număr de autopsii au relevat faptul că pacienții bolnavi de cancer au murit, de fapt, din cauza tratamentului, și asta cu mult înainte ca tumoarea respectivă să aibă șansa să-i omoare. Dick Richards, în cartea sa: „The Topic of Cancer: When the Killing Has to Stop”

Nu va exista un leac al cancerului, atâta timp cât Instituția Medicală nu va permite asta. Scopurile ei sunt banii și controlul. Când ne îmbolnăvim, cădem victime nu numai cancerului, ci și dușmanului nostru numărul unu, Medicina Oficială, șmecheră și spălătoare de creiere. Apoi apar și ceilalți dușmani: medicii, farmaciștii și mass media, care-și rotunjesc veniturile din fărâmiturile care cad de la masa Instituției Medicale. Dr. William D. Kelley, DDS., MS

Niciodată în istoria medicinii cercetătorii nu au fost atacați atât de feroce pentru descoperirile lor. Acest lucru ne arată că sănătatea nu ne este dată de bunăvoie, ci trebuie să luptăm pentru ea. Dr. Matthias Rath, directorul Institutului Linus Pauling din Palo Alto, California

Medicamentele oncologice reprezintă cel mai mare segment de business din afacerea farmaceutică globală, în valoare de miliarde de dolari. Cele folosite în chimioterapie distrug, într-adevăr, celulele canceroase, dar şi pe cele sănătoase. Dacă luăm în considerare doar acest fapt, e deja destul de rău, dar lucrurile nu se opresc aici. Medicamentele folosite în chimioterapie au multe efecte adverse, producând noi şi noi afecţiuni, care duc la utilizarea de multe alte medicamente, care la rândul lor au alte efecte adverse. Cel mai grav este însă faptul că majoritatea medicamentelor și terapiilor utilizate ca tratament pe milioane de bolnavi de cancer sunt, de fapt, cunoscute ca fiind cauzatoare de cancer. Este un cerc vicios, iar pentru industria farmaceutică, o sursă continuă de bani. Ce interes ar putea avea magnații din industria farmaceutică să încerce să prevină cancerul, dacă prin perpetuarea acestei boli câștigă sute de miliarde de dolari anual? Și cum să nu constituie o amenințare pentru prosperitatea lor financiară orice tratament alternativ nou apărut, care vindecă definitiv această boală cumplită? Singurul motiv pentru care cancerul rămâne în continuare o condamnare la moarte îl reprezintă profiturile uriașe ale cartelul farmaceutic din vânzarea medicamentelor chimio. Urmăriți documentarul de mai jos și veți vedea măsurile brutale pe care le-a luat decenii la rând medicina alopată, pentru a pune în afara legii orice tratament eficient al cancerului.

Cancer - The Forbidden Cures (RO)

„O soluție reală a problemei cancerului ar însemna lichidarea programelor de cercetare, perimarea instantanee a competențelor și sfârșitul visului de perpetuare a gloriei personale. Triumful asupra cancerului ar însemna blocarea contribuțiilor și tăierea fondurilor alocate de Congres și ar amenința de moarte instituțiile clinice actuale, făcând inutile și demodate operațiile chirurgicale scumpe, tratamentele radiologice și chimioterapiile de care depind atâtea cariere și în care s-au investit atât de mulți bani și echipamente. Ca atare, noile terapii trebuie să fie negate, descurajate și interzise cu orice preț. Acest tipar a fost aplicat repetat și aproape constant”.
Marian Matei - traducătorul documentarului. Citiți întregul articol aici.


-->