Faceți căutări pe acest blog

duminică, 27 iulie 2014

Misteriosul manuscris de la Sibiu

-->

DORU TODERICIU - ALIAS PIERRE CARNAC 
ȘI MISTERIOSUL MANUSCRIS DE LA SIBIU


Pierre Carnac este pseudonimul scriitorului și conferențiarului francez de origine română Doru Dimitrie Todericiu, care în lucrările sale a explorat atât tema istoriei, cât și cea a falsei istorii. S-a născut la Piatra Neamț, pe 19 iunie 1921 și a murit la St-Langis, în Franța, pe 27 mai 2008. Mai întâi, a obținut o diplomă de inginer chimist la Școala politehnică din București. Cariera sa de scriitor de succes a început în 1961, când a descoperit între documentele Arhivelor din Sibiu schițele unor petarde gigant și ale unor rachete, creații ale artificierului Conrad Haas.

În 1970, Doru Todericiu se refugiază în Franța, unde devine cercetător la „Centrul național de cercetări științifice” din Paris (C.N.R.S). În 1985 obține un doctorat în litere și științe sociale, după care predă istoria științei și tehnicii la Școala de înalte studii și la Universitatea din Geneva. De asemenea, este ales membru în Comitetul Lavoisier al Academiei de științe din Paris.  Dar acest parcurs de inginer și profesor îl plictisește, așa că, în paralel, începe să scrie articole și cărți „heterodoxe”, inspirate de tezele lui Thor Heyerdahl, Francis Mazière, Serge Hutin și Robert Charroux. Temele abordate sunt megaliții, istoria navigației, aeronautica, descoperirile geografice, migrațiile. În cărțile sale, prof. Todericiu dezvoltă ipoteza că în mezolitic ar fi existat o civilizație mondială, avansată tehnologic, care ulterior s-a șters din memoria colectivă sau a fost ocultată de către știința oficială. Toate cărțile sale s-au bucurat de succes, iar editorii lui au prosperat. Ultimii ani ai vieții i-a consacrat cercetărilor legate de civilizația atlantă. În 2008, anul decesului, avea 89 de ani și lucra la o trilogie despre simbolurile majore ale culturii umane – cercul, triunghiul și pătratul – și la o enciclopedie intitulată „Știința înaintea Științei”, despre descoperiri și invenții realizate prea devreme și pe care istoria le-a uitat.


POVESTEA DESCOPERIRII MANUSCRISULUI DE LA SIBIU
Fragment din interviul pe care profesorul Todericiu l-a acordat „Jurnalului Național”

– Când ați ajuns la Sibiu, ce-ați găsit acolo?

– Mă revăd, în 1963, acum mai bine de 40 de ani, la Sibiu în depozitul Arhivelor sibiene... Parcurg cu atenţie manuscrisul lui Haas, filă cu filă. La fila 201 lucrurile se complică... Desene de necrezut, atât ca mod de execuţie tehnică şi subiect, cât şi prin faptul că – la fel ca toate desenele din manuscris – sunt datate şi marcate cu iniţialele în majuscule ale autorului lor, un C şi un H. (Conrad Haas). Încercam să înţeleg de ce nu se acordase importanţă manuscrisului. Mă găseam în faţa celor mai vechi imagini cunoscute până în prezent ale unor rachete cu mai multe trepte de aprindere succesivă, și ele proveneau din anul 1529!

– Ce ați făcut apoi?

M-am adresat directorului Arhivelor locale. Acesta a fost de acord cu studiul aprofundat al manuscrisului. Pentru a-i ajuta pe cei interesaţi, incluzându-i aici şi pe autointitulaţii „Sibieni pacifişti”, să afle cum am ajuns să fotografiez manuscrisul, doresc să amintesc că acest demers s-a bazat pe aprobarea Direcţiei Generale a Arhivelor Statului nr. 1515 din 26.02.1964. O zi mai târziu, în camera mea de hotel, pe o tavă de plastic negru pusă cu faţa în jos, în mijlocul triunghiului limitat de picioarele trepiedului aparatului de fotografiat, centrat sub obiectivul acestuia, manuscrisul Varia II 374 se oferea posterităţii...

– Meritele privind descoperirea volumului vă aparțin...

În ceea ce priveşte relevarea conţinutului, a importanţei pentru istoria ştiinţei şi tehnicii, cercetarea şi stabilirea aspectelor necunoscute ale fiecăreia dintre cele trei părţi ale manuscrisului sibian, acest merit îmi aparţine. „Enciclopedia britanică”, în ediţia din 1971, vol. 19, pag. 404 arăta că „în 1963, un om de ştiinţă român, D. Todericiu, a scos la lumină un manuscris a lui Conrad Haas, ofiţer de artilerie şi şef al Arsenalului de la Sibiu, România...”. Toate cercetările s-au concretizat în lucrarea „Preistoria rachetei moderne. Manuscrisul de la Sibiu (1400-1569)”, publicată în 1969 la Editura Academiei din Bucureşti – o lucrare voluminoasă, reprezentând o ediţie completă a preţiosului manuscris Varia II 374. Soarta ediţiei din 1969 a lucrării despre manuscrisul lui Conrad Haas a fost însă tragică. Lipsit de posibilitatea de a se răzbuna pentru părăsirea României socialiste în 1970, regimul de la Bucureşti a reacţionat în mod grotesc... s-a răzbunat pe Conrad Haas. În toamna lui 1970, cartea despre rachetă era retrasă de pe piaţă, iar stocul existent, distrus. Mă aflam deja în Franţa, la Paris, unde îmi începeam noua activitate ca specialist în domeniul ştiinţei şi tehnicii, în cadrul C.N.R.S.

Cea de-a doua perioadă de tăcere impusă lui Conrad Haas s-a sfârșit abia în iulie 2002, odată cu apariţia ediţiei bibliofile în 15 exemplare a cărţii din 1969, datorată prestigiosului grafician şi profesor universitar Mircia Dumitrescu, ca şi fiului meu. „Dicţionarul cronologic al ştiinţei şi tehnicii universale”, apărut în anul 1979 în România, postdatează, între alte erori, o parte din creaţia lui Haas cu un sfert de secol. În mod bizar însă, Haas a reuşit să apară în România socialistă a anului 1989 pe un timbru de 50 de bani.


Așadar, rachetele expediate de la Cape Kennedy și aripile Delta au fost inventate la Sibiu încă din 1555! Cercetătorul francez Robert Charroux a semnalat acest eveniment în cartea sa, Le livre de ses livres, cu toate amănuntele necesare şi cu o firească uimire că istoria oficială a reuşit să-l neglijeze. Racheta spaţială cu trei etaje de carburant solid (model Cape Kennedy) s-a născut în Transilvania, inventată în 1529 şi trimisă în spaţiu cu succes în 1555, în prezenţa a mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, șeful Depozitului de Artilerie de la Sibiu între anii 1550 și 1570. Iată și capitolul din cartea lui Charroux, dedicat descoperirii prof. Todericiu:

1529 – La Sibiu (România) este inventată o rachetă

«O rachetă spaţială cu trei etaje, cu carburant solid, de tipul celei lansate de la Cape Kennedy, a fost inventată din punct de vedere tehnic în 1529. Ea s-a ridicat în spaţiu în anul 1555, din oraşul Sibiu, România. Mii de martori – la fel ca în cazul maşinii zburătoare a lui Gusmao lansată în Portugalia în 1709 – au asistat la experienţa care a fost încununată de succes. Istoricii nu menţionează acest lucru „fără importanţă”, astfel încât el a fost uitat.
În ultimii 60 de ani, au fost scrise zeci de mii de lucrări despre aviaţie şi cucerirea spaţiului. Doar două sau trei menţionează maşina lui Gusmao şi niciuna nu vorbeşte despre racheta spaţială în 3 trepte. De aici, rezultă că „istoricii” sunt cu adevărat nişte bieţi anchetatori. Onoarea acestei invenţii îi revine lui Conrad Haas, „maestru al focului”. Meritul descoperirii îi revine lui Doru Todericiu, profesor de ştiinţă şi tehnică la Universitatea din Bucureşti, care în 1961 a scos la lumină un manuscris vechi, aflat în nişte cutii ale Arhivelor din Sibiu. Strânsă într-un volum după 1570, lucrarea este, în realitate, formată din mai multe caiete redactate de trei autori. Primul a fost Hans Haasenwein, a cărui participare datează din 1417; al doilea a fost scris în 1460; al treilea a fost Conrad Haas, şeful Depozitului de Artilerie din Sibiu între anii 1550 şi 1570. Această ultimă parte a manuscrisului conţine raportul experienţei de lansare din 1555 a unei rachete cu mai multe trepte şi a unei „lănci zburătoare” cu rază mare de acţiune. Se vorbea (dar aparatul n-a fost construit) chiar despre o „căsuţă” propulsată în aer de o rachetă – naivă dar adevărată anticipare a cabinei spaţiale a cosmonauţilor secolului XX!
Aşa cum putem vedea în imaginea de mai jos, racheta lui Conrad Haas avea două etaje de propulsie cu diametre diferite, una încastrată în cealaltă, dar exista şi un model cu trei etaje, cel care a fost experimentat în 1555. Carburantul folosit pentru ambele tipuri era solid, compus din prafuri special studiate, dar care putea fi înlocuit cu o mixtură pe bază de acetat de etil, amoniac, acid acetic şi alte substanţe chimice. Astfel, Conrad Haas a adus în invenţiile sale o soluţie modernă la problema menţinerii în echilibru şi ghidării unei rachete cu ajutorul aripilor „delta”.

Lista invenţiilor menţionate de manuscrisul de la Sibiu cuprindea următoarele:
- rachetă cu două etaje (cu două etaje de autoaprindere): 1529;
- rachetă cu trei etaje: 1529;
- baterie de rachetă: 1529;
- căsuţă zburătoare: 1536;
- experimentarea principiului de autoaprindere necesară rachetei cu mai multe etaje: 1555;
- folosirea aripioarelor de stabilizare în formă de delta: 1555.


Aceste două rachete, una cu două etaje, iar cealaltă cu trei, au fost inventate în 1529 la Sibiu, România. Ele au fost fabricate de „maestrul focului” Conrad Haas. Documentele autentice care dovedesc acest lucru se află la Arhivele din Sibiu. Toate aceste detalii sunt extrem de exacte şi le avem de la cea mai bună sursă: profesorul Doru Todericiu, descoperitorul manuscrisului.»

Sursa: Robert Charroux - Cartea cărților sale, Pro Editură și Tipografie, 2007
-->

miercuri, 23 iulie 2014

Cele mai periculoase toxine pentru creier

-->

CELE MAI PERICULOASE TOXINE PENTRU CREIER

Să-ți pierzi sănătatea mintală este unul dintre cele mai îngrozitoare lucruri. În prezent, acest risc este foarte mare, din cauza numeroaselor combinații chimice produse de om, și la care ne expunem mai mult sau mai puțin voluntar. Iată care sunt cele mai periculoase substanțe chimice care ne pot afecta integritatea creierului și căile prin care le putem evita:

Fluorul. Decizia de a adăuga fluor în rețeaua publică de apă potabilă, ca mijloc de a combate cariile dentare, are probabil cel mai răspândit și insidios efect asupra creierului americanilor. Organizația FAN (The Fluoride Action Network) a efectuat un studiu, în urma căruia a concluzionat că consumul de apă fluorurată este asociat cu un IQ scăzut, chiar și în cantitățile mici adăugate în rezervoarele locale. FAN menționează de asemenea alte 34 de studii care au ajuns la același rezultat, precum și câteva studii care leagă fluorul de deteriorarea memoriei, afectarea creierului nou-născuților și alterarea funcțiilor neuromotorii. Mai mult, un studiu sponsorizat de UNICEF a arătat că IQ-ul se reduce prin adăugarea a numai 0,88 mg de fluor per litru de apă, adică nivelul considerat optim care se adaugă în apa potabilă din Statele Unite, și de care „beneficiază” 200 de milioane de americani zilnic. În aceste condiții, ce putem face pentru a înlătura fluorul? Pur și simplu, să ne instalăm la chiuvetă un filtru de calitate. Și, în același timp, să evităm pastele de dinți fluorurate.

Metalele grele. Acestea sunt niște toxine sinistre, greu de înlăturat din organism, și care se instalează în creierul și organele a milioane de oameni din cauza vaccinurilor, procedurilor dentare, pesticidelor folosite în agricultură, poluării atmosferice și marine. Cu toții avem o adevărată colecție de neurotoxine în corpurile noastre, între care mercurul este cel mai periculos. Cei mai susceptibili de vătămarea creierului din cauza mercurului sunt nou-născuții, la care nu s-a dezvoltat încă o barieră cerebrală, și care mai sunt și supuși unui program intens de vaccinări repetate. Dacă nu știați, toate vaccinurile conțin mercur (numit „timerosal”), introdus pe post de conservant. La bebeluși, cărora le lipsește enzima responsabilă cu detoxifierea de metale grele, expunerea prenatală sau postnatală la mercur duce la vătămări neurologice, exprimate cel mai adesea prin autism. La adulți, efectele toxice ale mercurului se regăsesc într-un spectru larg de boli neurologice, care includ Alzheimer, scleroza laterală amiotrofică, scleroza multiplă, Parkinson și altele. Pentru a vă asigura că nu veți fi otrăviți cu metale grele, evitați vaccinurile antigripale, refuzați plombele dentare pe bază de mercur și aveți grijă ce fructe de mare și pești marini consumați.

Îndulcitorii artificiali. Dorința unora de „zero calorii” i-a făcut pe producătorii de dulciuri și băuturi răcoritoare să apeleze tot mai des la îndulcitorii artificiali, deși efectele negative ale acestor chimicale asupra creierului au fost bine documentate de-a lungul timpului. Îndulcitorii chimici se pot găsi în fulgii de cereale, iaurturi, băuturi răcoritoare, gumă de mestecat, sosuri pentru gătit... și în toate celelalte produse îndulcite pe care se specifică „diet” sau „sugar-free” (fără zahăr). Aspartamul este o combinație de substanțe chimice, și anume: acid aspartic (un aminoacid cu efecte excitante asupra celulelor creierului), metanol și fenilanalină, iar oamenii de știință îl plasează printre primele locuri între substanțele considerate toxice. Odată ajuns în organismul uman, aspartamul se descompune, producând un compus chimic care este un puternic cauzator de tumori cerebrale. Cercetările efectuate de-a lungul timpului au relevat 90 de diferite simptome, ca rezultat al consumului de aspartam. Între acestea, se regăsesc: anxietate (stare de neliniște), dificultăți de vorbire, depresii și migrene. Citiți întotdeauna ingredientele produselor pe care doriți să le cumpărați și ocoliți-le pe cele care conțin îndulcitori artificiali. Mai rețineți că FDA a aprobat recent redenumirea aspartamului ca AminoSweet, așa că feriți-vă de el.

Glutamatul monosodic (MSG) este o substanță concentrată, adăugată alimentelor pentru a le îmbunătăți gustul. La început, a fost folosit în rațiile soldaților, ca să le facă mâncarea mai gustoasă, dar a fost adoptată rapid de către întreaga industrie alimentară. Dr. Russell Blaylock, un neurochirurg renumit și o autoritate în ceea ce privește excitotoxinele, a descoperit că MSG este o otravă tăcută, care în timp distruge porțiuni mari din creier, cauzând boala Alzheimer, boala Parkinson și alte afecțiuni cerebrale. Singurul mod prin care puteți evita ingerarea acestei substanțe toxice este să încetați să mai consumați fast-food și alimente procesate și să citiți etichetele produselor înainte de a le cumpăra. Și mare atenție! Pentru că mulți oameni au aflat deja cât de dăunător sănătății este glutamatul monosodic și au început să se ferească de el, unii producători îl trec sub denumirea de „extract de drojdie”, pentru ca produsul lor să pară natural.

-->

vineri, 18 iulie 2014

Țeapa H2O + VIDEO

-->

 ȚEAPA H2O   

– CUM SE ÎMBOGĂȚESC COMERCIANȚII DE APĂ PLATĂ –

Consumatorii de apă minerală naturală necarbogazoasă din comerț sunt manipulați prin reclame mincinoase. În loc de sănătatea promisă, românii primesc o apă seacă, mult mai dăunătoare decât cea de la robinet. Publicitatea excesivă determină, pentru o familie, costuri lunare de aproximativ 300 de lei, față de 75 de bani, cât ar plăti pentru aceeași cantitate de apă, luată din rețelele publice. Etichetele de pe recipientele din plastic nu corespund cu realitatea și ascund cantitățile de substanțe cu factori de risc pentru sănătate.


Comercializarea apelor minerale naturale necarbogazoase a devenit o afacere cu un câștig mai mare decât cel obținut prin rafinarea și vânzarea benzinei, pentru care se percep accize. Cei care extrag apa din așa-numitele „surse de sănătate”, o îmbuteliază și obțin profit din comercializarea ei, suportă costuri de aproximativ 10 bani per litru, în timp ce o vând cu un preț de 1-2 lei pentru aceeași cantitate. Persoanele implicate în afacerile cu apă plată ne „vând” sănătate doar prin reclame, menite să influențeze comportamentul social. Românii sunt, practic, mințiți de acești comercianți prin spoturi difuzate excesiv pe canalele TV, în care ni se promite „sănătate” în formă pură. În același timp, cetățenii gătesc cu apă de la robinet, crezând că, prin fierbere, scapă de orice substanță ce ar putea provoca afecțiuni, neștiind însă că, de exemplu, clorul – cel de care se tem toți – se evaporă natural, la temperatura camerei, și nu prin fierbere.

Am analizat cât de „sănătoase” sunt apele minerale naturale necarbogazoase din comerț, comparativ cu apa de la robinet. Concluzia este una alarmantă: toți comercianții de apă plată îi mint pe români cu știrea autorităților (care câștigă bani din taxe), manipulează prin reclame și vând apă seacă, la un preț fabulos. De exemplu, pentru o familie compusă din trei membri, costurile lunare pentru cumpărarea din comerț a apei plate depășesc 300 de lei – calculând 5 litri pe zi, adică 150 de litri lunar – în timp ce 1 metru cub de apă de la robinet, adică 1.000 de litri, costă 5 lei. Practic, comercianții înregistrează un câștig de 1.000 de ori mai mare față de costul unui litru de apă luat din rețeaua publică.

Pe etichetele recipientelor din plastic nu se regăsesc toate informațiile care ar trebui citite de cumpărătorii pe care îi interesează sănătatea lor. Graba cotidiană, fuga prin magazine și cumpărarea produselor pe care le reținem din spoturile publicitare, fără să verificăm informațiile care ne sunt servite, ajută producătorii să-și sporească veniturile. Nu ne-am propus o campanie de denigrare a comercianților de apă plată, ci tragerea unui semnal de alarmă. Iată concluziile anchetei jurnalistice, care îi privesc pe toți cei implicați în comerțul cu apă minerală naturală necarbogazoasă: apa din magazine este o apă chioară, depozitată în recipiente de plastic care pot provoca malformații și chiar cancer, iar etichetele ascund informații esențiale pentru sănătatea oamenilor.

Apa curgătoare din izvoarele de unde comercianții susțin că o procură devine, în drumul ei către casele românilor, apă stătută. Practic, apa vie se transformă în apă moartă, care nu mai prezintă proprietățile inițiale. Filtrarea acesteia înseamnă, de fapt, folosirea mai multor „site” de mărimi diferite (micro și nanometrice) care, cu cât devin mai mici pentru a reține impuritățile, cu atât lasă să se piardă mai multe minerale. Tot procedeul poate fi imaginat ca o pâlnie, prin care la început trece apă sănătoasă, iar la final se obține apă seacă, „moartă” din punct de vedere biologic, păstrată cu săptămânile sau chiar cu lunile în recipientele din plastic extrem de periculoase, care, la rândul lor, schimbă proprietățile apei.

În schimb, datorită consumului mare și permanent, apa de la robinet este, practic, curgătoare, fără a se putea învechi până ajunge a fi consumată. Numai prin acest fapt, ea devine mai sănătoasă decât apa îmbuteliată. Cât despre adaosul de clor, acesta este cu mult mai mic decât cel conținut în sarea (clorura de sodiu) pe care o consumăm frecvent la masă. În plus, clorul nu este stabil în apă, ci se evaporă. Clorul dintr-un litru de apă de la robinet „iese” dacă apa este lăsată într-un vas deschis timp de o oră.

Există foarte multe firme care își desfășoară activitatea în sectorul apelor plate care recunosc pe etichetă că o procură din rețelele publice, dar fără să dea mai multe informații. Procedeul de filtrare la care aceste companii susțin că apelează poate fi făcut de către fiecare consumator, la costuri de sute de ori mai mici. Comercializarea apelor minerale naturale necarbogazoase atrage venituri de 1.000 de ori mai mari față de cheltuielile celor implicați în aceste afaceri. Un singur transport presupune 24 de tone de apă, vândută ulterior cu 1-2 lei per litru, cu un cost infim pentru transportul unui litru de apă.

Cei mai mulți dintre români nu verifică adevărul informațiilor prezentate pe etichetele ambalajelor, întrucât costul unei analize de laborator este de cca 250 de lei pentru o singură probă. Așa că acordăm încredere spoturilor publicitare sau cumpărăm apa produsă de firmele proprii ale lanțurilor de magazine, fără să analizăm riscurile la care ne supunem. În schimb, companiile care distribuie apă prin rețelele publice prezintă lunar consumatorilor un buletin de analize.

În urma analizelor efectuate pe diverse tipuri de apă minerală necarbogazoasă existente pe piață, am descoperit că majoritatea prezintă aceleași cantități de nitrați și nitriți cu cele găsite în apa de la robinet, respectiv de 5 mg/l nitrați și 0,005 nitriți. Însă multe dintre companiile care au afaceri cu apă plată nu specifică pe etichete aceste cantități. În schimb, toate înscrisurile fac referire la un volum ridicat de minerale – calciu, magneziu, fier – care nu mai corespund cu datele obținute din analiza apelor stătute în recipientele din plastic, deoarece toți comercianții publică informațiile rezultate din verificarea apelor înainte de îmbuteliere (la sursă), proprietățile acestora pierzându-se prin filtrare și depozitare îndelungată în pet-uri.

Românii care acordă o încredere deosebită companiilor care comercializează apa minerală naturală necarbogazoasă datorită faptului că acestea folosesc filtre, pot face același lucru acasă, la un cost mult mai mic. Prin filtrele de uz casnic atașate la robinet, apa este din nou curățată de compușii considerați a fi periculoși. Astfel, cu 5 lei plătiți lunar pentru un filtru, apa ar deveni la fel de sănătoasă cum este prezentată a fi cea din comerț. Un simplu calcul arată că, dacă o familie consumă lunar 150 de litri de apă potabilă de la robinet, plătește 0,75 lei pe lună, la care se adaugă costul de 5 lei al unui filtru, ceea ce înseamnă 5,75 lei pentru apa pe care o bea lunar o familie cu 3 membri, în loc de 300 de lei, cât costă aceeași cantitate cumpărată din comerț, sau 5 lei – prețul zilnic.

Românii se tem cel mai mult de cantitatea de clor aflată în apa de la robinet, neștiind însă că și apa minerală naturală necarbogazoasă din comerț este tratată cu aceeași substanță și că, de fapt, clorul se descompune în prezența luminii. Acest lucru a fost demonstrat de chimiști, care susțin că „sub influenţa luminii, apa de clor se descompune, degajând oxigen. Datorită oxigenului format, apa de clor are acţiune de decolorare şi sterilizare, deoarece distruge microorganismele. Pe această proprietate se bazează folosirea clorului la sterilizarea apei potabile şi la decolorarea fibrelor textile”.

Toți cei implicați în afacerile cu apă potabilă folosesc clorul pentru ca apa să reziste, lucru recunoscut și pe etichetele recipientelor din plastic. Analizele de laborator ale apei de la robinet au demonstrat că volumul de clor este mult mai mic față de valorile maxime admise. Un alt argument al specialiștilor care ne îndeamnă să nu ne temem de clorul din apa de la robinet este acela că, prin consumul zilnic de sare (NaCl - clorură de sodiu) românii ingerează mai mult clor decât cel prezent în apa de la robinet. Până acum, nu s-au înregistrat în țara noastră cazuri de îmbolnăvire din cauza substanțelor din apa care curge la robinet, însă, în ceea ce privește apele din comerț, au fost nenumărate cazuri de dizenterie, provocată de tulpini ca Salmonella, Campylobacter sau Shigella.

Autoritățile din România nu sunt străine de modul în care apele minerale naturale necarbogazoase sunt luate din surse, îmbuteliate, transportate și vândute. Dar tot acest „drum” parcurs de bidoanele cu apă plată reprezintă o sursă de venit pentru stat. Practic, extracția, îmbutelierea, transportul și vânzarea sunt operațiuni purtătoare de TVA, care se varsă în bugetul statului. Din acest motiv, spoturile publicitare prin care se manipulează comportamentul consumatorului curg pe bandă rulantă, fără să vedem vreo măsură, cel puțin preventivă, din partea autorităților.

În urma ultimului control al ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor) care a avut loc în perioada iulie-august 2012, din 657 operatori economici de apă minerale verificați, la 357 s-au constatat abateri: „393.000 de litri din cantitatea controlată nu respectă prevederile legale în vigoare privind protecția consumatorilor”. S-a constatat că recipientele erau depozitate în condiții improprii sau erau expirate, aveau înscrisuri incorecte, inexacte sau de natură să creeze confuzii, altele aveau trecute două surse sau surse incorecte, nerecunoscute de autoritatea competentă, sau nu aveau înscris termenul de valabilitate. În reclamațiile primite de ANPC privind apa din comerț, principalele aspecte semnalate de către consumatori au fost: apă cu impurități, calitate neconformă, depuneri pe sticlă, miros de stătut.

Agricultorii din România spun că recolta depinde în mare măsură de fenomenele climatice: dacă plouă, avem recoltă, dacă nu, cresc prețurile. În ciuda verilor tot mai toride și mai secetoase, niciun comerciant de apă minerală naturală necarbogazoasă nu s-a plâns vreodată de faptul că izvoarele ar putea seca pentru că nu mai este apă, în ciuda cantităților industriale vândute. O simplă comparație între debitul izvoarelor și cantitatea de apă minerală naturală necarbogazoasă comercializată arată că se vinde mult mai multă apă decât se găsește în izvor. Ceea ce înseamnă că producătorii folosesc apele din rețelele publice, care provin din apele curgătoare de suprafață. Practic, vând apa de la robinet, filtrată și rebrenduită.

Studiile chimiștilor au arătat că, prin consumul produselor depozitate în recipiente din plastic, oamenii sunt expuși la o serie de substanțe chimice care pot determina apariția de malformații congenitale, cancer (prin tulburări endocrine) toxicitate directă, suprimarea sistemului imunitar și probleme de dezvoltare a copiilor. Compusul chimic numit dioxină, care se găsește în foliile și ambalajele de plastic, poate duce la apariția acestor boli și afecțiuni. Dioxina este eliberată în cazul în care este încălzită la temperaturi mari, pe care le întâlnim în zilele călduroase de vară. În susținerea acestor afirmații, venim cu următorul exemplu: la întâlnirile care au loc la nivel înalt, cancelarul german Angela Merkel nu bea niciodată apa din sticlele de plastic, ci numai pe cea din în carafele din sticlă.

Iată și povestea Anei din Popeşti-Leordeni, care a avut o experienţă neașteptată cu o apă cumpărată dintr-un supermarket din Bucureşti: „Pentru că în apa furnizată prin reţeaua oraşului analizele de laborator au arătat că există o cantitate peste limita admisă de nitriţi şi nitraţi, de mai bine de un an, de când ne-am mutat aici, folosim pentru consum, inclusiv pentru gătit, apă îmbuteliată în bidoane mari. Cumpărăturile, deci şi apa, le facem la Cora Sun Plaza, iar în urmă cu o săptămână am avut o surpriză neplăcută. În bidonul de apă plată pluteau numeroase particule albicioase, pe care le-am observat abia atunci când am turnat lichidul într-o cană cu interiorul de culoare închisă. Bidonul era sigilat, iar conţinutul, în termen de garanţie. Pentru că m-am speriat, am mers la Cora pentru a semnala neregula. Acolo mi s-a spus că vina nu le aparţine lor ca distribuitori, ci firmei care a îmbuteliat produsul – SC Calipso SRL. Încercând să iau legătura cu firma producătoare, am constatat că adresa web menţionată pe ambalaj nu există. Apa despre care vă vorbesc este ambalată la bidon de 10 litri, iar pe etichetă scrie Apă de izvor plată, un produs al SC Calipso SA, SURSA: Foraj de mare adâncime, Voluntari, Ilfov”.


Adevărul despre apa îmbuteliată
(The Truth About Bottled Water)

Americanii cheltuiesc anual 4 miliarde de dolari pe apa de băut comercializată prin supermarketuri. În Statele Unite există chiar experți degustători de... apă îmbuteliată. De ce nu beau americanii apa de la robinet, care costă câțiva cenți, și aleg apa la pet, care este de 1000 de ori mai scumpă? Întrebați de reporteri, oamenii obișnuiți de pe stradă spun că apa furnizată prin rețeaua publică este poluată, conține metale grele și este rea la gust, în timp ce apa vândută la pet-uri de plastic este mai curată, mai sigură și are un gust mai bun, adică exact ceea ce firmele producătoare de apă i-au făcut să creadă. Consiliul Național pentru Protejarea Resurselor Naturale (NRDC - National Resources Defence Council) a realizat un studiu științific, desfășurat timp de 4 ani, analizând 1000 de brand-uri de apă. Rezultatul a fost de-a dreptul alarmant: 33% dintre firmele producătoare nu respectă standardele acestei industrii, apa lor conținând bacterii, arsenic și alte substanțe dăunătoare sănătății, iar cele mai multe mint în legătură cu sursa apei lor. Celebrul jurnalist Alex Jones și echipa sa au efectuat și ei un studiu... „neștiințific” printre locuitorii New York-ului: le-au dat să guste două mostre de apă – de la robinet și de la pet – și, fără să le dezvăluie proveniența, i-au întrebat care li se pare mai bună. Au mers apoi într-un local cu pretenții, unde, cu complicitatea personalului, au umplut câteva pet-uri de firmă cu apă de la chiuvetă, întrebându-i pe clienți pe care o preferă. Răspunsurile acestora, de râsu-plânsu, demonstrează indubitabil puterea manipulării companiilor producătoare de apă... chioară. Urmăriți acest film de câteva minute. Sigur o să vă scutească de o cheltuială inutilă pentru tot restul vieții.



-->