Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 28 ianuarie 2015

Calea către o nouă medicină + VIDEO (RO)


CALEA CĂTRE O NOUĂ MEDICINĂ

Un doctor care prescrie tratamente identice pentru doi indivizi și se așteaptă la rezultate identice, poate fi clasificat drept un pericol social. Lin Yutang (1895-1976) autor, lingvist, inventator


Deşi sistemul de sănătate are nevoie stringentă de reforme, acestea sunt blocate în consiliile şi comisiile conduse de interese ce au mai puţină legătură cu sănătatea populaţiei. Singurele măsuri care se iau sunt acelea de a-l stoarce de bani pe bietul cetăţean, în timp ce prestările de servicii ale membrilor sistemului de sănătate (medici de familie, spitale, clinici universitare) scad permanent în calitate! De aceea, numărul persoanelor bolnave cronic creşte în proporție aritmetică, iar costurile, în proporţie geometrică. Este imperios necesar ca ceva fundamental să se schimbe. Dar cine s-o facă? Politicienii? Ei sunt susţinuţi şi finanţaţi de concernele farma, şi prin urmare dansează cum li se cântă! Medicii? Ei au alte probleme pe cap. Unii trebuie să-şi plătească datoriile la bănci pentru aparatura şi cabinetele proprii, alţii trebuie să-şi consume cumva grămada de bani prin Maldive sau Canare. Cât despre concernele farma, nu e cazul să ne facem vreo speranţă.

Un vechi proverb chinezesc spune: „Medicii excepţionali preîntâmpină boala, medicii mediocri vindecă boala pe cale să apară, iar medicii proști vindecă boala care deja s-a instalat”. La o populaţie de 1,3 miliarde de locuitori, cât are în prezent China, înţelegerea acestui proverb are o mare însemnătate. Căci o ţară cu o populaţie atât de numeroasă nu-şi poate permite să finanţeze un sistem de sănătate ca cel american sau german. Așa că, în China, lumea merge la medic când este sănătoasă, pentru a afla ce trebuie să facă pe viitor pentru a-şi păstra această stare.

Pe timpul lui Confucius, lucrurile stăteau la fel: medicul era plătit atâta timp cât te ţinea sănătos. Dacă te îmbolnăveai, nu primea un ban şi trebuia să te consulte şi să te trateze gratuit. De obicei însă era concediat înainte de a se ajunge aici. Chiar şi astăzi în China există medici care consultă bolnavul gratuit, și care-şi primesc onorariul atunci când pacientul lor rămâne în continuare sănătos. Dar nu numai asta. Şi ordinea procedurilor terapeutice este complet diferită acolo faţă de ţările europene sau nord-americane. Primul pas este schimbarea nutriţiei, urmată de modificarea stilului de viaţă al bolnavului. De-abia după aceea se administrează medicamente, iar procedurile terapeutice complexe sunt aplicate doar în ultimă instanță.

Cunoştinţe de bază privind alimentaţia, bolile uşoare (răceli, deranjamentele stomacale), măsurile de menţinere a sănătăţii (gimnastică, Tai Chi, Qi Gong, masaj şi meditaţie), evitarea bolilor, toate acestea se învaţă în China încă din grădiniţă şi şcoala primară. Mai târziu, acest stil de viaţă sănătos este practicat în familie şi la serviciu. De asemenea, în China există încă aşa-numiţii „medici desculţi”, care sunt în stare să recunoască un pericol de boală, să dea primul ajutor, să-i dea pacientului lămuririle necesare şi să-l îndrepte către un specialist. Prin această formă de medicină, în care afecțiunile sunt depistate din timp, în China, numărul bolnavilor cronici (diabet, afecţiuni cardio-circulatorii, reumatism, artrită, cancer) este mic. E adevărat că, din cauza industrializării puternice, a poluării mediului, a felului modern-orăşenesc de viaţă, în China apar și „boli ale bunăstării”, dar per total, acest sistem medical este superior medicinii alopate din Europa și SUA. Datorită lungii ei istorii medicale tradiţionale, China a învăţat să investească în sănătate, şi nu în boală, aşa cum, din păcate, facem noi.

În Europa, prevenţia este criticată cu miopul argument că aceasta n-ar face decât să crească şi mai mult costurile sistemului medical. Poate că în prima fază acest lucru este posibil, dar pe termen lung, prevenţia va fi rentabilă şi va recupera investiţia iniţială. Astfel, afecţiunile cauzate de un stil de viaţă greşit se vor împuţina simţitor, nu se vor mai croniciza şi nu vor mai necesita costuri terapeutice uriaşe. Numai că de pe urma unui astfel de sistem, cu mai puţini bolnavi şi mai puține afecţiuni cronice, nu va câștiga nici corpul medicilor alopaţi şi nici industria farmaceutică. De exemplu, costurile actuale din sistemului de sănătate german s-au mărit de cca 50 de ori faţă de cele din 1950, astfel încât acum, în Germania, un sfert din produsul social se duce în Sănătate (mai exact spus, în buzunarele concernelor farma şi ale elitei medicale). În ciuda acestor uriaşe fonduri financiare, nu se constată nicio îmbunătăţire a sănătăţii populaţiei şi nici succese în terapierea unor boli precum cancerul, reumatismul, diabetul, alergiile sau bolile cardiovasculare. Iar cauza se află atât în interiorul, cât şi în exteriorul ştiinţei medicale.

Avem un sistem de sănătate materialist, sau mai bine spus, un sistem de boală materialist. Boala se află în interiorul sistemului. De fapt, noi n-avem un Minister al Sănătăţii, ci unul al bolii. Ministerul Sănătăţii e de fapt un administrator de boli. Marile concerne realizează profituri uriaşe cu boala, nicidecum cu sănătatea. Ele au o putere economico-financiară atât de mare, încât le este foarte uşor să manipuleze politicul şi mass media după cum le dictează interesele. Această stare de lucruri este favoriză de faptul că societatea noastră a pierdut imaginea INTEGRALĂ asupra sănătăţii şi bolii. Medicina scolastică nu poate răspunde la întrebarea: cum se face că dintr-un grup de molecule apare un întreg viu şi plin de sens: OMUL? Astfel, bolile sunt concepute ca entităţi independente de om – microbi, bacterii, virusuri care-l atacă pe bietul cetăţean din toate părţile şi care are scăpare doar în braţele iubitoare ale medicului alopat.


În antichitate era terapiat OMUL, acum este terapiată BOALA. În prezent, în afara medicinii de urgenţă şi intervenţie în cazul accidentelor, toate celelalte ramuri medicale s-au specializat pe suprimarea medicamentoasă a simptomelor. Or, prin aceasta, alopatul nu vindecă, ci doar, prin mijloace chimice, aduce mai mult sau mai puţin sub control una sau alta dintre funcţiile organismului uman. Medicii se specializează atât de strict şi de îngust, încât practic, ei nu mai pot avea imaginea de ansamblu a persoanei care stă în faţa lor, a celui denumit în mod ciudat PACIENT (răbdător). Bolile şi dereglările organismului nu mai interesează pe nimeni în medicina scolastică. Organele sunt tratate separat, așa cum ceasornicarul demontează un ceas şi-i schimbă o rotiţă. Dacă aşa înţelege medicina alopată vindecarea, nu-i de mirare că din ce în ce mai mulţi oameni aleg medicina naturistă, integrală. 80% dintre boli au ca punct de pornire o nutriţie deficitară sau o problemă de poluare a mediului, incluzând aici și poluarea psihică – stresul. Or, în aceste cazuri, vindecarea nu este posibilă decât luând în considerare ÎNTREGUL sistem.

În plus, oamenii resimt lipsa laturii empatice a medicinii moderne. Medicina alopată înalt tehnologizată a pierdut de mult timp legătura cu OMUL. Pacientul resimte această pierdere din ce în ce mai puternic. Or, în medicina naturistă, această latură este abordată în primul rând. Medicina naturistă utilizează mult mai puţine aparate şi tehnologii, are în vedere o anamneză exactă şi un permanent contact cu omul, nu cu boala. Primul și cel mai important pas al unei consultaţii efectuate de un medic naturist este discuţia cu omul din faţa lui.

Chimistul belgian Ilya Prigogine, laureat Nobel în 1977 și membru de onoare al Academiei Române din 1992, spunea că toate sistemele sunt în principiu deschise, comunicând în ele şi între ele în permanenţă, prin materie, informaţie şi energie. Ca şi acum 50.000 de ani, OMUL trăieşte într-un spaţiu dat între cer şi pământ, în care trebuie să se conformeze, dacă vrea pace, armonie şi sănătate. Mentalitatea asiatică subliniază acest important principiu de viaţă, care duce la o profundă înţelegere a stării de sănătate şi la principiile prevenţiei. Ca și la antici, la populaţiile care trăiesc liber în natură, medicina a fost întotdeauna legată de filozofie (deci de gândire).

Din nefericire populaţiile europene şi nord-americane au anulat acest sistem de sănătate/filozofie, înlocuindu-l cu unul păgubos: sănătate/economie de piaţă. De aici şi starea catastrofală a sănătăţii acestor populaţii şi incapacitatea medicinii lor de a rezolva bolile cronice. Din păcate, cu timpul, multe dintre preceptele de gândire vechi au fost înlocuite cu rentabilitatea şi profitul meseriei de medic şi al afacerii cu medicamente chimice. Ştiinţa de acum nu mai este capabilă să conlucreze cu religia și filozofia, astfel încât, în loc să aducă foloase omului, îi aduce mai degrabă prejudicii. Totul trebuie interpretat în relaţie cu întregul. Or, integral nu se poate gândi doar analizând o valoare de laborator, referitoare la o funcţie sau un organ luat izolat, ca şi cum acesta ar exista singur, într-un borcan, şi nu ca parte componentă a unei structuri complexe.

La ora actuală, medicina scolastic-alopată se limitează la a cerceta, prescrie şi utiliza mijloace contra, şi nu pentru ceva. Asta face ca doar simptomele să fie atenuate sau ascunse, fără să ducă la anularea cauzei unei perturbări a sănătăţii omului, nemaivorbind de efectele adverse însoţitoare, care deseori provoacă noi daune. Așa se şi explică de ce, în ciuda faptului că se investeşte din ce în ce mai mult în sistemul de sănătate, numărul persoanelor afectate de boli cronice este în permanentă creştere. Medicul alopat aduce sub control, cu mijloace chimice, anumite funcţii deficitare ale organismului. Acest mod de acţiune împiedică capacitatea de autoreglare a corpului, ceea ce, pe termen lung, duce la apariţia bolilor cronice. Singurele domenii medicale într-adevăr valoroase şi demne de laudă sunt medicina de intervenţie (urgenţă, accidente), chirurgia (atâta timp cât nu este folosită ca metodă de câştig financiar) şi igiena. Ele sunt la ora actuală singurele ramuri medicale care, în loc să împovăreze forţele de autoapărare ale organismului, le susţin şi le uşurează activitatea, prevenind în acelaşi timp un eventual pericol.

„Un om este sănătos atunci când ţesuturile şi digestia sunt în echilibru, iar sufletul şi spiritul său se află într-o permanentă stare de fericire”. Așa definea starea de sănătate chirurgul Sushruta cu 600 de ani înaintea erei noastre. Cuvintele lui sunt valabile şi astăzi, când aceeași stare mai este definită şi prin termenul de „sănătate pozitivă”, ceea ce extinde definiţia sănătăţii şi asupra fericirii şi bucuriei de zi cu zi. Când o societate va pune conceptul de sănătate pe aceste baze, membrii ei îşi vor face serioase griji în privința felului în care îşi menţin sănătatea.

Boala este un cumul de simptome ce trebuie înţelese ca efortul corpului de a se autovindeca. Omul sănătos este într-o permanentă stare de echilibru şi armonie. Simptomele sunt mai degrabă semnele efortului organismului de a-şi recăpăta echilibrul, de a se autovindeca, decât semne de boală. Lipsa semnelor evidente de boală nu trebuie să ducă automat la concluzia că organismul nu se apără împotriva vreunei boli. Sistemele de reglare, mai ales sistemul imunitar, dacă sunt intacte, îşi îndeplinesc corect şi permanent misiunea de menţinere în echilibru a organismului.

Contrar modului de gândire mecanicist al medicinii alopate, totul este interconectat, atât în mare cât şi în mic (macro- şi microcosmos). Toţi oamenii se nasc într-o stare de echilibru, atât în interior, cât și în relația cu mediul. Începutul real al unei boli nu este momentul în care ne doare ceva, deci când anumite simptome devin manifeste, ci momentul în care între organele şi sistemele corpului apare un dezechilibru faţă de legile naturii: omul nu mai respectă ritmul natural al vieţii (mediul său este poluat, are o alimentaţia defectuoasă) sau manifestă un dezechilibru psihic, numit de obicei stres. Nu există un trup bolnav decât atunci când sufletul este bolnav.

Omul şi viaţa sunt un proces dinamic, ce nu se opreşte nici măcar în momentul morţii. Omul nu moare cu inima cu care s-a născut. Aceasta, ca și celelalte organe, se reînnoiesc pe parcursul vieţii de mai multe ori. Dacă această minunată forţă de reînnoire a naturii n-ar exista, cei mai mulţi oameni ar avea o viaţă foarte scurtă. Această realitate ne dovedeşte clar că ştiinţele naturii, mai ales biologia şi medicina, au dus ad absurdum conceptul mecanicist al omului văzut ca o maşină. Întregul este cu mult mai mult decât suma părţilor sale. Starea de sănătate nu poate fi atinsă doar prin cercetări, descoperiri senzaţionale sau noi medicamente de sinteză chimică, prin campanii de vaccinare, tehnologii şi terapii din ce în ce mai sofisticate şi mai costisitoare. Nu ne-am săturat încă de atâtea descoperiri anunţate cu surle şi tobe, care n-au rezolvat nicio afecţiune majoră, dacă ne-am gândi doar la cancer? Starea de sănătate poate fi atinsă doar atunci când întreaga societate, mediul, condiţiile de viaţă, muncă şi locuit vor fi luate în considerare. Trebuie să înţelegem că sănătatea, pacea, dreptatea, etica, filozofia, munca, habitatul, toate acestea la un loc înseamnă VIAŢĂ, că ele nu pot fi despărţite unele de altele. Doar atunci vom fi capabili să gândim şi acţionăm integral. Iar una dintre cele mai importante chei ale unui sistem de sănătate viabil este educaţia copiilor, care sunt baza societății de mâine, lipsită de boli cronice şi suferinţe.

Principala cauză a problemelor noastre de sănătate este felul nostru de a trăi. Am pierdut terenul solid şi stabil de sub picioare şi alergăm nebuneşte printr-o lume sintetică, fără substanţă şi valoare nutritivă. N-are niciun rost să ne plângem de politicieni, căci ei nu sunt decât oglinda societăţii pe care ne-am creat-o singuri. Trebuie să ne fie clar că doar atunci când ne vom schimba pe noi înşine se va schimba şi politicul şi socialul, ca oglindire a conștiinței noastre colective. N-are niciun sens să sperăm că politicienii ne vor restructura şi îmbunătăţi viaţa doar aşa, pentru că sunt ei băieţi buni, responsabili, și ne poartă de grijă. Politicianul este o persoană care se hrăneşte cu conflictul de interese! Iar acest conflict nu are alt scop, decât a împiedica luarea de decizii în favoarea cetăţeanului obişnuit. Pentru a ajunge politician, ai nevoie de susţinere financiară, iar cei care o pot oferi nu o fac cu scopul de a-i merge mai bine cetăţeanului, ci lor înșile.

Trebuie să fim conştienţi că şi cele mai mici modificări în sistemul actual de sănătate vor declanşa o reacţie isterică din partea medicinii alopate, a corpului profesoral universitar, a concernelor farmaceutice şi implicit a politicienilor care sunt subvenţionaţi de acestea. Casele de sănătate vor face tot posibilul să nu plătească nicio altă metodă terapeutică în afara celor oficiale. De ce credeţi că medicina alopată nu doreşte această restructurare? Pentru că atunci, medicii alopaţi n-ar mai avea destui bolnavi la dispoziţie pentru a realiza câştiguri grase, iar concernele farma, care vând medicamente chimice bolnavilor şi nu celor sănătoşi, ar da faliment.

Punctul de greutate al medicinii scolastice ar trebui să se mute de la „anularea simptomelor” la „prevenirea bolilor”. Aici aş vrea să le transmit un cuvânt medicilor alopaţi: Ce-ar fi dacă, atunci când ei înşişi sau rudele lor ar fi bolnave, ar trebui să folosească exclusiv metodele medicinii alopate? Dacă nu s-ar mai putea duce la uşa medicului naturist? Căci, v-ați întrebat vreodată de ce medicii alopaţi refuză pentru ei înşişi terapiile standard (când fac cancer, de pildă) şi apelează la metodele medicinii integrale, pe care au negat-o toată viaţa?


Terry Wahls - Tratament natural pentru scleroza multiplă (RO)


duminică, 25 ianuarie 2015

Cel mai frumos cal din lume + VIDEO


CEL MAI FRUMOS CAL DIN LUME

Cel mai frumos și mai grațios cal din lume provine din Turkmenistan și face parte din rasa Akhal-Teke. Are părul mătăsos, de un auriu cu reflexe metalice uluitoare, este suplu, cu picioarele lungi și coama scurtă. I se mai spune „calul de aur” și este un cal pur-sânge.


Rasa Akhal-Teke a fost de două ori în pericol de dispariție! Prima dată, în 1924, când orașul Ashgabat a fost lovit de seisme foarte puternice; apoi, în 1948, când acești cai au fost trimiși la abator de către ruși. La vremea respectivă, o parte au fost salvați de o herghelie privată din apropierea Moscovei. Ulterior, rasa a depășit granițele natale, fiind crescută din Gubden până în Daghestan, în herghelia Lugovsky din Kazakhstan, la Stavropol în Rusia și, mai recent, în Germania, Statele Unite și Franța, unde rasa Akhal-Teke este recunoscută ca rasă străină încă din 2004. În prezent, în lume trăiesc cca 3.000 de exemplare din rasa Akhal-Teke.


Experții spun că nicăieri în lume, în afară de Turkmenistan, nici natura și nici oamenii nu au reușit să creeze cai atât de eleganți, rapizi, rezistenți, viguroși și nobili precum caii Akhal-Teke. Rasa a apărut acum 3000 de ani în oaza Ashgabat, caii fiind crescuți de un trib nomad, numit Tekes. Calul Akhal-Teke mai este cunoscut și sub numele de „calul de aur”, deși frumoasa robă care l-a făcut celebru în toată lumea se regăsește la foarte puțini dintre reprezentanții rasei. Acest cal era binecunoscut în Antichitate și este considerat a fi cel puțin la fel de vechi ca și pur-sângele arab, cu care, de altfel, are în comun câteva caracteristici morfologice. Rasa a influențat și alte rase de cai, printre care și pur-sângele englezesc, unul dintre strămoșii acestei rase fiind Byerley Turk, un cal turkmen. Chinezii îi numeau „caii paradisului” sau „caii divini”. Texte vechi menționează dorința regilor Persiei și a lui Alexandru cel Mare, dar și a conducătorilor chinezi sau arabi, de a deține cai din această rasă superioară. Așadar, nu-i de mirare că Akhal-Teke au devenit emblema și mândria țării lor de origine.


După războiul din 1880 și Revoluția din Octombrie, numeroase triburi care creșteau acest cal s-au refugiat în Iran. În 1979, după schimbarea regimului politic, legea a interzis populației să dețină mai mult de un cal. Atunci, turkmenii și-au ascuns caii sau i-au eliberat în deșert, rasa fiind pusă în pericol. Regimul lui Saparmurad Turkmenbashi, primul președinte al Turkmenistanului independent, a contribuit însă la conservarea rasei printr-un decret dat în 1986, care a autorizat creșterea cailor Akhal-Teke în ferme particulare.
 

Akhal-Teke este un cal cu o mare varietate a robei, care prezintă reflexii metalice, arămii, aurii sau argintii. Cele mai răspândite culori ale robei sunt roibă, izabelă, neagră și murgă. Mai rar găsim cai cu roba gri, palomino sau crem. Clima dură și aridă a făcut ca acest cal să aibă o talie subțire, medie, cu o înălțime de 1,55-1,60 m. Are o siluetă longilină, un gât lung, rotund, suplu, în formă de S. Ochii sunt migdalați, urechile lungi, pielea fină, coama lucioasă și nu prea abundentă. Picioarele sunt lungi, cu tendoane solide, pieptul de formă ovală, iar musculatura plată și densă. Rasa are particularitatea de a nu semăna cu nicio altă rasă de cai.


Akhal-Teke este un cal voluntar, inteligent, sensibil dar pretențios, având așteptări mari de la stăpânul său. Are aluri ample și suple, ceea ce îl face foarte confortabil. Este un cal rustic și pregătit pentru viața în aer liber, neavând nevoie decât de un adăpost deasupra capului, care să-l protejeze de ploaie sau de soarele excesiv. Poate excela în toate disciplinele ecvestre, deși cele predilecte sunt anduranța și concursul complet. În trecut, acești cai au fost folosiți cu succes și în probele de dresaj. Calul „Absent” și călărețul său, Serghei Filatov, au câștigat medalia de aur la dresaj, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Roma din 1960 și au fost triplu medaliați cu aur olimpic în anii 1964 și 1968.


Deoarece Akhal-Teke este o rasă destul de rară, aptitudinile acestui cal sunt mai puțin cunoscute publicului. Vigoarea lor extraordinară îi face capabili să parcurgă distanțe mari, la temperaturi extreme. Unul dintre cele mai lungi trasee de anduranță a fost stabilit în 1935, când caii Akhal-Teke au parcurs distanța de 4.152 km dintre Ashgabat și Moscova în 84 de zile, traversând deșertul Karakum.


Gend Jim (1987-2010) este armăsarul din rasa Akhal-Teke oferit în dar de Saparmurad Nyýazow, președintele Turkmenistanului, președintelui François Mitterrand, în mai 1993, cu ocazia unei vizite oficiale în Franța. Ajuns în Franța, calul a fost încredințat călărețului și dresorului Alexandre Gros, care l-a avut în grijă până când animalul a murit, pe 4 februarie 2010.

Acest cal a jucat un rol important în istoria independenței turkmenilor față de vecini, în prezent deținând recorduri de rezistență și un record olimpic. Caii din această rasă sunt imortalizați în cântecele tradiționale, în proverbele și în poemele turkmene. Inteligența, înțelepciunea și atașamentul lor față de om sunt legendare. Potrivit unui proverb turkmen, când te scoli dimineața, trebuie să mulțumești tatălui tău și calului tău. Crescătorii unor astfel de cai au o tehnică specială de a se apropia de animal. Fiecare turkmen își păzește calul atunci când călătoresc în grup. Caii nu sunt niciodată parcați, iar localnicii îi supraveghează atunci când sunt atașați. În mod tradițional, turkmenii obișnuiesc să-și hrănească animalele cu un amestec de lucernă, orz și grăsime de oaie. Maltratarea calului este considerată un păcat. De altfel, se pare că, cel puțin în Asia, poporul turkmen este singurul care nu și-a bătut niciodată caii, nu a mâncat carne de cal și nu a băut lapte de iapă.


Turkmenian Akhal-Teke Horses Show



Cum să desenăm un cal


miercuri, 21 ianuarie 2015

Serviciul Secret al Statelor Unite în slujba președintelui


SERVICIUL SECRET AL STATELOR UNITE
 ÎN SLUJBA PREŞEDINTELUI

Un jurnalist a reușit să pătrundă pentru prima oară dincolo de zidul gros care înconjoară Serviciul Secret al Statelor Unite, corpul de elită care este gata să încaseze în orice moment un glonț pentru a-l proteja pe președinte și familia sa. După obținerea unor interviuri în exclusivitate cu vreo sută de foști și actuali agenți ai Serviciului Secret, Ronald Kessler, autor de bestseller-uri și reporter care a câștigat mai multe premii prestigioase, dezvăluie în această carte, pentru prima dată, unele secrete ale președinților Statelor Unite ale Americii. Deoarece agenții din Serviciul Secret sunt obligați să păstreze confidențialitatea, alegătorii află foarte rar cum sunt de fapt președinții, vicepreședinții, candidații la președinție sau membrii cabinetului acestora. „Dacă ar afla, spune un fost agent al Serviciului Secret, s-ar îngrozi”. Ronald Kessler a fost reporter la The Washington Post și Wall Street Journal și este în prezent unul dintre cei mai bine vânduți autori din SUA. New York Times îi recomandă cu căldură și romanele: The Terrorist Watch, The Bureau, Inside the White House și CIA at War. Iată câteva extrase interesante din cartea lui Kessler:

JOHN ȘI JACQUELINE KENNEDY
El era un „crai” în adevăratul sens al cuvântului. Ea poruncea ajutoarelor de la bucătărie să „recupereze” tot vinul rămas de la dineurile oficiale, să-l amestece cu vinul proaspăt și să-l servească la următoarea ocazie festivă de la Casa Albă.


LYNDON B. și LADY BIRD JOHNSON
LBJ era și el un „crai”, poate chiar mai mare decât JFK, deoarece era unul neomenos. LBJ, ca și JFK, care, însă o făcea mai pe ascuns, ținea o mulțime de femei la Casa Albă pentru legături extraconjugale. Ambii au fost bărbați hipersexuali. Au trăit în promiscuitate și au avut dispozitive de avertizare care îi alertau când/dacă soțiile lor se aflau prin apropiere. Ea, fie era naivă, fie pur și simplu se prefăcea că nu știe nimic despre numeroasele infidelități ale soțului.


RICHARD și PATRICIA NIXON
El a fost un om moral, dar foarte bizar, tăcut și retras în cea mai mare parte a timpului. Unii credeau chiar că e paranoic. Avea o relație îngrozitoare cu familia lui. Ea, ca și soțul ei, rămânea calmă și tăcută, indiferent de situație.


GERALD și BETTY FORD
Un adevărat domn, care trata Serviciul Secret cu respect și demnitate. Avea un deosebit simț al umorului. Ea bea foarte mult și a ajuns chiar să se alăture unui grup de „reabilitare”.


JIMMY și ROSALYN CARTER
El s-a dovedit a fi un om complet fals. Înfățișa o imagine bună în public, dar era cu totul altul în privat. De exemplu, ca să fie surprins de fotografi, își căra singur prima valiză din propriul bagaj, dar aceasta era întotdeauna goală. Voia ca oamenii să-l vadă ca un om pios, cumpătat, care nu bea alcool, dar el și familia lui beau foarte mult! Manifesta dispreț față de Serviciul Secret și a fost iresponsabil în privința codurilor nucleare. Credea că acestea nu erau „mare lucru” și-i ținea pe consilierii militari la distanță. De multe ori desconsidera activitatea agenților Secret Service care-i asigurau paza. Ea, în cea mai mare parte a timpului, și-a văzut de treburile ei.


RONALD și NANCY REAGAN
El a fost un om adevărat, moral, cinstit, respectuos și demn. Ambii tratau cu respect Serviciul Secret și pe toți cei din jur, mulțumindu-le tot timpul. El și-a rezervat timp pentru a cunoaște personal pe toată lumea. O poveste celebră a fost cea de la începutul președinției lui, când a ieșit din cameră cu un pistol ascuns la șold. Agentul de serviciu l-a întrebat: „De ce purtați pistol, domnule președinte?” El a răspuns: „Pentru ca atunci când băieții nu se descurcă singuri să-i pot ajuta”. Pentru el era ceva obișnuit să poarte pistol. Când s-a întâlnit cu Gorbaciov, avea unul în servietă. Ea era amabilă cu toată lumea și foarte protectoare cu soțul ei, încercând din greu să controleze ce mânca acesta, iar Serviciul Secret era de multe ori prins la mijloc, căci el era nevoit mereu să-i spună agentului de pază: „Hai, trebuie să mă ajuți”. Familia Reagan bea vin doar la cocteiluri de stat și ocazii speciale. Un membru al Serviciului Secret a confirmat că beau rar vin în timpul cinelor de familie și că evitau alcoolurile tari. După toată fanfaronada familiei Carter, cei doi Reagan și-au trăit viața ca niște oameni morali în adevăratul sens al cuvântului.


GEORGE H. și BARBARA BUSH
Erau mereu respectuoși și plini de considerație. Îi preocupa confortul agenților de pază și le aduceau chiar de mâncare. Odată, ea a adus niște haine groase agenților care păzeau afară, în frig la Kennebunkport. Unuia i-a oferit o căciulă călduroasă, iar când acesta, deși evident înghețat, a încercat să spună „nu, mulțumesc”, președintele i-a spus: „Fiule, nu te pune cu prima doamnă. Pune-ți căciula pe cap!” El a fost cel mai punctual dintre președinți și a menținut Casa Albă ca pe o mașină bine unsă. Ea conducea treburile familiei și spunea întotdeauna ceea ce gândea, fără ocolișuri.


BILL și HILLARY CLINTON
Pentru el, președinția a fost ca o mare petrecere. Nu era demn de încredere. Era amabil mai ales pentru că vroia să-l placă toată lumea, iar viața lui era doar un mare și amuzant joc. Cât despre sexualitatea lui... știe toată lumea. Ea era mereu cu ochii pe Bill Clinton. În rest, o falsă vedetă TV. Atitudinea ei se schimba radical de îndată ce se apropiau camerele de luat vederi. În lipsa lor, manifesta un dispreț nedisimulat pentru militari și pentru cei din Serviciul Secret, considerându-i niște slugi care erau acolo doar ca s-o servească pe ea.


ALBERT GORE (vicepreședinte)
Un tip egoist, care la un moment dat a fost auzit de omul din Secret Service aflat în preajmă spunându-i fiului său, care nu avea rezultate prea bune la școală, să fie mai sârguincios, pentru că altfel va ajunge ca acești băieți. Iar în timp ce spunea asta, arăta spre agenții care-l aveau în grijă.


GEORGE W. și LAURA BUSH
El a fost președintele în cea mai bună formă fizică, având un program strict de antrenament. Familia Bush a cerut întregului personal administrativ să-i respecte pe membrii Serviciului Secret, iar aceștia i-au îndrăgit pe amândoi. Ea a fost una dintre cele mai agreabile prime doamne, poate chiar cea mai simpatică. N-a spus niciodată vreun cuvânt aspru despre cineva din anturajul ei.


BARACK și MICHELLE OBAMA
El are un temperament isteric, este egoist, viclean și prefăcut. Te privește în ochi și pare să fie de acord cu tine, dar după ce pleacă face exact invers. Ca și Clinton, nu-i poate suferi pe militari și se uită de sus la cei din Serviciul Secret. Ea este o adevărată scorpie care, practic, urăște pe oricine nu este negru, urăște militarii și-i tratează pe agenții Serviciului Secret ca pe niște slugi.

Apropo de Barack Obama, iată o întâmplare adevărată, petrecută în biroul lui. Este vorba despre împrejurările demisiei generalului Stanley A. McChrystal (foto dreapta), povestite de acesta în cartea sa Never Stand in Line Again, titlu care se poate traduce în două feluri: „Nu mai sta niciodată în poziție de drepți” sau „Nu mai sta niciodată la coadă”, termenul in line având acest dublu sens. Fost comandant militar în Afganistan, generalul McChrystal a fost chemat la un moment dat de Obama în Biroul Oval. În cursul discuției, McChrystal a înțeles repede că lucrurile nu merg bine, fapt confirmat în momentul în care Obama l-a acuzat că nu-l sprijină destul în rolul său de președinte. McChrystal i-a răspuns: „Domnule Președinte, nu e treaba mea să vă sprijin ca politician. Treaba mea este să vă sprijin în calitatea dumneavoastră de comandant suprem al forțelor armate”. După ce a spus aceste cuvinte, generalul McChrystal i-a înmânat lui Obama demisia. Nemulțumit de demisia lui, pe care nu putea decât s-o accepte, Obama a făcut o glumă ieftină, de despărțire: „Pun pariu că atunci când o să mor, o să fii fericit să te ușurezi pe mormântul meu”. La care generalul a salutat militărește și i-a răspuns: „Domnule președinte, eu m-am jurat ca, după ce o să părăsesc armata, să nu mai stau niciodată... la coadă”. Unii oameni dau dovadă chiar de mai multă diplomație decât diplomații.

Sursa: Ronald Kessler, Serviciul Secret al SUA în slujba preşedintelui, Ed. Niculescu, 2010