Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 23 august 2014

23 August 1944 - Un eveniment controversat

-->

23 AUGUST 1944
– UN EVENIMENT CONTROVERSAT –

General maior (r) dr. Mihail E. Ionescu
în „Revista de istorie militară” nr. 113-114/2009

Unul dintre punctele culminante ale celui de-Al Doilea Război Mondial, cel puţin în ceea ce priveşte istoria poporului nostru, o reprezintă actul de la 23 august 1944, când România s-a desprins de Germania Nazistă, s-a alăturat Naţiunilor Unite şi a luptat împotriva vechiului aliat. Evenimentul în sine este reprezentat de arestarea mareşalului Ion Antonescu din dispoziţia regelui Mihai, formarea unui guvern de coaliţie din membrii partidelor PNŢ, PNL, PCR şi PSD şi lupta trupelor române împotriva forțelor armate ale Germaniei naziste, îndeosebi pe Valea Prahovei şi Bucureşti. Noul guvern, constituit sub conducerea generalului Constantin Sănătescu, avea misiunea de a încheia armistiţiul.

Urmările decizie luate de România în data 23 august au fost privite diferit de către cele două blocuri militare. Astfel, nemţii au considerat-o ca o trădare sau opera unei clici de trădători – fapt pe care germanii ni-l reproșează până în zilele noastre, sub o formă sau alta. Naţiunile Unite au privit această decizie ca un gest de bravură, subliniind faptul că actul în sine a dus la scurtarea războiului, unul dintre argumentele acestui fapt fiind decorarea ulterioară a regelui Mihai de către Stalin cu ordinul Victoria cu diamante (foto jos) şi de către preşedintele SUA, Harry Truman, cu Legiunea de merit în grad de comandor.

În decursul anilor care au urmat, paternitatea acestui eveniment a devenit un subiect controversat, deoarece oamenii politici şi istoricii i-au dat diferite interpretări, în funcţie de anumite contexte istorice şi interese. La început, evenimentul a fost numit „lovitură de palat”, accentuând rolul decisiv al Regelui Mihai în arestarea Mareşalului Antonescu, pentru ca mai apoi să fie numit „lovitură de stat”, organizată de rege cu sprijinul unor generali şi al partidelor politice. După numai un an şi două luni, odată cu începerea comunizării ţării, comuniştii îşi atribuie în întregime meritele acţiunii din 23 august. Ulterior, la 22 august 1949, „lovitura de stat” devine „actul de la 23 August 1944, pregătit şi înfăptuit de către Partidul Comunist Român”, iar mai târziu, evenimentul devine „ziua eliberării României de către glorioasa Armată Sovietică, ziua doborârii dictaturii fasciste antonesciene de către forţele patriotice conduse de partid, cea mai mare sărbătoare naţională a poporului nostru”. Începând cu anul 1955, Partidul Comunist atribuie evenimentului calificativul de „insurecţie armată” organizată bineînţeles de Partidul Comunist alături de forţele populare şi de armată. La scurt timp după venirea lui Nicolae Ceauşescu, se definitivează titulatura de „revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă”.

După anul 1989 părerile încep să fi împărţite din nou după cum urmează: Monarhiştii îi atribuie regelui rolul decisiv în scoaterea României din război, în timp ce adepţii lui Antonescu consideră evenimentul act de trădare, iar susţinătorii partidelor politice istorice susţin meritele înaintaşilor lor. În enciclopedia online Wikipedia, evenimentului îi este dată următoarea explicație: „Al Doilea Război Mondial: România a ieşit din alianţa cu puterile Axei, trecând de partea aliaţilor. Mareşalul Ion Antonescu, conducător al statului, a fost arestat în urma loviturii de stat organizată de regele Mihai I al României, formându-se un guvern condus de Constantin Sănătescu”.

Preliminariile evenimentului

Despre lucrurile petrecute înaintea „puciului” de la 23 august există o diferenţă în ceea ce priveşte cât erau de informate terţele părţi care ar fi avut de suferit în urma unui asemenea eveniment, şi mă refer aici atât la Antonescu, cât şi la Hitler (Germania nazistă). Mareşalul Antonescu cunoștea tot ce făceau oponenţii lui, fapt incontestabil datorită documentelor din perioada 1943-1944 pe care le deţinem. Ne referim cu precădere la rapoartele Direcţiei Generale a Poliţiei şi ale Inspectoratului Judeţean al Jandarmeriei. Mareşalul era informat la zi şi corect de tot ce i se pregătea de către opoziţie şi Casa Regală, anume înlocuirea guvernului condus de el cu Guvernul Sănătescu şi ieşirea României din Axă, precum şi faptul că liderii principalelor partide politice, Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, voiau totuşi să păstreze guvernarea Antonescu ca alternativă după ieşirea din Axă.

Motivele pentru care Mareşalul Antonescu nu a reacţionat în niciun fel sunt numeroase. Primează totuşi judecata greșită că problemele vitale ale ţării se puteau rezolva numai „cu el şi prin el”. Această motivaţie intimă a fost, după cum se va dovedi, o eroare uriaşă pentru un şef de stat. O altă eroare a fost şi ideea că adversarul politic intern nu va avea curajul de a reacţiona, dată fiind grava situaţie generală a ţării şi necunoaşterea problemelor. Din cauza acestei greșeli de viziune, Mareşalul nu a pus mare preţ pe valoarea membrilor opoziţiei şi pe șansa lor. Ca argument în acest sens există notele lăsate de Antonescu asupra unui raport al SSI din 23 iunie 1944, intitulat Notă cu privire la chipul în care apreciază Maniu posibilităţile de armistiţiu ale României. Era exact cu două luni înaintea puciului, iar Mareşalul, luând act de manevrele persoanelor implicate, le rezerva un „rol de ciocli care așteaptă să moară omul, ca să-i ia în primire cadavrul! Frumos, foarte frumos şi mai ales patriotic rol şi-au asigurat”. Cât priveşte moralitatea complotiştilor, ei reprezentau „toate zdrenţele adunate de vânt la colţuri de stradă şi gunoaie”.

Referindu-ne la viziunea pe care o avea Hitler despre ce i se pregătea aliatului său, putem spune că acesta nu a fost la curent cu pregătirile complotiştilor de la 23 august 1944. Führerul a avut informaţii, dar acestea au venit pe foarte multe căi (militari, diplomaţi, spioni, consilieri economici) acest fapt creând un puzzle greu de descifrat. În plus, multe erau contradictorii. Hitler nu a acordat destulă atenţie informaţiilor primite şi pentru că era foarte ocupat, fiind prins în vâltoarea înfrângerilor suferite.

Relativ la soarta lui Antonescu, Hitler era îngrijorat de ceva timp, dat fiind faptul că în ianuarie-februarie 1944, temându-se că România va ieşi din coaliţia cu Axa, a ordonat începerea pregătirilor tehnice ale planului „Margaretha II”, ce viza invadarea României. Salvarea a venit în urma vizitei pe care Antonescu i-a făcut-o Führerului în 26-27 martie 1944. La 24 de ore după întrevedere, Hitler ordona încetarea demersurilor de invadare a României. Acest rezultat al întrevederii celor doi lideri a fost favorabil celor care pregăteau complotul, deoarece în situaţia în care România ar fi fost invadată şi Antonescu înlăturat, acesta ar fi fost înlocuit cu un conducător ales de nazişti şi cel mai probabil guvernul ar fi fost înlocuit cu un guvern marionetă, în care mai mult ca sigur niciunul dintre complotişti nu şi-ar fi găsit locul.

Dacă la întâlnirea din februarie Hitler a fost liniştit de asigurările pe care i le-a dat Antonescu, nu același lucru putem spune şi despre ultima lor întâlnire, din data de 5 august 1944, care a avut loc la Rastemburg. Discuţiile au fost frontale, Hitler cerându-i direct şi răspicat lui Antonescu să spună dacă va merge cu el în război până la capăt sau nu. Informaţiile ne arată că cei doi n-au ajuns la o soluţie comună. Hitler, conform unei stenograme germane, apare că ar fi lămurit lucrurile, pe când Antonescu, după propriile note pe care le-a scris la întoarcerea la Bucureşti, spune că ar fi avut o poziţie fermă asupra durităţilor lui Hitler. Iată exact cuvintele mareşalului: Era să adaug, dar m-am reţinut, privitor la ruptura dintre România şi Germania. Niciodată un popor nu poate să ia un angajament orbeşte alături de alt popor, când acesta face o acţiune şi politică şi militară greşită şi cine spune că Germania nu va mai face de acum înainte aceleaşi greşeli? Nu pot sacrifica poporul meu dacă se produc astfel de greşeli. Din stenograma germană rezultă că Antonescu şi-a dat totuşi acordul: De altfel, niciun aliat al Germaniei nu este atât de loial ca România. Ea va rămâne de partea Germaniei şi va fi ultima ţară care va părăsi Reichul, pentru că ştie că sfârşitul Germaniei înseamnă sfârşitul României. În concluzie, la momentul respectiv nu era în avantajul României să se opună Germaniei sau să lupte contra ei.

Discuţia dintre Antonescu şi Hitler este cel mai bine sintetizată de generalul Titus Gârbea, şeful Misiunii Militare române pe lângă OKW. Din rezumatul făcut de Titus Gârbea redăm cel mai elocvent fragment. Antonescu a creat un moment tensionat, la care Hitler, încruntat şi nervos, sare din domeniul militar al discuţiei în domeniul politic, fără legătură. El îi cere lui Antonescu să răspundă dacă va lupta ca aliat al Reichului, în fruntea armatei române, până la limita extremă. Mareşalul a fost surprins şi indignat de această întrebare fără ocol, care îndepărta perspectiva încheierii războiului. Foarte dezamăgit, a răspuns prin nişte întrebări. Iată-le: «Îmi cereţi să mă sinucid împreună cu poporul şi armata mea? Cum este cu putinţă? Cum puteţi crede că aş putea lupta alături de diviziile germane, înarmate aşa de bine, când aţi refuzat mereu să-mi acordaţi ajutoarele militare solicitate? Cum credeţi că veţi menţine Frontul de Răsărit odată cu intrarea Turciei în război [2 august 1944], intrare ce oferă Aliaţilor posibilitatea cuceririi Mării Negre şi a Bulgariei, chiar lângă noi? Cum credeţi că, lipsiţi de apărarea antiaeriană, putem rezista raidurilor aliate?». Reacţia neaşteptată a lui Antonescu l-a descumpănit pe Hitler; acesta nu se aştepta la atâta vehemenţă şi din această cauză răspunde cu lucruri care nu pot să stea în picioare. Titus Gârbea, referindu-se la rezultatul discuţiilor, afirmă că acesta a fost unul nul.

La ieşirea din sala unde a avut loc întrunirea, Antonescu le-a spus lui Titus Gârbea şi Ion Gheorghe, ministrul nostru în funcţie la Berlin: Auzi, domnule... Ăştia sunt gangsteri! Ai văzut, domnule, mi-a pus mâna în gât şi m-a întrebat dacă sunt de acord să mă sinucid cu el, împreună cu armata şi poporul român! În urma acestei ultime discuţii, putem explica cele două opinii puse în antiteză, şi anume opinia susţinătorilor lui Antonescu şi opinia adversarilor săi. Cei care îl susţineau au văzut un lucru demn de admirație şi încredere. Printre aceştia se număra şi Titus Gârbea, care afirma: Ion Antonescu nu avea ideea fermă de-a rămâne până la sfârşit alături de Hitler şi nici gândul să rămână împreună cu România, cu armata ei şi cu tot neamul nostru alături de Germania. În partea opozanţilor, acest lucru nu făcea decât să întărească idea că Antonescu trebuia demis cât mai repede, deoarece atitudinea lui faţă de Hitler la ultima întâlnire făcea să crească încrederea în el a aliaţilor, cu precădere a ruşilor. În argumentarea acestui lucru putem vedea atitudinea lui V.M. Molotov la adresa lui Lucreţiu Pătrăşcanu, conducătorul delegaţiei României la Moscova, acesta afirmând într-un schimb de replici: Antonescu reprezenta poporul român, iar dvs. o aventură! Un alt argument îl reprezintă spusele lui Iuliu Maniu în momentul întruniri de la Palat din data de 22 august: Preferatul aliaţilor în ceea ce priveşte semnarea armistiţiului, în afară de mine bineînţeles, este Antonescu, domnilor. De ce? Pentru că el este şeful guvernului, este şeful armatei şi îi cunoaşte cel mai bine pe nemţi, deci el poate asigura transformarea cu minimum de riscuri. Şi mai e ceva domnilor, Antonescu este singura persoană din ţară asta pe care Hitler o respectă.

Pregătirea complotului

Ca urmare a politicii lui Antonescu, şi anume aceea de prelungire a războiului alături de Axă, în anul 1944 s-au creat alianţe între opozanţii Mareşalului. Cea mai importantă este Blocul Naţional Democrat (iulie 1944) din care făceau parte liderii principalelor partide politice: Iuliu Maniu - P.N.Ţ, Constantin I.C. Brătianu - P.N.L, Titel Petrescu - P.S.D şi Lucreţiu Pătrăşcanu - P.C.R. De menţionat că la complot au participat atât membrii BND, cât şi ofițeri superiori ai armatei. Prima etapă în pregătirea complotului o constituie acţiunea unei formaţiuni militare formată din C. Sănătescu, D. Dămăceanu şi E. Bodnăraş, care sub raport tehnic au definitivat preparativele concrete ale arestării lui Antonescu, stabilindu-se ca dată 26 august – ultima sâmbătă din lună. Au ales această zi pentru că, fiind sfârşit de săptămână, mareşalul se afla în Bucureşti şi, în momentul convocării n-ar fi bănuit ce i se pregătea. Ceea ce a devansat loviturii de stat pe data de 23 august este o sumă de elemente care au intervenit în zilele acelea: situaţia şi apelul disperat de pe front care ar fi făcut ca mareşalul să se deplaseze din capitală fără posibilitatea de a se mai întoarce pe 26 august, decizia lui Antonescu de a informa pe Hitler prin Clodius că se va retrage din Axă, intenţia lui Antonescu de a continua lupta până va obţine o singură victorie pe linia Focşani - Nămoloasa, victorie care să-i asigure condiţii mai bune pentru armistiţiu.

Desfăşurarea evenimentelor

Am să încep relevarea evenimentelor petrecute prin enumerarea câtorva actorilor principali din cele 30 de personalităţi marcante care se aflau la Palatul Victoria în ziua de 23 august: Ioan de Mocsonyi-Styrcea (apropiat şi sfetnic al regelui Mihai), D. Dămăceanu, Emilian Ionescu, C. Sănătescu (militari), Lucreţiu Pătrăşcanu, Bellu Zilber, Mihai Antonescu, Gheorghe Barbul, Grigore Gafencu şi Eugen Cristescu. Toţi cei enumerați au lăsat mărturii mai mult sau mai puţin însemnate, cărora istoria le-a atribuit un rol în nararea corectă a acestui eveniment. Voi prezenta evenimentele petrecute în 23 august 1944 în ordinea desfăşurării lor, după cum urmează:

În data de 22-23 august Mareşalul Antonescu luase decizia fermă de a încheia armistiţiu cu Naţiunile Unite - lucru pe care complotiștii îl ştiau foarte bine. Mareşalul fusese rugat de către membrii conducători ai B.N.D să conducă operaţiunea de semnare a armistiţiului. Mareşalul era convins că semnarea tratatului trebuia făcut numai după înştiinţarea lui Hitler, lucru pe care l-a şi făcut, prin intermediul lui Clodius, dându-i acestuia un răgaz de 24 de ore până în data de 24 august orele 1800. Lucrurile nu au mai stat însă aşa, deoarece Antonescu s-a răzgândit şi a căzut la un consens cu Gh. Brătianu, acesta din urmă promiţându-i că-i va aduce o „scrisoare de garanţie” semnată de liderii istorici, care atestă faptul că aceştia erau de acord cu condiţiile puse de Antonescu pentru încheierea armistiţiului. Până la urmă, Gh. Brătianu nu i-a mai prezentat scrisoarea lui Antonescu, motivul cel mai plauzibil fiind acela că Iuliu Maniu n-a vrut s-o semneze. La orele 1500 Mihai Antonescu a fost convocat la palat, urmat de Mareşal la orele 1615.

Mihai Antonescu, care sosise înaintea mareşalului, a avut o scurtă întrevedere cu Regele Mihai şi cu generalul Sănătescu, propunând, din proprie iniţiativă să plece la Ankara cu un avion gata pregătit, pentru negocierea armistițiului. Regele l-a refuzat şi i-a spus să aştepte venirea mareşalului pentru discuţii. În pauza de 30 de minute, Regele s-a întâlnit cu complotiștii în Casa nouă de lângă Salonul galben, unde urmau să fie arestaţi Antoneştii, aici făcându-se şi planul prin care regele trebuia să-l forţeze pe Mareşal să semneze armistiţiul. În caz contrar, ei ar fi intervenit alături de soldaţi şi l-ar fi arestat pe Mareşal. După sosire, regele i-a ordonat Mareșalului să încheie neapărat armistiţiul. Suveranul român a fost contrat de Antonescu, care i-a spus că nu primeşte ordine de la un copil, replicându-i că ştie el cel mai bine ce are de făcut şi nu vrea să dea ţara pe mâna ruşilor. Nevrând să cedeze presiunilor Regelui Mihai, conform consemnului avut cu complotiştii, Ion Antonescu este arestat la ordinele lui Constantin Sănătescu de către garda regelui, condusă de Emilian Ionescu. De reţinut că regele n-a schiţat niciun gest, ci pur şi simplu a părăsit încăperea pe uşa din spate. Cei doi Antoneşti au fost arestaţi şi închişi în camera seif a palatului.

Regele Mihai îl numeşte în funcţia de prim-ministru pe Constantin Sănătescu iar ca ministru de externe pe N. Buzeşti. La orele 2200, regele dă un comunicat la radio către ţară prin care anunţă ieşirea din Axă şi destituirea lui Antonescu. În dimineaţa zilei de 24 august, un reprezentant al guvernului român pleacă la Ankara pentru a informa reprezentanţii guvernelor URSS, SUA şi Marii Britanii asupra noii situaţii politice și militare din România. În aceeaşi zi, Grigore Niculescu-Buzeşti, noul ministru al afacerilor externe, transmite emisarilor români la Cairo - Barbu Știrbey și Constantin Vişoianu – hotărârea guvernului de a li se acorda depline puteri pentru a semna imediat armistiţiul cu Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi SUA. Guvernul URSS s-a pronunţat, la 25 august 1944, pentru încheierea armistiţiului pe bazele comunicate la 12 aprilie 1944 şi ale unor modificări aduse acestora în cadrul negocierilor secrete de la Stockholm. Guvernele de la Moscova, Londra şi Washington au convenit ca negocierea armistiţiului să se desfăşoare la Moscova.

După arestare, Mareşalului Antonescu a fost ţinut în camera seif alături de Mihai Antonescu, după care au fost predați unui grup de comunişti condus de inginerul Ceauşu, zis şi Bodnăraș şi ţinuţi într-o casă conspirativă din Bucureşti până la trimiterea lor la Moscova, pentru a fi judecaţi. Un lucru foarte important ce trebuie menţionat este însemnarea dată pe 20 aprilie 1946 în urma interogatoriului lui Avram Bunaciu, din care ne putem da seama că Ion Antonescu a apreciat corect evenimentele. Ex-mareșalul spune următorul lucru:
...Mergând la Palat [în după-amiaza de 23.8.1944], l-am găsit pe culoare pe d-l Mihai Antonescu şi am mers împreună la Rege. Am văzut în curte tancurile pe care mi le ceruse să se apere de nemţi. Ţevile erau îndreptate spre casă. Atunci, în faţa lui Mihai Antonescu şi Sănătescu, i-am spus că nu mai e nimic de făcut şi că aşteptăm numai un răspuns de la d-l Clodius şi scrisoarea partidelor politice. Sănătescu se sculă şi spuse: «Vi le aduc eu». Regele a ieşit din cameră şi după o jumătate de ceas s-a reîntors cu un pluton de soldaţi din garda Palatului cu revolverele în mână. Surprins, am spus: «Ce înseamnă aceasta, Majestate?». În timpul acesta, m-a luat de coate un maior [Anton Dumitrescu] pe care l-am făcut «mişel». Lui Sănătescu i-am spus: «Nu ţi-e ruşine, d-tale, om bătrân, să-l pui pe Rege, un copil, să facă astfel de lucruri neuzitate?». După ce Sănătescu mi-a spus: «Sunteţi arestat fiindcă nu aţi vrut să faceţi armistiţiu» şi i-am răspuns «Cum îndrăzneşti să afirmi că nu am vrut să fac armistiţiu?», Regele a trecut în altă cameră. După aceasta, Sănătescu a făcut semn soldaţilor să ne scoată [din „Salonul Galben”]. Am fost băgaţi într-o casă de fier în care-şi ţinea (presupun) d-na Lupescu bijuteriile. Era o încăpere mică, lipsită de fereastră, fără scaune. Am stat până la 4, când a venit d-l Ceauşu, care ne-a dus într-o casă de la periferie [în Bucureşti] unde am stat 8 zile [până pe 30 august 1944], când ruşii ne-au ridicat şi dus la Moscova.  

Puncte de vedere ale istoricilor asupra evenimentelor din 23 august 1944

Pentru o viziune clară asupra evenimentelor, este important de aflat punctul de vedere al oamenilor avizați, care făcut studii aprofundate asupra acestui eveniment istoric unic. Am făcut o sinteză a părerilor următorilor istorici: prof.univ.dr. Alesandru Duțu, Neagu Djuvara, prof.univ.dr. Ioan Scurtu, acad. Dinu C. Giurescu, dr. Ottmar Traşcă și prof.univ.dr. Cristian Troncotă:

Prof.univ.dr. Alesandru Duţu: „România nu avea la 23 august 1944 altă soluţie decât trecerea de partea Naţiunilor Unite”. Profesorul Duţu susţine că, indiferent de poziţiile divergente ale specialiştilor şi memorialiştilor, actul de la 23 august reprezintă trecerea României de partea Naţiunilor Unite. Acest lucru s-a făcut şi pentru că situaţia Armatei Române pe front era foarte grea, deoarece nemții retrăseseră cu puţin timp înainte 12 divizii blindate și motorizate, ducându-le pe frontul din Polonia, precum şi din cauza unor greşeli de comandament şi execuţie a misiunilor de către români. De asemenea, armata rusă, formată din 1.000.000 de militari, reuşise să rupă frontul româno-german şi să producă pierderi mari trupelor noastre. Prin urmare, victoria sovieticilor era doar o chestiune de timp. Evenimentul de la 23 august, de trecere a românilor de partea Naţiunilor Unite, le-a adus sovieticilor avantaje strategice, concretizate prin prăbuşirea frontului german pe flancul său sudic, dând posibilitatea unei translaţii într-un timp scurt spre frontul de vest, aceasta însemnând pentru ei o avansare bruscă cu circa 900 km. Nu în ultimul, rând, prof. Duță subliniază faptul că acest eveniment a deschis drumul spre împlinirea idealului românesc, şi anume eliberarea părţii de nord-vest a Transilvaniei, ocupată de unguri în 1940, fapt care s-a şi petrecut, datorită eroismului armatei române.

Neagu Djuvara: „Un act dureros, dar, din păcate, indispensabil şi chiar intervenit prea târziu”. D-l Juvara consideră că şeful statului – Regele Mihai – şi-a făcut datoria cu determinare şi curaj, iar un rol cheie l-a avut armata, care a ascultat ordinele suveranului. Soluţia aceasta a fost una corectă, dar intervenită destul de târziu - un factor în întârzierea trecerii de partea aliaţilor constituind-o Ion Antonescu. Domnul Djuvara mai susţine că părăsirea alianţei cu Germania a accelerat ocuparea ţării de către Armata Roşie, dar nu a determinat-o.

Prof.univ.dr. Ioan Scurtu: „...un act necesar, dar insuficient pregătit, ţara fiind lăsată la discreţia Armatei Roşii”. Profesorul Scurtu subliniază faptul că actul de la 23 august 1944 a fost unul dintre cele mai importante evenimente petrecute în cel de-Al Doilea Război Mondial. Prin ieşirea României din Axă, Germania a pierdut un important şi puternic aliat, important mai ales în privința resurselor de petrol. Acest act coincide şi cu înlăturarea unui regim autoritar şi revenirea, cel puţin teoretic, la un regim democratic, întemeiat pe Constituţia din anul 1923.

Academician Dinu C. Giurescu: 23 august 1944 „a fost o schimbare de 180° dictată de o stringentă necesitate. Armata a fost factorul hotărâtor în efectuarea răsturnării de la 23 august 1944”. Domnul Giurescu susţine că schimbarea din 23 august a fost singura modalitate de a mai salva ce mai era de salvat în împrejurările de atunci. Mareşalul Antonescu, în timpul scurt cât a fost reţinut la palat, a arătat de ce nu a încheiat armistiţiul cu ruşii. El a rămas credincios crezului său militar, deşi considerentele politice de atunci se aflau clar pe primul loc. Deşi Mihai Antonescu, cu aprobarea tacită a Mareşalului, a lansat tatonări la Berna, Madrid, Lisabona, Ankara și Stockholm, acestea nu s-au finalizat. Un alt aspect pe care d-l Giurescu pune accent este că oamenii politici nu şi-au unit eforturile şi au lucrat separat, chiar în opoziţie unii cu alţii: „Dată fiind desfăşurarea evenimentelor, întrebarea rămâne în categoria «ce s-ar fi întâmplat dacă». Prevedea planul de operaţiuni al Stavka ocuparea Moldovei întregi, cu oprirea temporară pe linia Focşani–Nămoloasa–Galaţi? Dacă da, atunci ocuparea României ar fi durat mai mult şi s-ar fi făcut pe etape. Într-o asemenea ipoteză, Moscova ar fi aplicat, probabil, schema din Polonia, cu instalarea unui guvern «popular», pro-moscovit, în teritoriul «eliberat». Dar toate acestea rămân simple ipoteze”. Ca și ceilalţi specialişti, d-l Giurescu subliniază importanţa Armatei Române în canalizarea evenimentelor, care s-a focalizat în jurul palatului.

Cercetător șt. dr. Ottmar Traşcă: „Ieşirea României din alianţa cu Germania a fost un act de salvare naţională”. Domnul Traşcă susţine că ieşirea României din alianţa cu Germania a fost un act care a scutit teritoriul ţării noastre de a fi teatrul unor lupte cu efecte devastatoare. Nu se putea lua în calcul continuarea luptei alături de Axă, deoarece diferenţa între cele două tabere era una foarte mare şi în favoarea Naţiunilor Unite, iar luarea în calcul a unei victorii pentru obţinerea unor condiţii favorabile încheierii armistiţiului era de domeniul irealului.

Prof. univ. dr. Cristian Troncotă: „23 august 1944 a fost o adaptare a strategiei româneşti la noua configuraţie politico-militară..., singura soluţie posibilă prin care păstram şansa de a redobândi nord-vestul Transilvaniei”. Profesorul Troncotă spune că decizia de la 23 august a demonstrat, ca şi în cazul altor evenimente istorice, că România, fiind un stat mic, nu-şi putea permite decât alianţe de conjunctură cu cel mai puternic. Nu poate fi vorba de trădare, deoarece ne-am conformat deciziilor luate de cei mari. Istoria demonstrează că suntem mai degrabă disciplinaţi în detrimentul oportunismului şi că ne-am urmărit, aşa cum era și normal, interesul naţional.

Implicaţii internaţionale ale evenimentului şi opinia istoricilor străini

Implicaţii internaţionale. Cu siguranţă, putem spune despre acest eveniment că a fost unul dintre cele mai semnificative care s-au petrecut în cel de-Al Doilea Război Mondial. Unul dintre motive este acela că prin întoarcerea armelor de către români contra germanilor războiul a fost scurtat. Chiar dacă victoria aliaţilor era doar o chestiune de timp, intrarea României alături de Naţiunile Unite în război a făcut ca ţara noastră să economisească resurse și a evitat ca teritoriul ţării să devină teatrul unor lupte dezastruoase pentru noi. Un alt lucru important este că SUA şi Marea Britanie au văzut prin acest demers al naţiunii noastre o garanţie de stabilitate în zonă, urmând să lase totul sub influenţa sovieticilor, iar ei să-şi canalizeze forţele asupra planurilor pe care le aveau, în special luptei pe care o duceau contra nemților pe frontul de vest. Din punctul meu de vedere, cea mai importantă consecință este aceea că trecerea de partea aliaţilor a facilitat, indirect și treptat, „bolşevizarea” ţării.

Opinia istoricilor străini. Legat de evenimentul 23 august 1944, este foarte important să vedem și păreri din cele două tabere implicate: germanii și rușii.
- Locotenent-colonel (r) dr. Klaus Sconerr susţine faptul că retragerea României din Axă nu a fost percepută de germani ca un eveniment la fel de grav precum invazia anglo-americană din Franţa, pierderea Italiei centrale sau înaintarea Armatei Roşii în regiunea baltică. Ceea ce s-a întâmplat la 23 august 1944 are un impact diferit în conştiinţa celor două popoare (german şi român). Pentru România, trecerea de partea aliaţilor reprezintă o cenzură din punct de vedere politic, economic şi militar. Urmările politice ale evenimentului se regăsesc în cei peste 40 de ani de regim comunist. În Germania, opinia publică nu a perceput acest eveniment cu aceeaşi intensitate ca în România, din cauza situaţiei militare dezastruoase în care se afla.
- Prof. univ. dr. O.A. Rjevesevsky afirmă că lovitura de stat din 23 august a redus din sacrificiile şi distrugerile ce afectau România, că a apropiat sfârşitul războiului în Europa şi că măsurile luate de rege au fost juste şi necesare.

Concluzii

Indiferent cum a fost numit evenimentul de la 23 august - lovitură de stat, lovitură de palat, insurecţie armată etc., el a avut un efect major în istoria naţiunii noastre şi în istoria mondială. Controversa apare mai ales pentru că ne punem semne de întrebare legate de ce ar fi fost dacă n-ar fi avut loc. Ce s-ar fi întâmplat dacă pacea ar fi fost încheiată de Antonescu? Ce întorsătură ar fi avut istoria? Lucrurile acestea nu le putem şti, dar partea frumoasă este că putem face studii, cercetări şi supoziţii. Cu trecerea timpului, vor apărea cercetători care vor găsi explicaţii mai aproape de adevăr. Acest lucru va fi posibil datorită faptului că va dispărea partea de subiectivism a cercetătorilor de astăzi, care încă sunt tentați să încline în favoarea uneia dintre taberele implicate.
-->

marți, 19 august 2014

Bugetul negru al Statelor Unite

-->

BUGETUL NEGRU AL STATELOR UNITE

Este deja evident pentru cei mai mulți dintre noi că informațiile care ni se oferă prin mass media reprezintă de obicei doar un aspect superficial al realității, cel pe care deținătorii trusturilor de presă vor să-l arate publicului, conform unor interese. Acest lucru este cu atât mai valabil în cazul aspectelor care ar putea trezi marea masă a populației din somnul conștiinței în care este menținută. De pildă, este naiv să credem că din anul 1969, când s-a realizat (oficial) prima aselenizare a cosmonauților de la NASA, programele spațiale cu oameni la bord n-au mai făcut nici un progres semnificativ. Dacă ne gândim că în domeniul tehnologiei accesibile populației, în cei 45 de ani care s-au scurs de atunci s-a făcut un salt exploziv, putem fi siguri că s-au făcut progrese uriașe și în domeniul navelor spațiale.


Din dezvăluirile pe care unii dintre cei implicați în activitățile NASA le-au făcut (în ciuda secretului pe care sunt constrânși să-l păstreze), s-a aflat de-a lungul timpului că această agenție – care este cea mai generos finanțată din lume – are în realitate două programe paralele: cel oficial, care este prezentat public, și cel neoficial, strict secret, cel al „proiectelor negre” (black projects), care au atins un nivel tehnologic ce depășește imaginația omului obișnuit. America are un „buget negru” (black budget) neaprobat de Congres, și pe care nici măcar președintele nu-l cunoaște, darămite să-l controleze. Anual, aceste black projects înghit 1,25 trilioane de dolari, adică aproape 25% din PIB-ul SUA, ceea ce reprezintă mai mult decât bugetul oricărei alte țări din lume. Pentru o imagine mai clară, menționăm că un trilion înseamnă 1.000 de miliarde de dolari și cântărește 11 tone. Aceste proiecte oculte, care scurtcircuitează autoritatea Congresului, sunt în întregime ilegale.

Prin mărturiile unor persoane din interiorul sistemului, a devenit cunoscut faptul că proiectele strict secrete ale NASA se află în subordinea unui grup restrâns de oameni, care domină din umbră toate resorturile mondiale și care acționează doar în avantajul lor. Această grupare de indivizi lipsiți de scrupule, care a cuprins ca o caracatiță omenirea, a ajuns la concluzia că viața pe pământ este amenințată de pericole, cum ar fi escaladarea poluării, încălzirea globală, furtunile solare, distrugerea stratului de ozon și, nu în ultimul rând, suprapopularea. Ca urmare, reprezentanții acestei „elite” au stabilit un număr de măsuri alternative, prin care să fie protejați în primul rând ei, cei „iluminați”. Se spune că elita stăpânește deja energia magnetică și alte forme de energie gratuită, dar totul este ținut secret, energia fiind unul dintre mijloacele prin care oamenii pot fi stăpâniți și controlați cu ușurință.

Printre proiectele tehnologice cele mai avansate care au fost sau sunt încă derulate, și care au ajuns să fie cunoscute publicului prin dezvăluiri, se numără:
- Experimentul Philadelphia – inițial dezvoltat pentru obținerea invizibilității optice și pe radar a navelor marine ale SUA (US Navy), pe principiul descoperit de Tesla – crearea unui câmp electromagnetic puternic, care să distorsioneze cuantumul spațio-temporal terestru.
- Proiectul Montauk/Phoenix I, II și III – prin care se perfecționează călătoria în timp.
- Proiectul Pegasus – experimente de teleportare a obiectelor și a ființelor umane în spațiu și timp, pe baza cărora s-au construit bazele secrete de pe Lună și Marte.
- Proiectul Looking Glass – dezvoltarea tehnologiei capabile să „privească” în viitor la mai multe scenarii posibile.
- Proiectul Solar Warden – programul flotei spațiale interstelare a guvernului ascuns.
- Proiectul Aquarius (Vărsătorul) – program ce se derulează din 1958, când, conform scurgerilor de informații, SUA a pus mâna pe o navă extraterestră în deșertul Utah. Nava a fost depozitată într-o zonă secretă și studiată de-a lungul anilor. Se presupune că la ora actuală SUA se află în posesia unor informații care sunt experimentate și folosite în diverse domenii.
- Proiectul Aurora – dezvoltarea unei generații de arme hipersonice, care pot lovi mai rapid decât rachetele. Prin acestea, SUA speră să poată elimina teroriștii din orice colț al Terrei în mai puțin de o oră.

Experimentul Philadelphia a fost demarat de Marina Americană în anul 1931 în scopul obținerii invizibilității navelor maritime față de radare. Acest proiect a fost condus inițial (din 1932 până în 1943) de genialul Nikola Tesla, care însă n-a vrut să mai continue, din cauza  lipsei de scrupule a conducerii militare. La coordonarea proiectului a urmat dr. John von Neumann, cel care avea să devină părintele calculatorului electronic modern. Au fost făcute mai multe cercetări şi teste pe o navă de război, numită USS Eldrige. În cadrul testului principal din 12 august 1943, nava Eldrige a devenit invizibilă pentru radar, iar după cca 1 minut s-a produs o străfulgerare și nava a dispărut din port, după care a apărut la 400 mile distanță, pentru 15 minute, în docul Norfolk, dispărând apoi și de acolo în hiperspațiu. După aproape 4 ore, nava a reapărut în portul Philadelphia, însă se produsese un dezastru. Unii dintre membrii echipajului aveau părți ale corpului încastrate în oțelul pereților și al punților, alții apăreau și dispăreau intermitent, iar alții păreau să ardă, fără însă a se combustiona.


În timpul dispariției navei, doi dintre oamenii de știință îmbarcați (frații Duncan și Edward Cameron), care erau fizicieni însărcinați cu pornirea și oprirea generatoarelor, au sărit peste bord. Dar, surpriză! Ei nu au căzut în apa portului Philadelphia ci pe iarba bazei militare Montauk din Long Islands. Apariția lor era așteptată de către poliția militară. Au fost introduși într‑un complex subteran, unde i-a întâmpinat nimeni altul decât dr. Von Newman, care era cu 40 de ani mai în vârstă. Acesta i-a anunțat că se află în anul 1983. Von Newman le-a explicat celor doi că fuseseră absorbiți în hiperspațiu prin intermediul câmpurilor generate de o mașină a timpului aflată în baza Montauk, care a interferat cu câmpurile generate de experimentul din Philadelphia. Ceea ce se petrecuse era că aceste două experimente asupra timpului s-au cuplat unul cu celălalt și au creat o gaură în hiperspațiu care a aspirat nava Eldrige. Von Newman le-a spus că s-a creat o bulă în hiperspațiu care crește în mod periculos și de aceea este stringent necesar să fie trimiși înapoi în timp, pe nava Eldrige, ca să distrugă generatoarele, ceea ce frații Cameron au și făcut. Dar după îndeplinirea acestei sarcini, Duncan a sărit din nou peste bord, ajungând în 1983. Prin tehnologia realizată în cadrul Proiectului Montauk se creează veritabile scurtături între oricare două puncte din spațiu-timp prin așa-numita metodă a „găurii albe și a găurii negre”.

În cartea sa, „Experimentul Philadelphia şi alte conspiraţii OZN”, precum şi în mai multe interviuri pe care le-a acordat, unul dintre oamenii de ştiinţă care au participat la acest experiment, dr. Alfred Bielek aduce o serie de detalii. El relatează că în anul 1931, Nikola Tesla i-a oferit posibilitatea preşedintelui de atunci al SUA, Theodore Roosevelt, să comunice cu două grupări extraterestre prin intermediul unei aparaturi speciale, proiectată chiar de către el. Primul grup cu care Roosevelt a luat legătura au fost Pleiadeenii, care şi-au oferit ajutorul, dar numai dacă oamenii renunță la proiectele de război. Al doilea grup a fost cel numit Kumorash Kun, sau pe scurt „Grupul K”, care, spre deosebire de primul grup, s-a oferit să furnizeze guvernului SUA un ajutor ce includea şi anumite proiecte militare. Roosevelt s-a hotărât să colaboreze cu cel de-al doilea grup. Se pare că, în urma acestei colaborări, au fost luate anumite decizii guvernamentale, printre care aceea ca pe 12 august 1943 să fie realizat proiectul strict secret ce avea să rămână cunoscut ca Experimentul Philadelphia.

Implicaţiile proiectului erau cu mult mai mari decât simpla obţinere a invizibilității, totul fiind de fapt dirijat din umbră de către extratereştrii din „grupul K”. Dezvăluirile lui Al Bielek arată că de fapt Proiectul Philadelphia a fost menit din start să fie conexat cu o secvenţă desfăşurată în viitorul de atunci, data de 12 august 1983, mai exact cu anumite operaţiuni ce se desfăşurau în cadrul aşa‑numitului Proiect Phoenix. Al Bielek afirmă că există mai multe mărturii care susţin faptul că proiectul Phoenix a fost operaţional între anii 1975 şi 1983 şi a reprezentat un fel de etapă superioară a Proiectului Philadelphia, având drept scop dezvoltarea tehnologiei necesare călătoriilor în timp. Tehnologia folosită s-a bazat pe efectul pe care dr. Carl Sagan îl numea „găuri de vierme în hiperspaţiu”, iar proiectul realizării călătoriilor în timp a fost încununat de succes. Mai multe persoane au fost trimise atât în viitor, cât şi în trecut, fiind făcute chiar şi înregistrări video. Însuşi Al Bielek relatează că într-o astfel de experienţă a reuşit să aducă o revistă Life din anul 1983 în anul 1943. Călătorii în timp erau aduşi de multe ori înapoi, chiar cu o milisecundă înainte de momentul plecării, iar memoria le era de obicei ştearsă. Informaţii detaliate despre aceste aspecte puteţi citi în lucrarea „Proiectul Montauk”, scrisă de Preston Nichols şi Peter Moon. 

Ulterior a fost înţeles faptul că motivul pentru care aceşti „K” au avut interesul să facă această conexiune între Proiectul Philadelphia şi Proiectul Phoenix a fost acela de a crea o fisură în continuumul spaţiu-timp, cu o durată de 40 de ani, pentru a permite intrarea în zona Pământului a unor nave spaţiale ce veneau dintr-o altă dimensiune şi care aparţineau extratereştrilor din rasa „micii cenuşii”. Datele de 12 august din 1943 şi 1983 nu au fost alese întâmplător, ci pentru că ele corespundeau anumitor condiţii energetice ale bioritmului Pământului, fără de care operaţiunea nu putea fi realizată. „Micii cenuşii” au reuşit astfel să se infiltreze în număr mare în zona planetei noastre şi câteva dintre navele lor este foarte probabil că au fost doborâte de armata americană, situaţie ce are legătură cu celebrele prăbuşiri ale unor OZN-uri, raportate în anii 1947-1948. Al Bielek relatează că în 1953, următorul preşedinte al SUA, Dwight Eisenhower, chiar a avut o întâlnire secretă cu „micii cenuşii”, la care a fost stabilit un acord comun de non-interferenţă şi în care s-a decis că extratereştrii vor oferi SUA tehnologie avansată, în schimbul permiterii unor experimente genetice pe animale şi chiar pe oameni, precum şi accesul în 75 de baze subterane, ce urmau a fi construite în colaborare umano-extraterestră. Construirea bazelor la mare adâncime (DUB – Deep Underground Bases) a început în 1959 şi mulţi cenuşii s-au adăpostit acolo. Acordul de non-interferenţă nu a ţinut însă mult timp, pentru că în câţiva ani a devenit evident faptul că extratereştrii au început să nu-l mai respecte.

Proiectul Pegasus a continuat descoperirile legate de aparatul numit „cronovizor”, care a fost inventat în anii ‘50 ai secolului trecut de către o echipă de 12 oameni de ştiinţă reuniți în jurul unui călugăr italian, Pellegrino Ernetti, care era totodată un savant genial, specialist în fizică cuantică. Din această echipă au mai făcut parte Enrico Fermi (laureat Nobel) şi Wernher von Braun, părintele programului spaţial al SUA. Cronovizorul, pe care Vaticanul a urmărit să-l menţină în cel mai mare secret, este un dispozitiv ce captează prin rezonanţă frecvenţele armonice superioare remanente ale oricărui eveniment care a avut loc în trecut. Aceste armonice nu dispar complet niciodată, ci rămân  într-o dimensiune superioară a realităţii (akasha tattva în ezoterismul oriental), ca un fel de ecou. Aceste frecvenţe sunt convertite printr-o aparatură specială, putându-se astfel reconstitui imaginile şi sunetele oricărui eveniment care a avut loc chiar şi cu sute sau mii de ani în urmă.


Cercetările legate de cronovizor au fost continuate de cercetătorii de la DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency), care au adăugat noi descoperiri ce au derivat în primul rând din tehnologia extraterestră obţinută prin inginerie inversă. A fost astfel obţinută o tehnologie capabilă să creeze vortexuri (tuneluri) în continuumul spaţio-temporal, prin care este posibilă nu doar vizionarea unor evenimente din trecut, ci şi din viitor, şi chiar teleportarea fizică în acele coordonate. Această tehnologie a fost dezvoltată şi ca o eventuală posibilitate de salvare a elitelor în cazul unei catastrofe care ar putea afecta planeta noastră. În acest scop, au fost pregătite deja baze secrete pe planeta Marte, aşa cum am menţionat anterior. Unul dintre cei care au făcut dezvăluiri importante despre acest proiect în cadrul mai multor emisiuni televizate din Statele Unite, Canada şi Mexic este avocatul american Andrew D. Basiago, care a fost implicat în Proiectul Pegasus între anii 1968 și 1972.

Proiectul Looking Glass. Conform informaţiilor paralele şi convergente prezentate de dr. Dan Burisch, Bob Lazar şi David Wilcock, acest proiect (PLG) se desfăşoară în baza subterană uriaşă (ce are mai multe niveluri) cunoscută ca „Area S 4”, situată la 12 mile sud de baza „Area 51”. Scopul acestui proiect este pe de o parte acela de a observa chiar şi cele mai fine distorsiuni temporale din trecut, iar pe de alta, acela de a perfecţiona o tehnologie capabilă să „privească” în viitor la mai multe „scenarii” virtual posibile, pentru a putea fi aleasă în momentul prezent linia temporală cea mai favorabilă pe care cei aflaţi la putere o doresc.


Dispozitivul folosit în acest scop se bazează pe crearea unor câmpuri energetice intense, prin intermediul rotaţiei unor inele metalice foarte mari, precum şi pe radiaţia generată de un element care în tabelul periodic al lui Mendeleev are numărul 115, dar care nu se găseşte în mod natural pe Pământ. Acest element este de provenienţă extraterestră, poate produce antimaterie şi este folosit şi la sistemele de propulsie ale navelor extraterestre. Proiectul Looking Glass mai urmăreşte să studieze și efectul pe care îl produce crearea artificială a unei unde gravitaţionale asupra timpului.

Proiectul Aquarius studiază orice aspect legat de entităţile biologice extraterestre şi de interacţiunea acestora cu oamenii. Acest proiect a compilat în detaliu toate înregistrările despre istoria omenirii şi vizitele extraterestre, începând cu tăbliţele sumeriene, inscripţiile egiptene şi toate celelalte texte antice, până la informaţiile obţinute în timpurile moderne.

Programul Aurora este cel mai secretizat program aerospațial existent. El creează şi dezvoltă nave aeriene cu o capacitate de zbor la niveluri ultraperformante, cu mult peste ceea ce se foloseşte în tehnologia convenţională. Cel mai avansat şi mai exotic vehicul creat în cadrul Programului Aurora este cel numit TR-3B, care are numele de cod ASTRA. La construcţia acestui vehicul a fost folosită în mare măsură tehnologie obţinută prin inginerie inversă (recuperată de la navele extraterestre prăbuşite). 


Iată câteva dintre caracteristicile acestei nave: are o formă triunghiulară, se poate deplasa atât orizontal, cât şi vertical în atmosfera Pământului (cam până la 120 km altitudine) atinge o viteză de 9 Mach, adică de 9 ori viteza sunetului (ceea ce înseamnă cca 10.000 km/oră), iar în afara atmosferei Pământului poate atinge viteze cu mult mai mari. În plus, TR-3B își poate schimba reflectivitatea, absorbția radar și culoarea, poate deveni invizibil (folosind tehnologia STEALTH) şi are o autonomie de zbor nedeterminată. Acest avion funcționează cu metan lichid și are la bord un dispozitiv antigravitație și o armă ce utilizează pulsuri electromagnetice (care poate distruge și radarele). Nava are chiar și capacitatea de a ajunge pe Lună. În lume, au fost raportate fotografiate şi filmate mii de apariţii ale acestui tip de vehicul însă, bineînţeles, oficialităţile neagă faptul că ar cunoaşte ceva.

Flota stelară Solar Warden. Pe 13 aprilie 2009, Arhiva Administrației SUA a pus la dispoziția publicului, conform  Freedom of Information Act (Legea accesului la informație) aproape 250.000 de pagini de documente din timpul administrației Reagan, inclusiv din jurnalul personal al președintelui. În finalul acestuia, președintele Reagan scria la data de 11 iunie 1985 despre existența unui program spațial clasificat, care poate transporta și găzdui sute de astronauți. Jurnalul său evidențiază faptul că a primit mai multe informări cu privire la acest subiect. Indicii importante rezultă și din registrele publicate de Arhiva Națională cu privire la Flota Comandamentului Strategic. Aceste dezvăluiri sunt susţinute şi de informaţiile care au apărut în presă despre hacker-ul scoţian Gary McKinnon, care a reuşit să spargă de pe laptopul său baza de date a NASA şi a Pentagonului, găsind o serie de informaţii copleşitoare despre colaborarea guvernului american cu extratereştrii şi despre tehnologia extrem de avansată care este ascunsă populației. McKinnon a declarat în fața judecătorilor și a presei că a găsit dovezi ale tehnologiilor de origine extraterestră, a existenței energiei capabile să stopeze procesul de încălzire globală, ale dispozitivelor antigravitaționale și, peste toate, a existenței unei adevărate flote stelare, capabilă să străbată distanțe uriașe prin spațiul cosmic.

Aceste realizări tehnologice nu sunt nici măcar bănuite de către marea masă a populaţiei. În cartea sa, Adevărul ascuns – Informații interzise, Steven Greer spunea că „tehnologia neagră” preluată din surse extraterestre de către elita Noii Ordini Mondiale este cu 10.000 de ani înaintea tehnologiei utilizate în civilizația noastră la vedere. Dr. Greer afirmă că guvernul din umbră al Noii Ordini Mondiale are la dispoziţie peste 30 de dispozitive ultra-performante, capabile să opereze cu aşa-numita free energy (energie liberă), majoritatea acestor dispozitive aflându-se în bazele subterane de mare adâncime (DUB).

Conducătorii din umbră au tehnologia capabilă să scoată cu uşurinţă lumea din întunericul ignoranţei, dar au ales să n-o facă. Cunoscând aceste lucruri, ajungem să recunoaştem că senatorul american Brian Larry a avut foarte multă dreptate atunci când a spus, cu umorul său caracteristic: „Adevărul o să vă facă liberi. Dar mai întâi o să vă enerveze”.

Dincolo de aceasta, pentru a putea aprecia cam ce nivel tehnologic sunt civilizaţiile extraterestre, este de remarcat faptul că în ultima perioadă au fost observate în spaţiu, chiar prin echipamentele NASA, uriaşe obiecte neidentificate, cu un comportament inteligent. Astfel, pe data de 24 aprilie 2012, satelitul NASA destinat studierii permanente a activităţii solare, cunoscut sub numele de SOHO (Solar & Heliospheric Observatory) a făcut fotografii şi filmări – care sunt încă accesibile pe internet – ale unui obiect gigantic prezent în apropierea Soarelui, având un aspect clar de navă spaţială, de la care pleacă o extensie imensă.

De asemenea, pe data de 1 august 2012, în imediata apropiere a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) a fost înregistrată prezenţa unui OZN uriaș. Aceste filmări sau fotografii sunt postate conform legii în mod public pe Internet de către oficialii NASA. Trebuie să menţionăm însă că de multe ori au fost semnalate cazuri când aceste postări sunt ajustate, astfel încât o serie de detalii – care probabil au scăpat cenzurii iniţiale – nu mai pot fi remarcate. Există de asemenea şi cazuri în care anumite filmări sau fotografii care au stârnit un mare interes prin aspectele uluitoare pe care le evidenţiau, au fost şterse pur şi simplu de pe Internet, accesul public nemaifiind posibil.

O altă înregistrare NASA uimitoare, care a fost prezentată în SUA şi în serialul de televiziune Weird or What?, pune clar în evidenţă obiecte stranii de mărimea planetei Pământ care se deplasează în apropierea Soarelui, realizând mişcări ce denotă un comportament inteligent, neputând fi confundate cu fenomene naturale gen asteroizi sau comete ori cu particule de praf sau de gheaţă. Uneori aceste obiecte plonjează pur şi simplu în masa Soarelui, rezultând ulterior uriaşe jerbe de plasmă. Cunoscutul astrofizician Nassim Haramein a explicat că, din perspectiva cercetărilor sale privind singularităţile spaţio-temporale care se creează în interiorul stelelor, este cât se poate de plauzibil ca acele obiecte să fie de fapt uriaşe nave extraterestre intergalactice extrem de avansate, care folosesc Soarele nostru ca pe o poartă stelară prin care pot ieşi oriunde în altă parte în Univers. Haramein susţine că concluziile lui sunt în legătură cu unele aspecte menţionate în mai multe texte antice, conform cărora vizitatorii din spaţiu veneau din stele şi erau adoratori ai Soarelui, fiind chiar numiţi „Fii ai Soarelui”.

Un aspect recent constatat, care ne poate ajuta să înţelegem cam la ce nivel de realizare tehnologică au ajuns unele civilizaţii extraterestre, este acela că rapoartele observaţiilor astronomice au pus în evidenţă anumite structuri stelare gigantice despre care astrofizicieni renumiţi constată că cel mai probabil au o natură artificială. Mai exact, au fost remarcate şi fotografiate legături extrem de stranii între mai multe galaxii, ca un fel de poduri intergalactice. Unele dintre acestea sunt realizate în linie perfect dreaptă, iar altele în trasee curbe, care prezintă simetrii inexplicabile. Întrucât este binecunoscut faptul că Universul se află într-o mişcare de expansiune, iar în plus galaxiile se şi rotesc individual, în jurul propriului nucleu central, este foarte greu de explicat cum s-ar fi putut forma şi menţine asemenea structuri cosmice într-un mod natural. Constatând, în cadrul unui studiu că aceste aspecte sfidează logica fenomenelor cunoscute de astrofizică, savantul rus A. Vorobev declara: Studiind aceste grupe de galaxii care interacţionează, de exemplu galaxiile VV-33 şi VV-34, rămânem uimiţi de dispunerea inteligentă în spaţiu a cordoanelor de legătură.

Ulterior declaraţiei savantului rus, au fost fotografiate prin telescop două cordoane luminoase şi mai impresionante, formate din stele gigantice de mari dimensiuni. Aceste cordoane se întind pe uriaşa distanţă de 300.000 de ani-lumină! Anunţând tulburătoarea descoperire în cadrul unui congres ştiinţific, astronomul american Roger Lynds (de la Observatorul Naţional Kit Peak, Arizona SUA) a menţionat că aceste asocieri stelare stranii sunt „cele mai mari structuri observate vreodată în Univers”. Totodată, el a precizat că „gradul de perfecţiune geometrică a arcuirii acestora este incredibil”. În plus, ţinând cont că respectivul „pod de stele” se află la cca 5 miliarde de ani lumină de noi, înseamnă că ceea ce vedem noi astăzi este imaginea a ceea ce a existat acolo acum 5 miliarde de ani. De aici deducem că dacă – şi cel mai probabil aşa este – acestea sunt structuri artificiale, atunci civilizaţiile care au reuşit să creeze aşa ceva au faţă de noi un avans tehnologic pe care nici măcar nu ni-l putem imagina.

Căutând acum să înţelegem natura fiinţelor extraterestre care ne vizitează, din informaţiile dezvăluite de dr. Steven Greer, aflăm că navele extraterestre sunt construite prin asamblarea şi manevrarea matricei energetice astrale pentru a construi tiparul navei la acel nivel subtil, care apoi apare ca o formă perfect modelată în molecule fizice materiale. Este vorba despre o ultra-nanotehnologie, care face ca nava să se poată manifesta atât în plan fizic, cât şi în dimensiunile eterică şi astrală. O astfel de navă este în aşa fel structurată, încât este infuzată cu conştiinţă şi inteligenţă, putând spune că este de fapt o bio-maşină dotată cu o inteligenţă artificială, capabilă de auto-integrare şi chiar auto-vindecare, în situaţiile în care este avariată.

Tehnologia extraterestră este în realitate trans-dimensională, iar esenţa ei este CONŞTIINŢA, care acţionează direct, prin intermediul gândurilor coerente, la fel cum laserul nu este doar o simplă lumină, ci este o lumină coerentă. De aceea, pentru a interfera cu civilizațiile extraterestre benefice şi cu tehnologiile lor, n-are rost să folosim radiotelescoape, antene cu microunde sau alte tehnologii umane curente. Ceea ce trebuie folosit în primul rând este GÂNDUL. În limbajul mecanicii cuantice, aşa cum arăta laureatul Premiului Nobel, Erwin Schrodinger, conştiinţa este o singularitate, adică un substrat ce conţine totul şi care transpare în mod identic în absolut tot ceea ce există. Oamenii îşi cunosc mult prea puţin potenţialul de care dispun. Conştiinţa trezită şi dinamizată este cea mai mare forţă din Univers. Iar această trezire a conştiinţei se realizează în mod firesc prin punerea în stare de coerenţă cu „legile divine ale armoniei universale”. De altfel acesta a fost dintotdeauna, într-o formă sau alta, scopul tuturor căilor spirituale autentice care au existat pe Pământ.

Este important să știm că, dacă reuşim să intrăm în starea de conştiinţă a gândurilor coerente, intrăm în coerenţă cu Universul şi experimentăm minunata stare de conştiinţă a Unităţii, cunoscută în tradiţiile spirituale ca samadhi sau nirvana. Dacă atingem această stare, aproape totul devine posibil. Potenţial, fiinţa umană deţine capacitatea de a realiza prin intermediul conştiinţei sale tot ceea ce realizează o tehnologie terestră sau extraterestră: levitaţie, proiecţii în timp, teleportare, influenţarea la distanţă a evenimentelor etc. Absolut totul ne stă la dispoziţie dacă ştim cum să accesăm şi să trezim aceste capacităţi ale conştiinţei. Exact acesta este însă lucrul pe care elita întunecată a vrut întotdeauna să-l împiedice. 

Sursa: Marvin White - Istoria interzisă a omenirii, Ed. Sapientia, 2013
-->

sâmbătă, 16 august 2014

Diagnosticul - cea mai răspândită boală + documentar (RO)

-->

DIAGNOSTICUL - CEA MAI RĂSPÂNDITĂ BOALĂ

Motto: Un om bolnav se trage dintr-un om sănătos care a fost la doctor.

În țările dezvoltate, complexul medico-industrial crește mult mai repede decât puterea lor economică. Și aceasta, deoarece sistemul se orientează nu după cerere, ci după medici, care joacă un rol dublu: ei oferă servicii medicale și, în același timp, controlează necesitatea (cererea) acestora. Numărul operațiilor crește proporțional cu cel al chirurgilor! Economiștii denumesc acest fenomen „cerere indusă”. Prin acesta, medicii își apără și chiar își sporesc veniturile. Deoarece între 1970 și 1982 rata natalității a scăzut cu mai mult de 13%, medicii din maternitățile americane au reacționat prin sporirea numărului de nașteri prin cezariană, pentru care se încasează onorarii mai mari de la casele de asigurări de sănătate! Astfel, s-a ajuns la 23% nașteri prin cezariană, deși Organizația Mondială a Sănătății consideră că procentul firesc ar fi de sub 15%.


Problema principală este că numărul mare de servicii medicale și calitatea lor nu influențează de fapt longevitatea populației. Un rol mult mai mare l-a jucat și îl joacă și în prezent îmbunătățirea condițiilor de viață ale oamenilor. Studiul făcut în Anglia de expertul în medicină socială Thomas McKeown relevă faptul că o serie de boli grave, cum ar fi holera, tifosul, tuberculoza, scarlatina sau meningita, începuseră deja să piardă teren la sfârșitul secolului al XIX-lea. Și asta, cu mult înainte ca factorii patogeni responsabili pentru aceste boli să fie identificați. Luând ca exemplu tuberculoza, McKeown spune că 92% dintre factorii care au dus la eradicarea acestei maladii grave se pot pune pe seama îmbunătățirii condițiilor de trai (apă curentă, canalizare, ferestre mai mari, luminoase și etanșe, sisteme de încălzire a locuințelor – îmbunătățirea condițiilor igienice în general) și doar 8 procente se pot atribui antibioticelor.

„Medicina modernă nu este nici pe departe atât de eficientă, precum își închipuie cei mai mulți oameni”, spune McKeown. Iar microbiologul francez René Dubos, un pionier în cercetarea antibioticelor, dădea următorul verdict: „Introducerea lenjeriei de bumbac, care se poate spăla ușor, a geamurilor mari, care permit intrarea luminii, și igiena joacă un rol mult mai mare în diminuarea și eliminarea bolilor de diferite sorginți, decât medicamentele și terapiile”. Cadourile aduse de medicina modernă – pilule, tehnologie performantă, secții intensive în spitale etc. – ridică nivelul de sănătate al populației cu numai 10%.

O altă statistică edificatoare arată că, deși în Germania se investesc anual, în medie, pe cap de locuitor 2.283,48 Euro, în comparație investiția din alte țări, de doar 1.757,34 Euro, totuși, această țară se află la aproape toți indicatorii specifici relevanți pentru sănătatea populației unei țări din zona de mijloc a clasamentului.

În SUA, investiția și sumele alocate sănătății diferă de la un stat la altul. Astfel, putem constata că, deși în Manhattan sau în Florida aceste sume sunt evident mai mari decât în Portland – statul Oregon (unde investiția respectivă este de peste două ori mai mică), totuși persoanele din Manhattan și Florida trăiesc în medie mai puțin decât cele din Portland. Aceasta, în mod sigur, și pentru că în Manhattan fiecare cetățean merge săptămânal la medic (dispunând de o asigurare de sănătate mai generoasă) și astfel îi sunt administrate mult mai multe pilule și mult mai de timpuriu, fapt care chiar că-l termină pe bietul om... Gândiți-vă numai câte kilograme de pilule în plus înghite unul din Manhattan! Rezultă că ideea cum că medicina modernă și intensivă prelungește viața este o iluzie! Efectuând un studiu la nivel național asupra cardiacilor și bolnavilor de cancer intestinal, cercetătorul Elliott Fisher, de la Dartmouth Medical School, New Hampshire, a ajuns la concluzia că în statele în care costurile terapeutice erau cu 6% mai mici decât maxima la nivel național, pacienții respectivi trăiau mai mult! Încă o dovadă că medicina super-performantă și intensivă aduce mai degrabă daune decât foloase pacienților.

Într-adevăr, medicina modernă merge atât de departe, încât îl consideră pe omul sănătos ca pe o persoană care nu a fost îndeajuns „consultată și diagnosticată” și de aceea nu i s-a găsit încă nicio afecțiune. Și astfel au fost inventate programele de consult preventiv, gratuite. Primul consult e gratuit. Pe celelalte însă, le plătim. Și ele urmează, garantat! La un control tomografic, un sfert dintre oamenii tineri au anomalii la genunchi! La fiecare al doilea adult, discurile intervertebrale sunt deformate (hernie de disc). Deja începând cu vârsta de 30 de ani, fiecare dintre noi poartă în el „începutul unei boli”. Marea majoritate au simptome de diabet, afecțiuni ale arterelor, hepatite, cancer sau afecțiuni ale sistemului circulator și ale inimii. Desigur că aceasta nu înseamnă neapărat că acestea vor afecta vreodată starea de bine a persoanei respective. Marea majoritate a acestor afecțiuni progresează extrem de încet. E foarte posibil ca înainte de apariția primul simptom deranjant aceste persoane să nu mai existe, ca urmare a unei cauze absolut naturale. Dar ceea ce e grav, e faptul că medicul „diagnostichează” te miri ce afecțiune, fapt ce poate avea consecințe devastatoare asupra psihicului pacientului, care, „îmbolnăvit” de medic, în cele din urmă, prin autosugestie, chiar se îmbolnăvește. De fapt, cu cât o metodă de diagnosticare este mai exactă, cu atât apar mai multe cazuri de îmbolnăviri.

Să fim înțeleși: nu vreau să spun că nu mai e cazul să mergem la medic sau să ne facem, din când în când, niște analize. Vreau să cer însă un mai mare discernământ și corectitudine din partea medicilor, căci, după cum se vede, mai toate persoanele trecute de 30 de ani sunt diagnosticate ca bolnave. Iar acest lucru, manipulat cu intenții financiare clare, poate aduce daune grave persoanelor respective. Ceea ce, din partea medicului, echivalează cu încălcarea jurământului.

Analizele clasice constată că 21% dintre oameni au noduli tiroidieni. La o analiză cu ultrasunete însă, acest procent crește până la 67%. Nodulii, în marea lor majoritate inofensivi, sunt însă de cele mai multe ori înlăturați prin operație, ceea ce în 90% din cazuri e complet inutil! Înțelegeți acum modul în care se pot face bani, punând în pericol sănătatea unei persoane? Îi fac unuia o sonografie la  tiroidă, îl anunț în cadru festiv că are circa 67% noduli, îl întind pe masa de operație și încasez costurile respective de la Casa de sănătate. Dacă aceste Case (mană cerească pentru corpul medical) n-ar exista, pacientul s-ar gândi de zece ori, înainte să se lase tăiat și să mai și plătească din propriul buzunar pentru asta. Așa însă... încasăm asigurări de sănătate de la oameni, după care îi operăm gratis pentru boli fictive. Gratis pentru ei, nu și pentru noi, care scriem ordine de plată Caselor de sănătate.

O altă modalitate de a-i face pe oameni bolnavi cu de-a sila este modificarea valorilor de referință la analize (îndeobște la cele de sânge). Scandalul colesterolului vă este deja cunoscut. Prin anii ‘90, mai multe grupuri de influență (compuse din medici profesori universitari) au reușit să impună modificarea valorii superioare de referință pentru colesterol de la 240 miligrame pe decilitru de sânge (care este valoarea maximă normală pentru o persoana adultă) la 200 de miligrame. În acest fel, peste noapte, jumătate dintre bărbații între 30 și 40 de ani devin bolnavi, cu colesterolul mărit și astfel, potențiali pacienți buni de muls. În mod normal, o valoare de 250 pentru o persoana de 50 de ani este ideală. Dar la o limită maximă de 200 suntem cu toții bolnavi! Asta da afacere! Sau... escrocherie? Același lucru s-a întâmplat cu valorile glicemiei, pentru care limita normală era înainte 250, iar în prezent este 115!

Impunerea unor limite stricte, precum și dezvoltarea permanentă a tehnicii de măsurare i-au deschis medicinii noi și minunate perspective. Astfel s-a reușit crearea unui nou catalog de afecțiuni: pseudo-bolile. O serie lungă de astfel de afecțiuni nici n-ar fi resimțite vreodată de-a lungul vieții dacă n-am face imprudența ca, mergând la medic, să luăm de bune toate gogoșile pe care ni le servește el. Desigur, nu toți medicii folosesc aceste tertipuri, dar posibilitatea există. Diagnosticul este cea mai răspândită boală!

Și încă un aspect interesant, pe care nu-l avem în vedere și care este deseori speculat de medicină, pentru a arăta cât de utilă și importantă este ea: durata de supraviețuire a unui bolnav. Medicina susține că, în comparație cu secolele trecute, a reușit să mărească durata de viață a unei persoane bolnave. Speculație pe care mulți o cred. Această durată de viață se calculează, statistic vorbind, din momentul depistării unei afecțiuni și până în momentul în care bolnavul este răpus de aceasta. Păi, bine... dar dacă descopăr bolnavi cu colesterolul mărit la 30 de ani și ei mor în mod normal, ca și în trecut, pe la 70 de ani, asta înseamnă că este meritul medicinii, care, cu măiestria ei cunoscută, l-a ținut pe bolnav în viață 40 de ani și astfel a reușit să-i prelungească viața? Fals! Poate eventual să-l omoare cu bună știință, chinuindu-l 40 de ani cu teama unei afecțiuni inexistente! Mulțumim frumos pentru grija acordată! Nu ne-am fi închipuit vreodată că datorită medicinii mai suntem pe lumea asta. Se pare însă că medicina alopată știe mai bine pentru ce suntem aici: pentru ea!


Ayurveda - Arta de a fi (Ayurveda - The Art of Being) (RO)

Ayurveda este știința vieții și arta vindecării, în care corpul, mintea și spiritul au o importanță egală. Filmul este o călătorie de mii de kilometri prin India și chiar dincolo de hotarele ei, care ne poartă pe drumul unor descoperiri extraordinare, în care întâlnim oameni remarcabili, care trăiesc în armonie cu natura și care și-au dedicat viața vindecării semenilor lor.


Pan Nalin, regizorul filmului, explică motivele care l-au îndemnat să întreprindă această călătorie: „Personal, cred că lumea noastră de astăzi are nevoie mai mult ca niciodată de arta naturală de vindecare. Echilibrul fizic și spiritual va juca un rol esențial în asigurarea fericirii noastre în viitorul apropiat. Un singur film nu poate prezenta ştiinţa vastă a ayurvedei, dar vreau să vă dăruiesc acest film pentru a vă inspira”. Ayurveda este cel mai vechi sistem holistic de îngrijire a sănătății, practicat fără întrerupere în această parte de lume, un mijloc de a atinge o stare echilibrată de bunăstare mentală și fizică. Acest film documentar, realizat în 2005, ne prezintă activitatea și succesele uimitoare ale câtorva practicanți ai medicinii ayurveda din India, preluată și de unii medici din Occident, făcând un periplu în universul metodelor antice de vindecare.


-->