Faceți căutări pe acest blog

joi, 21 mai 2015

Un pic mai crud pentru dumneavoastră




UN PIC MAI CRUD PENTRU DUMNEAVOASTRĂ

Cel mai nou trend culinar din Statele Unite cucereşte Marea Britanie: preparatele să fie crude, sau nimic gătit la peste 48°C. Maeştrii bucătari se întrec în a face mugurii de pin să pară un fel de parmezan şi sandviciul din cânepă un adevărat hamburger. Ce-i drept, ravioli de sfeclă arată îmbietor şi pe deasupra au şi gust bun, ţinând cont că nu sunt făcute cu paste făinoase. Sfecla roşie este pe post de învelitoare, în foiţe extrem de subţiri. Umplutura este o cremă ricotta din ierburi de acaju şi se serveşte cu salată de sparanghel şi cu smochine în oţet balsamic, stropite cu ulei din seminţe de dovleac. Sună gustos, nu-i aşa? Şi chiar este, lucru valabil şi pentru celelalte oferte din meniul de la Saf, primul restaurant cu preparate crude din Londra, deschis în aprilie 2008.


Mâncare crudă? De fapt, toate felurile sunt gătite la sub 48°C, și nu e vorba de carpaccio de vită sau de sashimi de ton, ci de legume organice crude, care sunt retrase de pe foc cu mult înainte de a ajunge la punctul de fierbere, precum şi de fructe sau alune. Aceste feluri sunt numite mâncare vie, fiind o ramură a curentului vegan (vegetarienii stricţi). Mai trebuie spus că celebrul maestru bucătar american Charlie Trotter este adeptul acestei bucătarii.

Conform acestor „crudofagi”, gătitul alterează proteinele din mâncare, făcându-le mult mai greu de digerat şi anulându-le proprietăţile. Ei afirmă că prin gătit sunt distruse între 50% şi 80% din vitamine şi minerale. Cât despre pesticide, acestea se separă în compuşi şi mai toxici în timpul gătitului, ca să nu mai vorbim de oxigenul pierdut şi de alte substanţe nocive eliberate. Şi mai important de știut este faptul că enzimele, care stimulează longevitatea, sunt distruse atunci când mâncarea este încălzită la peste 48°C.

Unul dintre restaurantele de marcă în domeniul preparatelor crude este Roxanne's, în Larkspur, la nord de San Francisco. În 2002, la un an de la deschidere, acesta atrăsese un număr impresionant de clienţi fideli, datorită unor feluri de mâncare preparate cu atâta măiestrie, încât nu se simţea că nu sunt gătite. Roxanne Klein, bucătar şi proprietar al localului, precum şi Michael, soţul şi partenerul ei de afaceri, trecuseră cu 5 ani în urmă la o dietă compusă exclusiv din produse crude. „Ne-am gândit să încercăm regimul o lună. Dar la capătul acelei perioade organismele noastre au protestat vehement la ideea revenirii la alimentaţia tradiţională”, declară Roxanne. Pe lângă energia şi starea de bine, ei au constatat şi că aveau nevoie de mai puţin somn.

Deşi a prins la celebrităţi şi la pasionaţii de modă, microbul preparatelor crude nu s-a răspândit în Marea Britanie decât recent. „Cred că acum Londra e pregătită pentru acest tip de bucate”, spune Chad Sarno (foto), bucătarul-şef al lanţului de restaurante Saf, un american de 31 de ani care a călătorit în întreaga lume, studiind ingrediente tradiţionale şi metode de preparare. „Preparatele crude vor avea mereu nutriţia în centrul preocupărilor. E un stil culinar ce poate fi îmbrăţişat de toată lumea, mai ales acum, când incidenţa cazurilor de obezitate şi de diabet a ajuns la cote nemaiîntâlnite”, spune el. Există şi alte restaurante vegane în Londra, dar niciunul care să ofere preparate atât de gustoase şi aspectuoase. Va avea succes acest nou restaurant? „Devine din ce în ce mai cunoscut. Îmi doresc să ajungă să se măsoare cu orice restaurant de top din Londra. Atunci când creez un fel de mâncare, poţi fi sigur că e unul care n-a mai fost preparat nicăieri”, spune Sarno, lansând o provocare.

Cum privesc alţi maeştri bucătari problema? Cu siguranţă ar avea câte ceva de învăţat, având în vedere că oferta vegetariană din marea majoritate a restaurantelor de top este jalnică. Dacă-l întrebi pe Sarno pe cine-l consideră el mentorul lui, îl va numi pe Charlie Trotter. Nu pentru că oferă un meniu de preparate crude ce-ţi poate servi drept exemplu ca specialist, ci datorită modului în care sunt concepute reţetele, sănătatea fiind mai presus de orice, şi nu plăcerea gustativă cu orice preţ. În plus, nu pleci de acolo plin nici după 20 de feluri. Deşi devotat muncii sale, Sarno nu e deloc genul care să ţină predici. E o persoană absolut normală. „Îmi place să beau un păhărel din când în când, sunt un om obişnuit”, spune el cu un zâmbet în colţul gurii. A crescut într-o gospodărie tipic americană, cu mâncare americană. Doar acum 12 ani, când crizele de astm au devenit insuportabile, s-a îndreptat spre preparatele vegane şi crude. „Simptomele au dispărut pur şi simplu”, spune el, ridicând din umeri. Sarno nu este nici măcar un bucătar cu studii în domeniu. A învăţat meserie din mers, lucrând cu alţi bucătari, și apoi pentru case private (actorul Woody Harrelson se numără printre clienţii săi).

După nouă feluri aduse doar pentru degustare, poţi ieşi pe uşă semeţ şi total satisfăcut de consommé-ul de castraveţi, crochetele cu ciuperci sau lasagna de dovlecei. Tot ca o minune a alimentaţiei sănătoase, hainele nu se impregnează cu mirosul de mâncare venit din bucătăria deschisă. Saf dispune de un cuptor foarte mic (deoarece există şi patru preparate „gătite” în meniu) şi o bucătărie la subsol, suficient de mare pentru cei 10 bucătari ai săi. Întâmplător, printre ei nu se află niciun britanic, bucătarul-şef fiind sud-african. Alunele şi seminţele sunt înmuiate în apă timp de până la 10 ore înainte de utilizare. Astfel, sunt mai uşor de manipulat, mai nutritive şi cu un conţinut caloric mai redus. Mugurii de pin sunt deshidrataţi şi apoi măcinaţi, pentru a căpăta aspect de parmezan. Dispozitivul de deshidratare este o ustensilă necesară în trusa oricărui adept al preparatelor crude, iar Sarno dispune de şapte!

„Pare destul de complicat să găteşti crud acasă”, spun unii. „Prostii, niciuna din reţetele mele nu durează mai mult de 20 de minute s-o faci”, spune Kate Wood, autoare a trei cărţi de bucate dedicate preparatelor crude. Kate, în vârstă de 37 de ani, este mama a trei băieţi „cruzi”. Copiii ei evită restaurantele fast-food, preferând un hamburger din fibră de cânepă cu ketchup de coriandru, declară mama. Ea are un stil de viaţă strict: nu pune nicio picătura de alcool în gură, practică yoga, merge numai cu bicicleta iar copiii ei învaţă la domiciliu, dar susţine că nimeni din familie n-a avut nevoie de medic în ultimii 3 ani.

Londonezii au însă şi posibilitatea de a lăsa pe altul să se chinuiască în locul lor (cu gătitul, nu cu mâncatul). Pentru 22,50 de lire pe zi, firma Raw Fairies îţi livrează la domiciliu meniul dorit. Deschis din decembrie 2007, este primul serviciu de livrare de preparate crude din Marea Britanie, deşi deocamdată este limitat la zona centrală a Londrei. „Preparatele crude nu au prins foarte bine aici, din cauza climei noastre. Lucrurile stau cu totul altfel pe plajele din Los Angeles, dar interesul creşte pe zi ce trece”, spune Midi Fairgrieve, nutriţionist şi co-fondator al Raw Fairies, care face 2000 de livrări pe zi din bucătăria sa, aflată în zona West End a Londrei.


luni, 18 mai 2015

Inventatori omorâți de propriile lor invenții



INVENTATORI OMORÂȚI DE PROPRIILE LOR INVENȚII

În timp ce unii inventatori s-au bucurat de faimă și bogăție până la sfârșitul vieții, grație geniului lor, pentru alții, invențiile pe care le-au materializat le-au scurtat viața. Iată mai jos câțiva inventatori ingenioși dar ghinioniști, care au pierit chiar din cauza creațiilor lor.

Li Si (280-208 î.e.n.) a fost un prim ministru al Chinei foarte puternic în timpul Dinastiei Qin, secolul III î.e.n. Printre multele măsuri radicale pe care le-a luat, a fost și instituirea unui control draconic asupra populației. Astfel, Li Si a inventat o tortură numită „Cele cinci suferințe”, sau „Cele cinci pedepse”. În ce consta metoda lui? Mai întâi, fruntea victimei era arsă cu un fier încins; apoi i se tăia nasul; apoi i se tăiau labele picioarelor; apoi era castrat; în cele din urmă, era executat. După moartea împăratului Qin Shi Huang, Li Si și șeful eunucilor, Zhao Gao, s-au vorbit să nu țină seama de dorința împăratului și nu l-au ales pe Fusu, prințul indicat de împărat să-i urmeze la tron, deoarece exista riscul ca astfel, Li Si să nu mai rămână prim ministru. Așa că l-au păcălit pe prințul Fusu, succesorul de drept, să se sinucidă, și l-au desemnat împărat pe prințul ales de ei, Qin Er Shi. Ulterior, eunucul șef Zhao Gao, văzându-și funcția consolidată și neamurile lui bine poziționate, l-a acuzat pe Li Si de trădare și a poruncit să fie executat chiar prin metoda inventată de el, a „Celor cinci suferințe”.

James Douglas (1516-1581) a fost ultimul dintre cei patru regenți ai Scoției în timpul minoratului regelui James al VI-lea. Douglas este inventatorul „Fecioarei scoțiene”, o formă timpurie a ghilotinei de mai târziu. Invenția lui, deși apreciată ca „mai curată” decât alte metode de execuție, a rămas multă vreme nefolosită, de unde și numele de „Fecioara”. Douglas murit pe 2 iunie 1581, decapitat de propria-i invenție, ca urmare a unei acuzații de complot pentru uciderea prințului consort al reginei Mary a Scoției.
 
Henry Winstanley (1644-1703) a fost un renumit pictor, arhitect și inginer britanic care a construit primul far maritim pe stânca Eddystone. Lucrările au demarat în 1696, construcția fiind terminată în 1698. În iarna următoare, farul a suferit câteva deteriorări din cauza vântului puternic și a valurilor înalte, pe care Winstanley le-a remediat de cum s-a îndreptat vremea, aducând și unele îmbunătățiri. În anii următori el a continuat să consolideze construcția, până când s-a declarat satisfăcut. Atât de satisfăcut, încât a declarat că acum și-ar dori să se afle în far pe vremea cea mai rea a anului. Ca o ironie a soartei, în noaptea de 27 noiembrie 1703 dorința i s-a împlinit. În ziua aceea se dusese la far pentru unele reparații, când s-a pornit într-adevăr cea mai puternică furtună înregistrată vreodată în sudul Marii Britanii (Great Storm). Turnul Eddystone s-a prăbușit, iar Winstanley, împreună cu alți 5 oameni, și-a pierdut viața.

Cowper Phipps Coles (1819-1870) a fost un distins căpitan al Marinei Regale britanice din timpul războiului din Crimeea. El este cel care a inventat turela rotativă. După ce și-a patentat invenția, a construit și o corabie cu un design propriu, revoluționar, care presupunea, printre alte inovații, și înălțarea punții. În august 1870 a pornit cu nava pe mare. După câteva zile, vântul a început să bată puternic și vremea s-a înrăutățit. A murit pe 6 septembrie, împreună cu toți membrii echipajului, în urma răsturnării vasului conceput de el.

Horace Lawson Hunley (1823-1863) a fost un inginer american al Confederației în timpul Războiului Civil. El a inventat un submarin care a fost botezat după numele lui, H.L Hunley. Pe 15 octombrie 1863, el a decis să preia comanda submarinului într-un exercițiu de rutină, deși nu făcea parte din echipaj. În timpul manevrelor, vasul n-a mai putut fi ridicat la suprafață, Hunley murind împreună cu cei opt membri ai echipajului.

William Bullock (1813-1867) a fost un inginer american a cărui invenție din 1863 a revoluționat tiparul – presa rotativă, mult mai rapidă și mai eficientă. Pe data de 3 aprilie 1867, în timp ce ajusta una dintre presele sale, ce urma a fi instalată în sediul ziarului Philadelphia Public Ledger, Bullock și-a prins piciorul în roțile mașinăriei. Deși a reușit să se elibereze, la câteva zile după accident piciorul zdrobit i s-a cangrenat, iar pe 12 aprilie a murit în timpul operație de amputare.

William Nelson (1879-1903) a fost un american care la vârsta de 24 de ani era angajatul companiei General Electric din New York. În acel an, el a inventat un nou prototip de bicicletă, cu motor. La primul test al invenției sale, în timp ce urca panta unui deal, a căzut de pe bicicletă și a murit pe loc.
 
Franz Reichelt (1879-1912) a fost un croitor francez, născut în Viena, Austria. A rămas în istorie ca unul dintre pionierii parașutismului, fiind supranumit „croitorul zburător”. Obsesia lui a fost să creeze un costum pentru aviatori, care să se poată transforma într-o parașută în momentul în care aceștia ar fi nevoiți să se arunce din avion. Astfel, el a inventat așa-numita „parașută-pardesiu”. Testele inițiale, făcute cu păpuși aruncate de la etajul 5 al apartamentului său, au fost încununate de succes. După mai multe cereri, pe 4 februarie 1912 a primit aprobarea din partea Prefecturii Parisului de a-și testa invenția de pe Turnul Eiffel. Dar numai când a ajuns în vârf și-a anunțat intenția de a nu folosi o păpușă, ci de a se arunca el însuși. În ciuda încercărilor de a-l convinge să nu facă asta, venite atât din partea autorităților, cât și a spectatorilor, Reichelt a sărit... prăbușindu-se la picioarele turnului și, bineînțeles, decedând pe loc.
 
Max Valier (1895-1930), de origine austriac, a fost unul dintre fondatorii „Societății zborurilor spațiale” din Germania, între membrii căreia se aflau cele mai strălucite minți, cele care mai târziu aveau să transforme ideea zborului în cosmos într-o realitate. Valier, absolvent al Universității Innsbruck, a inventat motorul de rachetă cu combustibil lichid, iar pe 19 aprilie 1930 a efectuat primul test pe un automobil rachetă cu propulsie lichidă. La mai puțin de o lună după acest test, pe 17 mai 1930, Valier a murit în laboratorul său din Berlin, când una dintre rachetele cu combustibil pe bază de alcool a explodat. Mai târziu, protejatul său, Arthur Rudolph, îi va îmbunătăți invenția, creând o versiune sigură a motorului lui Valier.

J.G. Parry-Thomas (1884-1927) a fost un inginer și pilot de curse galez, care a inventat o mașină de mare viteză, pe care a botezat-o „Babs”. Aceasta era diferită de cele existente în acea perioadă, având, printre altele, lanțurile atașate la roți la vedere. În timpul cursei din 3 martie 1927, când încerca să depășească recordul de viteză stabilit cu câteva săptămâni în urmă de un concurent al său, lanțul din dreapta s-a rupt, l-a lovit la cap și l-a ucis pe loc.

Thomas Midgley Jr (1889-1944) a fost un chimist și inginer mecanic american. El este cel care a inventat benzina cu plumb, descoperind că tetraetilul de plumb se poate folosi în benzină ca aditiv antidetonant, pentru a face motoarele să funcționeze mai bine și mai silențios. În 1940, la vârsta de 51 de ani, intoxicat cu plumb, s-a îmbolnăvit de poliomielită, boală care l-a adus în starea de a nu se mai putea deplasa. Ca să se poată ridica din pat, și-a inventat un dispozitiv cu frânghii și scripeți. În ziua de 2 noiembrie 1944 s-a împotmolit în acele frânghii și a murit strangulat.

Karel Soucek (1947-1985), originar din Cehoslovacia, a fost un cascador canadian profesionist. A ajuns renumit pentru invenția sa, un fel de butoi numit „capsula”, cu care s-a lăsat purtat de apă, căzând în cascada Niagara. Incredibila cascadorie a avut loc pe 3 iulie 1984, Karel alegându-se atunci cu o rană minoră, dar și cu o amendă de 500 de dolari din partea autorităților canadiene. Prinzând încredere și gustul succesului, el și-a propus apoi să sară cu butoiul lui de pe Houston Astrodome, clădire numită de americani a opta minune a lumii. Pe 18 ianuarie 1985 a urcat până la 55 de metri înălțime pe un suport, intenționând să aterizeze în mijlocul unei piscine. Planul nu a mers însă cum trebuia, butoiul răsucindu-se în aer și căzând alături, pe marginea bazinului. Rănit grav, Karel avea să moară la spital a doua zi, 19 ianuarie 1985.

Bonus: Conform unei legende chineze din secolul al XVI-lea, Wan Hu, un oficial guvernamental local din timpul Dinastiei Ming, aspira să ajungă pe Lună. Folosirea prafului de pușcă este consemnată în scrierile chineze începând din anul 1232 (când chinezii se aflau în război cu mongolii), așa că e posibil ca Wan Hu să fi avut acces la acesta. Legenda spune că el a pus să i se atașeze de scaun 47 de fuzee (tuburi de bambus umplute cu praf de pușcă) și a poruncit ca 47 de servitori să le aprindă simultan. S-a auzit un zgomot puternic, iar când fumul s-a risipit, Wan Hu și invenția lui dispăruseră fără urmă. Nu este nici astăzi sigur că povestea ar fi adevărată, dar un crater de pe Lună a fost numit de către ruși „Wan Hu”, în onoarea lui. Prin urmare, într-un fel sau altul, Wan Hu a ajuns totuși pe Lună.

joi, 14 mai 2015

Aliyaua română din Israel




ALIYAUA ROMÂNĂ DIN ISRAEL

Termenul Aliyah înseamnă imigrarea evreilor aflați în diaspora în țara lui Israel (Eretz Yisrael), identificată de aceștia cu teritoriul Palestinei. Acest concept de reîntoarcere în Țara Sfântă sau „urcarea la Ierusalim” apare pentru prima oară în istoria evreilor în timpul exilului babilonian și a devenit una dintre dogmele de bază ale ideologiei sioniste. Actul opus este numit yerida, și înseamnă emigrarea, ieșirea din Israel sau „coborârea de la Ierusalim”.


Cât timp s-a aflat în diaspora, poporul evreu a trăit cu această aspirație națională, însă ea n-a putut fi împlinită decât odată cu apariția „Mișcării sioniste”, spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Imigrarea la scară largă în Palestina a început în anul 1882, iar după declararea Independenței Statului lui Israel, pe 14 mai 1948, peste 3 milioane de evrei din 90 de țări au făcut Aliya și au sosit aici. În prezent, pe lângă cei din Israel, evreii sunt concentrați în cel mai mare număr în Statele Unite ale Americii. Fiecare Aliya a adus cu sine cunoștințele, tradițiile, arta, bucătăria, limba şi muzica ei, având un rol  important în dezvoltarea statului modern Israel.
Aproximativ 350.000 de evrei au imigrat în Israel din România. Aceasta este o Aliya valoroasă, liniștită și modestă, care a contribuit la construirea și dezvoltarea țării. Așa cum se spune în limba română, o Aliya care „tace și face”. Să cunoaștem câțiva evrei născuți România care au imigrat în Israel și s-au afirmat în diferite domenii:  
 
Aaron Aaronsohn - s-a născut în 1876 la Bacău. Agronom și botanist, a întocmit harta botanică a Palestinei şi a împrejurimilor și a devenit un expert în domeniu. În călătoria din 1906 pe muntele Hermon, a descoperit grâul sălbatic - Dicoccoides triticum sau „mama grâului” - o descoperire importantă pentru agronomi şi istoricii civilizaţiei umane. A fost, de asemenea, un militant sionist. Împreună cu sora lui, cu asistentul Avshalom Feinberg şi cu alţi câţiva, Aaronsohn a fondat şi condus organizaţia Nili (Netzakh Yisrael Lo Yishaker - „Dumnezeul lui Israel nu vă minte”), o rețea de spionaj evreiesc care a ajutat Regatul Unit în lupta împotriva Imperiului Otoman în Palestina, în timpul Primului Război Mondial.
 

Chaim Sheba - s-a născut în 1908 în Bucovina, în comuna Frasin de lângă Gura Humorului, și a emigrat în 1933 în Palestina (Eretz Yisrael - Țara lui Israel) aflată sub mandat britanic. Sheba a fost fondatorul Centrului Medical care-i poartă numele și una dintre personalitățile medicale care au înființat Facultatea de Medicină a Universității din Tel Aviv. De asemenea, a contribuit la înființarea facultăţilor de medicină din Ierusalim și Haifa. Din 1949 a activat ca profesor de medicină la Universitatea din Ierusalim. În 1968, a primit Premiul Israel pentru medicină.
 

Harden Ashkenazy - neurochirurg de renume mondial, născut în București, în 1947, s-a numărat printre imigranții ilegali care au încercat, fără succes, să ajungă în Palestina (Eretz Yisrael) la bordul navei Pan York. El și ceilalți imigranți au fost trimişi în Cipru, de unde Haganah (o organizație paramilitară evreiască), după ce a aflat de prezenţa lui acolo, l-a scos pe furiş şi l-a dus în Palestina. După 1948, dr. Ashkenazy a înfiinţat secţia de neurochirurgie de la Spitalul Beilinson din Tel Aviv. Inițial, în România comunistă i s-a refuzat cererea de emigrare, dar în cele din urmă, a putut pleca cu ajutorul lui Teohari Georgescu, ministru de interne în Guvern. El l-a întrebat: „Spune-mi, Harden, de ce vrei să mergi în Palestina și să renunți la tot?”. La care Harden a răspuns: „Vreau să fiu în propria mea țară” (din cartea „Raquela - o femeie din Israel” de Ruth Gruber).
 

Martin Kieselstein - medic și artist, este un supraviețuitor al Holocaustului. S-a decis să devină medic în timp ce se afla în lagărul de concentrare, cu scopul de a-i ajuta pe cei care au fost în lagăre. A lucrat la spitalul Bikur Cholim din Ierusalim și a fost recompensat cu Yakir Ierusalim (cetățean demn de Ierusalim) de către Teddy Kolek pentru serviciile extraordinare aduse pacienţilor în vârstă. În sculptura sa abordează Holocaustul sub diferitele lui aspecte.
 

Emeric Lax - profesor emerit de radiologie, a absolvit Universitatea din Târgu Mureș în 1950. La Hadassah Ein-Karem a pus bazele centrului de mamografie. A  fost considerat unul dintre cei mai buni specialişti în mamografie din Israel. Profesorul Lax, având cunoştințe deosebite în domeniul osteologiei, gastroenterologiei şi pulmonologiei radiologice, a format multe generații de specialiști. În 2005, a fost distins cu diploma onorifică pentru activitatea clinică şi pedagogică în Hadassah.



Zvi Laron - s-a născut în 1927 la Cernăuți, în Bucovina de Nord, azi parte a Ucrainei. Și-a făcut studiile de medicină la Universitatea din Timișoara și în 1947 a emigrat în Palestina (Eretz Yisrael - Țara lui Israel). Între anii 1956 și 1957 s-a specializat în pediatrie și endocrinologie pediatrică în SUA, la Spitalul General Massachussets din Boston, la Facultatea de medicină a Universității Harvard și la un spital din Pittsburgh. Ulterior, a predat la Universitatea din Tel Aviv. În anul 1966 a descris tipul de nanism numit mai târziu sindromul Laron. Cercetările sale au deschis calea pentru tratarea multor cazuri de tulburări hormonale de creştere şi diabet zaharat juvenil. În anul 2009, profesorului Zvi Laron i s-a acordat cea mai mare distincţie din țară, Premiul Israel pentru Cercetări Medicale.


Uzia Galil - născut în București, este considerat fondatorul industriei hi-tech israeliene. El a început cu o mică afacere electronică numită Elron Electronic Industries, care a devenit unul dintre pilonii economiei israeliene şi a high-tech-ul ei „miraculos”. Ulterior, a înființat compania Elbit Systems, care a construit unul dintre primele microcalculatoare, iar în 1972 a înființat Elscint, care producea dispozitive medicale. Această companie a produs echipamente de imagistică medicală, cum ar fi RMN şi scanere CT. Galil este, de asemenea, conducătorul companiei Uzia Initiatives and Management, care asigură sprijin tinerilor antreprenori și unor grupuri de frunte din domeniul dezvoltării tehnologiilor.


Bruno Landesberg - născut în 1920, este unul dintre industriașii cei mai importanţi şi mai influenţi ai Israelului, fondatorul, directorul general şi președintele întreprinderii Sano-Bruno Enterprises Ltd., care fabrică produse de curățenie și care bate concurența greilor pe plan mondial. În 1965, preşedintele de atunci al Israelului, Haim Herzog, îi acorda lui Bruno Landesberg Premiul pentru Excelenţă în Industrie, acesta fiind unul dintre israelienii originari din România care au pus pe picioare industria micului stat din Orientul Mijlociu. Dar Landesberg nu este numai un om de afaceri, ci și un filantrop și pacifist. Printre dintre cei mai bogați români din lume, Bruno este ceea ce se cheamă un capitalist cu față umană. În semn de apreciere, în 2013, Preşedinţia României l-a decorat pentru contribuţia marcantă pe care a avut-o la îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale româno-israeliene. În prezent, este consul onorific al României în Israel.

 
Itzhac Ben Zvi Guttman (Țicu, cum îi spuneau apropiații) - a fost un supraviețuitor al Holocaustului. Inginer aeronautic cu studiile făcute în România, după ce a imigrat în Israel, a lucrat în industria aerospațială, unde a contribuit la înfiinţarea ingineriei aeronautice, precum și la dezvoltarea și executarea de proiecte, atât în domeniul aviației civile, cât și celei militare. În 1981, după ce a condus Biroul european al industriei aerospațiale de la Paris, a fost numit director general adjunct al IAI ((Israel Aerospace Industries - Industria aeronautică israeliană).

 

Lia van Lerer - născută Grünberg la 4 august 1924 în localitatea Bălți din România (azi în Rep. Moldova) este o animatoare a vieții cinematografice în Israel, filantroapă și activistă pe tărâm obștesc. Este considerată prima doamnă a industriei de film israelian şi un pionier în domeniul arhivării de filme din Israel. În 2004 a primit Premiul Israel (premiul de stat) pentru contribuția determinantă la dezvoltarea culturii cinematografice în această țară. Distincția i-a fost acordată pentru calitatea ei de fondatoare și directoare (până în 2008) a Cinematecii din Ierusalim și a Festivalului Internațional de Film ce se desfășoară la Ierusalim din 1984.


 
Angelica Rozeanu (1921-2006) - a fost una dintre cele mai de succes jucătoare de tenis de masă feminin din istoria sportului, devenind campioană mondială de șapte ori pentru România între anii 1950 și 1956. A jucat tenis de masă de performanță în România și în Israel, fiind campioană națională a ambelor țări (de 20 de ori a României și de 3 ori a Israelului). Născută la București, într-o familie de origine evreiască, a fost campioană națională a României de 20 de ori în anii 1936 și 1957. După căsătorie, în 1960, a emigrat în Israel, iar în anii 1960, 1961, 1962 a fost campioana la tenis de masă a Israelului. În întreaga sa viață sportivă, Angelica Rozeanu a câștigat un total impresionant de 17 medalii de aur și 12 medalii de argint și de bronz. A intrat în Panteonul Gloriei (Hall of Fame) al sportivilor evrei în 1981, iar în 1995, în Panteonul Gloriei tenisului de masă internaţional.

 

Aharon Zeevi Farkash - s-a născut în 1948 în România. Deține gradul de general și se numără printre cei mai mari experți ai lumii în domeniul securității militare și de informații. A fost șeful Direcției de Informații Militare israeliene (Aman) între anii 2002 și 2006. Generalul Farkash este fondator şi preşedinte al FST21 ltd. (Advanced Security Technology Services), o companie care produce tehnologie pentru securitate avansată. FST21 a creat un sistem ingenios pentru siguranța clădirilor și securitatea sistemelor, care acționează ca un portar virtual. Sistemul a fost premiat la nivel internațional.


 
Eli Yitzhaki - colonel în rezervă, după un lung serviciu militar, a început să lucreze la Agenția Evreiască, unde a îndeplinit mai multe misiuni importante, printre care și în București. În 1991 a fost numit directorul stației de transfer al emigranților din fosta Uniune Sovietică în drum spre Israel. În 2014, în subsolul casei lui Elie Wiesel din Sighet s-a deschis muzeul Holocaustului comunității evreiești din Maramureș și în special cel din Sighet. Unul dintre arhitecţii acestui proiect a fost Eli Yitzhaki, care a avut doi frați ce au pierit în Holocaust.


 
Reuven Rubin (1893-1974) a fost un pictor evreu născut la Galați, având la naștere numele de Rivn Zelicovici. În 1948 a fost cel dintâi reprezentant diplomatic, cu rang de ministru plenipotențiar, al statului Israel în România. Și-a petrecut tinerețea la Fălticeni, unde a semnat punerea în scenă a piesei „Avarul” de Molière. Ca artist, s-a numărat printre fondatorii noului stil Eretz-Yisrael. Temele sale predilecte au fost peisajul biblic, folclorul și oamenii. Multe dintre picturile sale înfățișează Ierusalimul și Galileea. Rubin este el mai popular artist israelian al tuturor timpurilor. Lucrări purtându-i semnătura înregistrează de ani buni recorduri la licitaţiile din Israel şi din afară.


 
Marcel Iancu - s-a născut în 1895 la București și a murit în 1984 la Ein Hod, în Israel. A absolvit Academia de Arhitectură din Zurich și a studiat pictura cu Iosif Iser. A fost un eseist și un artist vizual, care a contribuit la dezvoltarea artei israeliene. Este cunoscut drept co-creator al dadaismului, un curent cultural și artistic nonconformist, care a căutat modalități noi de exprimare artistică. Se stabilește în Palestina în 1941. După 1953, când statul Israel luase deja ființă, activitatea lui s-a axat pe întemeierea aşezării Ein Hod, o colonie unde locuiesc şi creează artiştii.

 

Nauhm Gutman - s-a născut în 1898 în Telenești, județul Orhei din Basarabia și a murit în 1980 la Tel Aviv. A fost pictor, peisagist, ilustrator și grafician, contribuind la crearea unui stil israelian distinct, departe de influențele europene ale profesorilor săi. A lucrat cu materiale diferite: ulei, acuarelă, guașă și stilou și cerneală. Gutman a fost, de asemenea, un cunoscut scriitor și ilustrator de cărți pentru copii. În 1962 a fost câștigătorul premiului Hans Christian Andersen, iar în 1978 i s-a decernat Premiul Israel pentru contribuția sa la literatura pentru copii.



Yaakov (Yankale) Bodo - s-a născut în România în 1931 și a imigrat în Israel împreună cu familia în 1950. Este un actor și un comedian cunoscut şi apreciat pentru numeroasele sale apariţii în filme israeliene și pentru rolurile pe care le-a jucat în teatru, mai ales cel de limbă idiș. Bodo a primit Premiul Teatrului Israelian pentru întreaga carieră, Premiul Edith și Israel Pollack, precum și Premiul Fundaţiei Lerner.

 

Andrei Călărașu - născut Bernard Gropper pe 22 mai la Botoșani, este un supraviețuitor al Holocaustului și un celebru regizor de film și teatru, atât în România, cât și în Israel. Copilăria și adolescența și le-a petrecut la Iași, într-o familie tradiționalistă, care l-a îndrumat spre medicină, dar după un an de facultate se retrage și se înscrie la Conservatorul de artă dramatică. Din 1948 se mută la București, ocazie cu care maestrul Andrei Finți îl „botează” cu actualul nume, deoarece comunitatea evreiască din Călărași l-a îngrijit și i-a salvat viața când a fost scos muribund și singur din „trenul morții”, după pogromul de la Iași. A debutat în 1955 cu comedia „Și Ilie face sport” (avându-i în distribuție pe Puiu Călinescu, Horia Căciulescu și Mircea Crișan), filmele ulterioare exploatând și ele cu precădere registrul comic. A imigrat în Israel în 1965. Aici, a început să lucreze la Școala de artă Beit Zvi, unde a pus bazele Secţiei de Film și Televiziune. A fost, de asemenea, membru în echipa de fondatori ai Televiziunii Israeliene. A lucrat în TV și radio timp de 30 de ani, regizând sute de programe.

 

Mendi Rodan (1929-2009) - născut în Iași, a luat lecții de vioară de la vârsta de 5 ani. Mai târziu, mentorii și profesorii săi de muzică au fost Mircea Bârsan și armeanul Garabet Avakian. A studiat arta dirijorală cu celebrul dirijor Constantin Silvestru, la Academia Națională de Muzică din București. La vârsta de 16 ani era prim violonist al Orchestrei simfonice a României, iar la 24 de ani a devenit dirijorul acesteia. În 1958 a depus o cerere de imigrare în Israel. Ca urmare, a fost dat afară din toate pozițiile pe care le ocupa și nevoit să se mute la Bacău, până când a reușit să părăsească țara. În Israel, a fost directorul muzical al Sinfoniettei din Beersheba timp de 14 sezoane. Apoi, a fost directorul muzical și dirijorul Orchestrei Naționale a Belgiei și directorul artistic al Orchestrei Corpului Educației Forțelor de Apărare israeliene. A lucrat cu Orchestra Filarmonică din Israel, și a fost director muzical și dirijor principal al Orchestei Simfonice Rishon LeZion. În 2006, Rodan a primit Premiul Israel pentru muzică.

 

Nancy Silviu Brandes - născut în București pe 1 mai 1946, este dirijor, aranjor, compozitor și actor de comedie. A studiat muzicologia la Conservatorul „George Enescu” din Iași, promoția 1972. În România, este cunoscut ca membru fondator al trupei „Roșu și Negru”, una dintre cele mai tari formații românești la vremea respectivă. A imigrat în Israel pe la mijlocul anilor 1970 și a colaborat cu artiști renumiți, precum Ofra Haza, Zohar Argov, Avi Toledano, Yair Nitzan, Mirel Reznic. În prezent, este încă un artist activ.

 

Mirel Reznic - a absolvit Institutul Politehnic din București. Trăiește în Tel Aviv și este un binecunoscut violonist. Repertoriul său include diferite stiluri muzicale, de la cea clasică la cea evreiască, precum și muzică din diferite colţuri ale lumii, cum ar fi muzica ungurească, românească și țigănească. Modul în care interpretează „Ciocârlia” lui George Enescu este extraordinar! Mirel se numără printre fondatorii  Festivalului de Klezmer din Tzfat, și a participat la edițiile sale în calitate de artist principal mai mulți ani la rând. Este foarte apreciat pentru virtuozitatea sa, atât în Israel, cât și în străinătate:



Yoel Rippel - este avocat, umorist, actor de comedie și textier. A scris cântece și scenete umoristice pentru mulți actori de comedie și a participat la numeroase programe de divertisment. A fost moderatorul spectacolului „Noi, românii” din septembrie 2013, la care au participat Maya Morgenstern, Lia Koenig, Yaakov Bodo, Sandra Sadeh, Gabby Sadeh şi Iris Lackner. În martie 2014, a publicat cartea „Noi, românii”, în care, referindu-se la imigranții români în Israel, spune: „Cu siguranță au contribuit aici, o mare contribuție în fiecare domeniu. Cu tristețe mă gândesc cum ar arăta țara noastră fără români”.

Surse:
Wikipedia
http://pt.slideshare.net/noemic25/aliyaua-romana-in-israel-noemi-nx-powerlite