-->
ASELENIZAREA DIN 1969
ÎNTRE ADEVĂR ŞI MINCIUNĂ
Ideea marii păcăleli a aselenizării nu este una nouă. La numai câțiva ani după
eveniment, popularitatea acestei idei nu era întrecută decât de asasinarea
preşedintelui J.F. Kennedy şi de misterul Zonei 51. În fapt, adepţi ai teoriei
conspiraţiei şi-au expus părerea încă de la începutul anilor '70 şi, cu atât
mai mult, explicaţiile oficialilor NASA au lăsat de dorit. Poate de aceea, unul
din cinci americani este convins astăzi că totul nu a reprezentat decât o farsă,
tributară condiţiilor politice ale vremii şi că expediţia Apollo 11 a fost
regizată într-un studio secret din Nevada.
Scepticii
atacă, NASA îi ignoră
Criticii
,,aselenizării“ din 16 iulie 1969 afirmă, pe baza dovezilor, că aceasta a fost
realizată într-un studio de pe pământ. Scopul falsificării ar fi, după unii,
justificarea fondurilor deturnate din programul Apollo, care n-ar fi ajuns niciodată
pe Lună. Alţii consideră că misiunea Apollo 11 ar fi ajuns pe Lună, dar filmul
despre ce s-a petrecut acolo este ţinut secret, publicului servindu-i-se un
fals. Argumentele celor care nu cred că prima aselenizare ar fi avut loc în
1969 pot umple, fără probleme, paginile mai multor volume. Lipsa, în 1969, a
unei tehnologii capabile să asigure o călătorie pe Lună pentru un echipaj uman,
absenţa dovezilor concrete, fragilitatea modulului din imagini, ignorarea centurii
Van Allen şi a radiaţiilor ucigătoare ale acesteia, dispariţia misterioasă a
unora dintre cei implicaţi în proiectul Apollo 11 precum a şi a unor informaţii
originale, dar şi refuzul NASA de a oferi imagini ale primului loc în care a
aselenizat un echipaj uman, nu reprezintă decât motive în plus pentru a
întreţine suspiciunile.
Erau să
piardă cursa şi au luat-o pe scurtătură
La sfârșitul
anilor '60, în plin război rece, Statele Unite ale Americii pierduseră startul
în cursa spaţială, iar Uniunea Sovietică părea să conducă detaşat în toate
domeniile. Prima capsulă spaţială trimisă în afara atmosferei terestre, primul
animal lansat în spaţiu, primul om şi primul echipaj de trei persoane care
ajungea pe orbita terestră precum şi primul modul fără echipaj, Luna2, care
ajungea pe satelitul natural al Terrei, toate realizări sovietice, constituiau
suficiente motive de îngrijorare pentru SUA. Conform adepţilor teoriei
conspiraţiei, Statele Unite ale Americii se aflau în punctul în care trebuiau
să demonstreze cu orice preţ că posedă o tehnologie superioară celei sovietice,
iar singurul mod în care puteau face acest lucru era să trimită un om pe Lună,
premiul care lipsea din vitrina Uniunii Sovietice. Aveau, însă, americanii
tehnologia necesară transportării dus-întors a unui echipaj uman pe Lună?
Răspunsul este unul disputat chiar şi în zilele noastre.
Centura Van Allen
Unii sceptici, care susțin că omul nu a ajuns niciodată pe lună, spun că
omul nu poate trece de această centură din cauza radiațiilor puternice, fatale
pentru el. Exista însă niște răspunsuri date de oamenii de știință. Ei susțin
că Apollo a trecut prin această centură rapid, astronauții fiind expuși doar
pentru puțin timp la radiații. Ei nu au primit o doză considerată periculoasă,
cel puțin în comparație cu alte riscuri ale misiunilor spațiale.
Buget
uriaş pentru cel mai vizionat film
Unul
din proiectanţii navetei spaţiale din misiunea Apollo 11 spune clar că şansele
ca misiunea de aselenizare din 1969 să reuşească erau de 0,0017%. El, împreună
cu un fost cosmonaut, au sesizat încă de la primele imagini transmise ale
aselenizării că ceva nu este în regulă. În primul rând, nu se auzeau zgomote de
la motor, fapt imposibil, deoarece acesta trebuia să producă cel puţin 120 de
decibeli. În plus, praful lunar nu s-a ridicat deloc, şi nici măcar nu s-a
depus pe picioarele capsulei lunare, deşi ulterior cosmonauţii demonstrau cât
de uşor se ridică. Imediat, s-a născut teoria unei înscenări şi câțiva ani mai târziu,
în filmul ,,Capricorn One“ se simulează o aterizare pe Marte, ce conţine
asemănări izbitoare cu ,,aselenizarea“. ,,Este ceea ce am putut face noi, cu un
buget de 4,8 milioane de dolari. NASA a avut însă la dispoziţie 40 de miliarde
de dolari“ spunea atunci producătorul filmului.
Lumini
şi umbre
Poate
cel mai important argument al celor care contestă existenţa misiunii Apollo 11
este cel legat de lipsa stelelor din imaginile oferite de NASA. Spaţiul apare
în fotografii ca un imens fundal negru. Cum e posibil, când Luna
nu are o atmosferă care să obtureze vizibilitatea aştrilor? Este greu de crezut
că un ,,eventual” regizor ar fi uitat să ,,aprindă” stelele din studio. Contestatarii
susţin că poziţia stelelor văzute de pe Terra ar fi trădat poziţia reală a astronauților,
caz în care s-a optat pentru eliminarea lor din fundal. Oficialii NASA au negat
vehement această posibilitate şi au susţinut că lumina solară, extrem de
puternică pe suprafaţa selenară, este capabilă să obtureze orice imagine a
stelelor. Acelaşi lucru se întâmplă în momentul în care ai încerca să
fotografiezi cerul pe timpul nopţii, într-un oraş puternic iluminat. Singura
posibilitate ca stelele să devină vizibile ar fi aceea ca un astronaut să
realizeze fotografiile pe partea întunecată a Lunii.
Răspunsuri
care nasc întrebări
Explicaţia
NASA pare, la prima vedere, în măsură să explice lipsa stelelor din
fotografiile oficiale. Cu toate acestea, niciun aparat de fotografiat nu ar fi
rezistat căldurii solare şi radiaţiilor puternice care lovesc suprafaţa Lunii.
Motivul pentru care acest lucru nu s-a întâmplat? „Atât Apollo 11, cât şi
celelalte misiuni care au avut loc până în 1972 au fost efectuate la primele
ore ale dimineţii lunare”, argumentează cercetătorii americani. Deşi privită cu
scepticism, această explicaţie a născut la rândul ei noi controverse. Cum a
fost posibil ca umbra navetei spaţiale să se propage încă din timpul zborului
pe o suprafaţă extrem de întinsă a Lunii? Mai mult, dacă luminozitatea solară
a fost atât de puternică, încât să împiedice vederea stelelor, asta la primele
ore ale dimineţii, cum se explică faptul că umbrele astronauţilor au forme,
lungimi şi direcţii diferite? Iar ca misterul să se adâncească, cum poate fi
explicat faptul că, deşi acoperit de umbră, modulul selenar lasă clar să se
vadă însemnele oficiale ale SUA? În opinia
cercetătorilor, terenul accidentat poate da naştere unor jocuri de lumini şi
umbre chiar şi atunci când este vorba de mai multe obiecte sau persoane care
stau una în apropierea celeilalte; o explicaţie care nu a reuşit încă să
convingă pe toată lumea.
Piatră marcată pe Lună
Una
din imaginile care au reuşit să şocheze lumea a fost cea a rocii pe care
apare litera C, ca şi cum aceasta ar fi făcut parte dintr-un decor prestabilit. Un argument pentru adepţii teoriei conspiraţioniste este că asemenea marcaje sunt obișnuite în studiourile de la Hollywood, unde obiectele de recuzită sunt
însemnate cu litere de la A la Z şi nu cu numere. Care a fost reacţia NASA în
faţa acestei dovezi? Litera C de pe roca în discuţie este doar o iluzie optică.
Cel mai probabil, un minuscul fir de păr a creat imaginea literei”. Cu toate
acestea, poziţionarea literei pe suprafaţa rocii, precum şi faptul că nicio
altă fotografie nu prezintă asemenea anomalii, a creat valuri de scepticism în rândul
publicului avid de informaţii.
De ce
flutură steagul?
Ca şi
cum dovezile contestatarilor nu erau deja destule, o altă imagine, de data
aceasta din filmul realizat la faţa locului de astronauţii americani, arată
steagul Statelor Unite ale Americii fluturând în momentul arborării lui pe suprafaţa
Lunii. Cum Luna nu are atmosferă, steagul ar fi trebuit, să stea nemişcat pe
suportul special creat pentru a-l ţine întins. Explicaţia prin care mişcarea
drapelului ar fi fost impregnată de astronauţi pare, în opinia scepticilor, lipsită
de temei.
L.E.M.,
aerodinamic ca un lemn
Vehiculul
spaţial L.E.M. (lunar excursion module)
care a coborât pe suprafaţa lunii în diferite misiuni nu a fost supus niciunui
test înaintea misiunii spaţiale Apollo 11. Pentru teste au fost construite
doar modele mai mici, care aveau ca scop imitarea originalului. Aceste teste au
suferit o serie de eşecuri, de multe ori aparatele prăbuşindu-se la sol în
explozii spectaculoase chiar şi cu puțin timp înaintea misiunii spaţiale Apollo
11. În prezent, NASA încearcă să realizeze aterizarea verticală, printr-o o
serie de aparate similare L.E.M.-ului, în multe cazuri acestea prăbuşindu-se în
momentul manevrelor de aterizare verticală. Scepticii se întreabă cum a fost
posibilă aselenizarea unui astfel de aparat, dacă NASA încă nu stăpânește
această tehnică în anul 2009. Testele NASA sunt realizate cu aparate la o
viteză redusă, unele având succes, altele prăbuşindu-se. Mulţi susţin şi îşi
îndreaptă atenţia spre aparatul de zbor militar Harrier, care este capabil de
aterizare verticală la sol doar prin propulsoarele lui, însă el beneficiază de
o aerodinamică ce-i permite reducerea vitezei și pe orizontală, şi pe verticală,
fiind un aparat de zbor cu aripi, spre deosebire de L.E.M.
Firele
invizibile şi încetinirea intenţionată a mişcărilor
Există
şi în prezent voci care susţin că astronauţii au fost ajutaţi de fire extrem de
subţiri în mişcările de pe presupusa suprafaţă a Lunii. Pentru a recrea efectul
gravitaţiei lunare şi pentru a da impresia că ei plutesc prin aer, NASA ar fi
realizat filmul în slow-motion. De
altfel, dacă se măreşte viteza filmărilor NASA cu 1x, se poate observa că, de
fapt, astronauţii şi vehiculul lunar se mişcă exact ca pe pământ. Scepticii au
mers până într-acolo, încât au făcut în aceste condiţii un film similar,
asemănările dintre acesta şi cel original fiind izbitoare. Explicaţia
oficialilor NASA nu a fost, nici de această dată, în măsură să mulţumească pe
toată lumea. Oamenii de ştiinţă au cerut scepticilor să dea atenţie prafului
lunar şi modului în care acesta revine imediat la sol în urma mişcării
membrilor expediţiei. În mod normal, pe Terra, praful s-ar fi ridicat şi s-ar
fi împrăştiat prin atmosferă. Refacerea condiţiilor de pe Lună ar necesita un
efort extrem de mare, chiar şi pentru standardele actuale. Nimeni nu a
menţionat, însă, că este imposibil.
Europenii
refuză să prezinte dovezile
Un
ultim argument al „conspiraţioniştilor” este cel legat de misiunea Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) din 3 septembrie 2006. Deşi modulul
european SMART-1 s-a prăbuşit pe suprafaţa Lunii, el a putut oferi fotografii
ale urmelor primei aselenizări. Cu toate acestea, ESA a refuzat să le facă publice.
Atât cei care cred, cât şi cei care nu cred în veridicitatea informaţiilor date de NASA încă așteaptă o dovadă concretă a misiunii care ar fi avut loc
în 1969.
Au
pierdut casetele originale
„NASA
caută casetele originale ale zborului misiunii Apollo 11”, a anunţat Ed
Campion, un purtător de cuvânt al agenţiei. Richard Nafzger, inginer la centrul
spaţial Goddard - NASA, Greenbelt (Maryland), în apropiere de Washington, a
declarat că 10.000-13.000 de casetele conţinute în 2.600 de cutii, privind mai
multe misiuni spaţiale, sunt de negăsit. ,,Aceste casete conţin imagini video,
dar şi alte date, cum ar fi înregistrările vocilor astronauţilor, bătăile lor
cardiace şi alte informaţii medicale”, a adăugat Nafzger. Casetele originale pe
care se găsesc datele misiunii Apollo 11 au fost înregistrate de trei staţii
terestre: Goldstone în California, Honeysuckle Creek şi observatorul Parkes în
Australia. Ele au fost trimise apoi la centrul spaţial Goddard, care le-a
transferat Arhivelor naţionale la sfârșitul lui 1969. Mai târziu, NASA a cerut
recuperarea casetelor şi de aici urma lor s-a pierdut.
Varianta
oficială
16 iulie,
anul 1969: Misiunea spaţială mult aşteptată, numită Apollo 11, cu rolul de a
pune prima fiinţă umană pe suprafaţa lunară, este iniţializată de centrul de
comandă din Cape Kennedy. Racheta spaţială Apollo 11 de tip Saturn V se
desprinde de la sol pornind spre lună.
20 iulie, 1969: Vehiculul spaţial L.E.M se separă de modulul C.S.M. (command-service module) şi coboară pe suprafaţa
lunară la 4:17 PM ora E.D.T. Imagini televizate în direct sunt transmise către pământ
şi fac înconjurul lumii, uimind planeta. Misiunea este un succes.
Urmează o serie de misiuni Apollo similare, toate cu scopul principal de a
duce astronauţi pe lună. Misiunile sunt încununate de succes.
Ceauşescu
a permis transmiterea aselenizării
România
a fost singura ţară comunistă care a transmis în direct aselenizarea din 1969.
Şi asta pentru că se afla într-un moment de deschidere a lui Ceauşescu către
Vest, după ,,Primăvara de la Praga” şi cu mai puţin de două săptămâni înaintea
vizitei istorice făcute pe 2 august 1969 de preşedintele Richard Nixon la
Bucureşti. Vizită care l-a încântat pe dictatorul român, care, la finalul ei,
avea să insinueze că faptul că americanii au ajuns pe Lună ar fi dus la
transformări în mentalitatea acestora, apropiindu-i mai degrabă de modelul
socialist, decât de cel capitalist. Ceauşescu văzuse aselenizarea ca pe o
schimbare de mentalitate a ,,imperialiştilor” şi nu ca pe un succes al ,,lumii
de dincolo”. Partidul şi dictatorul au fost informaţi despre descoperirile geologice
de pe Lună. Ca urmare, bucăţi din roci lunare au fost cerute şi de savanţii
români. Dar acestea nu aveau să ne vină de la americani, ci cu mulţi ani mai târziu,
de la ,,prietenii de la Est” (sovieticii) prin programul Intercosmos.
A Funny Thing Happened On The Way To The Moon
(Un lucru ciudat s-a întâmplat în drumul spre Lună) (RO)
Premisa de
la care pleacă filmul este că imaginile în care întregii lumi i-a fost
prezentată aselenizarea navei spațiale americane Apollo 11 și primii pași ai
omului pe Lună au fost un fals și că, de fapt, aceste imagini au fost
înregistrat într-un studiou. Este un documentar pe care cei care cred în teoria
conspirației îl vor urmări cu interes, iar ceilalți, măcar din curiozitate.
-->
