Cine le-a inventat primul? + documentar (RO)

-->

CINE LE-A INVENTAT PRIMUL?

„Mă îndoiesc că noi am fi acei inovatori care credem că suntem‚ a spus un biolog. Noi nu suntem decât imitatori. Adesea inventatorii nu fac decât să copieze ceea ce plantele şi animalele fac deja de mii de ani. Ideea de a copia creaturi vii e atât de răspândită, încât a primit şi un nume: bionica. Aproape toate procedeele tehnologice au fost inaugurate şi utilizate spre folosul lor de organismele vii‚ înainte ca spiritul uman să le pătrundă tehnica şi să le stăpânească”. Acest om de ştiinţă adaugă: „În numeroase domenii‚ tehnologia umană a rămas mult în urmă faţă de natură.”

În timp ce reflectăm asupra facultăţilor complexe ale creaturilor vii‚ pe care omul este tentat să le copieze‚ este oare logic să credem că acestea au apărut din întâmplare‚ nu numai o singură dată‚ ci de mai multe ori, şi anume la creaturi care nu sunt deloc înrudite? Nu sunt oare aceste creaturi modele ale unei complexe organizări care‚ după cum demonstrează faptele‚ nu pot fi produse decât de către un proiectant extraordinar? Putem oare crede că simpla întâmplare ar fi putut crea aceste mecanisme pe care nu le pot copia decât nişte oameni foarte capabili? Să păstrăm în minte aceste întrebări, în timp ce examinăm următoarele exemple:

Aerul condiţionat - Tehnologia modernă a permis împrospătarea aerului în numeroase locuinţe. Dar termitele fac acest lucru de multă vreme. Cuibul lor este situat în centrul unui muşuroi uriaş. Aerul cald se ridică printr-o reţea de canale aproape de suprafaţa exterioară şi aerul viciat iese prin pereţii poroşi şi invers‚ aerul rece pătrunde şi coboară într-o cavitate pentru aer situată la baza muşuroiului‚ de unde‚ apoi‚ circulă prin cuib. Ba mai mult‚ unele muşuroaie au la bază nişte orificii prin care pătrunde aerul. Pe timp călduros‚ apa subterană se evaporă împrospătând aerul cuibului. Cum şi-au putut oare coordona eforturile milioane de lucrători orbi pentru a clădi un edificiu atât de ingenios? Lewis Thomas‚ biolog‚ răspunde: „Simplul fapt că se manifestă ceea ce pare a fi o inteligenţă colectivă este un mister.“

Aeroplanul - Linia aripilor la avioane a fost îmbunătăţită în decursul anilor datorită studierii aripilor păsărilor. Curbura acestora creează portanţa necesară pentru a contrabalansa forţa gravitaţională. Dar dacă înclinaţia aripilor este excesivă‚ apare pericolul pierderii acesteia. Pentru a evita pierderea portanţei‚ păsările dispun de o serie de pene (asemănătoare unor clapete) pe bordul anterior al aripilor. Când înclinaţia aripilor se accentuează‚ aceste pene  se ridică şi nu permit curentului principal de aer să se distanţeze de suprafaţa aripilor‚ menţinând astfel portanţa. Un alt dispozitiv care permite ţinerea sub control a turbulenţei şi evitarea pierderii portanţei este alula‚ un smoc mic de pene pe care păsările îl pot manevra aşa cum se mişcă degetul mare de la mână. La extremităţile aripilor păsărilor şi ale avioanelor se formează vârtejuri care opun rezistenţă la înaintare. Păsările reuşesc să o reducă în două feluri: Unele‚ cum ar fi lăstunul şi albatrosul‚ sunt prevăzute cu aripi lungi şi subţiri a căror configuraţie elimină aproape în întregime vârtejurile. Altele‚ cum ar fi eretele şi vulturul bărbos‚ au aripile largi care în mod normal produc vârtejuri apreciabile. Dar aceste păsări evită fenomenul‚ desfăcându-şi remigele ca pe nişte degete‚ la extremităţile aripilor‚ transformând astfel extremitatea compactă a acestora într-o suprafaţă cu fante multiple‚ fapt care reduce vârtejul şi rezistenţa la înaintare. Constructorii de avioane au adoptat multe asemenea caracteristici. Curbura aripilor unui avion determină portanţa. Diferite clapete şi protuberanţe servesc drept deviatoare de curenţi şi aero-frâne. Pentru a reduce rezistenţa aerului la extremităţile aripilor‚ unele avioane mici sunt prevăzute cu plăci perpendiculare pe planul aripilor. Totuşi‚ aripile avioanelor sunt departe de a le egala pe acelea ale păsărilor.

Antigelul - Oamenii folosesc glicolul ca antigel în radiatoarele automobilelor. Dar anumite plante microscopice care trăiesc în lacurile antarctice‚ ca să nu îngheţe, folosesc glicerolul‚ o substanţă asemănătoare. Ea se mai găseşte şi în anumite insecte care supravieţuiesc temperaturii de –20°C. Există peşti care îşi fabrică ei înşişi antigelul pentru a putea trăi în apele îngheţate ale Antarctidei. Anumiţi arbori supravieţuiesc temperaturilor de minus 40°C deoarece conţin „o apă foarte pură‚ fără praf şi particule, în jurul cărora s-ar putea forma cristalele de gheaţă“.

Respiraţia subacvatică - Scufundătorii prevăzuţi cu butelie cu aer pot rămâne sub apă timp de o oră. Anumite coleoptere acvatice fac acest lucru într-un mod mult mai simplu‚ putând să rămână‚ cu toate acestea‚ mult timp sub apă. Înainte de a se scufunda‚ ele îşi fixează sub elitre o bulă de aer care le serveşte de plămâni. Aceasta dispersează în apă bioxidul de carbon eliminat de gândac şi absoarbe oxigenul din apă‚ dându-i astfel insectei posibilitatea să respire.

Ceasul - Cu mult înaintea folosirii cadranului solar‚ ceasurile organismelor vii indicau ora exactă. Astfel‚ diatomeele‚ plante microscopice‚ ies la suprafaţa nisipului umed după trecerea refluxului şi intră din nou în nisip în timpul fluxului. Chiar şi în laborator‚ în absenţa fluxului şi refluxului‚ ceasul lor le face să iasă din nisip şi să intre din nou la orele mareei. În timpul refluxului‚ unii crabi din genul Uca îşi iau o culoare mai întunecată şi ies afară‚ iar în timpul fluxului adoptă o nuanţă mai clară şi se retrag în găurile lor. Departe de ocean‚ în interiorul unui laborator‚ ei urmează ciclul mareelor‚ schimbându-şi culoarea în funcţie de orele mareelor. Păsările se pot orienta după poziţia aştrilor care‚ pe parcursul timpului‚ îşi schimbă poziţia. Pentru a ţine cont de aceste schimbări‚ ele trebuie să posede un ceasornic interior. De la plantele microscopice până la om‚ există milioane de ceasuri biologice.

Busola - Prin secolul XIII‚ oamenii au început să folosească un ac magnetic care plutea într-o cutie cu apă. Dar asta nu era o noutate. Unele bacterii conţin filamente din particule de magnetită de dimensiuni ideale pentru a constitui o busolă. Aceasta le serveşte pentru a putea ajunge la locul preferat. Prezenţa magnetitei a fost stabilită în multe alte organisme vii ca: păsări‚ albine‚ fluturi‚ delfini‚ moluşte‚ etc. Experienţele au demonstrat că porumbelul voiajor poate reveni la cuibul lui orientându-se după câmpul magnetic terestru. Ba mai mult‚ opinia comună este că‚ în alegerea rutei‚ păsările migratoare folosesc o altă metodă‚ busola magnetică aflată în corpul lor.

Desalinizarea - Omul a construit uzine enorme pentru a desaliniza apa mării. Mangrovele însă dispun de rădăcini care absorb apa mării şi o filtrează printr-o membrană care înlătură sarea. O specie de mangrove‚ Avicennia‚ elimină excesul de sare prin nişte glande care se află sub frunze. Păsările marine ca pescăruşul‚ pelicanul‚ cormoranul‚ albatrosul beau apă de mare. Prin nişte glande care se află în cap‚ ele elimină excedentul de sare din sânge. Pinguinii‚ broasca ţestoasă marină şi iguana marină‚ beau şi acestea apa de mare‚ eliminând apoi excedentul de sare.

Electricitatea - Există circa 500 de varietăţi de peşti dotaţi cu baterii electrice. Peştele pisică din Africa poate produce un curent de 350 de volţi. Calcanul electric gigant‚ din Atlanticul de Nord‚ provoacă descărcări electrice de 50 amperi şi 60 de volţi. S-a constatat că anghila electrică sud-americană poate produce descărcări electrice de până la 886 de volţi. Conform afirmaţiei unui chimist‚ „se cunosc 11 familii de peşti care includ specii dotate cu organe electrice“.

Agricultura - De secole omul cultivă pământul şi creşte animale. Dar furnicile cultivatoare de ciuperci practicau grădinăritul cu mult timp înaintea lui. Ele cultivă‚ în scopuri alimentare‚ ciuperci‚ folosind drept sol un compost format din frunze şi propriile lor dejecţii. Alte furnici cresc nişte păduchi cu o secreţie bogată în zahăr‚ construindu-le chiar adăpost. Furnicile secerătoare îşi strâng seminţe în grânare subterane. Un anumit soi de gândaci tunde mimoza în timp ce unele rozătoare ca ocotona şi marmota‚ „cosesc“‚ usucă şi depozitează fânul.

Incubatoarele - Omul construieşte incubatoare pentru ouă dar aceasta nu constituie de loc o inovaţie. Broasca ţestoasă de mare şi anumite păsări îşi îngroapă ouăle în nisipul cald‚ în vederea clocitului. Alte păsări le depun în cenuşa caldă a unui vulcan. Uneori aligatorul îşi acoperă ouăle cu resturi vegetale a căror descompunere dă căldură. Dar cel mai mare specialist în materie este‚ incontestabil‚ fazanul australian. Masculul acestei păsări sapă o groapă mare‚ pe care o umple cu resturi vegetale‚ iar pe acestea le acoperă apoi cu nisip. Vegetaţia‚ fermentând‚ încălzeşte movila‚ iar femela depune câte un ou pe săptămână timp de şase luni. Pe întreg parcursul acestui timp masculul supraveghează temperatura‚ vârându-şi ciocul în movilă. Fie că temperatura exterioară coboară sub zero grade‚ fie că este foarte cald‚ pasărea menţine temperatura din incubator la 33°C‚ adăugând nisip sau înlăturându-l.

Propulsia prin jet - Astăzi‚ călătoriile aeriene se efectuează în general cu avioane cu reacţie. Dar acest tip de propulsie este folosit deja de mii de ani de unele animale‚ calmarul şi caracatiţa excelând în această privinţă. Când se deplasează‚ aceste animale aspiră apa într-o cavitate de unde apoi o aruncă afară sub acţiunea unor muşchi puternici. Acest mod de locomoţie este folosit şi de nautili‚ de anumite moluşte‚ meduze‚ larvele libelulei şi chiar de unele elemente ale planctonului oceanic.

Iluminatul - Inventarea becului electric i-a fost atribuită lui Edison. Însă‚ randamentul becului electric este diminuat de pierderile de energie sub formă de căldură. Licuriciul‚ care emite lumină intermitentă‚ a rezolvat mai bine problema‚ deoarece produce lumină rece, fără pierdere de energie. Multe varietăţi de spongieri‚ ciuperci‚ bacterii şi viermi luminează. Anumiţi viermi în mişcare se aseamănă cu trenuleţe miniaturale, cu „farul“ roşu din faţă şi cu cele 11 „ferestruici“ albe situate pe ambele laturi. Mai există şi numeroşi peşti care emană lumină: peştele undiţar‚ peştele lanternă şi multe alte specii. Milioane de microorganisme oceanice emit şi ele lumină.

Hârtia  -  A fost inventată de egipteni‚ cu mii de ani în urmă. Cu toate acestea‚ erau mult în urmă faţă de viespi şi bondari. Aceşti muncitori înaripaţi mestecă lemnul uscat‚ producând o hârtie gri, din care îşi construiesc cuibul. Anumite viespi îşi suspendă în crengile copacilor cuiburile sferice mari‚ al căror înveliş exterior este format din mai multe straturi de carton‚ separate unele de altele prin camere de aer. Această izolaţie apără cuibul de frig şi de căldură cu tot atâta eficacitate ca un perete de cărămizi gros de 40 de centimetri.

Motorul rotativ - Bacterii microscopice au realizat motorul rotativ cu mii de ani înaintea omului. Una dintre aceste bacterii dispune de nişte prelungiri filamentoase răsucite care formează o spirală rigidă asemănătoare unui tirbuşon. Bacteria se deplasează făcând să se învârtă această spirală ca elicea unei nave‚ putându-i schimba chiar şi sensul de rotire. Modul în care funcţionează acest dispozitiv nu este încă suficient cunoscut. În urma unui studiu s-a constatat că‚ transpusă la scară umană‚ bacteria poate atinge viteza de circa 50 km pe oră. Acest studiu precizează că „la drept vorbind‚ natura este aceea care a inventat roata“. Un cercetător a ajuns la următoarea concluzie: „Unul dintre cele mai fantastice concepte ale biologiei s-a adeverit: natura a putut să producă un motor rotativ complet‚ cu organe de cuplare‚ arbore motor‚ rulmenţi şi organe de transmisie.“

Sonarul - Sonarul liliecilor şi al delfinilor este superior imitaţiilor făcute de oameni. Un liliac poate zbura printr-o cameră întunecoasă‚ plină de fire subţiri întinse în toate direcţiile‚ fără să atingă vreunul dintre ele. Ultrasunetele pe care le emite liliacul îi sunt returnate de către obstacolele pe care le evită‚ folosindu-se de un radiolocator. Focile şi balenele folosesc acelaşi sistem în apă. Păsările guacharo se orientează şi ele prin acelaşi sistem în grotele întunecoase în care îşi fac cuibul. Pentru a se orienta‚ ele scot ţipete ascuţite şi scurte.

Submersibilele - Submersibilele existau cu mult înainte de a le fi inventat omul. Protoplasma minusculilor radiolari conţine particule uleioase cu ajutorul cărora îşi variază propria greutate‚ urcând sau coborând în apele oceanelor. Peştii sunt dotaţi cu vezică înotătoare pe care ei o umplu sau o golesc de gaze‚ pentru a-şi regla flotabilitatea. În interiorul cochiliei sale‚ nautilul dispune de compartimente pentru balast. Modificând conţinutul în apă şi gaz al compartimentelor‚ el îşi reglează adâncimea de plutire. Sepionul (cochilia internă cu aspect spongios) sepiei‚ conţine mai multe cavităţi. Pentru a-şi regla flotabilitatea‚ acest cefalopod îşi evacuează apa din schelet‚ înlocuind-o cu un amestec de gaze. Funcţionarea cavităţilor sepionului e asemănătoare funcţionării camerelor de balast ale submarinelor.

Termometrul - Termometrul a fost inventat în secolul al XVII-lea‚ dar acest instrument pare primitiv în comparaţie cu ceea ce se găseşte în natură în acest domeniu. De exemplu‚ antenele unui ţânţar pot sesiza diferenţe de temperatură de ordinul a 1/150°C. Capul şarpelui cu clopoţei are nişte orificii cu care măsoară diferenţe de temperatură de 1/300°C. Timpul în care un şarpe boa constrictor reacţionează la o variaţie de temperatură de o fracţiune de grad‚ este de numai 35 de milisecunde. Ciocul fazanului australian şi al unei specii de curcan sălbatic sesizează diferenţe de temperatură de o jumătate de grad Celsius.

Sursa: Cristian Negureanu - Tăcerea idolilor, Ed. Miracol, 2004

The Superior Human? (Omul superior?) (RO)

«Un documentar cu adevărat superb, „The Superior Human”, narat cu sarcasm și umor de vocea extraordinară a doctorului Nick Gylaw, a fost dedicat Zilei Pământului în 2012, fiind primul film care contestă logic credința în superioritatea speciei noastre asupra tuturor celorlalte specii care ne populează planeta, motivație a masacrului pe care-l orchestrăm de sute de ani, pe baze „științifice” sau din pură distracție.»

Marian Matei, traducătorul documentarului. Citiți întreaga prezentare a filmului aici.