Copil sănătos, chiar și fără doctor + VIDEO

COPIL SĂNĂTOS, CHIAR ȘI FĂRĂ DOCTOR
Dr. Robert S. Mendelsohn

Atunci când vă duceți cu copilul la medicul pediatru, acesta îi face un examen fizic, cel mai adesea rapid și nu unul conștiincios, recomandă analize și radiografii, pune diagnosticul, decide un tratament, de obicei pe bază de medicamente, și uneori îl trimite în spital. Pediatrul vă dă un minim de explicații, nu vă cere părerea, nu vă vorbește despre riscurile tratamentului și nu vă spune cât o să vă coste la final toată treaba. După ce a terminat, așteaptă să-i achitați factura, chiar dacă diagnosticul a fost greșit și copilul dv. va fi în continuare bolnav. Pe scurt, medicii nu dau socoteală de deciziile lor. Au fost învățați să-și reprime emoțiile în fața suferinței umane și să ignore durerea și daunele pe care le pot provoca tratamentele lor.

Cred că, între medici, pediatrul este cel mai periculos, și asta tocmai pentru că pare a fi cel mai inofensiv. Imaginea doctorului de copii e de obicei cea a unui om zâmbitor, care împarte baloane și suzete copiilor dv., în timp ce-și scrie rețetele și recomandările. El e scutit de proasta reputație, rezervată de obicei ginecologilor și chirurgilor, care riscă mai ușor să fie judecați drept insensibili și avizi de bani.

Un lucru pe care l-am învățat în spital a fost să știu ce să fac în caz de eroare. Nu mi s-a spus cum să le vorbesc părinților, ca să-i ajut să-și stăpânească emoțiile, și nu mi s-au dat reguli de etică. În schimb, am fost sfătuit ca, la nevoie, să apelez imediat la agentul meu de asigurări, ca să-l întreb cum să procedez. În cazul în care trebuia să mă explic public asupra unei erori (poate fatală), iată care era fraza magică: „Ceea ce i s-a întâmplat acestui biet copil nu se întâmplă decât la unul dintr-un milion”. Cred că și dumneavoastră ați auzit această declarație oficială: „Este un caz la un milion”. La Toronto, povestea lui Stefen Yuz este celebră: el a intrat în spital cu un diagnostic de vomisment psihologic și a murit câteva zile mai târziu de ocluzie intestinală. A fost, bineînțeles, un caz la un milion, ca și cel al copilului din Chicago, mort în urma unui test de alergie.

Voi încerca în continuare să vă conving să nu mai aveți o încredere oarbă în pediatrul dv. Nu-l consultați decât în ultimă instanță! Cele mai multe boli ale copilului dv. se vindecă de la sine, datorită sistemului natural de apărare al corpului său, ajutat dragostea, bunul simț și capacitatea dv. de a-l îngriji.

De ce sunt pediatrii periculoși?

Din experiența mea, încrederea inspirată de pediatri nu este una meritată. Motivul? Pediatrul servește ca agent de recrutare pentru profesia medicală. El îl obișnuiește pe copilul dv., încă de la naștere, să fie dependent de intervenția medicală, care începe printr-o succesiune de vizite de rutină ale nou-născuților normali, însoțite de vaccinuri, și care se transformă mai târziu într-o rutină de examene fizice anuale și tratamente ale unor mici probleme care s-ar fi vindecat de la sine, dacă li s-ar fi dat răgazul.

Cum îi pot îmbolnăvi medicii pe copiii sănătoși?

Pediatrii sunt specialiștii care-i informează cel mai puțin pe părinți despre posibilele efecte secundare ale medicamentelor și tratamentelor pe care le prescriu. Ce pediatru i-a vorbit vreodată unei mame despre statistici care dovedesc relația dintre alimentația artificială a bebelușilor și procentul de plumb din sânge sau sindromul morții subite? Care pediatru i-a informat vreodată pe părinți asupra riscului de epilepsie și retard mintal, asociat cu vaccinările pe care le practică, în afară de situația în care este obligat de dezvăluirile din presă? Ce pediatru le spune părinților că antibioticele trebuie date numai în cazurile în care sunt indispensabile, și că folosirea lor frecventă, fără discernământ, poate avea consecințe grave pentru copil?

Obiceiul pediatrilor de a prescrie medicamente instalează la copii ideea că fiecărei probleme îi corespunde un remediu chimic. Astfel, ei riscă să creadă mai târziu că pastilele sunt răspunsul cel mai bun pentru sentimentele lor de frustrare, depresie, angoasă, nesiguranță etc. Medicii sunt direct responsabili de obișnuirea a milioane de indivizi cu medicamentele. Și tot ei sunt indirect responsabili de situația critică a milioane de alți indivizi, ce recurg la droguri pentru că au învățat în copilărie că medicamentele sunt răspunsul la orice rău, chiar și cel psihic sau emoțional.

Între medici, pediatrul este cel mai bine plătit. El este deci motivat să-și multiplice examenele inutile, iar riscul pentru pacient este dublu: el poate suferi de pe urma efectelor secundare ale testelor și radiografiilor și riscă să primească un tratament inadecvat, căci pediatrul și-a bazat diagnosticul pe rezultatele testelor (adesea nesigure), și nu pe un examen clinic.

Pediatrii au atât de des obiceiul de a consulta pacienți care nu sunt cu adevărat bolnavi, încât, la un moment dat, ajung să nu-i mai recunoască pe cei care chiar sunt bolnavi. Personal, am fost citat ca expert în numeroase procese intentate unor pediatri care n-au știut să diagnosticheze boli grave, deoarece le uitaseră simptomele. Cel mai bun exemplu este meningita, extrem de rară în zilele noastre. În trecut, această boală era fatală în 95% dintre cazuri, în timp ce astăzi se poate vindeca în aceeași proporție, dacă pediatrul recunoaște simptomele și o identifică la timp. Dar aceste noțiuni se șterg în cursul anilor în care pediatrul vede trecând prin fața lui atâția copii sănătoși, și când e obișnuit să trateze „non-maladii”.

Pediatrii petrec puțin timp cu fiecare copil, deoarece, ca să-și rentabilizeze cabinetul, trebuie să vadă mulți în fiecare zi. Orice medic competent știe că un diagnostic se bazează 80% pe istoricul pacientului, 10% pe examenul fizic complet, și restul pe examenele de laborator și pe radiografii. A interoga corect un pacient și a-i face un examen fizic complet ia cel puțin o jumătate de oră, dar pediatrii consacră de obicei 10 minute unui copil, astfel încât diagnosticele de rutină le înlocuiesc de cele mai multe ori pe cele bazate pe o analiză profundă.

Dintre toți medicii, pediatrii sunt cei care fac presiuni pentru introducerea sau menținerea unor legi care-i obligă pe pacienți să folosească serviciile lor. Pediatrii și nu politicienii sunt responsabili de obligația de a instila picături de nitrat de argint sau de antibiotice în ochii nou-născuților și de obligativitatea examenelor fizice de rutină în școli. Tot ei au cerut nașterea obligatorie în spital, ca și numeroasele tratamente de utilitate îndoielnică. Unul dintre noile pericole la care vă expuneți când vă aduceți copilul la medic este să vă fie luat și plasat sub tutelă, dacă refuzați tratamentul propus. În ultimii ani, am fost martor, în numele mai multor părinți, în procese de acest tip.

Pediatrii sunt inamicii cei mai îndârjiți ai alăptării la sân, care este cel mai bun mijloc de a-i asigura copilului dv. o bună stare de sănătate în viitor. De asemenea, ei acceptă pasiv intervențiile imprudente ale obstetricienilor, care pot vătăma fizic sau intelectual fătul. Practicile periculoase, care produc retard mintal și anomalii fizice, ar dispărea în câțiva ani dacă pediatrii ar avea destul curaj și compasiune pentru a-i blama, atunci când e cazul, pe obstetricieni.

În ciuda tuturor acestor puncte negative, un mit persistă: copiii americani ar fi mai sănătoși decât cei ai altor popoare, datorită abundenței noastre de medici pediatri. Dar dacă ne uităm pe statisticile privind mortalitatea infantilă, nu numai că copiii noștri sunt mai puțin sănătoși decât cei ai celorlalte țări dezvoltate, care au mai puțini pediatri, ci sunt chiar mai bolnavi decât copiii țărilor așa-zis subdezvoltate. Și aș afirma chiar că sunt mai bolnavi tocmai din cauza numărului nostru ridicat de pediatri.

În ciuda evidențelor, strategiile noastre de sănătate publică sunt bazate pe principiul că accesul la îngrijire medicală este factorul determinant al sănătății populației. Medicii au reușit cumva să-i convingă pe politicieni de asta, fără însă să aducă vreo dovadă în acest sens. Părerea mea este că serviciile medicale de urgență au rațiunea lor de a exista, dar că medicina de rutină are un efect negativ asupra sănătății. Am văzut asta în California și în alte părți: „Instigați medicii la grevă și rata mortalității va scădea!”

O cheie a sănătății: evitați medicii!

Cea mai bună metodă de a păstra sănătatea copilului dv. este aceea de a nu-l lăsa să se apropie de medic, în afară de cazurile urgente, cum ar fi un accident sau o boală evident gravă. Dacă copilul dv. pare bolnav, țineți-l sub observație, dar nu consultați un medic înainte de a avea certitudinea că este ceva serios. Cei mai mulți medici nu știu că corpul uman este o mașinărie extraordinară, cu o uimitoare capacitate de vindecare spontană. De asemenea, evitați să mergeți cu copilul la medic când acesta este sănătos (vizitele de rutină), căci în facultate, medicii sunt formați să descopere boli acolo unde nu există. Dacă pediatrul dv. vă spune că vrea să vă vadă bebelușul lunar, bilunar etc., întrebați-l de ce consideră asta necesar. Dacă este vorba doar de o practică de rutină, refuzați. În felul acesta, economisiți timp și bani. De fapt, vizitele de rutină n-au nicio valoare, sunt esențialmente superficiale, și asta pentru că însuși medicul știe, în forul lui interior, că e o pierdere de timp.

Atunci când copilul dv. intră în cabinetul pediatrului, primul lucru pe care-l face acesta este să-l cântărească și să-l măsoare (de obicei, cu ajutorul unei asistente). Este parte a unui ritual conceput de medicina modernă pentru a vă da impresia că face ceva pentru banii dv. Părinții copilului așteaptă tensionați, în timp ce asistenta le pune pe cântar bebelușul care plânge, sau le cere să-i întindă picioarele, ca să-l poată măsura. Răsuflă ușurați când, în sfârșit, sosește și pediatrul, care înscrie valorile obținute pe niște curbe și-i anunță că copilul lor „se dezvoltă normal”. Sau, dimpotrivă, devin foarte neliniștiți când li se spune că bebe al lor a luat prea mult sau prea puțin în greutate.

Ceea ce medicul nu le spune niciodată părinților este că acest ritual n-are nicio semnificație medicală. Părinții nu știu că curba greutății corporale, utilizată de medicul pediatru, i-a fost furnizată gratuit de către industria laptelui praf. De ce are această industrie interesul ca medicul să vă cântărească copilul? Pentru că creșterea în greutate a copiilor hrăniți la sân este mai mică decât curba standard. Și ei speră că pediatrul, în loc s-o asigure pe mamă că nu-i nicio problemă, îi va recomanda să nu-și mai alăpteze copilul la sân, ci cu laptele produs industrial, al cărui nume îl are sub ochi, zilnic. Și chiar asta face, de cele mai multe ori, medicul pediatru, privând astfel copilul de avantajele enorme ale laptelui matern.

De o jumătate de secol, medicii utilizează curbe standard de greutate și înălțime, pentru a măsura sănătatea pacienților de toate vârstele. Pentru copiii mari și adulți, curbele cele mai utilizate au fost create de o companie de asigurări, iar ultima revizuire datează din anul 1959. Pediatrul compară măsurătorile copilului dv. cu curbele medii. Dacă ele se află la o extremă sau alta, copilul dv. va fi considerat „anormal”. Astfel, medicul îi înșeală pe părinți, evaluându-le copilul pe baza unei norme statistice, care până în prezent n-a reușit să dovedească faptul că Dumnezeu s-a înșelat atunci când a creat sâni care nu produc laptele propus de companiile comerciale.

Sursa: Dr. Robert S. Mendelsohn – Des enfants sains... même sans médecin p. 20-24
Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa verde)
 

Vaccinezi sau raționezi?

Imunizarea prin vaccinare + documentar (RO)

IMUNIZAREA PRIN VACCINARE

– O BOMBĂ CU EFECT ÎNTÂRZIAT –

Vaccinările în masă reprezintă, prin inutilitatea lor, cea mai mare amenințare pentru sănătatea copiilor. E greu de crezut, știu. Vaccinările au fost prezentate de o manieră atât de abilă și de insistentă, încât cei mai mulți părinți văd în ele miracolul care a făcut să dispară multe boli, odinioară înspăimântătoare. A le ataca e considerat ca ceva de domeniul nebuniei, și un pediatru care se opune acestui adevărat fundament al pediatriei e privit ca un preot care neagă infailibilitatea Papei de la Roma. Trebuie să știți însă că o mare parte din ceea ce vi s-a spus despre vaccinări pur și simplu nu este adevărat.

Dacă, scriind acest capitol, aș fi vrut să-mi expun convingerile mele cele mai profunde, v-aș fi recomandat să respingeți toate vaccinările propuse copilului dumneavoastră. N-am s-o fac, căci în prezent părinții au pierdut dreptul de a le refuza în jumătate din Statele Unite, ca și în cele mai multe țări ale lumii. Medicii și nu politicienii sunt cei care au lucrat cu succes pentru impunerea legală a vaccinărilor preșcolare. Ceea ce puteți face, totuși, este să vă convingeți pediatrul să elimine elementul „tuse convulsivă” din vaccinul complex Di-Te-Per (difterie-tetanos-pertussis). Vaccinul împotriva tusei convulsive, care se pare că este cel mai periculos dintre toate, este subiectul atâtor discuții, încât medicilor a început să le fie teamă de problemele juridice care s-ar putea ivi, și au dreptate. Într-un caz recent, întâmplat la Chicago, un copil devenit handicapat în urma vaccinului antipertussis a primit o despăgubire de 5 milioane de dolari. Dacă medicul dv. are îndoieli asupra acestui vaccin, exploatați-i temerea, căci e vorba de sănătatea copilului dv.

Cu toate că eu însumi am utilizat vaccinurile în primii mei ani de practică, am devenit un opozant îndârjit al vaccinărilor în masă, din cauza numeroaselor pericole pe care acestea le reprezintă. Subiectul este vast și complex, și ar merita o carte întreagă. Aici nu pot decât să ofer un rezumat în ceea ce privește zelul fanatic cu care pediatrii injectează orbește proteine străine în corpurile copiilor dv., fără să știe ce consecințe nefaste pot rezulta. Iată esența argumentelor mele:

1. Nu există nicio dovadă științifică convingătoare, care să permită afirmația că vaccinările au eliminat bolile copilăriei. Este adevărat că anumite boli ale copilăriei, odinioară frecvente, au diminuat sau au dispărut cam în aceeași perioadă cu introducerea vaccinărilor. Nimeni nu poate spune cu precizie de ce, dar se crede că îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației a avut o influență însemnată. Dacă doar vaccinările ar fi cauza scăderii sau dispariției acestor boli în Statele Unite, de ce au dispărut simultan în țările europene, unde vaccinările n-au fost aplicate sistematic?

2. Există credința că epidemia de poliomielită care-i lovea pe copiii americani în anii 1940-1950 a luat sfârșit datorită vaccinului Salk. Dacă-i adevărat, de ce aceleași epidemii au încetat în Europa, unde vaccinul antipolio nu s-a aplicat generalizat, ci doar sporadic? Și ca să ne referim la un subiect de interes mai recent, de ce vaccinul antipolio „Sabin” este în continuare administrat copiilor, când dr. Salk afirmă că acesta este în prezent responsabil de cele mai multe cazuri de poliomielită? Continuarea administrării acestui vaccin reprezintă un comportament medical irațional, care nu face decât să-mi confirme opinia despre perseverența medicilor în eroare. În prezent, asistăm la repetarea unui scenariu în care vedem cum corpului medical îi vine greu să abandoneze vaccinarea contra variolei, care rămâne, totuși, singura cauză de deces a acestei boli induse de vaccin, la 30 de ani după dispariția ei. Gândiți-vă numai: timp de 30 de ani copiii au murit din cauza vaccinului antivariolic, în timp ce boala în sine nu prezenta niciun risc real.

3. Absolut toate vaccinurile comportă riscuri reale și numeroase contraindicații. Cu toate acestea, medicii le administrează ca o rutină, fără să-i avertizeze pe părinți asupra posibilelor pericole și fără să caute să afle dacă unul sau altul dintre vaccinuri e contraindicat copilului dumneavoastră. Niciun copil n-ar trebui vaccinat fără o analiză prealabilă. Cu toate acestea, în fiecare zi copiii sunt aliniați pentru vaccinare, fără ca părinții lor să poată pune vreo întrebare.

4. Dacă riscurile pe termen scurt ale celor mai multe vaccinuri sunt cunoscute, consecințele pe termen lung ale injectării de proteine străine în corpul copilului dv. nu se cunosc. Fapt și mai revoltător, nimeni nu încearcă să le descopere.

5. Se bănuiește din ce în ce mai mult că vaccinurile împotriva bolilor copilăriei (relativ benigne), sunt responsabile de creșterea importantă a numărului de boli autoimune, precum cancerul, leucemia, reumatismele, scleroza în plăci, lupus eritematos diseminat și sindromul Guillain-Barré. În bolile autoimune, mecanismele de apărare ale organismului nu mai știu să facă distincția între proteinele străine și țesuturile corpului însuși, astfel încât organismul începe să se autodistrugă.

Suntem noi oare dispuși să dăm oreionul și rujeola pe cancer și leucemie? Vă întreb pentru că probabil pediatrul dumneavoastră n-o să vă vorbească niciodată despre asta. La congresul Academiei americane de pediatrie din 1982 a fost propusă o rezoluție prin care se cerea ca părinții să fie informați asupra riscurilor și avantajelor vaccinării. Rezoluția solicita Academiei de pediatrie să producă un text clar și concis, pentru ca orice părinte rezonabil să se poată informa asupra beneficiilor și pericolelor vaccinărilor sistematice, asupra riscurilor bolilor pe care vaccinurile le previn, precum și asupra tratării efectelor secundare, frecvente. Ei bine, se pare că medicii adunați la acel congres s-au gândit că „părinții rezonabili” nu merită să primească acest tip de informații, căci... rezoluția a fost respinsă!

Controversa acerbă pe tema vaccinurilor, care domnește în prezent în cadrul corpului medical, nu a scăpat atenției presei. Din ce în ce mai mulți părinți refuză să-și vaccineze copiii, preferând să-și asume consecințele legale ale acestei decizii. Părinții ai căror copii suferă daune fizice permanente de pe urma vaccinării nu mai acceptă acest fapt ca pe-o fatalitate, ci dau în judecată producătorii de vaccinuri și pe medicii care le-au administrat. Unii fabricanți au renunțat să le mai producă. Alții lungesc, an după an, lista contraindicațiilor. Cât despre pediatri, vaccinările sistematice sunt cele care le aduc regulat clientela, prin urmare ei continuă să le susțină orbește. Întrebarea pe care ar trebui să și-o pună părinții este: Cine riscă să moară în caz de complicații? Ca părinți, numai dumneavoastră puteți decide să acceptați sau să refuzați vaccinările. Dar, înainte de a-l vaccina, dați-mi voie să vă recomand să vă informați riguros asupra riscurilor și beneficiilor unui vaccin și să-l întrebați pe pediatru de ce vrea să-i facă copilului dumneavoastră cutare sau cutare vaccin.

Sursa:

Dr. Robert S. Mendelsohn – Des enfants sains, même sans médecin, Ed. Soleil, 1989  p. 123-125

Titlul original: „How to raise a healty child... in spite of your doctor”

Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde) 

Noi nu vaccinăm! (RO)

Un documentar despre mitul și realitatea campaniilor de vaccinare

Traducerea și subtitrarea: Felicia Popescu

Originea și istoria vaccinurilor + documentar

ORIGINEA ȘI ISTORIA VACCINURILOR
Dr. Johann Loibner

Dr. Loibner s-a născut în 1944 în Steiermark, Austria, și a practicat primii 7 ani ca medic de țară. În scurt timp, el a constatat că medicina este, de fapt, dictată de „negustori”.

Dr. Loibner: Legiuni întregi de negustori ies la atac zilnic, pentru a le spune medicilor ce boli există și ce să facă împotriva lor. Prin cabinetul meu treceau zilnic vreo 60 de pacienți și un prieten mi-a spus odată: „Pe la tine se perindă regimente întregi de oameni!” – moment în care mi-a devenit clar că nu doream să continui cu acest mod de a practica medicina și că nu devenisem medic pentru a distribui produsele industriei farmaceutice. Atunci am renunțat la acel cabinet profitabil și, împreună cu soția mea, m-am retras într-un cabinet privat și am luat-o de la început.

Cam în acea perioadă apăruse cu mare tam-tam o boală despre care noi, medicii, auzisem în timpul studiului doar la capitolul „în alte roluri”. Este vorba de meningoencefalita de căpușe [sic!]. Până atunci, boala asta nu jucase un rol deosebit în categoria meningitelor, dar a căpătat o mare importanță imediat ce a apărut pe piață vaccinul. Tot în acea perioadă am avut ca pacienți un grup de sportivi care mi-au solicitat să le fac vaccinul respectiv, deoarece alergau mult prin pădure. Pentru cine își amintește, isteria cu meningoencefalita de vară pornise de la ideea că toate căpușele (care ar fi fost cauza bolii) trăiau în pădure! Abia mulți ani mai târziu s-a „descoperit” brusc că acele căpușe trăiau de fapt peste tot, prin iarbă, pe câmpie, nicidecum prin pădurile întunecate (dar dădea bine la frică ideea de dușman care așteaptă în întuneric să ne ia gâtul!). Cert este că le-am făcut sportivilor vaccinurile solicitate.

Pe vremea aceea nu aveam de-a face așa mult cu vaccinurile... adică le făceam, inclusiv copiilor mei, dar fără să fiu informat suficient despre ele. Unul dintre sportivi s-a îmbolnăvit grav la câteva ore după ce l-am vaccinat. M-a sunat soția lui, că nu-și mai poate mișca deloc capul, că are dureri îngrozitoare și febră mare. Imediat mi-am dat seama că era meningită. Locuia nu departe de mine, așa că m-am dus să-l tratez. Tratamentul (homeopatic) a durat 3 zile și am reușit să-l pun pe picioare fără să fie nevoie să se interneze. La câteva luni după acest incident, în cabinetul meu privat m-a căutat o mămică al cărei copil se îmbolnăvise de neurodermită după același vaccin; mulți oameni știu ce înseamnă asta - eczeme și suferință îngrozitoare. Mai târziu, am mai cunoscut o mămică a cărei fetiță se îmbolnăvise de astm după același vaccin. O altă mămică m-a căutat pentru că fetița ei paralizase parțial după același vaccin; până să vină la mine ca să încerc s-o tratez, fetița a murit. După toate aceste întâmplări, am început să studiez tematica vaccinării, începând de la originea ei istorică și până la aspectele microbiologice.

Dr. Loibner: Între timp, am cunoscut-o pe doamna Anita Petek-Dimmer [n.m.: o altă oponentă a vaccinării, care crease în Elveția site-ul aegis.ch] și am creat și eu, împreună cu soția mea, aegis.at pentru austrieci, apoi am început să țin prelegeri la diverse simpozioane despre vaccinare. N-a durat mult, și un mare producător de vaccinuri a solicitat Consiliului Medicilor din Austria să mi se ia dreptul de a practica medicina, descriindu-mă în rechizitoriul respectiv ca fiind „un anti-vaccinalist militant”. Pot să vă asigur că nu port grenade la mine. În fine, 3 ani a durat procesul, după care mi s-a oferit compromisul de a avea voie să practic medicina dacă aveam să încetez să mai țin prelegeri despre vaccinare. Ei, dar eu sunt de origine din Steiermark, și acolo sângele nu e suc de zmeură. Am continuat, evident, să-mi țin prelegerile, iar producătorul de vaccinuri s-a adresat direct ministrei sănătății din vremea aceea. Aceasta s-a consultat cu comitetul disciplinar care-i verifică pe medici dacă sunt „demni de încredere din toate punctele de vedere”. Cu alte cuvinte, nu pacienții sunt întrebați, ci acest comitet îl verifică pe medic. Așa că membrii acestui comitet disciplinar m-au întrebat dacă voi continua cu prelegerile mele. Le-am răspuns că da. Consecința a fost că în 2009 mi s-a ridicat licența de a mai practica medicina. De la autoritățile landului Steiermark am primit următoarea decizie: Se confirmă prin prezenta interzicerea dreptului de a mai practica, decizie luată pentru protecția opiniei publice și din cauza pericolelor pentru sănătatea publică. De asemenea, dr. Loibner este liber să-și exprime părerile, dar nu îi este permis să influențeze pacienții neștiutori (!) E de râs sau de plâns?

Vaccinarea există de când lumea!

Dr. Loibner: OK, acum începem prelegerea. În 2009 am văzut deja cu toții ce consecințe are o propagandă pe scară mondială [n.m.: se referă la „pandemia” de gripă porcină] și vă spun că în prelegerea mea este vorba în esență de un singur lucru: să începem cu toții SĂ GÂNDIM, să ne întrebăm CE ni se povestește, CINE și DE CE ne povestește.

Toate autoritățile medicale susțin că vaccinarea este cea mai eficientă și de succes metodă a medicinii moderne împotriva bolilor, că vaccinarea a eradicat variola, poliomielita etc. Acum vă povestesc ceva ce nu știați. Practicieni naturopați, cum ar fi Kneipp, Hahnemann, Hildegard von Bingen, Brucker (autorități istorice în domeniul medical german) nu au vaccinat niciodată. De ce? Veți spune „Păi, evident că nu au vaccinat, căci vaccinarea este o invenție a timpurilor moderne”. Nu, vă înșelați, vaccinarea există de când lumea. În India și în China se vaccina în masă cu secole în urmă. Pe vremea aceea se vehicula, pe bună dreptate, teoria că cine supraviețuia variolei era un individ puternic. Vaccinarea se făcea sub numele de „variolare” (variolation), iar inoculatorii nu erau medici, specialiști, ci oameni obișnuiți, care mergeau prin toate comunitățile și „inoculau” (de multe ori, pe la curțile nobililor, contra bani grei), după care plecau mai departe, fără a-i interesa ce se întâmplă ulterior cu „inoculații”.

Perspectiva istorică: vaccinarea = un act politic!

Dr. Loibner: Regimentul de infanterie rusesc Lituania nu accepta de pildă decât bărbați cu urme de variolă pe față, adică „bărbați adevărați”, care erau ce-i drept mutilați, dar despre care se credea că rezistă la orice, că au o natură foarte puternică, din moment ce supraviețuiseră variolei. La fel, pe vremea aceea, traficanții de sclavi își inoculau toți sclavii de sex masculin: se făcea o tăietură pe piele și acolo se picura lichidul luat anterior din bășicile variolice ale bolnavilor de variolă. Asta era „inocularea”. Cei ce aveau norocul să supraviețuiască erau vânduți pe bani buni.

Când Napoleon a văzut această procedură de „vaccinare asiatică”, a fost încântat și - lucru pe care mulți nu-l știu - Napoleon este cel care a introdus și reglementat vaccinarea obligatorie în Europa! Când mai auziți pe cineva afirmând inepții de genul „vaccinurile sunt un progres al medicinii”, gândiți-vă doar că pe vremea lui Napoleon, când s-a introdus vaccinarea obligatorie, nu existau niciun fel de documentări științifice, nu exista obligația de a aduce nici cea mai mică dovadă de eficiență a procedurii inoculării, nu existau autorități medicale care să aprobe folosirea inoculării, nu existau comisii medicale. Ceea ce se ordona de sus era implementat fără nicio opoziție. Ca atare, nu au existat considerații legate de sănătate, vaccinarea obligatorie introdusă de Napoleon fiind un act politic! 

Napoleon era general de armată! El a introdus serviciul militar obligatoriu, și tot el, numerele la case. De ce? Pentru că avea nevoie să știe în ce cartiere și în ce case există bărbați pe care să-i recruteze! Pentru că avea nevoie de „soldați puternici” ca să cucerească lumea, Napoleon a ordonat ca, mai întâi, toți copiii de sex masculin din spitalele Franței să fie vaccinați (în ideea că cei slabi vor fi eliminați și vor rămâne doar cei puternici), apoi au venit la rând soldații.

Vaccinatul era obligat să vină la medic în decurs de 7 zile după vaccinare și i se confirma cu o hârtiuță că a supraviețuit variolei (!?). Ca atare, dacă vaccinatul rămânea sănătos (ceea ce se întâmpla cu 80-90%, restul murind sau rămânând fie paralizați, fie orbi), atunci primea un post militar. Ceea ce se întâmpla nu era altceva decât o intervenție în selecția naturală! În decurs de câțiva ani după vaccinarea masivă, cei mai mulți oameni bolnavi/bolnăvicioși dispăreau, iar celorlalți li se explica: „Gata, acum sunteți protejați!”. Același lucru s-ar întâmpla și azi dacă i-am „eradica” pe toți cei bolnavi sau șubrezi; evident că ar rămâne numai cei sănătoși!

De fapt, asta a fost întreaga idee din spatele vaccinării obligatorii introduse de Napoleon. El nu era un filantrop, nu era un binefăcător, nu-l interesau drepturile oamenilor! Toată acțiunea asta este încă o dovadă că vaccinarea nu a protejat niciodată pe nimeni, ci doar a avut grijă ca cei bolnavi să dispară mai repede, fiindcă doar cei extrem de sănătoși supraviețuiesc. Cei care supraviețuiau nu supraviețuiau datorită, ci în ciuda vaccinării, și doar pentru că aveau o natură extrem de sănătoasă. Medicii de casă erau singurii care constatau ravagiile făcute de vaccinuri (oameni orbi, surzi, paralizați sau vătămați neurologic). De aceea, de exemplu, în Dresda s-a format în 1890 „Asociația medicilor împotriva vaccinării obligatorii”, căreia i s-au alăturat apoi medici din întreaga Europă. Interesant este că pe vremea aceea (deci în perioade nedemocratice!) medicilor care se pronunțau împotriva vaccinării nu li se făceau niciun fel de greutăți, în timp ce azi, în paradisul democrației, medicii sunt amenințați cu procese disciplinare dacă îndrăznesc să critice public vaccinarea! Asta spune multe.

Teoria anticorpilor

Dr. Loibner: Pe vremea aceea, legat de variolă, timp de zeci de ani li s-a povestit oamenilor cum că prin vaccinare alungăm boala dinspre înăuntru înspre afară, o scoatem din corp (!?). Abia prin 1905 a venit Paul Ehrlich cu teoria lui cu anticorpii. Evident, și aceea era tot o teorie, el nu văzuse în viața lui un anticorp, iar ceea ce biologia moleculară înțelege azi printr-un anticorp este cu totul altceva! Anticorpii sunt pur și simplu imunoglobuline pe care organismul le are și le-a avut dintotdeauna și care se înmulțesc în funcție de îmbolnăvirea/vătămarea care se cere vindecată. Organismul uman știe dintotdeauna să se vindece, nu are nevoie de chimicale injectate ca să învețe ceea ce știe deja. Apoi, pro-vacciniștii afirmau că vaccinul variolic oferă protecție pe viață! Reclama e sufletul comerțului, nu-i așa? Ei, când s-a văzut clar, după bătălia de la Leipzig sau după războiul germano-francez, că apăreau din nou epidemii grave de variolă, au venit cu versiunea că protecția durează doar 7 ani și după aceea trebuie făcut rapel. Când și această afirmație s-a dovedit a fi o iluzie, au venit cu ideea de rapel după 3 ani!

Vaccinarea lui Jenner

Dr. Loibner: „Ei, dar ce-a făcut, de fapt, Edward Jenner? Că tot se susține în mod eronat că el a inventat vaccinarea antivariolică... Nu este adevărat. Jenner a avut doar ideea omenoasă de a lua lichidul din bășicile variolice ale oamenilor și a le picura în uterele vacilor moarte! Vă întrebați care era avantajul? Păi, se tăia uterul, de fapt toată burta vacii, se turna înăuntru lichidul de la bășicile variolice ale oamenilor bolnavi și din asta se obțineau găleți întregi de ser pentru vaccinuri! De acolo vine și cuvântul VACCinare, de la latinescul vacca... Datorită vaccinării obligatorii impuse de Napoleon, vaccinurile deveniseră o marfă extrem de prețioasă, iar Jenner n-a făcut decât să vină cu ideea „genială” care a pus bazele industriei vaccinării! Napoleon și Edward Jenner sunt de fapt părinții industriei vaccinării.

„Eradicarea” poliomielitei

Dr. Loibner: Vă reamintesc ce-a spus Iulius Caesar: Quid volumus, credimus libenter: Când oamenii sunt în mare restriște și cineva le promite ajutor, ei sunt dornici să creadă! Vaccinarea antivariolică a fost un succes atât de mare pentru industrie, încât n-a durat mult și au trebuit să apară noi vaccinuri! Institutul Pasteur (nava-mamă a producătorilor de vaccinuri) era extrem de inventiv. Așa au apărut vaccinul antitetanic, vaccinul împotriva tuberculozei, adică BCG-ul, care a fost în sfârșit interzis [n.m.: nu și în România, din păcate], după decenii întregi în care s-a văzut că mai mult vatămă decât folosește, apoi polio... Să fim serioși, poliomielita nu a dispărut datorită vaccinării, ci fiindcă s-au schimbat condițiile de alimentație ale populației! Gândiți-vă că după război, principalele „alimente” disponibile erau zahărul și făina albă. Și eu, în copilărie, mâncam zahăr, de foame... și asta era la ordinea zilei în orașele industrializate. Era mereu lipsă de carne, lapte, pâine, legume, fructe. În schimb, nu se ducea lipsă de zahăr, înghețată, sucuri îndulcite (apă, zahăr, arome și coloranți). Toate aceste produse au dus la distrugerea capacității organismului de a metaboliza zahărul și la o permanentă hipoglicemie latentă în populație. Iar vara, pe căldură, când oamenii depuneau eforturi fizice și mai făceau și vreo boală la care corpul reacționează cu febră și cu scăderea și mai mare a glicemiei, hop, apărea și paralizia, repede diagnosticată ca poliomielită! Poliomielita acută era comparabilă clar cu Polyneuritis diabetica (inflamarea terminațiilor nervoase la diabetici). Dr. Benjamin Pincus Sandler identificase, de altfel, acest context și, în zona unde avea el influență, reușise să reducă masiv îmbolnăvirile cu „polio” prin simple modificări ale alimentației la pacienții lui (Diet prevents polio, Benjamin Pincus Sandler, 1951). Cazurile de „polio” au dispărut apoi după ce au apărut frigiderele și congelatoarele și s-a reglat din nou aprovizionarea alimentară! Mai târziu, adică în ultimii 40 de ani, a început adevărata inflație de vaccinuri: pojar, tuse convulsivă, rubeolă, rujeolă, hepatită, oreion, meningoencefalită, gripa aviară, gripa porcină, HPV etc. Un coleg medic îmi spunea odată că n-a avut habar că există atâtea boli periculoase înainte să apară vaccinurile respective.

Părinții vaccinării moderne

Dr. Loibner: Printre părinții vaccinării moderne nu avem voie să-l uităm pe Robert Koch, care a declarat la vremea lui că e suficient ca un singur bacil să se apropie de tine și gata, te-ai infectat și te îmbolnăvești fatal! Robert Koch pretindea sume enorme de la guvern pentru cercetările lui, drept pentru care cancelarul de atunci, Caprivi, a afirmat public: „Poate că va veni vremea când știința va părea servitoarea industriei, însă acel moment nu a venit încă” [n.m.:dar acum cu siguranță trăim acea vreme!]. Să nu-l uităm nici pe Paul Ehrlich, un chimist (fost medic militar) care a fost sponsorizat masiv de firma Farbwerke Hoechst pentru toate „descoperirile” lui. Una dintre expresiile lui favorite era: „trebuie să învățăm să tragem la țintă chimic”. Mai era și Emil von Behring, cel mai dăștept, care a inventat „antitoxinele” pentru tetanos, difterie etc., care umbla pe la ministerele sănătății ca la el acasă, primind și premiul Nobel datorită relațiilor excepționale cu oameni suspuși, și care s-a lăsat celebrat ca „salvatorul copiilor”. Era milionar, își achiziționase sute de hectare de pământ ca să-și poată crește caii de la care obținea serul pentru vaccinul difteric și, fiind un negustor mai șmecher decât alții, a pus și bazele firmei farmaceutice Behring.

Eradicarea bolilor

Dr. Loibner: Ei, dar să ne referim și la alt aspect. Se tot vorbește de eradicarea bolilor. Oameni buni, nu putem să eradicăm niciun fel de boli!  Nu putem decât să eliminăm condițiile care duc la îmbolnăviri, să îmbunătățim standardul de viață! Ciuma a dispărut fără vaccinare, doar prin îmbunătățirea condițiilor de viață! Dacă OMS și consorții ar avea cu adevărat grija sănătății oamenilor, ar duce o politică de informare, în loc de propagandă și manipulare prin frică sau amenințări. Nu trebuie uitate condițiile sociale în care aveau loc „epidemiile”: 4-5-6-7-8 oameni în niște camere minuscule, întunecate, fără apă curentă, frigider, calorifer, fără haine adecvate, fără îngrijire adecvată... Abia când aceste condiții s-au schimbat, au dispărut și epidemiile.

Și mai e un aspect. Peste tot plutea fantoma molipsirii. „Boli contagioase” era cuvântul magic. Ei bine, ca să vedeți cât de departe se mergea cu această paranoia absolut nefondată, am descoperit într-un ziar austriac referiri la anul 1876, când primarul unui orășel austriac a interzis copiilor să ia parte la înmormântări atunci când oamenii decedau de variolă sau scarlatină, căci se temea ca nu cumva să se molipsească de la morții din sicrie! Vă dați seama cât de adâncă era ideea de molipsire? La 3 zile după moartea mamei, copiii nu aveau voie să participe la înmormântare, ca nu cumva virușii să iasă din sicriul închis și să sară pe ei.

Ce este boala?

Dr. Loibner: Acum să fim clari: boala este întotdeauna consecința unor lipsuri (nutriționale, igienice, sociale) sau a unei vătămări (intoxicare, otrăvire, răni, arsuri, frig, dezechilibru psihic și sufletesc, depresii, resemnare etc.). Numai așa apar bolile, nicidecum prin intermediul unor microorganisme „rele” care ne atacă din exterior. Microorganismele sunt dintotdeauna prezente, ele coexistă în organismul uman, dar nu sunt niciodată cauza vreunei boli. De asemenea, boli precum variola nici nu au dispărut în întregime, în sărăcia din Africa mai apar și acum cazuri, tocmai din aceste cauze, și care nu se lasă „eradicate” prin injecții. Când se mai găsește vreun caz de variolă, hop și experții de la CDC (Centers for Disease Control) care „constată” repede: Stați, că de fapt e vorba despre altceva, ba e un virus de herpes sau de varicelă, ba e un virus de variolă atenuat, dar niciodată nu e vorba despre autenticul virus de variolă, ăla e eradicat, conform surselor oficiale. Ei susțin că l-ar fi izolat și l-ar ține prizonier în două laboratoare cu securitate maximă: unul în Novosibirsk și altul în Atlanta. Și atunci, de ce în 2003, înainte de războiul din Irak, soldații și personalul medical au fost vaccinați împotriva variolei, dacă virusul variolei a fost eradicat? Nu cumva din cauza că virusul variolei nu prea se supune directivelor OMS și nu stă cuminte în laboratoarele unde e „izolat”?

Scarlatina

Dr. Loibner: Mulți se întreabă de ce lipsește scarlatina din schema de vaccinare. Medicina alopată admite că nu s-a reușit crearea vreunei protecții prin vaccinare (dar să nu credeți că nu s-a încercat și acest vaccin!). După definiția medicinii alopate, scarlatina este o boală contagioasă, ai cărei agenți patogeni sunt streptococii. Tratamentul e musai să fie cu penicilină (sau alt antibiotic, depinde ce reprezentant Farma l-a vizitat recent pe medic), totul simplu ca bună ziua. Ei bine, scarlatina este cel mai bun exemplu pentru a contrazice ideile preconcepute despre apariția unei boli, despre molipsire, imunitate și gravitatea bolii. În manuale se pomenește de scarlatinella, ca fiind forma cea mai ușoară, pe care o întâlnim cel mai frecvent în țările civilizate. Scarlatina apare în forme grave abia atunci când condițiile de viață nu sunt cele mai bune: hrană, îmbrăcăminte, îngrijire, locuință, hipotermie etc.

Nu degeaba există termenul „bolile copilăriei”. Organismul copiilor reacționează la modificări sau la stres mult mai vehement decât cel al adulților. Eczeme, erupții, febră, vomă, inflamarea glandelor, dar și starea de spirit cum ar fi teama, furia, gelozia, toate sunt mult mai puternice la copii decât la adulți. Nu dintotdeauna bolile copilăriei au fost categorisite drept boli contagioase, dar de când au apărut antibioticele pe piață, gândirea medicală s-a fixat pe explicația cea mai comodă: dacă se poate stabili prin analize prezența unei bacterii în organismul pacientului, atunci pacientul a fost „infectat”. Nu mai întreabă nimeni de unde a apărut bacteria, ce rol joacă ea cu adevărat în procesul vindecării, cum se face că dispare singură și fără antibiotice etc. Se vehiculează ipoteze prin care streptococii stau mereu la pândă pe jucării, pe lingurițe. Înainte erau toți obsedați de dezinfectare, dar acum se pare că nici bacteriofobii nu mai cred în aceste măsuri de „prevenire”, căci se bazează pe puterea antibioticelor de a distruge toate bacteriile.

Pe vremea când practicam medicina de familie, m-am convins de absurditatea ideii de molipsire atunci când o mămică a venit la mine cu fetița ei, care se îmbolnăvise de scarlatină de 7 ori într-un an, deși nimeni din jurul ei nu făcuse boala! Abia după ce am sfătuit-o pe acea mămică să modifice alimentația copilului și mai ales obiceiurile greșite de îmbăiere, fetița n-a mai făcut niciodată scarlatină. Ulterior, am constatat că nici în familiile cu mai mulți copii nu făceau toți scarlatină, deci nici vorbă de molipsire. Din experiența mea de 35 de ani am observat că unei îmbolnăviri de scarlatină îi precede mai întotdeauna o stare de hipotermie, la care se adaugă factorii personali ai pacientului.

În istoria vaccinării au fost făcute multe încercări de a dezvolta un vaccin anti-scarlatină, care ar fi urmat să „protejeze”, la fel cum afirmă ei că protejează orice alt vaccin: înfipt seringa, creat anticorpi, bla-bla-bla... Ei, ghinionul industriei farmaceutice a fost tocmai faptul că scarlatina odată făcută nu dă imunitate, poate fi făcută de multe ori și mai ales este ușor de diagnosticat! Nu se poate impune un vaccin împotriva scarlatinei fiindcă atunci chiar că ar ieși la iveală coșmarul pro-vacciniștilor, acela că vaccinurile nu oferă niciun fel de protecție! Scarlatina este una dintre bolile pe care se poate dovedi cel mai ușor că teoria vaccinării nu stă în picioare.

Cauzele bolilor

Dr. Loibner: Încă o dată: fără carențe și vătămări suntem sănătoși! Acestea sunt cauzele îmbolnăvirilor, nimic altceva! Ni se servește însă basmul că bolile ne sunt aduse de „dușmanii” noștri, bacteriile și virușii, iar acum câțiva ani erau și prionii (vezi BSE), despre care nimeni nu știe ce sunt și cu ce se mănâncă. Iar în ziua de azi mai avem și inventatorii de boli: H5N1 gripa aviară, BTV virusul limbii albastre, H1N1 gripa porcină. Așteptăm cu interes și alte invenții, doar de-aia majoritatea virologilor lucrează în industria farmaceutică. Ei au microscoapele electronice și diagnostichează într-un „laborator de referință”, prin urmare, dac-am avea și noi o căruță de bani să ne facem laborator propriu, unde am analiza acel virus și am ajunge la alt rezultat, ei ar spune că rezultatul nostru n-are nicio greutate, fiindcă ei au un „laborator de referință”! De-acolo a ieșit, de altfel, și H1N1, iar basmul ăsta nu cred că mai e nevoie să-l dezvolt.

Un alt inventator celebru este o firmă de vaccinuri austriacă (între timp cumpărată de americani, evident). Când au dezvoltat vaccinul respectiv, au afirmat că o boala, care este o simplă consecință a insolației (da, mă refer la meningoencefalita de vară, inițial prezentă doar în Europa centrală) ar fi fost de fapt un mare bau-bau provocat de căpușe infectate cu viruși. Repet, boala este doar o consecința a insolației netratate; niciun medic nu poate constata o meningoencefalită de vară, tot ce poate constata el e o meningită, adică o inflamare a meningelui, orice altceva nu poate fi constatat decât în laborator. Și evident că vinovate sunt căpușele, doar toți oamenii au oroare de căpușe. Am auzit deja foarte mulți oameni care nici nu mai spun „Mi-am făcut vaccinul contra meningoencefalitei de vară”, ci „Am fost la vaccinul anti-căpușe”; ideea fixă a căpușelor-vampir purtătoare de viruși ucigași deja s-a înfipt bine în creierul lor. Gândiți-vă și la gripa aviară, ați văzut găini bolnave? Groaznic, oribil, buhuu... Era evident că trebuia să vina rândul căpușelor, căci ele sunt paraziți ce sug sânge, iar oamenii au o frică arhaică de așa ceva și asta-i face ușor de manipulat.

Virusul - instrumentul de propagandă nr. 1

Dr. Loibner: Ajungem și la instrumentul de bază al propagandei: virusul. Totul este virus. Cu 2000 de ani în urmă, un alt doctor, Aulus Publius Celsus, a încadrat toate cauzele necunoscute ale bolilor în categoria virus (otravă). Virus era, conform acestei definiții, tot ceea ce ne vatămă, ne face rău. Pe vremea romanilor existau trei cauze de deces mari și late: sabia dușmanului, otrava soacrei sau a rivalului/rivalei (pe asta o identificau imediat), sau virus, adică tot o otravă, dar neidentificată. Iar ideea asta fixă s-a prelungit până azi. În 1937, un specialist în igienă numit Kollath (autor de manuale la Universitatea din Rostock) scria în cărțile lui despre „virusul invizibil” (!?). Abia din 1940 avem la dispoziție microscopul electronic, cu care putem observa elemente celulare pe care le numim viruși, dar care de fapt sunt cu totul altceva, căci ceea ce azi se numește virus este în realitate ceva produs chiar de organismul nostru (de aceea se vorbește și de viruși endogeni), ceva ce face parte din sistemul imunologic al corpului uman și din procesul de vindecare generat de organism, care provoacă de exemplu febra (reacția de apărare a corpului), transpirația, apariția bacteriilor care ajută la eliminarea țesutului bolnav sau vătămat etc.

Dr. Loibner: Așadar, virusul este arma propagandistică numărul unu, o noțiune demonizată până la extremă. În mass-media găsim afirmații paradoxale: „Virusul este uneori inofensiv, alteori este rău”. Inofensiv este de exemplu când virologii încep să sune alarma la gripa de vară. Păi, normal că gripa de vară este inofensivă. Gripa/răceala este o boală care are de-a face cu frigul și cu răcitul, cu punct culminant între sfârșitul lui ianuarie și jumătatea lui februarie, asta e de sute de ani așa și nu se va schimba niciodată, indiferent ce nume îi dăm și ce cauze îi atribuim. După aceea, mai auzim, tot pe un ton amenințător, „Virușii sunt supuși mutațiilor”. Păi, oameni buni, asta e o realitate banală, virusul nu poate exista de unul singur, ca într-o camera goală; orice virus comunică permanent cu elementele mediului în care se află, își schimbă forma și proprietățile, este într-o mutație permanentă. De aceea, nici nu există nici până în ziua de azi o metodă precisă de izolare totală a unui virus, nemaivorbind că nici măcar în cazul în care ar exista o astfel de metodă, nu există dovada că virușii ar cauza îmbolnăvirile. În orice caz, virușii se modifică permanent, sarcina lor este trasată de însuși organismul uman de a se adapta la mediul în care trăiesc. Ah, iar după aia, atenție, „virusul devine agresiv, a ucis deja 400 de oameni!” (citim prin ziare). Sau, marele bau-bau, „un virus a evadat dintr-un laborator” și vine să facă ravagii. Scenarii puerile à la James Bond.

Dr. Loibner: Vă rog să citiți cu atenție (și să nu cădeți de pe scaun!) următorul pasaj dintr-un manual pentru medici din anul 1971, referitor la virusul pojarului (manualul se cheamă „Boli ale copilăriei”, autori: Lust, Pfaundler und Husler, ed. Urban și Schwarzenberg, München, 1971): „Virusul pojarului zboară din cameră în cameră, se cunosc deja anumite direcții; el zboară în camera de vizavi și în camera de vizavi-stânga sau vizavi-dreapta, în camera de deasupra, dar niciodată în camera alăturată”. Da, da, ăsta e materialul pe care s-au specializat medicii pe vremea mea și - chiar dacă vă vine să râdeți în hohote - nici în ziua de azi nu s-au schimbat multe în această perspectivă asupra bolilor.

Un student la medicină în ultimul an, confruntat cu întrebarea „Ce este un virus?” va răspunde aproape întotdeauna „Un virus este un germen patogen”. Asta a învățat, asta dă mai departe. Nu l-a văzut, dar a văzut poze colorate și a citit despre el în manuale. Despre vaccinuri știe mai puțin decât cei prezenți aici, la aceasta conferință; noi ne informăm intens pe această temă de ani de zile, el, din păcate, nu are timp. În aproape 10 ani de studiu al medicinii, vă pot spune că se făcea un singur curs de 2 ore de „tehnica vaccinării”, adică ne învățau cum să înfigem seringa! În rest, medicii nu sunt mai informați despre vaccinare prin prisma studiului lor decât oricare alt om.

În ziua de azi se pun diagnostice de genul meningoencefalită de vară, gripă aviară, gripă porcină, boli pe care niciun medic nu le poate constata în mod credibil și justificabil din punct de vedere medical. Nu mai e nevoie de doctor, nu mai e nevoie practic nici de pacient, căci luăm o probă de sânge și o ducem la acel „laborator de referință” care „testează”, iar când testul iese „pozitiv”, atunci am îmbulinat-o. Acest test este evident construit tot de producătorii de farmaceutice și de virologii care lucrează pentru industria farmaceutica. În traducere: lumea medicală se mulțumește cu acel test, nu mai interesează dacă omul este puternic sau slăbit, nu mai contează mediul în care trăiește, cum se alimentează, dacă răcea frecvent înainte, dacă avea constipație, infecții și inflamații, nu mai contează stilul lui de viață, starea psihică etc. Nu mai avem nevoie de aceste informații, căci testele de sânge sunt un instrument incredibil de puternic. Prin acestea, putem proclama boli, legi, epidemii, ordonanțe ale ministerele sănătății, toate în funcție de un simplu rezultat al analizelor de laborator... fără medic, fără pacient. Ah, iar producătorii din industria farmaceutică ies în câștig de două ori: odată pentru test, odată pentru vaccin. Să fie masa bogată!

Ce este gripa?

Nu cu mult timp în urmă, am citit într-un ziar austriac declarațiile unui profesor de igienă pe tema „Vaccinarea gripală - pro și contra”: Virușii autentici de influenza [gripă] sunt niște biluțe mici, cu un diametru de câteva miimi de milimetru. Aceste biluțe au o platoșă puternică, alcătuită din proteine, iar în această platoșă se ascund instrumentele care îi permit virusului să pătrundă în căile respiratorii. Virusul lichefiază apoi stratul protector al mucoasei, pentru ca tot mai mulți viruși să poată ataca acolo celulele. În acest vârtej viral capătă și bacteriile posibilitatea de a pătrunde la mucoase și de a se depune acolo - ceea ce duce la o super-infecție. Astea sunt scenariile science-fiction ale pro-vacciniștilor...

Dr. Loibner: Iată o pagină din ziarul medical la care sunt abonat: o pagină de propagandă, ca model despre cum se specializează medicii mai departe, după studii: El (virusul!) zboară în toată lumea! Înainte ca gripa să aterizeze la dvs.: Vaccinarea antigripală! Acum! Da, gripa zboară prin lume: mai întâi în Argentina, după aia dă fuga la Moscova, de acolo în Canada, apoi repede în Baleare. Titlul preferat al publicațiilor: „Următorul val de gripă vine cu siguranță!”. Și, evident, o grafică sugestivă: între tataie și nepoțel zboară virușii la greu! Ați observat și cum aceștia au întotdeauna nume de țări sărace, viruși de Hong Kong, de Taiwan, egipteni, indieni, africani etc.? Normal, cu asemenea locuri homo occidentalus asociază întotdeauna ideea de pericol, murdărie, suprapopulare și molipsire cu infecții. În Austria mai vine în ianuarie și virusul de la Moscova... Totuși, un virus de Zürich nu va exista niciodată, nici vreun virus de Manhattan sau de Wall Street. Cât de mult se potrivește aici citatul din cartea lui Oswald Spengler apărută în secolul trecut, „Declinul Occidentului”: „Adevărul? Ce este adevărul? Trei săptămâni muncă de presă și toată lumea află adevărul; motivele acestuia rămân irefutabile atâta vreme cât există bani pentru a le repeta neîntrerupt”.

Dr. Loibner: Doamnelor și domnilor, gripa nu este altceva decât o consecință a hipotermiei! De aia se și cheamă influenza di freddo! Este o boală bazată pur și simplu pe răceală și nu are nimic de-a face cu molipseala. Dacă vreți să răciți, dvs. sau copiii dvs., faceți efort susținut seara, după aceea stați mult timp în cada cu apă fierbinte, apoi stați puțin în frig, să vă scadă brusc temperatura, iar a doua zi, dacă organismul e slăbit (pe fond de stres, nesomn etc.), ați și făcut una din multele forme de gripă, cu dureri musculare, dureri în gât sau în urechi, febră, tuse, eventual și pneumonie. Pe vremuri se spunea „gripa de cap”, „gripa de burtă”, azi nu mai există decât gripa de virus. Hahnemann și Kneipp recomandau prevenirea ei astfel: îmbrăcăminte adecvată (atenție, nu înfofolire), aerisit bine dormitorul, mișcare zilnică la aer curat, alimentație sănătoasă.

Pentru partizanii vaccinării lucrurile stau cu totul altfel. Pentru ei, gripa nu e nicidecum consecința hipotermiei, combinată cu un mod de viață stresant și greșit (pentru că asta ar însemna ca oamenii să-și asume răspunderea pentru propriile acțiuni!). Pentru inventatorii și producătorii de vaccinuri, gripa e consecința unică a unor infecții întâmplătoare cu virușii gripali, care atacă organismul uman prin molipsire. Aici nu mai avem voie să ne întrebăm de la cine pornește de fapt molipsirea! Nu avem voie să ne întrebăm de ce doar unii oameni se îmbolnăvesc și alții nu. Nu avem voie să ne întrebăm de ce acei viruși se înmulțesc și devin agresivi taman pe vreme friguroasă. De asemenea, e inutil să ne întrebăm cum de reușește un virus să provoace atâtea forme diferite de gripă. Ah, evident, aici rămâne posibilitatea ca ulterior, în funcție de stadiul cercetărilor, să mai introducem niște categorii de viruși sau să-i punem să execute mutații. În felul acesta, întreaga teorie capătă iz științific și deschide drumul spre dezvoltarea în fiecare an a unui nou vaccin, „specific” pentru „noua gripă”. Posibilitățile sunt nelimitate, piața de desfacere abia așteaptă.

Bacteriile și rolul lor în procesele biologice de vindecare

Dr. Loibner: Haideți să vorbim și despre bacterii, că tot suntem manipulați să credem că ele ar fi dușmanii noștri. Uitați-vă la un deget care se umflă și face puroi după o contuzie gravă. Ce face aici corpul uman? Generează bacterii de puroi, globulele albe generează un focar de puroi, care apoi se sparge sau este deschis de chirurg, după care puroiul iese împreună cu ceva substanțe străine. Organismul, prin sistemul imunitar, nu are altceva de făcut decât să elimine tot ce nu-și are locul în corpul nostru. Acesta este singurul motiv pentru care corpul produce aceste bacterii, care sunt componente ale celulelor umane și fac parte din procesele importante de vindecare, fiecare cu rolul ei. Nemaivorbind că ele există în fiecare celulă a noastră, organismul având de nu știu câte ori mai multe bacterii decât celule! Ah, și când puroiul iese din rană, stați liniștiți, că nu se duce nici la mușchiul inimii să-l mănânce, nici la creier sau mai știu eu unde; când procesul de vindecare se sfârșește, bacteriile sunt distruse de sistemul imunitar! Sistemul imunitar și de altfel întreg organismul nostru, când nu se intervine cu chimicale, sunt o minune a naturii! 

Virusul „vizibil” este un simplu purtător de informații în cadrul organismului, care declanșează diverse programe biologice, imunologice, cum ar fi febra. Fiindcă boala este, în esență, un proces de vindecare. Organismul nostru este construit de așa natură, încât reacționăm prin febră, prin frisoane etc. Ce este de fapt febra? Creșterea energiei, a temperaturii, afluxul sângelui acolo unde e nevoie, pentru ca ceea ce e vătămat și bolnav în corp să poată fi „ars” și apoi îndepărtat, eliminat. Respirație plină de oxigen... detoxifiere... dezintoxicare... procese imunologice efective. Toate acestea se întâmplă odată cu febra. Când febra și-a îndeplinit misiunea, dă înapoi. Tusea, ce este tusea? Tusea nu este altceva decât o formă de eliminare. În urma răcelii suferă plămânii, ei sunt motoarele prin care se efectuează schimbul de căldură în organism. La o răceală, din cauza hipotermiei și a umezelii, sunt vătămate milioane de celule ale plămânilor. Acele celule trebuie eliminate prin tuse! Tusea convulsivă nu este decât o eliminare foarte puternică de celule vătămate ale plămânilor. Fiecare inflamare este rezultatul unei vătămări anterioare (hipotermie, răceală, intoxicare, traumă etc.) și duce în mod natural la vindecare, dacă nu se intervine cu chimicale pentru astuparea simptomelor. Chiar și plânsul este un proces de vindecare...

Tetanosul
 

Dr. Loibner: Să vorbim și despre tetanos. Tetanosul era supranumit „boala războaielor”, apărea mai ales la bătrâni, la diabetici și în țările sărace, unde și în ziua de azi încă mor nou-născuții din cauză de tetanus neonatorum. Vă întrebați de ce mor acei bebeluși? Fiindcă intră într-o acidoză de subnutriție; din cauza subnutriției, nu-și pot activa metabolismul necesar pentru vindecarea tăieturii ombilicale și eliminarea țesuturilor necrozate. Când suntem sănătoși, organismul generează bacterii de puroi, care sunt pline de oxigen, iar rănile noastre se vindecă foarte repede. Cu cât o rană se vindecă mai greu, cu atât capacitatea de apărare a organismului este mai slăbită (la anumiți oameni bolnavi de cancer s-a constatat că înainte de diagnostic avuseseră răni care păreau să nu se mai vindece - organismul nu mai era capabil să se regenereze). Când este vorba de persoane subnutrite (fie în război, fie în țările sărace), corpul nu mai este capabil să genereze decât bacterii anaerobe, care favorizează evident eliberarea toxinelor tetanice (care au rolul de a elimina țesuturile moarte). Chirurgii de pildă știu dintotdeauna: când o rană sângerează, nu există niciun pericol de tetanos. Dar când organismul este slăbit din cauza subnutriției și sângele circulă extrem de prost, corpul încearcă disperat, prin intermediul tetanospasminei, să trimită sângele în regiunea cu rana, pentru a vindeca sau elimina țesuturile vătămate. De asemenea, se pare ca tetanosul poate apărea și la traume fără răni deschise. Se pune atunci întrebarea: de unde vin bacilii de tetanos în acest caz? Căci doar se susține că bacteriile Clostridium tetani provin din exterior, din pământ murdar, din fecale, din cuie ruginite etc. Mai există și tetanos puerperalis (cel care apare după operații) cu care sunt speriate cel mai eficient gravidele să-și facă vaccinul în sarcină. Nici în asemenea cazuri bacteriile nu pot veni din afară. Explicația încercată de medicina alopată este că acele clostridii, care în mod normal trăiesc și în flora intestinală, ajung cumva pe rana de la operație. Adică la o cezariană chirurgii desfac și intestinul, ca să treacă bacteriile din fecale direct pe rana operației? Să fim serioși...

Se afirmă că e suficient ca un singur bacil de tetanos să ajungă într-o rană și gata, apare tetanosul. Acest bacil cică s-ar înmulți extrem de rapid și ar ataca întregul organism. A fost însă stabilit științific că acești „agenți patogeni” nu cauzează niciun fel de tetanos în țesuturi sănătoase. Vaillard și Rouget au experimentat injectând cobailor tone de bacili tetanici și nereușind să le provoace tetanosul. Abia când provocau o vătămare a țesuturilor apărea și tetanosul. De altfel, se mai cunosc și alte boli în care acest tip de bacterii, numite Clostridium, joacă un rol. Toate aceste bacterii îndeplinesc un rol biologic la bolile în care există țesuturi moarte și lipsă de oxigen. Mă refer la cangrena gazoasă sau miozita clostridiană, septicemii, botulism, catar intestinal grav cu necroze, apărut ca o consecință a abuzului de antibiotice. Ca atare, este mai mult decât evident că în toate aceste cazuri nu bacteriile sunt cauza bolilor, ele apar doar ca o consecință a unor vătămări din cu totul alte cauze. Aceste bacterii îndeplinesc un rol biologic în procesul eliminării țesuturilor distruse și nu se răspândesc niciodată în tot corpul, ci rămân doar în zona rănită. Ulterior, când țesuturile necrotice au fost eliminate, nu mai există nici acolo bacteriile tetanice. Așadar, nu vorbim aici de agenți patogeni cauzali, ci mai degrabă de agenți biologici metabolizanți, în slujba vindecării.

Dr. Loibner: În țesuturile sărace în oxigen ale rănii se dezvoltă clostridii, bacterii anaerobe. Bacilii tetanici eliberează tetanospasmina sau tetanolizina, care la anumiți oameni produc niște contractări musculare intense, adică tetanos. Aceste crampe musculare au unicul scop de a transporta sângele către locul unde s-a produs rana/trauma. Este vorba de oameni al căror metabolism este grav vătămat din cauza subnutriției sau a unei nutriții proaste cronice, a diabetului etc. Dacă organismul reușește ca prin aceste contracții masive ale mușchilor să îmbunătățească cantitatea de oxigen din rană, vindecarea acesteia poate continua. Cu cât ajunge mai mult sânge oxigenat la rană, cu atât se modifică și situația din punct de vedere biochimic. La fel ca la oamenii sănătoși, acum încep și bacteriile aerobe, bacteriile de puroi, pline de energie, să-și facă treaba de a elimina țesuturile distruse și de a accelera vindecarea. În trecut, când tetanosul era mai des întâlnit și în țările vestice, tratarea zonelor rănite ale bolnavilor se făcea, printre altele, prin oxigenoterapie masivă, pentru îmbunătățirea calității sângelui bolnavului. La oamenii sănătoși, cu o circulație a sângelui normală, o rană este alimentată cu suficient oxigen, de aceea, acolo întotdeauna vom găsi la lucru doar bacterii aerobe, tetanosul fiind exclus.

Dr. Loibner: Toxicologul german Louis Lewin a reușit, de altfel, la 30 de ani după „descoperirea” de către Emil von Behring a celebrei „antitoxine” tetanice, să dărâme ipoteza conform căreia organismul uman ar fi capabil să producă antitoxine. Citat Lewin: „Nu există absolut nicio otravă cunoscută chimic care să poată fi introdusă animalelor și care să determine în sânge producerea unui antidot care să contracareze efectul otrăvii sau să prevină efectul vreunei otrăvi. În experimentele mele am demonstrat, printre altele, pe exemplul ariciului, despre care se știe că are o rezistență înnăscută împotriva unor otrăvuri, că această capacitate nu se află în sânge și că un ser obținut din sângele ariciului și injectat altor animale nu le protejează pe acestea de o otravă la care ariciul ar supraviețui... Nu există niciun alcaloid, niciun glicozid, nicio substanță otrăvitoare de orice altă natură cunoscută din categoria substanțelor anorganice sau organic-sintetice care să poată fi prevenite prin serologie”. (Louis Lewin - Otrăvuri și otrăviri, 1992). [Despre nocivitatea și inutilitatea vaccinurilor pe exemplul tetanosului puteți citi și ce spune dl. dr. Friedrich Graf].

Despre boli și bolnavi

Dr. Loibner: Ca un rezumat, să știți că în realitate nu există decât două tipuri de boli. S-a împământenit ideea că dacă există jdemii de vaccinuri, atunci exista și jdemii de boli. Asta susțin doar inventatorii de boli. În calitate de medic cu o experiență de 40 de ani, vă pot spune că există doar două tipuri de boli: boli ușoare și boli grave. În Germania, Austria, Elveția, țările europene civilizate, toate bolile împotriva cărora se vaccinează cu atâta panică decurg la persoanele sănătoase într-un mod absolut inofensiv. Câteva zile de febră, apoi tuse sau erupție, după care totul se termină relativ repede. Bolile grele se manifestă grav doar acolo unde oamenii au un sistem imunitar precar și condițiile sunt asemănătoare cu cele din perioada „epidemiilor”. Cu cuvintele unuia dintre cei mai cunoscuți patologi din secolul trecut, Wilhelm Osler (1849-1919): Nu mă interesează cum se numește boala, ci cine este bolnavul!

Dr. Loibner: Azi ar trebui să ne preocupe alte „epidemii”: obezitatea la copii (nu știu cum e în Elveția sau Germania, dar la noi, în Austria, un copil din 4 este obez (vezi copii de 14 ani cu 80 de kilograme, acești copii vor avea boli cronice grave peste 15-20 de ani!), apoi depresii, sinucideri printre adolescenți, supra-medicații (vezi Ritalin, tranchilizante, calmante, antibiotice date ca tic tac-urile), alergii, boli autoimune, diabet. Împotriva acestor „epidemii” nu auzim nicio revoltă medicală, nicio grijă exprimată propagandistic, cum se întâmplă cu vaccinurile. Copiii se umflă de fast-food și de cola, stau zile întregi în fața televizorului și asta nu ne deranjează, dar la rujeolă se sare repede cu vaccinul,  căci trebuie recuperate golurile în schema de vaccinare.

Oponenți celebri ai vaccinării

De-a lungul istoriei au existat foarte mulți oponenți ai vaccinării. Immanuel Kant, de pildă, marele gânditor, a afirmat că nu este normal să se injecteze substanțe străine în organismul uman (cu atât mai puțin proteine animale sau embrioni de fetuși avortați, prin care se creează terenul de fertilizare pentru viruși). Pentru Russell Wallace, vaccinarea era un atac la adresa drepturilor omului, George Bernard Shaw a văzut la prima mână minciunile și înșelătoriile industriei vaccinării), Gandhi a văzut și el ce ravagii făcuse ocupația engleză în India și a caracterizat vaccinarea scurt și la obiect: „o afacere murdară”. Lorenz Böhler, unul din cei mai mari chirurgi ai istoriei, după care a fost numit și un spital în Viena, a fost primul care a descoperit că un os rupt se vindecă singur! Înainte de descoperirea lui, un picior rupt era pus un an de zile în ghips, căci oamenii nu aveau habar despre procesele de vindecare din organismul uman! Böhler a introdus noua procedură, prin care osul rupt trebuia să stea în ghips doar niște săptămâni și - nota bene - el interzicea orice vaccin tetanic în aripa lui de spital! Știa el de ce...

Totul este dat deja de natură!

Dr. Loibner: Ne apropiem de sfârșitul prelegerii... Țin de mulți ani aceste prelegeri, dar la una din ele m-a interpelat un spectator cu întrebarea: „D-le doctor, ați explicat totul foarte clar din punct de vedere istoric sau al biologiei moleculare, dar până la urmă treaba asta cu vaccinarea nu e oare legată de atitudinea față de viață sau de viața însăși?”. Și avea dreptate. Credeți că viața e doar o întâmplare? E o întâmplare faptul că fiecare dintre noi e unic și diferit de celălalt? Sau o fi totul doar un nimic sortit distrugerii? Oare virușii și bacteriile cu care suntem amenințați există ca să ne stârpească, să ne eradicheze pe noi? Atunci de ce ne-au lăsat în pace până acum? De ce nu ne-au mâncat pe toți de la bun început? Există doi cercetători americani - Essex și Kanki -  care în 1988 au afirmat că virușii ne-au lăsat în viață ca să aibă și urmașii lor ceva de halit. Anita Petek-Dimmer spunea mereu în prelegerile ei că noi, oamenii, suntem atât de aroganți, încât ne place să credem că putem îmbunătăți natura. Nu există așa ceva. Noi nu putem decât distruge. Dacă Dumnezeu există și a avut un plan cu noi, lucrurile apar în altă lumină: bolile ne sunt date ca să ne vindecăm, rațiunea și discernământul trebuie folosite individual, totul este deja dat de natură, noi trebuie doar să ne folosim așa cum trebuie de tot ceea ce ne este dat!

Dr. Loibner: Ce este o mamă? O mamă este o invenție incredibilă, este cel mai frumos lucru din lumea asta! Și ce fac concernele farmaceutice? Se gândesc permanent la noi și noi metode prin care să-i facă pe bebeluși ciur de vaccinuri, să-i injecteze cu cât mai multe, la 2 luni, la 4 luni, la 6 luni, la 12 luni, la 18 luni și tot așa. E clar că trebuie să luăm atitudine și să ne opunem acestei politici de distrugere. Când venim pe lume, suntem înzestrați cu toate mecanismele de vindecare de care avem nevoie pe parcursul vieții. Plantele, animalele, oamenii, toți avem rostul nostru pe lume și suntem destinați să trăim, să ne dezvoltăm, să dăm mai departe ceva din noi înșine. Dacă vom conștientiza aceste aspecte, vom avea curajul de a ieși în lume fără să ne temem de bacterii sau de viruși și fără să ne lăsăm terorizați și manipulați de propaganda industriei farmaceutice.

Vă mulțumesc pentru atenție!

Sursa: http://piersicuta.blogspot.de/2013/02/dr-johann-loibner-originea-si-istoria.html

Vaccinul, mit și adevăr