Cancerul - cele 5 legi biologice ale doctorului Hamer + documentar (RO)

CANCERUL

- CELE 5 LEGI BIOLOGICE ALE DOCTORULUI HAMER -

Pe 18 august 1978, dr. Ryke Hamer M.D., la vremea aceea internist şef la clinica oncologică a Universităţii din München, Germania, a primit vestea şocantă că fiul său, Dirk, a fost împuşcat. Dirk a murit în decembrie 1978 şi, câteva luni mai târziu, Dr. Hamer a fost diagnosticat cu cancer testicular. Din moment ce nu fusese niciodată bolnav, a suspectat imediat că dezvoltarea cancerului poate avea legătură cu tragica pierdere a fiului sau. Moartea lui Dirk şi propria sa experienţă cu cancerul l-au făcut pe dr. Hamer să investigheze istoricul pacienţilor săi de cancer. A aflat curând că, la fel ca el, toţi au trecut prin experienţe extrem de stresante înainte ca boala să se instaleze şi să se dezvolte. Observarea legăturii dintre minte şi corp nu a fost surprinzătoare. Numeroase studii arătaseră deja că atât cancerul, cât şi alte boli sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant. Dar dr. Hamer și-a dus cercetările cu un pas mai departe. Urmărind ipoteza că toate evenimentele din organism sunt controlate de creier, a analizat tomografiile pacienţilor săi şi le-a comparat cu istoricul lor medical. Astfel, dr. Hamer a descoperit că orice boală, nu numai cancerul, este controlată de o zonă din creier care-i corespunde în mod specific şi este legată de un conflict-şoc, perfect identificabil. Rezultatul cercetărilor sale se constituie într-o diagramă ştiinţifică ce ilustrează legătura biologică dintre psihic şi organele şi ţesuturile organismului uman.

Dr. Hamer a numit descoperirile sale „cele 5 legi biologice ale noii medicini”, deoarece aceste legi, valabile în cazul oricărui pacient, oferă o perspectivă cu totul nouă asupra cauzei, dezvoltării şi procesului natural de vindecare a bolii. (Ca răspuns la numărul crescând de interpretări greşite ale descoperirilor sale şi pentru a păstra integritatea şi autenticitatea muncii sale ştiinţifice, dr. Hamer şi-a protejat din punct de vedere legal materialele de cercetare sub numele de German New Medicine(R) (GNM – Noua Medicină Germană). Aşadar, termenul „New Medicine” nu poate fi folosit nicăieri la nivel internaţional).

În anul 1981, dr. Hamer și-a prezentat rezultatele descoperirilor la Facultatea de Medicină a Universităţii Tübingen, sub forma unei teze post-doctorat. Totuşi, până astăzi, Universitatea a refuzat să testeze cercetările dr. Hamer, în ciuda obligativităţii legale de a o face. Acesta este un caz fără precedent în istoria universitară. În mod similar, medicina oficială a refuzat să-i certifice descoperirile, în ciuda a 30 de verificări ştiinţifice diferite, făcute atât de medici independenţi, cât şi de asociaţii profesionale. La scurt timp după ce dr. Hamer şi-a prezentat teza, i-a fost adresat ultimatumul de a renunţa la descoperirile sale, sau i se va refuza reînnoirea contractului la Clinica Universitară. În 1986, deşi munca sa nu a fost niciodată pusă la îndoială sau dezaprobată, doctorului Hamer i-a fost ridicată licenţa medicală, pe motive că a refuzat să se conformeze principiilor medicinii standard. Cu toate acestea, el a rămas hotărât să-şi continue munca şi în 1987 a reuşit să-şi extindă descoperirile practic la orice boală cunoscută de medicină.

Dr. Hamer a fost persecutat şi hărţuit timp de 25 ani de autorităţile germane şi franceze. Din 1997, el locuieşte în exil în Spania, unde îşi continuă cercetările şi se luptă pentru recunoaşterea oficială a „New Medicine”. Însă, din moment ce Facultatea de Medicină a Universităţii din Tübingen îşi menţine tactica de amânare, pacienţilor din întreaga lume le este refuzat dreptul de a beneficia de descoperirile revoluţionare ale doctorului Hamer.

ORIGINEA BOLILOR ESTE ÎN CREIER

Dr. Hamer a stabilit că „orice boală este provocată de un şoc emoţional, care surprinde individul nepregătit” (prima lege biologică). În onoarea fiului său, el a denumit acest incident stresant Dirk Hamer Syndrome, sau DHS. Psihologic vorbind, DHS este un incident personal, condiţionat şi determinat de experienţele noastre trecute, de vulnerabilităţi, de percepţiile, valorile şi credinţele personale. Cu toate acestea, DHS nu este doar un conflict emoţional, ci şi unul biologic, ce trebuie înţeles în contextul evoluţiei noastre personale. Animalele experimentează aceste şocuri biologice în urma pierderii bruşte a cuibului, teritoriului, unui pui, separării de partener sau de grup, unei ameninţări neaşteptate, unei perioade de foamete sau unei frici de moarte. Un bărbat, de pildă, poate suferi un şoc conflictual de „pierdere a teritoriului” când îşi pierde casa sau locul de muncă pe neaşteptate; pentru o femeie, un şoc conflictual  în cămin poate fi grija pentru binele unuia dintre membrii familiei. Un şoc conflictual de tipul „abandon” poate fi declanşat de un divorţ neprevăzut sau de o spitalizare de urgenţă. Copiii suferă deseori un şoc conflictual de separare atunci când mama se întoarce la muncă, sau când părinţii se despart. 

Analizând mii de tomografii în relaţie cu istoricul pacientului, dr. Hamer a descoperit că, atunci când are loc DHS, şocul impactează o zonă specifică din creier, provocând o leziune vizibilă pe tomografie ca un set clar de inele concentrice (în anul 1989, Siemens, producătorul german de aparate tomografice, a confirmat că aceste inele nu provin de la o proastă funcţionare a aparaturii). După impact, celulele cerebrale transmit şocul către organul corespondent care, la rândul lui, răspunde cu o modificare specifică. Motivul pentru care diferite conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale creierului este acela că, de-a lungul evoluţiei noastre, fiecare parte a creierului a fost programată să răspundă instantaneu la anumite conflicte sau ameninţări. În timp ce „creierul vechi” (cerebelul) este programat cu instrucţiuni de bază, legate de supravieţuire, care corespund respiraţiei, hrănirii sau reproducerii, „creierul nou” (creierul mare) e codat cu teme mult mai avansate, precum conflictele teritoriale, de separare, de identitate şi de autoapreciere – încrederea şi respectul de sine. Cercetările medicale ale dr. Hamer sunt strâns legate de embriologie, pentru că, indiferent de felul în care organul răspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei tumori, prin deteriorarea ţesutului sau prin dereglarea funcţionării, toate acestea sunt determinate de stratul embrionic al germenului din care provin atât organul, cât şi ţesutul cerebral corespondent (a treia lege biologică). 

Ontogenetic System of Tumors (sistemul ontogenetic al tumorilor) arată că organele controlate de „creierul vechi” (care derivă din endoderm) precum plămânii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea în profunzimea ei, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare etc., generează întotdeauna proliferare celulară imediat ce conflictul corespondent are loc la nivelul creierului. Tumorile acestor organe se dezvoltă exclusiv pe durata fazei active a conflictului (iniţiată de DHS). Să  luăm exemplul cancerului de plămân: conflictul biologic asociat cu acesta este un şoc de tipul „frica de moarte” deoarece, în termeni biologici, panica de moarte este echivalentă cu incapacitatea de a respira. Odată cu şocul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care reglează respiraţia încep să se multiplice, formând o tumoare. Contrar părerilor convenţionale, această multiplicare nu este un proces fără rost, ci serveşte unui scop biologic, anume să crească capacitatea pulmonară, optimizând astfel şansele de supravieţuire ale organismului. Analizele tomografiilor făcute de dr. Hamer demonstrează că fiecare persoană bolnavă de cancer de plămân prezintă o configuraţie clară de tip inele concentrice în zona corespondentă din creier şi că fiecare pacient a suferit un şoc emoţional total neaşteptat, de tipul „frica de moarte”, înaintea declanşării cancerului. În majoritatea cazurilor, teama a fost declanşată de şocul unui diagnostic de cancer, care a fost resimţit ca o sentinţă la moarte.

Cancerul de sân, potrivit cercetărilor dr. Hamer, este rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul „mamă-copil” sau „probleme cu partenerul”. Aceste conflicte impactează întotdeauna creierul vechi în zona care controlează glandele producătoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mamă-copil, întrucât îşi face multe griji atunci când copilul ei e rănit sau se îmbolnăveşte grav. Pe durata fazei de stres, atâta timp cât conflictul e activ, celulele glandei mamare continuă să se multiplice, formând o tumoră. Scopul biologic al proliferării celulare este acela de a mari capacitatea de lactaţie pentru copilul suferind, grăbind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie sau femelă din lumea animală se naşte cu acest program de reacţie biologică pentru creştere şi dezvoltare. Numeroasele studii ale dr. Hamer arată că femeile, chiar şi atunci când nu alăptează, dezvoltă tumori ale glandelor mamare din cauza grijii obsesive pentru binele celor dragi (copilul cu probleme, un părinte bolnav, un prieten în necaz).

Ceea ce s-a spus despre cancerul de plămân sau de sân este valabil pentru orice alt tip de cancer care îşi are originea în „creierul vechi”. Fiecare tip de cancer este declanşat de un conflict-şoc specific, care activează un „program biologic precis” (a cincea lege biologică) ce-i permite organismului să depăşească obişnuinţele funcţionării zilnice şi să se confrunte fizic cu situaţia urgenţă. Pentru fiecare tip de conflict există o zonă cerebrală, de unde este coordonat acest program de urgenţă. În timp ce organele controlate de creierul vechi dezvoltă tumori pe durata fazei active a conflictului-şoc, opusul se întâmplă în cazul organelor controlate de creierul nou. În momentul producerii conflictului-şoc, ţesuturile organelor corespondente acestei zone a creierului răspund prin degenerare celulară. Necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul stomacal de exemplu sunt situaţii care apar doar atunci când persoana se află într-o stare de stres, relaţionată cu conflictele-şoc corespondente. Aşa cum este de aşteptat, distrugerile ţesuturilor respective au o semnificaţie biologică precisă. Să luăm exemplul ţesuturilor canalelor de lactaţie. Ele se dezvoltă mult mai târziu decât glanda mamară, acest ţesut fiind controlat de zona mai tânără a creierului, cortexul cerebral. 

Conflictul biologic ce corespunde ţesutului canalelor de lactaţie este unul de tip conflict de separare, rezultat al unei experienţe de tipul copilul meu mi-a fost luat de la sân. O femelă din lumea animală suferă un astfel de conflict atunci când puiul ei se pierde sau este omorât. Ca un reflex natural la acest conflict-şoc, ţesutul canalelor de lactaţie începe să ulcereze. Scopul acestei reacţii este mărirea diametrului canalelor de lactaţie, astfel încât laptele nefolosit să se poată drena mai uşor şi să nu se congestioneze în sân. Creierul fiecărei femei este programat cu acest gen de reacţie-răspuns biologic. Din moment ce sânul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija şi hrănirea, femeile suferă un conflict-şoc provocat de separarea bruscă de o persoană iubită. Pe durata fazei active a conflictului-şoc nu există practic niciun simptom, cu excepţia unor puseuri uşoare în interiorul sânului.

CELE DOUĂ FAZE ALE ORICĂREI BOLI

Dr. Hamer a descoperit, de asemenea, că orice conflict sau boală au şi o rezolvare, iar desfăşurarea oricărei boli are loc în două faze (a doua lege biologică). În timpul primei faze, aceea a conflictului activ (atâta timp cât acesta există) întregul organism este orientat către a face faţă conflictului. În timp ce la nivel fizic au loc dereglări celulare specifice, psihicul şi sistemul nervos vegetativ autonom se confruntă şi ele cu situaţii neaşteptate. Comutată într-o fază de stres, mintea devine total preocupată de conţinutul conflictului. Tulburările de somn şi lipsa apetitului sunt simptome specifice. Faza activă a conflictului este numită şi „faza rece”. Deoarece pe perioada stresului se produce constricţia vaselor de sânge, simptomele specifice activităţii conflictuale sunt extremităţile reci (în special mâinile), tremurul şi transpiraţia rece. Intensitatea simptomelor depinde de intensitatea şi impactul şocului conflictual. Dacă o persoană rămâne în aceasta stare prea mult timp, urmările pot fi fatale.

Dr. Hamer a demonstrat fără nicio îndoială că organismul nu poate muri niciodată de cancer, în sine. O persoană poate muri ca rezultat al complicaţiilor mecanice produse de tumori, de exemplu blocarea unui organ vital precum colonul sau bila, dar în niciun caz celulele canceroase, în sine, nu provocă moartea. În „German New Medicine” distincţia dintre cancerul malign şi cel benign nu are nicio valoare. Termenul malign este o construcţie artificială (la fel ca markerii tumorali) care pur şi simplu indică o activitate de reproducere celulară ce a depăşit o anumită limită, complet arbitrară. Dacă o persoană moare pe durata fazei iniţiale, active, a conflictului, cauza este de obicei pierderea de energie, slăbirea exagerată, lipsa de somn şi epuizarea mentală. De cele mai multe ori, este vorba de impactul emoţional devastator al unui diagnostic sau al unei prognoze negative, de genul „mai ai doar 6 luni de trăit”, impact ce aruncă pacienţii într-o stare de disperare. Cu o foarte mică speranţă sau deloc, ei sunt privaţi de forţa lor vitală, îşi consumă inutil energia, trec printr-un proces agonizant, pe care tratamentele convenţionale nu fac altceva decât să-l accelereze şi, în cele din urmă, mor. Dacă pacientul nu a făcut niciun tratament convenţional pentru cancer (chimioterapie sau radioterapie) GNM are o rată de succes de 95-98%. Ca o ironie, aceste statistici ale succeselor remarcabile ale dr. Hamer au fost date chiar de autorităţi. Când, în 1997, dr. Hamer a fost arestat pentru acordarea de sfaturi medicale fără licenţă, pentru trei pacienţi ai săi, poliţia a confiscat fişele şi le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit să  recunoască în timpul procesului că, după 5 ani, 6000 din 6500 de pacienţi cu cancer în faza terminală erau încă în viaţă. În cazul tratamentelor convenţionale, cifra aceasta era inversă. Conform declaraţiilor epidemiologului doctor Ulrich Abel (Germania), succesul chimioterapiei este jalnic. Nu există nicio dovadă ştiinţifică privind abilitatea de a prelungi semnificativ viaţa pacienţilor care suferă de cele mai comune forme de cancer. Chimioterapia la cancerele maligne prea avansate pentru operaţie, care reprezintă 80% din totalul cancerelor, sunt un pustiu ştiinţific.

CORPUL SE VINDECĂ SINGUR

Rezolvarea conflictului generat de semnalele iniţiale reprezintă începerea fazei a doua a programului biologic. Emoţiile şi organismul nostru se comută imediat în modul de reparare, programul de vindecare fiind asistat în mod direct de sistemul nervos vegetativ. Pe perioada fazei de vindecare apetitul revine, dar suntem foarte obosiţi (putem chiar să  nu avem puterea de a ne ridica din pat). Odihna şi furnizarea tuturor nutrienţilor necesari organismului sunt esenţiale acum. A doua fază este numită faza caldă. În aceasta perioadă, vasele de sânge se măresc, încălzind extremităţile şi pielea. Odată cu rezolvarea conflictului, se produce o schimbare la nivelul organelor, proliferarea celulară şi distrugerea celulară se opresc şi este declanşat procesul de reparare specific. O zonă care s-a necrozat sau a prezentat ulceraţii în timpul fazei active a conflictului este acum regenerată şi refăcută cu celule noi. Acest proces este însoţit de regulă de inflamaţii dureroase, provocate de edeme care protejează ţesutul pe durata vindecării. Alte simptome tipice regenerării sunt: mâncărimi, spasme, hipersensibilitate şi inflamaţii. Exemple de boli care apar doar în procesele de vindecare sunt: probleme ale pielii, hemoroizi, laringită, bronşită, artrită, ateroscleroză, disfuncţii ale rinichilor şi vezicii urinare, anumite boli ale ficatului şi infecţii.

Bazându-se pe observarea multiplicării celulare şi pe distincţia standard dintre tumoare benignă şi malignă, medicina convenţională interpretează procesul natural de producere celulară a ţesutului care se vindecă drept tumoare malignă. În GNM, distingem la fel două tipuri de tumori. Dar tumorile nu sunt împărţite în bune sau rele, ci mai degrabă după tipul de ţesut şi zona cerebrală din care provin şi de unde sunt controlate. Există tumori care se dezvolta exclusiv în faza activă a conflictului-şoc (tumorile pulmonare, la colon, la ficat, la uter, la prostată etc.) şi cele care apar în timpul procesului natural de vindecare.

În felul în care creierul vechi controlează cancerul, creşterea tumorală nu este nici accidentală şi nici fără sens, din moment ce proliferarea celulară se opreşte de îndată ce ţesutul este reparat. Cancerul testicular, cel ovarian, limfoamele, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial şi laringeal şi cancerul cervical, toate sunt de natură curativă şi fenomene exclusive ale fazei de vindecare. Dacă procesul de vindecare nu este întrerupt de medicamente sau de revenirea conflictului-şoc, aceste tumori dispar până la urmă în procesul de vindecare.

Al doilea tip de cancer mamar, carcinom in situ, intră de asemenea în această categorie. În timp ce un cancer de sân este un indicator că femeia este în faza activă a conflictului de tip grijă, un cancer in situ este un semn că problema asociată conflictului de separare a fost rezolvată. O femeie nu face un cancer de sân fără motiv, aşa cum nici dezvoltarea lui în sânul stâng sau drept nu este o întâmplare.

IMPORTANŢA LATERALITĂŢII NOASTRE BIOLOGICE

Dr. Hamer a descoperit că lateralitatea determină dacă o boală precum cancerul se dezvoltă în partea stângă sau dreaptă a organismului. Regula este: o persoană dreptace răspunde unui conflict cu mama sau cu copilul cu partea stângă a organismului, şi cu partea dreaptă la un conflict cu tatăl sau partenerul, fraţii, rudele, prietenii, colegii etc. Pentru stângaci este invers. Există întotdeauna o relaţie inversă între creier şi organism, pentru că fiecare emisferă a creierului (mai puţin partea amigdaliană) este în relaţie directă cu partea opusă a corpului. Cel mai simplu mod de a descoperi lateralitatea noastră biologică este să batem din palme. Palma care este deasupra indică dacă suntem stângaci sau dreptaci. Astfel, un cancer în sânul drept, un chist ovarian în ovarul stâng, o problemă de piele pe partea dreaptă sau stângă (sau amândouă), o paralizie motorie pe partea dreaptă (după un atac cerebral) ne dau un prim indiciu despre cine a fost implicat, atunci când conflictul originar a avut loc.

ROLUL BENEFIC AL MICROBILOR

Un alt aspect al cercetărilor dr. Hamer este acela al rolului microbilor pe durata procesului de dezvoltare a bolii. El a aflat că ciupercile, bacteriile şi viruşii sunt activi doar pe durata procesului de vindecare şi maniera în care ei operează este în deplină concordanţă cu logica evolutivă (A patra lege biologică). Bacteria tuberculozei spre exemplu populează doar ţesuturile controlate de creierul vechi. Funcţia lor pe timpul procesului de vindecare este de a descompune tumorile care nu-şi mai au rostul: tumorile pulmonare, de colon, la rinichi, la prostată, la uter, de sân, melanoamele. Bacteriile tuberculozei sunt esenţiale pentru descompunerea construcţiilor celulare care au proliferat cu un anumit scop biologic în timpul fazei active a conflictului. Dacă bacteriile necesare nu sunt disponibile din cauza vaccinării, a uzului excesiv de antibiotice ori în urma chimioterapiei, tumorile nu se pot dezintegra cum trebuie. Ca urmare, rămân pe loc şi sunt încapsulate în mod inofensiv. Detectate la un control de rutină, totuşi ele pot fi diagnosticate drept cancer şi noi conflicte potenţiale pot apărea în urma aflării veştii. Înţelegând legile biologice ale desfăşurării bolilor, această perspectivă poate fi eliminată. În timp ce bacteriile descompun tumorile cu celule inutile, viruşii sunt implicaţi în procesul de vindecare al ţesuturilor coordonate exclusiv de cortexul cerebral (bronhiile, membrana nazală, mucoasa stomacală, mucoasa canalelor biliare şi epiderma). Hepatita, pneumonia, herpesul, gripa indică faptul că procese virulente naturale de vindecare sunt în curs.

În ceea ce priveşte rolul viruşilor, dr. Hamer preferă să vorbească de viruşi ipotetici deoarece în ultimul timp existenţa viruşilor este pusă în discuţie. Acest lucru este în concordanţă cu descoperirile iniţiale ale dr. Hamer, care evidenţiau faptul că procesele de reconstrucţie şi regenerare ale ţesuturilor necrozate sau ulcerate au totuşi loc chiar şi în absenţa viruşilor specifici ţesuturilor respective. Dilema în care se găseşte medicina convenţională este aceea că nu recunoaşte tiparul de evoluţie în două faze al fiecărei boli, prima fază, aceea a conflictului activ, fiind în mod obişnuit scăpată din vedere. Din moment ce microbii sunt activi doar în faza de vindecare, iar activitatea lor este în mod normal însoţită de inflamaţii, febră, puroi, supurări şi dureri, microbii sunt consideraţi răufăcători şi cauză a bolilor infecţioase. Dar microbii nu provoacă boli. Până la urmă, organismul nostru este cel care angajează microbii pentru a optimiza procesul de vindecare. Microbii pot fi bineînţeles transmişi, dar ei rămân inofensivi până în momentul în care persoana este în faza de vindecare a aceluiaşi tip de conflict.

PUNÂND LA ÎNDOIALĂ METASTAZELE

Pe 19 august 2004, ziarul canadian Globe and Mail a publicat articolul intitulat „Cercetătorii urmăresc testele de sânge pentru cancerele de sân”, care conţinea declaraţii revelatoare: Vânătoarea celulelor canceroase în fluxul sanguin a durat 10 ani şi până acum nicio tehnologie nu a reuşit să izoleze măcar o singură celulă tumorală dintre milioanele de celule roşii şi albe conţinute în orice mostră de sânge uman. În afara faptului că vânătoarea este departe de a fi încheiată, nu sugerează asta cumva că ipoteza metastazelor a dezinformat publicul şi a speriat de moarte milioane de pacienţi de cancer de-a lungul ultimelor decenii?

Dr. Hamer nu neagă, bineînţeles, posibilitatea apariţiei celui de-al doilea cancer, dar aceste tumori succesive nu sunt cauzate de migrarea celulelor canceroase care se transformă, în mod miraculos, într-un tip diferit de celulă, ci mai degrabă sunt urmarea noului conflict-şoc. Noul DHS poate fi declanşat de o experienţă traumatizantă adiţională sau prin şocul provocat de diagnostic. Aşa cum am menţionat mai devreme, un diagnostic neaşteptat de cancer sau metastaze poate declanşa frica de moarte, cauzând noi cancere în alte părţi ale organismului. În multe cazuri, aceşti pacienţi nu supravieţuiesc până în faza de vindecare din cauza stării de stres foarte grave, care-i slăbeşte până la punctul în care mai au foarte puţine şanse de supravieţuire. Al doilea tip de cancer după cel pulmonar, este cel osos. Dr. Hamer a descoperit că oasele noastre sunt biologic legate de încrederea şi stima de sine. Spunându-i-se cuiva că are o boală care-i ameninţă viaţa, mai ales una care se presupune că se răspândeşte rapid în organism, este echivalent cu: „acum sunt total inutil”. Urmarea: oasele încep să se decalcifieze (în cazul cancerelor de sân, în zona sternului şi a coastelor). Programului biologic al bolii se derulează la sfârşitul fazei de vindecare. Când faza de reparare este completă, osul va fi mult mai puternic în zona respectivă, asigurându-ne că suntem mai bine echipaţi în eventualitatea apariţiei unui nou conflict al stimei de sine.

NATURA TUMORILOR CEREBRALE

După ce conflictul a fost rezolvat, leziunile cerebrale, împreună cu psihicul şi organul aferent, intră în faza de vindecare. Odată cu repararea oricărei răni, se dezvoltă un edem (fluid în exces) pentru a da protecţie ţesutului cerebral ce este refăcut. În momentul de vârf al fazei de vindecare, atunci când edemul cerebral atinge dimensiunea maximă, creierul declanşează un scurt şi puternic impuls care expulzează edemul. În terminologia GNM, această reglare este denumită criză epileptică. În timpul crizei, organism este aruncat pentru scurt timp într-o stare de simpaticotonie (hiper-stimularea sistemului nervos simpatic) retrăind simptomele tipice fazei de conflict activ, cum ar fi transpiraţie rece, extremităţi reci, puls accelerat şi greaţă. Intensitatea şi durata acestei crize pre-programate este determinată de intensitatea şi durata conflictului precedent. Atacurile cardiace, accidentele cerebrale, crizele de astm şi cele epileptice sunt doar câteva exemple ale acestui crucial punct de revenire. 

Tipul de criză depinde întotdeauna de natura conflictului şi de zona cerebrală corespunzătoare implicată. După ce edemul cerebral a fost împins în afară, ţesutul conex ce oferă suport structural neuronilor se reface în zona respectivă, pentru a restabili funcţiile celulelor nervoase care au fost afectate de şocul declanşat de conflict (DHS). Această acumulare naturală este ceea ce medicina convenţională numeşte „tumoare cerebrală”, veste cu consecinţe cumplite asupra pacientului. Dr. Hamer a stabilit în 1981 că tumoarea cerebrală nu este o boală în sine, ci un simptom al fazei de vindecare, ce se desfăşoară concomitent şi la nivelul organului afectat (controlat din creier, care se află simultan în faza de reparare). Aşadar, metastazele cerebrale, de fapt, nu există nici ele.

TERAPIA GNM (pe scurt)

Primul pas în terapia GNM este înţelegerea naturii biologice a simptomului, de exemplu un anumit tip de cancer în relaţie cu cauzele lui psihice. O tomografie şi un istoric medical complex sunt şi ele esenţiale pentru a determina dacă pacientul este încă în faza activă a conflictului sau deja se vindecă. Dacă este în faza activă, atenţia trebuie îndreptată asupra identificării motivului şocului iniţial DHS şi dezvoltării unei strategii pentru rezolvarea lui. Pregătirea și informarea pacientului asupra simptomelor, procesului vindecării şi eventualelor complicaţii sunt cruciale. Simptomele sunt foarte previzibile! Descoperirile făcute de doctorul Hamer furnizează, pentru prima oară în istoria medicinii, un sistem sigur, care ne permite nu numai să înţelegem, dar şi să prezicem dezvoltarea şi simptomele oricărei boli. Aceasta este adevărata medicină preventivă. Prevenţia necesită înţelegerea cauzelor reale ale bolii şi aceasta este exact ceea ce furnizează în detaliu cercetările doctorului Hamer. Înţelegând cele cinci legi biologice ale cauzei şi procesului de vindecare al bolii, ne putem elibera de teama şi panica ce apar odată cu instalarea unor simptome. Această cunoaştere înseamnă mai mult decât putere. Ea ne poate salva viaţa.

Dr. Ryke Hamer - Cele 5 legi biologice ale noii medicini (RO)
(Pentru subtitrare, apăsați butonul CC de pe bara de jos)