Dr. Călin Mărginean - Diabetul zaharat (VIDEO)

-->

O DIETĂ SEVERĂ DEMONSTREAZĂ
CĂ DIABETUL DE TIP II ESTE REVERSIBIL


În Marea Britanie există 2,5 milioane de persoane care suferă de diabet zaharat de tip 2. Un om de ştiinţă le dă o speranţă bolnavilor, graţie unei diete care duce la vindecarea acestei boli. Respectarea unei diete stricte, de 600 de calorii pe zi, ajută la scăderea nivelului grăsimii din pancreas, restabilind funcţia normală a acestui organ, susţine profesorul Roy Taylor de la Universitatea Newcastle. Acest studiu indică faptul că înfrângerea bolii este posibilă, lucru care nu se credea până în prezent. Prof. Taylor a propus unui număr de 11 voluntari, toţi recent diagnosticaţi cu diabet de tip 2, să treacă la un regim alimentar extrem, format din sucuri de fructe şi legume fără amidon, timp de 8 săptămâni. După doar o săptămână, nivelul de glucoză din sânge, măsurat dimineaţa pe nemâncate, a revenit la normal, indicând o reluare a funcţiei corecte a pancreasului. După 2 luni, toţi pacienţii reuşiseră să învingă diabetul zaharat. Trei luni mai târziu, 7 pacienţi au rămas în continuare fără vreun simptom al acestei boli. Prof. Taylor a explicat că prea multă grăsime în hrană blochează funcţionarea corectă a pancreasului la nivel celular, împiedicând secreţia normală de insulină, cea care reglează zahărul din sânge. Când această grăsime a fost îndepărtată din hrană, funcţiile normale au fost redobândite. „Acesta este o cale radicală de a învinge diabetul de tip 2 și va schimba modul în care vom explica această boală noilor diagnosticaţi”, explică prof. Taylor.

„La sfârşitul programului, mi s-a spus că nivelul insulinei era normal şi că după 6 ani de zile nu mai trebuia să-mi iau medicamentele pentru diabet”, declară Gordon Parmley, de 67 de ani, unul dintre voluntari. Nici acum, după 18 luni, nu mai iau pastilele. Este uimitor cum o dietă mi-a putut schimba starea sănătăţii atât de radical”, mai spune el.

Ideea unei diete a venit atunci când s-a observat că pacienţii care făcuseră un by-pass gastric nu mai aveau diabet zaharat de tip 2. Profesorul Taylor a fost de părere că această operaţie a limitat dieta pacienţilor şi acest fapt i-a dat ideea experimentului cu regimul alimentar sever. Imaginile RMN au demonstrat că proporţia de grăsime din pancreasul voluntarilor a scăzut în timpul celor 8 săptămâni de dietă, de la 8% la 6%. „Acest studiu demonstrează că diabetul de tip 2 poate fi eliminat chiar şi cu ajutorul unei intervenţii chirurgicale care nu are efecte secundare asupra organismului. Cu toate acestea, dieta nu e una uşoară”, menţionează Ian Frame, director de cercetare la Diabetes UK.

În ciuda potenţialului dietei lui, profesorul Taylor este pesimist cu privire la numărul de persoane care vor adopta acest regim alimentar. „Poate 5%... Cu toate acestea, dacă măcar ei ar face-o, ar salva milioane de lire din bugetul sistemului medical”, încheie el.

Aproape 9 miliarde de lire sterline, adică 10% din bugetul NHS (Sistemul Național de Sănătate din Marea Britanie) sunt cheltuite anual pentru tratarea diabetului zaharat şi a complicaţiilor acestuia. Majoritatea banilor sunt cheltuiţi pentru diabeticii de tip 2, care sunt de 9 ori mai numeroşi decât cei cu diabet de tip 1.



-->

Comentarii

POSTĂRI ALEATORII

  • Coincidențe stranii legate de unii președinți americani + VIDEO
    27.04.2012 - 0 Comments
    --> COINCIDENȚE STRANII LEGATE DE UNII PREȘEDINȚI AMERICANI Iată ce se întâmplă când președintele SUA este ales într-un an cu "0" la sfârșit.  Povestea se repetă la fiecare 20…
  • 17 fapte interesante despre Las Vegas care te vor pune pe gânduri
    16.08.2023 - 0 Comments
    Istoria Vegasului este plină de culoare și, uneori, incredibilă, dar Sin City este unul dintre cele mai diverse și unice locuri din Statele Unite. Deși astăzi este cunoscut pentru luxul de neegalat…
  • Sofia Nădejde - o femeie de nădejde a epocii sale
    30.06.2014 - 1 Comments
    --> SOFIA NĂDEJDE  – O FEMEIE DE NĂDEJDE A EPOCII SALE – Sofia Nădejde (1856-1946), născută în Botoșani, a fost o publicistă, prozatoare și autoare dramatică de orientare…
  • 23 de fapte uimitoare despre stângaci
    10.11.2015 - 2 Comments
    1. Stângacii reprezintă 5-10% din populație. 2. Au de 3 ori mai multe șanse să devină alcoolici. 3. Își folosesc mai mult emisfera dreaptă a creierului. 4. Ajung la pubertate cu 4-5 luni…
  • Care e problema cu mâncarea gătită? + VIDEO (RO)
    20.11.2014 - 2 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "6905085768"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; CARE E PROBLEMA CU MÂNCAREA…
  • Şapte motive pentru care accesul la numerar ar trebui protejat
    19.02.2023 - 0 Comments
    Şapte motive pentru care accesul la numerar ar trebui protejat:🔻1. Cash-ul funcţionează întotdeauna fără electricitate sau semnal.🔻2. Numerarul poate fi predat rapid prietenilor sau familiei.🔻3.…
  • Munții Bucegi: Întâmplări ciudate, conspirații și legende populare
    17.01.2024 - 0 Comments
    Munții Bucegi sunt o atracție naturală minunată din România. Vârful, Omu, se ridică la 2505 metri deasupra văii imaculate a Prahovei. Din 1935, valea a fost considerată parc național și este inclusă…
  • Boli infecțioase cauzate de microbi? - un basm modern + documentar
    24.07.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); BOLI INFECȚIOASE CAUZATE DE MICROBI? UN BASM MODERN Prof. dr. Karl Probst Atunci am văzut că, pentru cei mai mulţi, ştiinţa este doar…
  • 7 beneficii ale semințelor de avocado care îți pot stimula sănătatea și frumusețea
    23.12.2022 - 0 Comments
    Există atât de multe produse care au proprietăți utile despre care nu știm. De exemplu, o sămânță de avocado. De câte ori am aruncat una?Vrem să vă vorbim despre proprietățile utile ale semințelor de…
  • Route 66 - Drumul legendar al Americii + VIDEO
    01.10.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ROUTE 66 – DRUMUL LEGENDAR AL AMERICII – Route 66 a fost o șosea americană, care lega orașul Chicago (Illinois) de orașul Los…
  • Condamnat la moarte pentru Roșia Montană + VIDEO
    25.12.2014 - 3 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "5462365744"; google_ad_width = 336; google_ad_height = 280; google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; …
  • Incredibilele sate ale Indiei + VIDEO
    09.06.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); INCREDIBILELE SATE ALE INDIEI India este a șaptea țară ca mărime din lume. Cei peste un miliard de locuitori ai săi sunt împărţiţi în…
  • Tribul Himba + slideshow
    26.10.2014 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "0222328888"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; TRIBUL HIMBA Membrii tribului Himba, locuitori…
  • Chestiunea femeii
    08.03.2015 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "9627982567"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; CHESTIUNEA FEMEII  Sofia Nădejde În…
  • 10 alimente care vă pot crește imunitatea în mod natural
    15.10.2020 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Peste 23 de milioane de oameni se îmbolnăvesc în fiecare an doar prin consumul de alimente contaminate, potrivit OMS. Și, conform unui alt…
  • Creatura din Insula Jekyll + documentar (RO)
    14.08.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CREATURA DIN INSULA JEKYLL G. Edward Griffin G. Edward Griffin este un scriitor și producător de film documentar cu multe titluri de…
  • Cum să instalezi un AC portabil în camera ta, în 10 pași simpli
    04.06.2023 - 0 Comments
    Aparatele de aer condiționat portabile sunt opțiuni excelente pentru răcirea camerei în timpul verii și pentru încălzirea acesteia în timpul iernii. Aceste accesorii grozave sunt ieftine, flexibile…
  • Cânepa - planta minune + documentar (RO)
    21.03.2012 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CÂNEPA – PLANTA MINUNE „Plantați multă cânepă în zona Fukushima. Vibrația cânepii are puterea de a purifica mediul contaminat de…
  • 36 de oameni își descriu țara fără să-i folosească numele
    05.12.2021 - 0 Comments
    O mulțime de țări acoperă această planetă. Majoritatea au istorii complicate și identități naționale care ar putea umple multe manuale. Dar lăsați internetul să rezume toată această complexitate la…
  • Omraam Mikhael Aivanhov - Yoga nutriției
    21.09.2013 - 1 Comments
    --> YOGA NUTRIŢIEI Omraam Mikhael Aivanhov Cei interesați pot descărca textul de aici. Azi voi vorbi despre nutriţie şi vă voi spune lucruri de o maximă importanţă. Foarte puţini,…
  • Caisele - nectarul zeilor
    21.03.2012 - 0 Comments
    --> CAISELE - nectarul zeilor Originea acestui arbore se pierde în negura timpului. Cu secole înaintea nașterii lui Christos, grecii au adus de pe teritoriul Armeniei de astăzi…
  • Mazărea - o proteină vegetală de calitate
    26.03.2012 - 0 Comments
    --> MAZĂREA – o proteină vegetală de calitate Mazărea (Pisum sativum) este originară din Asia Centrală. Se pare că pentru prima oară, boabele verzi ale acestei leguminoase, rudă bună…
  • 9 situații amuzante care explică perfect ce este marketing-ul
    30.07.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Vezi o fată superbă la o petrecere. Te duci la ea și îi spui: „Sunt foarte bogat. Mărită-te cu mine!” - Acesta este marketing…
  • Sectele și manipularea religioasă + documentar (RO) + VIDEO (RO)
    01.03.2016 - 0 Comments
    SECTELE ȘI MANIPULAREA RELIGIOASĂ Vestea celor întâmplate în Guyana la sfârșitul anului 1978, în cadrul minusculei secte religioase intitulată pompos „Templul popoarelor”, a provocat în toată…
  • Terapia cu sunete + VIDEO
    11.04.2012 - 0 Comments
    --> TERAPIA CU SUNETE Terapia cu sunete este o terapie alternativă, bazată pe efectele sunetelor şi ale vibraţiilor de joasă frecvenţă asupra sănătăţii umane. Cercetările privind…
  • 15 fapte interesante despre jocul de cuvinte Wordle
    30.12.2024 - 0 Comments
     Ce este Wordle?Wordle este un joc online, de browser, care oferă jucătorilor șase încercări de a ghici corect un cuvânt din cinci litere. Jocul a fost lansat în octombrie 2021 și a fost creat…
  • Rețete culinare - Pui cu smântână și piper
    08.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PUI CU SMÂNTÂNĂ ȘI PIPER Ingrediente - piept de pui - o ceapă mică - o cană de smântână dulce - două linguri de piper verde - o…
  • Dr. Călin Mărginean - Atenție la vitamina C și la fructoză
    25.06.2015 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ATENȚIE MARE LA VITAMINA C ȘI LA FRUCTOZĂ! Dr. Călin Mărginean - Vitamina C, pe care a făcut-o Tata Dumnezeu și pe care a pus-o…
  • Uluitoarele întâmplări de după scufundarea Titanicului + documentar (RO)
    15.07.2012 - 4 Comments
    --> ULUITOARELE ÎNTÂMPLĂRI  DE DUPĂ SCUFUNDAREA TITANICULUI Chiar din primele zile, naufragiul transatlanticului Titanic a fost împânzit de mituri şi legende. Pe lângă cele…
  • Dr. Călin Mărginean - Soia, o plantă minune (VIDEO)
    10.04.2012 - 1 Comments
    --> SOIA, O PLANTĂ - MINUNE dr. Călin Mărginean Soia este o plantă originară din Asia, unde este consumată în cantităţi…
  • Vitamina C - vitamina vieții
    18.09.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VITAMINA C – VITAMINA VIEŢII O armă împotriva tuturor bolilor, probabil cea mai eficientă dintre invenţiile naturii, este vitamina…
  • André Gernez - Cel mai ilustru doctor necunoscut din lume + VIDEO (RO)
    27.02.2015 - 6 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ANDRÉ GERNEZ CEL MAI ILUSTRU DOCTOR NECUNOSCUT DIN LUME „Un doctor din Roubaix primește o distincție internațională. O veche dogmă…
  • 14 obiecte de uz casnic care nu sunt atât de utile pe cât vor producătorii să ne facă să credem
    12.05.2023 - 0 Comments
    Rafturile supermarketurilor sunt pline de diverse produse de uz casnic care promit să îndepărteze petele, să scape de bacterii și multe alte lucruri aparent utile. Dar, în realitate, nu toate sunt…
  • Laptele - nutritiv sau toxic? + documentare
    21.07.2012 - 0 Comments
    --> LAPTELE - NUTRITIV SAU TOXIC? Miliarde de dolari au fost investite de industria producătoare de lactate pentru a ne convinge că laptele și derivatele sale sunt sănătoase sau…
  • 10 moduri prin care câinele tău îți spune că are dureri
    29.12.2022 - 0 Comments
    Câinii își vor masca adesea durerea sau o vor exprima în moduri diferite. Deoarece durerea este un semn că ceva nu este în regulă, este important să recunoaștem simptomele durerii canine. Deși unele…
  • 10 trucuri de de care toți șoferii au nevoie + FOTO
    20.10.2022 - 0 Comments
    Atât șoferii, cât și pasagerii doresc ca procesul de conducere să fie cât mai simplu și mai ușor posibil. Dar, folosind câteva trucuri la îndemână, nu trebuie să depășiți prea mult bugetul pentru a…
  • SIDA nu a existat niciodată! + VIDEO
    15.04.2012 - 13 Comments
    --> ANATOMIA UNEI EPIDEMII SIDA nu a existat niciodată!  dr. cercetător Mihai Alecu Scandalurile provocate de gripa aviară şi de gripa porcină nu sunt singulare. Aceasta este…
  • Enigmaticii trovanți ai României: Roci vii care cresc și se mișcă!
    03.11.2023 - 0 Comments
    Cu aproximativ șase milioane de ani în trecut, paleoterremurele au dat naștere unui fenomen geologic unic cunoscut sub numele de trovanți, numiți și pietrele de la Costești, datorită prezenței lor…
  • O lume fără România (VIDEO + slideshow)
    01.06.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM AR ARĂTA LUMEA FĂRĂ ROMÂNIA?  CEI MAI CUNOSCUŢI CERCETĂTORI ŞI INGINERI ROMÂNI Pe parcursul îndelungatei sale istorii,…
  • Motan curios dat afară din bibliotecă, obține sprijin masiv pe Internet + FOTO
    27.12.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Faceți cunoștință cu Max, motanul, o felină curioasă care iubește să exploreze Colegiul Macalester din apropiere. Max a fost salvat de…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *