Hrana la care este adaptată specia umană

HRANA LA CARE ESTE ADAPTATĂ SPECIA UMANĂ

Erbivorele (animalele care pasc: bizonii, iepurii, caii, oile, caprele, cerbii, girafele) sunt înzestrate de natură pentru o hrănire exclusiv cu frunze şi iarbă.

Granivorele (păsările) prosperă datorită seminţelor diverselor plante.

Carnivorele (pisicile, leii, tigrii, lupii) se hrănesc cu carne crudă, dar nici ele nu pot prospera cu o dietă bazată exclusiv pe carne.

Frugivorele (maimuţele) mănâncă fructe, vegetale suculente, rădăcini, muguri, nuci şi seminţe.

Omnivorele (mistreţii, urşii, ratonii) prosperă hrănindu-se cu toate tipurile de hrană crudă.

Insectivorele (amfibienii) se hrănesc cu insecte.

Aceste tipuri de hrană la care sunt adaptate speciile animale derivă din moştenirea lor biologică. Să dăm câteva exemple: Ursul koala este adaptat să mănânce exclusiv frunze de eucalipt şi nu bea niciodată apă. Gâtul lung îi permite girafei să se hrănească cu frunzişul copacilor. Ghearele şi colţii îi permit tigrului să ucidă şi să sfâşie prada. Vederea excelentă şi ghearele puternice îl fac pe vultur un prădător de temut pentru vânatul de la sol. Carnivorele mănâncă alte animale. Erbivorele mănâncă plante.

Mai mult decât orice, hrana determină trăsăturile şi caracteristicile creaturilor. Oamenii nu sunt o excepţie. Este o premisă de bază a naturii ca oamenii, la fel ca şi celelalte creaturi, să aibă toate condiţiile şi produsele necesare pentru a-şi susţine viaţa şi sănătatea. Speciile din natură îşi restricţionează instinctiv hrana la o varietate la care sunt adaptate în mod specific. Ar trebui să tragem concluzia că şi oamenii ar avea tendinţa să se hrănească doar cu acele alimente pentru care sunt adaptaţi din punct de vedere fiziologic, ca să trăiască în parametrii optimi. Specia umană ar trebui să fie studiată ca membră a întregii comunităţi biologice a Terrei şi să fie comparată din punct de vedere anatomic şi fiziologic cu alte specii, pentru a ne lămuri asupra adevăratelor ei cerinţe alimentare. Când analizăm caracterul anatomiei şi fiziologiei umane în legătură cu dieta noastră, trebuie s-o facem în contextul natural, şi nu în mediul artificial al vieţii moderne. Astfel, hrana noastră ar trebui să fie în concordanţă cu înzestrările noastre fiziologice, şi nu cu gusturile sau convingerile dobândite.

Determinarea hranei noastre naturale nu este o chestiune de credinţă

Tradiţia şi popularitatea sunt modurile cele mai nefericite pentru a determina o dietă adecvată. Schimbările în mediul nostru înconjurător nu ne modifică şi adaptările biologice, structura internă sau nevoile naturale, pentru a instaura starea optimă. De-a lungul anilor, adaptările biologice au fost determinate de necesităţi. Ele se dezvoltă lent, necesitând perioade de timp extrem de lungi pentru a se stabiliza. Mediul nostru puternic industrializat iniţiază mai degrabă adaptări sau ajustări sociale, decât schimbări fiziologice sau anatomice. Trăind conform adaptărilor noastre naturale, putem face faţă stresului vieţii moderne mult mai bine decât dacă nu le respectăm. Atunci când decidem care alimente sunt mai bune, singura autoritate pe care ar trebui să ne bazăm este corpul nostru. Anatomia şi fiziologia noastră sunt cele care decretează dacă hrana este acceptabilă sau nu. Determinarea dietei noastre naturale nu este o chestiune de credinţă: bazele dietei umane trebuie puse pe datele ştiinţifice referitoare la caracteristicile noastre biologice, biochimice, anatomice şi fiziologice.

Sănătate versus profit: un conflict de interese major

Ni s-a indus credința că boala are o cauză misterioasă, sau că se află dincolo de controlul nostru, fiind determinată genetic. Cei mai mulţi oameni sunt dornici să audă aceste afirmații privind cauza bolilor lor. Acest lucru le permite să mănânce inconştient, alimente „gustoase” şi extrem de periculoase pentru sănătate.

În SUA, industria care produce hrană de tip junk-food finanţează şi favorizează cele mai multe cercetări din instituţii şi universităţi. În ultimele decenii, cei mai mari sponsori de la Harvard pentru cercetări legate de nutriție au provenit din industria cărnii, zahărului şi produselor lactate, precum și din cadrul nenumăratelor companii farmaceutice. Nu avem aici un conflict de interese? Giganţii industriei controlează recomandările privind hrana! Ei au folosit, timp de zeci de ani, dogme false referitoare la nutriţie, pentru a-şi promova produsele. Şcoala şi reclamele ne învaţă că produsele lactate şi carnea sunt vitale. Acesta este rezultatul miliardelor de dolari cheltuiţi pentru influenţarea opiniei publice. Marile industrii sunt conduse de interese financiare, nu de ştiinţă. Lobby-ul lor exercită o imensă putere economică. Membrii guvernului, stimulaţi de politic, dau recomandări nutriţionale în dezacord cu cercetările ştiinţifice. Aceasta fiind o stare generalizată, să nu vă aşteptaţi vreodată să primiţi sfaturi utile prin mass-media.

Etichetarea eronată şi înşelătoare a hranei

Într-un sondaj de opinie la nivel naţional, doar 6% dintre cei intervievaţi mâncaseră în ziua anterioară 2 porţii de hrană vegetală şi 2 de fructe. Chiar dacă publicul urmase recomandările USDA din noul studiu al hranei, dieta lor era încă inadecvată în ceea ce priveşte nevoia de produse proaspete, bogate în antioxidanţi. Noile îndrumări sunt tot prea ridicate în proteine şi grăsimi şi prea joase în nutrienţi bazaţi pe plante şi fibre. De pildă, într-o dietă axată pe produse proaspete, trebuie să se consume zilnic 1500 mg de vitamina C, plus bioflavonoide. Oficial, DRZ (Doza Zilnică Recomandată) de vitamina C este de 60 mg (ridicol de joasă), și la fel majoritatea nutrienţilor pe bază de plante. DZR-urile sunt menţinute joase pentru ca alimentele procesate să nu apară ca fiind deficiente, cum sunt de fapt.

Majoritatea informaţiilor nutriţionale comerciale şi a etichetelor de pe alimente sunt de asemenea eronate şi înşelătoare. Producătorii de hrană procesată şi fast-food folosesc greutatea şi mărimea unei porţii prezentând minciuni cumpărătorilor. Adevărul este atât de distorsionat, cum nici nu vă imaginaţi. De exemplu, are laptele integral 4% grăsime? Calculaţi: laptele conţine 4 g grăsime la 100 g. Dar fiecare 100 g conţine 70 calorii. Laptele are 9 calorii pe fiecare gram de grăsime, astfel că laptele integral conţine 50% din calorii provenind din grăsime. Chiar şi lactatele light au multe grăsimi. Manipulând datele despre nutriţie în ceea ce priveşte greutatea, se acoperă nivelul  de conţinut în grăsimi. Industria alimentelor din carne şi fast-food joacă acelaşi joc. În hamburgerul fără grăsime de la McDonalds, 45% dintre calorii provin din grăsime.

Faptul rămâne: dacă hrana animală este baza dietei voastre, este imposibil să trăiţi în concordanţă cu copleşitoarele dovezi ştiinţifice referitoare la adevărata sănătate umană. Companiile întăresc erorile de alimentaţie pe care le fac oamenii şi conving publicul că nu contează ce mănâncă. Acestea ne spun că orice hrană procesată, denaturată, chimizată ne va asigura necesităţile corpului, atâta timp cât înghiţim în plus vitamine, minerale, antiacizi, remedii pentru dureri de cap şi alergii şi alte pastile. Mesajul transmis publicului este: e bine să continuaţi dieta prezentă, atâta timp cât luaţi suplimente şi produse farmaceutice. Şi aşa, toţi prosperă pe seama bolilor provocate de inconștiența voastră. Da, boala voastră este pentru alţii o afacere. Minciuna e atrăgătoare, deoarece e ceea ce vreți să credeţi. Totuşi, mai degrabă decât deficienţele de nutriţie, marea majoritate a bolilor sunt rezultatul excesului de hrană biologic nepotrivită. Cauza deficienţelor lor este consumul de alimente devitalizate, supra-procesate, noi nefiind proiectaţi pentru acest tip de hrană. Antagoniştii nutriţionali fură din rezervele vitale de nutrienţi din corp şi contribuie la instalarea bolilor.

Nutriţia ştiinţifică versus nutriţia comercială

Prima întrebare care se pune pentru o abordare mai degrabă ştiinţifică decât economică faţă de nutriţia umană: Care este natura biologică a corpului uman? Care este hrana noastră naturală? Suntem noi carnivori care-şi asigură nutrienţii necesari din carne crudă, sânge, oase, cartilagii și măruntaie provenite din vânat proaspăt? Suntem erbivori, care se hrănesc cu verdeţuri, ierburi, cereale neprelucrate, rădăcinoase etc., aşa cum fac vacile, oile şi caii? Suntem granivori precum pasările, care se hrănesc în principal cu seminţe şi grăunţe? Suntem noi în mod natural omnivori, care se hrănesc sănătos, indiferent ce mănâncă? Suntem frugivori, care se pot hrăni doar cu banane, struguri, portocale, pepeni şi mere la fiecare masă? Sistemul digestiv şi fiziologia noastră ne determină dieta optimă. Înţelegând procesul fiziologic care însoţeşte digestia şi absorbţia hranei, se pot determina obiceiurile alimentare potrivite. 

Procesele digestive sunt aceleaşi pentru toți oamenii, indiferent de rasă, cultură sau localizare geografică. Aceste procese ar trebui studiate în relaţie cu sănătatea, pentru a dezvolta o ştiinţă precisă a nevoilor noastre nutriționale reale. Există o abundenţă de informaţii referitoare la fiziologia digestiei şi a absorbţiei hranei. Din păcate, ştiinţa nutriţiei depinde prea mult de experiențele pe şoareci şi pe deficienţe induse artificial, în încercarea de a stabili nevoile umane de hrană. O abordare mai înţeleaptă pentru a determina natura dietei noastre ar fi aceea de a studia anatomia şi fiziologia omului. Astfel, s-ar putea deduce caracteristicile hranei potrivite, în concordanţă cu natura şi alcătuirea anatomică a speciei umane. Această abordare n-ar depinde de experiențe născocite şi nici n-ar fi părtinită de interesele producătorilor de carne, lactate şi junk-food, care ne dictează de decenii dieta. Motivul acestei investigaţii n-ar fi profitul, ci sănătatea. Fiziologia umană și predispoziţiile biologice sunt baza corectă de la care ar trebui să se pornească în determinarea adevăratelor cerinţe ale dietei umane.

Gătit versus crud: care este diferenţa?

Nutriţioniştii de azi sunt subordonaţi conceptelor celor patru grupe alimentare de bază şi piramidei alimentare, aşa cum au fost ele perpetuate de marea industrie alimentară. Conform acesteia, oamenii nu au o dietă fixă, ca alte animale. Ei sunt creaturi omnivore, care se pot hrăni cu mâncăruri gătite la fiecare masă, pentru a-şi satisface cerinţele nutriţionale. Cu toate acestea, cele 80 de milioane de specii de pe acest Pământ se hrănesc exclusiv cu alimente nepreparate termic. Numai oamenii le gătesc. Gătitul implică foc. Focul arde şi distruge ţesuturile vii, inclusiv nutrienţii, transformându-i în substanţe toxice. Nimeni nu se întreabă de ce atacul de cord şi cel cerebral, cancerul, diabetul şi bolile cronice omoară oamenii cam la jumătatea duratei lor de viaţă. În medie, speciile din natură trăiesc de 7 ori vârsta lor matură. Oamenii se maturizează la 20 de ani. Făcând calculele, durata de viaţă pentru oameni ar trebui să fie de cca 140 de ani, dacă am trăi în fiecare zi conform legilor naturale. Stilul de viaţă letargic şi caloriile goale, mult prea toxice, ale hranei la care nu suntem adaptaţi biologic ne ucid la jumătatea vieţii. Distrugerea enzimelor face din mâncare doar o materie fără calitate, străină corpului şi greu de digerat. De aici vine şi dorinţa omului de a mânca mai mult, pentru a se sătura.

Prin supunerea la temperaturi mari, începând din primele 3 minute, în alimente au loc următoarele transformări:

- 100% din enzime sunt distruse;

- funcţia fibrelor naturale este anulată;

- carbohidraţii se caramelizează;

- clorofila se degenerează;

- 30-50% din vitamine şi minerale sunt distruse;

- pesticidele din vegetale sunt restructurate în componente şi mai toxice;

- grăsimea este deformată, generând substanţe care ulterior duc la dezvoltarea de tumori şi cancer; acestea sunt acroleina şi benzpirenul – cel mai puternic agent cancerigen existent;

- mâncarea digerată, ajungând în sânge, transportă mineralele anorganice prin sistem, fixându-se în artere, vene, încheieturi şi organele interne, ducând la pierderea flexibilităţii acestora şi la îmbătrânirea prematură.

Suntem în mod natural mâncători de carne sau vegetarieni?

Unii „nutriţionişti” afirmă că avem trăsături clare de carnivori, şi numesc „colţi” dinţii noştri incisivi, pentru a-şi susţine poziţia. Dar, dacă priviţi diversele specii din regnul animal, fiecare are dinţii ideali pentru a mastica un anume tip de hrană. Erbivorele au 24 de molari, 8 incisivi zimţaţi pe maxilarul inferior şi un cer al gurii aspru. Maxilarul lor se mişcă vertical, lateral, faţă/spate, permiţându-le să rupă şi să mărunţească iarba. Omnivorele au caninii ca nişte colţi, ce le permit să sape după rădăcini. Frugivorele, precum cimpanzeii, au 32 de dinţi: 16 pe fiecare maxilar, incluzând 4 incisivi, 2 canini, 4 premolari şi 6 molari. Aceşti dinţi sunt adaptaţi pentru a sparge nuci iar articulaţia uniformă a dinţilor le permite frugivorelor să zdrobească şi să mestece fructe. Carnivorele (de pildă felinele), au canini bine dezvoltaţi, lungi, ascuţiţi, cilindrici şi separaţi de ceilalţi dinţi. Colţii şi caninii ascuţiţi care penetrează, omoară şi sfâşie carnea sunt o trăsătură a tuturor carnivorelor adevărate (cu excepţia păsărilor de pradă). Maxilarele puternice ale carnivorelor se mişcă numai pe verticală şi sunt ideale pentru sfâşierea cărnii, care este înghiţită aproape nemestecată şi apoi digerată de sucurile lor gastrice, extrem de acide.

Dinţii umani nu sunt creaţi pentru a sfâşia carnea, ca cei ai leilor, lupilor sau câinilor, ci se apropie mai degrabă de cei ai animalelor care se hrănesc cu fructe. Dinţii noștri corespund aproape identic cu cei ai cimpanzeilor şi ai altor frugivore. La om, absenţa totală a spaţiilor dintre dinţi caracterizează arhetipul nostru frugivor. Caninii omului sunt scurţi, solizi şi uşor triunghiulari. Sunt mai puţin pronunțați şi dezvoltaţi decât cei ai urangutanilor, care rareori omoară şi mănâncă carne crudă în mediul lor natural. Caninii umani nu seamănă defel cu caninii lungi, rotunzi şi ascuţiţi ai carnivorelor adevărate. Dinţii omului nu sunt curbaţi şi ascuţiţi ca ai lupilor sau tigrilor şi nici largi şi plaţi ca ai speciilor care mănâncă iarbă şi grăunţe. De fapt, dinţii omului sunt ca cei ai maimuţelor care se hrănesc cu fructe, iar gura e potrivită pentru fructe şi legume suculente. Ar fi extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil pentru oameni, să mănânce carne crudă fără ajutorul cuţitului. A numi incisivii umani „colţi” este, evident, o exagerare. De altfel, cercetătorii susţin că oamenii au putut să mănânce carne numai după ce au avut unelte şi au controlat focul. Vânătoarea, de asemenea, nu a fost posibilă decât cu ajutorul uneltelor. De fapt, paleontologii consideră că am deţinut o metodă modernă, sistematică, de vânătoare abia în urmă cu 60.000 de ani.

Anatomie comparată

Carnivorele sunt dotate din naştere cu echipamentul anatomic necesar în detectarea, capturarea, uciderea şi sfâşierea prăzii. Câinii au maxilare puternice, care creează răni adânci. Oamenii nu au gheare ascuţite pentru a rupe, nici colţi ascuţiţi pentru a sfâşia, nici ochii şi nici simţul olfactiv bine dezvoltate pentru vânătoare. Corpul uman nu este creat pentru a alerga suficient de repede după pradă. Oamenii nu pot apuca animalele în gură, cum fac câinii, coioţii, lupii, şacalii, leii, tigrii sau pisicile. Noi doar putem crea răni superficiale cu mâinile, prin forţa brută. În schimb, avem membre şi degete perfecte pentru a urca, a ne întinde şi a apuca. Capacitatea noastră naturală de a culege este asemănătoare cu cea a cimpanzeilor. Primatele frugivore au încheieturi mobile la umeri, coate şi mâini, care permit mişcarea liberă în toate direcţiile, mâini sensibile, care se pliază uşor, cu degetul mare opozabil şi cu unghiile plate, toate acestea fiind perfecte pentru a aduna fructe. Referitor la membrii altor specii, erbivorele au copite, care le permit să meargă uşor pe pajiştile cu iarbă, iar carnivorele au gheare ascuţite, pentru a ataca violent prada. Animalele care trăiesc în copaci şi cele care culeg fructe au o vedere binoculară stereoscopică, ceea ce face vederea suficient de precisă pentru a observa hrana.

O altă comparaţie anatomică între specii se referă la structura pielii. Toate animale vegetariene au glande sudoripare din abundenţă. La carnivore, acestea sunt atrofiate şi inactive. Ele nu transpiră abundent, pentru a preveni o pierdere masivă de fluide, care ar determina o precipitare concentrată de deşeuri de nitrogeni (din cauza consumului de carne crudă). Aceasta explică de ce persoanele care consumă carne suferă de căldură, în timp ce vegetarienii nu.

Fiziologia comparată a digestiei

Lungimea tractului digestiv diferă mult, în funcţie de specie şi hrană. Intestinul unui carnivor este de 3-6 ori lungimea corpului. Carnivorele au nevoie de un intestin scurt, fără striaţii, care acţionează rapid, deoarece carnea crudă devine repede toxică şi nu poate fi reţinută mult timp în intestin fără să ducă la o putrefacţie otrăvitoare pentru corp. Intestinul erbivorelor e plin de încreţituri, pentru a crea o suprafaţă mare, şi are de 30 de ori lungimea corpului. Iarba şi plantele sunt brute şi pline de fibre, necesitând o digestie mai lungă pentru descompunerea celulozei. În general, lungimea intestinului omnivorelor reprezintă de 6 ori lungimea trunchiului. Intestinul frugivorelor, inclusiv al oamenilor, este încreţit şi are de 12 ori lungimea corpului.

Tractul digestiv uman este de cca 4 ori mai lung decât cel al carnivorelor. Intestinul carnivorelor este scurt şi fără striaţii, pentru a descompune rapid hrana şi a o scoate din sistem înainte să putrezească. Intestinul omului este încreţit, pentru a reţine hrana până când toţi nutrienţii au fost extraşi, ceea ce constituie în acelaşi timp anatomia cea mai dezavantajoasă pentru digerarea cărnii. Intestinul lung al omului nu poate procesa rapid hrana săracă în fibre (carnea şi lactatele). În consecinţă, hrana de origine animală reduce capacitatea musculaturii intestinului de a efectua mişcări peristaltice (de contracţie şi relaxare) care să permită înaintarea şi eliminarea conţinutului său, astfel încât apare inevitabil putrefacţia (care se manifestă extern prin flatulenţă şi scaune urât mirositoare). Toate acestea duc la eliberarea în corp a unor produşi toxici. În urma unei diete axate preponderent pe carne, se pot instala constipaţia şi cancerul de colon, boli frecvente la marii consumatori de carne, ambele fiind rare sau inexistente la vegetarieni.

Sursa: Art Baker - Cook Less, Feel Better (Gătește mai puțin, simte-te mai bine), 2001