Arborele de ceai

-->

ARBORELE DE CEAI

Arborele de ceai (Camellia sinensis) este originar din sud-estul Asiei. Condiţiile climatice favorabile sunt: căldură, umezeală, ploi frecvente. Necultivat, poate atinge 9 metri înălţime, însă în cadrul fermelor de ceai este menţinut, prin tăiere, la o înălţime confortabilă pentru cules, de 60-125 cm. Frunzele tinere au pe suprafaţa lor un puf argintiu, foarte apreciat în cadrul unor ceaiuri de calitate. Florile sunt mici, albe şi rare. Din frunzele arborelui de ceai s-a preparat mai întâi ceaiul negru, acesta fiind numit de-a lungul timpului şi ceai chinezesc sau ceai roşu. Acest tip de ceai era preparat şi folosit doar de chinezi. Mai târziu, exportul lui către populaţiile din Vest s-a făcut pe Drumul Mătăsii. Din cauza atacurilor banditeşti desfăşurate de arabi, în timpul domniei ţarului Mihail drumul a fost schimbat prin Mongolia, spre sudul Rusiei. Pentru că aici a avut un teren propice, arborele a fost cultivat şi utilizat la fel de mult ca în China.

În cazul ceaiului negru (chinezesc) procesul de fermentaţie este lăsat să se desfăşoare până la capăt. Este secretul care îi conferă culoarea şi aroma caracteristice. După culegere, frunzele sunt aşezate în rafturi de lemn şi lăsate să se usuce 12-18 ore. În urma (pre)uscării, frunzele pierd mult din apă şi permit rularea. În timpul rulării, membrana frunzelor se rupe, iar sucurile şi uleiurile esenţiale din frunză îmbibă întreaga plantă. După rulare, frunzele sunt întinse într-o încăpere rece şi umedă, pentru a fi supuse procesului de oxidare. În această etapă, frunzele capătă culoarea neagră, iar sucul plantei, amar iniţial, se schimbă şi devine aromat. Procesul de oxidare se opreşte atunci când gustul şi „buchetul” sunt pe deplin dezvoltate. Sucul plin de arome ce apare în procesul de fermentaţie rămâne pe suprafaţa frunzelor până în momentul în care este „activat” de contactul cu apa fierbinte. În ultima etapă, frunzele sunt sortate, iar produsul final poate consta în frunze întregi, mărunţite sau transformate în pulbere. Deoarece timpul de infuzare se măreşte în funcţie de mărimea frunzelor, ceaiul se sortează în loturi cu frunze de mărimi apropiate.

În Rusia, tehnicile de macerare şi fermentare a frunzelor au fost diferite faţă de cele ale chinezilor. Așa a apărut ceaiul rusesc (verde). Pentru obţinerea lui, între etapa de stafidire şi cea de rulare, are loc o etapă de aburire. În cea finală, frunzele sunt uscate cu ajutorul căldurii, proces care le împiedică să oxideze. Astfel se păstrează parfumul, aromele naturale şi culoarea verde iniţială. În ceaiul verde sunt conservate toate substanţele active din frunzele proaspete, care vor fi eliberate doar în momentul infuzării.

Prin urmare, dacă ceaiul negru (chinezesc) este fermentat şi apoi uscat, cel verde (rusesc) este uscat direct, la o temperatură care nu degradează clorofila. În acest fel, ceaiul verde păstrează un conţinut mai ridicat de vitamine (A, B, E, C) şi minerale (fier, calciu, fosfor şi potasiu). Consecinţa uscării imediate a frunzelor de ceai şi evitarea uscării lor după fermentare este faptul că ceaiul verde are un conţinut mai scăzut de cafeină, fiind mai puţin excitant decât cel negru.

De reţinut că la prepararea ceaiului este deosebit de important ca apa să fie sub temperatura de fierbere iar timpul de infuzare a frunzelor cel corect, pentru ca ceaiul să nu devină amar. Apa prea fierbinte alterează gustul ceaiului şi chiar proprietăţile acestuia.

Ceaiul alb se produce din frunzele tinere, încă nedeschise, care sunt acoperite cu un puf argintiu sau cu perişori argintii. Prelucrarea se realizează în doar doi paşi: tratarea cu aburi şi apoi uscarea. Absenţa etapelor de pre-uscare, rulare şi oxidare lasă frunzele intacte, astfel încât perişorii şi puful argintiu sunt vizibili, ceea ce conferă aspectul specific, argintiu, al ceaiului alb. Când este infuzat, ceaiul alb are o culoare de un galben pal şi un gust delicat, cu o aromă proaspătă. Cele mai populare ceaiuri albe sunt „bujorul alb” (Bai Mu Dan), „acul de argint” (Yin Zhen) şi „sprânceana zeului longevităţii” (Ming Mei).

Ceaiul oolong este un ceai tradiţional chinezesc, realizat tot din planta de ceai Camellia sinensis. Ca grad de oxidare, este situat între ceaiul verde şi cel negru.  Procentul de oxidare este între 10 şi 70%. Numele de „oolong” provine de la chinezescul „wu long”, care înseamnă dragonul negru. Una dintre legendele despre ceaiul oolong spune că un om, pe nume Wu Liang, după o zi de recoltat ceai verde, a fost distras de o căprioară şi, până şi-a adus aminte de ceai, acesta era deja parţial oxidat. Astfel ar fi fost descoperit ceaiul oolong. Acesta este prelucrat în două feluri. Unele frunze sunt rulate, căpătând o formă de buclă, iar altele sunt presate în bile mici. Pentru producerea ceaiului oolong este nevoie de multă cunoaştere şi îndemânare. Frunzele sunt culese în dimineaţa unei zile senine, în buchete formate dintr-un mugur şi trei frunze, după care sunt expuse la soare. Aceasta este prima etapă. A doua etapă constă în uscarea lor în interior, pentru a favoriza fermentarea. Momentul crucial al procesului de obţinere a ceaiului oolong este acela în care se opreşte fermentarea. Pentru că ceaiul oolong nu este fermentat în întregime, i se mai spune şi ceai semifermentat. Este nevoie de experienţă pentru a alege momentul în care se opreşte procesul de fermentare. Acesta trebuie să fie atunci când frunzele sunt  30% roşii şi 70% verzi. După aceasta, ele sunt agitate un timp în coşuri, pentru a căpăta gust aromă şi textură. Următorul pas constă în uscarea lor, folosind cărbuni. La final, un maestru îl analizează şi îl repartizează unei anumite categorii, în funcţie de aromă şi alte caracteristici.

Ceaiurile obţinute din planta de ceai sunt bogate în vitamine şi săruri minerale, dintre care cea mai importantă este vitamina C, care stimulează şi uşurează digestia. De asemenea, frunzele arborelui Camellia sinensis conţin tanin, aminoacizi, glucide şi uleiuri volatile. Atât ceaiul verde, cât şi cel negru au acţiune diuretică, fiind indicate în special persoanelor care au probleme cu rinichii. Sunt antiadipoase, laxative şi stimulente respiratorii. Pentru persoanele hipotensive, sunt excelente tonice cardiace. Ambele ceaiuri pot înlocui cu succes cafeaua, fiind bune stimulente intelectuale şi fizice. O cană de ceai băută zilnic  previne şi chiar vindecă ateroscleroza.

Ceaiul verde şi infecţiile

Vitamina C, împreună cu flavonoidele, are un efect antibiotic şi antiinflamator, fiind eficientă împotriva agenţilor patogeni, precum bacterii, virusuri sau ciuperci. De aceea, ceaiul verde este indicat în cazuri de deficienţă a sistemului imunitar, infecţii gripale, ciuperci ale pielii sau inflamaţii intestinale. Dacă organismul dispune de suficientă vitamină C, aceasta va reacţiona la radicalii liberi şi îi va scoate din luptă.  În tratarea bolilor provocate de răceală, ceaiul verde acţionează cel mai eficient dacă este combinat cu vitamina C. Se vor bea zilnic 2-3 căni de ceai în care s-a pus zeama de la o jumătate de lămâie. Ceaiul poate proveni de la prima sau a doua infuzie, dar trebuie pregătit cu apă la o temperatură de 70-80°C. Zeama de lămâie se pune când ceaiul s-a mai răcorit, pentru a nu dezactiva vitamina C.

În cazul unor răceli rebele, în ceai se poate adăuga şi puţină miere de albine, care posedă calităţi de antibiotic. Pentru prevenirea răcelii, este suficient ceaiul verde. În caz de infecţii gripale, în nici un caz nu beţi un ceai prea fierbinte. Contrar opiniei curente, acest obicei este dăunător, căci usucă mucoasele iritate şi favorizează pătrunderea bacteriilor în corp. Ceaiul călduţ este cel mai indicat în răceală şi pentru că împiedică distrugerea vitaminei C din zeama de lămâie şi a substanţelor cu proprietăţi antibiotice din miere. Ceaiul verde cu lămâie este indicat şi pentru gargară, în inflamarea faringelui. În caz de inflamaţii acute ale gâtului sau cavităţii bucale, efectul dezinfectant al ceaiului verde este întărit dacă se asociază cu o infuzie dintr-o linguriţă de flori de salvie uscată şi 150 ml apă fiartă. Fiertura obţinută se lasă 7-8 minute, după care se adaugă în ceaiul verde. Cu această mixtură, se va face gargară sau se va clăti gura, dimineaţa şi seara.

Reţeta  ideală contra radicalilor liberi din organism

Bogat în polifenoli, ceaiul (verde sau negru) este recunoscut pentru acţiunea sa antioxidantă, care reduce formarea în exces a radicalilor liberi, care favorizează îmbătrânirea prematură a celulelor şi apariţia bolilor. Este important de ştiut că ceaiul conţine antioxidanţi foarte puternici: catechine (ceaiul verde), flavone (ceaiul negru). Specialiştii sunt de părere că antioxidanţii din ceai sunt mai valoroşi chiar decât vitaminele C şi E, recunoscute în special pentru calitatea lor de antioxidanţi. Un consum regulat de 3 ceşti/zi de ceai verde sau 2 căni/zi de ceai negru reprezintă reţeta ideală contra formării radicalilor liberi şi oprirea proceselor degenerative la nivel celular din organism. Este bine ca acest ceai să fie băut în prima parte a zilei, pentru a nu provoca insomnii. Ceaiul verde se combină cel mai bine cu mierea de albine, fiind incompatibil cu laptele sau zahărul.

Ceaiul pentru inimă

Frunzele de ceai verde sau negru conţin în jur de 25% substanţe flavonoide care, asemenea celor din struguri sau legume şi fructe, ne protejează de bolile de inimă. Ceaiul verde sau negru este benefic şi pentru sistemul circulator, reuşind să reducă formarea plăcilor de aterom, responsabile de obturarea arterelor şi să prevină apariţia depunerilor de colesterol pe pereţii vaselor de sânge. Mecanismul este pus tot pe seama antioxidanţilor din această plantă, care diminuează procesul de formare a acestor plăci periculoase. De asemenea, polifenolii din ceai au efect antitrombotic, reducând procesul de constricţie a vaselor sanguine de la extremităţi. Este limitată şi coagularea anormală a sângelui, care stă la baza apariţiei trombozelor. Aceste ceaiuri reduc valorile tensionale mari prin reducerea nivelului de angiotensină, substanţă care produce vasoconstricţie. Consumul a 3 ceşti de ceai zilnic, reduce cu 11% accidentele cardiace. Însă atenţie: nu depăşiţi această doză! În exces, ceaiul verde sau negru diminuează absorbţia fierului la nivelul intestinului.

Ceaiul previne apariţia cancerului

Cercetători au efectuat studii prin care au demonstrat virtuţile ceaiului împotriva cancerului. Experţii de la Centrul de Studiu al Cancerului din Japonia au descoperit că incidenţa cancerelor este cu 20-25% mai redusă printre băutorii de ceai verde. Au fost aduse numeroase dovezi în susţinerea afirmaţiei că un consum regulat de ceai reduce riscul instalării cancerului de colon, vezică urinară, esofag, pancreas, rect şi stomac, diminuând riscul apariţiei cancerului la sân, şi al celui de prostată. Proprietăţile anticancerigene se datorează polifenolilor, care protejează ADN-ul celular de radicalii liberi şi distrug celulele canceroase. Compusul responsabil pentru aceste proprietăţi este epigallocatechin 3 gallate (EGCG), care are o activitate antioxidantă de 100 de ori mai puternică decât vitamina C şi de 25 de ori mai mare decât vitamina E. Această substanţă inhibă dezvoltarea noilor celule canceroase și le poate ucide şi pe cele mature. Persoanele care fac radioterapie sunt sfătuite să bea ceai verde, care are un rol protector împotriva radiaţiilor.

Efecte protectoare contra radiaţiilor solare

Printre efectele benefice ale ceaiului se numără şi cel de protector împotriva razelor ultraviolete. În special substanţele din ceaiul negru ajută la protecţia celulelor expuse la soare şi calmează inflamaţiile. Studii recente demonstrează că şi ceaiul verde are aceleaşi calităţi, efectele protectoare ale unei substanţe din acest ceai fiind de 20 de ori mai puternice decât cele ale vitaminei E. Ceaiul verde are efect protector şi împotriva radiaţiilor emise de calculator. Pentru calmarea arsurilor provocate de expunerea la soare, sunt de ajutor comprese reci cu ceai verde. Substanţele tanante din ceai păstrează apa în piele şi împiedică astfel uscarea ei, calmând durerile şi oprind inflamarea. În plus, vitamina C şi flavonele distrug radicalii liberi formaţi prin acţiunea radiaţiei solare, care pot dăuna pielii. Pentru o compresă răcoritoare, se amestecă ceai verde cu iaurt şi se formează o cremă, care se lasă câtva timp la rece, apoi se ung cu ea porţiunile iritate ale pielii.

Tratarea infecţiilor externe ale pielii

Ceaiul verde ajută la vindecarea infecţiilor pielii provocate de ciuperci. Micozele se manifestă prin apariţia unor pete roşii, solzoase, care produc mâncărimi. Substanţele tanante ale ceaiului verde întăresc pielea şi-i măresc rezistenţa, iar saponinele au proprietatea de a distruge celulele ciupercilor. Pentru uz extern, împotriva ciupercilor pielii se recomandă un amestec din frunze de ceai verde şi salvie, în raport de 2:1. Amestecul se opăreşte şi se lasă 5 minute. La un 1 litru de apă, revin 3 linguri de amestec. Salvia este utilă şi pentru că, pe termen lung, inhibă transpiraţia. Se înmoaie un şervet curat în infuzie, după care se aplică pentru 10 minute pe locurile afectate de ciupercă.

Înlocuiţi cafeaua cu ceai negru sau verde

În compoziţia ceaiului verde sau negru se găseşte teina, o variantă a cafeinei. Ca şi cafeina din cafea, teina conţinută în ceai este un alcaloid care excită sistemul nervos central, făcând să dispară senzaţia de oboseală. Cantitatea de teină este legată de timpul în care este ţinută planta la infuzat. Potrivit unor studii, infuzia de 3 minute permite extragerea din plantă a 50% din cantitatea de cafeină, iar prin infuzia de 5 minute se obţin aproximativ 80%. O cană de ceai verde sau negru preparată corect are acelaşi efect ca şi o ceaşcă de cafea tare. Deşi are un conţinut mult mai scăzut de teină decât ceaiul negru, ceaiul verde are efect energizant şi este utilizat în tratarea oboselii cronice. Este mai eficientă decât cafeaua şi sporeşte capacitatea de concentrare. Ceaiul verde este recomandat înaintea eforturilor intelectuale mari (examene), în cazul tulburărilor de circulaţie cerebrală, precum şi ca revigorant, pentru îndepărtarea oboselii. O cană de ceai verde este un remediu cu acţiune imediată contra stresului. De aceea, pentru stimularea reflexelor şi creşterea atenţiei, este preferabil ca în loc de cafea să bem ceai verde sau negru. Însă, ca şi cafeaua, ceaiul verde sau negru este contraindicat femeilor însărcinate sau care alăptează, deoarece cafeina, respectiv teina din ceai poate ajunge la copil prin laptele matern, dându-i acestuia stări de nelinişte, iritaţie şi chiar insomnie.

Ceaiul combate mahmureala după petreceri

După o noapte stropită din belşug cu băuturi alcoolice, iată o reţetă care acţionează mai repede şi mai bine decât cafeaua sau zeama de murături. Pentru 1/2 l de preparat, este nevoie de 0,6 l apă, 3 linguriţe de ceai verde, 1 lămâie, 0,2 l apă minerală, 1 vârf de cuţit de sare şi o linguriţă de miere. Puneţi apa să dea în clocot, apoi lăsaţi-o să se răcească 5 minute. Puneţi ceaiul într-un vas şi turnaţi apa peste el. Lăsaţi lichidul la infuzat 5 minute, apoi strecuraţi-l într-o cană. Adăugaţi câteva picături de suc de lămâie, apa minerală, sarea şi mierea.

Respiraţie proaspătă

Consumul de ceai verde menţine sănătoasă cavitatea bucală, inhibă formarea tartrului şi distruge bacteriile orale. Fluorina din acest ceai ajută la menţinerea sănătăţii dinţilor. În multe regiuni din Asia, fiecare mâncare cu peşte este însoţită, în mod tradiţional, de o ceaşcă de ceai verde, care acţionează eficient împotriva mirosului neplăcut al respiraţiei. Pentru dezinfecţia uşoară a cavităţii bucale şi prevenirea mirosului urât al respiraţiei se bea, de asemenea, ceai verde pur sau în amestec cu frunze de mentă.

Alte proprietăţi terapeutice

- Consumul de ceai verde sau negru scade nivelul LDL al colesterolului (cel rău) şi creşte nivelul HDL de colesterol (cel bun). De aceea, cei care consumă extract de ceai verde pot mânca alimente mai grase fără să înregistreze creşteri ale nivelelor plasmatice de colesterol.

- Un alt efect binecunoscut al ceaiului verde este efectul laxativ. Acest ceai este recomandat de medici în reglarea digestiei şi combaterea constipaţiei cronice.

- Ceaiul verde reduce glicemia şi astfel, riscul de diabet zaharat. Acest rol îl au polifenolii şi polizaharidele conţinute.

- Atât ceaiul verde, cât şi cel negru protejează ficatul împotriva substanţelor toxice (alcool, tutun, substanţe chimice).

- Datorită teofilinei, ceaiul verde este folosit ca stimulent respirator în cazul astmului bronşic, contribuind la dilatarea bronhiilor şi uşurarea respiraţiei.  

- Un alt efect binefăcător al ceaiului verde în special, este cel diuretic şi dezintoxicant. De aceea, ceaiul verde este folosit cu succes în curele de slăbire.

Sursa: http://farmaciaverde.wordpress.com/2008/04/01/pastrati-va-sanatatea-cu-ceai-verde-si-ceai-negru/

-->