-->
PSIHOLOGIA POPOARELOR ÎN TREI PAȘI
DIN PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN
Există o psihologie a popoarelor, aşa
cum există şi o psihologie a indivizilor. Dacă ultima face obiectul unor vechi
şi laborioase cercetări, concretizate în nenumărate tratate, psihologia
naţiunilor e mai puţin vizibilă, probabil din cauza dificultăţii de a defini şi
sistematiza elementele comune unui întreg popor.
Ţine de istoria mentalităţilor felul în
care percepem o anumită etnie şi, în cadrul ei, propria cultură, lecturile,
călătoriile, experienţele personale joacă un rol primordial. Exactitatea
germană, flegmatismul englezesc, romantismul francez, spiritul practic al
americanilor reprezintă tot atâtea poncifuri, inculcate de generaţii în modul
nostru de percepţie.
Concretizând, şi poporul român îşi are
caracteristicile lui sufleteşti, şi este meritul marelui nostru sociolog
Dumitru Drăghicescu de a le fi definit şi sistematizat într-o carte celebră,
„Din psihologia poporului român”, publicată în 1907, la Paris.
Urmând raționamentul savantului german
Wilhelm Wundt, întemeietorul etnopsihologiei, psihologia poporului român nu
este, pentru Dumitru Drăghicescu, decât „răsfrângerea în noi a evenimentelor
istorice şi sociale cele mai însemnate”. Şi nu este deloc întâmplător faptul că
acum mai bine de o sută de ani, într-o altă perioadă confuză a istoriei
naţionale, sociologul român identifica în lucrarea sa un mediu foarte apropiat
de cel de astăzi:
„În epoca de tranziţie în care ne aflăm, ne găsim într-o atmosferă psihologică şi socială plină de anarhie, foarte complexă, haotică”.
„În epoca de tranziţie în care ne aflăm, ne găsim într-o atmosferă psihologică şi socială plină de anarhie, foarte complexă, haotică”.
După definirea metodică a bolilor
naţiei, concluzia sa e cutremurătoare:
„Nepăsarea şi fatalismul, rod al celor câteva trăsături mai de seamă ale istoriei noastre şi ecou adesea al înrâuririi Orientului, sunt notele cele mai limpezi şi lămurite ce se pot desprinde în sufletul şi caracterul nostru”.
„Nepăsarea şi fatalismul, rod al celor câteva trăsături mai de seamă ale istoriei noastre şi ecou adesea al înrâuririi Orientului, sunt notele cele mai limpezi şi lămurite ce se pot desprinde în sufletul şi caracterul nostru”.
Argumentele vin din numeroasele
reflecţii şi descrieri ale călătorilor străini pe meleaguri româneşti, din
mulţimea de episoade istorice semnificative, şi ele întregesc portretul puţin
măgulitor, dar realist, pe care Dumitru Drăghicescu îl face neamului din care
se trage.
-->
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.