Cum a apărut creștinismul

CUM A APĂRUT CREȘTINISMUL

Comunismul a fost de la început și este până astăzi un instrument al evreimii internaționale, de ea creat și dirijat, prin intermediul căruia această mafie mondială, ajutată de francmasonerie, de sionism, de super-capitalismul iudaic și de mass-media, tot de ea fondate și controlate acum pe întreaga planetă, a încercat și încă mai încearcă să ajungă la dominația lumii, sub pretextul că ,,evreii sunt poporul ales de Dumnezeu” – de dumnezeul lor (Iahve), care nu are nicio legătură cu Dumnezeul creștinilor sau cu Allah al mahomedanilor.

Această idee rasială de origine religioasă, pe care o găsim repetată în scrierile evreiești începând cu Pentateuhul (cele 5 cărți despre care se pretinde că ar fi fost scrise de Moise), continuând cu Profeții Israelului din Vechiul Testament, apoi cu Talmudul palestinian, Talmudul din Babilon și Thora, cartea care se găsește în altarul fiecărei sinagogi evreiești, a fost vârâtă în capul israeliților acum circa 3.300 de ani, de un anume Moshe – pe românește, Moise. Fugăriți din Egipt de faraonul Amenhotep al VII-lea în jurul anului 1350, Moise i-a condus pe evrei până în Peninsula Sinai de astăzi. Această fugă a evreilor din Egipt, unde ei pretind că erau ,,sclavizați”, cu toate că veniseră acolo de bună voie, atrași de bogăția țării, cum au făcut-o în toată istoria lor și cum fac și astăzi, când mai mult de jumătate din populația ebraică a lumii se află în bogatele State Unite ale Americii, este calificată ca ,,Fuga din Egipt” sau ,,Exodul”, pe care evreii îl sărbătoresc în fiecare an de Pessach, de unde derivă Paștele ortodox românesc.

Din timpul fugii evreilor din Egipt datează și povestea din Biblie că Moise ar fi deschis cu toiagul lui apele Mării Roșii ca să-și salveze „poporul ales”, iar o dată trecuți în Peninsula Sinai, apele mării ar fi revenit, înecând armata faraonului, care-i urmărea. În realitate, această „minune” n-a fost o minune, căci evreii lui Moise au mers pe malul Mării Roșii în timpul refluxului, iar armata egipteană care-i urmărea a fost surprinsă de flux și înecată. Să nu uităm că Marea Roșie face parte din Oceanul Indian, la marginile căruia nivelul apei variază cu câțiva metri între flux și reflux.

Evreii au avut inițial o religie politeistă. Zeul lor nu era Iahve, la singular, ci Elohim, care în ebraica antică înseamnă „zei”, deci erau politeiști, ca și egiptenii, până în secolul XIV î.e.n., când a venit la tron faraonul Echnaton (Amenophis al IV-lea, 1364-1348 î.e.n.), a cărui soție era frumoasa prințesă de origine siriană Nefertiti. Sub influența acesteia, Echnaton a făcut tabula rasa din religia politeistă și preoțimea vechiului Egipt, care în numele unei mulțimi de zei exploata poporul, înlocuind toți zeii cu un singur zeu: Ra – Soarele.

Ajunși în Peninsula Sinai, evreii au continuat să fie politeiști, să danseze în jurul unuia dintre zeii lor, Vițelul de Aur din Biblie, și să se bată între ei; se găseau deci într-un război civil religios. Confruntat cu această situație, Moise a recurs la monoteismul faraonului Echnaton și i-a înlocuit pe Elohim, deci politeismul, cu unul singur, Iahve, transformându-i pe evrei în monoteiști și vârându-le în cap ideea că ar fi poporul ales de Dumnezeu (Iahve) pentru a domina lumea. Ideea rasei superioare, predestinată să stăpânească lumea, a rămas în capul evreimii internaționale de-a lungul mileniilor, repetată de „profeți” ca Isaia, și de rabini, până astăzi, iar încercările de a ajunge la dominarea lumii i-au dus la conspirații și conflicte cu toate popoarele cu care au intrat în contact, și la persecuțiile pe care le-au suferit în cursul istoriei, ca rezultat al propriului comportament. Ultima dintre aceste persecuții a fost cea suferită sub Hitler. Conspirația mondială ebraică continuă, numai că internaționala iudaică a schimbat tactica după revoluțiile care au dus la dărâmarea, cel puțin temporară, a fostului Imperiu Sovietic și a regimurilor comuniste din Europa Orientală în anii 1989 și 1991.

Religia mozaică este motorul tuturor mișcărilor subversive evreiești din istorie, care au condus, între altele, la revoluția iudaică din Persia în secolul V î.e.n., apoi la cele trei revoluții iudaice din interiorul Imperiului Roman între anii 66 și 146, iar în ultimii cca 350 de ani, deci începând cu secolul al XVII-lea, la revoluția engleză, care a culminat cu decapitarea regelui Carol I al Angliei, ordonată de francmasonul Oliver Cromwell în 1649. A urmat revoluția franceză din 1789, după ce în 1776 fusese provocată revoluția americană, apoi așa-numitele revoluții liberale din secolul al XIX-lea, revoluțiile din coloniile spaniole din America Latină și, în sfârșit, prima revoluție comunistă în Franța – Comuna din Paris din 1871, care a fost finanțată de bancherii evrei Rothschild (ramura franceză). În sfârșit, în 1917 a avut loc Marea revoluție socialistă din 1917, finanțată de băncile evreiești din Occident, și extinderea comunismului peste aproape o treime din populația lumii. Chiar și după 1989, au rămas sub comunism mai mult de o pătrime din populația lumii: China, Vietnam, Laos, Coreea de Nord și Cuba. Aceasta religie mozaică, aflată în spatele tuturor revoluțiilor menționate, este bazată ea însăși pe o minciună!

Este binecunoscută din Vechiul Testament evreiesc povestea cu Cele Zece Porunci (să nu furi, să nu ucizi, să nu minți etc.) pe care Moise le-ar fi primit pe Muntele Sinai din partea lui Dumnezeu/Iahve, pentru a le transmite ,,poporului ales”, deci evreilor. Aceste Zece Porunci au fost preluate de toate religiile creștine. Realitatea este că Cele Zece Porunci primite de Moise, chipurile din partea lui Iahve, sunt un plagiat, o copie modificată a faimosului Cod al lui Hammurabi, unul din regii Babilonului, primul rege din istoria lumii care a alcătuit un Cod de legi scrise, următorul fiind – după aproape 2000 de ani – Dreptul Roman. Codul lui Hammurabi era cunoscut și de egiptenii din timpul faraonilor. De la ei l-a preluat Moise, care nu era evreu de origine, ci egiptean, găsit și adoptat de evrei, deoarece numele Moise sau Moshe în limba coptă, limba egiptenilor antici, înseamnă ,,cel scos din apă”.

Așadar, acest Moshe sau Moise care i-a ajutat pe evrei să scape din Egiptul faraonic, văzând că, ajunși în Peninsula Sinai, evreii începuseră să se certe între ei pe motive religioase (fiind politeiști credeau în zei diferiți), s-a suit pe Muntele Sinai, unde s-ar fi întâlnit cu Iahve, Dumnezeu evreilor în persoană, și care i-ar fi dat Cele Zece Porunci.

Se știe că romanii erau foarte liberali și toleranți, în sensul că nu numai că nu se amestecau în chestiunile religioase ale diferitelor popoare ale Imperiului, ci și le preluau religia, așa cum s-a întâmplat, la început cu grecii – Zeus al grecilor devenind Jupiter ș.a.m.d. Aproape toți zeii popoarelor Imperiului, inclusiv Isis a egiptenilor, își aveau templele lor în Roma. Religia creștină, derivată din cea mozaică, a devenit religie de stat în anul 313 e.n., când împăratul Constantin cel Mare, convertit la creștinism, a împărțit Imperiul Roman, care devenise greu de administrat din cauza distanțelor enorme, în Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol, vechiul Bizanț, și Imperiul Roman de Apus, cu capitala la Roma, care s-a prăbușit în anul 476, sub invazia barbarilor germani.

Revenind la conspirația mondială evreiască, pe care cel care nu o cunoaște în detaliu nu înțelege nimic din ceea ce se întâmplă în prezent și din ceea ce s-a petrecut în lume în ultimele două milenii, vreau să clarific chestiunea cu nașterea lui Iisus Christos și cum s-a ajuns la creștinism, mahomedanism și la situația catastrofală a lumii de astăzi, provocată de evreimea internațională, care continuă să lucreze în scopul realizării visului ei milenar de dominație mondială.

Yoisel, fiul lui Miriam și al lui Iosif, cunoscut de noi, creștinii, sub numele de Iisus, fiul Mariei și al lui Dumnezeu, s-a născut în Bethleem pe 12 noiembrie anul 4 î.e.n. S-a ajuns la constatarea aceasta prin studii astronomice în legătură cu cunoscuta Stea de la Bethleem, care ar fi apărut la nașterea lui Christos, stea neobișnuită, care a existat, deoarece este menționată în cronicile Babilonului, unde se afla cel mai important centru de studii astronomice al Antichității și de unde au venit către Ierusalim și Bethleem Cei Trei Crai de la Răsărit, cunoscuți de creștini sub numele de Caspar, Melchior și Balthazar, acești „crai” fiind în realitate astronomi – deci oameni de știință, originari din Babilon. Cum o stea nu apare și dispare din senin, au fost făcute în ultimele decenii studii științifice cu mijloacele astronomiei moderne, spre a determina ce-ar fi putut fi acea stea de la Bethleem. Astăzi pot fi prevăzute cu exactitate datele eclipselor solare și repetatele sosiri ale diverselor comete. De asemenea, poate fi determinată și data diverselor fenomene astronomice care au avut loc în trecut.

S-a constatat deci că Steaua de la Bethleem, care ar fi apărut în noaptea nașterii lui Christos, a fost o conjuncție a planetelor Marte, Jupiter și Saturn care, văzute împreună de astronomii babilonieni și de lumea de acum 2000 de ani, le-a apărut ca o stea nouă, mai luminoasă. Numai că această conjuncție nu a avut loc la 24-25 decembrie anul 1, ci la 12 decembrie anul 4 î.e.n., deci la această dată s-a născut Christos, care a fost crucificat de romani, după ce fusese condamnat la moarte de evrei, în primăvara anului 29 e.n., crucificare pe care creștinii o „sărbătoresc” sub numele de Paște. Pentru evrei, Paștele este sărbătoarea „Exodului din Egipt” sub conducerea lui Moise, iar pentru creștini este sărbătoarea morții și învierii lui Christos.

Cum s-a ajuns la ziua de 25 decembrie ca ziua nașterii lui Christos? Se știe că creștinismul a fost recunoscut ca religie de împăratul Constantin cel Mare în anul 313, stabilit de el ca anul de naștere a religiei lui, despre care timp de aproape trei secole nu se vorbise mai nimic. Creștinismul era una dintre atâtea alte religii ce existau în Imperiul Roman, creștinii fiind persecutați din când în când, nu din cauza religiei lor, ci pentru că preluaseră ideea mozaică a monoteismului și intraseră în conflict cu religia de stat, preluată de romani de la grecii antici. Constantin cel Mare a „stabilit” așadar anul nașterii lui Iisus Christos, creatorul religiei creștine la care se convertise, însă nu cunoștea data nașterii lui.

În ziua de 25 decembrie 272 – deci anterior – avusese loc bătălia de la Palmira, Siria de astăzi, între trupele reginei Palmirei, Zenovia, și armata romană a împăratului Aurelian, cel care cu un an înainte retrăsese trupele și administrația romană din Dacia Felix, România de astăzi, cucerită de împăratul Traian în anul 106, cucerire care, după patru războaie daco-romane între 101 și 106, a fost urmată de o colonizare romană masivă, deoarece Dacia Felix era cea mai bogată provincie a Imperiului roman, singura din Europa unde se găsea și se găsește până astăzi în cantități considerabile aur, în triunghiul aurifer al Transilvaniei.

Războiul de cucerire a Daciei purtat de împăratul Traian contra lui Decebal, a fost în primul rând unul economic. La venirea lui pe tronul Romei, Imperiul, care se întindea din Nordul Angliei până la Maroc și de acolo, spre răsărit, până în apropiere de India, se găsea într-o criză economică, nemaiputându-și plăti formidabilul aparat administrativ. Criza aceasta nu putea fi soluționată decât prin punerea în circulație a unei mari cantități de aur; or, cea mai mare cantitate de aur din Europa antică se găsea în mâinile regilor Daciei, respectiv Decebal, al cărui tezaur conținea o cantitate de nu mai puțin de 500 de tone de aur, o cantitate enormă pentru epoca aceea, dacă ne gândim că rezerva de aur a Statelor Unite ale Americii, cea mai bogată țară din lume, se ridică la 3.500 de tone și în mare parte a fost transferată de la Fort Knox în subteranele băncii Chase Manhattan, care aparține fraților Rockefeller, evrei din New York.

Împăratul Traian a atacat Dacia, ca s-o spunem pe scurt, spre a pune mâna pe tezaurul lui Decebal și pe minele de aur, țara mai având și argint, plus tot felul de alte bogății. Decebal a fost învins în ultimul război din 106 nu de legiunile romane, ci de sete (din cauza secetei din acel an, cetățile dacice așezate pe vârfuri de munți au rămas fără apă, fapt care i-a forțat pe soldații daci însetați să se predea, după cum se vede și pe basoreliefurile Columnei lui Traian), iar Decebal s-a sinucis pentru a nu fi luat prizonier și purtat în lanțuri la întoarcerea triumfală a lui Traian în Roma, cum i se întâmplase regelui Vercingetorix al galilor învinși de Iulius Cezar.

Împăratul Aurelian, sub presiunea invadatorilor barbari germanici, a părăsit Dacia, retrăgându-și legiunile și administrația la sud de Dunăre în anul 271, când din ordinul lui a fost distrus și podul de la Turnu Severin, construit peste Dunăre din ordinul lui Traian, de arhitectul Apolodor din Damasc, spre a împiedica trecerea acelorași invadatori germanici peste Dunăre. Legiunile aureliene au fost implicate în bătălia de la Palmira, din ziua de 25 decembrie 272. Cum acea zi, deși de decembrie, era însorită, armata romană a împăratului Aurelian, aflată în inferioritate numerică față de armata reginei Zenobia, a reușit să câștige bătălia manevrând în așa fel, încât să aibă soarele în spate, pe când dușmanii luptau cu el în față. Pe atunci, bătăliile se duceau mai ales cu sulițe, săgeți și pietre aruncate de la distanță, înainte de a se ajunge la lupta corp la corp; legionarii romani, care aveau soarele în spate, se puteau apăra, pe când palmirenii, orbiți de soare, nu vedeau săgețile, lăncile și pietrele aruncate de romani, așa că au pierdut bătălia, orașul le-a fost ocupat, iar regina Zenobia a fost făcută prizonieră și dusă în lanțuri pentru a sărbători triumful la Roma.

Ziua de 25 decembrie din anul 272 e.n., când împăratul Aurelian a obținut, cu ajutorul soarelui, victoria împotriva Palmirei, a fost declarată Ziua Soarelui, deci zi de sărbătoare a Imperiului, în care Soarele era deja celebrat ca zeul Ra în Egipt, zeu al druizilor celți în Anglia și zeu al dacilor alături de Zamolxe. Cum împăratul Constantin cel Mare, care în 313 a fixat anul nașterii lui Christos ca anul 1, fără să cunoască însă data exactă, pe care de altfel nici nu avea de unde, căci la romani nu a existat niciodată un census - recensământ al populației - cu data nașterii și morții fiecărui individ, îl considera pe Iisus Christos, la a cărui religie se convertise, ca noul soare și mântuitor al omenirii, i-a fixat ca dată a nașterii ziua de 25 decembrie, când împăratul Aurelian obținuse victoria împotriva reginei Zenobia a Palmirei, declarată Ziua Soarelui.

Ziua de 25 decembrie, ziua nașterii lui Christos, pe care noi, creștinii, o serbăm de atunci sub numele de Crăciun, este în realitate ziua victoriei lui Aurelian contra Zenobiei, din anul 272, și nicidecum ziua nașterii lui Iisus Christos, care s-a născut la 12 noiembrie anul 4 î.e.n., tot așa cum serbăm „moartea și învierea lui Iisus Christos” (ale căror date exacte nu sunt nici ele cunoscute) de Paștele evreiesc, ziua Exodului din Egipt. Deci creștinii continuă să serbeze victoria lui Aurelian contra reginei Zenobia a Palmirei ca ziua nașterii lui Christos, Crăciunul, și Pesachul evreiesc ca Paștele nostru, când ar fi avut loc omorârea și învierea din morți, urmată de înălțarea la cer a Mântuitorului.

În ceea ce privește religia creștină însăși, Iisus Christos nici nu s-a gândit la crearea unei noi religii monoteiste universale. Ținând seama de chinezi, indieni și japonezi, populația pământului se ridica la 500 de milioane de locuitori, dintre care cca 120 de milioane locuiau în Imperiul Roman. Roma însăși avea în timpul lui Nero, deci prin anii 44-64, circa 3 milioane de locuitori.

La originea religiei creștine pe care o practicăm de peste 18 secole s-a aflat un conflict între trei secte mozaice – a fariseilor, a saducheilor și a esenienilor – ultima fondată de Sfântul Ioan Botezătorul. Acesta a introdus „botezul”, pe care creștinii îl practică și astăzi, în locul circumciziei nou-născuților, practicată până astăzi de mozaici și de frații lor mahomedani (islamismul fiind tot de origine mozaică) și care în anumite țări merge și mai departe, circumcizând la vârsta de 13 ani și fetele, în cadrul unei ceremonii bestiale.

Iisus Christos intrase în această sectă a esenienilor după ce el însuși fusese circumcis, însă din lupta dintre esenieni pe de o parte și saduchei și farisei pe de alta au ieșit victorioși ultimii, care i-au vârât în pat regelui Irod al Iudeei (menținut de romani ca ,,rege” pentru că le plătea tribut) o prostituată evreică frumoasă, pe nume Salomeea, care a acceptat avansurile lui Irod cu condiția ca acesta să ordone decapitarea Sfântului Ioan Botezătorul. Iisus Christos a păstrat linia ideologică a lui Ioan Botezătorul, devenind ținta următoare a evreimii mozaice, mai ales după ce s-a proclamat Mesia, promițând însă „poporului ales” nu dominația asupra pământului, pe care o așteptau și încă o așteaptă evreii, ci Împărăția Cerului, pe care izraeliții n-o doreau și n-o așteptau, fapt care i-a atras condamnarea la moarte prin crucificare, pusă în aplicare de romani, dar hotărâtă de fapt de evrei.

Evreii sunt specializați nu numai în asasinarea ,,goymilor”, adică a ne-evreilor, cum au făcut în toată istoria lor, ajungând să omoare cu ajutorul comunismului numai în Rusia între 70 și 110 milioane de oameni. Din fanatism religios sau politic, evreii s-au omorât și se omoară și între ei, cum s-a întâmplat cu „eroul național” al Israelului, fostul terorist din organizația israelită Hananah până în 1948, care în același an a cucerit de la palestinieni partea de vest a Ierusalimului și în 1967 a organizat și câștigat așa-zisului „Război de 6 zile”, în care a învins armatele reunite ale Siriei, Libanului, Iordaniei și Egiptului, cucerind și restul Ierusalimului, inclusiv Muntele Templului unde se află așa-numitul Zid al Plângerii, ultimul rest al Templului lui Solomon, la care se văicăresc evreii din toată lumea. Mă refer aici la Itzak Rabin, fost general al armatei Israelului, ajuns prim ministru, care, așa cum i se cuvine unui terorist evreu, a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1993, pentru ca în 4 noiembrie 1995 să fie asasinat la Tel Aviv de un alt evreu, Igal Amir, aparținând organizației teroriste Ayal.

În spatele acestora se găsește altă organizație teroristă ebraică dinainte de 1948, Irgun Zwei Leumi, care a fost condusă de teroristul Menahem Begin, fost prim-ministru al Israelului după Golda Meir, care, cum era normal, a primit și el Premiul Nobel pentru Pace prin 1978, din partea Storting-ului, parlamentul norvegian francmason care acordă Premiile Nobel pentru Pace, cele pentru Știință, Literatură și Economie fiind acordate în fiecare an de Academia Carolingia din Stockholm, al cărei „Comitet de alegere a laureaților” e în realitate o lojă iudeo-masonică a ritului Schwedenborg. Acest fapt explică de ce nu trece an în care un evreu oarecare să nu obțină Premiul Nobel pentru cine știe ce operă sau descoperire, cum s-a întâmplat cu Albert Einstein, ridicat la rangul de super-geniu al omenirii.

Teoriile lui Einstein, inclusiv teoria relativității, teoria big-bang-ului – marea explozie care ar fi adus crearea universului acum circa 15 miliarde de ani – ca și formula cheie a fizicii moderne, anume E = mc², sunt pur și simplu povești. Universul nu a fost „creat” acum 15 miliarde de ani, deoarece nimic nu se poate face din nimic, ci a existat și va exista întotdeauna – infinit atât în timp, cât și în spațiu, iar faimoasa lui formulă, care de mai bine de 80 de ani tot flutură prin capetele oamenilor de știință moderni (litera ,,c” din formula, care vine de la celeritas, înseamnă viteza luminii, care ar fi o constantă de 300.000 km/s) este un fals, dat fiind că viteza fotonilor este o variabilă. Dacă viteza luminii ar fi constantă, am avea pe pământ o lumină permanentă, venită din toate direcțiile, și de o asemenea intensitate, încât ar provoca o încălzire a planetei care ar face imposibila apariția vieții. Deoarece în Univers există un număr infinit de galaxii, cu un număr infinit de sisteme solare care emit fotoni un timp infinit de lung, lumina, venind cu viteza constantă, cum pretindea Einstein, de 300.000 km/s, planeta noastră și toate celelalte planete s-ar găsi sub un bombardament permanent de fotoni, chiar dacă la planeta noastră ar ajunge numai câte un singur foton de la fiecare galaxie sau sistem solar, care se găsesc în număr infinit în Univers. Deci viața există pe Pământ, ca și pe alte planete ale Universului, tocmai pentru că viteza luminii, adică a fotonilor care produc lumina, nu este constantă, ci variază, fapt care face ca lumina din Univers să nu ajungă până la noi, pierzând viteză și oprindu-se undeva pe parcurs. Viața pe planeta noastră este posibilă numai datorită luminii Soarelui, pe care egiptenii, druizii, celții, dacii și romanii l-au declarat zeu.

În ultimii 80 de ani, au primit Premiul Nobel 48 de evrei de origine germană, printre care Albert Einstein și Max Plank pentru știință, Paul Ehrlich pentru medicină, Thomas Mann pentru literatură, Karl von Osiewski pentru pace, în timp ce savantul german Eugen Saenger, inventatorul rachetei fotonice, a fost uitat de responsabilii francmasoni care acordă premiul.

Gradul de dezvoltare al unei civilizații se măsoară după cantitatea de energie pe care o consumă. De aceea, cea mai avansată civilizație tehnică a planetei noastre azi este cea a Statelor Unite ale Americii, care are cel mai mare coeficient de consum de energie pe cap de locuitor, în timp ce civilizația lor umană, dominată de iudeo-masonerie încă din anul 1776, când a fost publicată Constituția americană scrisă de francmasonul Thomas Jefferson, se află cu „ani lumină” în urma Europei. Fără să mai vorbesc de Europa Occidentală – rușii înșiși, ca popor, sunt mult mai civilizați decât americanii, care de fapt sunt o adunătură din sărăcimea tuturor națiilor lumii, al cărei unic ideal este banul. Or, banii sunt manipulați de evreime, care în felul acesta domină astăzi America în toate sectoarele vieții și dau tonul în pretinsa civilizație americană, pe care vor s-o impună întregii lumi.

În ceea ce privește creștinismul, el a fost propovăduit și răspândit în Imperiul Roman de către apostoli, în special de Simon, cunoscut sub numele de Sfântul Petru, și de Saul, cunoscut ca Sfântul Pavel, cel cu epistolele către corinteni, atenieni, salonichieni etc. Acest Saul, persecutor al creștinilor ca evreu și devenit creștinul Paulus, a fost executat la Roma de către legionari, se pare în anul 63 e.n., nu pentru că era creștin, ci pentru că a pus foc și a ars biblioteca din Efes. Biblioteca, se spune, ar fi găzduit circa 200.000 de manuscrise unicat, practic operele tuturor scriitorilor, filozofilor și oamenilor de știință ai lumii antice. Pretextul incendierii a fost că aceste scrieri „păgâne” nu corespundeau cu Biblia evreiască și propovăduirile lui Iisus Christos. Un alt fanatic semit, califul mahomedan Omar, a incendiat în anul 634 faimoasa Bibliotecă din Alexandria, cu cele 600.000 de manuscrise, fondată de Alexandru cel Mare, ctitorul acestui oraș în secolul IV î.e.n.

Prin aceste două incendieri provocate de doi fanatici semiți, unul evreu și altul arab, civilizația a fost aruncată înapoi cu aproape două milenii, deoarece ceea ce mai cunoaștem din scrierile pe papirus sau pergament ale unor scriitori antici ca Sofocle, Eschil, Plutarh, Euripide, Seneca, Vergiliu, Platon, Arhimede, Pitagora etc. sunt numai frânturi din operele lor originale, găsite mai târziu tot de arabi prin orașele romane din nordul Africii, traduse de ei mai întâi în arabă și apoi retraduse în italiană și greco-bizantină. Omar a distrus biblioteca din Alexandria sub pretextul că manuscrisele de acolo nu corespundeau cu conținutul Coranului (și el de inspirație mozaică), același fanatic încercând să distrugă și piramidele faraonilor, considerate de el monumente ale necredincioșilor, dar începând cu piramida lui Keops, cea mai mare de la Gizeh, în care a reușit să facă o gaură care se vede până astăzi, și-a dat seama că are de-a face cu o lucrare pe care cu arabii lui n-ar fi putut-o distruge nici dacă ar fi trăit zece vieți.

În numele lui Dumnezeu, creștinii noștri au distrus sistematic și operele de artă, statuile, templele și picturile Antichității. Urând civilizația greco-romană, creștinii lui Simon și Saul, respectiv Sfinților Petru și Pavel și a celorlalți apostoli, au distrus în mod sistematic, timp de secole, în numele aceluiași Dumnezeu, toată civilizația greco-romană, care ajunsese la o înălțime neegalată în timpul cezarilor. Cezarii, în ciuda exceselor, reușiseră pentru prima și până acum ultima dată în istoria cunoscută a lumii să instaureze o pace de 400 de ani, vestita Pax Romana, baza tuturor legilor naționale și internaționale, inclusiv a Codului lui Napoleon și a jurisdicției germanice, anglo-saxone și a tuturor țărilor civilizate ale lumii moderne.

Toate statuile culturii greco-romane antice au fost distruse de evreii creștini Simon și Saul, sub pretextul poruncii biblice ,,Să nu-ți faci chip cioplit”, însă au fost înlocuite de aceiași creștini, mai ales de cei catolici occidentali, cu statuile lui Iisus Christos și ale sfinților apostoli evrei, care încă tronează pe Catedrala Sfântului Petru din Vaticanul roman, de unde Papa, care se pretinde urmașul lui Simon, alias Sfântul Petru, pronunță anual binecuvântarea sa, Urbi et orbi. Ce caută apostolii evrei în mijlocul Romei imperiale? Locul lor este la Ierusalim!

Fără a ține seama de doctrina religioasă a lui Christos, care propovăduia pacea și iubirea între oameni, bunătatea și împărăția cerului, apostolii evrei, începând cu Simon și Saul, respectiv Petru și Pavel, propagandiști antici ai creștinismului, urmați de așa-numiții evangheliști, au transformat creștinismul într-o armă pentru distrugerea Imperiului Roman și a tuturor celorlalte religii existente în timpul acela, ceea ce în mare parte au reușit.

Revoluția comunistă a fost doar o încercare de a ajunge la dominația lumii, dat fiind că evreii se consideră poporul ales de Dumnezeu pentru a stăpâni pământul, fapt pe care vor să-l țină ascuns, încercând acum să reducă conspirația mondială numai la una din componentele ei, anume lupta dintre arabi și evrei pentru dominația Palestinei.

Sursa: Traian Romanescu - Marea conspirație evreiască