Mituri și adevăruri despre apa îmbuteliată

MITURI ŞI ADEVĂRURI DESPRE APA ÎMBUTELIATĂ

Industria apei îmbuteliate începe treptat să câştige teren în favoarea băuturilor la pet, fie ele carbogazoase ori nu. Este însă ea atât de benefică, aşa cum se spune? Să vedem!

Mitul nr. 1: Apa îmbuteliată e mai bună decât cea de la robinet

Nu în toate cazurile. Multe companii care comercializează apă plată susţin că provine din adâncurile munţilor sau din izvoare vulcanice, ceea ce nu este întotdeauna adevărat. De fapt, se pare că 40% dintre surse nu sunt aşa de exotice cum se afirmă. Alternativa la apa îmbuteliată este cea de la robinet. Instituţiile abilitate avizează zilnic calitatea acesteia, în conformitate cu legislaţia şi normele în vigoare. Aceste norme diferă de la ţară la ţară şi în unele cazuri sunt permisive.

Mitul nr. 2: Apa purificată are gust mai bun

Apa cu adevărat pură, adică cea distilată, din care se elimină toate sărurile şi mineralele, are gust sălciu. Substanţele care dau gust băuturii de toate zilele sunt sodiul, magneziul şi clorurile conţinute în aceasta. Există însă şi un element care denaturează aroma apei îmbuteliate – este vorba despre clor.

Mitul nr. 3: Apa cu vitamine, minerale sau proteine este mai sănătoasa decât cea plată

Realitatea este că vitaminele, coloranţii, proteinele şi alte elemente adăugate în apă nu fac altceva decât să întregească tabloul fals creat de strategiile de marketing. Aportul de vitamine promis de produsele de acest tip nu acoperă nici pe departe nevoia zilnică a organismului. Sticlele de apă despre care am vorbit mai sus conţin şi cantităţi nejustificat de mari de zaharuri, precum şi intensificatori aromatici. Toate acestea adaugă calorii, mai multe chiar decât sucurile dietetice. În altă ordine de idei, când vine vorba de fluor şi iod, apa de la robinet iese câştigătoare în competiţia cu apa la pet. Lipsa unei cantităţi suficiente de iod în organism duce la apariţia bolii numite guşă endemică, o afecţiune recunoscută în toată lumea, dar cu precădere în anumite zone, unde cuprinde un mare număr din populaţie. Ea poate fi simplă sau complicată, cu anumite tulburări endocrine şi/sau nervoase, cum ar fi surdo-mutitatea sau cretinismul. Dacă iodul scade sub 5 micrograme la litru, poate surveni boala.

Mitul nr. 4: Trebuie consumate până la 8 pahare de apă zilnic

Aceasta este, în general, cantitatea zilnică recomandată femeilor. Totuşi, există o problemă: 80% dintre fluidele consumate zilnic se aşteaptă să fie obţinute din mai multe feluri de băuturi (apă, supe, ceai, sucuri, cafea etc.) şi restul de 20% din alimente. Dificultatea constă în putinţa de a socoti gramajul băuturilor consumate, precum şi cantitatea de fluide obţinute din mâncare. Chiar şi aşa, e nevoie să menţineţi un echilibru între recomandarea medicilor şi nevoile dumneavoastră. Aşadar, dacă simţiţi nevoia să beţi mai multă apă, nu ezitaţi, pentru că până la urmă organismul este cel care reglează nevoile fiecăruia! Cantitatea de apă pe care trebuie să o bem zilnic variază, de asemenea, în funcţie de climă, de vârsta persoanei, de efortul pe care îl face pe parcursul unei zile şi de tipul de alimentaţie.

Mitul nr. 5: După un antrenament intens, este mai bună apa îmbuteliată

Numai în cazul depunerii unui efort ieşit din comun, această afirmaţie este oarecum adevărată. Oarecum, pentru că şi mai bune sunt băuturile care conţin electroliţi (sodiu şi potasiu), substanţe care sunt pierdute pe parcursul mişcării excesive. Fireşte, acest fapt este valabil mai mult în  cazul sportivilor. Daca însă vă antrenaţi moderat, beţi apă simplă, pentru că este numai bună!

Mitul nr. 6: Apa la pet este bună pentru mediu, deoarece ambalajul  poate fi reciclat

Ar fi ideal, însă lucrurile nu stau chiar aşa. Costurile de producţie de tip ecologic-friendly includ manufacturarea sticlelor, încărcarea lor, transportarea şi aşezarea pe raft, ca să nu mai vorbim despre marketing. În plus, întrunirea cerinţelor de protejare a mediului necesită o cantitate de petrol cât să ajungă pentru 100.000 de maşini într-un an. Din păcate însă, doar 16% dintre sticlele de plastic ajung în tomberoanele special amenajate pentru ele.

Mai bine apă de la robinet decât apă îmbuteliată

Asistăm în prezent la o declaraţie de război în  toată regula, făcută apei îmbuteliate: numeroase oraşe de pe planetă le cer cetăţenilor lor să renunţe la folosirea apei minerale în favoarea celei care curge la robinet, notează ziarul italian La Repubblica. Zilele acestea, New York-ul este cel care a coborât în arenă, iniţiind o campanie care vizează măcar reducerea, dacă nu e posibilă eliminarea folosirii ambalajelor din plastic. Obiectivul urmărit este acela de a proteja mediul. Primarul din Salt Lake City (SUA) desfăşoară o campanie asemănătoare, iar în California numeroase restaurante servesc de-acum numai apă de la robinet. Şi în Europa avem exemple similare. La Roma, după 250.000 de prelevări din propriile apeducte, Primăria a decis să dea publicităţii cartea de identitate a propriei ape, care rezultă a fi bună, proaspătă şi mult mai puţin costisitoare (de la 100 la 1000 de ori) faţă de apa îmbuteliată.

Şi totuşi, americanii şi italienii, urmaţi de populaţiile restului ţărilor industrializate, beau din ce în ce mai multă apă îmbuteliată. Cât de mult contribuie ei la deteriorarea mediului înconjurător? Todd Jarvis de la Water Resources Graduate Program – Universitatea de Stat din Oregon (SUA) declară: „În fiecare an, în lume se consumă 81 milioane de litri de petrol şi 600 miliarde de litri de apă pentru fabricarea sticlelor din material plastic în vederea obţinerii şi îmbutelierii a 154 miliarde de litri de apă în sticle. Iar aceasta alimentează un fabulos business, care la ora actuală a atins cifra de 100 de miliarde de dolari pe an şi care continuă să crească, ţinând seama de faptul că din 1978 până în prezent a crescut cu 2000%”. Iată aşadar motivul iniţiativei New Yorkului. Într-adevăr, în acest oraş există un control al apei de la robinet, care este printre cele mai bune din lume, dar în acelaşi timp consumul per persoană al apei îmbuteliate este cel mai ridicat de pe planetă.

Dar de ce s-a ajuns la un consum atât de mare al apei îmbuteliate? Tot Jarvis răspunde: „Fiindcă a fost alimentat de adevărate mituri. Foarte adesea, se crede că apele izvoarelor sunt foarte pure, mai curate decât orice altă rezervă de apă. Nu e câtuşi de puţin adevărat! Apele apropiate de suprafaţă pot fi poluate, în timp ce poluanţii cu greu pot fi întâlniţi în apele scoase din puţuri municipale, de la sute de metri adâncime”. De asemenea, cu privire la gust, ar fi multe de spus. O dovedeşte un test realizat de Legambiente în 6 oraşe din Italia. Gustând apa din nişte carafe anonime şi bazându-se numai pe gust, nici măcar 2 italieni din 10 nu au reuşit să descopere care era apa îmbuteliată şi care cea provenită din ţevile de apă din casă. Faptul că apa care curge la robinet, cel puţin în ţările industrializate, este o apă realmente potabilă este confirmat de legile severe în baza cărora se efectuează controalele, în vederea stabilirii conţinutului în substanţe permise, controale care în foarte multe cazuri sunt mai drastice decât cele pentru apa îmbuteliată. „În orice caz, este just să subliniem – afirmă Jarvis – că cercetările pe marginea acestui subiect nu susţin că apele îmbuteliate sunt neapărat mai puţin bune decât apa de la robinet, dar pentru producerea unei butelii de apă se produce şi poluare. Deci, mai mare daraua decât ocaua, având în  vedere că ştim că apa de robinet, în foarte multe cazuri, rezistă cu brio comparaţiei”.

Pentru a produce un kilogram de pet (polietilen-tereftalat), materialul plastic folosit pentru ambalaje, sunt necesare aproximativ 2 kg petrol şi 17 litri apă, a cărei prelucrare eliberează în  atmosferă 2,3 kg de bioxid de carbon, 40 grame de hidrocarburi, 25 de grame de oxizi de sulf şi 18 grame de monoxid de carbon. La aceasta se adaugă apoi poluarea provocată de transport, întrucât numai 25% din apele în sticle pet consumate într-o ţară provin din industriile naţionale, celelalte trebuind să treacă una sau mai multe graniţe. Poate că ar fi bine să reflectăm asupra acestor aspecte. Unele întreprinderi o fac deja, promiţând folosirea de materiale biodegradabile pentru ambalaje. 

Sticle toxice

Conform unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Heidelberg, Germania, apa îmbuteliată în  sticle de plastic de tip PET poate fi dăunătoare sănătăţii deoarece, în procesul de fabricaţie este utilizată o cantitate mare de antimoniu. Şi sticlele din polipropilenă (PP) conţin antimoniu, însă în cantitate mult mai mică.

Ce fel de apă alegem?

În privința apei de băut, putem alege una dintre variantele: apă potabilă, apă minerală sau apă plată. Chiar dacă „ingredientele” de bază ale apei sunt oxigenul şi hidrogenul, există mici diferenţe între cele trei tipuri de apă. De aceea, se pune problema care dintre ele este mai adecvată. Apa potabilă este cea care îndeplineşte indicatorii de potabilitate prevăzuţi de legislaţia în vigoare. Ea ne este la îndemână, pentru că nu trebuie decât să deschidem robinetul, să umplem paharul şi să o bem. Despre apa plată şi apa minerală se spune că provin din adâncurile munţilor sau din izvoare vulcanice, deci sunt lipsite de impurităţi.

De ce ne temem de apa potabilă?

Deşi este cea mai controlată apă, atât din punctul de vedere al compoziţiei chimice, cât şi al purităţii, apa potabilă se află într-un mare declin. Teama consumatorilor provine din informaţiile alarmante, referitoare la calitatea îndoielnică a compoziţiei acesteia. Dac-ar fi pură şi n-ar conţine substanţe străine provenite din procesul de potabilizare, apa potabilă ar fi cea mai recomandată. Dar pentru că apa potabilă nu e chiar așa de pură, au câştigat teren apa plată şi minerală.

Beneficiile apei

Indiferent de varianta pentru care optăm, apa aduce beneficii incontestabile pentru sănătate:

- Echilibrează organismul, menţinându-l într-o stare optimă de funcţionare

- Favorizează procesele digestive, respiratorii şi circulatorii

- Purifică organismul, ajutându-l să elimine toxinele şi substanţele reziduale

- Contribuie la reducerea tensiunii şi a colesterolului şi reglează apetitul

- Ne poate scăpa de sindromul „retenţiei de apă”

Bem apa pe care o dorim

Ce bem până la urmă? Apă de la robinet, apă plată sau apă minerală? Răspuns: Fiecare alege ce doreşte, în cunoştinţă de cauză. Apa de la robinet este sigură, chiar dacă se spune că are impurităţi, întrucât ea este verificată constant. Apa plată este considerată mai pură şi de aceea mulţi consumatori, mai ales cei suspicioşi, o preferă. Apa minerală e bună, dar nu ca sursă exclusivă de apă, mai ales pentru cei care au litiază renală sau biliară.

Sfatul specialistului

Lidia Drăghici, medic specialist cardiolog: „Nu renunţaţi în totalitate la apa minerală în favoarea celei plate. Graţie proprietăţilor antiacide ale bicarbonatului de sodiu pe care îl conţin în cantitate mare, aceste ape facilitează tranzitul intestinal, tratând greaţa, constipaţia şi arsurile de stomac. Apele minerale ajută la recuperarea după activităţile sportive, bicarbonatul tamponând aciditatea musculară produsă în efortul fizic. Contrar părerii generale, apele minerale nu îngraşă, dar pot creşte apetitul şi deci pot favoriza creşterea în greutate. Gustoase şi festive, cu bule mai mult sau mai puţin fine, sunt o bună alternativă pentru persoanele care găsesc apa plată sau apa de la robinet „fadă”.

Sursa: http://www.gandul.info/reportaj/apa-moarta-apa-vie-3256896