Conceptul de frumusețe în diferite epoci + VIDEO

-->

CONCEPTUL DE FRUMUSEȚE ÎN DIFERITE EPOCI

Nu se poate vorbi de canoane estetice înainte de secolul V î.e.n., când sculpturile grecești ilustrau concepția potrivit căreia corpul uman este frumos atunci când fiecare parte a sa este perfect proporționată. Atletul a devenit subiectul preferat al sculptorilor clasici și model pentru reprezentările divinității, fiind identificate în el calități atribuite zeilor, precum autocontrolul, curajul, echilibrul interior. Toate aceste trăsături au dus la stabilirea unui canon al perfecțiunii umane. Filozofii greci s-au întrebat îndelung ce este frumusețea feminină. Platon a scris primul despre „proporțiile de aur“, în care, printre altele, lățimea chipului ideal a fost stabilită ca fiind două treimi din lungimea acestuia. După ce au cucerit Grecia, romanii au învățat și ei să aibă grija de aspectul exterior, adoptând multe din elementele culturii elene. Alături de pasiunea pentru simetrie, ei au  mai importat și obsesia grecilor pentru părul blond. Rețetele romane de vopsire a părului constau la acea vreme din amestecuri stranii de cenușă de lemn de fag, grăsime de capră, oțet, găinaț de porumbel și șofran, a căror utilizare avea ca efect, în multe cazuri, pierderea completă a podoabei capilare.

În Evul Mediu, se considera de prisos tot ce nu reprezenta o necesitate primară, iar modelele estetice clasice și-au pierdut sensul. În apusul Europei, cuvântul-cheie al noii viziuni asupra frumuseții feminine devenea puritatea, așa încât, interesul feminin pentru haine și găteli – interpretat ca o dovadă a provocării carnale – era aspru condamnat de mai-marii bisericii. Acuzate adesea că, prin cochetăria lor, îi duc pe bărbați la pierzanie, femeile căsătorite au început să-și acopere capul, iar blondele să-și închidă culoarea părului cu leșie.

Un strop de bun-gust și recuperare a unor valori ale frumuseții feminine au renăscut în feudalism (secolul X), când modelul cultural „de curte“ al castelelor provensale a început să se răspândească, restituind vieții un pic de senzualitate. În călătoriile de la o curte regală la alta, trubadurii au răspândit prin cântecele lor faima unor frumoase castelane, contribuind astfel, involuntar, la crearea unui nou canon estetic feminin. Modelul care s-a impus a fost cel al frumuseții nordice: carnație albă, păr blond și ochi albaștri. Astfel, caracteristicile fizice ale normanzilor și scandinavilor au devenit semne de distincție socială, iar cele tipic mediteraneene au început să fie disprețuite.

În timpul Renașterii, admirația pentru frumusețea înțeleasă ca perfecțiune fizică a readus în prim-plan canoanele estetice antice; de aici și necesitatea de a găsi metode care să facă să pară perfect ceea ce nu era. În 1562, italianul G. Mariniello a scris primul tratat de cosmetică al Occidentului, intitulat „Podoabele femeilor”. În aceeași perioadă, paloarea feței a fost desemnată drept simbol incontestabil al purității interioare, în timp ce un obraz rumen era socotit semn al păcatului și desfrâului. Pielea neatinsă de razele soarelui a continuat să fie un atribut al frumuseții până în secolul XX. Tot Renașterea a zămislit și o altă obsesie: cea a pieptului femeii. Sânii goi au început să apară tot mai des în operele de artă ale epocii, în contextul unor imagini religioase sau materne.

Dar dacă puritanii au lăudat rotunjimile exagerate ale corpului femeiesc, sfârșitul de secol XVIII a consemnat o tendință de subțiere a formelor feminine, după cum reiese și din portretele pictorilor Reynolds și Gainsborough. Poetul John Hall-Stevenson încorpora idealul feminin într-un trup nici gras, nici slab, cu pieptul nu prea proeminent și cu talia subțire.

Cât despre moda secolului al XIX-lea, trăsătura caracteristică a fost talia de viespe, încătușată și scoasă în evidență de corset – o modă care le-a chinuit amarnic pe cochetele epocii victoriene. Chiar mai dăunătoare au fost însă alte găselnițe ale vremii, precum un dispozitiv din metal pentru îndreptarea nasului, montat în jurul capului și ajustat cu șuruburi.

Dacă statutul social și averea au fost de-a lungul istoriei două dintre criteriile majore după care erau judecați oamenii de către semenii lor, frumusețea a fost privită adeseori ca periculoasă – cauză a nenumărate neplăceri, în special pentru tineri, ademeniți de fetișcane în căsătorii dezastruoase din punctul de vedere al castei lor. În prezent, istoricii preocupați de felul în care a evoluat în timp conceptul de frumusețe admit că, în anumite împrejurări, frumusețea i-a ajutat pe oameni să urce pe scara socială, le-a adus putere politică și averi. Pentru ei, cu adevărat fascinantă nu este măsura în care standardele de frumusețe s-au schimbat în timp, ci indiciile pe care acestea le-au dat despre cultura societății respective. Există totuși un numitor comun al tuturor culturilor: întotdeauna oamenii frumoși au beneficiat de reacții binevoitoare din partea celor din jur și de mai multe șanse în comparație cu semenii lor mai puțin înzestrați de natură.

Dar, de-a lungul timpului, nu numai femeile au știut să profite de farmecul lor. De pildă, în secolul al XVIII-lea, niciun gardian al Ecaterinei a II-a a Rusiei nu avea mai mult de 23 de ani, iar cei mai frumoși dintre ei erau promovați în postul de adjutant general. În Europa, țăranii tineri și frumoși, dar lipsiți de avantajele unui „pedigree“, puteau beneficia de avantajele unei cariere de valet de „casă mare“, post ce presupunea doar ca aceștia să fie înalți și prezentabili.


Cum arătau fetele sexy în 1890


Femeia văzută de pictori

-->

Comentarii

  1. de-a dreptul interesant! Am citit cap coada! E parte din istorie... o istorie interesanta! Mersi pentru informatii!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu multă plăcere, Pishky! Mă bucur ca ți-am putut fi de ajutor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoase pozele, cred ca pe vremea aceea erau chiar sexi. Ce s-a mai schimbat lumea !

    RăspundețiȘtergere
  4. Da frumoase unde ai gasit toate pozele alea.Interesante pentru ani aia.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Junk-food - mai bolnav dar și mai prost + Super Size Me (VIDEO)
    19.04.2012 - 0 Comments
    --> JUNK-FOOD – MAI BOLNAV, DAR ȘI MAI PROST   Faptul că junk-food-ul face rău inimii, articulațiilor și arterelor este un lucru bine stabilit. Ce nu se știe este că a fi obez…
  • Comunități umane care demonstrează rolul alimentației naturale
    22.07.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); COMUNITĂȚI UMANE CARE DEMONSTREAZĂ ROLUL ALIMENTAȚIEI NATURALE Mulți oameni și-ar schimba mai degrabă religia decât stilul…
  • Vitaminele naturale și beneficiile lor pentru organism
    14.02.2017 - 0 Comments
    VITAMINELE NATURALE  ȘI BENEFICIILE LOR PENTRU ORGANISM Necesarul de vitaminele în dieta umană este de câteva miligrame pe zi. Spre deosebire de minerale, vitaminele sunt distruse de…
  • OSHO - Ambiție înseamnă nefericire + VIDEO (RO)
    26.09.2014 - 0 Comments
    --> AMBIȚIE ÎNSEAMNĂ NEFERICIRE OSHO Dacă nu vei renunța la ambiție, vei trăi într-o suferință permanentă. Ambiția este sursa tuturor frământărilor și regretelor. De fapt, ce înseamnă…
  • 20 de fapte despre fotbalistul superstar Kylian Mbappé
    20.12.2022 - 0 Comments
    Atacantul în vârstă de 20 de ani de la Paris Saint-German a devenit o senzație internațională după prestația sa uluitoare de la Cupa Mondială 2018. El a devenit unul dintre cei mai adorați cetățeni…
  • 30+ imagini uluitoare care te vor face să te gândești de două ori înainte de a înota în ocean (partea I)
    08.12.2021 - 0 Comments
    Dacă ți-a fost vreodată teamă să intri în ocean, nu te învinovățim. Adâncul albastru este un loc misterios, cu multe creaturi nedescoperite. De fapt, oamenii de știință recunosc în mod deschis că nu…
  • Pasteur - plagiatorul și impostorul + eBook
    14.04.2016 - 6 Comments
    PASTEUR – PLAGIATORUL ȘI IMPOSTORUL Încă de la şcoala comunală de la Dole, în Jura, a fost un paria al catalogului. Micul Louis nu era totuşi un copil trândav şi cu atât mai puţin zvăpăiat,…
  • America - în topul națiunilor + VIDEO (EN)
    16.04.2015 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); AMERICA - ÎN TOPUL NAȚIUNILOR Cea mai grasă populație din lume. În lista publicată în 2013 de revista medicală Lancet,…
  • Un pas mic pentru om, o farsă uriașă pentru omenire? - documentar (RO)
    16.05.2012 - 0 Comments
    --> UN PAS MIC PENTRU OM, O FARSĂ URIAȘĂ PENTRU OMENIRE CHIAR AM FOST PE LUNĂ? …
  • Țelina – tonicul sistemului imunitar
    02.04.2012 - 0 Comments
    --> ŢELINA - tonicul sistemului imunitar Este uimitor de câtă popularitate se bucură legumele exotice în defavoarea unor legume precum ţelina, plantă alimentară cu tradiţie în…
  • Ghid pentru stomatologi. Ce criterii să ai în vedere la alegerea sterilizatorului autoclav
    29.06.2018 - 0 Comments
    Ghid pentru stomatologi. Ce criterii să ai în vedere la alegerea sterilizatorului autoclav Încă din 1879, când Charles Chamberland a inventat autoclavul - pe atunci conceput sub forma unui vas -…
  • Puterea ascunsă a zâmbetului + VIDEO (RO)
    23.01.2013 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PUTEREA ASCUNSĂ A ZÂMBETULUI „Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar…
  • Codex Alimentarius - o istorie mai puțin cunoscută + documentare (RO)
    19.09.2012 - 4 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} 800x600 Normal 0 …
  • Adevărata măsură a inteligenței
    22.04.2012 - 0 Comments
    --> ADEVĂRATA MĂSURĂ A INTELIGENŢEI Este foarte interesant că, deşi au diplome echivalente ca valoare, unii se târăsc în slujbe umile, în timp ce alţii fac salturi impresionante în…
  • Dr. Călin Mărginean - Principalii factori care influențează apărarea corpului (VIDEO)
    23.04.2012 - 0 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} 800x600 Normal 0 …
  • Prostia la români - sezonul estival (slideshow)
    12.05.2012 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "6203181050"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; Prostia la români - sezonul estival from…
  • Jurisprudența romanțată din Evul Mediu
    29.03.2016 - 0 Comments
    JURISPRUDENȚĂ ROMANȚATĂ DIN EVUL MEDIU E greu să acordezi barocul cu romanticul. Totuși, nu pot caracteriza altfel grupul de juriști care s-a format la începutul secolului al XVIII-lea în jurul…
  • Corespondență de la Bruxelles - Europarlamentarul Nigel Farage despre România + VIDEO
    22.10.2012 - 0 Comments
    --> CORESPONDENȚĂ DE LA BRUXELLES Nigel Farage: „Buni europeni sunt cei care fac auzită vocea poporului român la Bruxelles” …
  • Războiul împotriva copilului nostru
    12.11.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA COPILULUI NOSTRU Războaie sunt de când e lumea. Nu ştim să fi existat epocă istorică în care unii oameni să nu se fi…
  • Dale Carnegie - Tehnici fundamentale de a te purta în lume
    01.11.2012 - 1 Comments
    --> SECRETELE SUCCESULUI Dale Carnegie Dale Breckenridge Carnegie (24 noiembrie 1888 - 1 noiembrie 1955) a fost un celebru autor american de cărți de dezvoltare personală,…
  • 16 întrebuințări creative ale vaselinei
    21.10.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Vaselina este utilizată la scară largă în întreaga lume, de toată lumea, fie că este vorba de tineri, bătrâni sau chiar copii. A fost…
  • Agricultura organică dusă la extrem
    15.08.2013 - 0 Comments
    --> AGRICULTURA ORGANICĂ DUSĂ LA EXTREM Într-un sătuc din Mureş, un neamţ îşi face legumele şi verdeţurile să plesnească de sănătate şi aromă. Produsele lui sunt certificate „organice”…
  • 20+ poze amuzante care sunt perfecte pentru a începe săptămâna cu zâmbetul pe buze
    26.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); O nouă zi poate aduce întotdeauna noi provocări. De aceea, este vital să ne încărcăm cu maximum de energie pozitivă chiar de la începutul…
  • 25 de fotografii post-mortem din epoca victoriană (FOTO)
    15.06.2016 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Epoca victoriană a fost o perioadă destul de morbidă în istoria omenirii. Una dintre cele mai neliniștitoare tradiții ale acelei epoci a fost…
  • Naturopatia - sănătate fără medicamente
    15.09.2012 - 3 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} Normal 0 false …
  • Cum arată unele alimente în habitatul lor natural
    07.05.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM ARATĂ UNELE DINTRE ALIMENTELE NOASTRE ÎN HABITATUL LOR NATURAL Cu toții știm cum arată plantele care fac mere, portocale, căpșuni…
  • 11 idei care ar trebui să fie implementate deja
    06.10.2015 - 1 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "2919951363"; google_ad_width = 336; google_ad_height = 280; 1. Un temporizator la duș care să îți arate de…
  • Scrisoarea deschisă a d-lui Simion Dascălu, expert UE, către președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso
    25.09.2012 - 2 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} 800x600 Normal 0 …
  • Un măr căzut din pom înaintea lui Newton
    19.03.2017 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); UN MĂR CĂZUT DIN POM ÎNAINTEA LUI NEWTON CINE A FORMULAT PRIMUL LEGEA ATRACȚIEI UNIVERSALE? India este cunoscută ca o țară care-și…
  • România versus SUA
    04.09.2012 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ROMÂNIA VERSUS STATELE UNITE ALE AMERICII ROMÂNIA STATELE UNITE ALE AMERICII circa 20.000.000 locuitori …
  • 7 moduri de a face sărbătorile extraordinare pentru copiii dumneavoastră
    16.12.2015 - 0 Comments
    Această perioadă a anului poate fi o provocare pentru orice părinte. Cum școlile, întreprinderile, bisericile și comunitățile de pretutindeni se pregătesc pentru a sărbători Crăciunul, următoarele…
  • 60 de fapte uluitoare despre spațiul cosmic pe care nu le știam până acum + FOTO
    22.11.2021 - 0 Comments
    Spațiul cosmic este un loc incredibil, iar astronomii nu au făcut decât să zgârie suprafața. De fapt, doar aproximativ 4% din universul vizibil, compus din diferite planete, stele și galaxii, a fost…
  • Discover 8 Facts About the Enchanting Dolphinarium in Constanta, Romania: A Must-Visit Attraction for Your Next Vacation!
    06.08.2023 - 0 Comments
    Are you ready to embark on a captivating journey that combines the mesmerizing world of marine life with the charm of Romania's coastal beauty? Look no further than the Dolphinarium in Constanta, a…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *