Rubrica mondenă în presa românească din secolul al XIX-lea

RUBRICA MONDENĂ 
ÎN PRESA ROMÂNEASCĂ DIN SECOLUL AL XIX-LEA

În 1865, în perioada în care Transilvania era încorporată Imperiului Austro-Ungar, renumitul cărturar Iosif Vulcan, devenit ulterior membru al Academiei Române, a fondat la Pesta revista „Familia”, ajunsă în scurt timp una dintre cele mai apreciate publicații periodice. Titlul atrăgător, care stimula o conversare cu cititorii, avea o dublă semnificație: năzuința de a se adresa fiecărei familii de români în parte, ca și familiei mai mari – națiunea română. În ceea ce privește programul, acesta nu era pur literar, ci social, atotcuprinzător: educarea în spirit național și ridicarea maselor prin cultură. „Revista nu se va ocupa de politică – preciza Iosif Vulcan – ci va vorbi sincer, simplu și curat despre tot ce înnobilează inima și înavuțește cunoștințele noastre”. Fondatorul urmărea astfel să ofere cititorilor săi o educație multilaterală, dând revistei sale un caracter enciclopedic, ceea ce i-a adus o mare popularitate și o longevitate de excepție, reușind să asigure apariția „foii enciclopedice și beletristice cu ilustrațiuni” timp de 42 de ani fără întrerupere.

Revista „Familia” trebuia să pătrundă în fiecare cămin românesc și să strângă la un loc pe toți membrii familiei, de felurite vârste, atenți la lectura ultimului număr al foii. Idealul lui Vulcan a fost familia culturală și acest ideal l-a afișat tot timpul în frontispiciul revistei: în jurul mesei, tata citește revista, mama ascultă în timp ce coase, fata cea mare cântă la pian, tânărul e în fața unui șevalet, adolescentul e cu cartea în mână, iar mezina se uită la mâinile mamei.

De-a lungul timpului, revista a adunat în paginile ei lucrările şi talentul literar al multor personalităţi din toate domeniile socio-umane. Printre multele nume importante, aici și-au făcut debutul literar Eminescu și Coșbuc. Calitatea, rafinamentul şi varietatea subiectelor abordate, precum și renumele autorilor, au făcut ca revista de cultură „Familia” să rămână până în zilele noastre cea mai apreciată revistă a judeţului Bihor.

Pentru a face o comparație între felul în care erau concepute rubricile mondene în secolul al XIX-lea și cele din zilele noastre, am spicuit câteva știri din numărul 3/1894 al revistei Familia. Cititorului de azi, articolele îi pot părea facile sau amuzante ca limbaj, dar la vremea respectivă, prin această exprimare accesibilă oricui, ele dezvoltau gustul pentru citit, lărgeau orizontul cunoașterii, trezeau sentimentul de patriotism și întăreau simțul moral al națiunii române. Să răsfoim și noi revista:

ȚIGANCĂ DIN BANAT

Printre feluritele rasse de oameni, țiganii sunt un soiu cu totul original [n.n.: Se pare că intelectualii vremii nu aveau habar de termenul de „rrom”]. Resfirați în toate părțile lumei, ei nu au firea statorniciei, se mută de ici și acolo; toate încercările de a-i așeza la un loc au rămas zădarnice. Tipul lor are multe însușiri frumoase. Au păr negru și dinți albi; ficiorii, de multe ori, sunt voinici de admirat, iar ele nu o dată au cucerit inime de domni străluciți. Tipul din fruntea foii noastre representă asemenea o țigancă frumoasă. Patria ei este Bănatul. Nu este tineră, fumează ca un bărbat, cu toate aceste, impresiunea generală ce ne face este foarte favorabilă.

CE E NOU?

Știri personale. Dl dr. V. Lucaciu, împreună cu soția sa, se află la Viena ca să consulte specialitățile medicale pentru boala sa de ochi. Tinerimea universitară română i-a dat un mare banchet. Fetele române din Ardeal și din Ungaria au oferit dlui dr. Lucaciu, cu ocasiunea serbătorilor Crăciunului, un frumos obiect de suvenire. Acesta este un potir cu tava de argint de dedesubt, înăuntru suflat cu aur; disc, linguriță, cuțit de aur. Toate sunt lucrate în stil bizantin, împodobite cu figuri și arabescuri în relief. Pe ținătoarea potirului s-au gravat următoarele cuvinte: „Totul pentru națiune. Fetele române din Ardeal și Ungaria”. Totul e așezat într-o casetă de piele, cu monogramul V.L.” [n.n.: Vasile Lucaciu (1852-1922) a fost una dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni din perioada dualismului austro-ungar, militant pentru drepturile românilor din Transilvania. Avea liceul și studii teologice făcute la Roma, unde și-a luat și doctoratul. A fost liderul Partidului Național Român și inițiator și semnatar al Memorandului Transilvaniei, petiție prezentată în 1892 de liderii românilor din Transilvania împăratului Austro-Ungariei, Franz Josef, prin care erau solicitate pentru populația română, majoritară, drepturi etnice egale cu ale populației maghiare, precum și încetarea persecuțiilor și a încercărilor de maghiarizare].

Bal la Alba Iulia. Inteligența română din Alba Iulia va arangia duminică, la 4 februarie, o petrecere cu dans în sala hotelului „Hungaria”. Venitul curat este destinat pentru întemeierea unui fond școlar în Alba Iulia. Președintele comitetului arangiator e dl Ioachim Fulea, casier dl Publiu Rozor, controlor dl P.G. Cîrlea.

Hymen. Dl George I. Docan, mare proprietar și locotenent de cavalerie în rezervă din România, descendintele unei vechi familii boierești din Moldova, la 9 ianuarie și-a serbat cununia în Cluj, cu domnișoara Sidonia Pop, bine cunoscută și mult aplaudată în concertele românești de la Cluj, fiica dlui avocat Alessiu Pop și a dnei Anna n. de Lemeny. Nași au fost dl Alesandru Bohățel, căpitan suprem districtual, cu dna soție, și dl Andreiu Truță, perceptor orfanal al comitatului Cluj, cu dna soție. Serviciul cununiei s-a săvârșit de către canonicul Gavril Pop din Balș. După masă, tinera părechiă a plecat la Bucureșci și de acolo spre Italia.

Necroloage. Vasile Ciocârlă, fost paroh și protopresbiter în Rușii-Moldoviței în Bucovina, care a lăsat 20,067 florini societății „Școala Română” din Suceava, a repausat la 4/16 ianuarie, în etate de 58 de ani [n.n.: Ne întrebăm ce înaltă față bisericească din ziua de azi mai lasă vreun „florin” unei instituții de cultură, înainte de a „repausa”?].

OGLINDA LUMEI

Ce trebuie să știe o fată? Un ziar din America a deschis un concurs printre cetitorii săi asupra acestei întrebări. Premiul a fost conferit, și pe drept, următorului răspuns: „Dați fetelor voastre o bună instrucțiune elementară. Învățați-le să prepare o mâncare bună, să lucreze, să calce, să facă ciorapi, să croiască o cămașă sau o haină. Să știe să coacă pâine și a găti bine bucatele este a face mare economie în cheltuielile cu farmaciștii și doctorii. Spuneți-le lor că o piesă de 5 fr. se compune din 500 de bani; să cheltuiască mai puțin decât se câștigă; căci a cheltui mai mult decât venitul însemnează a merge cu pași grăbiți spre întâlnirea miseriei. Să știe că un onest lucrător în vârstă trebuie să fie stimat de o mie de ori mai mult decât ghigherlii cu monoclul în ochi. Învățați-le să-și iubească copiii și în general toată creațiunea. Dacă aveți mijloace, dați-le lecții de musică și pictură; dar să știți că aceste arte sunt secundare și ocupă un loc foarte mic în existența umană. Să se obișnuiască a zice da și da să fie, și a zice nu și nu să fie. Aceste norme ar trebui să fie adoptate și în Europa”.

În căutarea unei frumoase andaluze. Se scrie din Madrid că actualminte se găsește în Spania un englez care a cutreierat toate țările spre a căuta o frumoasă andaluză. În 1889 el făcu cunoștință la Paris, în timpul expoziției universale, cu o tineră văduvă foarte frumoasă, și se înamoră la nebunie de dânsa. Într-o zi, frumoasa văduvă dispăru. Englezul avu răbdarea să viziteze toate hotelurile și apartamentele mobilate din marele oraș. Negăsind pe adorata lui, începu să parcurgă Franța, Italia și Anglia, căci misterioasa lui amică îi zisese că trebuia să facă o călătorie în străinătate. Obosit de a călători fără de nici un folos și crezând că frumoasa văduvă s-a întors în țara ei natală, englezul începu să caute prin Spania. El nu știe nici numele adoratei sale, dar ajuns într-un oraș, dă semnalmentele tuturor factorilor, interpreților și birjarilor spre a-l ajuta, astfel că cheltuiește o mulțime de parale. A parcurs deja în zadar provinciile Seviglia, Malaga și Cordova, oraș cu oraș, sat cu sat. Acum se află la Granada și a oferit un premiu de 10.000 de franci aceluia care îi va indica unde se află frumoasa andaluză. Și se mai zice că nu mai sunt oameni cari să iubească serios...