Istoria fascinantă a hipnotismului + VIDEO

ISTORIA FASCINANTĂ A HIPNOTISMULUI

De mai bine de două secole, hipnoza rămâne un fenomen controversat. E ușor de înțeles senzația de reținere sau chiar de respingere a fenomenelor pe care încă nu le putem explica științific și care par să fie în afara oricăror reguli sau tipare. Faptul că este contestată și discutată atât de mult, arată de fapt că efectele care se obține sub hipnoză sunt reale, certe, palpabile. Vindecări miraculoase, orbi care văd, paralitici care merg, până la acele mici schimbări pe care nu le putem realiza prin efort conștient, precum a te lăsa de fumat sau a te vindeca de frica de păianjeni, sunt rezultate incontestabile, obținute prin hipnoză.

Sub diverse nume, hipnoza se practică din timpuri imemoriale. Vracii triburilor, vrăjitoarele, medicii, liderii diferitelor religii au vindecat miraculos bolnavii. Conform papirusurilor lui Ebers, acum 3000 de ani, egiptenii utilizau hipnoza foarte asemănător cu felul în care o aplicăm astăzi. Cu secole în urmă, oracolele grecești, magii Persiei, fachirii hinduși și yoghinii Indiei foloseau hipnoza (fără s-o numească așa) și o folosesc în continuare. Cele mai vechi consemnări medicale descriu vindecări miraculoase, realizate de preoți sau semizei, care în Templele lui Esculap induceau un somn hipnotic. Există multe citate în Biblie și Talmud care se referă la vindecări prin atingeri cu mâna, prin pase asupra corpului sau prin alte tehnici similare hipnozei.

În Evul Mediu Timpuriu se spunea că regii și prinții au puterea de a vindeca prin „atingerea regală”. În vremea Regelui Clovis al Franței (466-511 e.n.) exista convingerea că monarhii dețin puteri miraculoase. În Anglia anului 1066 a circulat zvonul că Regele Eduard a vindecat bolnavii de scrofuloză prin atingerea regală.

În secolul al XVII-lea, aproape fiecare țară europeană avea vindecătorul ei. În Italia, Francisco Bagnone atingea bolnavii cu mâna sau cu o relicvă, producând vindecări nesperate. Cel mai faimos la vremea aceea a fost Johann Gassner (1727-1779), un preot catolic care credea că cele mai multe boli sunt produse de spirite diavolești, care puteau fi exorcizate prin rugăciuni.

Paracelsus (1493-1541) a fost printre primii care au susținut efectul curativ obținut prin influențarea corpurilor astrale de către un magnet. Părerile lui despre „magnetismul animal” au fost împărtășite de către Glocenius, Burgrove, Helnotius, Kircher, van Helmont și Maxwell. Ei propagau aceeași doctrină: magneții pot să vindece majoritatea bolilor.

În anul 1679, William Maxwell afirma că există un spirit universal, care influențează oamenii. El susținea că imaginația și sugestia joacă un rol important în obținerea vindecării.

Dar cel care avea să-și pună o serioasă amprentă în domeniul hipnozei a fost Frantz Anton Mesmer (1734-1815). Crescut la munte, el înclina spre viața monahală, dar după ce a absolvit Colegiul Iezuit din Dillingen, și-a dat seama că era mai atras de o carieră în filozofie și științe. Astfel, a urmat filozofia, apoi dreptul, iar la finalul studiilor, la vârsta de 32 de ani, avea și o diplomă de doctor.

Mesmer și-a luat doctoratul cu teza „Influența planetelor asupra corpului uman”. În aceasta, el susținea că natura e străbătută de energii invizibile – forța de gravitație fiind un exemplu în acest sens – și că noi, oamenii, suntem racordați la aceste energii. O transmitere corectă a energiilor dă sănătate organismului. Când energiile sunt blocate, apar probleme, atât fizice, cât și psihice, care generează boala, iar deblocarea lor aduce însănătoșirea.

Căsătoria cu văduva von Posch, o fostă pacientă, i-a adus lui Mesmer o avere substanțială, o casă impunătoare la Viena și mulți prieteni, printre care și Mozart. Devenise bogat și respectat, și părea că nimic nu-i stă în cale. Dar cum puteau fi deblocate energiile vitale? Pe vremea lui se utiliza luatul sângelui, care uneori dădea rezultate. În anul 1773, prietenul lui, Maximilian Hell, profesor de astronomie la Universitatea din Viena, a efectuat experiențe cu magneți. El credea că în felul acesta debloca energiile vitale, și chiar a conceput mai multe forme de magneți pentru diverse organe. În 1773, Mesmer le încearcă prima dată pe o pacientă, Franziska Oesterlein, care zăcea la pat. El a plimbat magneții puternici ai lui Hell pe corpul ei, de la stomac spre picioare. După o oră, Frau Osterlein a început să simtă „niște curenți neobișnuiți” în jurul corpului. În scurt timp era vindecată, iar pentru acest fapt, Mesmer i-a atribuit toate meritele lui Hell.

În cursul unui tratament în care lua sânge unui bolnav, Mesmer a observat însă ceva neobișnuit. Debitul de sânge creștea la apropierea lui de pacient și scădea când se îndepărta de el. Părea că propriul lui corp se comporta ca un magnet. Atunci, în loc să folosească magneții, Mesmer a început să facă pase ușoare cu propriile mâini, deasupra corpului pacientului. Și minunea s-a produs: a obținut același efect ca în cazul folosirii magneților. Așa a apărut magnetismul, dar nu cel obișnuit, ci magnetismul „animal”.

În 1779, Mesmer își publică descoperirea și, spre surprinderea lui, în loc să fie aclamat de către corpul medical, își declanșează ostilitatea acestuia. Corpul medical susține că vindecarea se datorează sugestiei și că pasele făcute de el deasupra corpului bolnavilor n-ar fi dintre cele mai inocente. Dar clientela bogată a Vienei e cucerită de metodele lui, în timp ce invidia confraților de breaslă crește în egală măsură.

Mesmer petrece o săptămână la curtea baronului Hasresky de Horka, care suferea de spasme incontrolabile ale picioarelor. Când Mesmer pune mâna pe picioarele baronului, acestea își încetează mișcarea necontrolată. Când îl ține de mâini, spasmele picioarelor reîncep, ca și când Mesmer ar controla fluidele baronului. În următoarea săptămână baronul e vindecat.

Mesmer concepe un prototip de aparat pentru vindecarea în grup, care are rezultate spectaculoase. Un tub mare este umplut cu pilitură de fier. Pacienții, în jur de 30, sunt plasați în el legați unii de alții cu corzi, pentru a primi fluxul magnetic. Totul se petrece în semiobscuritate, iar Mesmer își regizează atent apariția, fiind îmbrăcat cu o pelerină de culoare violet. El îl atinge pe fiecare pacient cu o baghetă de sticlă. La mulți dintre ei se declanșează crize similare cu cele produse azi de unele secte religioase. Ideile lui nu sunt întru totul originale, dar important este că vindecă.

Mesmer încearcă s-o vindece pe tânăra pianistă Maria Theresa Paradies, protejata împărătesei. Aceasta nu vedea, deoarece avea retina dezlipită. După câteva săptămâni petrecute în casa lui Mesmer, fata spune că a început să vadă. Profesorul Barth este trimis s-o consulte pe fată și-i recunoaște în particular lui Mesmer că fata vede. În raportul oficial însă, el afirmă că fata este tot oarbă. Părinții fetei, care se tem de o ieșire din atenția publică dacă-și va recăpăta vederea, o scot cu forța din casa lui Mesmer.

În 1778, sătul de insulte, Mesmer decide să se mute la Paris. Aici, sistemul de vindecare în grup continuă să atragă clientela bogată a Parisului, care se înghesuie să stea în tubul de lemn și să-și preseze corpurile împreună, pentru a forma fluidul vital. Cazurile de vindecare atrag atenția regelui Franței, care-i oferă o pensie pe viață, cu condiția să rămână în Franța. Mesmer cere o jumătate de milion de franci ca să facă cercetări. Când regele îl refuză, părăsește ofensat Franța. Pacienții lui organizează însă o colectă și strâng 350.000 de ducați de aur, cu mult peste suma cerută de el. Mesmer se întoarce bucuros, însă de data aceasta este dușmanul regelui. Acesta poruncește înființarea unei comisii de oameni de știință, pentru a analiza rezultatele lui Mesmer. Din comisie fac parte Antoine Lavoisier, Benjamin Franklin și dr. Joseph Guillotin (inventatorul ghilotinei). Intenția de discreditare a lui Mesmer a fost așa de evidentă, încât membrii comisiei nici măcar nu s-au ostenit să participe la ședințele lui de vindecare. Au semnat pur și simplu un raport în care au denunțat magnetismul animal ca fiind un produs al imaginației lui Mesmer, care în acea perioadă (1794) nici nu era în Franța, și deci nu fusese audiat. După revoluția în care și-a pierdut toți banii, deoarece poliția austriacă l-a împiedicat să vină la Viena, Mesmer se retrage la țară, unde își trăiește următorii 25 de ani în izolare.

Medicina din timpul lui Mesmer era total materialistă, în sensul că se credea că orice boală are o cauză fizică și poate fi vindecată prin luare de sânge. Dar numai prin simplul fapt că la vremea aceea s-a discutat că vindecările lui Mesmer se datorau sugestiei, s-a făcut un pas enorm în medicină, care recunoștea astfel că mintea joacă și ea un rol în îmbolnăvirea sau vindecarea corpului. Să decretăm că magnetismul este o șarlatanie ar fi o eroare, pentru că în acea perioadă s-a experimentat vindecarea cu ajutorul magneților de către doctori care au produs o serie de rezultate uluitoare, ca de exemplu mutarea paraliziei dintr-o parte a corpului în alta. Trebuie să lăsăm viitorul să decidă importanța descoperirilor lui Mesmer, care va stabili dacă el a avut puterea de a influența aura umană, care acum este recunoscută științific, cu ajutorul magneților. Mesmer a murit în 1815, uitat de toți, dar metodele lui s-au răspândit repede în toată lumea.

Un discipol al lui Mesmer, Amand-Marie-Jacques de Chastenet, marchiz de Puységur, împreună cu doi frați ai săi, îi plătesc acestuia enorma sumă de 400 de ludovici de aur ca să-i învețe tehnica magnetismului. Marchizul începe s-o practice pe servitorii săi. El magnetizează un copac și-l leagă de el pe Victor, un tânăr pastor. Apoi face pase cu mâna în dreptul feței acestuia. În scurt timp, Victor închide ochii și adoarme. Marchizul îi ordonă să se trezească și să se dezlege. Victor se dezleagă, dar rămâne cu ochii închiși. Puységur își dă seama că a realizat un fel de transă, dar habar n-are cum s-a întâmplat asta. Două secole mai târziu, știința este la același nivel – știm că se petrece ceva, dar nu știm ce. Ceea ce s-a petrecut atunci a fost numit „mesmerism”. Termenul de hipnoză va fi introdus abia în anul 1843, de către James Braid.

Puységur repetă transa cu Victor și face descoperiri uluitoare: el îi dă comenzi mentale, și acesta le duce la îndeplinire ca și cum ar fi fost spuse cu voce tare. Mai mult, discuția dintre ei se poartă astfel: Puységur „vorbește mental”, iar Victor răspunde verbal. Puységur descrie în 1809, în „Memorii în ajutorul istoriei magnetismului animal”, cum l-a făcut pe Victor să repete versurile unui cântec pe care el îl cânta în minte. Puységur a mai constatat un lucru uluitor: în stare normală, de conștiență, Victor era un om neinstruit, mai degrabă prost, în timp ce, aflat în transă, devenea mult mai inteligent și mai receptiv. Astfel s-a făcut pentru prima oară asocierea clară între hipnoză și fenomenele paranormale (uneori, aceste fenomene în stare de transă sunt așa de șocante, încât lumea le confundă cu hipnoza).

Pentru a dovedi autenticitatea experiențelor sale, Puységur pune în fața unei audiențe un alt subiect în transă, pe Madeleine, și-i transmite ordine mentale. Mai mult, îi invită pe spectatori să-i transmită lui Madeleine ordine, ca de pildă luarea unor obiecte, și Madeleine, de fiecare dată, fără greș, execută ordinul. Pentru a asigura publicul că nu este vorba de o înscenare, Madeleine este legată la ochi, și ea răspunde la fel de corect. Dar un baron sceptic, care bănuiește că marchizul se folosește de un cod în cadrul experimentului cu Madeleine, îi cere lui Puységur să-și desfășoare experiențele în casa unui prieten al lui, Mitonard. Madeleine este pusă în transă și acest Mitonard îi dă ordine mentale, pe care fata le execută întocmai. Un alt sceptic, Fournel, care susținea ca 90% dintre fenomenele magnetice sunt șarlatanie, pus în fața subiectului legat la ochi care, aflat în transă, alegea obiectele de pe o masă la ordinele lui mentale, admite că aceasta nu mai este fraudă. Astfel, Puységur a demonstrat clar existența telepatiei, care, de fapt, va primi acest nume un secol mai târziu.

Ceea ce s-a întâmplat în cadrul acestor experimente l-a confirmat pe Mesmer, anume că există unde care afectează corpul. Puiségur a dovedit public un fenomen care contrazicea ideea că omul ar fi un fel de mașină, iar mintea un produs al corpului. Ceea ce a demonstrat el a fost că mintea este independentă de corp și oarecum la un nivel mai înalt decât corpul. El nefiind însă doctor (spre norocul lui), nu a intrat în concurență cu corpul medical al vremii, iar experiențele lui au fost viu și larg discutate. Din acest moment, încep să abunde experiențele cu hipnoză.

În anii 1814 și 1815, Abatele Faria, care venise din India la Paris, face demonstrații publice de vindecare fără ajutorul magneților. El „hipnotizează” peste 5000 de persoane și exprimă opinia valabilă și astăzi că vindecarea se produce datorită dorinței și cooperării pacientului, pavând astfel drumul lui James Braid, care va elabora doctrina sugestiei.

D’Eslon, susținătorul lui Mesmer, raportează cazul unui om care poate să joace cărți legat la ochi. Un experimentator olandez descrie cazul unui băiat care, aflat în transă, poate să citească cu vârful degetelor, iar un experimentator german descrie cazul unui bolnav de epilepsie care distinge culorile cu talpa piciorului, chiar când are șosete. În Baden, un om  sub hipnoză citește un text într-o scrisoare lipită, căreia hipnotizatorul nu-i cunoaște conținutul. În Suedia, o fetiță citește o carte pusă pe stomacul ei. Aceste rezultate sunt obținute cu persoane sensibile. În Anglia, un profesor care mai târziu va contribui la teoria evoluției a lui Darwin descoperă că sub hipnoză, unul dintre elevii lui simte la fel ca el: când profesorul se înțeapă cu un ac într-o parte a corpului, copilul sare și se freacă în acea parte a corpului.

Toate aceste fenomene dovedesc ca mintea ființei umane are „puteri necunoscute”. De ce aceste fenomene așa de ușor de demonstrat și reprodus sunt ignorate de oamenii de știință? Să nu-i judecăm pe cei care l-au negat pe Mesmer și să spunem mai bine că știința nu era destul de avansată în acel timp pentru a accepta aceste fenomene. Să nu-l judecăm pe genialul Lavoisier, pe care Academia Franceză de Științe l-a trimis să facă un raport despre un pietroi căzut din cer la Luce. Raportul lui a fost clar: martorii care au văzut piatra cazând s-au înșelat, pentru că pietrele nu pot să cadă din cer. Probabil că Mesmer a venit pe Pământ mai devreme cu vreo două secole decât era știința pregătită să-l accepte.

În aceeași perioadă încep să fie raportate cazuri de operație fără anestezie, sub hipnoză. Unul dintre primele cazuri a fost al lui Recamier, în 1821, care a efectuat o operație unui pacient care era în „comă mesmerică”. Hipolyte Cloquet a făcut o operație de piept în fața Academiei Medicale Franceze în 1829, utilizând mesmerismul. În același timp, în Statele Unite, Wheeler a făcut o operație de polipi aplicând tot mesmerismul. În India, James Esdaile, un chirurg scoțian,  a făcut zeci de operații fără anestezie între anii 1840 și 1850.

Cunoscutul medic Jean-Martin Charcot practica la Spitalul Salpetrière, unde aveau acces săracii Parisului. El a fost uimit de faptul că o pacientă isterică doar credea că este însărcinată, iar corpul ei evolua fizic ca la o sarcină normală, sau că un om își imagina că are o mână paralizată și n-o putea mișca, deși mâna era perfect sănătoasă. El își dă seama că aceleași fenomene se pot obține și sub transă hipnotică și face demonstrații uluitoare, în care oamenii se pun în patru labe și încep să latre, crezându-se câini, își flutură brațele când li se spune că sunt păsări, sau mănâncă cărbuni când li se spune că e ciocolată. Probabil că colegii lui n-au fost invidioși pe el și i-au acceptat rezultatele doar pentru că se ocupa de clientela săracă a Parisului. Oricum, concluzia lui a fost că hipnoza e o formă de isterie.

Un tânăr doctor vienez vine să studieze sub conducerea lui Charcot. Numele lui este Sigmund Freud. El este profund impresionat de experiențele lui Charcot și convins că aceste fenomene au loc într-o parte a minții care este cu mult mai puternică decât partea conștientă. Freud este uimit de inimaginabila putere a minții inconștiente, care face ca un om hipnotizat, când i se spune că are o monedă încinsă în mână, să o scape jos, să țipe de durere și să-i apară o rană. Desigur, este puterea sugestiei. Dar nu ne putem opri aici, pentru că am reduce hipnoza la doar unul dintre aspectele ei. Trebuie să analizăm și celelalte fenomene produse sub hipnoză, demonstrate de Mesmer, Puységur, D’Eslon etc., care se ocupă de așa-zisele în prezent fenomene paranormale.

Medicul scoțian James Braid devine interesat de hipnoză în 1841, în urma unei demonstrații făcute de un magnetizator elvețian, pe nume La Fontaine, în Manchester. Cu această ocazie, el observă că speranța, credința într-un fenomen, crește puterea de vindecare. Braid încearcă să elimine ocultul și misterul din fenomen și să realizeze doar observații clinice. El îl definește greșit „hipnoză”, de la termenul grecesc hypnos, care înseamnă somn. Mai târziu, când s-a înțeles că fenomenul de hipnoză nu e de fapt  somn, era prea târziu, denumirea se înrădăcinase. De asemenea, el a punctat un lucru cunoscut de secole, dar neglijat, și anume că transa, starea hipnotică se poate realiza și fără inducerea formală.

Medicul Ambroise Auguste Liébeault (1823-1904) și neurologul Hipolyte-Marie Bernheim (1840-1919) ambii din Nancy, au dezvoltat  teoriile lui Braid și au tratat cu succes peste 12.000 de pacienți. Bernheim și Liébeault, inovatorii legitimi ai psihologiei moderne, vedeau hipnoza ca parte a unui comportament normal și au introdus conceptul de sugestie și sugestibilitate. Ei considerau că fenomenul de „mutare/anulare a simptomului” nu are consecințe negative sau efecte secundare și au desființat teoria lui Charcot, care susținea că hipnoza este o formă a isteriei și de aceea, periculoasă. Astfel, deși greu acceptată, hipnoza devine știință în 1884, când Bernheim publică cartea „Sugestia în starea hipnotică și starea de veghe”. Hipnoza își capătă locul binemeritat printre științe, fiind însușită ulterior de mulți  savanți, printre care Pavlov, Broca, Babinski, Prince etc.

Hipnoza practicată astăzi este departe de cea primitivă, aplicată în perioada lui Freud. Nevoia de tratamente rapide în perioada celor două războaie mondiale și a războiului din Coreea a dus la creșterea spectaculoasă a interesului pentru hipnoză. În anul 1955, Asociația Medicală Britanică  își dă acordul pentru utilizarea hipnozei ca tratament în nevroze și hipno-analgezie. Se introduce studiul hipnozei ca materie de curs în facultățile de medicină, atât în Statele Unite, cât și Marea Britanie. Societatea Internațională pentru Hipnoză Clinică înființează sucursale în mai multe țări din lume, pentru a menține o etică înaltă în utilizarea hipnozei, precum și un anumit standard în pregătirea hipnotizatorilor pentru scopuri clinice.

Războiul rece dintre Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii au dus la alocarea unor sume enorme de bani în experiențe pentru obținerea armei psihologice, care a avut ca rezultat nașterea „copilului” hipnozei, și anume „programarea neuro-lingvistică”. În jurul anii ‘70, în Statele Unite ale Americii, un informatician (John Grinder) și un lingvist (Richard Bandler) primesc sarcina să-i studieze pe cei mai mari hipnotizatori ai vremii, pentru a afla de ce și cum se obțin vindecări și schimbări de comportament. Prin contribuția celor doi, s-a născut o nouă știință, care, datorită implicațiilor ei extraordinare în comunicarea umană, a fost introdusă experimental ca obiect de studiu în câteva școli primare din Australia.

În prezent, hipnoza este larg utilizată în Statele Unite. Este ușor de explicat de ce: închipuiți-vă că vine la dumneavoastră un hipnotizator și vă întreabă dacă ați vrea să vă dublați veniturile în următorii doi ani. Ce i-ați răspunde? Un american, pentru care mărimea contului din bancă e esențială, ar răspunde: „Sigur că da, cât mă costă, când începem ședințele de hipnoză și când își începe să-și facă efectul?”. Un englez, pentru care tot ce nu este convențional nu există, ar zâmbi și ar spune că nu-l interesează, gândindu-se la cât de mult a decăzut societatea. Europa este încă sceptică, deși ea „a născut copilul”. De pildă, Alma Thomas, profesoară la Colegiului Britanic de Hipnoză Clinică (LCCH) lucrează cu elita sportivă și artistică din Statele Unite. E consultant al Operei Metropolitane din New York, și l-a avut printre clienți pe Pavarotti. În  Anglia însă n-are niciun client.

Sportivi, artiști, oameni de afaceri, studenți, vânzători, casnice, toți pot beneficia de efectele hipnozei: Vrei să schimbi ceva în comportamentul tău? Vrei să-ți îmbunătățești relațiile de familie? Vrei să te lași de fumat? Vrei să obții ceva și nu știi cum să procedezi? Vrei să-ți vindeci fobia de păianjeni? Vrei să-ți ameliorezi sănătatea? Vrei să nu mai ai emoții la examene? Vrei să memorezi mai ușor și mai repede? Vrei să revezi ce ți s-a întâmplat când aveai doi ani? Vrei să vezi ce eveniment dintr-o viață anterioară îți influențează comportamentul de astăzi? Vrei să-ți schimbi cariera și nu știi ce altceva ai putea face? Vrei să-ți cunoști adevărata personalitate și nu cea la care ai acces prin mintea conștientă? Vrei să vindeci ceva care are o cauză psihică? Vrei să fi fericit? Una dintre miile de soluții valabile pentru împlinirea acestor dorințe este hipnoza.

Sursa: http://www.carte.prohypnosis.co.uk/Cap1.html

O fetiță chinezoaică hipnotizează cinci animale