Condimentele și mirodeniile

CONDIMENTELE ŞI MIRODENIILE

- BENEFICIILE LOR PENTRU SĂNĂTATE -

Condimentele sunt utilizate de secole nu numai pentru a da gust şi savoare mâncărurilor ci şi pentru proprietăţile lor medicinale. Studiile relevă faptul că mirodeniile asigură sănătatea şi bunăstarea organismului, inhibând dezvoltarea bolilor degenerative. Condimentele şi mirodeniile au un conţinut mult mai ridicat de antioxidanţi în comparaţie cu fructele şi legumele. Antioxidanţii ajută la prevenirea cancerului, bolii Alzheimer, bolilor cardiovasculare etc., contribuind în acelaşi timp la păstrarea fermităţii şi elasticităţii pielii. Condimentele îmbunătăţesc gustul oricărui tip de mâncare. De pildă, dacă pregătiţi piure de cartofi sau orez, puteţi adăuga ardei iute, chimen sau şofran; la salate se pune maghiran sau rozmarin. Vegetarienii sunt cei care beneficiază din plin de proprietăţile curative ale condimentelor, deoarece dieta vegetariană se bazează pe utilizarea generoasă a condimentelor. În cele ce urmează, vă prezentăm beneficiile, mai mult sau mai puţin cunoscute, aduse de condimente şi mirodenii.

Scorţişoara

Numai o linguriţă de scorţişoară administrată zilnic ajută la scăderea cu 30% a factorilor de risc care duc la apariţia sindromului metabolic. Concret, scorţişoara ajută la scăderea glucozei, trigliceridelor şi colesterolului LDL, chiar şi în cazul pacienţilor cu diabet zaharat de tip II. De asemenea, sunt studii care au demonstrat că scorţişoara previne rezistenţa la insulină la persoanele care au o dietă bogată în fructoză. Totodată, studiile relevă faptul că scorţişoara este o foarte bogată sursă de antioxidanţi şi stimulează buna funcţionare a creierului. Ea are şi proprietăţi antimicrobiene, stopând dezvoltarea bacteriilor şi a ciupercilor. Este antiinflamator şi anticoagulant. Adesea, scorţişoara este utilizată şi ca antidot pentru diaree sau alt tip de disconfort gastric.

Ghimbirul

Un vechi proverb indian spune: „Orice calitate bună este conţinută în ghimbir”. Este folosit din vremuri străvechi pentru tratarea multor probleme. Se fac referinţe la ghimbir în sistemul medical ayurvedic ca medicamentul universal. Confucius scria că nu mânca niciodată nimic fără ghimbir. Medicul împăraţilor Claudius şi Nero utiliza ghimbirul pentru calmarea bolilor de stomac. Era lăudat în faimosul De Materia Medica în anul 77 înainte de Hristos pentru capacitatea sa de „a încălzi şi înmuia stomacul”. În Japonia era folosit în mod tradiţional pentru durerile de coloană şi articulaţii. În Filipine este folosit pentru vindecarea durerilor de cap. Chinezii îl foloseau contra durerilor de dinţi şi mahmurelii, iar în Brazilia, Sudan şi Papua Noua Guinee era folosit pentru tratarea artritelor.

De ce a fost venerat ghimbirul timp de mii de ani în culturi din lumea întreagă, ca cea mai profundă dintre plantele vindecătoare? Care e acel ingredient cu gust înţepător care a făcut ca milioane de oameni să-l cultive şi să-l consume pentru nenumărate probleme medicale? Răspunsul e simplu: nimeni nu ştie! Şi se pare că inteligenţa umană nu va putea vreodată să înţeleagă pe deplin modul de acţiune al ghimbirului. Sigur, veţi spune că trebuie să fie un ingredient special în ghimbir care să iasă în evidenţă. Vă răspundem că ştiinţa modernă a studiat această plantă timp de decenii şi a identificat până acum 470 de constituenţi, dintre care unii, la rândul lor au constituit subiect a mii de studii ştiinţifice. Aceşti compuşi acţionează în mod complementar, pentru a produce beneficii biologice profunde. Fiecare compus are un anume efect, fie influenţând o anumită enzimă sau proteină, fie sprijinind activitatea altor compuşi: 

-  privează celulele de cancer prostatic de combustibilul lor de creştere;

- echilibrează producerea de prostaglandine inflamatorii, care reglează producţia de compuşi ce dilată arterele;

- restabileşte funcţionarea sănătoasă a trombocitelor, prin inhibarea formării unui grup numit tromboxan (probabil principalul motiv pentru care oamenii iau aspirină);

-  reduce prostaglandinele, având efecte puternic analgezice;

- conţine melatonină, reglează ritmurile circadiene, stimulând activitatea corpului şi somnul;

- are de 180 de ori mai multe enzime pentru digestia proteinelor decât legendara papaya.

- este unul dintre cei mai redutabili duşmani ai cancerului, considerat chiar a avea un efect antitumoral în leucemii;

- inhibă înmulţirea bacteriei Helicobacter pilori, asociată cu instalarea ulce­rului, a cancerului de stomac şi de colon;

- stimulează imuni­tatea prin creşterea activităţii timusului şi splinei, precum şi producţia de fagocite;

- în cancerul de sân este indicat consumul de ghimbir, care inhibă dezvoltarea celulelor canceroase.

Aceasta este măreţia plantei şi cea mai clară ilustrare a cât de mult diferă abordarea tradiţională pe bază de plante faţă de moda de acum a medicamentelor de sinteză. Elementul principal al plantei îl reprezintă rizomul mare şi cărnos, numit şi rădăcină de ghimbir, care are o formă neregulată, ca o aglomerare de tuberculi şi a cărui utilizare s-a răspândit practic în întreaga lume, deoarece reprezintă un ingredient universal folosit în toate tipurile de mâncăruri şi băuturi, inclusiv în prăjituri şi bere.

Ghimbirul provine din Asia şi India şi este utilizat de mai bine de 5000 ani. Poate fi folosit cu încredere la prăjituri, biscuiţi şi alte deserturi. Este și un puternic antioxidant, care ajută la relaxarea vaselor de sânge, stimulând circulaţia şi calmând durerile. De asemenea, ghimbirul calmează spasmele şi reduce flatulenţa, dar este un remediu excelent şi împotriva greţurilor asociate călătoriilor, sarcinii sau mahmurelii. Datorită proprietăţilor sale antiinflamatorii, ghimbirul este recomandat şi în prevenirea şi tratarea bolilor cardiovasculare, cancerului, artritei sau bolii Alzheimer.

Oregano

Frunzele, ca şi uleiul de oregano, au proprietăţi antibacteriene şi antivirale, ajutând la distrugerea organismelor care duc la apariţia infecţiilor pielii. Aplicat local, uleiul de oregano ajută la tratarea mâncărimilor şi a iritaţiilor, iar la nivelul cavităţii bucale uleiul de oregano este eficient în tratarea gingivitelor. Mai mult, oregano poate fi utilizat şi în tratarea sinuzitei: se administrează zilnic 2-3 picături ulei de oregano (de preferat într-un pahar cu suc proaspăt de legume sau fructe), timp de 10 zile. Primele efecte se simt după 3-5 zile de la începerea tratamentului. Oregano conţine o cantitate considerabilă de vitamine şi minerale, fiind o sursă excelentă de fier, magneziu, calciu, vitamina C, vitamina A şi acizi graşi Omega-3. Frunzele uscate de oregano pot fi utilizate pentru tratarea durerilor provocate de artrită sau reumatism. Acestea se aplică local pe zona dureroasă, după care se pansează.

Oregano este un condiment utilizat în bucătăriile din Italia, Spania, America Latina, Turcia şi Grecia, datorită gustului său uşor mentolat, care dă o savoare aparte mâncărurilor. Amestecaţi oregano cu usturoi, ceapă, busuioc, pătrunjel, cimbru şi ulei de măsline pentru a obţine mâncăruri delicioase.

Rozmarinul

Un buchet de rozmarin ţinut în casă acţionează ca un odorizant de cameră, putând fi utilizat în acelaşi timp şi pentru diferite preparate culinare. Despre rozmarin se ştie că stopează mutaţiile genetice care pot duce la apariţia cancerului şi împiedică deteriorarea vaselor de sânge, prevenind astfel riscul atacului de cord. Uleiul de rozmarin stimulează creşterea părului şi activitatea mentală şi previne apariţia afecţiunilor respiratorii.

Curcuma (şofranul indian)

Bogat în antioxidanţi şi antiinflamatori denumiţi curcuminoizi, şofranul vine în ajutorul organismului în combaterea cancerului. Potrivit studiilor, curcuminoizii ajută la prevenirea bolii Alzheimer şi a inflamaţiei articulaţiilor, la tratarea afecţiunilor hepatice şi digestive. Astfel, curcuma contribuie la prevenirea şi tratarea bolilor intestinale inflamatorii, boala Crohn, colita ulcerativă, artrita reumatoidă, fibroza chistică. Curcuma poate fi folosită şi în prevenirea bolilor cardiovasculare şi hepatice. În combinaţie cu alte crucifere, şofranul de India previne cancerul de prostată şi stopează dezvoltarea tumorilor deja existente. Mai mult, el împiedică metastazarea mai multor forme de cancer. Adăugaţi condimentul (care se găseşte sub formă de pudră) peste orice fel de mâncare, începând de la friptură şi cartofi fierţi, până la sarmale şi ciorbe.  Nu este necesar să puneţi cantităţi mari de condiment, astfel încât sa modifice gustul mâncării – important este ca acesta să ajungă în organismul dumneavoastră.

Curry

Curry este o mixtură formată din mai multe condimente: coriandru, schinduf etc., predominant fiind şofranul de India. Pudra de curry este larg utilizată în bucătăria indiană la prepararea puiului şi a creveţilor. Praful de curry conţine antioxidanţi şi compuşi antiinflamatori, despre care se ştie că îmbunătăţesc funcţia cognitivă, previn apariţia cancerului de piele şi stimulează buna funcţionare a creierului, prevenind astfel apariţia bolii Alzheimer.

Boiaua

Boiaua conţine o cantitate neobişnuit de mare de vitamina C. Ardeiul folosit la boia conţine de 6-9 ori mai multă vitamină C decât o roşie. Ca şi chilli, boiaua conţine capsaicină, substanţă cu acţiune antiinflamatoare şi antioxidantă, care reduce riscul apariţiei cancerului. De asemenea, boiaua este un agent antibacterian şi stimulator, care ajută la reglarea presiunii sanguine şi creşte cantitatea de salivă şi acizi gastrici, contribuind la îmbunătăţirea digestiei.

Cuişoarele

Cuişoarele sunt bobocii de flori uscate din arborele de cuişoare, un copac veşnic verde care creşte în zonele tropicale. În timp ce cuişoarele sunt intens folosite astăzi în scopuri culinare, proprietăţile lor curative sunt cunoscute de secole. De exemplu, în China se folosesc cuişoarele de mai bine de 2000 de ani pentru eliminarea respiraţiei urât mirositoare. În alte ţări, cuişoarele sunt folosite pentru tratarea acoolismului. Cuişoarele au proprietăţi antibacteriene, antivirale, antifungice şi antiseptice. Ele sunt şi un anestezic natural, motiv pentru care sunt folosite de unele culturi ca remediu împotriva durerilor de dinţi. Cuişoarele sunt condimente care ajută la vindecarea afecţiunilor sistemului digestiv, ameliorând flatulenţa şi accelerând metabolismul. Totodată, sunt de mare ajutor în cazul mai multor tulburări digestive, printre care şi vărsăturile şi diareea. Băute sub formă de ceai, cu înghiţituri mici, după cină, cuişoarele sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri pentru efectul lor afrodiziac. Manganul este principalul mineral aflat în compoziţia cuişoarelor. Doar 5 g de praf de cuişoare asigură 70% din necesarul zilnic al organismului pentru acest mineral. Cuişoarele conţin de asemenea eugenol, un ulei cu proprietăţi antibacteriene, fiind şi un important anestezic, folosit în special în tratamentele dentare. Alte substanţe sănătoase din cuişoare sunt acizii graşi Omega-3, vitamina K, fibrele, vitamina C, magneziul şi calciul. Bogate în atâţia nutrienţi de bază, cuişoarele nu trebuie să lipsească din bucătărie, intrând în categoria condimentelor nu doar gustoase, ci şi sănătoase.

Chimenul

Chimenul conţine cantităţi importante de magneziu şi fier. Seminţele au şi proprietăţi anticancerigene, în acest scop fiind indicat mai ales ceaiul din seminţe de chimen. Beneficiile chimenului în cazul afecţiunilor digestive sunt cunoscute de sute de ani, acesta ajutând în caz de flatulenţă, indigestie, diaree, greţuri. Pentru prevenirea afecţiunilor digestive, se recomandă mai ales ceaiul din seminţe de chimen, care trebuie băut călduţ. Datorită proprietăţilor antiseptice, chimenul este indicat în tratarea formelor uşoare de răceală.

Busuiocul

Busuiocul este folosit de secole în medicina naturistă tradiţională practicată în India şi Europa. Utilizată sub formă de infuzie (apă fierbinte turnată peste frunze de busuioc) sau adăugată în mâncăruri şi salate, această plantă este folosită de mult timp ca tratament antiinflamator pentru boli precum bronşită, astm, artrită şi boli dermatologice. În plus, busuiocul previne apariţia diabetului, având capacitatea de a reduce nivelurile de glucoză din sânge. Cercetătorii încep să afle de ce este busuiocul o plantă atât de valoroasă pentru medicină: experimentele indică faptul că responsabil pentru efectul antiinflamator este eugenolul, adică uleiul care îi conferă busuiocului aroma specifică. Busuiocul este o sursă excelentă de vitamina A, magneziu, potasiu, fier şi calciu. Alte beneficii aduse de busuioc sănătăţii sunt: tratarea greţurilor, răului de mişcare, indigestiei, constipaţiei.

Muştarul

Muştarul stimulează circulaţia sanguină, apetitul şi digestia şi ajută la decongestionarea sinusurilor, acţionând ca un pansament în zonele inflamate ale corpului. Muştarul din comerţ oferă o aromă extraordinară cu puţine calorii, conţine doar urme de grăsimi vegetale şi între 25 şi 32% proteine. Frunzele de muştar conţin calciu, fosfor, magneziu şi vitamina B. Uleiul de muştar poate fi folosit la masaj, dar şi ca tratament împotriva căderii părului. Boabele de  muştar conţin acizi graşi Omega-3 şi sunt o excelentă sursă de fier, zinc, magneziu, calciu şi proteine.

Hreanul

Hreanul face parte din familia muştarului şi acţionează ca un stimulent digestiv. Din punct de vedere medical, rădăcina de hrean are numeroase proprietăţi curative: puternic antibiotic, expectorant, diuretic, antibacterian, bronhodilatator, vasodilatator coronarian, stimulează creşterea tensiunii arteriale şi sistemul imunitar al organismului. Ţinând cont de proprietăţile enumerate mai sus, hreanul este util în tratarea bronşitei, sinuzitei, reumatismului, anemiei, stomatitei.

Cimbrul

Cimbrul este bogat în timol, un ulei esenţial, puternic antiseptic, antibacterian şi antioxidant. Datorită proprietăţilor acestui ulei, cimbrul poate fi utilizat în tratarea infecţiilor gâtului, inflamaţiilor, bronşitei acute şi cronice şi tusei convulsive. De asemenea, cimbrul stimulează acţiunea cililor din interiorul bronhiilor, acţionând direct asupra mucoasei bronşice, fapt care previne inflamaţia tractului respirator. Toţi membrii familiei mentei, inclusiv cimbrul, deţin terpenoide, substanţe recunoscute pentru proprietăţile lor anticancerigene. Pe lângă utilizarea în mâncăruri, cimbrul poate fi consumat şi sub formă de ceai, pentru tratarea tusei.

Mărarul
 

Atât frunzele cât şi seminţele de mărar pot fi folosite la pregătirea unor reţete culinare. Pe lângă faptul că oferă o aromă şi un gust speciale, mărarul este eficient în ameliorarea, prevenirea şi tratarea mai multor afecţiuni. Mărarul este eficient pentru reglarea tractului digestiv, tratarea insomniilor, diareii, dizenteriei, tulburărilor menstruale, afecţiunilor respiratorii şi chiar a cancerului.

Piperul

Piperul negru deţine mai multe proprietăţi medicinale decât îşi pot imagina oamenii. Piperul negru nu este ca sarea, care, dacă este consumată în exces, dăunează sănătăţii. Proprietăţile curative ale piperului cresc direct proporţional cu consumul. Printre proprietăţile medicinale ale piperului se numără: stimularea tractului digestiv, prevenirea gazelor intestinale (flatulenţa şi balonarea) creşterea cantităţii de acid clorhidric din stomac şi inhibarea dezvoltării bacteriilor, mai ales la nivelul tractului intestinal. Deci, pentru a beneficia de toate aceste proprietăţi, nu trebuie decât să adăugaţi piper la cât mai multe preparate culinare... de preferat la toate.

Leuşteanul

Leuşteanul este utilizat mai ales pentru proprietăţile sale diuretice: creşte fluxul urinar, ajută la tratarea dificultăţilor de urinare şi a cistitei. Datorită creşterii fluxului urinar, leuşteanul ajută şi la eliminarea nisipului şi a pietrelor la rinichi. Leuşteanul este considerat ca un agent care întăreşte şi îmbunătăţeşte funcţia stomacului. Alte proprietăţi ale acestuia sunt prevenirea indigestiilor şi a colicilor. Leuşteanul este eficient în ameliorarea flatulenţei. Ca expectorant, elimină mucusul de la nivelul sistemului pulmonar, fiind de un real ajutor pacienţilor cu pleurezie.

Şofranul

Substanţele conţinute de şofran au acţiune citotoxică asupra carcinoamelor şi celulelor leucemice. Acest efect se datorează componentelor carotenoide, care cresc difuzia de oxigen în plasmă cu până la 80%. Această acţiune ajută la prevenirea aterosclerozei secundare. Consumul de şofran nu este indicat însă femeilor însărcinate, deoarece există riscul avortului spontan.

Dafinul

Una din cele mai nobile plante folosite în bucătărie şi cea care a dat şi denumirea examenului celui mai important – bacalaureatul – dafinul sau laurul (Laurus nobilis) este originar din bazinul Mediteranei. Este răspândit din Turcia până în Maroc, dar este cultivat şi în Statele Unite şi în regiunile din sud-vestul Rusiei. Gustul frunzelor de dafin este iute, aromat şi uşor amărui. Frunzele de dafin nu lipsesc din raftul gospodinelor, având nenumărate întrebuinţări: la murături (castraveciori muraţi, gogonele, sfeclă murată etc.), la mâncăruri cu carne de vită (gulaş, tocăniţe), la preparatele din vânat, la  marinatele de peşte, dar şi la mâncărurile fără carne – cele de cartofi sau varză. Se folosesc de asemenea la sosuri. Se combină foarte bine cu piperul negru şi cu seminţele de muştar. Frunza de dafin, pătrunjelul şi cimbrul formează clasicul trio al amestecului bouquet garni franţuzesc. Frunzele de dafin se folosesc uscate. Îşi degajă aroma mai bine dacă sunt zdrobite sau tocate şi se gătesc împreună cu mâncarea. Printre calităţile curative ale frunzelor de dafin amintim: laxativ, vomitiv, antibronşitic şi antitoxic redutabil.

Tarhonul

Tarhonul este o plantă condimentară extrem de aromată. Numele lui latinesc, Artemisia dracunculus, înseamnă dragon mic, numit aşa în Evul Mediu pentru că ajuta la tratarea muşcăturilor veninoase de şarpe. Tarhonul este recomandat în special persoanelor cu tulburări digestive, deoarece reglează şi stimulează funcţia gastrică şi ajută la asimilarea substanţelor nutritive. Este o plantă minune în cazul balonărilor, constipaţiei, insomniilor sau gastritelor. Fiind o plantă bogată în iod, se recomandă persoanelor la regim fără sare, aroma sa reuşind să dea gust mâncării.

Salvia

Salvia a fost adusă din Egipt în Europa de către romani. Denumirea sa latinească, Salvia officinalis, provine din cuvântul „salvere”, care înseamnă „a salva”, de unde deducem că în antichitate era apreciată mai degrabă pentru calităţile sale medicinale. Astăzi este folosită cu mare succes şi la gătit, în special în bucătăria mediteraneană, pentru aroma sa delicată, uşor dulceagă dar şi vag piperată, şi pentru că se poate folosi tot timpul anului, atât proaspătă, cât şi uscată. Ca şi rozmarinul şi coriandrul (plante cu care se înrudeşte) salvia conţine o varietate de uleiuri volatile, flavonoizi şi acizi fenolici. Un consum mai ridicat de salvie este recomandat persoanelor cu afecţiuni inflamatorii, printre care artrită, astm sau ateroscleroză. Frunzele şi seminţele salviei au calităţi antioxidante care previn degradarea celulelor şi stabilizează nivelul de oxigen necesar în procesul de metabolism. Salvia are capacitatea de a dezvolta memoria, de aceea uleiurile acestei plante se folosesc în medicaţia persoanelor care suferă de Alzheimer.

Există multe variante inteligente şi simple de introducere a salviei în alimentaţie. De exemplu:

- amestecaţi fasolea bătută cu ulei de măsline, usturoi şi frunze mărunţite de salvie iar apoi puneţi această pastă peste felii prăjite de pâine integrală, pentru un mic dejun extreme de sănătos;

-  aromatizaţi sucul de roşii făcut în casă cu salvie mărunţită;

-  adăugaţi salvie la omletele de dimineaţă;

- peste o pizza fierbinte, făcută în casă, presăraţi salvie uscată;

- pentru o salată rapidă şi gustoasă, amestecaţi frunze proaspete de salvie, ardei graşi, castraveţi, ceapă roşie şi iaurt natural fără grăsimi;

- gustul cărnii făcute la cuptor va fi marcat semnificativ de aroma delicată a salviei.

Iată cum folosesc salvia diferite popoare europene: nemţii pun salvie în cârnaţi, francezii o folosesc la supele vegetale sau la carnea albă, italienii o consumă cu paste făinoase, balcanicii condimentează cu salvie carnea de oaie şi de miel, iar englezii au o specialitate de caşcaval renumită, făcută pe bază de salvie, numita Sage Derby.

Salvia proaspătă este cea mai indicată, graţie aromei superioare, însă poate fi achiziţionată şi uscată. Proaspete, frunzele acestei plante au aspect gri-verzui şi pot fi păstrate aproximativ o săptămână în stare naturală la frigider, însă doar după ce au fost învelite într-un prosop de hârtie de bucătărie şi introduse apoi într-o pungă închisă ermetic. Uscate şi mărunţite, frunzele salviei trebuie să stea într-o cutie ermetică, pe cât posibil într-un spaţiu întunecat şi răcoros. Fiindcă se găseşte tot timpul anului, fiind şi uşor de cultivat, salvia ar trebui să devină o obişnuinţă în alimentaţia fiecăruia dintre noi.