OSHO - Viața este o experiență a extremelor + VIDEO (RO)

VIAȚA ESTE O EXPERIENȚĂ A EXTREMELOR

OSHO

Viața constă în extreme, este o tensiune între opoziții. A fi exact la mijloc pentru totdeauna înseamnă a fi mort. Mijlocul este doar o posibilitate teoretică; doar câteodată ești la mijloc, ca o fază trecătoare. E ca mersul pe frânghie, nu poți fi exact la mijloc pentru o perioadă de timp. Dacă încerci, vei cădea. A fi la mijloc nu este o stare statică, este un fenomen dinamic. Echilibristul se mișcă încontinuu de la stânga la dreapta și invers. Când simte că s-a înclinat prea mult într-o parte și există pericolul de a cădea, se înclină imediat în partea opusă, echilibrându-se. În această trecere, da, există un moment în care echilibristul se află la mijloc, dar din nou, când s-a mișcat prea mult spre dreapta, simte că-și pierde echilibrul și se mișcă spre stânga, trecând iar prin mijloc pentru un moment. Ce vreau să spun este că a te mișca de la stânga la dreapta și invers este singura cale de a rămâne la mijloc. Nu evita extremele și nici nu alege vreuna. A rămâne disponibil ambelor polarități este secretul echilibrării. Uneori fii complet fericit și alteori fii profund trist. Ambele stări au propria lor frumusețe.

Mintea este un alegător. Orice se petrece și oriunde ai fi (la dreapta sau la stânga) bucură-te de clipă. Când ești fericit, cântă, dansează. Dar gândește-te că la un moment dat va veni și tristețea. Aceasta este inevitabilă. Iar atunci când apare, nu încerca s-o eviți, pentru că vei distruge însăși posibilitatea fericirii. Nu există zi fără noapte și viață fără moarte. Lasă această polaritate să intre adânc în ființa ta. Doar o persoană moartă poate exista la mijloc, static. Cea vie se va mișca constant, de la mânie la compasiune, acceptându-le pe ambele, implicată și totuși detașată. Efortul de a fi mereu la mijloc îți creează o inutilă stare de neliniște. Gândește-te la un ceas de perete. El merge numai pentru că pendulul se mișcă încontinuu de la stânga la dreapta. Da, de fiecare dată trece prin mijloc, dar numai un moment. Și e frumos! Când treci de la fericire la tristețe există un moment de totală tăcere – bucură-te de el.

Viața e bogată numai atunci când e trăită în toate dimensiunile ei. Când ești viu, nu ești nici la stânga, nici la dreapta, nici în centru – ești o mișcare constantă, o curgere. În primul rând, de ce am vrea să fim la mijloc? Pentru că suntem speriați de latura întunecată a vieții. Nu vrem să fim triști, nu vrem să fim într-o stare de agonie. Putem realiza acest lucru, dar numai dacă suntem dispuși să renunțăm la posibilitatea de a trăi extazul. Există unii care au ales această cale – călugării. Ei au sacrificat toate posibilitățile extazului doar pentru a evita agonia. Altfel spus, călugărul a decis să distrugă toți trandafirii doar pentru a evita țepii. Viața lui e plată, e doar o lungă plictiseală. El nu trăiește cu adevărat. Îi e frică să trăiască.

Viața aduce o mare durere și, de asemenea, o mare plăcere. Sunt fețe ale aceleiași monede. Dacă o excluzi pe una, trebuie s-o excluzi și pe cealaltă. Nu poți să scapi de durere și să păstrezi plăcerea, nu poți evita negativul și să ai doar pozitivul. Nu este posibil prin însăși natura lucrurilor. Pozitivul și negativul sunt indivizibil împreună. Sunt două aspecte ale aceleiași energii. Trebuie să le acceptăm pe amândouă. Continuă-ți viața astfel, îmbogățind-o. Chiar nu poți vedea nicio frumusețe în tristețe? Meditează asupra acestui lucru. Data viitoare când vei fi trist nu lupta împotriva acestei stări. Întâmpin-o ca pe un oaspete bine primit. Fii o gazdă adevărată. Și vei fi surprins. Tristețea are câteva frumuseți pe care fericirea nu le are. Tristețea are profunzime, în timp ce fericirea este superficială. Tristețea are lacrimi, care pătrund mai adânc decât râsetele. Tristețea are o tăcere a ei, o melodie pe care fericirea n-o poate avea, căci cântecul fericirii e gălăgios.

Nu spun să alegi tristețea, ci doar să te bucuri de ea, așa cum te bucuri când ești fericit. Și nu deveni atașat de nimic. Există oameni care s-au atașat de tristețe – psihologii îi numesc masochiști. Ei o mențin, creând situații în care pot rămâne nefericiți pentru totdeauna. Pentru masochiști, nefericirea este singurul lucru de care se bucură. Mulți masochiști devin religioși, fiindcă religia le oferă o puternică protecție și o frumoasă motivare. A fi doar masochist nu te vei simți în largul tău, te vei simți vinovat, vei ști că nu ești normal. Dar dacă devii religios îți poți exhiba masochismul cu mândrie, fiindcă în ochii celorlalți nu mai e masochism – e asceză, austeritate, autodisciplină. Acum nimeni nu te mai poate numi o persoană anormală, un caz patologic. Ești un pios, ești un sfânt. Masochiștii s-au îndreptat întotdeauna spre religie. Aceasta a prezentat întotdeauna o mare atracție pentru ei. Astfel, majoritatea religiilor au ajuns să fie dominate de masochiști. De aceea, o mare parte din religie este distructivă pentru viață. Afirmând că viața este un lung șir de interdicții și nefericiri, masochiștii își motivează propria agățare de nefericire.

Am auzit o poveste frumoasă:

Într-o după-amiază, în Paradis, Lao Tzu, Confucius și Buddha stau la taclale. Chelnerul vine la ei cu o tavă pe care sunt trei pahare cu un suc numit „Viață”. Buddha refuză pe loc băutura, spunând: „Viața e nefericire”. Confucius închide ochii pe jumătate – el e de partea mijlocului, obișnuind să predice regula de aur a echilibrului – și cere chelnerului să-i dea paharul. Vrea să ia o gură, fiindcă fără a gusta din ea cum poate cineva să spună dacă viața e mizerabilă sau nu? Confucius a avut o minte științifică. Nu a fost un mistic, ci un om logic, cu picioarele pe pământ. El spune: „Mai întâi iau o înghițitură și apoi îmi spun părerea. După ce gustă, spune: „Buddha are dreptate, viața e mizerabilă”. Lao Tzu trage toate cele trei pahare în fața lui și spune: „Cum poți să ai o părere până când nu bei tot?” El golește toate paharele, după care începe să danseze. Ceilalți doi îl întreabă: „Ei, ce faci, nu spui nimic?” La care Lao Tzu răspunde: „Asta spun – dansul și cântecul meu vorbesc pentru mine”. Și avea dreptate. Până nu guști totul nu-ți poți forma o părere, și când guști totul, iar nu poți spune nimic, pentru că ceea ce simți nu poate fi exprimat în cuvinte.

Buddha s-a situat la o extremă. Confucius a fost la mijloc. Lao Tzu, care a băut toate cele trei pahare, și-a trăit viața în tridimensionalitatea ei. Abordarea mea este cea a lui Lao Tzu. Trăiește-ți viața în toate felurile posibile; nu alege un lucru împotriva altuia și nu încerca să te situezi la mijloc. Nu încerca să te echilibrezi. Echilibrul vine de la sine, din experimentarea tuturor dimensiunilor vieții. Echilibrul este ceva ce se întâmplă, nu ceva produs prin efortul tău conștient. Dacă faci efortul să-l produci, e fals, forțat. Și vei rămâne încordat toată viața, fiindcă o persoană care încearcă tot timpul să rămână în echilibru nu poate fi relaxată. Va fi mereu speriată și încordată. Iar a fi încordat înseamnă a pierde toate șansele pe care ți le oferă viața, tot darul vieții.

Nu trece încordat prin viață. Nu-ți trăi viața conform principiilor altora. Trăiește-o conform impulsurilor tale, în totalitatea ei. Da, uneori are un gust amar. Și ce dacă? Acel gust te va face să-i simți și dulceața. Cine nu știe să plângă nu va ști nici să râdă. Echilibrul tău, frumos, grațios, prin mișcări la stânga, la dreapta, la mijloc, va veni de la sine, neforțat de tine. Totul trece. Unicul lucru care rămâne este calitatea ta de martor. Iar această calitate este echilibrul.

OSHO – Cartea înțelegerii, Constanța, Editura MAR, 2006

OSHO – Conștiință vs caracter

OSHO Conștiință vs caracter (RO) de frumoasaverde