Pericolele din apa îmbuteliată

PERICOLELE DIN APA ÎMBUTELIATĂ

Este apa de la robinet mai sigură decât apa îmbuteliată? Este o întrebare la care n-ar trebui să vă vină greu să răspundeți. Dacă vă dați puțin osteneala să vă informați asupra regulilor și criteriilor pe care trebuie să le respecte apa furnizată de municipalitate în țările dezvoltate (din care, cu onoare, facem parte), atunci răspunsul este DA, apa orașului este indiscutabil mai sigură decât cea cumpărată din supermarket. De fapt, în cele mai multe dintre cazuri, apa îmbuteliată, pe care o cumpărați la un preț de o mie de ori mai mare, nu este altceva decât apă de la robinet, trecută (sau nu) prin niște filtre. Rețineți: Nu există nicio dovadă științifică cum că apa îmbuteliată v-ar aduce vreun beneficiu. Singurul avantaj de care beneficiază această apă este acela al unui marketing agresiv, iar acest avantaj nu este al dumneavoastră, ci al industriei respective, care în felul acesta a creat o afacere care-i aduce profituri de miliarde.

Mituri și adevăruri despre apa îmbuteliată

MITURI ŞI ADEVĂRURI DESPRE APA ÎMBUTELIATĂ

Industria apei îmbuteliate începe treptat să câştige teren în favoarea băuturilor la pet, fie ele carbogazoase ori nu. Este însă ea atât de benefică, aşa cum se spune? Să vedem!

Mitul nr. 1: Apa îmbuteliată e mai bună decât cea de la robinet

Nu în toate cazurile. Multe companii care comercializează apă plată susţin că provine din adâncurile munţilor sau din izvoare vulcanice, ceea ce nu este întotdeauna adevărat. De fapt, se pare că 40% dintre surse nu sunt aşa de exotice cum se afirmă. Alternativa la apa îmbuteliată este cea de la robinet. Instituţiile abilitate avizează zilnic calitatea acesteia, în conformitate cu legislaţia şi normele în vigoare. Aceste norme diferă de la ţară la ţară şi în unele cazuri sunt permisive.

Afacerea cu apa îmbuteliată + documentar (RO)

AFACEREA CU APĂ ÎMBUTELIATĂ

Ne-am lăsat convinşi de faptul că apa de la robinet e poluată, dar cumpărăm cu încredere diferite mărci de apă îmbuteliată, fără să ne punem problema dacă lichidul din interior este într-adevăr așa de pur cum se pretinde. Diferenţierea dintre o apă curată şi una cu bacterii nu se poate face foarte uşor, nici vizual şi nici gustativ, ci doar în urma unor analize specifice, de laborator. Află în continuare de ce ar trebui să pui la îndoială acurateţea apei pe care o plăteşti, îmbuteliată în sticle de plastic:

Țeapa H2O + VIDEO

-->

 ȚEAPA H2O   

– CUM SE ÎMBOGĂȚESC COMERCIANȚII DE APĂ PLATĂ –

Consumatorii de apă minerală naturală necarbogazoasă din comerț sunt manipulați prin reclame mincinoase. În loc de sănătatea promisă, românii primesc o apă seacă, mult mai dăunătoare decât cea de la robinet. Publicitatea excesivă determină, pentru o familie, costuri lunare de aproximativ 300 de lei, față de 75 de bani, cât ar plăti pentru aceeași cantitate de apă, luată din rețelele publice. Etichetele de pe recipientele din plastic nu corespund cu realitatea și ascund cantitățile de substanțe cu factori de risc pentru sănătate.

Comercializarea apelor minerale naturale necarbogazoase a devenit o afacere cu un câștig mai mare decât cel obținut prin rafinarea și vânzarea benzinei, pentru care se percep accize. Cei care extrag apa din așa-numitele „surse de sănătate”, o îmbuteliază și obțin profit din comercializarea ei, suportă costuri de aproximativ 10 bani per litru, în timp ce o vând cu un preț de 1-2 lei pentru aceeași cantitate. Persoanele implicate în afacerile cu apă plată ne „vând” sănătate doar prin reclame, menite să influențeze comportamentul social. Românii sunt, practic, mințiți de acești comercianți prin spoturi difuzate excesiv pe canalele TV, în care ni se promite „sănătate” în formă pură. În același timp, cetățenii gătesc cu apă de la robinet, crezând că, prin fierbere, scapă de orice substanță ce ar putea provoca afecțiuni, neștiind însă că, de pildă clorul, cel de care se tem toți, se evaporă natural, la temperatura camerei, și nu prin fierbere.

Am analizat cât de „sănătoase” sunt apele minerale naturale necarbogazoase din comerț, comparativ cu apa de la robinet. Concluzia este una alarmantă: toți comercianții de apă plată îi mint pe români cu știrea autorităților (care câștigă bani din taxe), manipulează prin reclame și vând apă seacă, la un preț fabulos. De exemplu, pentru o familie compusă din trei membri, costurile lunare pentru cumpărarea din comerț a apei plate depășesc 300 de lei – calculând 5 litri pe zi, adică 150 de litri lunar – în timp ce 1 metru cub de apă de la robinet, adică 1.000 de litri, costă 5 lei. Practic, comercianții înregistrează un câștig de 1.000 de ori mai mare față de costul unui litru de apă luat din rețeaua publică.

Pe etichetele recipientelor din plastic nu se regăsesc toate informațiile care ar trebui citite de cumpărătorii pe care îi interesează sănătatea lor. Graba cotidiană, fuga prin magazine și cumpărarea produselor pe care le reținem din spoturile publicitare, fără să verificăm informațiile care ne sunt servite, ajută producătorii să-și sporească veniturile. Nu ne-am propus o campanie de denigrare a comercianților de apă plată, ci tragerea unui semnal de alarmă. Iată concluziile anchetei jurnalistice, care îi privesc pe toți cei implicați în comerțul cu apă minerală naturală necarbogazoasă: apa din magazine este o apă chioară, depozitată în recipiente de plastic care pot provoca malformații și chiar cancer, iar etichetele ascund informații esențiale pentru sănătatea oamenilor.

Apa curgătoare din izvoarele de unde comercianții susțin că o procură devine, în drumul ei către casele românilor, apă stătută. Practic, apa vie se transformă în apă moartă, care nu mai prezintă proprietățile inițiale. Filtrarea acesteia înseamnă, de fapt, folosirea mai multor „site” de mărimi diferite (micro și nanometrice) care, cu cât devin mai mici pentru a reține impuritățile, cu atât lasă să se piardă mai multe minerale. Tot procedeul poate fi imaginat ca o pâlnie, prin care la început trece apă sănătoasă, iar la final se obține apă seacă, „moartă” din punct de vedere biologic, păstrată cu săptămânile sau chiar cu lunile în recipientele din plastic extrem de periculoase, care, la rândul lor, schimbă proprietățile apei.

În schimb, datorită consumului mare și permanent, apa de la robinet este, practic, curgătoare, fără a se putea învechi până ajunge a fi consumată. Numai prin acest fapt, ea devine mai sănătoasă decât apa îmbuteliată. Cât despre adaosul de clor, acesta este cu mult mai mic decât cel conținut în sarea (clorura de sodiu) pe care o consumăm frecvent la masă. În plus, clorul nu este stabil în apă, ci se evaporă. Clorul dintr-un litru de apă de la robinet „iese” dacă apa este lăsată într-un vas deschis timp de o oră.

Există foarte multe firme care își desfășoară activitatea în sectorul apelor plate care recunosc pe etichetă că o procură din rețelele publice, dar fără să dea mai multe informații. Procedeul de filtrare la care aceste companii susțin că apelează poate fi făcut de către fiecare consumator, la costuri de sute de ori mai mici. Comercializarea apelor minerale naturale necarbogazoase atrage venituri de 1.000 de ori mai mari față de cheltuielile celor implicați în aceste afaceri. Un singur transport presupune 24 de tone de apă, vândută ulterior cu 1-2 lei per litru, cu un cost infim pentru transportul unui litru de apă.

Cei mai mulți dintre români nu verifică adevărul informațiilor prezentate pe etichetele ambalajelor, întrucât costul unei analize de laborator este de cca 250 de lei pentru o singură probă. Așa că acordăm încredere spoturilor publicitare sau cumpărăm apa produsă de firmele proprii ale lanțurilor de magazine, fără să analizăm riscurile la care ne supunem. În schimb, companiile care distribuie apă prin rețelele publice prezintă lunar consumatorilor un buletin de analize.

În urma analizelor efectuate pe diverse tipuri de apă minerală necarbogazoasă existente pe piață, am descoperit că majoritatea prezintă aceleași cantități de nitrați și nitriți cu cele găsite în apa de la robinet, respectiv de 5 mg/l nitrați și 0,005 nitriți. Însă multe dintre companiile care au afaceri cu apă plată nu specifică pe etichete aceste cantități. În schimb, toate înscrisurile fac referire la un volum ridicat de minerale – calciu, magneziu, fier – care nu mai corespund cu datele obținute din analiza apelor stătute în recipientele din plastic, deoarece toți comercianții publică informațiile rezultate din verificarea apelor înainte de îmbuteliere (la sursă), proprietățile acestora pierzându-se prin filtrare și depozitare îndelungată în peturi.

Românii care acordă o încredere deosebită companiilor care comercializează apa minerală naturală necarbogazoasă datorită faptului că acestea folosesc filtre, pot face același lucru acasă, la un cost mult mai mic. Prin filtrele de uz casnic atașate la robinet, apa este din nou curățată de compușii considerați a fi periculoși. Astfel, cu 5 lei plătiți lunar pentru un filtru, apa ar deveni la fel de sănătoasă cum este prezentată a fi cea din comerț. Un simplu calcul arată că, dacă o familie consumă lunar 150 de litri de apă potabilă de la robinet, plătește 0,75 lei pe lună, la care se adaugă costul de 5 lei al unui filtru, ceea ce înseamnă 5,75 lei pentru apa pe care o bea lunar o familie cu 3 membri, în loc de 300 de lei, cât costă aceeași cantitate cumpărată din comerț, sau 5 lei – prețul zilnic.

Românii se tem cel mai mult de cantitatea de clor aflată în apa de la robinet, neștiind însă că și apa minerală naturală necarbogazoasă din comerț este tratată cu aceeași substanță și că, de fapt, clorul se descompune în prezența luminii. Acest lucru a fost demonstrat de chimiști, care susțin că „sub influenţa luminii, apa de clor se descompune, degajând oxigen. Datorită oxigenului format, apa de clor are acţiune de decolorare şi sterilizare, deoarece distruge microorganismele. Pe această proprietate se bazează folosirea clorului la sterilizarea apei potabile şi la decolorarea fibrelor textile”.

Toți cei implicați în afacerile cu apă potabilă folosesc clorul pentru ca apa să reziste, lucru recunoscut și pe etichetele recipientelor din plastic. Analizele de laborator ale apei de la robinet au demonstrat că volumul de clor este mult mai mic față de valorile maxime admise. Un alt argument al specialiștilor care ne îndeamnă să nu ne temem de clorul din apa de la robinet este acela că, prin consumul zilnic de sare (NaCl - clorură de sodiu) românii ingerează mai mult clor decât cel prezent în apa de la robinet. Până acum, nu s-au înregistrat în țara noastră cazuri de îmbolnăvire din cauza substanțelor din apa care curge la robinet, însă, în ceea ce privește apele din comerț, au fost nenumărate cazuri de dizenterie, provocată de tulpini ca Salmonella, Campylobacter sau Shigella.

Autoritățile din România nu sunt străine de modul în care apele minerale naturale necarbogazoase sunt luate din surse, îmbuteliate, transportate și vândute. Dar tot acest „drum” parcurs de bidoanele cu apă plată reprezintă o sursă de venit pentru stat. Practic, extracția, îmbutelierea, transportul și vânzarea sunt operațiuni purtătoare de TVA, care se varsă în bugetul statului. Din acest motiv, spoturile publicitare prin care se manipulează comportamentul consumatorului curg pe bandă rulantă, fără să vedem vreo măsură, cel puțin preventivă, din partea autorităților.

În urma ultimului control al ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor) care a avut loc în perioada iulie-august 2012, din 657 operatori economici de apă minerale verificați, la 357 s-au constatat abateri: „393.000 de litri din cantitatea controlată nu respectă prevederile legale în vigoare privind protecția consumatorilor”. S-a constatat că recipientele erau depozitate în condiții improprii sau erau expirate, aveau înscrisuri incorecte, inexacte sau de natură să creeze confuzii, altele aveau trecute două surse sau surse incorecte, nerecunoscute de autoritatea competentă, sau nu aveau înscris termenul de valabilitate. În reclamațiile primite de ANPC privind apa din comerț, principalele aspecte semnalate de către consumatori au fost: apă cu impurități, calitate neconformă, depuneri pe sticlă, miros de stătut.

Agricultorii din România spun că recolta depinde în mare măsură de fenomenele climatice: dacă plouă, avem recoltă, dacă nu, cresc prețurile. În ciuda verilor tot mai toride și mai secetoase, niciun comerciant de apă minerală naturală necarbogazoasă nu s-a plâns vreodată de faptul că izvoarele ar putea seca pentru că nu mai este apă, în ciuda cantităților industriale vândute. O simplă comparație între debitul izvoarelor și cantitatea de apă minerală naturală necarbogazoasă comercializată arată că se vinde mult mai multă apă decât se găsește în izvor. Ceea ce înseamnă că producătorii folosesc apele din rețelele publice, care provin din apele curgătoare de suprafață. Practic, vând apa de la robinet, filtrată și rebrenduită.

Studiile chimiștilor au arătat că, prin consumul produselor depozitate în recipiente din plastic, oamenii sunt expuși la o serie de substanțe chimice care pot determina apariția de malformații congenitale, cancer (prin tulburări endocrine) toxicitate directă, suprimarea sistemului imunitar și probleme de dezvoltare a copiilor. Compusul chimic numit dioxină, care se găsește în foliile și ambalajele de plastic, poate duce la apariția acestor boli și afecțiuni. Dioxina este eliberată în cazul în care este încălzită la temperaturi mari, pe care le întâlnim în zilele călduroase de vară. În susținerea acestor afirmații, venim cu următorul exemplu: la întâlnirile care au loc la nivel înalt, cancelarul german Angela Merkel nu bea niciodată apa din sticlele de plastic, ci numai pe cea din în carafele din sticlă.

Iată și povestea Anei din Popeşti-Leordeni, care a avut o experienţă neașteptată cu o apă cumpărată dintr-un supermarket din Bucureşti: „Pentru că în apa furnizată prin reţeaua oraşului analizele de laborator au arătat că există o cantitate peste limita admisă de nitriţi şi nitraţi, de mai bine de un an, de când ne-am mutat aici, folosim pentru consum, inclusiv pentru gătit, apă îmbuteliată în bidoane mari. Cumpărăturile, deci şi apa, le facem la Cora Sun Plaza, iar în urmă cu o săptămână am avut o surpriză neplăcută. În bidonul de apă plată pluteau numeroase particule albicioase, pe care le-am observat abia atunci când am turnat lichidul într-o cană cu interiorul de culoare închisă. Bidonul era sigilat, iar conţinutul, în termen de garanţie. Pentru că m-am speriat, am mers la Cora pentru a semnala neregula. Acolo mi s-a spus că vina nu le aparţine lor ca distribuitori, ci firmei care a îmbuteliat produsul – SC Calipso SRL. Încercând să iau legătura cu firma producătoare, am constatat că adresa web menţionată pe ambalaj nu există. Apa despre care vă vorbesc este ambalată la bidon de 10 litri, iar pe etichetă scrie Apă de izvor plată, un produs al SC Calipso SA, SURSA: Foraj de mare adâncime, Voluntari, Ilfov”.

Surse:
http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/teapa-h20-cum-se-imbogatesc-comerciantii-de-apa-plata-99769
http://doctorionline.ro/apa-cu-impuritati-in-bidoane-comercializate-in-cora/

Adevărul despre apa îmbuteliată

(The Truth About Bottled Water)

Americanii cheltuiesc anual 4 miliarde de dolari pe apa de băut comercializată prin supermarketuri. În Statele Unite există chiar experți degustători de... apă îmbuteliată. De ce nu beau americanii apa de la robinet, care costă câțiva cenți, și aleg apa la pet, care este de 1000 de ori mai scumpă? Întrebați de reporteri, oamenii obișnuiți de pe stradă spun că apa furnizată prin rețeaua publică este poluată, conține metale grele și este rea la gust, în timp ce apa vândută la pet-uri de plastic este mai curată, mai sigură și are un gust mai bun, adică exact ceea ce firmele producătoare de apă i-au făcut să creadă. Consiliul Național pentru Protejarea Resurselor Naturale (NRDC - National Resources Defence Council) a realizat un studiu științific, desfășurat timp de 4 ani, analizând 1000 de brand-uri de apă. Rezultatul a fost de-a dreptul alarmant: 33% dintre firmele producătoare nu respectă standardele acestei industrii, apa lor conținând bacterii, arsenic și alte substanțe dăunătoare sănătății, iar cele mai multe mint în legătură cu sursa apei lor. Celebrul jurnalist Alex Jones și echipa sa au efectuat și ei un studiu... „neștiințific” printre locuitorii New York-ului: le-au dat să guste două mostre de apă – de la robinet și de la pet – și, fără să le dezvăluie proveniența, i-au întrebat care li se pare mai bună. Au mers apoi într-un local cu pretenții, unde, cu complicitatea personalului, au umplut câteva peturi de firmă cu apă de la chiuvetă, întrebându-i pe clienți pe care o preferă. Răspunsurile acestora, de râsu-plânsu, demonstrează indubitabil puterea manipulării companiilor producătoare de apă... chioară. Urmăriți acest film de câteva minute. Sigur o să vă scutească de o cheltuială inutilă pentru tot restul vieții.

The Truth About Bottled Water (Alex Jones) de frumoasaverde

Secretul apei de piramidă + eBooks

-->

SECRETUL APEI DE PIRAMIDĂ

Mircea-Mugurel Șerban

Scurtimea vieţii, opacitatea simţurilor, amorţeala indiferenţei şi ocupaţiile neprofitabile ne lasă să ştim foarte puţine lucruri. Iar repedea cădere în uitare, răpitoarea cunoaşterii şi duşmanca memoriei, scutură din minte în decursul timpului până şi puţinul pe care îl ştim. Toma de Aquino

«Citatul de mai sus a fost găsit pe un semn de carte, mâzgălit cu un scris mărunt şi tremurat de către Nicolaus Copernic (1473-1543) în ultimele sale clipe de viaţa, în singurătate. Textul exprimă în maniera cea mai veridică starea de spirit din momente tragicele pentru acela care a fost „cel mai învăţat şi mai excelent matematician, venerabilul părinte doctor Nicolaus Copernic, canonic de Fermland”, cum obişnuia să-l numească unul dintre discipolii săi. Să nu uităm că Copernic a lăsat posterităţii teoria „Despre revoluţiile sferelor cereşti” sau „Cartea revoluţiilor”, cum el însuşi şi-a intitulat prima sa lucrare. Privit din perspectiva istorică a ştiinţei actuale, sistemul copernician a produs cea mai mare revoluție în gândirea umană după epoca Greciei Antice! Dramatismul unor asemenea momente, cum este cel de mai sus, ne apare cu atât mai pregnant în cazul personalităţilor ştiinţei şi culturii universale. De multe ori mi-am pus întrebarea ce s-ar fi întâmplat dacă un corifeu al ştiinţei sau un mare gânditor şi-ar fi putut continua opera dincolo de pragul marii treceri din viaţa fizică?

Un alt exemplu este fondatorul astronomiei moderne, considerat de biografii săi „un geniu chinuit, în care par să fi fost încarnate toate contradicţiile epocii sale”: este vorba despre Johannes Kepler (1571-1630), cunoscut în istoria ştiinţei pentru descoperirea celor trei legi de mişcare a planetelor, care de altfel îi și poartă numele. Puţini ştiu însă că Kepler a elaborat aceste legi în subsidiarul altor preocupări, legate de dorinţa continuării şi finalizării idealului pitagoreic şi platonician al armoniei universale, preocupări pentru care, pe nedrept, mulţi exegeţi şi biografi uneori îl critică, iar în majoritatea cazurilor îl ignoră pur şi simplu! Şi, în treacăt fie spus, mai puţini cunosc faptul că, printre multiplele sale preocupări, J. Kepler a fost nevoit să cheltuiască mult timp şi energie pentru a-şi salva mama de ardere pe rug, aceasta fiind judecată şi arestată de Inchiziţie sub acuzaţia de vrăjitorie. Iată şi sfârşitul acestui geniu, reprodus din scrisoarea unui martor: „... Kepler al nostru a sosit în oraş (Ratisbona) pe o mârţoagă bătrână (pe care a vândut-o apoi cu doi florini) ...curând, mintea i s-a întunecat din caza febrei mereu în creştere. Nu vorbea ca un om în toate minţile”!

Vă întrebaţi desigur ce legătură au toate acestea cu tema demersului meu! Ei bine, este chiar unul dintre motivele care m-au determinat, după multe ezitări, să-mi aştern pe hârtie gândurile şi rezultatele unor preocupări personale, chiar dacă pot fi considerate modeste în raport cu marile descoperiri! Raţionamentul meu ar fi acesta: constatând că rezultatele obţinute nu le-am găsit în alte lucrări consacrate domeniului, am considerat util să le fac cunoscute, cu tot riscul de a fi calificat ca diletant sau ...epigon! Dimpotrivă, aspectele demersului meu îmi par cu atât mai interesante, cu cât sunt sesizate de un nespecialist, fapt care în multe situaţii m-au pus pe mine însumi pe gânduri. Mai mult chiar, în ultimii 5-6 ani, unele momente trăite pe parcursul aprofundării domeniului mi-au schimbat în mod radical modul de a privi lumea înconjurătoare şi, într-o bună măsură, chiar viaţa! Pur şi simplu, m-au ajutat să înţeleg mai bine unitatea şi unicitatea creaţiei, cu toată diversitatea şi complexitatea manifestărilor ei.

Nu mi-aş fi imaginat, de pildă, în urmă cu câţiva ani, că prin consumul continuu de apă ţinută sub câteva bucăţi de sârmă (piramide-cadru) se pot obţine rezultate surprinzătoare în ceea ce priveşte starea de sănătate. Eu însumi, dacă în urmă cu trei ani eram obez (110-115 kg la 1,70 m înălţime), hipertensiv şi nu puteam să alerg 15-20 m fără efecte dezastruoase asupra respiraţiei şi tensiunii arteriale, în prezent pot parcurge în viteză, fără probleme, câteva sute de metri! Dacă ar fi vorba numai de acest rezultat şi aş fi mulţumit ...sunt însă mult mai multe aspecte pe care le-aş grupa în efecte imediate şi efecte în timp.

Doresc aşadar, în primul rând, să relatez o experienţă personală pe termen lung, fără a avea pretenţia să-mi însuşesc in extenso noutatea terapiei şi nici să epuizez multiplele aspecte ale efectului de piramidă, cunoscut din vremuri pe care eu personal nu le-aş numi preistorice ci... dinaintea istoriei (re)cunoscute oficial! În prezent, nu facem decât să redescoperim, puţin câte puţin, efectul de piramidă! Ce-aţi spune, de exemplu, dacă prin extinderea şi aprofundarea studiului de către specialişti s-ar realiza practic eradicarea unor boli considerate incurabile, cum sunt cancerul şi SIDA, mai ales că, în timp, am constatat o creştere uşor sesizabilă a imunităţii, mai exact a rezistenţei organismului la agenţi patogeni, în special de natură microbiană!

În altă ordine de idei, consider că relaţiile matematice găsite de mine între proporţia divină („numărul de aur” cum i se mai spune) şi piramide pe de o parte, şi corpuri şi figuri geometrice pe de altă parte, constituie o noutate în domeniu, deoarece nu le-am remarcat în alte lucrări. În momentul în care mi-au rezultat din calcule – în treacăt fie spus, nu foarte complicate – am avut revelaţia „trecerii unui prag” în înţelegerea creaţiei şi implicit a... Creatorului! Am avut în acelaşi timp regretul că n-am cunoscut aceste corelaţii pe vremea copilăriei, când mi-am însuşit primele noţiuni de geometrie, mai ales că unele dintre aceste corelaţii sunt foarte simple – deci cu ele ar fi trebuit să înceapă învăţarea formelor şi corpurilor geometrice! De aceea susţin că ar fi oportună includerea lor într-un circuit normal de instruire şi învăţământ. Aici n-aş vrea să trec peste un detaliu foarte important pentru mine: iniţial, nu am urmărit mediatizarea şi stabilirea unei întâietăţi (paternităţi) în această privinţă, mai ales că problematica în discuţie nu face parte din preocupările mele profesionale. Am încercat deci contacte cu diverşi specialişti, dar, constatând în unele cazuri reticenţe, în altele tergiversări, din cauza aglomerării cu alte priorităţi a persoanelor contactate, am recurs la această cale!

În sfârşit, reiterând drumul parcurs până acum, subliniez că plecând de la credinţa relativ confuză (nu mi-e ruşine să recunosc) dar necondiţionată în Divinitate şi în Creaţie, am recurs la principii şi metode în general cunoscute şi utilizate într-un asemenea demers, bineînţeles în limita posibilităţilor: documentări, calcule, analogii, conexiuni, analize etc. Desigur, în mare măsură mi-am folosit intuiţia şi nu mi-au lipsit momentele de inspiraţie care m-au surprins. Deşi nu pot susţine că am atins o culme a cunoaşterii, am ajuns la un alt nivel de înţelegere a lumii înconjurătoare şi, ceea ce este mai important, la o credinţă sporită în existenţa Creatorului şi a creaţiei.

Pentru că tot am pomenit de analogii şi conexiuni, nu pot trece cu vederea că, în urma demersului meu, pot afirma că piramida constituie o dovadă în plus a faptului că atât credinţa şi concepţiile orientale, cât şi cele occidentale, provin dintr-o sursă comună, chiar unică, am putea spune, având în vedere răspândirea acestui tip de construcţie pe cel puţin patru continente ale planetei noastre, şi nu numai... dacă ţinem cont de imaginile de pe Marte şi de pe Lună.

Susţin totodată că studierea fiecărui tip de piramidă într-o altă manieră decât până acum ne va furniza revelaţii deosebite în ceea ce priveşte modul de gândire al populaţiilor care le-au ridicat şi în înţelegerea creaţiei de către umanitatea zilelor noastre! De pildă, pentru mine, piramida lui Keops nu este numai o „biblie în piatră” sau „gnom al marelui an” (precesional) şi nu ne furnizează numai date legate de raza terestră, numărul zilelor anului, distanţa de la Pământ la Soare. Afirm cu toată convingerea şi o voi susţine prin calcule că piramida lui Keops este o piramidă a... apei şi, pentru uşurarea exprimării, o numesc chiar „piramida apoasă”, tot aşa cum se pot imagina şi se pot construi/confecţiona „piramide eterice” şi „piramide pământoase (terestre)”! Dar cu focul şi cu aerul este o altă poveste... Cei ce cunosc cât de cât conceptele legate de cele cinci elemente constitutive ale Universului au sesizat deja că le-am numit... Se cunoaşte de asemenea că în filozofia antică, aceste elemente erau simbolizate prin corpuri geometrice regulate, numite „corpuri platoniciene”: cubul (Pământ), dodecaedrul (Cosmos/Eter), icosaedrul (Apă), tetraedrul (Foc) şi octaedrul (Aer).

Ne-am obişnuit să folosim adjectivul „platonic” cu referire la o situaţie ideală, fără aplicabilitate practică... Ei bine, prin calcul şi analize, am ajuns la concluzia că cele 5 corpuri geometrice nu sunt într-atât de ...„platonice”, adică numai nişte simboluri abstracte. Susţin acest lucru în condiţiile în care în lucrări consacrate am întâlnit, de pildă, exprimarea: „Multă vreme, începând cu anticii, s-a crezut că Apa este un corp simplu şi s-a tratat ca atare. Alături de Pământ, Aer şi Foc, Apa era cel de-al patrulea «element» care alcătuia lumea materială. O tempora!” Cu alte cuvinte, ce departe erau învăţaţii antici de ştiinţa zilelor noastre! Oare aşa să fie? Să nu uităm că piramida lui Keops este singura dintre cele şapte minuni ale lumii antice rămasă aproape intactă până în zilele noastre, sfidând, pur şi simplu, mileniile! Într-adevăr, pare puţin probabil ca doar pentru un... „corp simplu” – apa – să fi fost ridicată, ca mesaj gnoseologic, așa o imensă construcţie, depăşită în înălţime doar în secolul nostru! Dar când mai aflăm că vechimea ei ar putea fi de 12.500 sau chiar 73.000 de ani, şi nu de 4.650 de ani, ce să mai credem?

Şi iarăşi, pentru că tot vorbim despre apă, întrebările curg precum... râurile:

- De ce vizionari din întreaga lume, în momentul în care sunt conduşi prin hipnoză în ţinutul deşertic al piramidelor, vizualizează roca şi nisipul în nuanţe roşiatice, simţind în acelaşi timp miros şi gust de apă, fără să-i sesizeze sursa?!

- De ce, după rezultate notabile – inclusiv găsirea unei piramide subacvatice, cunoscutul oceanograf Jacques Yves Cousteau şi-a întrerupt cercetările privind Atlantida în vecinătatea insulelor Bahamas (Triunghiul Bermudelor) şi le-a reluat în Marea Mediterană, în zona fostei civilizaţii minoice?!

- OZN-urile sunt de origine extraterestră sau... intraterestră? Este oare Pământul într-adevăr gol pe dinăuntru, sau are în centru un cristal (de fier?), cum a apărut într-o ştire recentă? Ce reprezintă semnalele inteligibile recepţionate din interior?! Hiperboreeni, atlanţi sau lumi paralele?

- De ce imaginea computerizată a Pământului privit din Cosmos (fotografiat de sateliţi) seamănă ca două picături de... apă cu conturul „ultimului atom fizic”, vizualizată de clarvăzători?

- De ce, fără să-şi dea seama, românii pronunţă zilnic numele unor zeităţi primordiale acvatice ale multor popoare antice. Ce semnificaţii şi chiar implicaţii pot avea asemenea invocaţii inconştiente? Ce semnifică mantra (invocaţia) hindusă „OM” (AOUM) şi de ce cuvântul românesc „acasă” este aproape identic cu termenul sanscrit „akhasa”, care tradus înseamnă Eter / Cosmos / Cer? De ce în geografia elaborată în concepţia ultimei forme de yoga (Sahaja Yoga), România este considerată şi numită... „oceanul iluziilor”?

Iată numai câteva dintre întrebările ale căror semnificaţii voi încerca să le descifrez pe parcursul fasciculelor cărţii de faţă, printre meandrele de informaţii, unele veridice, altele îndoielnice și altele chiar false – exagerări, metafore, simboluri, concepţii, mentalităţi şi... prejudecăţi. Bineînţeles, nu pot avea pretenţia epuizării tuturor răspunsurilor posibile! Şi în niciun caz nu pot avea pretenţia că am răspunsul la dilema retorică a marelui nostru poet, Mihai Eminescu: „...de două mii de ani aproape ni se predică să ne iubim şi noi ne sfâșiem!” Să nu uităm că adevărul absolut şi ultim este unic... şi singurul care ne va face liberi!»

Textele de mai jos sunt o culegere de documente și interviuri care ne-au fost puse la dispoziție de fiul autorului, domnul Mircea-Constantin Șerban, cu rugămintea de a le face cunoscute prin intermediul blogului nostru. O facem cu plăcere și cu speranța că descoperirile tatălui său vor cădea și sub ochii specialiștilor.

  Secretul Apei de Piramida si Cuadratura Cercului (1) by nicodimus

  Cuadratura Cercului (Rezolvata) by nicodimus

Pentru mai multe informații pe același subiect, citiți și postările noastre anterioare:

Ce ne dezvăluie piramidele și Efectulde piramidă

Dacă doriți să vă construiți singuri o piramidă, iată cum trebuie să procedați:

«În cazul în care vrem să ne confecționăm singuri o piramidă, pentru ca efectul să se manifeste, este obligatoriu să se respecte strict câteva condiții. Mai întâi, în funcție de destinație, îi stabilim dimensiunea. De exemplu, pentru o piramidă cu înălțimea de 20 cm, pentru a afla linia de la bază a unuia dintre cele patru triunghiuri, se multiplică 20 cu factorul 1,57075 și se va obține 31,415 cm. Pentru a determina latura triunghiului isoscel, se multiplică înălțimea 20 cu factorul 1,4945 și se obține 29,89 cm. Se ia o bucată de carton și se trasează pe el o latură a bazei de 31,4 cm. În mijlocul ei se trasează o perpendiculară de cca 30 cm. Se așează apoi gradația 0 a unei rigle într-unul din capetele bazei și, menținând acest punct, se deplasează rigla de-a lungul perpendicularei până se obțin exact 29,9 cm. Din acest punct situat pe perpendiculară, se trage câte o linie până la capetele bazei. Se decupează acest triunghi și se procedează la fel și pentru celelalte trei. Se fixează canturile cu bandă adezivă. Piramida trebuie așezată cu una din laturile bazei pe direcția nord-sud și nu trebuie uitat că efectul de piramidă se produce la o treime de la bază, acolo unde este concentrat câmpul magnetic.» Laur Manea

-->

David Icke - Fluorură să-ți astâmperi setea + VIDEO (RO) + documentar

-->

FLUORURĂ SĂ-ȚI ASTÂMPERI SETEA

David Icke

Fluorura este un alt inhibitor al intelectului, adăugat în apa potabilă și în pasta de dinți. Fluorura de sodiu este un ingredient comun în otrăvurile pentru șoareci și gândaci de bucătărie, în anestezice, hipnotice, medicamentele psihiatrice și gazele de luptă militare. Fluorura este unul dintre ingredientele de bază care intră în compoziția Prozac-ului și a gazului Sarin, folosit în atacul terorist din metroul japonez. Studii științifice independente au arătat că fluorura produce tulburări mentale și îndobitocește oamenii, transformându-i în ființe docile și servile. Și asta, pe lângă scurtarea vieții și distrugerea structurii osoase.

Apa fluorurată a fost utilizată pentru prima oară în lagărele de concentrare naziste, de către gigantul farmaceutic al Iluminaților, I.G. Farben, aceeași firmă care a condus lagărul de concentrare de la Auschwitz și care astăzi este parte a unor mari concerne, precum Bayer. Tot mai credeți că naziștii au făcut-o pentru că le păsa de igiena dentară a deținuților? Introducerea fluorurii de sodiu în apa potabilă s-a făcut pentru sterilizarea și supunerea prizonierilor.

Chimistul Charles Perkins scria următoarele rânduri Fundației Lee pentru Cercetare Nutrițională din Milwaukee, Wisconsin, la 2 octombrie 1954: „În anii 1930, Hitler și naziștii germani au avut viziunea unei lumi dominate și controlate de filozofia nazistă a pan-germanismului. Chimiștii germani au lucrat la un plan ingenios și pe termen lung de control în masă, avizat și adoptat de Statul Major german. Aceste plan cuprindea controlul populației în orice domeniu, printr-o medicație administrată prin rețeaua de apă potabilă. Astfel, populația putea fi controlată pe zone mari, redusă numeric prin inducerea sterilității la femei și așa mai departe. În această schemă de control în masă, fluorura de sodiu ocupa un rol important”.

Charles Perkins relata că dozele repetate de cantități infinitezimale de fluorură vor reduce în timp puterea de împotrivire a individului, prin otrăvire lentă și narcotizarea unei anumite zone cerebrale, supunându-l voinței celor care vor să-l guverneze. El a numit-o „lobotomie ușoară și convenabilă”. „Motivul din spatele fluorizării apei nu este sănătatea dinților copiilor, spunea el. Dacă acesta ar fi motivul, ar exista multe modalități mai ușoare și mai ieftine. Adevăratul motiv este reducerea rezistenței maselor la dominare și control și pierderea libertății lor de gândire”.

Perkins spunea că în momentul în care naziștii lui Hitler au decis invadarea Poloniei, Statul Major german și cel rus au schimbat idei militare și științifice, planuri, chiar și personal de specialitate, intenționând controlul maselor prin modificarea apei potabile. Ideea a fost repede îmbrățișată de comuniștii ruși, deoarece se potrivea perfect cu planul lor de „comunizare” a lumii: „Acest plan mi-a fost adus la cunoștință de un chimist german, care era un oficial al marelui industriaș I.G. Farben și membru marcant al mișcării naziste de atunci. O spun cu sinceritatea unui chimist care a petrecut aproape 20 ani în cercetarea chimică, biochimică, fiziologică și patologică a fluorurii: orice persoană care bea apă fluorurată artificial timp de un an sau mai mult, nu va mai fi niciodată aceeași din punct de vedere mental sau fizic”. Acesta este motivul pentru care, de atunci, Iluminații au extins consumul de fluorură ca mijloc optim de inhibare mentală a populației prin apa potabilă. Bând ceva care conține apă fluorurată, inclusiv bere și răcoritoare, suntem drogați în mod lent, dar constant.

Fluorura este un produs secundar din industria aluminiului, iar ideea folosirii ei ca adaos la apa potabilă vine de la familia americană Mellon, care controlează cartelul aluminiului ALCOA. Membrii familiei Mellon sunt descendenți importanți, prieteni apropiați ai familiei regale britanice și dictatori ai politicii americane prin rețeaua Iluminaților. Fluorurile industriale sunt poluanți ai râurilor: otrăvesc pământul, peștii și animalele. Costurile manipulării în industria aluminiului erau uriașe, așa că familia Mellon a găsit soluția prin care reziduul toxic a devenit o sursă enormă de venit și control uman.

În 1944, Oscar Ewing a fost angajat de ALCOA cu un salariu anual de 750.000 de dolari. Imaginați-vă cât ar însemna astăzi! Dar a plecat după câteva luni, pentru a deveni șeful Agenției Guvernamentale de Securitate. În această calitate, a început o campanie de adăugare a fluorurii de sodiu în apa potabilă. Acum, familia Mellon o vinde pentru utilizare în apa potabilă și în pasta de dinți, cu un profit de uriaș.

Dar principalul motiv, ca întotdeauna, nu sunt banii. Un fost controlor mental al Iluminaților mi-a povestit despre implicarea clanului Mellon în planurile Iluminaților și în satanism. Această persoana mi-a spus că, din informațiile pe care le are, Mellon National Bank din Pittsburgh, Pennsylvania, efectuează o operațiune de spălare a banilor pentru Iluminați. Cine să aibă încredere într-o familie care pune chimicale în apa potabilă și în pasta de dinți ca să-ți protejeze dinții? Fluorura nu ți-i protejează.

Un parlamentar din Isle of Wight, Anglia, pe nume Peter Brand, face presiuni pentru adăugarea fluorurii în apa potabilă locală, deoarece „face bine la dinții copiilor”. El este doctor și purtător de cuvânt pe teme de „sănătate” pentru Partidul Liberal Democrat. De fapt, nu știe nimic, fiind un alt exemplu de lipsă de informare în rândul doctorilor. Dar, pentru că sunt doctori, mulți îi cred. Dr. Hardy Limeback, doctor în biochimie, șeful Departamentului de stomatologie preventivă de la Universitatea din Toronto și președinte al „Asociației canadiene de cercetare stomatologică” a fost la început promotorul fluorurii în apa potabilă. Apoi însă a anunțat că s-a răzgândit, spunând că „pasta de dinți sau apa potabilă fluorurată nu trebuie folosite de copiii sub 3 ani. Nicio formulă pentru copii nu trebuie făcută cu apa potabilă din Toronto. Niciodată!”

Un studiu al Universității din Toronto arată că oamenii din orașele cu apă potabilă fluorurată au o cantitate dublă de fluorură în oasele șoldului în comparație cu cei din zonele fără fluorură, concluzionând că fluorura schimbă „arhitectura de bază a oaselor umane”. Există o boală numită fluoroză scheletală, produsă de acumularea de fluorură în oase, care devin astfel slabe și fragile. Primele simptome sunt dinții fragili și marmorați. Dr. Limeback spune că în Canada se cheltuiesc mai mulți bani pentru tratarea fluorozei decât pentru tratarea cariilor.

Dar stați așa! Această otravă pusa în apă și în pasta de dinți se presupune că menține dinții sănătoși și previne cariile, nu? După cum subliniază Limeback, în apa potabilă din Toronto s-a adăugat fluorură timp de 36 de ani, în timp ce la Vancouver acest lucru nu s-a întâmplat. Și acum fiți atenți: oamenii din Vancouver au carii mai puține decât cei din Toronto! Limeback spune că rata cariilor este scăzută în statele în care în apele potabile nu există fluorură adăugată. Dr. Limeback mai spune că cei care continuă să promoveze fluorura lucrează cu date vechi de 50 de ani și foarte îndoielnice. „Dentiștii nu au nicio pregătire în toxicitate. Orice dentist bine intenționat se bazează pe 50 de ani de dezinformare din partea asociațiilor de sănătate publică și a dentiștilor. Chiar și eu am făcut lucrul acesta. Din nefericire, nu am avut dreptate”.

Dar nu numai că bem fluorură de sodiu otrăvitoare; mai înghițim și celelalte chimicale din industria aluminiului. Limeback afirmă: „Lovitura decisivă a fost conștientizarea că am aruncat, timp de 50 de ani, fluorură contaminată în rezervoarele de apă. Cei mai mulți aditivi fluorurați provin din Tampa Bay, Florida, de la substanțele de curățare a fumului industrial. Aditivii sunt produse secundare toxice din industria îngrășămintelor cu superfosfați. Asta înseamnă nu numai că otrăvim oameni nevinovați cu fluorura toxică din apa potabilă, dar îi expunem și unor elemente ca plumb, arsenic și radiu – toate cancerigene. Prin proprietățile cumulate ale acestor toxine, efectele asupra sănătății sunt catastrofale”.

Boala Alzheimer a fost considerată ca având legătură cu aluminiul și aspartamul. Într-o prelegere ținută în fața studenții la stomatologie de la Universitatea Toronto, dr. Limeback a mărturisit că, neintenționat, i-a indus în eroare pe colegii și studenții săi. Timp de 15 ani a neglijat să studieze informațiile toxicologice disponibile tuturor: „Otrăvirea copiilor noștri a fost ultima mea intenție. Adevărul a fost greu de digerat, dar l-am acceptat”.

Deși cel mai mare susținător al fluorurii a condamnat utilizarea ei, asociațiile stomatologilor canadieni și americani, precum și agențiile pentru „sănătate” publică, continuă să spună oamenilor că fluorura e bună. Acesta este un bun exemplu de „cu cât minciuna e mai mare, cu atât mai mulți o vor crede”. Oamenii Iluminaților din poziții administrative medicale și cercetare științifică dictează medicilor ce este adevărat și ce anume trebuie să creadă. Ei informează părinții și mass media, care preiau pur și simplu afirmația oficială și o repetă ca niște papagali. Și pentru că foarte puțini cercetează personal problema, dentiștii, doctorii, ziariștii sau publicul acceptă ca atare că fluorura din apa potabilă sau pasta de dinți e bună pentru dinți și nicidecum toxică.

Același scenariu este repetat în legătură cu fiecare subiect zilnic. De aceea, oamenii trăiesc în propria lor poveste fantezistă. Această iluzie fabricată este atât de înrădăcinată în psihicul uman, încât cei mai mulți îți râd în față când vrei să le spui adevărul. Aici trebuie luate masuri de acționare în justiție împotriva autorităților și a celor care deja au distrus sănătatea oamenilor prin fluorură, Prozac și aspartam. Acest lucru se petrece deja în Canada, în ceea ce privește mercurul, un alt inhibitor cerebral, aflat în plombele dentare. Și aici întâlnim aceeași afirmație, care se repetă constant atunci când sunt listate efectele adverse ale medicamentelor, ale aditivilor alimentari și ale altor chimicale: este un inhibitor cerebral. Cum adevărul despre fluorură circulă acum mai mult, „noile cercetări” au dezvăluit, în mod convenabil, că este bună și pentru oprirea fragilizării oaselor și reducerea riscului de fracturi. Această afirmație a fost lansată cu scopul de a genera noi presiuni pentru extinderea fluorurii în apele potabile.

Fluorul nu protejează dinții. Acesta este doar un pretext. El este folosit în scopul inhibării intelectului populației, pentru a nu se răzvrăti, a nu pune întrebări și a nu gândi.

David Icke - Copiii matricei, Editura Daksha, 2008 (fragment)

Când vrem să cumpărăm o pastă de dinți, din multitudinea de mărci, toți încercăm s-o alegem pe cea mai bună. De obicei, televizorul e o sursă de inspirație, dar deja am început să ne prindem că reclamele nu sunt concepute pentru binele nostru ci... al producătorului. Așadar, ce pastă de dinți să alegem? Vă vindem un pont: Știați că orice tub de pastă de dinți are în partea de jos un pătrățel colorat într-una din culorile verde, albastru roșu și negru? Ei bine, fiecare culoare are o semnificație:

verde = naturală 

albastră = naturală și medicinală 

roșie: naturală și chimică

neagră = exclusiv chimică

De curiozitate, am verificat informația pe câteva mărci de paste de dinți:

Genna Dent Junior -  pătrățel verde

Sensodyne - pătrățel albastru

Blend-a-med - pătrățel roșu

Aqua Fresh - pătrățel negru

Sensiblu - pătrățel negru 

Alegerea vă aparține.

Înșelătoria fluorului (The Fluoride Deception) (RO)

„Fluorurarea este cel mai mare caz de fraudă științifică din secolul 20” 
Dr. Robert Carlton, Agenția de protecție a mediului, 1992

An Inconvenient Tooth

Cunoscătorii limbii engleze pot urmări și acest documentar recent despre fluorizarea apei și a pastei de dinți. Specialiștii intervievați în film spun că fluorul, chiar și în cantități mici, adăugat în apa potabilă și în pasta de dinți este o substanță neurotoxică, nemaivorbind de faptul că provine dintr-un deșeu industrial, adică exact ceea ce afirmă și David Icke în cartea sa.

8 motive pentru care să NU bei 8 pahare de apă pe zi + VIDEO

-->

8 MOTIVE PENTRU CARE SĂ NU BEI

 8 PAHARE DE APĂ PE ZI

Toată lumea cunoaște recomandarea: „Beți 8 pahare de apă pe zi!”, sau versiunea televizată a acesteia, „Beți cel puțin 2 litri de apă pe zi!” (asta însemnând că, cu cât mai mult peste cei 2 litri, cu atât mai bine!). Am auzit-o de la mama, de la prietenii noștri, de la medicul nostru de familie, de la nutriționistul nostru și... bineînțeles, de la guvernatorul sănătății pe planeta Pământ – marele și atotștiutorul Doctor Oz. Îndemnul acesta nu lipsește din nicio carte despre sănătate care se întâmplă să ne pice în mână, iar Internetul este plin de grafice informative, devenite virale pe Facebook. Prin urmare, trebuie să fie adevărat! Pentru cei care mai au vreo urmă de îndoială, ni se explică și de ce:

- Pentru că corpul tău este 60% apă! Sau 80%? În sfârșit, ce contează? Practic, tu nu ești decât apă.

- Pentru că apa este sursa vieții.

- Trebuie să bei multă apă ca să ai o piele frumoasă.

- Trebuie să bei mai multă apă ca să scapi de toxine.

- Dacă vrei să slăbești, trebuie să bei apă.

- Dacă crezi că ți-e foame, de fapt, ți-e sete.

- Dacă ai ajuns să-ți fie sete, ești deja deshidratat.

- Cafeaua te deshidratează.

- Dușul te deshidratează.

- Actul de a respira îți evaporă apa din corp.

- Dacă nu faci pipi limpede, nu mai ai mult de trăit...

Haideți să judecăm acum cu capul nostru (dacă măcar ăsta ne-a rămas limpede) de ce toate aceste învățături despre băutul de apă sunt o sumă de minciuni care, practic, ne pot face mai mult rău. Vă dau 8 motive pentru care a bea 8 pahare de apă zilnic, după cum ne dictează „specialiștii”, în loc de a bea apă zilnic după cum ne dictează propriul corp, nu e o idee prea bună:

1. Urmăm orbește sfaturi standardizate

Dacă în privința alimentației am auzit și am citit o gamă largă de recomandări, între care multe se bat cap în cap (de pildă, medicina alopată ne spune că grăsimile saturate ne omoară, dar grăsimile polinesaturate ne protejează inima, în timp ce medicina naturistă afirmă contrariul), ei bine, în privința băutului de apă avem de-a face cu o constantă: beți mai multă apă decât ați făcut-o până acum! Deși niciun specialist în sănătate nu uită să ne amintească zicala antică modus in rebus (moderație în toate), ei nu aplică același principiu și apei de băut. Ba chiar din contră: „cu cât mai multă, cu atât mai bine”, spun ei, indiferent dacă sunt alopați sau naturiști.

Prin intermediul televizorului, suntem presați zilnic să bem mai multă apă decât simțim nevoia în mod natural. Iar cei care reușesc, consideră asta un fel de virtute. Prima idee dubioasă (ca să nu spun impertinentă) pe care o înțeleg eu din această recomandare obsesivă este aceea că, de fapt, propriul nostru corp habar n-are ce e bine pentru el. Trebuie să ne forțăm să dăm pe gât 8 pahare de apă de dimineață și până seara, ignorând cu desăvârșire feedback-ul corpului nostru: nevoia presantă de a merge la toaletă, senzația de creier încețoșat, mâini și picioare reci permanent. Îi ascultăm orbește pe acești guru ai sănătății și ne asigurăm că am ingurgitat porția zilnică de apă. De ce credem oare că e bine să ne disprețuim propriul corp? Pentru că, de fapt, asta și înseamnă: ignorarea totală a semnalelor biologice, înscrise în codul nostru genetic, prin care organismul este capabil să se echilibreze singur. Nu trebuie să calculăm dinainte cât aer vom respira într-o zi, de câte ori vom clipi sau de câte ori vom merge la toaletă. Corpul nostru face toate astea pentru noi, în funcție de necesitățile lui. Iar noi reacționăm din reflex, fără să ne gândim. Dar, de câțiva ani încoace, bem noi apă ca să ne potolim setea, așteptând apoi până când ni se face din nou sete? Aș! Bem cât e ziua de lungă, indiferent de ce ne spune corpul. Data viitoare când vei întinde mâna după sticlă ia gândește-te: Beau pentru că mi-e sete, sau beau pentru că „e sănătos”? Cel mai probabil, răspunsul pe care ți-l vei da singur este al doilea.

Cel mai grav e atunci când oamenii beau apă ca să-și satisfacă o altă nevoie semnalizată de organism: foamea. Am auzit și citit în nenumărate rânduri: „Când simți că ți-e foame, bea mai întâi apă! Uneori, doar crezi că ți-e foame, de fapt, ți-e sete”. Măi să fie! Un copil de 1 an știe să facă diferența între foame și sete chiar înainte de a învăța să vorbească. Vă asigur că nici la vârsta adultă n-ați uitat să le deosebiți. Cu siguranță, recomandarea asta a fost inventată pentru numărul tot mai mare de tinere obsedate de calorii, care le împiedică să arate perfect. Foamea și setea sunt două instincte diferite. Ascultă-ți corpul și răspunde-i corect. Nu te mai tortura printr-o supra-hidratare zilnică!

2. Introducem deja o bună parte din apă prin hrană

Chiar dacă ți se spune că trebuie să bei 2 litri de apă pe zi, gândește-te că o bună parte o obții din mâncare. Și aceasta, deoarece, doar dacă nu ești astronaut, toată hrana pe care o mănânci conține apă. Există foarte multă apă în fructe, legume, carne, ouă, lactate. Nucile și semințele au mai puțină, dar de obicei le folosim în combinație cu alte alimente, care conțin apă. Fulgii de cereale sunt uscați, dar nimeni nu-i nebun să-i mănânce ca atare: îi înmoaie în lapte, supe, salate. Ca să faci pâine, începi cu o făină complet deshidratată, căreia îi adaugi apă. Nici grăsimile nu conțin apă, dar nimeni nu se-apucă să mănânce untul gol cu lingura. Să mai amintim supele, ciorbele, sosurile, sucurile, ceaiurile, nelipsita cafea și o să realizăm că introducem apă în corp ori de câte ori băgăm ceva în gură. Ciudat este faptul că unii oameni nu iau în seamă aceste surse zilnice de apă. Ei consideră, probabil, că ness-ul sau cafeaua, în mod magic, anulează ceașca de apă în care au fost fierte. Îi asigur că nu se întâmplă așa. Îi asigur că dacă „bei” ceva, înseamnă că acel ceva conține multă apă. Dacă mai bei și 2 litri de apă, exagerezi și nu-ți va fi bine.

3. Ne privăm de nutrienții din alte băuturi

Și dacă tot am vorbit de băuturile acelea pe care le bem și care nu sunt apă chioară, dar conțin o cantitate semnificativă de apă, de ce nu le-am bea pe acelea în loc de apă? De exemplu sucurile din fructe și legume proaspete? Sau laptele proaspăt, crud (preferabil de capră), care vine la pachet cu o mulțime de vitamine naturale: A, D, E, K. În felul acesta, nu doar te hidratezi, te și hrănești. Sau ce spuneți de fermenții din anumite băuturi, cum ar fi kefirul, ceaiul kombucha sau cvasul? Toate conțin probiotice benefice, vitamine, minerale și alți nutrienți importanți, de care te lipsești în mod deliberat bând doar apă chioară.

4. Ne distrugem balanța electrolitică a organismului

Păstrarea unui echilibru între mineralele din corp este un lucru foarte important pentru starea noastră de sănătate. Mai ales echilibrul natural dintre fosfor și sodiu. În interiorul celulelor noastre, este de preferat ca balanța să încline spre fosfor. Dar în afara celulelor, în fluidul extracelular (numit și interstițial), e bine ca balanța să fie inversată, înclinând spre sodiu. Fluidului extracelular  îi place să stea într-o soluție numită izotonică, adică la 9 grame de sare pe litrul de apă. Doar așa se pot menține intacte elementele celulare, îndeosebi globulele roșii. Dacă ești deshidratat puternic și ajungi la spital, ți se va face o perfuzie, dar nu ți se va pompa apă simplă, căci asta te-ar putea omorî. Ți se va introduce o soluție izotonică ce te va hidrata, menținându-ți în același timp echilibrul electrolitic, prezența sodiului fiind cu deosebire importantă în acest caz.

Băutorii de 8 pahare de apă plată pe zi au auzit în mod sigur de faptul că urina lor trebuie să fie aproape incoloră. Și că dacă e galbenă, înseamnă că sunt „deshidratați”. Aveți un animal de companie? Un câine, o pisică, un cal, orice? Dacă da, data viitoare când mergeți la veterinar, întrebați-l ce părere are de faptul că pipi-ul lui Miți e limpede și aproape incolor. Vă asigur că n-o să fie prea încântat. Și asta, deoarece specificul urinei este ceva la care toți veterinarii (ca și medicii responsabili) sunt foarte atenți. Aspectul urinei este un indicator determinant al nivelului de hidratare și al balanței electrolitice – concentrația de particule dizolvate în urină. Dacă aceasta este prea scăzută, indică o hiponatremie (un nivel prea scăzut de sodiu în sânge), ceea ce e semn rău. Așadar, bând apă cât e ziua de lungă, până în punctul în care urina vă devine limpede, riscați să intrați într-o stare hiponatremică. Aceasta se traduce printr-o hiper-hidratare, consecința unei retenții de apă sau a unor pierderi de sodiu. O hiponatremie poate provoca tulburări digestive (dezgust față de apă, grețuri și vărsături) și neurologice (mergând de la simpla confuzie mintală până la comă).

5. Hiperhidratarea e periculoasă

Să ne reamintim de perla înțelepciunii medicale, generos răspândită prin mass media: „Dacă ai ajuns în punctul în care să-ți fie sete, înseamnă că ești deja deshidratat”. Asta e cum ai spune: „În momentul în care ți s-a făcut foame, corpul tău are deja nevoie de mâncare”. Hello! Nevoia de mâncare sau de apă nu e o problemă pe care să trebuiască s-o prevenim! E un indiciu al faptului că suntem vii. Nu trebuie decât să ascultăm semnalele pe care ni le dă corpul: să mâncăm când ne e foame, să bem când ne e sete și să dormim când suntem obosiți. Aceasta este cheia sănătății, pe care cei mai mulți oameni par că au pierdut-o zilele acestea. Greșeala cea mai frecventă pe care o fac oamenii astăzi nu este deshidratarea, ci suprahidratarea. Oamenii au devenit aproape paranoici la gândul c-ar putea fi deshidratați. Eu le spun că suprahidratarea e mult mai periculoasă decât deshidratarea, pentru că nu e o tulburare ușor detectabilă. Puțini medici știu să coreleze simptomele cu intoxicarea cu apă. De aceea, vă ofer o listă a celor mai comune simptome legate de aportul excesiv de apă în corp:

- Extremități reci (mâini, picioare, nas)

- Temperatura corpului mai mică decât normal

- Urinări frecvente și urinări pe timpul nopții

- Dureri de cap, minte încețoșată

- Spasme musculare

- Iritabilitate, schimbări bruște de dispoziție

- Stare de oboseală permanentă

- Insomnie

- Senzația de gură uscată (ca o ironie, în fazele cele mai severe)

6. Prea multă apă inhibă digestia

Ca să digerăm cum trebuie alimentele, avem nevoie de o anumită cantitate de săruri biliare, acid clorhidric și alte componente ale acidului gastric. Avem, de asemenea, nevoie ca metabolismul să funcționeze în parametri optimi. Aportul de apă în exces tulbură sever toate aceste procese, făcând digestia să sufere. Bând un pahar de apă înainte de a mânca, ne diluăm sucurile gastrice, care nu vor mai avea puterea de a digera complet mâncarea. Aceasta va stagna prea mult timp în tubul digestiv și va intra în putrefacție. Unii oameni obișnuiesc să bea apă în timpul mesei sau imediat după, nefăcând astfel decât să spele toate substanțele nutritive din alimente.

7. Prea multă apă dezechilibrează nivelul de zahăr din sânge

Așa cum face cu sarea și cu electroliții, apa în exces ne scoate și glucoza din sistem. Așadar, dacă ești hipoglicemic și bei multă apă, îți speli și puținul zahăr prețios pe care-l mai ai. Invers, dacă nu ești hipoglicemic și ai tendință de hiperglicemie, băutul de multă apă nu este soluția. Stabilitatea zahărului din sânge este strâns corelată cu rata metabolică, deoarece aceasta influențează modul în care ficatul controlează nivelul glucozei, al carbohidraților și al acizilor grași în fluxul sanguin, sensibilitatea la insulină și multe altele. Atunci când fluidele extracelulare se găsesc în concentrația optimă – și nu diluate cu apă pe tot parcursul zilei – sistemul metabolic își face treaba bine, cea ce include scoaterea zahărului din fluxul sanguin și trimiterea lui în celule, pentru a putea fi folosit ca combustibil, sau stocat sub formă de glicogen.

8. Ne inhibăm metabolismul

Este de departe cel mai important motiv pentru care să nu bem 8 pahare de apă pe zi. Hidratarea excesivă diminuează performanțele organismului nostru, în loc să le crească, deoarece surplusul de apă ne inhibă metabolismul. Cât de important este metabolismul? Ei bine, luând în considerare faptul că acesta susține viața corpului nostru până la nivel celular și are un impact asupra fiecărui sistem fiziologic al lui, aș spune chiar că metabolismul este cheia sănătății noastre. Atunci când fluidele corpului nostru sunt îmbibate cu apă, celulele sunt prea inundate pentru a mai fi capabile să producă energia pe care ar trebui s-o producă. Electroliții și glucoza sunt sursa de energie a celulelor, micile baterii ale mitocondriilor. Când acestea sunt „spălate”, metabolismul celular este oprit, ceea ce declanșează un răspuns, prin producerea excesivă de hormoni de stres, cum ar fi adrenalina, făcând corpul s-o ia razna pe dinăuntru.

Pentru că celulele noastre nu mai primesc ce au nevoie ca să producă energie, corpul nostru va încerca să conserve cât mai multă energie cu putință. În acest sens, unul dintre primele lucruri pe care le va face va fi să reducă circulația sanguină la mâini și picioare, pentru a o menține la nivel optim în jurul organelor vitale. De aceea, mâinile și picioarele reci sunt un semnal de răspuns la stres și semn că o cascadă de hormoni au fost activați. Iar când această stare devine cronică, celulelor le vine din ce în ce mai greu să rețină sărurile și zaharurile de care au nevoie pentru a funcționa. Bând prea multă apă zi după zi, vom perpetua problemele asociate metabolismului scăzut.

În concluzie, o mulțime de probleme legate de sănătate și a căror cauză nu o cunoaștem ar putea fi prevenite dacă am bea apă în acord cu nevoile organismului. Nicio cantitate standardizată nu este specifică nevoilor ființei umane. Intervin prea multe variabile ca să fie așa: temperatura de afară, gradul de efort, tipul de hrană etc. Sfatul meu: Beți apă doar când vă este sete! Punct.

Sursa: http://butterbeliever.com/8-reasons-not-to-drink-8-glasses-of-water-a-day/

Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)

The myth of drinking 8 glasses of water a day