Cum arată unele alimente în habitatul lor natural

CUM ARATĂ UNELE DINTRE ALIMENTELE NOASTRE

ÎN HABITATUL LOR NATURAL

Cu toții știm cum arată plantele care fac mere, portocale, căpșuni sau nuci, dar puțini dintre noi știm cum cresc în habitatul lor natural multe alte alimente vegetale, pe care le apreciem ca gustoase și sănătoase. De pildă, câți dintre noi ne-am întrebat vreodată cum arată planta care face cacao sau cea care produce gustoasele și hrănitoarele arahide? Dacă v-am trezit curiozitatea, urmăriți imaginile de mai jos. În mod sigur vă vor surprinde.

Actori care arată ca personajele pe care le-au interpretat

ACTORI CARE ARATĂ CA

PERSONAJELE PE CARE LE-AU INTERPRETAT

Actorii sunt oameni care se prefac că sunt altcineva. Asta-i meseria lor. Câteodată eșuează, dar de cele mai multe ori reușesc să ne convingă. Și așa de bine își întruchipează personajul, încât devin acel personaj, iar tu uiți că vezi un film. Atunci când trebuie să aleagă actorul pentru un film biografic, regizorul are o sarcină foarte grea. El trebuie să se decidă între asemănarea fizică și talentul actoricesc necesar pentru rolul respectiv. De obicei, rezultatul este un succes, dar nu doar al regizorului. Experții în casting și artiștii în machiaj joacă un rol determinant în readucerea la viață, pe marele ecran, a unor personaje celebre. La rândul lor, actorii respectivi mărturisesc că rolurile biografice sunt cele mai dificile, dar și cele mai aducătoare de satisfacții din cariera lor. Pentru multe dintre figurile istorice există deja o bogăție de informații, iar sarcina care-i revine actorului este să înțeleagă personalitatea celui pe care-l interpretează și, pur și simplu, să și-o însușească pe parcursul filmărilor, deoarece spectatorii au deja sentimente puternice, pozitive sau negative, în legătură cu personajul respectiv. Iată o listă de actori care au întruchipat cu succes personajele din viața reală pe care le-au interpretat.

Metroul din Moscova

METROUL DIN MOSCOVA

– O OPERĂ DE ARTĂ DE 300 DE KILOMETRI –

Știați că sub străzile Moscovei se află o altă lume?  Este cea a unei arhitecturi opulente, de o frumusețe ce-ți taie răsuflarea, un veritabil palat subteran, unde, zilnic, pe lângă călătorii obișnuiți, mulți oameni intră doar ca vizitatori. Este vorba despre metroul moscovit.

Arhitectul canadian David Burdeny se numără printre puținele persoane cărora li s-a îngăduit să fotografieze stațiile de metrou din Moscova după orele de program, când acestea sunt închise pentru pasageri. Imaginile următoare îi aparțin.

Metroul capitalei rusești, care a fost inaugurat pe data de 15 mai 1935, a fost conceput ca un uriaș proiect de propagandă comunistă. Lucrările au început în 1930, pe o lungime de 256 de kilometri, rețeaua actuală având 140 staţii, dintre care cele mai frumoase sunt situate în centrul capitalei.

Când a fost aprobat planul de construire a metroului din capitala Uniunii Sovietice, Iosif Visarionovici Stalin a angajat la realizarea proiectului cei mai buni arhitecți și artiști, cărora le-a ordonat să creeze o operă grandioasă, care să glorifice comunismul recent instalat. Însă pe lângă metroul oficial, destinat transportului oamenilor de rând, Stalin, care trăia permanent cu teama că va fi asasinat, a ordonat construirea unui sistem alternativ de galerii. Metroul secret (Metroul 2) era legat direct de obiectivele cele mai importante ale URSS-ului, și anume: rezidenţa dictatorului, situată în afara Moscovei, Ministerul Apărării, buncărele de comandă şi alte obiective militare importante.

Bogăţia monumentală a decoraţiunilor în marmură surprinde plăcut: sălile vaste sunt împodobite cu medalioane, coloane, mozaicuri şi sculpturi ce evocă marile evenimente din istoria Rusiei, până în epoca modernă. O parte importantă dintre materialele de construcţie folosite au făcut parte inițial din miile de biserici şi mănăstiri dărâmate de avântul ateist al lui Stalin.

În staţia din Piaţa Revoluţiei, statuile din bronz îi reprezintă pe conducătorii Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, în staţia Komsomolskaia poate fi văzut Kutuzov, învingătorul lui Napoleon, în staţia Kievskaia este înfățișat Petru cel Mare în bătălia de la Poltava, iar în staţia Teatranlaia sunt reprezentate dansatoare în costume naţionale şi coloane cu flori.

Multe dintre primele stații construite expun busturi ale liderilor sovietici ai vremii, sau picturi murale propagandistice, precum „Homo sovieticus”.

La vremea respectivă, arhitectura impresionantă a metroului trebuia să sugereze promisiunea noii orânduiri a unui viitor luminos și îmbelșugat pentru popor. Astfel, la decorarea stațiilor s-au folosit din belșug marmură albă, gri, roz, roșie și albastră, tavanele înalte au fost ornate cu candelabre maiestuoase, iar pereții cu basoreliefuri, fresce, statui din bronz, mozaicuri și vitralii.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial metroul din Moscova a oferit un bun adăpost pentru mii de moscoviţi, care au scăpat astfel cu viață pe timpul bombardamentelor aeriene.

În fiecare an, linia metroului se prelungeşte până spre cartierele îndepărtate şi sunt construite noi staţii de metrou, care, deși continuă să fie decorate cu mozaicuri, statui și arcade, sunt mult mai sobre decât cele de la început.

Metroul din capitala Rusiei este în prezent unul dintre cele mai elaborate sisteme de transport din lume. În unele locuri, scările coboară în măruntaiele pământul până la aproape 100 de metri adâncime, făcând din această construcție subterană un veritabil adăpost antiatomic.

Metroul din Moscova cuprinde în prezent 9 magistrale, indicate pe panouri în culori diferite, facilitând astfel orientarea pasagerilor. Dar toate tăblițele sunt în limba rusă, așa că însușirea alfabetului chirilic este necesară, pentru a nu fi complet pierdut. În prezent, întreaga rețea de tuneluri cuprinde 12 magistrale, întinse pe 328 de kilometri și numără 198 de stații. Deși este folosit zilnic de cca 6,5 milioane de călători, vagoanele nu sunt niciodată supra-aglomerate. Programul zilnic este între orele 5:30 și 1:30, cu 1 minut interval între două trenuri, și chiar mai puţin la orele de vârf. Prețul unei călătorii este de 26 ruble (2,70 lei), iar o cartelă de 10 călătorii costă 240 ruble (25 lei).

BONUS: METROUL DIN STOCKHOLM

Suedia este o altă țară care a îmbrățișat conceptul unui sistem de transport subteran ca artă. Numai că... a intra în metroul din Stockholm este ca și când ai intra în Infern. Se pare însă că suedezii au alte gusturi decât rușii...

Migrația anuală a crabilor roșii + VIDEO

MIGRAȚIA ANUALĂ A CRABILOR ROȘII

Insula Crăciunului este un mic teritoriu în Oceanul Indian, fără guvernare proprie, aparținând de Australia. Este situată la 2.360 km nord-vest de Perth, capitala Australiei și 500 km sud de Jakarta, capitala Indoneziei. Navigatorii britanici și olandezi au inclus pentru prima dată insula pe itinerariile lor în secolul al XVII-lea. Căpitanul William Mynors, care era comandantul unei nave a Companiei Britanice a Indiilor de Est, a dat numele insulei în anul 1643, când a ancorat aici chiar în ziua de Crăciun. Prima hartă pe care este inclusă Insula Crăciunului este cea întocmită și publicată de Pieter Goos în 1666, care însă a denumit-o, nu se știe de ce, „Mony”.

Insula, de forma unui patrulater cu laturile scobite, are circa 19 km în cea mai mare lungime a sa și 14,5 km în lățimea extremă, suprafața totală de teren fiind de 135 km². Insula este piscul plat al unui munte submarin care are cca 4.500 m adâncime, înălțimea deasupra mării fiind de 300 m. Muntele a fost inițial un vulcan. Unele roci de bazalt sunt expuse, dar cele mai multe roci de suprafață sunt formate din calcar, care s-a acumulat din creșterea coralilor timp de milioane de ani. Stâncile abrupte aflate de-a lungul celei mai mari părți a coastei dau naștere brusc unui platou central, acoperit de pădurea tropicală, din suprafața căreia, 63% este Parcul Național. Insula Crăciunului numără în jur de 1500 de locuitori, iar compoziția etnică este de 70% chinezi, 20% europeni și 10% malaezieni. Religiile practicate sunt budismul 67%, creștinismul 11%, islamismul 10% și altele 2%. Limba oficială este engleza, dar sunt vorbite, de asemenea, limbile chineză și malaeză.

Această mică insulă are o topografie naturală aparte, fapt ce a stârnit interesul naturaliștilor, care vin să cerceteze aici numeroasele specii de plante și animale unice, care au trăit mii de ani în izolare, neperturbate de locuitorii umani. Dar ceea ce i-a adus faima și a transformat-o într-o destinație turistică este prodigioasa populație de crabi roșii, o specie endemică de crabi de uscat, și mai ales spectaculoasa lor migrație anuală din pădure spre coastă, în perioada de împerechere, care are loc la începutul sezonului ploios.

Anual, în octombrie-noiembrie, în jur de 50 de milioane de crabi roșii adulți își încep călătoria spre malul mării, într-o sincronizare perfectă pretutindeni pe insulă. Masculii conduc primul val al procesiunii, fiind ajunși din urmă de femele, pe măsură ce înaintează. Din cauza ploii și a terenului umed și accidentat, crabilor roșii le ia cam 5-7 zile să parcurgă cei 7-8 kilometri până la malul mării. Numărul mare, precum și carapacea lor de culoare roșie, strălucitoare, îi fac observabili din aer.

După împerechere, femelele își depun ouăle în mici vizuini pe fundul mării, din care ies larvele, care se vor transforma în pui de crabi de numai 5 milimetri lungime. După ce rămân cam o lună în apă, tinerii crabi, însoțiți de adulți, parcurg lungul drum înapoi, spre casă. După ce ajung în centrul insulei, acești pui dispar pentru următorii trei ani în vegetația deasă și printre resturile de crengi căzute pe covorul pădurii.

Prezența omului, cu activitățile lui – tăieri de copaci, construire de șosele, trafic auto – face ca în fiecare an, un număr de crabi să moară în timpul migrației lor anuale. Astfel, unii crabi riscă deshidratarea atunci când sunt nevoiți să treacă prin zonele despădurite, în timp ce alții riscă să fie striviți de autovehicule când traversează o șosea. Pentru a-i proteja, îngrijitorii Parcului Național din Insula Crăciunului închid temporar unele drumuri și amplasează pe altele panouri rutiere de avertizare: „Atenție, trec crabi!”. În alte zone sunt ridicate garduri care-i dirijează pe o cale sigură, și chiar poduri, peste care micile viețuitoare pot traversa în siguranță. Investiția în aceste măsuri de protecție are, pe lângă conservarea aceste specii unice în lume, și o justificare practică: migrația crabilor roșii a devenit în ultimii ani o mare atracție turistică.

Surse:

http://en.wikipedia.org/wiki/Christmas_Island

http://www.amusingplanet.com/2011/11/christmas-island-is-small-australian.html

Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)

Uimitoarea migrație a crabilor roșii

(Amazing Red Crab Migration)

Insulele Galapagos - paradisul Oceanului Pacific + VIDEO

INSULELE GALAPAGOS

– PARADISUL OCEANULUI PACIFIC –

Insulele Galapagos poartă numele oficial de Archipiélago de Colón (Arhipelagul lui Columb) și au fost descoperite în secolul al XVII-lea. Prima hartă de navigație a zonei datează din 1684 și a fost desenată de un corsar britanic, pe nume Ambrose Cowley. De altfel, numele inițiale primite de peticele de pământ din Pacific au fost date tot de Cowley, după numele marinarilor de pe nava sa și ale unor lorzi britanici care îl susținuseră financiar în trecut. Guvernul ecuadorian a schimbat aceste nume între timp, dar cele originale rămân relevante, mai ales în contextul scrierilor lui Charles Darwin, care a ajuns în arhipelag la bordul navei Beagle, în 1835.

Conceptul de „rezervație” sau parc naţional” a fost definit la New Dehli în 1969: Un parc naţional este un areal relativ întins, unde unul sau mai multe ecosisteme nu sunt alterate de exploatarea și ocuparea umană, unde speciile de plante și animale, aspectele geomorfologice și habitatele sunt un peisaj natural de o mare frumusețe; unde autoritatea cea mai competentă a țării a luat masuri de prevenire sau eliminare, cât mai curând posibil, a oricărei exploatări sau locuiri a arealului; unde vizitatorilor le este permisă intrarea în condiții speciale, pentru scopuri de cercetare, educative, culturale sau recreative”.

Arhipelagul Galapagos întrunește toate aceste condiții și este astăzi rezervația naturală a statului Ecuador din continentul sud-american. Situate pe linia Ecuatorului, la cca 1.000 de km în largul Oceanului Pacific, cele 19 insule se numără printre cele mai izolate locuri din lume, ceea ce a dus la dezvoltarea unui ecosistem unic pe glob. Arhipelagul constituie adăpostul celor mai multe specii endemice: circa 80% dintre păsări, 97% dintre reptilele şi mamiferele terestre şi 30% dintre plantele acestor insule nu se întâlnesc nicăieri altundeva pe planetă. Cele mai interesante sunt broască ţestoasă gigant, iguana marină, cormoranul nezburător şi pinguinul de Galapagos – singura specie care trăiește în emisfera nordică.

Un lucru absolut fascinant este faptul că aici animalele nu se tem de om, deoarece intervenţia acestuia a fost superficială până nu demult. Fiecare dintre insule este diferită de cealaltă iar multitudinea speciilor îi surprinde încă pe cercetători. Este probabil singurul loc de pe pământ în care pinguinii şi păsările flamingo împart aceeaşi plajă. Leii de mare, broaştele ţestoase, delfinii şi pinguinii sunt extrem de blânzi și prietenoşi cu omul. Insulele mai conțin şi 85 de specii de păsări, flori din abundenţă şi multe specii de pești ce înoată pe lângă mal. Aici pot fi văzute și cele mai ciudate plante, de la cele specifice polilor până la cele ecuatoriale. Unice în arhipelag sunt cele 6 specii de ţestoase. Broasca ţestoasă gigantică este simbolul acestor insule. Ea poate ajunge până la 1,80 m lungime, poate cântări până la 400 kg și poate trăi până la 170 de ani.

Astăzi, insulele sunt o destinaţie turistică importantă. Șansa de a putea observa animalele sălbatice în mediul lor natural, fără ca acestea să se retragă din faţa oamenilor este o experiență unică, pe care mulți vor s-o încerce. Astfel, turismul intens a dus la creşterea cantității de gunoaie și a făcut ca unele dintre animale să înceapă să se teamă. Ecologiştii şi oamenii de ştiinţă de la Staţia de Cercetare Charles Darwin lucrează împreună cu guvernul ecuadorian pentru a găsi soluţii la problemele tot mai numeroase create de turiști.

Istoria efectelor dăunătoare ale omului asupra insulelor începe în secolul al XVII-lea, când corsarii au adus pe insule capre și au omorât broasca țestoasă pentru hrană. Ulterior, coloniștii au adus cu ei multe animale domestice, dintre care unele s-au sălbăticit, creând populații de câini, pisici, porci, capre, șoareci. De asemenea, plantele introduse de aceștia, cum ar fi guava și arborele de chinină, au devenit deja periculoase, deoarece fac concurență speciilor locale. O altă amenințare permanentă o constituie pescuitul ilegal al rechinilor ce trăiesc în apele arhipelagului. În aceste ape au fost identificate 33 de specii de rechini, printre care uriaşul rechin balenă şi rechinul ciocan, specii aflate pe lista roşie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii. De aceea, înscrierea insulelor Galapagos în lista patrimoniului mondial aflat în pericol a permis acordarea de asistență imediată Ecuadorului, din Fondul UNESCO.

Ecosistemul Insulelor Galapagos, cu biodiversitatea lui excepţională, i-a permis lui Charles Darwin să ajungă la concluziile care au stat la baza teoriei evoluţioniste a speciilor. Iată ce scria el în urma cercetării acestui arhipelag: „Istoria naturală a acestor insule este foarte curioasă şi merită atenţie. Majoritatea elementelor naturii sunt locale, nu se găsesc în alte locuri; există o diferențiere chiar și între populaţiile diferitelor insule. Arhipelagul este o mică lume, sau mai degrabă un satelit ataşat Americii, de la care a obţinut câţiva colonişti rătăciţi, ce au primit numele general de populaţie autohtonă. Luând în considerare suprafața mică a insulelor, suntem uimiţi de numărul mare de vieţuitoare indigene pe o arie atât de restrânsă. Observând craterele aflate pe fiecare înălţime şi contururile râurilor de lavă, deducem că într-o perioadă apropiată geologic oceanul acoperea totul. Prin urmare, atât în spaţiu, cât şi în timp, părem a fi aduşi ceva mai aproape de acel mare moment – misterul apariţiei primelor fiinţe pe acest pământ”.

Galapagos Islands

Discovering the islands that changed the world

Ce nu știați despre Japonia

CE NU ȘTIAȚI DESPRE JAPONIA

- Japonia este alcătuită din 6.852 de insule, dintre care 430 sunt nelocuite.

- Numele japonez al Japoniei este “Nihon” sau “Nippon”, care înseamnă „originea soarelui”.

- În Japonia, 70% din suprafață este acoperită de munți, între care 200 sunt vulcani.

- În Japonia se petrec aproximativ 1.500 de cutremure pe an. Acestea, alături de taifunuri și ploi torențiale, fac parte din viața de zi cu zi a japonezilor.

- Populația Japoniei constă din 98% japonezi, imigrația fiind aproape inexistentă. Puține state ale lumii au un grad atât de mare de omogenitate etnică.

- Rata șomajului în Japonia este de sub 4%.

- Japonia are peste 50.000 de locuitori care au depășit vârsta de 100 de ani.

- Pădurea Aokigahara de la poalele muntelui Fuji este locul tradițional unde japonezii merg să se sinucidă.

- Dacă un japonez alege să se sinucidă sărind în fața trenului, familia lui va plăti costul întreruperii călătoriei.

- Numărul analfabeților în Japonia este de sub 1%.

- Până în prezent, Japonia a dat 18 laureați Nobel.

- Anual, în Japonia se petrec doar  2 crime prin împușcare.

- Media anuală a întârzierii trenurilor în Japonia este de doar 18 secunde. Plecarea punctuală, performanța aerodinamică și siguranța călătoriei cu trenul sunt legendare. În caz de cutremur, trenurile se opresc automat, pentru a evita riscul deraierii.

- În gări există angajați a căror sarcină este să-i ajute pe călători să urce în trenurile aglomerate.

- Alimentele de bază ale japonezilor sunt orezul, peștele și fructele de mare. De fapt, orezul nu lipsește de la nicio masă. Iar cel mai popular topping pentru pizza este calmarul, o moluscă cefalopodă comestibilă, cu corpul alungit și gura înconjurată de zece tentacule.

- Sorbitul la masă este considerat politicos, deoarece indică faptul că mâncarea e delicioasă.

- În Japonia există mai multe animale de companie decât copii.

- 98% dintre copiii adoptați în Japonia sunt băieți, ideea fiind ca averea să rămână în familie.

- Pentru japonezi, pisicile negre aduc noroc.

- În Japonia există cafenele unde te poți juca cu pisici.

- Toate casele japonezilor au încălțăminte în plus pentru musafiri.

- Prima şi cea mai importantă regulă de comportament în Japonia este punctualitatea. Dar punctualitate nu înseamnă să ajungi la ora stabilită, ci cu cel puţin zece minute înainte. La fix înseamnă că ai întârziat deja.

- Japonezii poartă în permanență cu ei un prosopel, ca să se șteargă de transpirație.

- Dacă ai răcit în Japonia, trebuie să porți o mască, pentru a nu răspândi boala. De asemenea, gestul de a-ți sufla nasul de față cu alții este impardonabil.

- În Japonia, să mănânci sau să bei în timp ce mergi pe stradă este semn de proastă creștere.

- În Japonia este considerat necuviincios să spui „nu” direct, la o rugăminte sau sugestie. Trebuie să-ți formulezi răspunsul în așa fel, încât partenerul de discuție să nu se simtă jignit de refuz.

- Japonezii cresc pepeni pătrați. Cultivatorilor le-a venit această idee din necesitatea de a-i depozita și transporta mai ușor. Ulterior, alți conaționali ai lor ingenioși au creat pepeni în formă de pară, de măr și chiar de inimă.

- Șoferii japonezi de autobuze opresc motorul la stop, pentru a reduce poluarea.

- Poliția japoneză are pistoale cu vopsea, pentru identificarea mai ușoară a vehiculelor în culpă.

- În Japonia, Salvările merg cam cu 40 km la oră şi opresc la fiecare stop, rugând respectuos lumea să se dea la o parte şi mulţumind pe îndelete tuturor pentru înţelegere.

- În Japonia există o autostradă care trece printr-o clădire.

- A dormi la locul de muncă este acceptabil în Japonia, considerându-se urmarea oboselii cauzate de efortul intens.

- În Japonia, elevii și profesorii fac curățenie împreună în clase și la cantină.

- Multe stațiuni termale și băi publice din Japonia interzic intrarea clienților tatuați.

- Yaeba (dinți încălecați) sunt considerați atrăgători în Japonia, așa încât unele fete merg la dentist să-și strâmbe dinții.

- Ganguro (în traducere, „față neagră”) este o modă japoneză ce constă în vopsirea feței într-o culoare cât mai închisă.

- Cea mai veche companie încă activă din lume, Kongo Gumi, se află în Japonia. Aceasta a fost fondată în anul 578 e.n. şi avea ca obiect de activitate construcţiile. De atunci, Kongo Gumi a funcţionat neîntrerupt, construind temple, castele, fortărețe și clădiri care astăzi fac parte din patrimoniul cultural al țării. A fost absorbită în 2006, ca subsidiară a companiei Takamatsu.

- Japonia are una dintre cele mai mari flote de pescuit din lume.

- Japonia și Rusia n-au semnat nici până în ziua de azi Tratatul de pace de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, din cauza disputei asupra Insulelor Kurile.

- Numărul chinezilor omorâți de japonezi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial este mai mare decât numărul evreilor omorâți în Holocaust.

- În anul 1949, India a trimis grădinii zoologice din Tokyo doi elefanți, pentru a ridica moralul japonezilor, înfrânți în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Pentru a afla și alte lucruri interesante despre Japonia citiți și articolul Miracolul japonez

Hotelurile capsulă din Japonia + slideshow

HOTELURILE CAPSULĂ DIN JAPONIA

Dacă sunteți fericiții posesori de suficienți bani ca să vă permiteți o excursie în Japonia, dar nu suficient de fericiți încât să vă permiteți să vă cazați la un hotel obișnuit, nu disperați. Inventivii japonezi au soluții pentru orice buzunar. Pentru numai 25 de dolari pe noapte, puteți opta pentru un hotel-capsulă. Este vorba de un hotel compus din camere foarte mici, dar suficient de mari pentru ca și o persoană de 2 metri înălțime să poată dormi confortabil. Aceste capsule, cu dimensiuni de 2 x 1 x 1,25 m, sunt construite din blocuri modulare din plastic sau fibră de sticlă și sunt suprapuse două câte două, accesul la camera superioară făcându-se pe o scăriță. Unele hoteluri de felul acesta au în jur de 50 de module, iar altele ajung chiar până la 700. Avantajul lor major este acela că te poți caza în zona centrală a capitalei sau a altui oraș mare la un preț foarte scăzut.

Fiecare capsulă este dotată cu televizor, consolă Wi-Fi, priză, lumină modulabilă, aer condiționat și orice altceva de strictă necesitate, iar spațiul este judicios împărțit, ca să ai totul la îndemână. Bineînțeles că aici n-ai voie să mănânci sau să fumezi, iar băile sunt situate la capătul culoarului.

Hotelurile capsulă au fost create iniţial pentru acei angajați care lucrează într-o metropolă şi domiciliază într-o suburbie şi care, fie din cauza lucrului peste program, fie că de fericire că şi-au primit salariul, își petrec seara în oraş şi nu mai prind ultimul tren spre casă, iar a doua zi trebuie să ajungă la timp la serviciu și să fie în formă pentru o nouă zi de muncă. Aşa că japonezul, om practic, a inventat hotelul-capsulă, un loc ieftin de tras pe dreapta.

Știm deja că puține țări din lume se pot lăuda că au generat soluții pentru viitor, dar totuși, cum le-a venit japonezilor ideea unei construcții de acest fel? Totul a început cu turnul capsulat Nakagin din Tokyo, construit în 1972, pe vremea când Japonia se pregătea de expansiunea unei economii ultra-moderne și futuriste, bazată pe tehnologie înaltă, pentru a contracara criza petrolului care urma să înceapă în 1973, când statele arabe membre ale OPEC (Egipt, Tunisia și Siria) au anunțat embargoul pe vânzările de petrol. Atunci, un grup de arhitecți, adepți ai curentului numit „Metabolism”, conduși de arhitectul Kisho Kurokawa, au lansat conceptul de structură adaptată „organic” societății pe care o deservesc. Acest prim turn capsulat a constituit o concepție originală, unică în lume, a gândirii moderne japoneze.

Turnul Nakagin este o structură formată din 140 de module din beton, fixate pe o structură de rezistență centrală. Ideea a fost ca, în timp, aceste capsule să poată fi schimbate individual, în funcție de nevoile societății (mai mari, mai mici, mai multe, mai puține etc.). Turnul este o clădire tehnologizată, cu o estetică interesantă, care sugerează mișcare, deplasare în spațiu. În anul următor dării în folosință, clădirea Nakagin avea 75% dintre module ocupate, având destinații diferite – de la camere de închiriat, la locuințe permanente și birouri de firmă.

Din păcate, în ciuda valorii istorice și a popularității extraordinare de care se bucură, atât în Japonia cât și pe mapamond, turnul Nakagin nu a fost recunoscut de autoritățile japoneze ca fiind o clădire istorică. Totuși, un plan de conservare s-ar impune, deoarece în lume nu există nicio altă construcție la fel. Această clădire alcătuită din capsule mobile marchează un moment istoric, care a modelat poziția, statura și imaginea Japoniei în lume, anume momentul în care Japonia a luat decizia istorică de a nu deveni o țară dependentă de piața capricioasă a petrolului, ci o societate dezvoltatoare de tehnologie și preocupată de viitor și inovație. Așadar, lăcomia americană și bișnița cu petrol a arabilor au determinat cea mai mare transformare pozitivă a unei societăți, propulsând Japonia pe poziția de lider tehnologic la nivel global.

Revenind la hotelurile-capsulă, aceste construcții inspirate de turnul Nakagin (ce nu fusese conceput ca hotel) se întâlnesc în prezent în mai multe orașe mari din Japonia. Primul a fost dat în folosință în Osaka în 1979, și a reprezentat o alternativă economică într-o țară în care spațiul este folosit la maximum. De atunci, ele s-au înmulțit și au devenit foarte rentabile pentru proprietari.

Dacă ajungeți în Japonia, merită să încercați hotelul-capsulă, măcar ca pe o experiență de câteva ore într-o lume a viitorului. Iată cum se procedează:

- Mai întâi plătim tariful la un aparat automat, care ne dă o chitanță.

- Apoi ne descălțăm și ne lăsăm pantofii într-un dulap special.

- Ajungem la recepție, unde, pe baza chitanței, primim cheia camerei.

- Trecem apoi într-un salon cu acces la internet, unde clienții pot trimite mesaje sau se pot relaxa.

- Mergem apoi către capsula proprie. Zona camerelor pentru femei este separată de cea pentru bărbați (etaje diferite), lifturile de acces fiind și ele separate. Cromatica predominantă este fie alb și negru, fie nuanțe calde de castaniu sau vernil, iar peste tot există semne bilingve și pictograme, pentru a putea naviga mai ușor prin complex.

- Următoarea oprire este la garderobă (dulapurile pentru haine și bagaje) și apoi la baie, unde putem face duș. Totul este minimalist, un echilibru perfect între funcționalitate și stil. Aici găsim tot ce ne este necesar: pachețele individuale de săpun și șampon, prosoape imaculate și papuci, toate impecabil aliniate într-o parte a încăperii, iar în cealaltă parte avem cabinele de duș.

- Pasul următor este camera, situată pe un coridor de celule aliniate la dreapta și la stânga, scăldate într-o lumină plăcută. Capsula de dormit relevă o ordine și o curățenie impecabile. Are un design cu liniile rotunjite și este luminată din belșug, astfel încât să nu dea senzația de claustrofobie. Spațiu este suficient pentru un somn liniștit, dar doar atât. În interior există un panou de control pentru televizor și ceas. Lumina este modulată de un ingenios sistem Panasonic, astfel încât ceasul deșteptător nu sună, ci schimbă intensitatea luminii, care se stinge ușor când vrem să dormim și se aprinde treptat atunci când vrem să ne trezim, ca un răsărit de soare artificial.

- Peste exact 7 ore, acest sistem silențios de alarmă, bazat pe lumină, ne anunță că a venit vremea să plecăm. Ne facem toaleta, ne recuperăm îmbrăcămintea și bagajele și ne întoarcem la programul din ziua respectivă. Am venit, am dormit, am plecat.

Impresia generală a unui astfel de hotel este cea de funcționalitate. Totul este foarte bine gândit, în așa fel, încât clientul să se poată orienta singur, fără probleme, în întregul complex și să beneficieze de toate facilitățile de care are nevoie. Liniile designului sunt simple, iar grafica apare doar sub formă de pictograme, necesare în comunicare. Totul este impecabil organizat, oferindu-se strictul necesar (posibilitatea de a te spăla, schimba și dormi) la un nivel calitativ ridicat, într-o ambianță gândită minimalist dar ergonomic. Întreaga experiență este una surprinzător de confortabilă și plăcută.

Hotelurile-capsulă au fost premiate la mai multe competiții internaționale de design, afirmându-se chiar că par inspirate dintr-un film de Stanley Kubrick. Se mai numesc 9 hours (9 ore), datorită conceptului simplu al acestui tip de hotel: 1 oră pentru baie, 7 ore pentru dormit și 1 oră pentru a te pregăti de plecare, deși poți sta și mai mult, plătind doar 10 dolari în plus.

Vă dorim o vacanță de neuitat în „Țara soarelui răsare”!

Hoteluri capsulă în Japonia